Dupa infrangerea Frantei, Hitler era convins ca Anglia, care ramasese singura in raz-boi, va cadea la intelegere cu Germania. La 19 iunie 1940, el a tinut un discurs in care propunea sa se incheie pacea. Propuneri similare au fost facute guvemului englez si pe cale diplomatica prin Suedia,S.U.A. si Vatican. q9d12ds
Hitler cerea sa se recunoasca hegemonia Germaniei in Europa continentala si reim-partirea coloniilor. Cu toate ca situatia Angliei era exceptional de grea, la 22 iunie 1940 noul guvern englez de sub conducerea lui W. Churchill, care preluase conducerea la 10 mai, a respins propunerile Germaniei.
Anglia dispunea doar de aproximativ 500 de tunuri si 200 de tancuri.Armamentul a-merican, cumparat pe baza legii ,,Cash and cary" (plateste si ia) din noiembrie 1939, fusese depozitat inca de la sfarsitul primului razboi mondial si abia incepea sa soseasca. Anglia dispunea de cateva brigazi bine instruite si se faceau eforturi deosebite pentru a reincadra in unitati constituite militarii evacuati din Franta si a pregati ,,Home Guard", formatii teritoriale destinate apararii locale. In privinta trupelor terestre, superioritatea germanilor era zdrobitoare, dar in aprecierea situatiei militare trebuie sa avem in vedere faptul ca Anglia era o insula si ca dispunea de o suprematie categorica pe mare. Nici in privinta aviatiei lucrurile nu stateau prea rau pentru englezi. Daca numarul total al avi-oanelor de lupta germane era mult mai mare decit al celor engleze, numarul celor de va-natoare, care aveau sa joace rolul hotarator in aparare, era sensibil egal. Trebuie sa adau-gam ca noile avioane de vinatoare ,,Spitfire" erau calitativ superioare „Messerschmitt''-urilor germane. Apoi pilotii englezi, bine antrenati, care isi aparau cu ardoare patria amenintata, vor aduce un aport substantial la obtinerea victoriei.
Rezistenta Angliei era strans legata de stapanirea marilor, deoarece 2/3 din materiile prime necesare alimentarii armatei, populatiei si industriei de razboi erau aduse pe mare din exterior. Pentru Churchill a fost o preocupare constanta de a anihila pericolele care ar fi amenintat suprematia navala engleza. Dupa capitularea Frantei, premierul englez se temea ca nu cumva puternica flota franceza, care asculta de guvernul de la Vichy, sa ca-da in mana germanilor. Ca urmare, la 1 iulie guvernul britanic a propus ca flota franceza sa se alature celei engleze, urmand ca in caz de refuz sa fie anihilata. Peste doua zile na-vele franceze din porturile britanice au fost dezarmate cu forta. Grosul flotei franceze era impartit in doua escadre : una principala, cu navele la ancora, in baza de la Mers-el-Kebir, iar alta in baza navala engleza de la Alexandria. In ziua de 3 iulie, amiralul Sommerwill, comandantul escadrei engleze de la Gibraltar, a dat un ultimatum amiralu-lui francez Gensoul, cerindu-i sa duca navele in porturi engleze, unde sa fie neutralizate. La ordinul guvernului Petain, amiralul francez a respins ultimatumul. Englezii au deschis focul si au scufundat cea mai mare parte din navele de razboi franceze.Singur cuirasatul ,,Strasbourg" a reusit sa se salveze. Din rindurile marinarilor francezi, 1 300 au fost omo-riti. Amiralul Godfroy a cazut la infelegere cu amiralul englez Cunningham si escadra franceza de la Alexandria a fost anihilata fara varsare de singe. Evenimentele de la 3 iulie
1940 au inrautatit relatiile dintre Londra si Vichy, dar in acelasi timp au aratat ca englezii sunt hotarati sa continue razboiul pana la capat. In situatia grea in care se afla Anglia,

1

mobilizarea Commonwealth-ului era de cea mai mare importanta. Churchill a facut efor-turi deosebite pentru aceasta, si asocierea dominioanelor si a unor colonii la lupta impo-triva agresorilor fascisti a fost unul dintre factorii care au atarnat greu in balanta victoriei.
Inainte de razboi, metropola asigura apararea dominioanelor si, ca urmare, acestea nu aveau nici armate, nici industrii de razboi proprii. Totul trebuia luat de la inceput. Cana da, care a declarat razboi Germaniei la cateva zile dupa Anglia, a obtinut cantitati insem-nate de armament din S.U.A., dar ea nu dispunea decat de 4 500 de soldati, care, potrivit legilor tarii, nu puteau fi folosite in afara teritoriului national. Cu toate ca unii locuitori, mai ales de origine franceza, faceau oarecare opozitie participarii la razboi, parlamentul a votat legea serviciului militar obligatoriu si in iunie 1941 au fost chemati sub arme toti tinerii intre 21 si 24 de ani. In afara de unitati luptatoare, Canada a pus la dispozitia An-gliei flota ei de comert (300 000 de tone), iar teritoriul sau a servit pentru antrenarea pilo tilor Imperiului britanic. Inca de la inceputul anului 1940 s-au construit aici santiere na-vale si uzine de avioane.
Atat Australia, cat si Noua Zeelanda erau lipsite la randul lor de forte armate si de fa-brici de armament, dar si aici s-au luat masurile necesare. S-a introdus serviciul militar obligatoriu, astfel ca spre sfarsitui anului 1940 patru divizii australiene si una neozeelan-deza au putut fi aduse in Egipt, participand la luptele din nordul Africii.
In India, liderii Partidului Congresului si cei ai Ligii musulmane conditionau partici-parea la razboiul antihitlerist de promisiunea guvernului britanic ca va acorda tarii auto-nomia. Churchill, unul dintre cei mai fanatici sustinatori ai colonialismului, a declarat ca ,,el nu va fi groparul Imperiului britanic" si a refuzat cererile acestora. El a arestat si a in-temnitat pe liderii nationalisti. S-a creat astfel un climat care a accentuat contradictiile dintre metropola si colonie, dintre exploatatorii coloniali si masele exploatate ale Indiei. Ca urmare, Churchill a reusit sa formeze numai 8 divizii din aceasta tara, a doua de pe glob ca numar de locuitori.
Aportul cel mai mare al dominioanelor si coloniilor a constat in cantitatile imense de materii prime puse la dispozitia metropolei pentru alimentarea armatei, a populatiei bri-tanice, a industriei in general si a celei de razboi in special.
Guvernul britanic a folosit si a pus in valoare si posibilitatile oferite de unele tari care fusesera cotropite de hitleristi, dar ale caror guverne refuzasera sa accepte capitularea si se refugiasera la Londra. Astfel, la dispozitia britanicilor erau flotele comerciale ale Nor-vegiei si Olandei, teritoriul Indoneziei si al Congoului belgian cu enormele lor resurse.
In perioada cind se profila clar infrangerea Frantei, generalul de Gaulle, subsecretar de stat in guvernul Reynaud, a plecat in Anglia, de unde la 18 iunie, cand inca nu se sem-nase armistitiul, s-a adresat compatriotilor sai, cerandu-le sa nu depuna armele si sa con-tinue razboiul in coloniile franceze. In jurul lui de Gaulle s-a adunat un mic numar de oameni, si nu dintre cei mai cunoscuti. Pentru aceste motive si pentru a evita complicatii cu noul guvern condus de Petain, Churchill, desi sprijinea miscarea lui de Gaulle ,,Franta Libera", nu-l recunostea pe general ca reprezentant al Frantei. Dar de Gaulle a reusit sa constituie un nucleu de forte armate — la batalia Angliei au participat si piloti francezi —, apoi o parte din coloniile Frantei i s-au raliat; (insulele din Pacific, coloniile din Afri-ca ecuatoriala si Camerunul) ; mai dispunea de o flota comerciala de 700 000 de tone. El

2

a organizat un embrion de guvern, ,,Comitetul national francez".
La 16 iulie Hitler a semnat directiva cu privire la organizarea invaziei insulelor brita-nice, in care se spunea : ,,Atata timp cat Marea Britanie, cu toata situatia ei militara disperata, nu manifesta nici o dorinta de intelegere, am hotarat sa pregatesc si in caz de nevoie sa execut impotriva ei o operatie de debarcare... Pregatirea intregii operatii trebu-ie sa fie terminata catre jumatatea lunii august".

Comandamentul german a trecut la elaborarea planului de invazie, denumit conven-tional ,,Seelove" (Leul de mare). Planul prevedea debarcarea prin surprindere a doua ar- mate (25 de divizii) pe litoralul sudic al Angliei intre Dover si Portsmouth, urmata de o ofensiva spre nord pentru a incercui Londra. La reusita intregii actiuni urma sa-si aduca o contributie importanta trupele de desant aerian, care acumulasera experienta si obtinu-sera bune rezultate mai ales in campania din Norvegia.
Desi pe baza acestui plan pregatirile flotei — care incepusera inaintea directivei nr.
16 — continuau impreuna cu pregatirile trupelor de uscat, Hitler tot mai spera intr-o in-telegere cu guvernantii britanici. La 3 august el a facut noi propuneri prin intermediul re-gelui Suediei, care au fost respinse net de Churchill. Pentru sporirea presiunii asupra An gliei, dictatorul nazist a hotarat sa supuna mai intai insulele britanice unor puternice bombardamente aeriene in scopul inspaimantarii populatiei, nimicirii aviatiei engleze si cuceririi suprematiei aeriene, conditie indispensabila pentru reusita debarcarii, dupa cum aprecia amiralul Raeder, comandantul flotei germane. De aceeasi parere era si Goring, care, intr-un ordin dat la 30 iunie, spunea : ,,Atata vreme cat fortele aeriene inamice nu sunt infrante, imperativul primordial al razboiului aerian este de a le ataca in orice im-prejurare, ziua ca si noaptea, in aer si la sol, lasand deoparte orice alta misiune".
Bombardamentele aviatiei germane au inceput la mijiocul lunii iulie 1940. Aviatia hitlerista urma sa execute lovituri puternice asupra unitatilor de aviatie, aerodromurilor si bazelor lor de aprovizionare si asupra uzinelor producatoare de avioane si de armament antiaerian. Dupa obtinerea suprematiei in aer se prevedea concentrarea eforturilor aviati-ei asupra porturilor, bazelor de aprovizionare si depozitelor din interiorul tarii.

Supermarine Spitfire MK. II Hawker Hurricane

Pentru executarea acestor misiuni au fost destinate Flotele a 2-a si a 3-a aeriene, care aveau in compunere aproximativ 1 200 de avioane de bombardament si 1 000 de vana-toare. Comandamentui englez dispunea de 250 de avioane de bombardament si 960 de vanatoare.
In perioada 10 iunie—7 august 1940, eforturile principale ale aviatiei germane au fost

3

concentrate indeosebi impotriva navelor de razboi si comerciale engleze care navigau in Canalul Minecii. Incepind de la 8 si pina la 18 august, aviatia germana a bombardat ba-zele maritime, statiile de radiolocatie si aerodromurile. La unele raiduri aeriene au partici pat pina la 500 de avioane. Bombardamentele aviatiei germane nu si-au atins scopurile propuse : pierderile flotei engleze au fost relativ mici, iar stricaciunile pricinuite bazelor maritime si statiilor de radiolocatie se inlaturau usor. Numai intre 10 iulie si 12 august germanii au pierdut 286 de avioane, in timp ce englezii numai 180. In ziua de 15 august germanii au suferit o infrangere usturatoare, pierzind 290 de avioane. Nici incercarile germanilor de a atrage aviatia de vinatoare engleza in lupte aeriene in care sa sufere pier-deri mari n-au reusit, pilotii englezi evitand cu abilitate ciocnirile in aer cand inamicul era superior.

Messerschmitt BF.109 Heinkel HE III

Intre 19 august si 7 septembrie, aviatia germana a lovit aerodromurile engleze si unele intreprinderi ale industriei de razboi. Rezultatele obtinute n-au justificat pierderile mari suferite. Bombardierele germane au produs numai oarecare stricaciuni uzinelor din Southampton si depozitelor din Brookland.
Prevazator, Comandamentul englez luase o serie de masuri pentru intarirea apararii antiaeriene inca din perioada luptelor din nordul Frantei, consolidand dispozitivul de aco-perire a obiectivelor economice si militare cu numeroase baterii de artilerie antiaeriana. In iulie 1940 numarul tunurilor antiaeriene se ridica la 1 800, dintre care 1 200 grele. Apararea activa era completata cu baraje de baloane instalate la diferite altitudini si lega-te intre ele prin cabluri.

Organizarea unei retele de radiolocatoare in sudul tarii, instalarea uniitatilor de pro-iectoare in punctele importante de pe teritoriu si organizarea minutioasa a sistemului de informare si de alarmare au creat conditii excelente pentru folosirea cu maximum de efi-cienta a aviatiei de vanatoare. Aceste masuri, ca si superioritatea noului avion de vinatoare ,,Spitfire", intrat in inzestrarea fortelor aeriene engleze, pregatirea, iscusinta si cutezanta pilotilor au suplinit inferioritatea numerica de la inceput si au asigurat succesul britanic asupra adversarului. Activitatea aviatiei britanice a fost usurata si de faptul ca specialistii au reusit sa descifreze sistemul de ghidaj al avioanelor germane de bombarda-ment si de vanatoare.
La 7 septembrie a inceput o noua etapa in batalia Angliei. Pana la 12 octombrie 1940 loviturile principale ale aviatiei lui Goring au fost indreptate asupra Londrei si periferii-lor ei. Prin aceste lovituri, date zi de zi si noapte de noapte de cite 250 de bombardiere in

4

medie. Comandamentul hitlerist urmarea sa slabeasca apararea antiaeriana a Angliei si sa provoace panica in randul populatiei.
Incepand din octombrie, Londra si numeroase alte orase din Anglia au fost bombar-date indeosebi pe timp de noapte. Cele mai mari distrugeri le-au suferit Londra si Coven-try. Initial bombardamentele de noapte au avut succes. In scurt timp insa britanicii au in-ceput sa foloseasca pe scara tot mai larga radiolocatoarele la artileria antiaeriana, la uni tatile de proiectoare si la aviatia de vanatoare ; ca urmare, aviatia de bombardament ger-mana a inregistrat foarte mari pierderi. Din iulie pana in octombrie 1940, aviatia germa-na a pierdut 2 375 de avioane, iar englezii numai 733, un numar insemnat de piloti fiind salvati. Hitler n-a reusit sa-si realizeze scopul propus. Contrar asteptarilor sale, distruge rea oraselor si a centrelor industriale si uciderea in masa a populatiei civile au intarit ho-tararea poporului englez de a rezista cu orice pret agresorului. La 12 octombrie, el a re-nuntat la invazia Angliei, dar bombardamentele au continuat cu aceeasi intensitate inca cateva zile, apoi au scazut treptat in intensitate. Ultimul bombardament masiv asupra ca-pitalei Marii Britanii a fost efectuat in noaptea de 10/11 mai 1941. Dupa aceasta data grosul aviatiei germane a fost dislocat in estul Germaniei si in Polonia in vederea atacu-lui impotriva U.R.S.S., pe care Comandamentul hitlerist il pregatea febril.
In timpul atacurilor aeriene germane, bombardierele engleze au executat la randul lor lovituri de raspuns asupra unor obiective din Germania si din tarile ocupate de ea, arun-cand peste 14 000 de tone de bombe. Folosind mai ales atacurile de noapte, bombardie rele engleze au aratat germanilor ca nici teritoriul tarii lor nu este la adapost de loviturile de raspuns.
Batalia Angliei s-a soldat cu un categoric insucces pentru Comandamentul german. Faptul se explica in primul rand prin eforturile si hotararea nestramutata a poporului en-glez de a infrange toate greutatile si de a nu precupeti nici un sacrificiu pentru apararea patriei, pentru infrangerea cotropitorilor fascisti. Un rol de seama 1-au avut pilotii de va-natoare, care prin curajul si maiestria lor au invins un adversar superior numeric. Folosi rea unor mijloace noi de detectie, radiolocatoarele, pe care trupele germane inca nu le a-veau si care descopereau de la aproximativ 100 km avioanele adversarului, incit Coman-damentul englez putea sa intervina prompt si sa-si concentreze eforturile asupra grupari-lor principale, a contribuit la obtinerea succesului. Radiolocatoarele au inlocuit sistemul de patrulare permanenta, care consuma numeroase avioane, combustibil si energia multor piloti, fara sa asigure aceeasi promptitudine si precizie in informare.
Bibliografie: ,,Marea conflagratie a secolului XX” - Editura Politica Bucuresti 1974