Dupa infrangerea Frantei, Hitler era convins ca Anglia, care ramasese singura
in raz-boi, va cadea la intelegere cu Germania. La 19 iunie 1940, el a tinut
un discurs in care propunea sa se incheie pacea. Propuneri similare au fost
facute guvemului englez si pe cale diplomatica prin Suedia,S.U.A. si Vatican. q9d12ds
Hitler cerea sa se recunoasca hegemonia Germaniei in Europa continentala si
reim-partirea coloniilor. Cu toate ca situatia Angliei era exceptional de grea,
la 22 iunie 1940 noul guvern englez de sub conducerea lui W. Churchill, care
preluase conducerea la 10 mai, a respins propunerile Germaniei.
Anglia dispunea doar de aproximativ 500 de tunuri si 200 de tancuri.Armamentul
a-merican, cumparat pe baza legii ,,Cash and cary" (plateste si ia) din
noiembrie 1939, fusese depozitat inca de la sfarsitul primului razboi mondial
si abia incepea sa soseasca. Anglia dispunea de cateva brigazi bine instruite
si se faceau eforturi deosebite pentru a reincadra in unitati constituite militarii
evacuati din Franta si a pregati ,,Home Guard", formatii teritoriale destinate apararii locale. In privinta trupelor terestre,
superioritatea germanilor era zdrobitoare, dar in aprecierea situatiei militare
trebuie sa avem in vedere faptul ca Anglia era o insula si ca dispunea de o
suprematie categorica pe mare. Nici in privinta aviatiei lucrurile nu stateau
prea rau pentru englezi. Daca numarul total al avi-oanelor de lupta germane
era mult mai mare decit al celor engleze, numarul celor de va-natoare, care
aveau sa joace rolul hotarator in aparare, era sensibil egal. Trebuie sa adau-gam
ca noile avioane de vinatoare ,,Spitfire" erau calitativ superioare „Messerschmitt''-urilor
germane. Apoi pilotii englezi, bine antrenati, care isi aparau cu ardoare patria amenintata, vor aduce un aport substantial la obtinerea victoriei.
Rezistenta Angliei era strans legata de stapanirea marilor, deoarece 2/3 din
materiile prime necesare alimentarii armatei, populatiei si industriei de razboi
erau aduse pe mare din exterior. Pentru Churchill a fost o preocupare constanta
de a anihila pericolele care ar fi amenintat suprematia navala engleza. Dupa capitularea Frantei, premierul
englez se temea ca nu cumva puternica flota franceza, care asculta de guvernul
de la Vichy, sa ca-da in mana germanilor. Ca urmare, la 1 iulie guvernul britanic
a propus ca flota franceza sa se alature celei engleze, urmand ca in caz de
refuz sa fie anihilata. Peste doua zile na-vele franceze din porturile britanice
au fost dezarmate cu forta. Grosul flotei franceze era impartit in doua escadre
: una principala, cu navele la ancora, in baza de la Mers-el-Kebir, iar alta
in baza navala engleza de la Alexandria. In ziua de 3 iulie, amiralul Sommerwill,
comandantul escadrei engleze de la Gibraltar, a dat un ultimatum amiralu-lui
francez Gensoul, cerindu-i sa duca navele in porturi engleze, unde sa fie neutralizate.
La ordinul guvernului Petain, amiralul francez a respins ultimatumul. Englezii
au deschis focul si au scufundat cea mai mare parte din navele de razboi franceze.Singur
cuirasatul ,,Strasbourg" a reusit sa se salveze. Din rindurile marinarilor
francezi, 1 300 au fost omo-riti. Amiralul Godfroy a cazut la infelegere cu
amiralul englez Cunningham si escadra franceza de la Alexandria a fost anihilata
fara varsare de singe. Evenimentele de la 3 iulie
1940 au inrautatit relatiile dintre Londra si Vichy, dar in acelasi timp au
aratat ca englezii sunt hotarati sa continue razboiul pana la capat. In situatia
grea in care se afla Anglia,
1
mobilizarea Commonwealth-ului era de cea mai mare importanta. Churchill a facut
efor-turi deosebite pentru aceasta, si asocierea dominioanelor si a unor colonii
la lupta impo-triva agresorilor fascisti a fost unul dintre factorii care au
atarnat greu in balanta victoriei.
Inainte de razboi, metropola asigura apararea dominioanelor si, ca urmare, acestea
nu aveau nici armate, nici industrii de razboi proprii. Totul trebuia luat de
la inceput. Cana da, care a declarat razboi Germaniei la cateva zile dupa Anglia, a obtinut cantitati
insem-nate de armament din S.U.A., dar ea nu dispunea decat de 4 500 de soldati,
care, potrivit legilor tarii, nu puteau fi folosite in afara teritoriului national.
Cu toate ca unii locuitori, mai ales de origine franceza, faceau oarecare opozitie
participarii la razboi, parlamentul a votat legea serviciului militar obligatoriu si in iunie 1941 au fost chemati
sub arme toti tinerii intre 21 si 24 de ani. In afara de unitati luptatoare,
Canada a pus la dispozitia An-gliei flota ei de comert (300 000 de tone), iar
teritoriul sau a servit pentru antrenarea pilo tilor Imperiului britanic. Inca de la inceputul anului 1940 s-au construit aici
santiere na-vale si uzine de avioane.
Atat Australia, cat si Noua Zeelanda erau lipsite la randul lor de forte armate
si de fa-brici de armament, dar si aici s-au luat masurile necesare. S-a introdus
serviciul militar obligatoriu, astfel ca spre sfarsitui anului 1940 patru divizii
australiene si una neozeelan-deza au putut fi aduse in Egipt, participand la
luptele din nordul Africii.
In India, liderii Partidului Congresului si cei ai Ligii musulmane conditionau
partici-parea la razboiul antihitlerist de promisiunea guvernului britanic ca
va acorda tarii auto-nomia. Churchill, unul dintre cei mai fanatici sustinatori
ai colonialismului, a declarat ca ,,el nu va fi groparul Imperiului britanic"
si a refuzat cererile acestora. El a arestat si a in-temnitat pe liderii nationalisti.
S-a creat astfel un climat care a accentuat contradictiile dintre metropola
si colonie, dintre exploatatorii coloniali si masele exploatate ale Indiei.
Ca urmare, Churchill a reusit sa formeze numai 8 divizii din aceasta tara, a
doua de pe glob ca numar de locuitori.
Aportul cel mai mare al dominioanelor si coloniilor a constat in cantitatile
imense de materii prime puse la dispozitia metropolei pentru alimentarea armatei,
a populatiei bri-tanice, a industriei in general si a celei de razboi in special.
Guvernul britanic a folosit si a pus in valoare si posibilitatile oferite de
unele tari care fusesera cotropite de hitleristi, dar ale caror guverne refuzasera
sa accepte capitularea si se refugiasera la Londra. Astfel, la dispozitia britanicilor
erau flotele comerciale ale Nor-vegiei si Olandei, teritoriul Indoneziei si
al Congoului belgian cu enormele lor resurse.
In perioada cind se profila clar infrangerea Frantei, generalul de Gaulle, subsecretar
de stat in guvernul Reynaud, a plecat in Anglia, de unde la 18 iunie, cand inca
nu se sem-nase armistitiul, s-a adresat compatriotilor sai, cerandu-le sa nu
depuna armele si sa con-tinue razboiul in coloniile franceze. In jurul lui de
Gaulle s-a adunat un mic numar de oameni, si nu dintre cei mai cunoscuti. Pentru aceste motive si pentru a evita
complicatii cu noul guvern condus de Petain, Churchill, desi sprijinea miscarea
lui de Gaulle ,,Franta Libera", nu-l recunostea pe general ca reprezentant
al Frantei. Dar de Gaulle a reusit sa constituie un nucleu de forte armate —
la batalia Angliei au participat si piloti francezi —, apoi o parte din
coloniile Frantei i s-au raliat; (insulele din Pacific, coloniile din Afri-ca
ecuatoriala si Camerunul) ; mai dispunea de o flota comerciala de 700 000 de
tone. El
2
a organizat un embrion de guvern, ,,Comitetul national francez".
La 16 iulie Hitler a semnat directiva cu privire la organizarea invaziei insulelor
brita-nice, in care se spunea : ,,Atata timp cat Marea Britanie, cu toata situatia
ei militara disperata, nu manifesta nici o dorinta de intelegere, am hotarat
sa pregatesc si in caz de nevoie sa execut impotriva ei o operatie de debarcare...
Pregatirea intregii operatii trebu-ie sa fie terminata catre jumatatea lunii
august".
Comandamentul german a trecut la elaborarea planului de invazie, denumit conven-tional
,,Seelove" (Leul de mare). Planul prevedea debarcarea prin surprindere
a doua ar- mate (25 de divizii) pe litoralul sudic al Angliei intre Dover si
Portsmouth, urmata de o ofensiva spre nord pentru a incercui Londra. La reusita
intregii actiuni urma sa-si aduca o contributie importanta trupele de desant aerian, care acumulasera experienta
si obtinu-sera bune rezultate mai ales in campania din Norvegia.
Desi pe baza acestui plan pregatirile flotei — care incepusera inaintea
directivei nr.
16 — continuau impreuna cu pregatirile trupelor de uscat, Hitler tot mai
spera intr-o in-telegere cu guvernantii britanici. La 3 august el a facut noi
propuneri prin intermediul re-gelui Suediei, care au fost respinse net de Churchill.
Pentru sporirea presiunii asupra An gliei, dictatorul nazist a hotarat sa supuna mai intai insulele britanice unor
puternice bombardamente aeriene in scopul inspaimantarii populatiei, nimicirii
aviatiei engleze si cuceririi suprematiei aeriene, conditie indispensabila pentru
reusita debarcarii, dupa cum aprecia amiralul Raeder, comandantul flotei germane.
De aceeasi parere era si Goring, care, intr-un ordin dat la 30 iunie, spunea
: ,,Atata vreme cat fortele aeriene inamice nu sunt infrante, imperativul primordial
al razboiului aerian este de a le ataca in orice im-prejurare, ziua ca si noaptea,
in aer si la sol, lasand deoparte orice alta misiune".
Bombardamentele aviatiei germane au inceput la mijiocul lunii iulie 1940. Aviatia
hitlerista urma sa execute lovituri puternice asupra unitatilor de aviatie,
aerodromurilor si bazelor lor de aprovizionare si asupra uzinelor producatoare de avioane si
de armament antiaerian. Dupa obtinerea suprematiei in aer se prevedea concentrarea
eforturilor aviati-ei asupra porturilor, bazelor de aprovizionare si depozitelor
din interiorul tarii.
Supermarine Spitfire MK. II Hawker Hurricane
Pentru executarea acestor misiuni au fost destinate Flotele a 2-a si a 3-a
aeriene, care aveau in compunere aproximativ 1 200 de avioane de bombardament
si 1 000 de vana-toare. Comandamentui englez dispunea de 250 de avioane de bombardament
si 960 de vanatoare.
In perioada 10 iunie—7 august 1940, eforturile principale ale aviatiei
germane au fost
3
concentrate indeosebi impotriva navelor de razboi si comerciale engleze care
navigau in Canalul Minecii. Incepind de la 8 si pina la 18 august, aviatia germana
a bombardat ba-zele maritime, statiile de radiolocatie si aerodromurile. La
unele raiduri aeriene au partici pat pina la 500 de avioane. Bombardamentele aviatiei germane nu si-au atins
scopurile propuse : pierderile flotei engleze au fost relativ mici, iar stricaciunile
pricinuite bazelor maritime si statiilor de radiolocatie se inlaturau usor.
Numai intre 10 iulie si 12 august germanii au pierdut 286 de avioane, in timp
ce englezii numai 180. In ziua de 15 august germanii au suferit o infrangere
usturatoare, pierzind 290 de avioane. Nici incercarile germanilor de a atrage
aviatia de vinatoare engleza in lupte aeriene in care sa sufere pier-deri mari
n-au reusit, pilotii englezi evitand cu abilitate ciocnirile in aer cand inamicul
era superior.
Messerschmitt BF.109 Heinkel HE III
Intre 19 august si 7 septembrie, aviatia germana a lovit aerodromurile engleze
si unele intreprinderi ale industriei de razboi. Rezultatele obtinute n-au justificat
pierderile mari suferite. Bombardierele germane au produs numai oarecare stricaciuni
uzinelor din Southampton si depozitelor din Brookland.
Prevazator, Comandamentul englez luase o serie de masuri pentru intarirea apararii
antiaeriene inca din perioada luptelor din nordul Frantei, consolidand dispozitivul
de aco-perire a obiectivelor economice si militare cu numeroase baterii de artilerie
antiaeriana. In iulie 1940 numarul tunurilor antiaeriene se ridica la 1 800,
dintre care 1 200 grele. Apararea activa era completata cu baraje de baloane
instalate la diferite altitudini si lega-te intre ele prin cabluri.
Organizarea unei retele de radiolocatoare in sudul tarii, instalarea uniitatilor
de pro-iectoare in punctele importante de pe teritoriu si organizarea minutioasa
a sistemului de informare si de alarmare au creat conditii excelente pentru
folosirea cu maximum de efi-cienta a aviatiei de vanatoare. Aceste masuri, ca
si superioritatea noului avion de vinatoare ,,Spitfire", intrat in inzestrarea
fortelor aeriene engleze, pregatirea, iscusinta si cutezanta pilotilor au suplinit
inferioritatea numerica de la inceput si au asigurat succesul britanic asupra
adversarului. Activitatea aviatiei britanice a fost usurata si de faptul ca
specialistii au reusit sa descifreze sistemul de ghidaj al avioanelor germane
de bombarda-ment si de vanatoare.
La 7 septembrie a inceput o noua etapa in batalia Angliei. Pana la 12 octombrie
1940 loviturile principale ale aviatiei lui Goring au fost indreptate asupra
Londrei si periferii-lor ei. Prin aceste lovituri, date zi de zi si noapte de
noapte de cite 250 de bombardiere in
4
medie. Comandamentul hitlerist urmarea sa slabeasca apararea antiaeriana a Angliei si sa provoace panica in randul populatiei.
Incepand din octombrie, Londra si numeroase alte orase din Anglia au fost bombar-date
indeosebi pe timp de noapte. Cele mai mari distrugeri le-au suferit Londra si
Coven-try. Initial bombardamentele de noapte au avut succes. In scurt timp insa
britanicii au in-ceput sa foloseasca pe scara tot mai larga radiolocatoarele
la artileria antiaeriana, la uni tatile de proiectoare si la aviatia de vanatoare ; ca urmare, aviatia de bombardament
ger-mana a inregistrat foarte mari pierderi. Din iulie pana in octombrie 1940,
aviatia germa-na a pierdut 2 375 de avioane, iar englezii numai 733, un numar
insemnat de piloti fiind salvati. Hitler n-a reusit sa-si realizeze scopul propus.
Contrar asteptarilor sale, distruge rea oraselor si a centrelor industriale si uciderea in masa a populatiei civile
au intarit ho-tararea poporului englez de a rezista cu orice pret agresorului.
La 12 octombrie, el a re-nuntat la invazia Angliei, dar bombardamentele au continuat
cu aceeasi intensitate inca cateva zile, apoi au scazut treptat in intensitate.
Ultimul bombardament masiv asupra ca-pitalei Marii Britanii a fost efectuat
in noaptea de 10/11 mai 1941. Dupa aceasta data grosul aviatiei germane a fost
dislocat in estul Germaniei si in Polonia in vederea atacu-lui impotriva U.R.S.S.,
pe care Comandamentul hitlerist il pregatea febril.
In timpul atacurilor aeriene germane, bombardierele engleze au executat la randul
lor lovituri de raspuns asupra unor obiective din Germania si din tarile ocupate
de ea, arun-cand peste 14 000 de tone de bombe. Folosind mai ales atacurile
de noapte, bombardie rele engleze au aratat germanilor ca nici teritoriul tarii lor nu este la adapost
de loviturile de raspuns.
Batalia Angliei s-a soldat cu un categoric insucces pentru Comandamentul german.
Faptul se explica in primul rand prin eforturile si hotararea nestramutata a
poporului en-glez de a infrange toate greutatile si de a nu precupeti nici un
sacrificiu pentru apararea patriei, pentru infrangerea cotropitorilor fascisti.
Un rol de seama 1-au avut pilotii de va-natoare, care prin curajul si maiestria
lor au invins un adversar superior numeric. Folosi rea unor mijloace noi de detectie, radiolocatoarele, pe care trupele germane
inca nu le a-veau si care descopereau de la aproximativ 100 km avioanele adversarului,
incit Coman-damentul englez putea sa intervina prompt si sa-si concentreze eforturile
asupra grupari-lor principale, a contribuit la obtinerea succesului. Radiolocatoarele
au inlocuit sistemul de patrulare permanenta, care consuma numeroase avioane,
combustibil si energia multor piloti, fara sa asigure aceeasi promptitudine
si precizie in informare.
Bibliografie: ,,Marea conflagratie a secolului XX” - Editura Politica Bucuresti 1974