Referat

Feciorul mezin al Banului Raducanu Golescu, Dinicu Golescu -; sau cu numele cu care voia sa-si arate obarsia, Constantin Radovici din Golesti -; s-a nascut in epoca domniilor fanariote, la 7 februarie 1777. x4x3xm
Ca si alti feciori de boieri din protipendada Tarii Romanesti, a cunoscut cultura greaca, precumpanintoare in aceea vreme in Principate, si posibile cunostinte de limba franceza.
Urmand traditiile feudale si datorita inaltului rang boieresc pe care il detinea tatal sau, stapanirea il ridica pe tanarul Dinicu Golescu in slujbe, dandu-i dregatoria de ispravnic al Muscelului. Treptele arhondologiei ii erau astfel oferite si luminatul carturar le va urca repede pana la ultima, ajungand la cel mai inalt rang acela de logofat pe care il va atinge la apusul vietii.
Perioada de mai bine de jumatate de veac in care autorul traieste se caracterizeaza prin framantari sociale a maselor populare pricinuita de intretinerea exploatarii feudale sub influenta dezvoltarii economiei de schimb. Aceasta crestere a avantului revolutionar, in special a maselor de negustori, mici proprietari de fabrici si ateliere mestesugaresti, despre care Dinicu Golescu mentioneaza in cartea sa “Insemnare a calatoriei mele”, fac sa se simta apropiata prabusire a oranduielii feudale intrate in descompunere.
Miscarea din 1821 a dat luptei politice a fortelor sociale care nazuiau spre libertate si progres un nou avant. Se proclamau principii cu totul necunoscute pana atunci in Tarile Romane: domnul sa conduca cu ajutorul sfatului tarii, libertate individuala, a muncii si a comertului, egalitatea cetatenilor in fata legii. Acestea nu s-au putut infaptui din cauza boierimii feudale care simtidu-si din ce in ce mai periclitata situatia politica cere sprijinul puterilor straine.
Martor al unor evenimente sociale si politice importante Dinicu Golescu si-a insusit unele idei inaintate ale epocii sale sprijinindu-le cu insufletire. Dar pentru realizarea lor, el va recomanda calea pasnica a reformelor initiate de boierii generosi. Daca parerea aceasta nu reprezenta decat o iluzie sau o falsa solutie, nu e mai putin adevarat ca, prin activitatea sa culturala , Dinicu Golescu s-a afirmat ca un carturar cu dragoste de popor si progres. In 1821 rascoala la determinat sa se retraga peste munti, la Brasov, asa cum au facut si altii. La Brasov, Dinicu Golescu a pus bazele unei societati secrete, ce avea drept scop desfasurarea unei activitati culturale cu un caracter democratic si patriotic.
In 1824 incepe calatoria lui prin Occidentul luminat, povestita in cartea sa “Insemnare a calatoriei mele”, de idealuri franceze , catre Munchen si Geneva pentru a-si da la scoli straine cei patru copii ce vor lua parte la revolutia de la 1848.
Imbracat in giubea cu blanuri de samur, pe cap purtand chiulaful de mare logofat, el strabate pana in centrul Europei, trecand prin Cluj, Buda-Pesta, Viena, Triest, Milano si cantoanele Elvetiei. Manat de curiozitatea celui ce vrea sa se instruiasca, intra in biblioteci, pinacoteci, muzee de istorie naturala, teatre, scoli, piete, parcuri, bai publice, etc, minunandu-se de multimea institutiilor de folosul obsatesc si marimea lor. Discuta cu negustorii despre mijloacele de dezvoltare a comertului. In jurul Vienei il impresioneaza multimea si vastitatea parcurilor publice, numarul mare de lostarii, circuri, pinacoteci sau palate grandioase. La Triest face baie in Marea Adriatica. Se plimba pana la Venetia in care nu-l impresioneaza insa ahitectura si patima anilor pe ziduri, si aspectul decrepit al orasului.
Fara indoiala Dinicu Golescu nu e un calator pregatit sa aprecieze valorile artistice intalnite in drum. Avea insa deschidere in suflet pentru ce era nou.
Intors in tara in 1826, Dinicu Golescu deschide o adevarata campanie de reforme culturale infiintand (exemplu in 1830 a infiintat o scoala pentru fete pe modelul celor din Europa) si refacand scoli (cea din Golesti), editand manuale pentru uzul elevilor.
In 1830 moare “ostenit” dupa creearea unei harti statistice a Tarii Romanesti. Stradania lui plina de luminoasa ravna pentru propasirea poporului nostru este comparabil cu lupta altor carturari de seama din trecut care si-au dat contributia pentru progresul patriei noastre.
Printre multele orase foarte frumoase ce viziteaza prin Europa, Dinicu Golescu priveste cu multa admiratie orasul Venetia care in ochii lui, desi i-si spune varsta (zidit acum o mie trei sute de ani), reflecta inca o civilizatie demna de luat in seama. Cand partrunde in oras vede casele vechi cu arhitectura veche, fiecare casa parca are o istorie a ei de povestit, o asa variatie de stiluri arhitectonice, in frunte cu palatul Dogilor care este cea mai impunatoare cladire din Venetia si a carei ziduri acum invechite parca mai arata gloria si fastul ce odata domnea aici. Podurile sunt si ele faimoase in Venetia (un total de aprox. 360) marea majoritate arcuite pe sub care trec luntrele. Dintre ele cel mai faimos este “Podul Suspinelor” pe unde condamnatii la moarte vedeau pentru ultima data lumina zilei. Un alt specific al orasului sunt pietele, incepand cu piata San Marco unde se afla cafenele cu mese afara unde se poate sta si relaxa, si terminand cu toate celelalte. In mijlocul pietei San Marco se afla celebra catedrala cu acelasi nume, un momument si ea de arhitectura, fast si bogatie cu mozaicuri impresionante si cai turnati in bronz ca la toate curtile imperiale ale Europei. Pe langa toate aceste monumente ale istoriei, pe canalele Venetiei trec luntre fiecare grabite sau stau adunate la un loc asteptand probabil pe stapanii lor, marea majoritate intorcandu-se de la targ. Unele care mai puternice au si panze astfel putand iesi cu ele afara din oras.
Dinicu Golescu nu este o persoana care sa aprecieze critic ceea ce viziteaza, nu este nici chiar pregatit sa o faca dar dorinta lui de cunoastere si deschiderea lui pentru lucruri noi sunt mari. Imbracat ca un roman sadea el descrie Venetia, o capitala a culturii europene, un loc in care oameni luminati au dat nastere celor mai multe idei si inventii cum ar fi renasterea italiana, oras-tara ce au domnit cu o flota puternica si au avut o foarte buna perioada de timp un cuvant de spus in Europa. Oras ce a sprijinit si ajutat pe Stefan cel Mare in lupta lui impotriva Imperiului Otoman, poate si de aceea, desi nu mentioneza, este asa de atasat de acest oras descriindu-l la fel de frumos ca si alte urbi ale Europei.
Dinicu Golescu gaseste in drumul lui o diferenta mare intre societatea romana si cea straina. In primul rand prosperitatea economica, politica, sociala extraordinara a oraselor Europene incomparbile cu cetatile din Tarile Romane. El critica dur pe cei vinovati de perpetuarea acestei stari de saracie si rau din Tarile Romane si loveste cu cuvinte grele conducatorii care nu iau masuri nici macar in calitate de despoti luminati. El vede in Europa curatenia din spitale, scoli, institutii si chiar pe strada, grija statului pentru indivizi si mai ales pentru copii la fel incomparabil cu Tarile Romane care pe langa faptul ca nu se mai construesc alte institutii dar nici cele deja prezente nu sunt ingrijite.
O a doua comaparatie intre cele doua lumi, de acesta data pozitiva din anumite aspecte, este modestia femeilor straine, in special a vienezelor, comparata cu grija extraordinara a boeroaicelor romane care mai bine nu au ce pune pe masa de mancare dar au rochii si bijuteri de cele mai bune calitati. Luxul este la curtile boieresti romane la el acasa.
Dar austriecii si toti ceilalti europeni au ogoare cultivate si irigate cu noile masini abia aparute, taranul este cu camasa alba curata pe el si cu palmele mult mai putin muncite. Traieste in case luminoase si frumoase nu in cocioabe de paie, sau lut batut cu palma. Animalele bine ingrijite, si hranite (satele Bavareze) amintesc calatorului de contrastul dintre luxul exorbitant al boierilor si saracia enorma indoctrinata de secole la taranii romani.
Tara Romanesca o natiune binecuvantata dar in acelasi timp blestemata intr-un mod in care poate nici un popor nu a suferit vreodata. Niciodata cuceriti sau desfiintati, cum au patit polonezii care putem spune ca au suferit mult mai mult decat noi, dar niciodata lasati in pace sa ne ducem zilele in tihna. Exista doua elemente fundamentale, doua mari probleme ce au facut ca noi sa nu ne putem duce viata in tihna: pozitia geografica si vecinii. Acest pamant care dupa atatea secole in care toate popoarele migratoare, toti cei care au vrut sa ajunga in Europa s-au izbit de noi, ne-au jefuit, ne-au rontait din teritoriu, expemplu unguri, toti au vrut acesta imensa bogatie a pamantului romanesc care inca mai hraneste si astazi 22 milioane oameni, in razboaile mondiale au venit peste noi nemtii, si apoi dusmanii nostri de moarte rusii care ne-au luat tezaurul de doua ori, au luat petrol, si tot mai exista, au adus comunismul si au distrus o tara ce in perioda interbelica era mai sus de nivelui Elvetiei de azi, au scris pe servetel la masa 90% rusi 10% aliatii in Romania si 90% aliatii, 10% rusi in Grecia. De ce? Simplu interesele Angliei in insulele si pozitia pe glob a Greciei. Au dat o tara dusmana de moarte rusilor spre a deveni comunista si au luat una total comunista cu un popor comunist care si azi da foc la steagul Americii si asasineaza generali, diplomati englezi spunand ca nu au nevoie de ei. Dar ce putem face suntem la coada Europei, dece oare dupa primul razboi mondial Anglia si Franta au dat garantii teritoriale numai Poloniei si Romaniei, pentru ca noi suntem la granita Europei, la noi se termina lumea civilizata europeana dincolo fiind Rusia, iar noi suntem o zona tampon. Si cand dupa caderea Frantei in 1940 am cerut ajutor Angliei, pe unde era sa ne ajute, eram prea izolati si prea departe, inconjurati de dusmani de moarte, cum suntem si acum de fapt, singurul vecin bun pe care i-l avem e Marea Neagra, in rest toti ne-ar vrea desfiintati.
Ca o concluzie ar fi ca norocul mai mult decat enorm pe care l-am avut din totdeauna (cel mai bun exemplu 1918 -; am trecut de al agonie la extaz intr-un an, la inceput eram doar cu Moldova si in decembrie faceam Romania Mare) o sa ne salveze, cum de fapt a spus si Nostradamus, si poate vom mai pune la socoteala macar inca douazeci de ani de extaz caci de doua mii de ani incoace doar douazeci au fost in care putem spune ca am trait cu adevarat liberi guvernandu-ne singuri.