Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
STATUSUL ROMANO-CATOLIC ARDELEAN
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
O a doua modalitate a actiunii catolicismului in Romania dintre cele doua razboaie mondiale a constituit-o asa numitul Status romano-catolic ardelean. Capitol putin cunoscut in istoria noastra bisericeasca si nationala, prezenta lui e foarte semnificativa pentru ilustrarea perseverentei cu care catolicismul — in special cel maghiar — si-a urmarit interesele in mijlocul si in dauna poporului roman. q4u17ur
Statusul romano-catolic ardelean a fost o organizatie catolica maghiara, cu caracter mai mult laic, care, vreme de aproape patru secole, si-a revendicat drepturi de proprietate si administrare a unor imense bunuri materiale de pe teritoriul Ardealului.

Istoricul acestei organizatii incepe in secolul al XVI-lea, in epoca de declin temporar al catolicismului din Transilvania, in aceasta provincie se raspandeste vertiginos Reforma si, la un moment dat, episcopatul catolic inceteaza de a mai exista. Atunci ia fiinta asociatia laica a Statusului catolic care-si asuma sarcina de a conduce afacerile bisericesti, si mai ales pe cele economice, carmuite pana acum de catre prelati.
Dupa anexarea Ardealului la Austria, dinastia Habsburgilor isi incepe opera de restaurare si consolidare a catolicismului; ea il decreteaza religie de stat si reinfiinteaza episcopatul, care revine in drepturile lui. In aceasta noua situatie, Statusul catolic nu mai poate fi un organ de conducere bisericeasca, ci devine un simplu auxiliar al guvernului austriac si colaborator al acestuia in actiunea de catolicizare.
In 1581 si 1583, regele Stefan Bathory al Poloniei da calugarilor iezuiti din Ardeal titlul perpetuu de a administra mai multe averi destinate sa sustina existenta si activitatea Universitatii din Cluj. Doua secole mai tarziu insa, adica in 1773, papa Clement al XlV-lea desfiinteaza ordinul iezuitilor; ca urmare, imparateasa Maria Tereza confisca pe seama statului bunurile acestora, iar administrarea lor o incredinteaza unui organ anume instituit, Comisia literara.
Comisia literara functioneaza de la 1773 pana la 1848, perioada in care Statusul romano-catolic nu mai exista.
In 1848, dupa alipirea Ardealului la Ungaria si dupa incetarea caracterului de stat al religiei catolice, Comisia literara urmeaza sa fie desfiintata. Elementul catolic laic din Ardeal incearca sa profite de imprejurare si sa reinvie Statusul, cu scopul de a lua in stapanire averile ce fusesera administrate de Comisie, incercarea insa esueaza. Comisia literara, desi in curs de desfiintare, continua sa administreze, ca organ al guvernului, bunurile ce-i fusesera incredintate in 1778.
In 1866, deputatii catolici din dieta ardeleana cer guvernului ca aceste averi sa treaca asupra Statusului. De data aceasta se inregistreaza un succes, dar numai partial: guvernul desfiinteaza efectiv Comisia literara si hotaraste ca bunurile respective sa fie administrate «cu influenta» Statusului catolic si cu respectarea dreptului de patronaj si inspectie al regelui. Aceasta insemna, fireste, ca averile erau considerate ca o proprietate a Statului, iar administrarea lor urma sa fie facuta de Biserica, prin reprezentantii ei ierarhici, si numai cu influenta Statusului catolic.
Aceasta noua situatie e de natura sa accentueze un diferend in sanul catolicismului insusi, si anume intre mireni si clerici. Patru ani mai tarziu, in 1868, o adunare prezidata de episcopul Fogarassy adopta si consfinteste hotararea guvernului, dar mirenii constituiti in organizatia Statusului nu se multumesc cu o simpla «influenta» acordata de guvern si cer ca Statusul catolic sa devina un organ propriu, autonom, investit cu dreptul de a carmui toate afacerile bisericesti, afara de cele privitoare la cult. In fata acestei cereri, raporturile dintre mireni si clerici devin tensive. Episcopul Fo- garassy protesteaza si-i acuza pe laici de tendinte protestante.
Un an mai tarziu, provocat de certurile celor doua tabere, Ministerul Cultelor din Ungaria hotaraste ca in locul vechii Comisii literare sa ia fiinta o Comisie catolica provizorie. Aceasta, fireste, preia sarcina de a administra bunurile in cauza si functioneaza pana in 1872, timp in care Statusul catolic isi inceteaza din nou existenta. Conflictul insa continua. Comisia catolica provizorie fusese infiintata de guvern in urma interventiilor episcopului Fogarassy care cauta sa contracareze actiunea laicilor. Pe de alta parte, acestia din urma fac demersuri pe langa guvern pentru reinfiintarea Statusului, avand de partea lor si pe baronul Josika, presedintele Comisiei catolice provizorii.
In acest an, 1873, laicii se intrunesc din nou si reconstituie Statusul catolic, atribuindu-si drept de autoconducere. Baronul Josika devine presedinte mirean al noului Status si trece pe seama acestuia agendele Comisiei provizorii. Pus in fata faptului implinit, Ministerul Cultelor ungar nu aproba hotararile autonomiste ale Statusului catolic, dar, din ratiuni politice, ii recunoaste existenta si lasa in suspensie reorganizarea Bisericii ardelene pe un termen indefinit81. Statusul catolic functioneaza astfel pana la revenirea Ardealului in granitele Romaniei si, dupa cum se va vedea, si dupa aceea.




81 Pentru prezentarea acestui capitol al lucrarii noastre am folosit aproape in exclusivitate masiva colectie de Acte si Documente privitoare la Statul rom.cat. ardelean, publicate de Onisifor Ghibu la Cluj in 1933. Luandu-le ca baza de documentare, ne-am permis unele reconsiderari cronologice, o sistematizare a materialului in functie de planul lucrarii noastre, ca si o seama de interpretari si concluzii personale. Opiniile lui Ghibu sunt deseori operate sub impulsul unui temperament poleinic si excesiv anti-maghiar, asa incat ele trebuie receptate cu un minimum de rezerva si supuse controlului critic.
Cele de pana aici ilustreaza, mai `ntai, una din cele mai vechi racile ale Bisericii romano-catolice: clericalismul, in virtutea acestui principiu, mirenii au fost tinuti departe de viata si organizarea propriu-zisa a Bisericii si folositi — dupa cum se exprima unul din prelatii Conciliului II Vatican
— doar ca material combustibil pentru locomotiva clerului. Conflictul tacit dintre mireni si clerici a luat uneori forme exprese, iar doua din aceste forme sunt inregistrate pe teritoriul Ardealului in secolul XVI si secolul XIX (1848) cand laicii cauta sa profite de declinul puterii clericale, pentru a-si insusi functiuni conducatoare, in acest conflict trebuie sa vedem atat geneza cat si reinvierea Statusului catolic ardelean.
Pe temeiul acestei prime constatari ne putem explica si de ce, de-a lungul intregii istorii austro-ungare, Statusul catolic a fost dezagreat si chiar condamnat de ierarhie, dar incurajat si tolerat de autoritatea civila a statului. Nu trebuie pierdut din vedere faptul, examinat in capitolul precedent, ca intr-un imperiu catolic, ca acela al Austro-Ungariei, si sub o dinastie prin excelenta catolica, ca aceea a casei de Habsburg, raporturile dintre papalitate si coroana s-au consumat sub semnul unei rivalitati tacite sau manifeste, Roma dand permanente asalturi pentru suprematie, iar Viena aparandu-si din rasputeri suveranitatea. In acest context, era firesc ca statul sa incurajeze, in anumite limite totusi, o organizatie mireana care, promovand cu zel catolicismul, incerca un proces de emancipare de sub tutela discretionara a ierarhiei. Ierarhia insa era slujbasa credincioasa a papei, si asa se explica de ce, sub stapanirea austroungara, Vaticanul nu a recunoscut existenta si functionarea Statusului catolic si nici nu a intervenit vreodata in favoarea lui.
Am considerat necesar sa facem aceste prime precizari de raporturi, pentru a urmari mai usor problema Statusului in conditiile politice ale Statului roman. In aceste noi conditii, raporturile se vor schimba: in fata unui oponent comun, Statul, care-si va revendica drepturile lui legitime, ierarhia catolica se va coaliza cu laicii, iar Vaticanul va interveni direct si va certifica existenta si functionarea Statusului, dand prin aceasta o- dubla lovitura: pe de-o parte, profitand de indarjirea sovinismului maghiar si de impasul laicilor, ii va pune pe acestia sub autoritatea ierarhiei, iar pe de alta parte, profitand de slabiciunea si lipsa de experienta a guvernelor de la Bucuresti, va castiga drept de proprietate si folosinta asupra unor averi care trebuiau sa fie ale Statului roman. La unirea Ardealului cu Patria-mama, situatia de drept a Statusului romano- catolic e urmatoarea:
— Statusul de la 1873 nu e o continuare a celui din secolul al XVI- lea, ci o organizatiei noua;
— el a luat fiinta prin abatere de la prevederile rescriptelor imperiale;
— el a fost numai tolerat de regele, parlamentul si guvernele
Ungariei si n-a obtinut niciodata aprobarea statutului sau de organizare;
— el nu a fost niciodata proprietarul fondurilor detinute de el, ci numai le-a administrat temporar, uneori prin abuz;
— el nu a fost niciodata recunoscut sau aprobat de Vatican.

Statusul catolic ardelean in Romania. Noul Stat al Romaniei se constituie si se organizeaza fara sa-si inscrie pe agenda si drepturile lui asupra bunurilor administrate de un Status catolic ardelean si al caror proprietar era el, ca mostenitor al fostului Stat ungar. Profitand de lipsa de atentie a guvernantilor romani, membrii vechiului Status se regrupeaza si, in mai multe adunari tinute intre anii 1920 - 1923, se constituie intr-o organizatie nationala si politica maghiara, complet autonoma atat fata de Statul roman, cat si de Mitropolia catolica de la Bucuresti, deci de Vatican. De data aceasta `nsa ei se aseaza sub protectia contelui Carol Gustav Majlath, episcopul catolic de Alba lulia, caruia ii confera si dreptul de patronat. Noua organizatie refuza sa-si supuna gestiunea controlului de Stat si continua sa functioneze astfel, ignorata sau tolerata de autoritatea romaneasca, vreme de aproape zece ani.
De abia in aprilie 1931, in urma unor sesizari, Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor instituie o Comisie istorico-juridica cu sarcina de a studia problema Statusului. Din Comisie fac parte profesorii Onisifor Ghibu, Victor Onisor, Al. Borza, dr. Vitold Baroni, Istrate Micescu si avocatii Ioan Dumitrescu, Moise Ienciu si Ovidiu Demetrescu. La 15 iunie 1931 Comisia conchide ca Statul roman, in virtutea drepturilor lui legale, poate lua asupra sa, prin decizie ministeriala, bunurile detinute in mod ilegal, timp de cateva decenii, de Statusul catolic ardelean; nu e nevoie ca Statusul sa fie dizolvat, deoarece el nu a fost si nu este persoana juridica, intrunirile lui putand fi pur si simplu interzise; bunurile in cauza urmeaza sa fie afectate, de la caz la caz, organelor canonice si legal constituite ale Bisericii Catolice, Universitatii din Cluj si Statului roman.
Guvernul Iorga isi insuseste concluziile Comisiei istorico-juridice si se declara gata sa ia masurile propuse de aceasta; Iorga, insusi numeste Statusul «organizatie-ilegala si primejdioasa»82. Din subteran insa intervine o dificultate: guvernul se teme de complicatii eventuale cu Vaticanul si, pentru a le preintampina, gaseste de cuviinta ca in prealabil sa aduca la cunostinta papei masurile pe care urmeaza sa le ia impotriva Statusului. E locul sa precizam aici ca in articolul IX din Concordat, unde sunt enumerate institutiile catolice din Romania cu drept de persoana juridica, Statusul ardelean nu e mentionat; e adevarat ca, pe langa parohii, protopopiate, manastiri, capitluri, starostii, abatii, episcopii si mitropolii, sunt prevazute si «celelalte organizatii canonic si legal constituite», dar pentru guvernul roman era evident ca Statusul nu era nici canonic, nici legal, asa incat ar fi putut sa ia o masura de ordin intern fara ca aceasta sa impieteze asupra stipulatiilor concordatare sau relatiilor diplomatice cu Vaticanul. Totusi guvernul deleaga pe Onisifor Ghibu sa mearga la Roma pentru a discuta aceasta problema cu reprezentantii papei. In drum spre Roma, Ghibu se intalneste la Geneva cu Titulescu si Antoniade, care-i atrag atentia asupra unor considerente de ordin international ce trebuiesc examinate; de parerea lor se declara si Comneen, ministrul Romaniei pe langa Vatican.


Caius Brediceanu, ministrul Romaniei la Viena si fost ministru pe langa Vatican in vremea ratificarii Concordatului, este insa de alta parere; el ii scrie lui Ghibu ca nu vede necesar ca problema Statusului sa fie discutata cu Vaticanul, ea fiind de ordin pur intern. Acelasi Caius Brediceanu stia ca la 22 octombrie 1928 nuntiatura apostolica din Romania ii recunoscuse Statului roman dreptul de a hotari singur caracterul legal al organizatiilor catolice prevazute in articolul IX din Concordat; aceasta recunoastere fusese consemnata intr-o scrisoare a nuntiaturii catre guvern, conform unei stipulatii scrise personal de cardinalul Gassparri in prezenta lui Caius Brediceanu si care facea parte integranta din Concordat.
Ghibu uzeaza totusi de delegatia pe care o are din partea guvernului si schiteaza preliminariile conversatiilor cu reprezentantii Vaticanului. Pentru nimeni insa nu era un secret pozitia profesorului de la Cluj, care urmarea sa obtina asentimentul papei pentru desfiintarea Statusului ; teza lui Ghibu se sprijinea pe dovezile istorice care demonstrau ne-catolicitatea Statusului. In ciuda tezei sale, catolicismul insusi intervine prompt si ia apararea organizatiei maghiare din Ardeal. Ministru de Externe in aceasta vreme e Dimitrie Ghica, asupra caruia exercita o influenta directa si puternica fratele sau, monseniorul Vladimir Ghica, celebru prin rafinamentul cu care propaga catolicismul in lumea intelectualilor. Dimitrie Ghica instruieste pe secretarul sau, Bossie, care la 19 septembrie 1931 trimite insarcinatului cu afaceri roman de la Roma o telegrama prin care-i anunta sosirea lui Ghibu si-i pune in vedere, in numele ministrului, sa nu-i dea nici un concurs. Trei saptamani mai tarziu, Ghica insusi e la Roma si da dispozitii directe in acest sens.
Conversatiile cu Roma se amana. In acest timp insa organizatia Statusului isi ia masuri de aparare si, la 13 mai 1931, inainteaza Ministerului Cultelor un proiect de statut pe care acesta il respinge.
Toamna anului 1931 avea sa inscrie momente importante in evolutia Statusului. Conducerea acestuia hotaraste sa-si tina Adunarea generala anuala la data de 19 noiembrie, in Cluj. Guvernul insa, printr-o adresa semnata de Iorga, care este si ministru al Cultelor, interzice Adunarea.
Intervine insa Alexandru Cizar, mitropolitul catolic de la Bucuresti. Acesta, desi cu numai o luna inainte se pronuntase impotriva Statusului printr-o declaratie oficiala facuta in fata Ministrului de Externe, de data aceasta, adica la 16 noiembrie 1931, intervine oficial pe langa Iorga in sensul ca guvernul sa admita tinerea Adunarii generale de la Cluj. Interventia are efect. Doua zile mai tarziu, la resedinta din Alba lulia a episcopului Majlath, prelatul papal Francisc Balazs declara ca Cizar a intervenit si in particular pe langa Iorga si ca acesta a primit propunerea mitropolitului, in aceeasi zi, chestura politiei din Cluj comunica oficial conducerii Statusului ca guvernul roman nu intelege sa impiedice tinerea congresului, insa nu recunoaste valabilitatea deliberarilor si persoana juridica a Statusului romano-catolic.
In urma acestor dezlegari, la 19 noiembrie 1931 se tine la Cluj Adunarea Generala, iar Statusul se reorganizeaza, in calitatea de presedinte cleric e ales contele Gustav Carol Majlath, episcopul catolic de Alba lulia
(cel ce, dupa toate indicatiile documentelor vremii, avusese o influenta hotaratoare asupra regelui Ferdinand in obtinerea Concordatului), iar in aceea de presedinte laic e ales baronul Elemer Gyarfas, avocat si vicepresedinte al partidului maghiar, cel care la 27 martie 1928 declarase in plin senat la Bucuresti, ca «intreg Ardealul nu este altceva decat o infiltratie de trei natiuni»83. Adunarea e deschisa printr-o inflacarata cuvantare a episcopului Majlath care se adreseaza iubitilor lui crestini «descendenti ai Casei lui Arpad» si care-i previne, printre altele, ca au de luptat si cu
«vitregia materialismului», in Adunare insa e prezent si Vaticanul; se citeste o telegrama prin care cancelaria papala saluta congresul si-i transmite binecuvantarea papei.
Reorganizarea Statusului provoaca reactii, intre Ghibu si ministrul Ghica izbucneste un conflict declarat. Iorga incepe sa-si schimbe atitudinea, in favoarea Statusului. Problema ia caracter public, isi largeste dimensiunile, isi ascute datele. La 21 decembrie, Laurentiu Danea, deputat de Nasaud, anunta in Parlament o interpelare in chestiunea Statusului ardelean, interpelare in urma careia guvernul si presa guvernamentala urmau sa adopte o pozitie oarecare. La scurta vreme dupa aceea, insa, de la Roma vin trei mari decoratii papale pentru Dimitrie Chica, Constantin Argetoianu84 si Jean Pangal85, acesta din urma avand un rol important in presa romaneasca a vremii, dar si in conducerea Lojii masonice din Bucuresti. Decorarea acestor trei personalitati politice e cu atat mai semnificativa cu cat despre acesti oameni nu se stia ca ar fi facut servicii deosebite Vaticanului. In aceeasi vreme, Vladimir Chica intervine in mod expres, iar varul sau (deci si al ministrului de Externe) Bela Szent-Kereszty e cooptat in conducerea Statusului.
In aceasta toamna a anului 1931 se reactulizeaza si o alta problema, cu implicatii de cod penal; cu sapte ani mai inainte, adica in 1924, Statusul catolic ardelean obtinuse, din partea Ministerului Cultelor, o adresa prin care i se recunostea dreptul de a sta in instanta. Adresa fusese publicata si larg folosita in traducere maghiara, dar in textul ei s-a operat un fals prin aceea ca au fost intercalate cuvintele «ca persoana juridica», in octombrie
1931 Ministerul retrage adresa si denunta falsul.
Adunarea generala din 19 noiembrie, tinuta impotriva primelor ordine ale guvernului, ca si reorganizarea Statusului pe temeiuri complet ilegale, fusesera de natura sa atraga si mai mult atentia opiniei publice si a autoritatilor asupra acestui nucleu de agitatie catolico-maghiara din Ardeal.
In urma mai multor sesizari, parchetul Tribunalului din Cluj deschide ancheta si cere trimiterea in judecata a conducatorilor Statusului catolic, acuzandu-i de uzurparea drepturilor Statului roman, frauda, fals, inselaciune si mistificare, sustragere de la juramant, insusire de bunuri publice, manipulari de fonduri pentru propaganda ostila Statului roman, cerind, in acelasi timp, sechestru penal pe toata averea Statusului. In urma acestei actiuni, menita sa pericliteze existenta insasi a organizatiei, aparatul catolic ia masuri prompte de contracarare. Ministru de justitie e Valer Pop, greco-catolic si presedinte al AGRU-ului, agentura Actiunii Catolice in Romania; acesta ordona lui Richard Filipescu, primul procuror al Tribunalului de Cluj, precum si judecatorului de instructie G. Vioreanu, sa nu ia nici o masura impotriva Statusului. Pentru mai multa siguranta, ministrul il transfera pe Vioreanu la Timisoara, iar dosarul cauzei ramane in suspensie. De abia mai tarziu, dupa caderea lui Valer Pop din ministeriat, Vioreanu il va da in judecata pentru abuz de putere, va castiga procesul si va reveni la post; in aprilie 1933 se va redeschide dosarul Statusului si se va cere completarea instructiei, dar si aceasta actiune e sortita esecului, dupa cum se va vedea mai jos.


Eforturile aparatului catolic tintesc transferarea problemei Statusului din datele ei juridico-administrative interne in cadrul diplomatic; evident, acesta din urma era singurul care permitea Vaticanului sa se pronunte direct. De altfel, atat episcopul Majlath cat si mitropolitul Seredy, primatul Ungariei, fac demersuri la Roma in acest sens. Asa incat la inceputul anului
1932 insusi guvernul de la Bucuresti considera Statusul ca fiind o problema de natura diplomatica. Nu era greu pentru catolici sa determine o asemenea concluzie, de indata ce dispuneau de ministrul Justitiei si de acela al Afacerilor Externe.
Intr-adevar, in ianuarie 1932 guvernul Iorga, fara a retrage formal imputernicirea lui Ghibu, deleaga pe ministrul Valer Pop sa mearga la Roma si sa inceapa tratativele cu Vaticanul in problema Statusului. Deplasarea lui Pop nu are loc imediat, in schimb, se deplaseaza la Roma cei doi conducatori ai Statusului, Gyarfas si Balazs, care se prezinta in audienta la cardinalul Pacelli si arhiepiscopul Pizzardo, plangandu-se impotriva guvernului de la Bucuresti. Demnitarii papali comunica ministrului Comnen dorinta lor ca aceasta chestiune, «una din cele mai complicate si mai delicate din cate au la ordinea zilei», sa fie rezolvata la Bucuresti cu o solutie amiabila, prin concursul nuntiaturii. Bineinteles, Comnen comunica guvernului dorinta Vaticanului.
De altfel, nuntiatura se ingrijise din vreme de unele acoperiri in vederea interventiilor ei. Cu o luna inainte, monseniorul Doici primise un memoriu de la «Reuniunea poporala romano-catolica din Odorhei», cu rugamintea de a interveni pe langa Sfantul Parinte in favoarea Statusului; aceasta, bineinteles, in afara de solicitarile neoficiale.
Demersurile diplomatice isi dau primele roade evidente. In februarie
1932, primul ministru Iorga se pronunta oficial, in Parlament, pentru cauza Statusului. Iorga adopta ideea ca organizatia Statusului poate fi considerata ca facand parte din institutiile catolice canonice prevazute in articolul IX din Concordat; ramane insa ca Sfantul Parinte sa se pronunte asupra canonicitatii ei, in care scop guvernul a delegat pe Valer Pop sa mearga la Roma. Iorga mai preconizeaza si faptul ca averile Statusului trebuie sa apartina Bisericii Catolice, sub autoritatea mitropolitului Alexandru Cizar din Bucuresti.
Paralel cu aceste evenimente, unitii romani din Ardeal deschid o campanie pentru biserica Universitatii din Cluj, asa numita «biserica a Piaristilor», detinuta cu desavarsire de romano-catolici, sub autoritatea Statusului. Universitarii romani denunta frauda prin care Statusul si-a insusit aceasta biserica si reclama trecerea locasului de cult pe seama institutiei in cuprinsul careia se afla.
Intre timp, se descoperise si un alt fals, operat in 1898 de catre conducatorii Statusului in cartea funduara din Cluj; corupand pe functionarul respectiv, acestia izbutisera sa intercaleze un text din care reiesea ca dreptul de proprietate si administrare a unor bunuri ce apartineau in special Universitatii ii revine «Statusului romano-catolic» ardelean, in consecinta, de indata ce aceste bunuri nu erau socotite ca apariinand Statului ungar, era evident ca nici Statul roman de dupa 1918 nu-si putea revendica drepturi asupra lor. In februarie-martie 1932, Ministerul Cultelor si Contenciosul regional Cluj deschid actiune in aceasta problema, cer si obtin cuvenita rectificare in cartea funduara; se sterg cuvintele «Statusul romano-catolic» si se inlocuiesc cu expresia «administrate de organele Statului roman», expresie, de altfel, incompleta, deoarece eluda dreptul de proprietate. Oricum, era un punct castigat. Justitia se pronuntase, iar bunurile in cauza urmau sa treaca efectiv pe seama Statului.
Se produce insa imediat reactia catolico-maghiara. Sesizat, monsenionul Doici aduce cazul la cunostinta regelui Carol al II-lea, iar acesta ii da asigurari de sprijin. Pe de alta parte, Elemer Cyarfas intervine oficial pe langa Iorga, cerandu-i anularea rectificarilor operate in cartea funduara. I se alatura si episcopul Majlat. Efectul nu se lasa asteptat: primul ministru ordona Contenciosului regional din Cluj sa suspende lucrarile de rectificare, in sensul de a nu se opera trecerea efectiva a bunurilor pe seama Statului.
Concomitent, Valer Pop alcatuieste un anteproiect de Acord cu
Vaticanul in problema Statusului, pe care intentioneaza sa-l supuna mai
`ntai monseniorului Doici, nuntiul papal de la Bucuresti. Acest anteproiect, ca si evenimentele ulterioare, marcheaza accentuarea diferendului ce incepuse sa se creeze intre elementul romanesc-unit si cel maghiar-catolic.
E locul sa reiteram aici observatia noastra initiala ca in cadrul coalitiei catolico-maghiare de dupa primul razboi, unitii romani din Ardeal vor reprezenta o dificultate peste care cu greu se va putea trece. Concordatul izbutise sa inglobeze Biserica nationala unita in cea catolica propriu-zisa, transformand-o intr-un rit al acesteia; unitii, in special cei de la Blaj, au fost la inceput entuziasmati de perspectiva universalizarii lor religioase, dar, cu vremea, au inceput sa-si dea seama din ce in ce mai mult de politica filomaghiara si prorevizionista a Vaticanului. Catolici pe de o parte si romani pe de alta, unitii traiau drama interioara a discrepantei dintre sentimentul religios si cel national, in calitatea lor de catolici, singura posibilitate de a lua atitudine in fata maghiarismului catolic era aceea de a demonstra necatolicitatea organizatiilor revizioniste, in acest plan s-a miscat insusi Onisifor Ghibu, care era ortodox, cautand sa repuna in circulatie si sa crediteze vechea acuzatie a episcopului Fogarassy, in sensul ca Statusul ardelean e mai mult o organizatie protestanta decat catolica.


Figuri proeminente din sanul cultului greco-catolic luasera, inca de mult, atitudine fatisa impotriva Statusului ardelean, considerat ca o organizatie pur maghiara si sovina. In 1924, profesorii uniti Romul Boila, Petru Porutiu, Camil Negrea si Iuliu Moldovan cerusera senatului universitar din Cluj sa intervina ca bunurile romano-catolice destinate de fondatori scopurilor culturale sa fie trecute pe seama Statului roman, iar biserica zisa «a Piaristilor» sa revina Universitatii. In acelasi an, avocatul Victor Onisor denuntase frauda operata de Statusul romano-catolic in cartea funduara. Acelasi lucru il face Emil Hatigeanu, in 1928. Din Comisia istorico-juridica, instituita in 1931 de catre Iorga pentru cercetarea problemei Statusului, facusera parte si unitii Victor Onisor, Alexandru Borza si Vitold Baroni, care, alaturi de ceilalti membri, ajunsesera la concluzia ca Statusul este o organizatie primejdioasa si ca trebuie desfiintata. Am mentionat mai sus ca Laurentiu Oanea intervenise in Parlament impotriva Statusului. Aceeasi pozitie o vor avea, in mai 1931, profesorii uniti A. Ostrogovich si Geandomenico Serra, care, impreuna cu Vitold Baroni, se vor adresa papei printr-o scrisoare, vor denunta caracterul necatolic al Statusului si-i vor cere dizolvarea.
Acesta era contextul confesional-politic in care Valer Pop alcatuia anteproiectul de Acord cu Vaticanul in problema Statusului. Fireste, persoana lui Valer Pop fusese bine aleasa din punctul de vedere catolic, dar acesta, cu tot zelul sau pentru catolicism, nu putea ramane insensibil fata de pozitiile si doleantele colegilor si coreligionarilor sai greco-catolici. Asa incat in Anteproiectul sau ce satisface intentia Vaticanului de a trece pe laici sub autoritatea directa a clerului si prevede ca Statusul devine un organ pur consultativ al episcopului de Alba Iulia, dar, pe de alta parte, stipuleaza ca averile vor fi administrate de episcopul de Alba Iulia si inspectate atat de mitropolitul catolic de la Bucuresti cat si de episcopii catolici «de ambele rituri», adica si de cei uniti, in aceasta forma, Ante- proiectul de Acord e prezentat monseniorului Doici.
Ultima stipulatie, in special, provoaca reactia violenta a con- ducatorilor Statusului; chiar a doua zi, la 3 mai 1932, Majlath, Gyarfas si Balazs protesteaza energic impotriva Anteproiectului de Acord negand, printre altele, dreptul episcopilor de rit grecesc de a se amesteca in aceasta chestiune.
In urma unor conciliabule intime, la 5 mai 1932 episcopul Majlath, senatorul Cyarfas, monseniorul Doici si arhiepiscopul Cizar ii prezinta lui Valer Pop un Contraproiect de Acord prin care cer ca dreptul de proprietate a averilor sa treaca asupra eparhiei catolice de Alba Iulia, iar administrarea lor sa fie facuta de Status; episcopii uniti sunt eliminati din dreptul de inspectie asupra bunurilor, aceasta fiind rezervata numai mitropolitului Catolic de la Bucuresti. De notat ca acest Contraproiect prevede mentionarea Statusului ca organizatie si, mai mult, ca el face parte, implicit, din organizatiile catolice canonice prevazute in articolul IX din Concordat.
Doua zile mai tarziu, adica la 7 mai 1932, intre Majlath, Gyarfas si Balazs, pe de o parte, Valer Pop si Barbu Constantinescu (consilier de legatie), pe de alta parte, intervine un Acord care transforma Statusul in Consiliu al eparhiei catolice de Alba Iulia, consfinteste averile pe seama Bisericii Catolice, ca proprietati fundationale, le da in administrarea episcopului de Alba Iulia si le trece sub inspectia mitropolitului catolic de la Bucuresti. Dupa cum se vede, Valer Pop cedeaza si renunta la prezenta episcopilor uniti in functiunea cel putin de inspectie a averilor catolice.
La 18 mai, Majlath si Gyarfas ii cer lui Iorga sa inceapa tratative cu
Vaticanul in sensul ca actul de la 7 mai sa ia forma unui Acord solemn intre papa si regele Romaniei. In aceeasi zi, Valer Pop pleaca la Roma, impreuna cu Gyrfs si Balazas, si incepe tratativele.
Ceea ce Valer Pop nu izbutise sa realizeze la Bucuresti prin discutii cu Dolici si Cizar, incearca sa obtina la Roma prin discutii separate cu reprezentantii directi si locali ai papei. Trecand peste formularile Acordului de la Bucuresti, el cere ca averea Statusului sa fie administrata de episcopii ambelor rituri, adica si de cei uniti. De asemenea, el cere ca «biserica Piaristilor» sa treaca pe seama Universitatii ori a ritului greco-catolic, sau, in ultima instanta, sa, se faca in ea cate o liturghie romaneasca, in duminici si sarbatori. Delegatii papali denunta cererile lui Valer Pop celor doi reprezentati ai Statusului si-l invita la tratative separate cu acestia. Au loc conversatii penibile, in timpul carora Gyarfas si Balazs fac demersuri aparte pe langa cardinalul Pacelli, contracarand actiunea de ultima ora intreprinsa de Valer Pop; in cele din urma, ei admit doar «concesia» ca in biserica Universitatii din Cluj sa se tina, in duminici si sarbatori, cate o predica in limba romana, dar de catre preoti «de ai nostri».
Dupa zece zile de tratative, la 30 mai 1932 se incheie la Roma Acordul solemn, semnat de cardinalul Pacelli in numele papei Pius al XI- lea si de Valer Pop in numele regelui Carol al II-lea. Prin acest Acord, Statusul se transforma in Consiliu al eparhiei catolice de rit latin din Alba Iulia, al carei ordinariu va avea drept de administrare a averilor ce-i revin. Averile au caracter bisericesc, iar dreptul de proprietate este si ramane garantat. Mitropolitul catolic de la Bucuresti i se confera dreptul de control si supraveghere asupra bunurilor; acelasi drept il are si Statul roman, in conditiunile prevazute de Concordat. Biserica Universitatii din Cluj ramane pe mai departe a romano-catolicilor, dar in duminici si sarbatori se va face cate o slujba in ritul greco-catolic, cu preoti desemnati de catre episcopia unita din Gherla. Aceasta liturghie reprezenta singurul castig pe care l-au putut obtine romanii uniti, din toate revendicarile lor.
Acordul de la Roma, publicat in Acta Apostolicae Sedis si in Monitorul Oficial din Bucuresti, respectiv la l iulie si 3 august 1932, n-a fost niciodata ratificat de Parlament, deoarece i s-a atribuit caracterul unui act interpretativ al Concordatului.




Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta