Bizantinologia a aparut ca stiinta si ca disciplina aparte destul de tarziu, la sfarsitul secolului al XIX-lea, mai ales prin contributia germanului Karl Krumbacher (1845-1909). Interesul pentru ea s-a manifestat mai intai prin editii si traduceri de texte, Germania Reformei, in cautarea celuilalt crestinism, constituind un teren favorabil. Eruditi ca Jérôme Wolf (1516-1580) dar mai ales Johann Löwenklau (Leunclavius) (1533-1593), au reusit sa faca accesibile in latina lucrari ale unor cronicari bizantini cum ar fi: Zonaras, Manases etc. Italia, Olanda sau Franta, sunt tari in care interesul pentru Bizant a fost evident, fenomen favorizat si de relatiile privilegiate pe care indeosebi Franta le-a intretinut cu Imperiul otoman incepand cu secolul al XVI-lea. Astfel naturalistul Pierre Gilles calatorind la Constantinopol a descoperit si cercetat cu pasiune vestigiile bizantine care vor impodobi cele 4 volume postume ale cartii : Topographia Constantinopoleos et de illius antiquitatibus, publicate la Lyon in 1561. Lui i se alatura iezuitul Denis Pétau (Petavius) teolog si initiator al cronologiei bizantine autorul cartii : Byzantine du Louvre primul veritabil corpus de texte istorice bizantine. In tarile germanofone il amintim pe Karl Krumbacher care publica in 1891 lucrarea sa de neinlocuit pana astazi Geschichte der byzantinischen Literatur, iar un an mai tarziu revista Byzantinische Zeischrift, a carui principal merit este acela ca ne ofera pana astazi un index exhaustiv cu toate publicatiile ce fac referire la Istoria bizantului. In timp ce Heinrich Gelzer studia structurile administrative ale Imperiului, von Lingenthal, cu al sau Jus Graeco-Romanum dadea acces ansamblului de texte juridice bizantine. e3h12hu
Pentru secolul al XX-lea, orasul München ramane centrul principal al studiilor bizantine germane, iar dintre reprezentantii acestei perioade mentionam pe Franz Dölger unul dintre primii care subliniaza dimensiunea europeana a fenomenului bizantin, repertoriul sau de acte emise de puterea imperiala intitulat: Regesten der Kaiserurkunden des oströmischen Reiches, fiind un instrument de lucru pe care-l foloseste orice cercetator al Bizantinologiei. Un alt reprezentant al scolii müncheneze este si Hans-Georg Beck. Ar fi nedrept sa enumeram aici numai pe reprezentantii fostei Germanii de Vest, pentru ca o contributie apreciabila la dezvoltarea studiilor privind Istoria bizantului au avut-o si cercetatori din fosta Germanie de Est ce-i drept influentati adesea de gandirea marxista. Aici ii putem aminti pe istorici precum : Hans Ditten, Helga Köpstein sau Johannes Irmscher. Pentru Austria putem saluta activitatea multipla in domeniu, a unui Herbert Hünger sau a unui Johannes Köder.
Revenind la Franta de data aceasta pentru sfarsitul sec. al XIX-lea si prima jumatate a sec. al XX-lea amintim pe Charles Diehl cu un stil oarecum invechit, lipsit de reflectii sintetice, dar care ramane interesant prin pasajele narative atat de utile popularizarii. In aceasta categorie se inscriu creatiile sale de genul: L’Afrique byzantine sau Manuel d’art byzantin de neinlocuit pana astazi, ca si Manuel d’études byzantine a lui Louis Bréhier. Daca cercetarea franceza se bucura in domeniu de o reala autoritate aceasta se datoreaza in buna parte lui Paul Lemerle care la Sorbona sau la Collège de France a stiut sa combine forta invatamantului sau cu rigoarea lucrarilor sale personale. De la istoria agrara la analiza fenomenului eretic, el a inspirat si indrumat majoritatea istoricilor actuali: Hélène Ahrweiler, Gilbert Dagron, Michel Balard, Michel Kaplan, Alain Ducellier, Cécile Morisson. Parisul este astazi o etapa esentiala pentru toti bizantinistii, iar publicatia Travaux et Mémoires, a Centrului de cercetari istorice si civilizatie bizantina marturiseste din plin vigoarea cercetarii franceze.
Pentru Belgia, o alta tara francofona, il mentionam pe Henri Grégoire principalul animator de la Liége al revistei Byzantion, cel care alaturi de Charles Delvoye a fost atras catre istoria artei bizantine sau impreuna cu François Halkin si André Jacob catre aghiografie .
La randul ei Italia s-a remarcat prin varietatea cercetarilor si aici il mentionam pe Agostino Pertusi atras catre istoria ideologiilor sau cea administrativa. Tot in Italia nu trebuie neglijat si faptul ca la Vatican exista un important centru de studii al manuscriselor si textelor bizantine.
Inainte de 1917 Rusia i-a dat pe: V.G. Vasilievsky, F.O. Uspenskij si A.A. Vasiliev. Revista Vivantijskij Vremennik fondata de Vasilievskij in 1894 si suspendata in 1927, a redevenit dupa cel de-a doilea razboi mondial un instrument indispensabil pentru specialisti. Trebuie subliniat si faptul ca in Rusia a existat si o scoala solida in domeniul artei bizantine si aici ii enumeram pe V. Lazarev si A.P. Kajdan.
Pentru tarile balcanice putem aminti mai intai Iugoslavia cu un G. Ostrogorsky autorul unei Istorii a statului bizantin, apoi in tara noastra avem prezenta inca mitica a lui N. Iorga, sau pe N. Banescu si Gh.I. Bratianu, iar dupa cel de-al doilea razboi pe Alexandru Elian, Nicolae Stanescu, Vasile Grecu, Emilian Popescu, Stelian Brezeanu etc.
In Ungaria ar fi de remarcat numai Gyula Moravscsik, iar in fosta Cehoslovacie trebuie mentionata binecunoscuta revista Byzantinoslavica, cu articole ce pun accentul indeosebi pe relatiile slavo-bizantine. Pentru o alta tara vecina, Bulgaria, avem revista Etudes balkaniques redactata de Institutul de studii balcanice de la Sofia unde au activat cercetatori ca: Vasilka Tapkova-Zaimova, Elisabeta Todorova, Petar Angelov, cu totii urmasi ai lui Ivan Dujcev, mort in 1985.
Nimeni nu se va mira de locul pe care-l ocupa Grecia in studiile bizantine. Nume de bizantinologi in Grecia avem pe: D. Zakythinos si N. Svoronos. Cercetarea este bipolara: la Atena ca si la Tesalonic ea se sprijina pe Universitati si pe doua organisme foarte active, Centrul de cercetari bizantine si Institutul de studii balcanice. Putine subiecte au scapat istoricilor greci, ei fiind astazi din ce in ce mai deschisi pentru vecinii lor din Balcani. Ei isi publica articolele in reviste ca: Anuarul Asociatiei de studii bizantine (Epétèris Hetaireias byzantinôn spoudôn), Studii balcanice, sau Cyrillomethodianum. Din acest spatiu geografic nu putem uita nici aportul Ciprului, contributia in domeniul arheologiei si artei, studiile lui Th. Papadopoullos si C. Kyrris asupra istoriei culturale si a sistemului educativ.
Trecand in tarile anglofone, Marea Britanie l-a dat la inceputul secolului al XX-lea pe J.B. Burry specialist in istorie administrativa sau pe J. Gill, D. Nicol, R. Browning cu cercetari pertinente in domeniul culturii. Tot in Anglia merita mentionate Universitatile de la Oxford si Cambridge, iar la Birmingham exista un centru de studii animat de A.M. Bryer, cu un colocviu bizantin anual.
In Statele Unite ale Americii toate marile Universitati de la Princeton pana la Los Angeles, au bizantinistii lor, in marea lor majoritate proveniti din Europa, la care se adauga binecunoscutul centru Dumbarton Oaks de la Washington, cel mai important din lume. Aici se afla o colectie importanta de texte, o biblioteca, facilitati de cazare pentru cercetatorii din strainatate si de asemenea centrul publica o revista Dumbarton Oaks Papers.
Asadar Bizantul este prezent practic in intreaga lume. Exista preocupari in acest domeniu chiar si in Australia, Canada, Africa de Sud, Japonia, Guadelupa si in unele tari arabe, aici neavand de-a face intotdeauna cu lucrari originale. Exista si o Asociatie internationala de studii bizantine care organizeaza congresele internationale de studii bizantine in intreaga lume, primul avand loc la Bucuresti in 1924 .