Veteranii reprezinta, dupa administratie si armata, un al treilea factor cu
“actiune vizibila” si un prim factor care actioneaza liber in vederea
romanizarii spatiului daco-moesian. Iesiti din cadrul armatei dupa indeplinirea
stagiului, ei se bucura “de o deosebita pretuire in sanul societatii”. p2f5fo
O parte dintre veterani insa nu parasesc tabara. Datorita experientei lor, sunt
retinuti cu anumite scopuri militare. Practic, acestia se organizeaza ca evocati
(slujitori de elita pe langa comandantul unitatii si alti ofiteri de grad mai
mic); uneori, numarul lor ajunge pana la a zecea parte dintr-o legiune.
Cei care parasesc tabara legiunii primesc in jur de 3000 de dinari si, fiind
cetateni romani, ocupa diferite functii municipale si administrative; asemenea
cazuri, cum vom arata mai jos, sunt confirmate epgrafic la Drobeta. Veteranii
din trupele auxiliare primesc si ei cetatenia romana, daca nu o aveau deja,
obtin dreptul de a se casatori in provincia pe care au aparat-o; in cazul lor,
rasplata baneasca este insotita de improprietarirea cu pamant.
Pretutindeni in spatiul daco-moesian, veteranii se afirma prin spiritul de disciplina,
stiinta de carte si ordine, contribuind, astfel, in mod nemijlocit, la romanizarea
autohtonilor.
Colonistii, prin numarul lor impresionant, constituie un alt factor hotarator
care actioneaza liber in vederea romanizarii spatiului daco-moesian. In mod
special Dacia Traiana, una dintre ultimele provincii infiintate la hotarele
Imperiului Roman, colonizarea masiva este organizata de stat. Adusi “din
toata lumea romana pentru popularea oraselor si cultivarea ogoarelor, caci Dacia
fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi cu Decebal” (Eutropius,
Breviarum ab Urbe condita), colonistii actioneaza in domeniul agriculturii,
mineritului si mestesugurilor. Originari in mica masura din Italia, nascuti,
indeosebi, in provinciile Hispania, Galia, Noricum, Pannonia, Illyricum, dar
si in cele din Asia Mica sau nord-vestul Africii, toti acesti colonisti sunt
latinofoni. Asemanator veteranilor, vorbesc latina populara, atat intre ei,
cat si in relatiile cu autohtonii, denotand o convietuire activa.
De la inceput, altauri de vechi comunitati agricole si protourbane locale, apar
asezari de tip roman. Cele mai timpurii sunt cunoscute canabae, intemeiate pe
langa fortificatii. Asemenea asezari sunt atestate in preajma castrelor de la
Bumbesti sa Racari, pe valea Jiului; Jidava, pe limes-ul Transalutanus; Durostorum,
cu extindere pana la Ostrov; Troesmis in valea Dunarii. Tot in prejma fortificatiilor
romane sunt intemeiate structuri teritoriale denumite pagus.
Reprezentative pentru noile forme de habitat sunt asezarile intitulate vicus.
Intre alte asemenea asezari, atestate de izvoarele epigrafice sau narative amintim
: Vicus Narcisianum, in tinutul de tara al orasului Tomis; Vicus Novus si Vicus
Petra, in etremitatea sudica a Territorium-ului Noviodunense; Vicus Samum, in
apropierea castrului cu acelasi nume. Tot vicus si-au inceput noua viata, se
pare, si asezarile de la Tibiscum, Ad Mediam, toate “altoite pe sate dacice”.
De retinut faptul ca, in Territorium Histrianorum, este atestat Vicus Buteridavensis,
ceea ce denota ca noi asezari rurale sunt create si de autohtonii geto-daci,
unii transferati din stanga Dunarii. Langa aceasta certa asezare daco-romana,
izvoare din anul 200 confirma existenta unei Bessi Amoudi villa (“asezare
= mosia si conacul lui Bessus Ampudus”, propietarul fiind un trac din
tribul bessilor, romanizat in zona danubiano-pontica, unde vine de pe cursul
superior al raului Hebrus). Alte villae rusticae, adevarate ferme romane, sunt
atestat la Hobita, Ighiu, Niculitel, Strei, Telita; cele din interiorul arcului
carpatic isi vor continua activitatea si dupa retragerea aureliana.
