CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL a izbucnit la 1 septembrie 1939 in cadrul contradictiilor dintre puterile imperialiste, din cauza dorintei de necontenita expansiune teritoriala si de dominatie a Germaniei hitleriste. Problema Gdanskului (Danzig ) si a “coridorului” polonez au fost, ca si uciderea arhiducelui Franz Ferdinand inaintea primului razboi mondial, doar pretextul inceperii ostilitatilor. Chiar daca polonezii cedau, Hitler, care afirmase succesiv, dupa fiecare castig nou teritorial - incorporarea Austriei, anexarea partii sudete din Cehoslovacia - ca nu mai are nici o pretentie -; a si dovedit-o in martie 1939 cand a inghitit toata Cehoslovacia! -; ar fi gasit cu siguranta altceva, alt pretext ca sa dezlantuie masina sa de razboi. Primul act al marii conflatatii a fost foarte scurt: in mai putin de trei saptamani, Polonia era complet ocupata. Inainte de 20 septembrie 1939 au aparut la Bucuresti primele automobile cu refugiati polonezi; o parte a acestor refugiati a fost gazduita in capitala; pentru ceilalti, ca si pentru ostasii care scapasera de incercuire si se retrasesera pe teritoriul nostru, s-a amenajat un asa-zis lagar in dobrogea, care s-a dovedit a fi insa numai cu numele, deoarece au putut mai toti sa plece mai departe, in Orientul apropiat sau in Apus. Indata dupa cotropirea Poloniei are loc o alta lovitura germana, de data aceasta la noi, dar nu direct, ci prin interpusi: asasinarea primului ministru Armand Calinescu de catre legionari. Faptul ca s-a produs la 21 septembrie, in plina zi, pe cand victima se ducea cu automobill de la minister spre casa. Pe portiunea, putin frecventata, dintre Dambovita si Bulevardul Ardealului, a strazii nou deschise care lega prelungirea Stirbei Voda pe palatul Scolii de Razboi, un car cu boi a obligat pe soferul primului ministru sa incetineze si chiar sa opreasca.In acel moment s-a apropiat automobilul atentatorilor -; acestia veneau din Germania unde fusesera instruiti si echipati -; si, din imediata apropiere, au fost trase numeroase gloante de revolver, omorandu-l pe loc pe Armand Calinescu si pe agentul sau de siguranta. Cu acelasi automobil al lor, asasinii se indreptara spre sediul Societatii de Radiodifuziune din strada General Berthelot (azi Nuferilor)si acolo, fortand intrarea si imobilizand personalul tehnic, izbutira sa anunte la microfon sangeroasa isprava. Stupoarea ce a cuprins pe toata lumea nu a durat insa decat o clipa. Asasinii au fost imobilizati si arestati chiar in cuprinsuls localului Radiodifuziunii, complicii au fost gasiti si ei si, spre seara, pe acelasi loc unde il impuscasera pe primul ministru, au primit pedeapsa: trupurile au ramas o zi neridicate, spre a fi vazute de toata lumea. Dupa un minister de cateva zile, al generalului Argesanu, a urmat guvernul C. Argetoianu, cu o durata de vreo doua luni si dupa aceea, guvernul Gh. Tatarascu, acesta tinand cu unele remanieri, pana la 4 iulie 1940 si continuand politica de alianta cu Franta si Anglia. In primavara incepe marea ofensiva germana in Apus, care duce, pe de o parte, la ocuparea Danemarcei si a Norvegiei, pe de alta la desfiintarea puterii militare franceze. In momentul in care maresalul Petain, care, dat fiind trecutul sau, n-ar fi trebuit niciodata s-o faca, a cerut armistitiu (17 iunie 1940), s-a vazut limpede ca se prabusise nu numai Franta, dar intregul sistem politic european din care facea parte si Romania, ca Germania devenea, pentru moment cel putin, stapana Europei. La 26 iunie, in urma ultimatului prezentat guvernului roman de catre guvernul sovietic, teritoriul dintre Prut si Nistru, si partea de nord a Bucovinei au intrat in componenta Uniunii Sovietice. Noul guvern Gigurtu (4 iulie 1940), cu toata legiuirea rasista nedreapta pe care a introdus-o, n-a izbutit sa castige bunavointa guvernului hitlerist. Romania facuse parte dintre beneficiarii tratatelorde pace ale primului razboi mondial; Germania sustinea pe fostii invinsi; acestia, incurajati de marile ei succese militare, cereau acum in mod deschis revizuirea granitelor. Convorbirile directe cu guvernul ungar, la Turnu Severin, neducand la nici un rezultat, Romania a fost nevoita sa accepte asa-zisul “arbitraj”, de fapt Dictatul de la Viena (30 august), hotarat dinainte de cei doi ministri de externe, ai Germaniei si Italiei fasciste -; perfidul von Ribbentrop si cinicul Ciano -; si sa cedeze o suprafata de 42243 kilometri patrati din Transilvania, cuprinzand Maramuresul, Crisana si nordul Transilvaniei, inclusiv Clujul. Cand s-a auzit de noul hotar impus de Dictatul de la Viena, a fost in intreaga tara o izbucnire de indignare. Partidul Comunist, numeroase cercuri politice, organizatii democratice si patriotice, inclusiv grupuri ale armatei s-au ridicat impotriva acestui “arbitraj”. S-au facut intruniri de protest, dar nu s-a trecut la o rezistenta cu armele impotriva executarii Dictatului, deoarece imprejurarii erau cu totul potrivnice. “In acest moment, greu pentru destinele tarii sale, poporul roman s-a gasit singur, fara nici un sprijin dinafara, parasit de toate puterile Europei”. Intrucat insa Hitler urmarea sa puna stapanire deplina pe Romania, el se folosi de starea de tensiune, de grava nemultumire provocata de Dictatul de la Viena, si determina, prin legionari si prin omul sau de incredere, generalul Ion Antonescu, o lovitura care duse la abdicarea regelui Carol al II-lea si trecerea intregii puteri in mainile “conducatorului” Antonescu (5-6 septembrie 1940), intronarea dictaturii militaro-fasciste. Formal, continua sa fie un rege, Mihai I, fiul lui Carol, dar rolul lui era pur decorativ. Doua zile mai tarziu prin tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940) granita dintre Bulgaria si Romania revenea la traseul fixat prin Congresul de la Berlin (1878). Indata dupa aceea, in octombrie, isi facura aparitia in capitala ofterii germani, cu automobilele si autocamioanele respective; veneau, aparent, in calitate de consilieri tehnici; in realitate, puneau, impreuna cu personalul economic civil, stapanire pe tara, aservindu-o “ masinii de razboi” hitleriste. f2u6uq
“Conducatorul” formase un guvern alcatuit din cativa cunoscuti personali, militari si civili, precum si legionari. In primele trei luni, capitala tarii vazu scenele de razbunare ale acestora din urma: asasinarea, in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, dupa miezul noptii, in cazematele fostului fort de la Jilava, a saizeci si sapte de persoane, inchisi in primele zile ale noului regim. In aceeasi zi in care avea loc macelul de la Jilava, fostul ministru Virgil Madgearul era luat de la domiciliul sau din Bucuresti, si dus in padurea Snagovului unde a fost impuscat. La aceste acte sangeroase care au mai avut loc, dar care nu au fost pedepsite se adauga si o catastofa naturala: cutremurul care a avut loc in noaptea de 9-10 noiembrie, cel mai puternic din cate fusesera pe atunci in tara.
Legionarii nu erau multumiti cu guvernul, in care ei nu aveau decat o parte: voiau totul si cat mai repede. Astfel ca au provocat rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941 : au atacat Presedintia Consiliului de Ministrii si facand tot soiul de jafuri si crime. “Conducatorul” a reusit sa inabuse rebeliunea, unii dintre lgionari fiind arestati si chiar condamnati.
Declaratia de razboi a Germaniei hitleriste impotriva Uniunii Sovietice a avut loc in ziua de 22 iunie 1941, data la care incepe o noua faza in istoria celui de al II-lea razboi mondial. Generalul Antonescu se hotarase sa participe la operatiunile militare in calitate de aliat al lui Hitler.
Participarea armatei romane la operatiunile militare pe teritoriul U.R.S.S. a adus tarii mari suferinte. Atmosfera era din ce in ce mai grea pentru Romania, starea de spirit antihitlerista s-a manifestat cu tot mai multa hotarare, inclusiv in randul armatei. Intre timp se produce cotitura hotaratoare in desfasurarea razboiului. In urma marii victorii in batalia de pe Volga, de la Stalingrad (azi Volvograd), incepe inaintarea progresiva si succesiva spre vest a intregului front sovietic, astfel incat, la 2 aprilie 1944, comunicatul oficial anunta ca Prutul a fost atins si chiar depasit.
In razboiul antihitlerist, Romania a participat cu un efectiv de 538586 de ostasi, situandu-se pe locul al patrulea dupa:U.R.S.S., S.U.A.si Anglia; in timpul luptelor, armata romana a facut 117798 de prizonieri.
Bombardamentele aeriene au fost reluate in august 1943, cand au fost lovite de catre aviatia americana Campina si Ploiestii, facandu-se pagube serioase. Primul bombardament masiv aerian asupra Bucurestilor a avut loc la 4 aprilie 1944. El a inceput aproape de ora 14 si a fost efectuat in valuri succesive de bombardiere ale Statelor Unite. Lumea nu se astepta la bombardament; credea ca e un simplu exercitiu de aparare pasiva, asa cum se mai facusera inainte. Au fost lovite in special cartierele de vest si nord-vest ale orasului -; cotrocenii, Grivita, Steaua -; si in primul rind regiunea Garii de Nord, unde s-a intrebuintat sistemul “covorului” de bombe. Au cazut bombe si in alte cartiere ca, de pilda, in Calea Victoriei asupra Hotelului “Splendid” si a “Parc-Hotelului” de alaturi, unde isi avea sediul misiunea militara germana, ambele hoteluri fiind complet distruse si o mare parte a locatarilor lor ucisi. Niciodata, in istoria Bucurestilor, n-au pierit, in mai putin de doua ore, atatia oameni. Nu exista o cifra oficiala a victimelor, insa numarul lor este de ordinul miilor.
Al doilea bombardament (care a fost si cu bombe incendiare) a avut loc la 15 august 1944 fiind lovita grav Universitatea, atunci a fost distrusa si cladirea de alaturi a “Cartii Romanesti”. Bombardierele engleze vopsite in negru si purtand numele de “vaduvele negre” care actionau dupa ce lansasera “strugurii luminosi”, adica ciorchini de rachete purtate de parasute, care luminau asa de puternic incat se vedea ca ziua, ingaduind lansarea bombelor pe tintele alese. Spectacolul era inspaimantator, avea ceva apocaliptic.
La 12 aprilie 1944, la opt zile dupa primul bombardament masiv masiv al Bucurestilor, se produce propunerea Uniunii Sovietice de a acorda Romaniei un armistitiu, cu conditia de a rupe legaturile cu Germania si a continua lupta alaturi de de armata sovietica.
In momentul cand ofensiva sovietica, inceputa pe frontul moldovenesc, se dezvolta ti incepe inaintarea spre miazazi, cand armata hitlerista, lovita puternic, e in continua retragere, in acest moment se produce insurectia armata antifascista, initiata, organizata si condusa de Partidul Comunist Roman.
Insurectia armata de la 23 august 1944, act epocal in istoria Romaniei, a raspuns aspiratiilor uriasei majoritati a natiunii, acelor mai largi forte sociale, precum si a armatei; aceste forte, sub conducerea Partidului Comunist Roman, au rasturnat dictatura militaro-fascista si s-au angajat cu toata hotararea in coalitia antihitlerista.
“Insurectia armata din august 1944 a constituit o stralucita incununare a eroicei lupte revolutionare purtate de oamenii muncii, de fortele progresiste ale societatii, in frunte cu partidul comunist, impotriva fascismului si razboiului, a dominasiei imperialismului strain, pentru eliberare sociala si nationala”(Nicolae Ceausescu -; 22 august 1969)
Actul de la 23 august 1944 a marcat inceputul unei etape fundamentale in istoria poporului roman, etapa constructiei societatii socialiste.