CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL a izbucnit la 1 septembrie 1939 in cadrul
contradictiilor dintre puterile imperialiste, din cauza dorintei de necontenita
expansiune teritoriala si de dominatie a Germaniei hitleriste. Problema Gdanskului
(Danzig ) si a “coridorului” polonez au fost, ca si uciderea arhiducelui
Franz Ferdinand inaintea primului razboi mondial, doar pretextul inceperii
ostilitatilor. Chiar daca polonezii cedau, Hitler, care afirmase succesiv, dupa
fiecare castig nou teritorial - incorporarea Austriei, anexarea
partii sudete din Cehoslovacia - ca nu mai are nici o pretentie -; a si
dovedit-o in martie 1939 cand a inghitit toata Cehoslovacia!
-; ar fi gasit cu siguranta altceva, alt pretext ca sa dezlantuie masina
sa de razboi. Primul act al marii conflatatii a fost foarte scurt: in
mai putin de trei saptamani, Polonia era complet ocupata. Inainte
de 20 septembrie 1939 au aparut la Bucuresti primele automobile cu refugiati
polonezi; o parte a acestor refugiati a fost gazduita in capitala; pentru
ceilalti, ca si pentru ostasii care scapasera de incercuire si se retrasesera
pe teritoriul nostru, s-a amenajat un asa-zis lagar in dobrogea, care
s-a dovedit a fi insa numai cu numele, deoarece au putut mai toti sa plece
mai departe, in Orientul apropiat sau in Apus. Indata dupa
cotropirea Poloniei are loc o alta lovitura germana, de data aceasta la noi,
dar nu direct, ci prin interpusi: asasinarea primului ministru Armand Calinescu
de catre legionari. Faptul ca s-a produs la 21 septembrie, in plina zi,
pe cand victima se ducea cu automobill de la minister spre casa. Pe portiunea,
putin frecventata, dintre Dambovita si Bulevardul Ardealului, a strazii
nou deschise care lega prelungirea Stirbei Voda pe palatul Scolii de Razboi,
un car cu boi a obligat pe soferul primului ministru sa incetineze si
chiar sa opreasca.In acel moment s-a apropiat automobilul atentatorilor
-; acestia veneau din Germania unde fusesera instruiti si echipati -;
si, din imediata apropiere, au fost trase numeroase gloante de revolver, omorandu-l
pe loc pe Armand Calinescu si pe agentul sau de siguranta. Cu acelasi automobil
al lor, asasinii se indreptara spre sediul Societatii de Radiodifuziune
din strada General Berthelot (azi Nuferilor)si acolo, fortand intrarea
si imobilizand personalul tehnic, izbutira sa anunte la microfon sangeroasa
isprava. Stupoarea ce a cuprins pe toata lumea nu a durat insa decat
o clipa. Asasinii au fost imobilizati si arestati chiar in cuprinsuls
localului Radiodifuziunii, complicii au fost gasiti si ei si, spre seara, pe
acelasi loc unde il impuscasera pe primul ministru, au primit pedeapsa:
trupurile au ramas o zi neridicate, spre a fi vazute de toata lumea. Dupa un
minister de cateva zile, al generalului Argesanu, a urmat guvernul C.
Argetoianu, cu o durata de vreo doua luni si dupa aceea, guvernul Gh. Tatarascu,
acesta tinand cu unele remanieri, pana la 4 iulie 1940 si continuand
politica de alianta cu Franta si Anglia. In primavara incepe marea
ofensiva germana in Apus, care duce, pe de o parte, la ocuparea Danemarcei
si a Norvegiei, pe de alta la desfiintarea puterii militare franceze. In
momentul in care maresalul Petain, care, dat fiind trecutul sau, n-ar
fi trebuit niciodata s-o faca, a cerut armistitiu (17 iunie 1940), s-a vazut
limpede ca se prabusise nu numai Franta, dar intregul sistem politic european
din care facea parte si Romania, ca Germania devenea, pentru moment cel
putin, stapana Europei. La 26 iunie, in urma ultimatului prezentat
guvernului roman de catre guvernul sovietic, teritoriul dintre Prut si
Nistru, si partea de nord a Bucovinei au intrat in componenta Uniunii
Sovietice. Noul guvern Gigurtu (4 iulie 1940), cu toata legiuirea rasista nedreapta
pe care a introdus-o, n-a izbutit sa castige bunavointa guvernului hitlerist.
Romania facuse parte dintre beneficiarii tratatelorde pace ale primului
razboi mondial; Germania sustinea pe fostii invinsi; acestia, incurajati
de marile ei succese militare, cereau acum in mod deschis revizuirea granitelor.
Convorbirile directe cu guvernul ungar, la Turnu Severin, neducand la
nici un rezultat, Romania a fost nevoita sa accepte asa-zisul “arbitraj”,
de fapt Dictatul de la Viena (30 august), hotarat dinainte de cei doi
ministri de externe, ai Germaniei si Italiei fasciste -; perfidul von Ribbentrop
si cinicul Ciano -; si sa cedeze o suprafata de 42243 kilometri patrati
din Transilvania, cuprinzand Maramuresul, Crisana si nordul Transilvaniei,
inclusiv Clujul. Cand s-a auzit de noul hotar impus de Dictatul de la
Viena, a fost in intreaga tara o izbucnire de indignare. Partidul
Comunist, numeroase cercuri politice, organizatii democratice si patriotice,
inclusiv grupuri ale armatei s-au ridicat impotriva acestui “arbitraj”.
S-au facut intruniri de protest, dar nu s-a trecut la o rezistenta cu
armele impotriva executarii Dictatului, deoarece imprejurarii erau
cu totul potrivnice. “In acest moment, greu pentru destinele tarii
sale, poporul roman s-a gasit singur, fara nici un sprijin dinafara, parasit
de toate puterile Europei”. Intrucat insa Hitler urmarea
sa puna stapanire deplina pe Romania, el se folosi de starea de
tensiune, de grava nemultumire provocata de Dictatul de la Viena, si determina,
prin legionari si prin omul sau de incredere, generalul Ion Antonescu,
o lovitura care duse la abdicarea regelui Carol al II-lea si trecerea intregii
puteri in mainile “conducatorului” Antonescu (5-6 septembrie
1940), intronarea dictaturii militaro-fasciste. Formal, continua sa fie
un rege, Mihai I, fiul lui Carol, dar rolul lui era pur decorativ. Doua zile
mai tarziu prin tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940) granita dintre
Bulgaria si Romania revenea la traseul fixat prin Congresul de la Berlin
(1878). Indata dupa aceea, in octombrie, isi facura aparitia
in capitala ofterii germani, cu automobilele si autocamioanele respective;
veneau, aparent, in calitate de consilieri tehnici; in realitate,
puneau, impreuna cu personalul economic civil, stapanire pe tara,
aservindu-o “ masinii de razboi” hitleriste. f2u6uq
“Conducatorul” formase un guvern alcatuit din cativa cunoscuti
personali, militari si civili, precum si legionari. In primele trei luni,
capitala tarii vazu scenele de razbunare ale acestora din urma: asasinarea,
in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, dupa miezul noptii, in
cazematele fostului fort de la Jilava, a saizeci si sapte de persoane, inchisi
in primele zile ale noului regim. In aceeasi zi in care avea
loc macelul de la Jilava, fostul ministru Virgil Madgearul era luat de la domiciliul
sau din Bucuresti, si dus in padurea Snagovului unde a fost impuscat.
La aceste acte sangeroase care au mai avut loc, dar care nu au fost pedepsite
se adauga si o catastofa naturala: cutremurul care a avut loc in noaptea
de 9-10 noiembrie, cel mai puternic din cate fusesera pe atunci in
tara.
Legionarii nu erau multumiti cu guvernul, in care ei nu aveau decat
o parte: voiau totul si cat mai repede. Astfel ca au provocat rebeliunea
din 21-23 ianuarie 1941 : au atacat Presedintia Consiliului de Ministrii si
facand tot soiul de jafuri si crime. “Conducatorul” a reusit
sa inabuse rebeliunea, unii dintre lgionari fiind arestati si chiar condamnati.
Declaratia de razboi a Germaniei hitleriste impotriva Uniunii Sovietice
a avut loc in ziua de 22 iunie 1941, data la care incepe o noua
faza in istoria celui de al II-lea razboi mondial. Generalul Antonescu
se hotarase sa participe la operatiunile militare in calitate de
aliat al lui Hitler.
Participarea armatei romane la operatiunile militare pe teritoriul U.R.S.S.
a adus tarii mari suferinte. Atmosfera era din ce in ce mai grea pentru
Romania, starea de spirit antihitlerista s-a manifestat cu tot mai multa
hotarare, inclusiv in randul armatei. Intre timp se
produce cotitura hotaratoare in desfasurarea razboiului. In
urma marii victorii in batalia de pe Volga, de la Stalingrad (azi Volvograd),
incepe inaintarea progresiva si succesiva spre vest a intregului
front sovietic, astfel incat, la 2 aprilie 1944, comunicatul oficial
anunta ca Prutul a fost atins si chiar depasit.
In razboiul antihitlerist, Romania a participat cu un efectiv de
538586 de ostasi, situandu-se pe locul al patrulea dupa:U.R.S.S., S.U.A.si
Anglia; in timpul luptelor, armata romana a facut 117798 de prizonieri.
Bombardamentele aeriene au fost reluate in august 1943, cand au
fost lovite de catre aviatia americana Campina si Ploiestii, facandu-se
pagube serioase. Primul bombardament masiv aerian asupra Bucurestilor a avut
loc la 4 aprilie 1944. El a inceput aproape de ora 14 si a fost efectuat
in valuri succesive de bombardiere ale Statelor Unite. Lumea nu se astepta
la bombardament; credea ca e un simplu exercitiu de aparare pasiva, asa cum
se mai facusera inainte. Au fost lovite in special cartierele de
vest si nord-vest ale orasului -; cotrocenii, Grivita, Steaua -; si
in primul rind regiunea Garii de Nord, unde s-a intrebuintat
sistemul “covorului” de bombe. Au cazut bombe si in alte cartiere
ca, de pilda, in Calea Victoriei asupra Hotelului “Splendid”
si a “Parc-Hotelului” de alaturi, unde isi avea sediul misiunea
militara germana, ambele hoteluri fiind complet distruse si o mare parte a locatarilor
lor ucisi. Niciodata, in istoria Bucurestilor, n-au pierit, in mai
putin de doua ore, atatia oameni. Nu exista o cifra oficiala a victimelor,
insa numarul lor este de ordinul miilor.
Al doilea bombardament (care a fost si cu bombe incendiare) a avut loc la 15
august 1944 fiind lovita grav Universitatea, atunci a fost distrusa si cladirea
de alaturi a “Cartii Romanesti”. Bombardierele engleze vopsite
in negru si purtand numele de “vaduvele negre” care actionau
dupa ce lansasera “strugurii luminosi”, adica ciorchini de rachete
purtate de parasute, care luminau asa de puternic incat se vedea
ca ziua, ingaduind lansarea bombelor pe tintele alese. Spectacolul era
inspaimantator, avea ceva apocaliptic.
La 12 aprilie 1944, la opt zile dupa primul bombardament masiv masiv al Bucurestilor,
se produce propunerea Uniunii Sovietice de a acorda Romaniei un armistitiu,
cu conditia de a rupe legaturile cu Germania si a continua lupta alaturi de
de armata sovietica.
In momentul cand ofensiva sovietica, inceputa pe frontul moldovenesc,
se dezvolta ti incepe inaintarea spre miazazi, cand armata
hitlerista, lovita puternic, e in continua retragere, in acest moment
se produce insurectia armata antifascista, initiata, organizata si condusa de
Partidul Comunist Roman.
Insurectia armata de la 23 august 1944, act epocal in istoria Romaniei,
a raspuns aspiratiilor uriasei majoritati a natiunii, acelor mai largi forte
sociale, precum si a armatei; aceste forte, sub conducerea Partidului Comunist
Roman, au rasturnat dictatura militaro-fascista si s-au angajat cu toata
hotararea in coalitia antihitlerista.
“Insurectia armata din august 1944 a constituit o stralucita incununare
a eroicei lupte revolutionare purtate de oamenii muncii, de fortele progresiste
ale societatii, in frunte cu partidul comunist, impotriva fascismului
si razboiului, a dominasiei imperialismului strain, pentru eliberare sociala
si nationala”(Nicolae Ceausescu -; 22 august 1969)
Actul de la 23 august 1944 a marcat inceputul unei etape fundamentale
in istoria poporului roman, etapa constructiei societatii socialiste.