Romanii sunt tot un popor indo-european, stabilit pe teritoriul Italiei de
azi. Au pornit de la un oras, Roma, al carui tinut inconjurator se chema
Latium (de unde cuvantul latini), si in trei-patru sute de ani,
din jurul orasului Roma, incetul cu incetul construiesc o adevarata
impa¬ratie. Cuceresc mai intai toata Italia, pe urma Spania,
pe urma Galia (Franta de azi), de asemenea tot nordul Africii. z6m16mi
Va sunt cunoscute luptele dintre romani si cartaginezi. Cartaginezii erau de
rasa semita, deci inruditi cu arabii si cu evreii, mari negustori, care
se stabilisera unde e astazi Tunisia. Luptele dintre romani si cartaginezi au
durat zeci de ani (Hannibal, genialul general cartaginez, a fost cat pe
ce sa cucereasca Italia toata), dar, in cele din urma, romanii au iesit
invingatori si, necrutatori, au ras de pe fata pamantului falnica
cetate Cartagina.
Iata-i pe romani punand piciorul in Africa, iar in momentul
care ne priveste pe noi, adica momentul cand se vor arata interesati si
de teritoriul locuit de geto-daci, romanii au ajuns cea mai mare putere din
lume, cu exceptia, poate, in Extremul Orient, a imperiului chinez, care
se formeaza cam in acelasi timp cu Imperiul Roman. Romanii sunt atunci
stapani — priviti harta Europei — pe tot inconjurul
Mediteranei. Imperiul lor e ca o larga veriga, un colac in jurul Marii
Mediterane: Italia, Spania, Galia, tot Nordul Africii; au cucerit si Grecia
si Asia Mica si Siria, si iata-i la Dunare, vecini cu dacii.
De ce au inceput romanii sa-i atace pe daci? Trebuie spus de la inceput
ca dacii erau agresivi. Vazand bogatii¬le imparatiei romane,
faceau mereu incursiuni pustiitoare peste Dunare, in regiuni stapanite
acum de romani, si care de veacuri se aflau sub influenta civilizatoare a Greciei.
De altfel, si romanii au fost influentati de cul¬tura elenica; de aceea
se vorbeste adesea despre „civi¬lizatia greco-romana". Romanii
au fost intai de toate ostasi, iar marea cultura le-a venit de la
greci. Grecii aveau si la noi, in Dobrogea, „contoare" de comert,
adica porturi cu o mica colonie in jur. Ati auzit de Tomis, vechiul nume
al orasului Constanta, si de Histria, mai la nord. Erau si alte colonii de-a
lungul coastei Marii Negre, la sud, in Bulgaria de azi, si spre nord,
pana in Crimeea. Influenta greceasca ajunsese deci in oarecare
masura si la geto-daci.
Si iata acum ca se iveste dusmania si razboiul intre daci si romani. Aceasta
se petrece o prima data inainte de Cristos, in vremea lui Burebista.
Ostilitatile vor reincepe la sfarsitul secolului I d. Cr., iar legiunile
romane sunt chiar invinse la un moment, sub un imparat slab, Domitian.
Dar soarta se schimba cand ajunge imparat Traian, unul dintre cei
mai gloriosi imparati ai Romei. In Dacia se afla iarasi un rege care reusise
sa-i uneasca pe daci, pe un teritoriu insa mai mic, care nu depasea Tisa
la apus, nici Siretul la rasarit. Se numea Decebal — nume pe care si-l
luase, si avea probabil o semnificatie in limba daca.
(Decebal pronuntam noi acum, dar in vremea aceea „c" se pronunta
„k"; Dekebalos era scris pe greceste sau latineste.) Decebal nu a
vrut sa accepte influenta romana
__de fapt ar fi fost un „protectorat" — si a continuat uneltirile impotriva Romei.