h8y10yp

La inceputul epocii tarzii a bronzului vulcanul din centrul insulei Santorini (sau Thera) a erupt la o scara ce n-a mai fost egalata de-a lungul a 4 sau 5 milenii de eruptiile vulcanilor localizati in zone dens populate de pe glob sau in apropierea acestora. Caldarea (sau craterul) creat de aceasta eruptie a vulcanului Thera a masurat o suprafata de aproximativ 83 km 2. In prezent suprafata se extinde in adancime aproximativ 480 m sub nivelul marii in interiorul peretelui de stanci care o inconjoara si care ele insele se ridica la 300 m deasupra nivelului marii. In ultimii 25 ani a avut loc un numar impresionant de dezbateri indeosebi despre natura si consecintele fenomenului cataclismic . Impactul eruptiei asupra istoriei culturii egeene si asupra lumii est-mediteraneene a fost dezbatut in mare parte, in principiu de catre savanti ale celor doua discipline. Reconstituirea care urmeaza, cea mai recunoscuta fiind cea din 1986, la mai putin de 50 ani de cand Spyridon Marinatos si-a publicat articolul sau de marca postuland o legatura intre eruptia vulcanului Thera si prabusirea civilizatiei minoice palatiale. Aceasta teorie l-a determinat in cele din urma pe Marinatos, pe la sfarsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70, sa inceapa sapaturile la situl din Akrotiri, pe varful de sud al vulcanului Thera, un sit care s-a dovedit a fi o versiune preistorica egeeana ale unor situri mult mai cunoscute, Pompei si Herculane ingropate in 79 d.Chr. prin eruptia vulcanului Vezuviu in Golful Neapole. De la moartea lui Marinatos, pe la mijlocul anilor ’70, directorul programului de excavare, restaurare si publicare la Akrotiri a fost Christos Doumas.

Un cutremur de proportii a pricinuit pagube mari orasului Akrotiri mai inainte ca eruptia vulcanului sa-l fi ingropat. Dovezi suficiente pentru a arata demolarea intentionata a unor corpuri de cladiri partial distruse in timpul cutremurului, au fost gasite sub forma unor gramezi de moloz si pamant ce umpleau principalele strazi care strabateau asezarea si care erau pastrate in spatele unor ziduri construite stangaci din piatra si moloz. Expunerea lui Marinatos, ca unele case au fost reparate in graba (pentru uz temporar) si ulterior reocupate, l-a determinat sa ajunga la concluzia initiala ca situl a fost abandonat permanent de catre majoritatea locuitorilor sai din cauza cutremurului dar ca anumite zone fusesera locuite mai inainte de eruptia vulcanului de ocupanti „ilegali”. Dupa Marinatos, acestia au continuat sa jefuiasca casele celor bogati si sa adune orice lucru de valoare gasit chiar daca aceste obiecte constau in ceva mai mult decat produse agricole din moment ce ocupantii initiali au avut suficient timp sa-si goleasca locuintele de aproape toate lucrurile de valoare. Doumas a negat existenta unor asemenea „ocupanti ilegali” (pradatori) datorita numeroaselor dovezi de la Akrotiri pentru un program sistematic de demolare, de curatire a molozului si de reconstituire gasite in sit. Aceasta demonstreaza ca intreaga populatie a asezarii a participat la un program intensiv de restaurare in urma cutremurului, restaurare ce era inca in desfasurare cand vulcanul a erupt si a ingropat orasul. Dovezi cutremuratoare ale demolarii intentionate a structurilor slabite de cutremur sunt asa numitele „bile de demolare”, unelte foarte mari, din piatra, elipsoidale cu doua santuri de jur imprejur. Aceste bile erau cu siguranta folosite in acelasi mod in care sunt folosite in prezent bilele de demolare si care au fost gasite intr-o mare cantitate deasupra gramezilor de moloz in urma curatarii pagubelor pricinuite de cutremur. Intervalul de timp care s-a scurs intre cutremurul care a devastat Akrotiri si eruptia vulcanului care l-a ingropat era considerat initial de catre Marinatos ca fiind scurt si Dumas a sustinut inca din 1983 ca ar putea fi vorba de numai cateva luni. Cu toate aceste comparatii mai detaliate facute de Marthari intre materialul ceramic din gramada de daramaturi de pe urma cutremurului si cel rezultat in urma distrugerii provocate de vulcan dezvaluie diferente semnificative, care arata ca cele doua evenimente au fost separate de ani si nu luni, poate chiar 20 sau 30 ani. Procesul de reconstruire si restaurare inceput la putin timp dupa cutremur era in desfasurare cand vulcanul a erupt, fapt dovedit de conditiile in care a fost gasit un dormitor partial tencuit si zugravit, aflat la etajul doi in Casa de Vest. Doua vase pline cu var uscat si un al 3-lea ce continea vopsea uscata arata ca aceasta camera era de fapt in curs de a fi zugravita cand locul a fost abandonat in graba, de data aceasta definitiv. Asa cum au demonstrat atat Marthari cat si Palyvon, reparatiile necesare dupa cutremur erau complexe si ar fi luat unei populatii numeroase si organizate foarte mult timp pentru a le putea realiza.

Astfel, amploarea restaurarilor arhitecturale este in concordanta cu dovezile date de ceramica in ceea ce priveste durata de timp dintre cutremur si eruptie, probabil decenii. Aceeasi insemnatate o are faptul ca in timp ce unele case au fost demolate in intregime, majoritatea au fost salvate intr-o oarecare masura astfel incat planul de baza al asezarii de la Akrotiri, conservat sub piatra ponce a exploziei vulcanice, este acela al unei faze ce a precedat cutremurul (foarte devreme in Cicladicul tarziu a=LCi I) mai degraba decat al unei noi creatii in plin LC I. In termeni minoici, abandonul final al orasului Akrotiri a avut loc tarziu in LM IA, dar nu chiar al sfarsitul acestei faze, in termenii Greciei continentale, abandonul dateaza din LH I, ceva timp inainte de folosirea finala a mormantului circular A la Micene in LH IIA. Absenta cadavrelor si lipsa artefactelor din metal sau a altor obiecte portabile de valoare materiala insemnata in ruinele de la Akrotiri arata ca locuitorii au fost avertizati din timp de iminenta eruptiei vulcanice care a ingropat insula foarte adanc in cenusa si alte reziduuri vulcanice astfel incat aceasta nu a mai putut fi locuita timp de un secol sau doua. La Akrotiri, cel mai jos strat de rezid vulcanic consta intr-un strat subtire (3 cm) de piatra ponce faramitata, strat a carui suprafata a facut o crusta ca si cand ar fi cazut apa peste ea dupa ce stratul s-a depus. O oxidare usoara a acestui strat arata ca stratul a fost expus atmosferei (intre doua si 24 luni) inainte ca acesta sa fie inchis de o cadere de roca vulcanica ulterioara. Primul strat de roca, conservat ca un strat mult mai adanc in anumite zone ale vulcanului mai putin expuse eroziunii, se pare ca a constituit avertizarea care i-a indemnat pe locuitori sa fuga, din moment ce ii lipsea volumul sa cauzeze pagube insemnate sau pierderi omenesti. La Akrotiri a cazut apoi un al II-lea strat de bucati de roca, mult mai mari (intre 0,50 si 1 m grosime) si din nou, mult mai adanc decat in alte partiale insulei. Ultima depunere de cenusa vulcanica este de peste 5 m grosime la Akrotiri dar se ridica la peste 50 m grosime in alte zone de pe Thera si, pe langa bucati mult mai mici si mai usoare de piatra ponce include si bolovani mari de bazalt (15 cm in diametru). Nu exista dovezi arheologice care sa ateste cat timp au durat seriile de eruptie dar vulcanologii au ajuns de comun acord ca procesul a fost unul foarte rapid, de scurta durata, deci absenta urmelor evidente de eroziune la suprafata conservata a ruinelor de la Akrotiri sprijina teoria ca o ingropare completa a acestor ruine a urmat la scurt timp dupa evenimentele care au transformat totul in ruina, adica in primele faze ale eruptiei. Distribuirea rocii rezultate din eruptie este bine cunoscuta datorita unor bucati recuperate din adancul Marii Egee si datorita unor mostre de straturi expuse cu grija de catre excavatiile arheologice si taieturile din drumurile de pe insula Creta. Nu este deloc surprinzator faptul ca din cauza vanturilor predominante cea mai mare cantitate de piatra ponce de la eruptie s-a gasit la sud-est de Santorini. Grecia continentala si vestul insulei Creta n-ar fi fost afectate de depunerea de cenusa dar estul Cretei ar fi fost acoperit de un maximum de 10 cm si mai probabil de 1-5 cm de piatra ponce. Arheologii nerabdatori sa stabileasca o legatura intre eruptia lui Thera si prabusirea Cretei neopalatiale, presupun ca o asemenea cantitate de cenusa ar fi avut un efect dezastruos asupra agriculturii din estul Cretei. Cu toate acestea, altii au aratat ca un asemenea strat de roca, relativ subtire ar fi fost erodat de vant si ploaie in timp de 1 an sau doi si ar fi sporit si nu micsorat fertilitatea solului. Un strat de cenusa provenita de la vulcanul Thera a fost identificat la sfarsitul anilor ’80 in unele sedimente dintr-un lac din vestul Anatoliei, aratand ca imprastierea cenusii facuta de vant a avut o distributie mult mai spre nord si est decat a fost initial stabilit. Deseori, asociate cu eruptiile vulcanilor insulari sunt mareele. In cazul vulcanului Thera prabusirea camerei din interiorul vulcanului unde se afla magma si formarea unui crater mare in care ar fi patruns marea ar fi generat maree. Pentru multi dintre cei care s-au straduit sa gaseasca o legatura intre eruptie si declinul brusc al Cretei minoice in secolul 15 i.Chr., aspectul destructiv major al eruptiei nu a fost cenusa ci valul mareic. In miezul dezbaterii de la mijlocul anilor ’70 despre natura eruptiei si efectele ei, Dumas a sustinut de fapt ca prabusirea camerei cu magma, si de aici aparitia valului mareic, a fost un eveniment care a postdatat eruptia vulcanica cu 10 ani sau mai mult astfel explicand cum evenimentele de la Santorini au cauzat direct prabusirea civilizatiei minoice chiar daca Akrotiri a fost ingropat tarziu in LM IA in timp ce valul distrugerilor peste tot in insula Creta , care defineste sfarsitul perioadei neopalatiale, nu poate fi datat mai devreme de LM IB. Mult mai tarziu, vulcanologii au sustinut ca la Santorini craterul s-a format treptat si ca un val mareic, daca a existat cu adevarat unul, nu ar fi atins proportiile imaginate de Marinatos. Exista sustinatori ai teoriei conform careia ar exista o legatura intre vulcanul Thera si declinul subit al Cretei neopalatiale.

In pofida numeroaselor si diverselor argumente aduse de un numar mare de savanti renumiti ca unul sau mai multe dintre evenimentele asociate cu perioada de activitate intensa a vulcanului Santorini, trecute in revista mai sus, au avut un efect direct si dezastruos asupra civilizatiei minoice neopalatiale, faptele adevarate sunt acelea ca marele cutremur care a distrus Akrotiri este datat foarte devreme in LM IA (1650 sau » 1560 i.Chr.?), ca intregul oras a fost ingropat in metri de cenusa vulcanica inca in LM IA ( » 1625 sau » 1550/1540 i.Chr.?), si ca valul distrugerilor (cele mai multe incluzand incendii) care coincide cu sfarsitul perioadei neopalatiale in Creta si caruia i-au cazut victime palatele de la Mallia, Phaistos si Zakro, nu poate fi datat mai devreme de LM IB ( » 1480/1470 i.Chr.?). Hood pretinde ca dovezi evidente ale cutremurului care a devastat Akrotiri inainte ca orasul sa fie ingropat pot fi gasite in numeroasele situri arheologice din Creta, unde cutremurul a fost datat ca apartinand perioadei LM IA. Mult mai important este faptul ca cenusa vulcanica dintr-o eruptie mai tarzie a vulcanului a fost gasita mai recent in contexte LM IA la Rodos (Trianda) si Melos (la Phylakopi) precum si in Creta, fapt ce confirma ca eruptia a precedat cu mult timp distrugerea din Creta, datata LM IB. Astfel nu se pot face legaturi directe intre vulcanul Santorini si prabusirea civilizatiei minoice neopalatiale

Frescele de la Akrotiri

Starea exceptionala de conservare a tuturor categoriilor de artefacte ingropate adanc de metrii de cenusa vulcanica si moloz din eruptia de la I 1500 i.Chr., a facut ca Akrotiri sa devina unul dintre cele mai importante 2 sau 3 situri preistorice egeene. Nici un studiu asupra artefactelor nu a fost atat de influentat de descoperirile de la Akrotiri ca acela al picturilor murale sau frescelor. Nu numai ca au fost conservate in fragmente mai mari decat alte picturi rupestre (mai mult sau mai putin contemporane) din alte situri, in Ayia Irini, Phylakopi si in Creta (Cnossos, Tylissos, Ayia, Triadha) insa cele mai multe fresce de la Thera pot fi atribuite unor pozitii specifice pe anumiti pereti care s-au pastrat in conditii foarte bune, astfel incat decorarea intregii camere poate fi reconstituita foarte fidel. Cele mai multe dintre frescele care au fost pana atunci scoase la iveala erau alcatuite din figuri geometrice dar apar foarte rar (in una-doua camere) in ceea ce este identificabil structural si functional ca fiind un singur corp de cladire. O intreaga serie de probleme iconografice fascinante apar la lumina in urma salvarii acestor picturi magnifice. De exemplu, care este functia picturii murale in interiorul unei cladiri ? Cum pot fi diferitele imagini dintr-o anumita incapere, scene uneori de dimensiuni diferite si de diferite niveluri, intelese ca o unitate? Sa fie percepute ca fiind unite tematic doar pentru simplu fapt ca se afla in aceeasi incapere ?

Cele mai mari grupuri de fresce de la Akrotiri descoperite pana acum sunt:

1. Casa de Vest:

(a) Incaperea 5: Doua nuduri de pescari, de marime naturala in cadre inguste sub o friza de latime veritabila pe peretele de sus aratand ca o flota de vase deplasandu-se intre doua orase (peretele de S; 40 cm inaltime), peisaj riveran (peretele de E; 20 cm inaltime), si o ceremonie religioasa pe un deal si luptatori debarcand de pe vasele lor, in doua scene aparent distincte (peretele de N; 40 cm inaltime). Friza se intindea de-a lungul peretelui de vest de asemenea, dar doar o mica parte din aceasta portiune s-a salvat.

(b) Incaperea 4: O serie de colibe de marime naturala pe peretele de N, o despartitura ingusta ducand in incaperea 5 care continea secventa cu flota; o preoteasa de marime naturala de pe pilonul de E al intrarii ce facea legatura intre camera 4 si 5; ghivece de flori cu liliac pe cei doi stalpi de sustinere ai ferestrei in peretele de V, pervazul si pilonii de jos ai aceleasi ferestre fiind pictati in asa fel incat sa se asemene cu o piatra cu nervuri de genul marmurei sau gipsului. Restul incaperii era in curs de renovare cand lucrul a fost deodata intrerupt iar locul parasit.

2. Sectorul Beta, Incaperea 6: Fresca maimutei albastre ce poate fi comparata cu o lucrare descoperita in palatul de la Cnossos, mult mai fragmentara si stilizata.

3. Sectorul Beta, Incaperea 1: Perechi de gazele pe doi sau trei pereti in juxtapunere cu o singura pereche de baieti care se lipita, intr-un singur cadru relativ ingust.

4. Sectorul Delta, Incaperea 2: Fresca cu peisaj de primavara sau Fresca Florilor de liliac.

5. Casa Doamnelor, Incaperea 1 : Jumatatea de V a camerei prezinta palcuri de papirus de marime naturala, in timp ce in jumatatea de E doua femei (marime naturala) imbracate dupa moda vremii din Creta, serveau alte siluete ale caror parti importante lipseau.

6. Incaperea 3: Frescele din aceasta parte a cladirii au decorat peretii parterului si pe cei de la etajul superior. La parter, partea de N-E a incaperii era ocupata de un bazin. La nivelul etajului superior, femei tinere de pe peretele de N si E culeg branduse intr-un peisaj stancos si le aduc din ambele parti la o zeita asezata in centru, pe o platforma sprijinita de altare (pe peretele de N). La stanga si la dreapta zeitei in pozitii de adoratie se afla o maimuta respectiv o pasare mitologica cu corp de leu, cap si aripi de vultur. Pe peretele de N la nivelul parterului, inca trei fete apar in ipostazele urmatoare : la stanga, o fata care merge spre dreapta si care tine un colier intr-o mana; in centru, o fata sezand privind spre dreapta si de durere apucandu-si capul cu mainile, pentru ca piciorul ei a fost ranit si sangereaza; iar la dreapta, o fata mergand spre stanga dar care priveste in dreapta spre usa sau altarul de pe peretele de E. peretele de E este in intregime ocupat de ceea ce pare a fi un cadru avand in centru o usa inchisa, elaborat decorata; chiar deasupra usii se afla o pereche de coarne de consacrare din care se scurge o substanta rosie care poate simboliza sange; peretele, usa, coarnele pot constitui un urias altar spre care este indreptata atentia tuturor fetelor de pe peretele de N. Alte personaje fragmentare, inclusiv mai multe fete precum si un singur personaj masculin, par sa apartina decorului de pe peretii de V si S la ambele etaje.

Personajele masculine par a avea o importanta mult mai mare in cel putin cateva dintre picturile din Thera (pescarii, luptatorii si capitanii din Incaperea 5 a Casei de V; baietii care boxeaza din Incaperea B1) decat in majoritatea picturilor minoice, dar femeia joaca un rol important si adesea dominant in multe lucrari si adesea apare imbracata intr-un stil cu totul minoic.

Frescele in relief de la Akrotiri nu sunt nici pe departe atat de cunoscute, precum sunt uriasele lucrari cu pasari mitologice si secventele cu tauri sarind, caracteristice picturilor murale palatiale de la Cnossos. Lucrarile din incaperea 3 la ambele niveluri au alcatuit tipuri de imagini ceremoniale, la parter spre altar pe peretele de E si la etajul superior din ambele directii spre zeita asezata pe peretele de N, schite compozitionale asemanatoare celor de la Cnossos, in Holul de Ceremonie si pe scara principala.

In ceea ce priveste moda vremii (fuste cu pliuri, haine stranse pe corp, cu maneci scurte lasand bustul dezvelit, modele textile si cateva tipuri de bijuterii) si descrierile de natura (Maimuta Albastra si frescele cu peisaje de primavara), acestea (care alcatuiesc picturile murale de la Thera) se aseamana mult cu picturile murale minoice. Cel putin doua trasaturi comune in frescele de la Akrotiri nu-si gasesc echivalentul in Creta si nici nu e posibil sa fie imitatii dupa modelele continentale miceniene. O prima trasatura este coafura ciudata purtata de multe personaje de ambele sexe constand in vopsirea in albastru a capului (sugerand poate un cap ras si nu un acoperamant special pentru cap) si numai cativa carlionti lungi ale caror pozitii difera de la individ la individ sunt reprezentati in negru. E posibil ca diferitele stiluri de coafura sa sugereze varsta individului, asa cum a aratat Koehl ca e cazul la coafuri similare (dar nu identice), pentru barbati (nu femei) in Creta neopalatiala. A doua trasatura (probabil tipica Therei) este purtarea de catre femei a unor cercei de dimensiuni foarte mari. Cercei identici gasiti in mormintele put din Cercul A la Micene sunt o dovada mai buna pentru a demonstra adoptarea unei mode cicladice de catre continentalii bogati si progresisti decat dovada prezentei populatiei miceniene la Thera. Fresca in miniatura din Incaperea 5 a Casei de V probabil singura opera de arta, cea mai complexa din Epoca Bronzului egeean, a generat o literatura colosala din care un sir complet de opinii e reprezentat prin subiecte de tipul identitatea vaselor din scena flotei, identitatea luptatorilor carand scuturi si purtand coifuri cu colti de porc mistret (pe peretele de N), localizarea celor doua orase de pe peretele de S, etc. Este pus la indoiala faptul ca asemenea probleme pot fi solutionate doar prin dovezile disponibile acum. Cu toate acestea merita observat ca scenele precum acelea ale oraselor de pe peretele de S si debarcarea razboinicilor de pe vasele lor pe peretele de N au echivalenti contemporani precum si mai timpurii. A se lua in vedere faptul ca vasele flotei au cateva trasaturi comune cu vasele inscriptionate pe EC (tigai cu coada) aproximativ acum un mileniu la inceputul epocii cicladice.