e3k9ks
2.1. Acordurile Europene.
2.2. Consiliul European de la Copenhaga, iunie 1993.
2.3. Consiliul European de la Essen.
2.4. Consiliile Europene de la Cannes si Madrid si Carta Alba asupra pietei unice europene.
2.5. Tratatul de la Amsterdam.* O schita a problemelor comunitare
2.6. Zece + 1. Agenda 2000.
2.7. Opinia Comisiei Europene asupra cererii de aderare a Romaniei. A vorbi despre constructia politica a Europei, dupa schimbarile revolutionare din 1989 in Europa Centrala si de Rasarit este o obligatie "normativa" a discursul politic actual, deoarece oricare ar fi mesajul, nu poate face abstractie de amploarea dezbaterii asupra identitatii si valorilor europene.

2.1. Acordurile Europene
Perioada necesara tarilor ex-comuniste sa se integreze in democratiile occidentale avansate este mai lunga decat s-a estimat de catre analistii politici. Daca, firesc, incepand cu 1989 s-au "instalat" in aceste societati o serie de rupturi ? strategica, politica, economica, comerciala si daca, la fel de firesc, referinta la Vest devenea de acum inainte busola de orientare, distanta care separa cele doua parti ale Europei s-a sperat ca va fi recuperata intr-o perioada de 10-12 ani. Astazi, la o apreciabila distanta de 1989, in unele dintre aceste tari echilibrul macroeconomic, conditie a reluarii cresterii este inca nesigur, iar schimbarile institutionale ? privatizare, sistem bancar si financiar au nevoie de timp pentru maturizare. Pe termen scurt, liberalismul economic este temperat de persistenta unui important sector public care asteptata cam demult sa fie reformat, modernizat sau de lipsa de vointa politica in a duce pana la capat reforma si privatizarea in sectoare industriale fara perspectiva, sau a accelera privatizarea.

Socul dezintegrarii CAER-ului, a facut ca insertia economiilor rasaritene in schimburile internationale sa fie ezitanta. Pe de o parte, capacitatea fiecarei tari de a-si stabiliza regimul economic intern a influentat direct intrarea investitiilor straine, pe de alta parte, recompunerea schimburilor europene a fost puternic influentata de coerenta liniilor strategice. Amploarea dificultatilor nu a dus la scenarii catastrofice, dar nici nu s-a realizat vreun miracol asiatic de tipul "Noului Stat Industrial".

Prabusirea comunismului, a favorizat destramarea rapida a structurilor bipolare ale ?razboiului rece". A devenit posibila imaginea asupra intregii Europe. Cand presedintele Comisiei, Jacques Delors a vorbit in Parlamentul European, in ianuarie 1989, s-a referit la conceptul lui Gorbaciov "Casa Comuna Europeana" spunand ca "viziunea noastra e una de "sat european", unde intelegerea reciproca ar domina, unde activitatile economice si culturale se vor dezvolta intr-o atmosfera de incredere ... Iar daca cineva mi-ar cere sa descriu acel sat astazi, as vedea in el o casa numita "Comunitate Europeana". Noi suntem constructorii ei sufletesti, noi suntem activizatorii cheilor ei, noi suntem pregatiti sa deschidem usile, sa vorbim cu vecinii nostri".

Delors avea in vedere un "sat european" alcatuit din diferite case cu Uniunea europeana in centru.

Incepand chiar cu acel moment, ianuarie 1989, lucrurile s-au schimbat rapid si profund in Europa: CE a negociat Acordurile Spatiului Economic European cu tarile AELS si Acordurile europene, la inceput cu Polonia, Cehoslovacia si Ungaria, iar apoi cu Bulgaria si Romania; URSS a incetat sa existe, la fel si organizatia Pactului de la Varsovia si Consiliul Economic de Ajutor Reciproc; Statele Baltice au devenit independente la fel ca si Slovenia si Croatia; razboiul civil din ex-Iugoslavia a consacrat Bosnia-Hertegovina.

Intre timp, Comunitatea europeana a negociat Tratatul de la Maastricht care, dupa ratificare a contribuit la adancirea procesului de integrare interna in UE; a facut posibila largirea de la 12 la 15. Constructia europeana si-a amendat rapid imaginea de la cea de "sat" cu o casa privilegiata, la una in care sistemul european este in crestere, permitand o CE largita la 15 si capabila sa includa tarile AELS, sau cele mai multe state est-europene si din zona mediteraneana.

Inainte de 1989 URSS si statele est-europene, cu exceptia Romaniei (1980), nu au recunoscut formal CE, chiar daca existau relatii comerciale. Lucrurile au inceput sa se schimbe dupa ce Gorbaciov a preluat puterea: la 28 iunie 1988 CE si Consiliul Economic de Ajutor Reciproc s-au recunoscut formal. Apoi Ungaria a semnat la 26 septembrie 1988 Acordul de comert si cooperare comerciala si economica cu CE. Mai tarziu au semnat acorduri comerciale si de cooperare Polonia, URSS, Germania Democrata, Cehoslovacia, Bulgaria si in final Romania (Datorita unificarii germane, Acordul cu RDG nu a devenit niciodata unul operativ).

La putin timp dupa negocierea Acordurilor comerciale si de cooperare intre CE si est-europeni, la intalnirea la varf a Grupului Celor Sapte (G-7) de la Paris, din iunie 1989, s-a cerut Comisiei sa coordoneze asistenta primita de la OECD pentru reformarea Europei de Est.

Ajutorul s-a concentrat initial pe asistenta economica pentru Polonia si Ungaria prin demararea Programului PHARE. Un an mai tarziu, in septembrie 1990, Consiliul a adoptat Regulamentul prin care Programul PHARE de asistenta economica s-a extins la Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia si Romania. Pentru a primi ajutor financiar, tarile ex-comuniste au trebuit sa intemeieze regimuri pluraliste, sa organizeze alegeri libere, sisteme multipartite, sa respecte drepturile omului si sa realizeze economia de piata. De aici si pana la ideea trecerii de la Acordurile comerciale si de cooperare la Acorduri de asociere, s-a scurs doar putin timp. In august 1990 Comisia a propus transformarea Acordurilor comerciale cu Ungaria, Polonia si Cehoslovacia in Acorduri Europene.

Acordurile Europene (sau de Asociere) au inclus capitole pentru: dialogul politic; comertul liber; cooperarea economica; cooperarea culturala; cooperarea financiara; institutii ale asocierii. Ele au favorizat dialogul politic, au permis si dezvoltarea graduala a spatiilor de comert liber. Pentru produsele industriale au fost abolite tarife; s-au semnat protocoale speciale pentru agricultura, textile, carbune si otel. Acordurile au inclus legislatie anti-dumping si asupra certificatelor de origine a produselor; legislatie pentru miscarea fortei de munca, pentru organizatii, servicii, capital si politici competitive.

2.2. Consiliul European de la Copenhaga, iunie 1993
Semnarea Acordurilor Europene la sfarsitul anului 1991 a declansat un lung proces de ratificare in cadrul celor 12 Parlamente ale statelor membre. Pentru Ungaria si Polonia acest proces s-a incheiat exact doi ani mai tarziu, pe 13 decembrie 1993. Acordul cu Cehoslovacia nu s-a ratificat datorita impartirii pasnice la 1 ianuarie 1993 in doua tari ? Cehia si Slovacia.

O data cu semnarea celor trei acorduri cu tarile din Grupul Visegrad a19i , atentia Uniunii Europene s-a indreptat inspre Romania si Bulgaria, care de asemenea au initiat propriile programe de reforma. Negocierile s-au incheiat repede. Acordul de asociere cu Romania a fost semnat la inceputul lunii februarie, iar cel cu Bulgaria in martie 1993.

Decizia de a incheia Acorduri si cu aceste doua tari a fost importanta caci a subliniat politica Comunitatii, de a oferi sprijin tuturor tarilor din Centrul si Rasaritul Europei care au demarat procesul reformelor. Fiecare tara s-a bucurat de aceeasi "primire" din partea Bruxelles-ului, si fiecare si-a stabilit propriul drum spre o integrare cat mai rapida, care va depinde de progresele inregistrate. Pentru statele din fostul bloc Visegrad incheierea Acordurilor cu cele doua tari a insemnat sfarsitul parteneriatului special cu Comunitatea. Deciziile de a incepe negocierile cu Romania si Bulgaria au pregatit drumul viitoarelor acorduri cu cele trei State Baltice si cu Slovenia.

O multime de negocieri dar si de intrebari s-au pus la acea vreme in legatura cu viitoarea arhitectura a Europei. Negocierile au condus la incheierea Tratatului de la Maastricht in decembrie 1991; intrebarile reiesite din procesul construirii Europei pe termen lung, s-au finalizat in mai multe propuneri care au fost aduse la masa dialogului in toti acesti ani.

Ideea Confederatiei Europene a fost introdusa spre examinare de catre Presedintele Mitterrand; el a sugerat ca UE sa incheie cu noile democratii acorduri variate, in cercuri concentrice, cu grade diferite de integrare/aderare.

Parteneriatul dintre Comunitate si tarile AELS , apoi, parea sa ofere un model interesant de luat in consideratie pentru tarile central si est europene.

Una dintre cele mai concludente declaratii asupra arhitecturii europene a fost facuta chiar de tarile AELS, cand cinci dintre ele, Austria (in 1989), Suedia (in iulie 1991), Finlanda (in martie 1992), Elvetia (in mai 1992) si Norvegia (in noiembrie 1992) si-au depus candidatura la Uniunea Europeana, in loc sa beneficieze de avantajele oferite de apartenenta la Spatiul Economic European (European Economic Area Agreement). Pentru aceste tari era limpede (desi, in mod paradoxal nu si pentru electoratul norvegian si elvetian), ca o integrare economica in Uniune si, in consecinta, puterea de a influenta procesul decizional era de preferat parteneriatului. Mesajul a fost receptat de tarile asociate din Centrul Europei, fiecare dintre ele proclamand ca procesul de aderare la Uniunea Europeana este unul din cele mai importante chei ale politicilor de reforma.

Chestiunea viitoarei largiri a Comunitatii a fost dezbatuta in cadrul Consiliului European de la Lisabona din iunie 1992, ocazie cu care un document important provenit de la Comisia Europeana a fost atasat concluziilor Presedentiei Consiliului a20i.

Concluziile pastrau o anumita detasare si pozitionare relativ formala a UE fata de problema largirii. "Cu privire la relatiile cu Centrul si Estul Europei ... cooperarea va fi sistematic focalizata pe asistarea eforturilor acestora (a tarilor asociate) in pregatirea procesului de aderare la Uniunea Europeana, lucru pe care si-l doresc."

Summit-ul de la Lisabona a subliniat principalele chestiuni legate de procesul de extindere: adancirea si largirea Uniunii Europene vor trebui sa continue simultan. Documentul final prevede, apoi, explicit ca noii membri au obligatii in realizarea "aquis-ul comunitar", mecanism care va fi insotit de derogari temporare si de perioade tranzitionale; ca procesul de largire nu va afecta politicile comune si in special Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC), iar eficacitatea Comunitatii va fi protejata in toata perioada de desfasurare a procesului. S-a propus un calendar pentru adoptarea "aquis-ului comunitar", imbunatatirea aspectelor legate de concesiile comerciale in cadrul Acordurilor de Asociere, cu revizuirea acestora, la un interval de cinci ani dupa intrarea in vigoare.

Comisia a intocmit un Raport pentru urmatorul Consiliu European de la Edinburgh, din decembrie 1992, intitulat Catre o noua aderare a tarilor din Centrul si Estul Europei a21i. Documentul, discutat in cadrul Summit-ului, a fost umbrit de Declaratia serviciului de finante a Comunitatii, "Consiliul European ar trebui sa confirme ca este de acord cu necesitatea unui parteneriat eventual in interiorul Uniunii Europene cu tarile central si est-europene, doar in masura in care ele vor fi capabile sa indeplineasca conditiile cerute."

Consiliul European de la Edinburgh a cerut Consiliului de Ministri sa-si spuna cat mai repede parerea in legatura cu propunerile Comisiei, in vederea luarii unei decizii cu ocazia Summit-ului de la Copenhaga din iunie 1993.

Presedentia daneza a Consiliului a22i a constituit un moment favorabil pentru accelerarea proceselor parteneriatului dintre Comunitate si tarile asociate. Comisia a pregatit o propunere de decizie pentru Consiliu, in care a preluat multe din elementele documentului Summit-ului din Edinburgh, dar a pus accentul pe concesiuni comerciale concrete. Sub titlul Catre o aderare mai rapida a tarilor Central si Est-Europene, textul contine patru capitole de masuri: inspre o arie politica europeana, imbunatatirea accesului pe piata comunitara, crearea asistentei comunitare efective si integrarea economica rapida.

In primul capitol ? catre o arie politica europeana", este si cea mai importanta propunere, si anume: "Consiliul European sa confirme intr-un mesaj politic clar angajamentul de sustinere a parteneriatului incheiat cu semnatarii Acordului European doar in momentul in care acestia sunt in masura sa satisfaca conditiile cerute". Propunerea Comisiei includea crearea parteneriatului structurat.

Pachetul de propuneri referitoare la cresterea accesului pe piata comunitara, au fost contestate. Pana la acea data, relatiile comerciale intre Uniunea Europeana si majoritatea tarilor asociate au cauzat chiar unele fractiuni majore. Era cazul particular al comertului cu produse agricole de masuri care pareau a fi lipsite de importanta in interiorul Uniunii, dar care in Polonia si Ungaria erau de prima linie. (Impunerea pretului minim asupra cireselor).

Comisia si-a dovedit inca o data locul ponderator in cadrul institutiilor comunitare si a aplanat potentiale conflicte; mai mult a dat dovada de fermitate in promovarea procesului de extindere si a propus marirea alocatiei financiare pentru Europa Centrala si Est, intensificarea armonizarii legislative si participarea tarilor asociate la anumite programe comunitare.

O decizie importanta adoptata de Consiliu va da posibilitatea utilizarii resurselor din fondurile PHARE in scopul dezvoltarii infrastructurii.

Summit-ul de la Copenhaga s-a dovedit a fi un pas important in cadrul relatiilor dintre Uniunea Europeana si tarile asociate din Centrul si Estul Europei.

2.3. Consiliul European de la Essena23i tarile asociate au aprobat deciziile Summit-ului de la Copenhaga, insa, ele aveau nevoie de credibilitate din cel putin doua motive: in primul rand, nu s-a mentionat o agenda a parteneriatului, ci doar criterii generale, care nu puteau fi preschimbate in obiectivele concrete spre care tineau tarile central si est-europene. In al doilea rand, atitudinea Comunitatii fata de aspectele comerciale a indicat ca existau forte protectioniste si contrare aderarii. Devenea clar ca pentru a se mentine dinamica procesului de integrare trebuiau facuti noi pasi. In acest sens Presedintia germana a pregatit la sfarsitul anului 1994 strategia de urmat, fiind cunoscut ca aceasta tara era favorabila, in mod particular, procesului de largire a Uniunii.

Patru erau chestiunile importante pe care Summit-ul European de la Essen a dorit sa le abordeze intr-o strategie de aderare realista: 1. cum se poate realiza parteneriatul structurat decis la Copenhaga; 2. cum se suporta accelerarea ratelor de crestere economica din Centrul si Estul Europei; 3. cum sa fie ajutate tarile asociate sa se pregateasca pentru adoptarea "aquis"-ului comunitar; 4. cum sa se modifice politicile comunitare existente pentru a face posibila aderarea. La initiativa Presedintelui Delors s-au produs analize pe marile teme. Politica comerciala a fost pusa in discutie in cadrul Seminarului sustinut cu participarea Comisarilor, in martie 1994, si apoi, cu guvernul german si cu un numar impresionant de experti din domeniu. Cu acest prilej, ideea ajutorarii tarilor asociate an sensul aducerii acestora in interiorul Pietei Interne a Comunitatii, a intampinat o rezistenta considerabila. Aceeasi soarta a avut-o si ideea transformarii Programului de asistenta PHARE intr-un Fond structural. In iulie Comisia a inaintat Consiliului doua pachete de propuneri, care au fost apoi discutate in timpul celor 6 luni ramase pana la Summit-ul de la Essen, din decembrie 1994. Mai multe dintre ideile initiale au fost pierdute in timpul negocierilor in timp ce altele fusesera pierdute din cauza stilului de conducere in forta a Presedintiei Consiliului.

Strategia de la Essen a cuprins cele patru chestiuni de baza in promovarea aderarii. S-au clarificat etapele detaliate ale functionarii parteneriatului structurat. S-a stabilit ca agenda anuala a Consiliilor de Asociere sa fie adoptata de Presedintia Consiliului la inceputul fiecarui an. S-a cazut de acord ca sefii guvernelor tarilor asociate sa fie invitati la reuniunile Consiliilor Europene o data pe an, si de doua ori pe an la reuniunile Consiliilor de Afaceri Externe. Posibilitatea ca tarile asociate sa coopereze mai strans cu Uniunea Europeana conform Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC), a fost deschisa dupa Raportul Consiliului din 7 martie 1994, si dupa liniile directoare stabilite in octombrie 1994. Raportul a stabilit principiul conform caruia tarile asociate sa fie aliniate la anumite declaratii, demersuri si actiuni comune in contextul PESC. De asemenea, s-a propus ca ele sa numeasca corespondenti europeni in scopul facilitarii cooperarii cu Comunitatea. In ceea ce priveste speranta cresterii economice in Centrul si Estul Europei, in special in aria schimburilor comerciale, Summit-ul de la Essen a inregistrat un esec. In agricultura, sector important pentru aceste tari deoarece realizeaza aproximativ 8% din PIB si unde forta de munca este estimata la 20-25% din totalul populatiei lucratoare, Consiliul European a declarat ca a luat cunostinta ca "agricultura reprezinta un element cheie a acestei strategii", dar nu a luat nici o decizie concreta care sa imbunatateasca macar accesul marginal pe Piata Uniunii Europene. Tot ceea ce s-a oferit la Essen a fost un studiu de strategii alternative pentru dezvoltarea relatiilor din domeniul agriculturii dintre Uniunea Europeana si tarile asociate cu privire la viitoarea aderare.

Progrese modeste s-au inregistrat in aria instrumentelor politicii comerciale. Nu exista nici o indoiala ca reglementarea comunitara referitoare la anti-dumping este utilizata uneori ca un instrument al politicii industriale de grupuri de interes din Uniunea Europeana. Aici nu s-au facut prea multe imbunatatiri. Consiliul a adoptat o strategie cu privire la regulile cumulului de origine care a descris esentialmente situatia ca si un plan de viitor si a amanat discutarea regulilor necesare reglementarii in domeniu.

La Essen s-a decis ca mai mult de 25% din alocatia pentru Programul PHARE sa fie utilizata in investitiile de infrastructura. Aceasta decizie a insemnat ca mai bine de 50% din finantele Programului sa poata fi utilizate pentru investitii.

Summit-ul a ajutat tarile asociate in pregatirea lor pentru aderare, prin precizarea pasii de intrare pe Piata Interna a Uniunii Europene. Trei arii importante au fost evidentiate in documente: competitia, controlul ajutoarelor de stat si "aquis"-ului comunitar. Pentru primele doua sectoare, Uniunea Europeana a promis asistenta; pentru cel de-al treilea Strategia de la Essen a realizat un document intitulat Carta Alba, care si-a propus sa le asiste in adoptarea "aquis"-ului comunitar. (Carta Alba a fost realizata de Comisia Europeana intr-o maniera extrem de eficienta si cu profesionalism si trimisa Consiliului de la Cannes, din iunie 1995 a24i.)

Chestiunea referitoare la modalitatea in care politicile comunitare puteau fi modificate pentru a fi pregatite pentru aderare, a lipsit din Strategia de la Essen. In sfarsit, Summit-ul a precizat ca una dintre cele mai importante conditii care ar determina aderarea, aceea ca tarile asociate sa nu introduca in Uniune problemele nerezolvate referitoare la minoritati si la frontiere. Chestiunea a fost legata de problema cooperarii inter-regionale careia i s-a acordat o importanta majora in Strategie.

Mai mult chiar, guvernul francez a promovat ideea Pactului de Stabilitate care a implicat tarile asociate si care a condus la semnarea de noi acorduri referitoare la chestiunile legate de tratamentul minoritatilor. Unul dintre acorduri intre Ungaria si Slovacia a fost semnat in cadrul Conferintei de la Paris din martie 1995. Dupa incheierea acesteia s-a decis ca responsabilitatea pentru Pactul de Stabilitate sa revina Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).

Strategia de la Essen a marcat un important pas inainte pe drumul aderarii. Insa, inca o data, credibilitatea obiectivului comun al aderarii nu a fost pe deplin infaptuita, in mare parte datorita inabilitatii Uniunii de a arata viitori pasi concreti in sectorul comercial si in special in cel al agriculturii, dar si, datorita faptului ca nu exista o agenda sau criterii obiective conform carora tarile asociate sa se aprecieze intre ele, sau sa fie apreciate.

Perspectiva largirii a condus in Uniune la doua tipuri de introspectie: asupra calitatii procesului de aderare datorita numarului mare de tari asociate (spus intr-o alta forma, relativ la viitoarea arhitectura europeana cu 27 sau 28 de membri) si asupra rolului pe care Rusia doreste si poate efectiv sa-l joace in zona. In ceea ce priveste prima chestiune dat fiind complexitatea situatiilor concrete, a conjuncturilor si de aici a variantelor luate in calcul de specialisti, ne limitam la a o consemna doar. A doua, formulata in vremea negocierii Acordurilor de Asociere cu Statele Baltice, a fost ridicata simultan in Bonn, Bruxelles si Washington.

Cele trei tari ocupate de Uniunea Sovietica in urma Tratatului ruso-german din august 1939, si-au recastigat independenta in 1991, dupa varsarea de sange din Lituania. In timp ce Rusia le-a recunoscut independenta, s-au mentinut dificultati, mai ales referitoare la tratamentul numeroasei populatii rusofone din Letonia si Estonia.

Uniunea Europeana a exercitat o considerabila presiune asupra acestora cerandu-le sa imbunatateasca tratamentul minoritatilor. O alta problema sensibila in zona este a enclavei Kaliningrad, ce face ca aprovizionarile rusesti sa traverseze Lituania sau Polonia si Belarus pentru a regasi pamantul natal al Rusiei.*

In timpul luptei pentru independenta sefi de stat i-au atentionat pe baltici sa nu provoace Rusia. Discutiile asupra Acordurilor de Asociere intre UE si baltici au fost finalizate si semnate la mijlocul anului 1995.** Si cu acest prilej, cancelariile occidentale au exprimat atitudini prudente comentate de politicieni si politologi prin prisma multelor intrebari ? fara raspuns ? referitoare la influenta pe care Rusia o va avea in viitor, nu numai in procesul de largire a Uniunii Europene prin cuprinderea Tarilor Baltice, dar si a celorlalte state asociate.

O intrebare este daca Rusia va incerca sau nu sa influenteze viitorul proces de extindere a NATO si a Uniunii Europene si daca va avea un cuvant de spus in deciziile viitoare ale acestora. Uniunea este oricum, foarte atenta la ceea ce Rusia are de spus, inainte de a lua decizii referitoare la viitoarea configuratie a Europei. Ce influenta va avea aceasta voce? Propunerea Comisiei de a deschide negocierile cu Estonia in pachetul de masuri cuprins in Agenda 2000 este o incercare de clarificare a25i .

Dincolo de problema largirii, democratizarea Rusiei in sine preocupa Uniunea Europeana; Mai mult, succesul reformei in Rusia si in Ucraina este corelat dezvoltarii economice si stabilitatii politice in tarile central si est-europene. Acordurile bilaterale intre statele UE si Rusia si Acordul de Parteneriat si Cooperare la nivel comunitar, impreuna cu programele de asistenta, si incercarile de a o aduce mai aproape de obiectivele comunitare, sunt esentiale pentru crearea mediului in care Uniunea Europeana se poate extinde inspre est.*

2.4. Consiliile Europene de la Cannes si Madrid si Carta Alba asupra pietei unice europene

Realizarea actiunilor din Strategia de la Essen si programele din Acordul GATT au insemnat pentru Comunitate un intens program de munca in anul 1995. Comisia a redactat Carta Alba, document referitoare la pregatirea tarilor asociate pentru a intra pe piata interna a Comunitatii.

Carta Alba a fost aprobata de Consiliul European de la Cannes din iunie 1995194 si a oferit un ghid, o imagine de ansamblu a legislatiei comunitare pe care tarile asociate trebuiau sa o preia in legislatia lor interna. Totodata, Carta Alba a provocat si un soc pentru multe caci s-a constatat cu claritate, doar acum, complexitatea procesului de pre- si aderare.

Carta Alba identifica masurile ? cheie in fiecare sector al pietei interne si sugereaza secventele in care trebuie realizata armonizarea legislatiilor. Tarile asociate au responsabilitatea principala alinierea la piata unica si a-si stabili propriile prioritati pe sectoare de activitate. Uniunea le acorda asistenta, in primul rand prin Programul PHARE. Alinierea la piata interna a UE este menita sa accentueze, in tarile asociate, reforma economica si restructurarea industriala si sa stimuleze comertul.

Relativ la structura documentului ? primul capitol prezinta contextul, scopul si modul de abordare. Urmeaza descrierea fondului; sunt identificate caracteristicile pietei interne si modul in care legea comunitara a abordat eliminarea diferitelor bariere in calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor; politica concurentei. Capitolul al treilea descrie felul in care legislatia relevanta pentru crearea si mentinerea pietei interne a fost selectata pentru scopul Cartei Albe. Capitolul urmator, al patrulea, descrie in termeni largi situatia in tarile Europei Centrale si de Est (din punct de vedere legislativ si institutional) si identifica dificultati particulare in alinierea la practicile comunitare. Capitolul al cincilea se refera la continuarea asistentei pe care UE o furnizeaza, buna coordonare a managementului cu activitatile tehnice.

Ultimul capitol indica avantajele pe care implementarea recomandarilor incluse in Carta Alba le poate aduce si actiunile ce urmeaza sa fie realizate de Comisie, de statele membre si asociate.

Concluziile documentului sugereaza ca tranzitia in Europa Centrala si de Est catre un sistem politic si economic compatibil cu cel al Uniunii Europene este un proces complex, care implica intarirea democratiei si a societatii civile, politici macroeconomice, privatizarea si restructurarea industriala, schimbari legislative si institutionale, liberalizarea comertului in scopul realizarii liberului schimb cu Uniunea si tarile invecinate.

Carta Alba individualizeaza inceputul procesului, fixeaza ritmul pentru adoptarea masurilor necesare si stabileste programul pietei unice adaptat prioritatilor reformei economice ale fiecarei tari.

Adoptarea progresiva de catre tarile asociate a legislatiei pietei interne si stabilirea structurilor necesare implementarii ei urmeaza sa sprijine procesul reformei economice, caci eliminarea progresiva a barierelor de orice fel vor creste competitivitatea si vor permite dezvoltarea. Totodata, includerea recomandarilor privitoare la legislatie in domeniul competitiei, politicii sociale si de mediu, domenii esentiale in functionarea pietei interne, vor asigura echilibrul procesului de armonizare.

Carta Alba ofera un nou impuls mecanismului de integrare. Comisia, in Comunicatul din 13 iulie 1994 evidentia in privinta strategiei de pre-aderare, "o data ce s-a realizat o implementare satisfacatoare a politicilor de concurenta si sprijin din partea statului, odata cu aplicarea si a altor legi comunitare legate de extinderea pietei interne, Uniunea va decide reducerea progresiva a instrumentelor ce restrictioneaza produsele din tarile in cauza, deoarece ar avea o garantie a concurentei loiale comparabila cu cea existenta in prezent in interiorul pietei interne".

Carta Alba si-a propus sa faciliteze schimburile comerciale prin crearea conditiilor favorabile incheierii de acorduri asupra recunoasterii reciproce a testelor de conformitatea produselor cu standardele industriale stabilite in Uniune.

Alinierea progresiva a tarilor asociate la piata interna intareste reforma si sprijina crearea conditiilor favorabile integrarii economice. Dupa publicarea Cartei Albe si aprobarea sa in Consiliul European, Comisia a propus actiuni de urmat in scopul implementarii recomandarilor sale:

I. Comisia: sa transmita tarilor asociate Carta Alba in limbile fiecarei tari, precum si concluziile Consiliului European; sa se consulte cu fiecare dintre ele asupra programelor nationale asupra adaptarii si intensificarii asistentei tehnice si asupra coordonarii interne in toate aspectele continute de Carta Alba; sa infiinteze Oficiul pentru Schimbul de Informatii privind Asistenta Tehnica, sprijinit de un nou program multinational PHARE; sa coordoneze asistenta tehnica si monitorizarea evolutiilor in implementarea recomandarilor Cartei Albe in cadrul Uniunii printr-un comitete consultativ al pietei interne si prin comitetul de coordonare a Programului PHARE; sa informeze tarile asociate despre schimbarile in legislatia pietei interne; sa demareze pregatirea pentru extindere programelor KAROLUS si MATHAEUS in tarile asociate si sa examineze oportunitatea extinderii si altor programe; sa recomande modul de implicare a tarilor asociate in activitatea organismelor consultative pe sectoare de activitate pentru o mai buna comprehensiune a functionarii pietei interne; sa mentina dialogul in probleme de politica economica in vederea alinierii la piata interna in cadrul unor relatii bine structurate cu institutiile Uniunii; sa raporteze regulat evolutiile catre Consiliul Pietei Interne, Consiliul pe Probleme Generale si Consiliului European, dupa intalniri pregatitoare cu reprezentantii tarilor asociate.

II. Tarile asociate au fost invitate: sa identifice o coordonare unica in toate problemele legate de implementarea recomandarilor Cartei Albe; sa alcatuiasca programe nationale pentru implementare a acestor recomandari; sa examineze, impreuna cu Comisia, lucrarile existente in ceea ce priveste armonizarea legislatiei si asistenta implicata de aceasta, in scopul adaptarii la cerintele programelor nationale; sa utilizeze din plin facilitatile furnizate de Biroul pentru Schimbul de Informatii asupra Asistentei Tehnice, pentru a-si imbunatati activitatile in scopul armonizarii, implementarii si intaririi legislatiei pietei interne.

III. Statele membre: sa puna la dispozitie servicii de consultanta pentru transpunerea legislatiei pietei interne a Uniunii in legislatia nationala; sa furnizeze informatii despre asistenta acordata si despre posibilitatea de a oferi asistenta in cadrul Comitetului Programului PHARE si Biroului pentru Schimbul de Informatii asupra Asistentei Tehnice; sa-si coordoneze eforturile in ceea ce priveste asistenta planificata prin mecanismele precizate mai sus, pentru a se asigura ca sprijinul din surse diferite este eficace si reciproc avantajos.

2.5. Tratatul de la Amsterdam.* O schita a problemelor comunitarea26i
Tratatul Asupra Uniunii Europene la Articolul N prevede organizarea Conferintei Interguvernamentale pentru a trece in revista problemele integrarii. In prima jumatate a anului 1995, fiecare institutie comunitara a pregatit un Raport asupra functionarii Tratatului UE. A doua jumatate a anului a fost prevazuta pentru analiza posibilelor optiuni recomandate de Grupul de Reflectie, prezidat de Secretarul de stat in probleme europene din guvernul Spaniei ? Carlos Westerndrop. Grupul a prezentat Raportul Consiliului European de la Madrid in decembrie 1995.

Dupa ultimele adnotari ale documentelor in cadrul Comisiei si al Parlamentului European, Consiliul European de la Torino a deschis oficial lucrarile Conferintei interguvernamentale in 26 martie 1996. Obiectivele Conferintei au fost ambitioase si s-au centrat pe ideea de Europa a cetatenilor, pe rolul Uniunii Europene pe scena internationala, pe imbunatatirea functionarii institutiilor si pe perspectivele de extindere.

Consiliul European, intrunit succesiv la Florenta (21-22 iunie 1996), Dublin (5 octombrie 1996 si 13-14 decembrie 1996) si neoficial la Noordwijk (23 mai 1997), a dezbatut diferite propuneri si abordari ale Conferintei. Grupurile de lucru, dupa 15 luni de consultari Summit-uri, propuneri, amendamente la texte etc. au redactat documentul cunoscut sub denumirea de Tratatul de la Amsterdam, care a fost semnat la 20 octombrie 1997.

Tratatul de la Amsterdam este alcatuit din trei parti, o anexa si 13 protocoale, la care se adauga 51 de declaratii adoptate de Conferinta Interguvernamentala si alte 8 declaratii ale unor state membre, anexate actului final.

Prima parte contine amendamente la tratatele anterioare; partea a doua isi propune simplificarea tratatelor care infiintasera cele trei Comunitati Europene, in scopul adaptarii la realitatile prezentului, si a provocarilor previzibile ale viitorului. Ultima parte contine clauzele generale si finale.

In Tratatul de la Amsterdam au fost introduse patru mari domenii:

1. Libertate, securitate si justitie

Aceasta sectiune explica garantiile incluse in domeniul protectiei drepturilor fundamentale, zona de libera deplasare a persoanelor in interiorul Uniunii si noile reglementari privind regimul de vize, azil si imigrari. Sectiune se incheie cu titlul privind cooperarea in materie de criminalitate si conditiile de integrare in sistemul Schengen.

2. Uniunea si cetatenii sai

Sunt incluse aici sapte documente ce stabilesc imbunatatirile ce vor fi introduse de Tratat in domenii ce privesc direct drepturile si interesele cetatenilor individuali (notiunea de cetatean european, strategii comune de combatere a somajului, tratarea in mod egal a barbatilor si femeilor, stabilirea cadrului institutional, sanatate publica, protectia consumatorului, standardizarea legislatiei).

3. Politica externa eficienta si coerenta

Contine imbunatatirile aduse in scopul obtinerii unui rol mai important pe piata internationala a Uniunii Europene. Sectiunea economica elucideaza aspectele practice ale extinderii politicii comerciale comune, menita sa includa acorduri internationale si drepturile asupra proprietatii intelectuale.

4. Probleme institutionale

Sectiunea concluzioneaza si explica formele institutionale lansate de Tratatul de la Amsterdam, in scopul extinderii Uniunii Europene: scopul si modul de operare a procedurii co-decizionale, in vederea intaririi rolului Parlamentului European; extinderea votului majoritar calificat in Consiliu; structura si modul de functionare a Comisiei Europene; rolul Curtii de Justitie; rolul mai important acordat Curtii Auditorului, Comitetului Economic si Social si Comitetului Regiunilor; mai mare implicare a parlamentelor nationale in activitatile Uniunii Europene si o mai buna informare a acestora cu problemele comunitare; consolidarea principiului subsidiaritatii; stransa cooperare intre tarile membre.

2.6. Zece + 1. Agenda 2000

In cursul anului 1996 si in prima jumatate a lui 1997 au fost pregatite la Opiniile Comisiei asupra aplicatiilor de aderare ale tarilor asociate. Consiliul European de la Madrid a cerut ca ele sa fie publicate dupa incheierea Conferintei Interguvernamentale.

Publicarea si apoi completarea Opiniilor, in iulie 1997, plus propunerile de reforma a politicilor Uniunii Europene, si Pachetul de masuri Agenda 2000, au readus Comisia si pe politicieni la masa discutiilor referitoare la largire a27i. Deciziile de incepere a negocierilor de aderare, incepand cu 1998, au fost luate la reuniunea Consiliului European de la Luxemburg din decembrie 1997.

Pregatirea aderarii, sustinuta acum de o legislatie comunitara adecvata, a devenit un obiectiv major in tarile asociate, in ciuda faptului ca distanta pe care trebuie sa o strabata pentru a ajunge la nivelul Uniunii este uriasa. Marea majoritate a activitatilor in iulie 1997 au fost stabilite si prezentate in Opiniile Comisiei.

De mentionat ca in unele tari asociate dezvoltarea economica progreseaza rapid, pana la punctul in care Republica Ceha, Ungaria si Polonia au devenit deja membre ale OECD (Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare). Cresterea productiei in aceste tari este mai mare decat cea medie in Uniune si, in consecinta, creeaza o bresa, o instabilitate macroeconomica la nivelul UE, care si asa se confrunta cu crize interne.

Pachetul de masuri Agenda 2000 prezentat de Comisie indica o cale de urmat in vederea realizarii aderarii.*

Programul de extindere a fost lansat la 30 martie 1998. Primele cinci state ? Cehia, Estonia, Polonia, Slovenia, Ungaria plus Cipru au fost nominalizate pentru inceperea negocierilor propriu-zise. Pentru celelalte cinci ? Romania, Bulgaria, Letonia, Lituania si Slovacia s-au prevazut reuniuni pregatitoare a negocierilor (1998?1999).** La Summitul de la Helsinki si aceste au fost incluse in programul de aderare.

Consiliul European a infiintat Conferinta Europeana, alcatuita din reprezentantii tuturor membrilor si asociatilor UE. De notat ca s-a deschis o Agenda pentru intalniri si consultari periodice cu Rusia, cu scopul marturisit al cooperarii. Specialistii au luat in calcul dorinta Rusiei de a fi parte la "Casa Europei", fara sa avanseze proiectii de tip comunitar.

Largirea de la "Mica" la "Marea" Europa cu 25-30 de state este posibila iar procesul de integrare a fost declansat, urmare Summit-ului de la Helsinki din decembrie 1999. Largirea aduce "bogatii potentiale", dar si greutati implicatiilor economice, politice si de securitate care sunt estimate, deseori, in abuz. Extinderea UE se regaseste pe vectorul modelului european aflat si el in plin proces de reconstructie. Noua arhitectura europeana ? astazi o promisiune pan-europeana, va deveni, in scurt timp, o certitudine, intr-o lume aflata intr-un evident proces de globalizare.

*

* *

Intre 1994-1996 cele 10 tari est-europene asociate la UE au transmis Consiliului cererile de aderare . In concordanta cu Articolul O al Tratatului asupra Uniunii Europene (care specifica procedurile extinderii), Consiliul a consultat Comisia in toate cazurile. Comisia a dat publicitatii Opiniile asupra cererii de aderare a fiecarei tari. a28i

Opinia asupra cererii de aderare detaliaza situatia politica si economica, capacitatea de a adopta si implementa "aquis"-ul comunitar (ansamblul de drepturi si obligatiunii ce deriva din tratatele si legile UE) in toate sectoarele de activitate ale UE; indica posibilele probleme care ar putea sa apara in timpul negocierilor de aderare si "recomanda" sau nu deschiderea negocierilor. Opinia ofera atat o analiza a situatiei prezente, cat si o evaluare a tintelor, luand in considerare dinamica schimbarii.

In pregatirea Opiniilor Comisia se bazeaza pe un volum considerabil de informatii furnizate de tarile candidate, dar si surse suplimentare.

Opinia este un document fundamental pentru procesul de aderare deoarece opereaza cu criterii precise pentru accesul la statutul de membru care presupune: tara candidata sa fi dovedit stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, puterea legii, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor; existenta economiei de piata functionale si capacitatea de a face fata competitiei si pietei Uniunii; capacitatea de a-ti asuma obligatiile de membru, inclusiv aderarea la uniunea politica si economica.

Consiliul European, intrunit la Madrid in decembrie 1995, a reconfirmat aceste criterii si s-a referit la nevoia de "a crea conditiile unei integrari graduale si armonioase a tarilor candidate", in special prin: dezvoltarea economiei de piata; ajustarea structurilor administrative; crearea unui mediu monetar si economic stabil.

Consiliului European de la Madrid a solicitat Comisiei "sa se asigure ca tarile candidate sunt tratate pe o baza egala".

Negocierile de aderare au inceput in 1998 cu Cei 5+1. Durata lor este dificil de estimat. In cazul Austriei, Suediei si Finlandei, au durat 13 luni, in timp ce pentru Spania si Portugalia au fost necesari 7 ani. Negocierile depind de complexitatea problemelor si vor varia de le o tara la alta. Ele sunt conduse de Presedentia UE cu sprijinul Comisiei.

*

* *

O baza solida in pregatirea conditiilor necesare aderarii au asigurat-o in toti acesti ani Acordurile de Asociere care au devenit un forum pentru discutii si intalniri in comitete permanente. La Essen a fost confirmat rolul Programelor PHARE in strategia pre-aderarii, ca instrument de sprijin la restructurarea economica si intarirea democratiei. Flexibilitatea PHARE s-a facut simtita in primul rand prin programele indicative multi-anuale. Prin PHARE, UE aloca tarilor candidate 11 miliarde ECU pana in 1999 inclusiv.

Tarile Europei Centrale si de Est beneficiaza de asistenta si surse care sunt disponibile prin alte programe.Banca Europeana de Investitii prin programele de asistenta bilaterala; Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare prin imprumuturi; imprumuturi ale Comunitatii Economice Europene si ale EURATOM; sisteme de asigurari de credit bilaterale si garantii de investitii; FMI, Banca Mondiala, Clubul Paris, Clubul Londra etc.

Comisia a publicat in mai 1995 Ghidul pentru alinierea legislatiilor pietei interne pentru tarile asociate din Europa Centrala si de Est. Carta Alba a indicat asistenta care le este disponibila. S-a infiintat Biroul de Schimb al Informatiilor asupra Asistentei Tehnice.

Dialogul structurat la randul lui, este modalitatea prin care se realizeaza contractele directe care constau in intalniri ale sefilor de stat si guvern (o data pe an) si intalniri ministeriale pe urmatoarele domenii: afaceri externe (de doua ori pe an), dezvoltarea pietei interne, in mod special in ceea ce priveste finantele, problemele economice si de agricultura (o data pe an), transport, telecomunicatii, cercetare si mediu (o data pe an), justitie si interne (de doua ori pe an) si cultura (o data pe an).

Intr-o perioada scurta de timp performantele tarilor candidate sunt de apreciat: s-au stabilit forme de guvernamant democratic, compatibil cu cerintele statutului de membru al Uniunii; s-au creat conditiile de manifestare a vietii politice prin alegeri libere si corecte, drepturile minoritatilor sunt respectate; sistemul juridic a inceput sa functioneze; organizatiile non-guvernamentale sunt din ce in ce mai active si orientate spre problemele societatii civile.

Cei Zece + 1 indeplinesc criteriile legate de democratie, respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor. Privind conditiile economice, s-au pus bazele economiei de piata si a conditiilor pentru o crestere economica stabila. Totusi, situatia variaza de la o tara la alta. Investitiile straine, desi in crestere, sunt relativ mici si nu sunt distribuite pe masura cerintelor. Procesul de privatizare nu este suficient de transparent si nu este intotdeauna insotit de restructurarea necesara. Reforma sectorului bancar si financiar ramane slaba, iar implementarea politicilor de competitie de tipul celor practicate in UE sunt doar la inceput. Opiniile Comisiei evalueaza tarile candidate in implementarea "aquis"-ului comunitar cu comentarii privind capacitatea administratiei publice de a intari regulile comunitare si masura in care infrastructura este conforma cu standardele UE, in domenii precum: mediul, energia, securitatea nucleara, telecomunicatiile, transportul, sanatatea si siguranta muncii. Capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru sunt evaluate prin aproximarea legislatiei pietei interne. Progresul se apreciaza a fi stabil, in domenii de referinta, insa, sunt destule necorelari, disfunctii si mai ales diferentieri sensibile de la o tara la alta.

2.7. Opinia Comisiei Europene asupra cererii de aderare a Romanieia29i

Baza legala a relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana o reprezinta Acordul European de Asociere (Negocierile pe tema acordurilor de asociere, intre Comunitatile Europene si Romania au inceput in primavara anului 1992). Documentul a fost semnat la 1 februarie 1993 si a fost promulgat de Presedintele Romaniei la 5 aprilie 1993. Parlamentul European l-a ratificat in sedinta din 27 octombrie 1993 si a intrat in vigoare la 1 februarie 1995.

Acordul European instituie asocierea Romaniei la Uniunea Europeana si stabileste formele dialogului politic permanent. Principiile generale si obiectivele procesului de asociere sunt: crearea cadrului institutional pentru realizarea unui intens dialog politic; sprijinirea obiectivelor Romaniei pe calea realizarii economiei de piata si consolidarii democratiei; liberalizarea circulatiei marfurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor; crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperarii economice, financiare, culturale si sociale.

La 21 iunie 1995 a fost semnata de catre reprezentantii tuturor partidelor parlamentare Declaratia de la Snagov, document politic de sustinere a Strategiei Nationala de Pregatire a Aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

In baza Acordului, Guvernul Romaniei a dat publicitatii prima versiune a Programului National de Aderare (PNAR) in anul 1998. Acest document de lucru este supus periodic actualizarii si inbunatatirii, in conformitate cu evolutia procesului de reforma, de performantele si pregatirea pentru aderarea la Uniunea Europeana.

PNAR a fost actualizat in 1999. Volumul I, partea intaia cuprinde: Programul de indeplinire a criteriilor politice de aderare ? Democratia si statul de drept si Drepturile omului si protectia minoritatilor; partea a doua ? Programul de indeplinire a criteriilor economice de aderare, cu o sinteza a politicilor economice, care atesta ca in Romania sunt premise favorabile pentru a se ajunge la economia functionala de piata si activitati care demonstreaza capacitatea economiei de a face fata presiunilor competitive si fortelor de piata din UE; partea a treia este dedicata Programului national de adoptare a ?acquis-ului comunitar si face referiri la piata interna, inovatie, politici economice si fiscale, politici sectoriale, coeziune economica si sociala, calitatea vietii si a mediului, justitia si afacerile interne, politicile externe si chestiunile financiare. Ultimele doua parti sunt dedicate Programului de reforma administrativa si Necesitati financiare. Volumul al II-lea cuprinde: Programul de armonizare legislativa (1999?2000); Tabele cu obiective institutionale (1999?2002) si Necesitati financiare (1999?2002).

PNAR*: este un instrument national de programare si evaluare a procesului de aderare la UE, este un document evolutiv, actualizat continuu in functie de realizari si de noile prioritati si prezinta importanta deosebita pentru planificarea bugetara si pentru directionarea asistentei financiare externe.

PNAR cuantifica experienta acumulata de Romania in preluarea ?acquis"-ului comunitar, urmare a dialogului desfasurat in cadrul subcomitetelor Acordului European si al contactelor permanente dintre institutiile romanesti si cele ale Comisiei.

Programul este prezentat anual la Bruxelles si este dovada angajamentului concret pentru integrare.

De remarcat ca Romania a creat cadrul institutional necesar coordonarii procesului de pregatire pentru aderare ? Departamentul pentru Integrare Europeana (H.G. 260 / 1994 si 141/1995), in aparatul de lucru al Primului Ministru (1994?2000), iar dupa reorganizarea de la inceputul lunii februarie 2000, in structura Ministerului Afacerilor Externe, ca Departament pentru Afaceri Externe; Comitetul Inter-ministerial pentru Integrarea Europeana (H.G. 140/1995); Unitati de integrare europeana din ministere si institutii publice (H.G. 140/1995).** Institutul European din Romania (Ordonanta 15/1998); Fondul National, din cadrul Ministerului de Finante, Oficiul de Plati si Contractare PHARE sub autoritatea aceluiasi minister.

Acordul de Asociere a Romaniei la UE a stabilit cadrul si obiectivele asocierii.

S-a adoptat partial sau total, pe domenii legislatia UE, tinand cont de reglementarile ?acquis"-ului comunitar.* Verificarea compatibilitatii proiectelor si propunerilor legislative cu reglementarile comunitare, in materie, este in competenta Consiliului legislativ, organism consultativ al Parlamentului Romaniei. Odata adoptate proiectele de lege, monitorizarea compatibilitatii se face cu ajutorul ?Armonogramei".

In conformitate cu hotararile Consiliului European de la Luxemburg, din decembrie 1997 Comisia a inceput in aprilie 1998 examinarea analitica a ?acquis"-ului comunitar ? ?screening"/ ?examen analitique de laacquis" simultan cu grupul primelor sase tari ? Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia, Slovenia, Malta si cu celelalte cinci ? Romania, Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania.**

Fara a dezvolta capitolele ?acquis"-ului ne vom referi doar la capacitatea administratiei publice romanesti de transpunere a ?acquis"-ului comunitar.

Pentru toate statele candidate domeniul administratiei este esential, oficial considerat asa inca de la Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995 si a fost preluat ca obiectiv major in cadrul Parteneriatului pentru Aderare.

Prin masuri graduale se vizeaza sa se aplice si in tarile asociate principii fundamentale in UE ? principiul separarii functiilor politice de cele administrative: principiul crearii unui serviciu public de cariera, profesional si neutru politic; principiul definirii clare a valorilor, responsabilitatilor si relatiilor dintre institutii; principiul subsidiaritatii; principiul autonomiei locale decizionale, principiului transparentei actului de guvernare si administrativ; principiul simplificarii procedurilor si actelor normative, principiul respectului fata de cetatean.

In cadrul procesului de reforma a administratiei publice Guvernul Romaniei a stabilit prioritati ambitioase: perfectionarea sistemului de organizari si conducere a pachetului informational la nivelul aparatului de lucru al Guvernului; intarirea decizionala la nivel guvernamental; reconsiderarea locului si rolului organismelor de coordonare in domeniu prin modernizarea procedeelor si mijloacelor de lucru si de comunicare; instituirea unui serviciu public profesionist si neutru cu legaturi eficiente intre nivelurile politic si administrativ; rationalizarea si modernizarea structurilor actuale si crearea Unitatii centrale pentru gestionarea resurselor umane; operationalizarea structurilor nou-create; redefinirea atributiilor ce revin ministerelor si agentiilor guvernamentale ca organisme menite sa fundamenteze politici sectoriale; continuarea procesului de descentralizare si intarirea autonomiei locale, asigurarea unei reale autonomii locale prin perfectionarea cadrului legislativ in sensul armonizarii cu legislatia comunitara, cu prevederile Cartei Europene a Autonomiei locale, a Conventiei Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale, a Cartei Europene a Limbilor Regionale si Minoritare, a Conventiei Cadru Europene Referitoare la Cooperarea Trans-frontaliera a Colectivitatilor sau Autoritatilor Teritoriale; definirea patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale; modernizarea managementului finantelor publice la nivel central si local; cresterea gradului de transparenta fata de mass-media si crearea unei relatii de parteneriat cu societatea civila.

Realizarea acestor obiective imediate si a celor evaluate a fi realizate pe durata medie nu este imposibila. Mai mult, prin mecanismele de infratire institutionala (twinning) s-au semnat conventii cu statele membre ale UE in domeniile justitiei, afacerilor interne; financiar-bancar, mediu, agricultura, dezvoltare regionala. Apoi, incepand cu 1 august 1996 Romania beneficiaza de asistenta financiara si prin intermediul programelor comunitare. De la acea data a intrat in vigoare Protocolul Aditional la Acordul de Asociere a Romaniei la Uniunea Europeana, ce stabileste modalitatile de participare a tarii noastre la acest tip de resurse.

Rezultatele participarii, la primele trei programe deschise in 1997, se transpun in peste 200 de proiecte derulate in Programul Leonardo da Vinci (dedicat formarii profesionale), la un buget de 13, 5 MEURO (milioane EURO); peste 260 de proiecte in Programul Socrates (in domeniul educatiei), la un buget total de circa 18 MEURO; circa 450 de proiecte in Programul Youth for Europe, la un buget total de 1,4 MEURO.

Din 1999 au fost deschise inca 12 programe in domeniul protectiei mediului, sanatatii, egalitatii sanselor, culturii, energiei, IMM-urilor si cercetarii-dezvoltarii.

Romania manifesta interes in a participa si la noua generatie de programe comunitare care se lanseaza in acest an 2000. Sunt in curs de desfasurare proceduri pentru participarea la programul Fiscalis si Leonardo da Vinci (2000?2006); Socrates II (2000?2006) si Youth for Europe II (2000?2004). Se asteapta invitatia Comisiei pentru participarea la programele noi ? Customas 2000, Culture 2000, Life III, Daphine etc.

Guvernul Romaniei este beneficiar al Programului PHARE incepand cu 1990. In perioada 1990?1998 bugetul total alocat tarii noastre a fost de peste 1 miliard de EURO.

Principalele sectoare care au beneficiat de asistenta PHARE au fost privatizarea, restructurarea, intreprinderile mici si mijlocii (167 milioane EURO ? MEURO); educatia (135 MEURO); transporturile (141 MEURO); agricultura (86 MEURO); sanatatea (31 MEURO). Incepand cu martie 1997, Comisia a decis finantarea dezvoltarii capacitatii administratiilor de a aplica ?acquis"-ul comunitar si sprjin pentru procesele investitionale de dezvoltare a infrastructurilor necesare asigurairi standardelor comunitare.*

In perspectiva noilor orientari ale Programului PHARE, Comisia va aloca statelor candidate un buget total de 10,5 miliarde EURO (1,5 miliarde EURO anual, in perioada 2000?2006). Romania ar putea beneficia de circa 16 % din suma, adica o alocatie anuala de 240 MEURO. In plus, Consiliul European de la Berlin, din 24?25 martie 1999 a stabilit tarii noastre suma de circa 22.000 MEURO, pe sapte ani, pentru sustinerea reformelor, in vederea pre-aderarii.

Incepand cu 1 ianuarie 2000, trei fonduri de pre-aderare ? ISPA pentru transport si mediu, SAPARD pentru agricultura si PHARE** au devenit operationale si sunt disponibile pentru Cei zece + 1 candidati. In context, Romania va trebui sa-si creeze cadrul legal si institutional adecvat pentru a avea acces la resursele din fondurile de pre-aderare. Primele masuri legislative au fost deja realizate. S-a adoptat Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala; Ordonanta de urgenta nr. 24/1998 privind zonele defavorizate s-a infiintat Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala si a demarat Planul National de Dezvoltare anexat la Programul National de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, ca mecanism de utilizare a fondurilor de pre-aderare.

Comisia Europeana a apreciat in Opinia publicata in octombrie 1999 eforturile Romaniei in procesul de pre-aderare si a propus inceperea negocierilor.

Summit-ul de la Helsinki, desfasurat in perioada 10?11 decembrie a decis extinderea procesului de largire a EU si inceperea negocierilor cu toate Cele 10 + 1 state candidate.

La momentul publicarii Opiniei, Romania raspundea partial criteriilor stabilite de Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993. Se apreciaza institutiile democratice subliindu-se ca ele trebuie in continuare consolidate printr-o mai stricta respectare a punerii in practica a legilor la toate nivelele structurilor de guvernamant. Alegerile sunt si ele apreciate ca libere si corecte. Neclaritati se mai manifesta ? se apreciaza in text ? in domeniul respectarii drepturilor omului, chiar daca masurile adoptate si demersurile autoritatilor romane, sunt semnificative, de la un an la altul. Sunt necesare ? apreciaza documentul Comisiei eforturi considerabile in lupta impotriva coruptiei, imbunatatirea operatiunilor sistemului judiciar si protectia drepturilor individuale. Reformele in domeniul protectiei copiilor plasati in orfelinate se cer continuate prin programe in derulare, prin altele noi, prin eforturi sustinute.

Tara noastra este considerata ca furnizor de stabilitate pentru modul in care solutioneaza problemele minoritatilor, in special ale celei maghiare. Romania ? mentioneaza textul Opiniei ?, ofera un model multicultural si satisface criteriile politice fixate de Consiliul European da la Copenhaga.

In ceea ce priveste criteriile economice* dupa o lunga perioada de stagnare a reformei economice datorata recesiunii pe plan international, cu crize grave in Asia, Rusia etc. si dezechilibrelor structurale din economia tarii noastre ? s-a pus in practica un program de stabilizare macroeconomica si de reforma structurala. Aceasta politica nu a produs inca efectele pozitive asteptate, datorita epuizarii resurselor in anii anteriori prin alocari defectuoase in consum si datorita instabilitatii politice interne generata de o coalitie care, in pofida mesajului pozitiv reformist asumat cu vigoare in 1996 a demonstrat contraperformante in a coordona programe de dezvoltare. Lipsa de fermitate in sustinerea pana la capat a pachetului de masuri a afectat procesul de reforma si a generat o profunda criza interna, inflatie, scadente la datoria publica externa, cresterea la cote alarmante celei interne, buget deteriorat si deficite comerciale substantiale. La data alcatuirii Opiniei, Romania avea o populatie de 22,6 milioane locuitori si un venit national brut pe cap de locuitor de aproximativ 24% din media UE. Sectorul agricol ocupa 1/3 din forta de munca, iar in industrie se mentinea, in buna parte, sectorul de stat energofag, supradimensionat... Schimburile cu UE erau 55% din exporturi si 52% din importuri...

Pe baza analizei economice, Opinia Comisiei asupra capacitatii Romaniei de a indeplini criteriile de convergenta comunitara este nuantata; mentioneaza progresele considerabile pe calea crearii economiei de piata, reorientarea politicilor economice spre o schimbare in bine dar, orizontul relativ nesigur in privinta cresterii economice ramane in actualitate. In timp ce preturile au fost aproape in intregime liberalizate, nu sunt asigurate drepturile de proprietate asupra pamantului, sau libera circulatie a acestuia, sistemul legislativ este fragil si politica economica nu isi mentine coerenta. Opinia Comisiei recomanda eforturi sustinute in domeniul administrativ si legislativ. Fara o serioasa si profunda restructurare si modernizare, Romania va avea de infruntat dificultati pentru a face fata competitiei pietei interne in cadrul Uniunii.

Este adevarat, in vederea cresterii competitivitatii economiei, eforturile sectoriale de tipul celor care vizeaza redresarea distorsiunilor majore, precum pretul energiei sau pentru accelerarea privatizarii sunt si ele vizibile; a inceput lichidarea marilor societati cu capital de stat si privatizarea sectorului bancar, refacerea acestuia pe criterii economico-financiare.

Agricultura la randu-i este luata in discutie si se accepta ca ea are nevoie de resurse financiare in regim de urgenta.

Adaugand ?sincopelor" structurale si nivelul scazut al cercetarii si dezvoltarii, nivelul precar al pregatirii fortei de munca, este evident ca Romania are nevoie in continuare de vointa politica, de politici clare menite sa duca la capat o reforma structurala de atat de multe ori amanata.

La capitolul dedicat capacitatii de a-si asuma obligatiile si de a face fata "acquis"-ului comunitar in analizele Comisiei au fost folositi mai multi indicatori: 1. obligatiile fixate in Acordul European, in principal cele referitoare la dreptul de stabilire, tratamentul national, libera circulatie a bunurilor, proprietatea intelectuala si dreptul public; 2. implementarea masurilor fixate in Carta Alba pentru stabilirea pietei unice; 3. transpunerea progresiva a unor parti ale "aquis"-ului.

S-a constatat ca s-au facut eforturi pentru respectarea obligatiilor ce decurg din Acordul European si din recomandarile Cartei Albe. Aceste eforturi, vizibile, se cer a fi continuate si sustinute efectiv, deoarece in legislatie s-a adoptat o mica parte din "aquis"-ul referitor la elementele cheie ale pietei unice (de exemplu acela care include competitia).

Progresele solicitate in continuare se inscriu in sfera aproximarii legislatiei si crearea structurilor pentru implementarea acesteia. Restructurarea sectorului financiar, in scopul restabilirii increderii publicului si investitorului, sunt printre primele prioritati. Apoi, slabiciunile administratiei publice centrale si locale sunt o reala problema si pun sub semnul intrebarii atat masura, cat si calitatea armonizarii legislatiei.

In ceea ce priveste alt aspecte ale "acquis"-ului, s-a reusit sa se realizeze armonizarea din punct de vedere structural si legislativ, si Romania nu intampina dificultati semnificative ? domeniul educatiei, pregatire profesionala si tineret, cercetare si dezvoltare tehnologica. Eforturi sustinute vor fi necesare in domeniile telecomunicatiilor, audio-vizualului, impozitelor si sistemului vamal.

Se apreciaza ca nu s-au creat, inca, conditiile care sa duca la un sector privat dinamic si competitiv si in consecinta industria romaneasca va fi capabila sa faca fata presiunilor competitiei de piata peste un timp mai indelungat (vezi greutatile Romaniei ca parte a CEFTA).

In privinta mediului se cer legislatii, regulamente si investitii masive. In deplina concordanta cu "acquis"-ul nivelul de alocare al fondurilor publice va trebui sa creasca..

Comisia constata ca tara noastra a facut progrese in adoptarea "acquis&q