h2f11fm
¨¨¨Calatoria lui Orellana pe „Raul Amazoanelor”¨¨¨

Cand in 1540, pe raul Napo, Francisco Orellana s-a despartit pentru totdeauna -;cu sau fara voie- de Gonzalo Pizzaro, pe brigantina sa se aflau cincizeci de soldati si doi preoti; unul din acestia- Gaspar Carvajal- a facut o descriere a acestei calatorii. Potrivit versiunii lui Orellana si Carvajal, apele repezi ale raului Napo au dus in cateva zile corabia pe o distanta de mai multe sute de kilometrii de locul despartirii si pe tot parcursul ei n-au zarit pe mal nici un sat.Asadar, nici nu putea fi vorba sa procure provizii pentru expeditia lui Pizarro. Oamenii lui Orellana sufereau ei insisi de foame, erau nevoiti sa fiarba si sa manance pielea seilor. Abia la 8 ianuarie 1541 ei au intalnit primul sat indian. Era imposibil sa se intoarca, fiindca pe uscat nu exista drum, iar pe rau ar fi fost nevoiti sa navigheze cu vaslele impotriva curentului, in conditii deosebit de grele, timp de luni intregi.
Orellana a hotarat sa se lase in voia curentului si sa navigheze pana la mare, fara sa stie unde va ajunge in cele din urma. De la indienii localnici, spaniolii au aflat ca in apropiere se afla un rau foarte mare si s-au hotarat sa mai construiasca o brigantina. Ei au procurat de la indieni alimente si la 1 februarie si-au continuat drumul. La 11 februarie 1541 au ajuns la punctul unde se unesc trei rauri; cel mai mare dintre ele era „atat de lat ca o mare” (Maranon-Amazonul). Orellana s-a lasat in voia puternicului curent al raului, care ducea vasul sau spre rasarit, catre o mare necunoscuta si printr-o tara necunoscuta. Inca de la gurile raului Napo, uriasul fluviu isi rostogolea valurile in fata lui si Orellana credea ca se afla aproape de ocean. Dar treceau zile si saptamani si spaniolii continuau sa navigheze in jos, dusi de curent, fara sa vada vreun semn ca se apropie marea. Uriasul fluviu primea unul dupa altul afluenti mari si totusi calatorii puteau totdeauna sa vada de la mijlocul apei ambele maluri, uneori, ce-i drept, numai ca niste indepartate si vagi fasii de verdeata. Dar cand se apropiau de mal, in fata lor apareau nenumarate brate inconjurate din toate partile de desisurile de nestrabatut ale padurilor ecuatoriale virgine. Cand intalneau pe mal cate un sat mic, spaniolii il jefuiau si luau cu forta de la „salbatici” rezervele lor de alimente; in satele mai mari ei faceau schimb cu indienii sau ii convingeau sa le dea provizii. Uneori se hraneau destul de bine, dar erau torturati de „plaga egipteana- tantari”.
Mai departe, pe fluviu in jos, ei au intalnit triburi razboinice care cu barcile lor usoare ii atacau pe spanioli atunci cand se apropiau de mal.Praful de pusca pe care il aveau oamenii lui Orellana se stricase din pricina umezelii, iar corzile arbaletelor isi pierdusera elasticitatea asa incat spaniolii nu mai puteau folosi armele lor cu tragere lunga. De aceea, ambele vase se tineau, in limita posibilitatilor, la mijlocul fluviului unde erau mai putin expuse primejdiei. Dupa 50 de zile, spaniolii au ajuns in dreptul unui afluent de pe partea stanga, a carui apa parea „neagra ca cerneala”. Orellana a dat acestui afluent numele de Rio Negro, cel mai mare dintre afluentii din stanga ai Amazonului, cu o lungime de peste 1500 km.. Mai jos, pe cursul raului, tara avea o populatie mai deasa si pe maluri se intalneau sate mari. Unele dintre ele pareau sa se intinda pe cativa kilometrii. Pretutindeni se puteau capata porumbi si pasari.
Dupa cum spune Carvajal, la 24 iunie, spaniolii au intalnit un sat in care traiau numai femei, cu pielea de culoare deschisa, care nu aveau legaturi cu barbatii. Aceste femei purtau cozi lungi, erau inalte si puternice si inarmate cu arcuri si sageti. Ele i-au atacat pe spanioli, dar au fost respinse si au pierdut 7-8 luptatoare. Acest pasaj din povestirea despre calatoria lui Orellana a produs o impresie atat de puternica asupra contemporanilor,vechea legenda greaca despre amazoane, incat raul caruia Orellana a vrut sa-i dea numele sau, a capatat, pastrandu-l pana astazi, numele de „Raul Amazoanelor”, fluviul cu cel mai mare debit de apa din lume.
Mai aproape de mare, traiau caraibii ; Carvajal sustine ca ei erau canibali, mancau carnea dusmanilor ucisi dar erau si mestesugari iscusiti. Ei faceau tot felul de arme si vase frumoase, viu colorate. In sfarsit, spaniolii au ajuns la marea Dulce, adica la gurile marelui fluviu. Aceasta s-a intamplat pe 2 august 1541. Intreaga calatorie pe raul Amazoanelor, de la gurile raului Napo si pana la mare, a durat 172 de zile.Desi au avut ciocniri dese cu indienii, numai 3 spanioli au murit din cauza ranilor si 8 din pricina bolilor.
Expeditia s-a pregatit timp de peste 3 saptamani pentru a iesi in mare. Spaniolii au acoperit cu punti ambele brigantine si au facut panze din mantiile lor peruviene. La 26 august, fara busola si fara pilot, Orellana a iesit in ocean si a pornit spre nord de-a lungul tarmurilor continentului.Din fericire, in tot timpul calatoriei, nu i-au prins nici furtuni si nici poi torentiale, caci altfel vasele slabe ale lui Orellan n-ar fi rezistat. Intr-o noapte, ele s-au pierdut unul de altul si si-au continuat calatoria separat.Orellana si tovarasii lui de drum, au trevut cu bine prin golful Paria si prin teribilele lui guri (stramtori). Ajungand la 11 septembrie 1541 pe insulita Cubaua, situata in dreptul coastei de sud a insulei Perlelor (Margarita ).Aici, au intalnit compatrioti care le-au aratat multa prietenie, fiind impresionati de povestea calatoriei neobisnuite care durase in total 8 luni si jumatate.

¨¨¨Soarta lui Orellana¨¨¨

Aceasta este versiunea lui Orellana si Carvajal. Partizanii lui Pizarro insa, au declarat ca Orellana nu este numai un tradator, ci si un mincinos.De altfel, multi istorici considera ca el si-a inflorit aventurile sale uimitoare cu cele mai fantastice povestiri, in spiritul calatorilor mincinosi din evul mediu (de pilda „Sir John Mandeville” ). Au fost considerate drept basme povestirle despre popoarele neobisnuite care traiesc pe malurile raului si indeosebi povestirea ca spaniolii ar fi intalnit acolo, in padurile virgine de nestrabatut, „o republica a femeilor- a amazoanelor razboinice”. Calatorii de mai tarziu au cautat zadarnic pe malurile Amazonului urmele aceste republici a femeilor si ale satelor care se intindeau de-a lungul malului.
O alta minciuna raspandita de Orellana sau de insotitorii lui, despre orasele bogate pe care le-ar fi intalnit in drum, orase unde locuitorii acopereau cu aur templele lor si isi umpleau casele cu obiecte de aur, a produs o impresie si mai puternica asupra contemporanilor. Acest basm a determinat organizarea mai multor expeditii in bazinul A,mazonului, in cursul secolelor al XVI-lea si al XVII-lea. Ele n-au dat insa nici un rezultat.
O importanta realizare geografica a lui Orellana aconstituit-o faptul ca el a strabatut primul dinspre vest spre est, de la un ocean la celalalt, un continent neexplorat si a dovedit in mod practic ca, cel putin in dreptul ecuatorului, acest continent sudic este extrem de lat, ajungand la cateva mii de kilometrii si ca „marea Dulce” a lui Vicente Pinzon reprezinta gurile „raului Amazoanelor”.
Din Cubagua, Orellana a trimis un raport regelui Spaniei si apoi a plecat cu insotitorii sai spre Espanola, unde a debarcat la sfarsitul anului 1541. Orellana visa sa puna stapanire pe intreaga tara descoperita de el. In anul urmator el s-a intors in Spania si a incheiat cu guvernul un contract cu privire la cucerirea ei. S-au gasit oameni bogati care sa-i finanteze expeditia. Pe la mijlocul anului 1544 o escadra alcatuita din patru nve cu 400 de oameni a parasit gurile Guadalquivirului. Expeditia a suferit un esec total. Ea a pierdut trei luni langa insulele Canare, si doua luni langa insulele Capului Verde; circa 100 de oameni au murit, iar 50 au dezertat. In timpul traversarii oceanului, o furtuna a imprastiat vasele si numai doua corabii au ajuns la gurile Amazonului. Acolo, Orellana si cea mai mare parte din oamenii lui au murt din pricina frigurilor. Cateva zeci de oameni care au mai scapat au plecat spre Espanola.

¨¨¨Descoperirea bazinului fluviului LA PLATA¨¨¨

In aprilie 1526, Sebastian Cabot, care era atunci in slujba spaniolilor, a plecat in fruntea unei flotile compuse din patru corabii. El avea misiunea sa treaca prin stramtoarea Magellan spre insulele Moluce, dar in loc de aceasta, el a pornit sa exploreze „raul lui Solis” (La Plata), la gurile caruia a ajuns in februarie 1527. El a lasat aici doua corabii mari, iar cu celelalte doua a pornit in sus pe raul Parana. Inaintand incet impotriva curentului, spre nord, si oprindu-se des pe drum, Cabot a ajuns in martie 1528 la gurile raului Paraguay, care se varsa in Parana dinspre nord. Pe cursul inferior al Paraguayului (probabil in apropiere de varsarea lui Rio Bermejo) a avut loc o ciocnire sangeroasa intre spanioli si agricultorii indieni localnici, bine organizati si bine inarmati.Intrucat in aceasta lupta spaniolii au pierdut 25 de oameni, Cabot s-a straduit din toate puterile sa stabileasca cu bastinasii relatii pasnice, ceea ce a si izbutit sa faca. El a gasit la ei podoabe de argint, pe care le-a luat in schimbul altor obiecte diferite (mai tarziu s-a aflat ca indienii isi procurasera podoabele in timpul unei expeditii facute in nord-vestul bazinului raului Paraguay ). Iata de ce,dupa intoarcerea lui Cabot in Spania, noul rau descoperit a inceput sa fie denumit Rio de la Plata ( raul Argintiu ); mai tarziu aceasta denumire s-a pastrat numai pentru estuarul comun al raurilor Parana si Uruguay.
Cabot a construit doua forturi pe tarmul fluviului La Plata si pe cursul inferior al Paranei. Dar cand in 1535 o noua expeditie de mari proportii condusa de Pedro Mendoza a patruns in La Plata, ea a constatat ca forturile fusesera distruse, iar micile lor garnizoane nimicite de indieni. Atunci Mendoza a construit pe tarmul apusean al fluviului La Plata, la sud de delta Paranei, orasul Buenos Aires. Un detasament comandat de Juan de Ayolas, trimis in cautarea „tarii de argint”,pe Parana si Paraguay in sus, a patruns pana la gurile raului Pilcomayo, unde a fost intemeiat orasul Asuncion (1536). In anul urmator, Ayolas a mai inaintat pe cursul raului, pana la tropicul sudic (pana la 21’ latitudine sudica), descoperind regiunea Grand Chaco. El a mers cu detasamentul sau prin padurile rare din aceasta regiune, departe de apus, pana la poalele Anzilor, apoi s-a intors si in apropiere de raul Paraguay a pierit impreuna cu insotitorii sai intr-o lupta cu indieni localnici.Indienii din regiunea Buenos Aires faceau de asemenea in permanenta incursiuni asupra orasului si spaniolii au fost nevoiti sa plece de acolo. Inainte de a-l parasi, ei i-au dat foc (1541). Orasul a fost refacut abia in 1580, devenind capitala coloniei La Plata.
Alvaro Nunez Cabeza de Vaca, numit guvernator al coloniei La Plata, dupa moartea lui Mendoza (1537), a ales un drum nou pentru a patrunde in bazinul fluviului La Plata.El a debarcat cu un detasament pe coasta Braziliei de sud, in dreptul paralelei de 27’5’’ latitudine sudica a urcat in partea de sud a podisului Braziliei si l-a strabatut urmand calea raului Iguacu (1300 km.), pana ce a ajuns la Parana. Cu acest prilej, la 25 de km. mai sus de varsarea raului Iguacu el a descoperit una dintre cele mai mari cascade ale lumii: raul cu un debit mare de apa care se imparte intr-o multime de brate, ajungand la o latime de aproape 3 km., se pravaleste de pe o stanca inalta de 65-70 metri in peste 30 de suvoaie despartite de insulite stancoase. Detasamentul lui Cabeja de Vaca a coborat pana la gurile Paraguayului, iar pe acest rau a urcat pana la Asuncion.
Domingo Martinez Irala, loctiitorul lui Cabeja de Vaca a urcat in 1543 la Asuncion in regiunea mlastinoasa de pe cursul superior al raului Paraguay pana la varsarea raului Cuyaba, dincolo de paralele 18’ latitudine sudica. El a cautat fara succes sa ajunga din saraca colonie La Plata in bogatul Peru.Dupa cativa ani (1547-1548), Irala si-a reluat incercarea, mergand pe un drum situat mai spre sud, a traversat partea de nord a regiunii Grand Chaco si a urcat pe podisul care poarta acum numele de podisul Boliviei. Drumul spre malurile fluviului La Plata in Peru fusese astfel descoperit. Dupa aceste expeditii, spaniolii au ajuns sa cunoasca tot cursul raului Paraguay, precum si cursul inferior si mijlociu al Paranei, demonstrandu-se ,astfel, dupa exemplul raului Iguacu, care izvoraste din muntii Serra do Mar, ca macar unii dintre afluentii de pe stanga Paranei izvorasc foarte aproape de oceanul Atlantic, de pe povarnisurile vestice ale muntilor de pe litoral.

aaaaaaaaaaaaaaaaa

Bibliografie:

ÐI.P.Maghidovici- „Istoria descoperirilor geografice”
Ðmanual clasa a-9-a
ÐInternet
Ðrevista „Arborele Lumii”
Ðrevista „Formula-As”
Ðrevista „Terra”