In fiecare zi, in fiecare moment, fiintele comunica intre ele, adica fac schimb
de informatii. Pentru aceasta, oamenii folosesc diferite mijloace, unele dintre
ele numite “mijloace de comunicare in masa” sau “mass-media”.
Comunicarea face posibila coexistenta oamenilor. Salutul sau un gest prietenesc
sunt forme simple de a stabili un contact cu ceilalti. Comunicarea directa intre
oameni este realizata prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor. Dar, pentru
a face un schimb de idei sau pentru a impartasi cunostinte cu persoane aflate
departe, e nevoie de mijloacele cu ajutorul carora sa se transmita informatiile
la distanta: acestea sunt mijloacele de comunicare in masa sau mass-media. x2d3dk
A comunica si a informa
Comunicarea, informarea si mijloacele de comunicare depind unele de altele.
Acesti termeni au sensuri diferite in functie de domeniile care au drept scop
comunicarea informatiei. Pentru ziarist, informatia este expunerea unor fapte
la care a asistat sau pe care le-a putut verifica. Pentru el, o informatie buna
trebuie sa fie adevarata, noua, inedita si surprinzatoare. Mijloacele de comunicare
sunt diferitele suporturi pe care ziaristii le folosesc ca sa transmita informatia
(ziare, radio, televiziune etc.). Pentru inginerul din domeniul telecomunicatiilor,
informatia este un semnal transmis unui destinatar prin mijloace tehnice. Inginerul
numeste comunicare totalitatea operatiilor de prelucrare, de transmitere si
receptionare a mesajului. Pentru cei din domeniul publicitatii, comunicarea
are drept scop cucerirea si influentarea consumatorului prin mesaje atragatoare.
In functie de clientul care trebuie convins, sunt folosite diferite mijloace
de comunicare. Pentru specialistii din stiintele umane, comunicarea este un
mijloc folosit de oameni pentru a stabili contacte intre ei, pentru a crea si
intretine legaturi intre membrii unui grup. Mass-media extind aceste legaturi
la intreaga societate, iar telecomunicatiile sunt un mijloc de coexistenta la
distanta.
Prelucrarea si difuzarea informatiei
Este greu sa comunicam marelui public anumite evenimente, de exemplu descoperirea
unei noi molecule chimice. De aceea, este nevoie ca anumite persoane sa se ocupe
de prelucrarea acestor informatii, astfel incat un numar cat mai mare de oameni
sa poata afla. Acesta este rolul profesorilor si al ziaristilor: ei prezinta
informatiile si le structureaza dand prioritate celor mai importante si mai
interesante, in functie de publicul caruia I se adreseaza. Odata informatia
prelucrata, aceasta trebuie sa fie difuzata publicului interesat. Distanta franeaza
considerabil comunicarea. De aceea, de-a lungul secolelor, oamenii au inventat
diferite moduri de a transmite informatiile. Astfel, pentru a comunica, ei pot
vorbi (fata in fata, la telefon, la radio), scrie carti sau articole in ziar,
pot face fotografii, pot filma, trimite scrisori prin posta, prin fax, prin
reteaua Internet etc. diversitatea mijloacelor de comunicare face posibila exprimarea
unor puncte de vedere diferite despre acelasi eveniment.
Comunicarea astazi
Astazi, putem transmite si primi informatii imediat, oriunde in lume. Datorita
acestei rapiditati, verificarea informatiilor devine din ce in ce mai dificila,
atat pentru ziaristi, cat si pentru public. Comunicarea este indispensabila,
dar trebuie sa comparam si sa privim cu un ochi critic toate informatiile care
ne parvin.
Oamenii, dar si plantele sau animalele trebuie sa comunice pentru a trai. Ca
sa transmita mesaje si sa faca schimb de informatii, natura le-a oferit diferite
mijloace.
Corpul si gesturile
Comunicarea nu se limiteaza la cuvintele unei limbi. Plantele si animalele
nu vorbesc. Cu toate acestea, ele comunica. Astfel, plantele transmit mesaje
prin intermediul mirosurilor si al culorilor, la fel ca animalele si oamenii.
Fiintele umane transmit informatii si prin pozitia corpului, prin gesturi si
infatisare. Aceasta este comunicarea nonverbala.
Mirosurile
Numeroase specii de plante se reproduc cu ajutorul insectelor. Plantele semnaleaza
locul in care se afla raspandind anumite parfumuri sau colorandu-se in anumite
culori. Insectele astfel atrase se aseaza pe flori si apoi transporta polenul
de la o floare la alta.
Animalele emit mai multe feluri de mesaje degajand substante mirositoare, numite
feromoni. Ele lasa urme pe pamant care le semnaleaza prezenta, le delimiteaza
teritoriul. De asemenea, mirosurilepot fi semnale de avertizare: cand vaironul,
o specie de pesti, este ranit de un pradator, el ii avertizeaza de pericol pe
ceilalti pesti degajand un miros. In sfarsit, feromonii duc la apropierea masculilor
si a femelelor in momentul reproducerii: femela fluture emite un miros care
poate atrage un mascul din specia sa de la o distanta de mai multi kilometri.
Omul are un simt olfactiv mult mai putin dezvoltat decat cel al animalelor;
el este totusi sensibil la mirosuri, chiar daca uneori nu isi da seama de acest
lucru. Se stie, de exemplu, ca bebelusii recunosc mirosul mamei lor chiar la
cateva minute dupa nastere.
Pozitia corpului
Animalele si oamenii isi folosesc corpul pentru a comunica. Prin unele posturi
se pot transmite informatii extrem de precise. Astfel animalele isi pot exprima
teama, dorinta, supunerea, placerea sau agresivitatea… Elefantul isi inalta
capul si isi ridica trompa in fata unui pericol, cimpanzeii isi exprima furia
agitandu-si bratele, sarind pe loc si aratandu-si dintii. Animalele si oamenii
comunica si prin expresia fetei. Oamenii adopta uneori o mimica apropiata de
cea a cimpanzeilor: ridica din sprancene de mirare, isi stramba nasul de dezgust,
ochii li se maresc si buzele li se strang cand ameninta…
Gesturile
Stramosii nostri indepartati se exprimau prin gesturi. Si astazi omul isi foloseste
bratele, mainile si capul ca sa faca gesturi. Gesturile sale preced, ilustreaza
sau precizeaza ceea ce spun cuvintele: degetul dus spre obraz indica rusine,
iar spre tampla semnifica nebunia. Gesturile si miscarile pot fi organizate
intr-o inlantuire ritmata: acesta este dansul, un mijloc universal de comunicare.
In anumite triburi din Africa si Amazonia, oamenii danseaza pentru a cere zeilor
ploaia sau tamaduirea unui bolnav.
Infatisarea
Din cele mai vechi timpuri, omul si-a schimbat infatisarea si chiar pielea prin
pictarea corpului, tatuaje, scarificari, machiaj, imbracaminte.
La triburile africane, pictarea corpului si a fetei, tatuajele si scarificarile
indeplinesc diferite functii: ele pot, de exemplu, indica varsta sau statutul
social. De asemenea, dupa imbracaminte, putem recunoaste apartenenta cuiva la
un grup, la o categorie profesionala: de exemplu, soldatii sau politistii pot
fi usor identificati datorita uniformelor.
Animalele comunica intre ele emitand semnale sonore: strigate, mormaituri sau
triluri. Numai oamenii pot articula sunetele pentru a alcatui cuvinte si a le
organiza intr-un limbaj vorbit.
Sunetele si vorbirea
Animalele si oamenii comunica prin emiterea de semnale sonore. Oamenii nu isi
folosesc vocea in acelasi fel ca animalele. Astfel, desi animalele pot emite
mai multe sunete diferite, ele nu vorbesc. In schimb, oamenii articuleaza sunetele,
formeaza cuvinte si fraze si isi pot controla glasul pentru a vorbi.
Sunetele emise de animale
Animalele fac schimb de semnale sonore: strigate, mormaituri, fluieraturi, ragete…,
prin care pot transmite mesaje de chemare, de alarma, de amenintare sau de agresiune.
Pasarile, de exemplu, au un sistem de comunicare sonora foarte sofisticat: pitigoiul
poate emite peste 50 de sunete diferite. Fiecare sunet are un scop precis: pasarile
striga pentru a semnala prezenta unui dusman, pentru a-si chema puii sau pentru
a mentine contactul cu restul grupului; masculii canta pentru a-si delimita
teritoriul sau pentru a cuceri o femela.
Organele vorbirii
S-au modificat pe masura ce omul s-a adaptat la pozitia verticala. Fiindca,
asemenea maimutelor de talie mare, stramosii omului se deplasau sprijinindu-se
in maini. Primul om care s-a ridicat in pozitie verticala a capatat denumirea
de Homoerctus. Mergand astfel, el a putut sa-si foloseasca mai mult mainile
decat falcile, de exemplu pentru a apuca hrana. Cum nu mai avea nevoie de falci
atat de puternice, capul i-a devenit mai usor si s-a ridicat. Atunci, laringele
i s-a eliberat si i s-au dezvoltat organele vocale. Aceste modificari fizice
au fost necesare aparitiei limbajului articulat, care este controlat in creier
de centrii vorbirii. Aerul care iese din plamani prin laringe face sa vibreze
coardele vocale, ceea ce provoaca emiterea unui sunet. Apoi sunetul este modulat
datorita schimbarii formei si pozitiei altor organe vocale: limba, gura si buzele.
Primatele au un aparat vocal similar celui al omului, insa mai putin dezvoltat.
Ele nu pot vorbi.
Primele cuvinte
Oamenii preistorici comunicau probabil intre ei prin strigate si diferite alte
sunete. Apoi, treptat, oamenii au avut nevoie sa transmita informatii din ce
in ce mai complexe. Astfel, au inceput sa foloseasca combinatii de sunete diferite
pentru fiecare obiect, fiecare actiune si fiecare idee. Ei au inventat cuvinte
pentru a desemna animalele, plantele, intreaga natura inconjuratoare si propriile
lor activitati: fuga, vanatoarea, hrana, somnul… Unii cercetatori cred
ca primii oameni care au folosit un limbaj au trait acum mai mult de o suta
de mii de ani.
Controlul vocii si cantatul
Cand se naste, copilul nu stie sa vorbeasca. El se face inteles de cei din jur
prin strigate, prin plans si mimica. Crescand, el invata treptat sa isi foloseasca
glasul, sa produca si sa controleze sunetele, apoi sa stapaneasca limbajul parintilor
sai.
Dar omul nu se multumeste doar cu articularea cuvintelor pentru a vorbi, el
stie sa isi si moduleze vocea pentru a canta. Vocea este, intr-un fel, primul
instrument muzical folosit de om.
Limbile lumii
Astazi in lume se vorbesc mii de limbi diferite. Fiecare dintre acestea provine
din limbi foarte vechi. Limbile sunt grupate in mari familii. Comparand limbile
actuale din Europa, India si Iran, cercetatorii au observat ca acestea au radacini
comune. Atunci, ei au presupus ca o singura limba s-a aflat la originea celor
pe care le vorbim astazi.
Aceasta limba comuna, numita indo-europeana, era folosita acum aproximativ 5000
de ani. Astazi, aproape jumatate din populatia de pe glob vorbeste una din limbile
familiei indo-europene.
Transmiterea informatiei
Secole de-a randul, cartile erau copiate de mana, una cate una. Inventarea tiparului
a facut posibila reproducerea lor in multe exemplare, pentru a fi vandute si
apoi citite de mii de oameni.
Cartea
Cu ajutorul cartii, informatiile pot fi transmise multor oameni. Astazi, cartile
sunt produse intr-un numar mare si, apoi, pot fi transportate cu usurinta. Dar
primele carti erau departe de a indeplini aceste conditii.
Cartile in Antichitate
Primele marturii despre existenta cartilor provin din China, unde au fost gasite
placute de lemn gravate, apoi legate cu curele de piele sau fire de matase.
Ele dateaza din mileniul al II-lea i.H. Tot chinezii au inventat hartia, in
secolul I i.H., dar aceasta nu va fi folosita in Orientul Mijlociu si in Europa
decat cateva secole mai tarziu. In Egiptul antic, incepand cu anul 2500 i.H.,
textele sunt scrise pe papirus (acestea sunt foi realizate din tulpina unei
plante numite “papirus”). Initial, grecii si romanii isi gravau
textele in lemn. Cuvantul grecesc biblos si cuvantul latinesc liber, folosite
pentru a denumi cartea, semnifica “scoarta de copac”.
In secolul al II-lea i.H., grecii inventeaza pergamentul, o piele de oaie sau
de capra prelucrata in asa fel incat sa se poata scrie pe ea. Foile de pergament
erau prinse in coli cusute laolalta pentru a forma ceea ce se numeste un “codice”.
Totalitatea ziarelor, a cotidienelor si revistelor constituie ceea ce se numeste
presa scrisa, al carei principal rol este de a culege informatia si de a o comunica
unui numar mare de cititori.
Ziarele
Scrierea a fost folosita dintotdeauna pentru transmiterea de informatii, dar
primele ziare au aparut abia in secolul al XV-lea, odata cu perfectionarile
aduse de Gutenberg tiparului.
Istoria presei
Din secolul al XIV-lea pana in cel de-al XVI-lea, datorita dezvoltarii tiparului
si a serviciilor postale, in marile orase europene ca Paris, Viena, Anvers,
Venetia sau Koln sunt puse in vanzare primele gazete. Aceste tiparituri relatau
in general un singur eveniment important; nu erau editate decat cu aceasta ocazie
si apareau deci la intervale neregulate. Primele saptamanale au aparut in Germania
si Anglia la inceputul secolului al XVII-lea. La Gazette de France, primul saptamanal
francez, a fost lansat de Theophraste Renaudot (1586-1653) pe 30 mai 1631. Publicatiile
periodice cunosc apoi o dezvoltare rapida. Daily Courant este primul cotidian:
el este tiparit la Londra in 1702. Dar, fiind scumpe, la aceste ziare nu au
acces decat cei bogati. In secolul al XIX-lea, progresele tehnice si banii obtinuti
din anunturile publicitare duc la scaderea preturilor de vanzare a ziarelor
si la cresterea tirajului. Acesta este inceputul presei populare, adica accesibile
tuturor. Sun, care apare la New York in 1833, si la Presse, infiintat de Emile
de Girardin la Paris in 1836, sunt primele ziare de mare tiraj.
Incepand cu secolul al XIX-lea, in urma descoperirii electricitatii si a undelor
electromagnetice, a devenit posibila punerea in circulatie foarte rapid a informatiilor
pe intreaga planeta.
Telecomunicatiile
Pentru a comunica la distanta cu alti oameni, putem calatori pana la ei sau
le putem trimite mesaje. Pentru aceasta, se folosesc mijloace de comunicare
terestre, maritime sau aeriene si mijloace de transport ca automobilul, trenul,
vaporul sau avionul. Insa, datorita marilor descoperiri din secolul al XIX-lea,
ca electricitatea, apoi undele electromagnetice, putem astazi comunica la distanta
fara sa ne deplasam.
Telegraf si telefon: comunicarea prin fir
In 1837, S. Morse (1791-1872) a realizat un sistem care folosea curentul electric
pentru transmiterea de mesaje codificate: telegraful. In 1876, G. Bell (1847-1922)
a conceput un aparat electric care putea transmite glasul uman: telefonul. Cele
doua instrumente de comunicare au cunoscut un mare succes. In multe tari s-au
creat retele de fire telegrafice sau telefonice. Liniilor aeriene, sustinute
de stalpi, li s-au adaugat, pentru transmiterea mesajelor de la un continent
la altul, cablurile scufundate pe fundul oceanelor. Acestea sunt formate dintr-un
fascicul de fire conductoare protejate de o camasa izolatoare.
Radiodifuziune si televiziune: comunicarea pe calea undelor
Alte cercetari au deschis calea telecomunicatiilor care nu mai folosesc firele.
In 1873, J.C. Maxwell (1831-1879) a intuit existenta undelor produse de oscilatia
sarcinilor electrice, care se propaga in toate directiile cu viteza luminii,
transportand energie. Lumina nu ar fi decat o categorie aparte a acestor unde,
numite “unde electromagnetice”. In 1888, H.Hertz (1857-1894) a demonstrat
aceasta teorie: el a reusit sa produca unde electromagnetice invizibile si a
stabilit ca au exact aceleasi proprietati ca lumina. Acestea sunt undele radioelectrice
(sau undele radio), pe care in mod obisnuit le mai numim si “unde hertziene”.
In urma cercetarilor facute in domeniul emisiei si receptiei de unde radio,
G. Marconi (1874-1937) a realizat un sistem care permite transmiterea de semnale
morse cu ajutorul undelor hertziene: el a creat in 1896 telegraful fara fir,
sau T.F.F. Pentru a transmite nu numai semnale codificate, dar si cuvinte sau
muzica era nevoie de o serie de imbunatatiri: aventura radiodifuziunii a inceput
prin anii ’20. Daca undele radio pot transmite sunete la mari distante,
de ce nu s-ar putea face acelasi lucru si in cazul imaginilor? De la sfarsitul
secolului al XIX-lea, cercetatorii au studiat aceasta posibilitate. Dar au inteles
foarte repede ca o imagine nu poate fi transmisa ca atare pe unde Hertziene:
mai intai imaginile trebuie descompuse in elemente foarte mici pentru a fi transformate
in semnale electrice. La receptionarea semnalelor, imaginea este reconstituita.
In 1926, J.L. Baird (1888-1946) a efectuat prima demonstratie publica de televiziune.
De la film la unde (si invers)
Astazi, informatia poate circula pe diferite suporturi, in functie de cantitatea
de informatie care trebuie transportata, de rapiditatea de transmisie si de
distanta. Astfel, o comunicare telefonica poate sa circule prin fir pana la
un centru local, apoi sa fie purtata pe cale undelor pana la un satelit sau
orientata spre un cablu ca sa traverseze oceanul, pentru a-si incheia traseul
tot prin fir.
Retelele de telecomunicatii
O informatie poate circula in orice loc dintr-un teritoriu cu conditia ca acesta
sa dispuna de cai de comunicare. Toate aceste cai constituie o retea. Astfel,
reteaua rutiera este formata din sosele si autostrazi legate intre ele prin
intersectii si sensuri giratorii. Podurile suspendate si semnalele luminoase
ajuta vehiculele care strabat retelele rutiere sa se orienteze si sa evite blocarile
de circulatie. La fel, a fost necesara organizarea circulatiei informatiilor
prin fir si pe calea undelor, adica crearea de diferite retele: reteaua de fire,
reteaua hertziana, reteaua celulara, reteaua de sateliti. Toate aceste retele
comunica intre ele.
Reteaua de fire
Aceasta este reteaua formata din liniile telefonice si de cabluri. Astazi, in
majoritatea tarilor, circulatia si transferul comunicatiilor telefonice sunt
realizate complet automat. Numarul de telefon serveste drept adresa si cod pentru
circulatia pe retea. Fiecare linie telefonica este legata la o centrala locala,
unde un autocomutator orienteaza fiecare comunicare spre o persoana conectata
la aceeasi centrala sau spre o centrala de tranzit, daca interlocutorul se afla
mai departe.
Centralele de tranzit sunt conectate intre ele, dar si cu alte retele: ele primesc
si orienteaza apelurile transmise pe calea undelor de catre turnurile hertziene
sau de catre satelitii de telecomunicatii.
Reteaua hertziana
Reteaua hertziana asigura difuzarea pe calea undelor a emisiunilor de radio
si de televiziune. Undele radioelectrice (sau hertziene) se transmit prin fascicule
hertziene.
Antenele care emit si receptioneaza aceste fascicule sunt amplasate pe turnuri
inalte distribuite pe tot teritoriul care trebuie acoperit. Cand distantele
sunt foarte mari, undele hertziene se transmit spre satelitii de telecomunicatii
care le trimit pe Pamant. Unele comunicatii telefonice (printre care apelurile
de la telefoanele portabile) trec tot prin reteaua hertziana.
Reteaua celulara
Aceasta este o retea destinata telecomunicatiilor cu aparate mobile (de exemplu,
telefoane portabile). Teritoriul in care opereaza este impartit in celule apropiate
unele de altele, mai mari sau mai mici, in functie de intensitatea traficului:
cu un diametru de cateva sute de metri in oras, pana la aproximativ 30 km in
zonele rurale. In fiecare celula, unul sau mai multe emitatoare-receptoare capteaza
undele emise de mobile.
Ele sunt conectate la statii regionale si centrale de tranzit care asigura legatura
cu alte retele. Centralele de tranzit sunt conectate la centre de baze de date
care strang toate informatiile privind traficul.
Magistralele de informatii
O data cu dezvoltarea informaticii au fost realizate retele de telecomunicatii
care fac posibila circulatia rapida a unui numar foarte mare de informatii,
sub forma de semnale digitale. Aceste informatii pot fi sunete, imagini statice
sau in miscare, texte ori date informatice.
Telegraful
Telegraful transmite mai intai semnale vizuale, apoi semnale electrice. Acesta
este primul mijloc de comunicare la distanta care a permis trimiterea de mesaje
relativ complexe.
Mijloacele de comunicare la distanta exista de multa vreme. In antichitatea
greaca si romana, focurile aprinse in turnuri anuntau inaintarea dusmanului
sau o victorie in lupta.
In secolul al III-lea i.H., farul din Alexandria trimitea mesaje codificate
navelor de pe mare. Indienii din America de Nord comunicau prin semnale de fum,
care puteau fi observate de la mare distanta. Dar informatia transmisa ramanea
limitata si nu exista intotdeauna posibilitatea de a raspunde.
Telegraful lui Chappe
Primul telegraf a fost realizat de francezul Claude Chappe in 1793: telegraful
sau optic transmitea mesaje vizibile de la un releu la altul cu ajutorul unor
brate articulate care reproduceau semnale stabilite dinainte de expeditor si
destinatar. Acest sistem avea si inconveniente: nu se putea comunica noaptea,
pe ceata, ploaie, etc. Cu toate acestea, el a fost folosit in Europa, in special
de catre militari, pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Astazi in marina si
pe caile ferate se comunica prin semnalele vizuale ale semafoarelor.
Telegraful electric
Folosirea electricitatii a imbunatatit considerabil posibilitatile telegrafului.
Electricitatea a permis transmiterea instantanee a informatiei si functionarea
sistemului pe orice vreme, atat ziua, cat si noaptea. Mesajele circula de-a
lungul unor fire electrice instalate pe stalpi.
Primele modele de telegraf electric au fost testate in Germania, in 1833, de
catre Gauss si Weber, in cadrul studiilor privind electromagnetismul. Dar telegraful
electric cunoaste adevaratul sau succes datorita lui Samuel Morse (1791-1872),
pictor si fizician american. El creeaza in 1832 un sistem care pune in legatura
doua statii. De la prima, operatorul trimite impulsuri electrice mai lungi sau
mai scurte; ele ajung pana la cea de a doua statie, unde sunt transcrise de
cel care receptioneaza mesajul. Morse elaboreaza un cod simplu alcatuit din
numai doua semne: linia si punctul. Fiecare litera a alfabetului si fiecare
cifra este codificata printr-o combinatie de linii si puncte.
Pentru a transmite un mesaj, telegrafistul manevreaza un mic brat care lasa
sa treaca sau intrerupe curentul electric. Printr-o apasare usoara, lasa curentul
sa treaca pentru scurt timp: acesta este echivalentul unui punct. O apasare
mai lunga formeaza linia. In 1837, englezii Cook si Wheatstone au incercat sa
realizeze un sistem asemanator. Este vorba de telegraful cu cadran. Wheatstone
a perfectionat apoi si a automatizat sistemul lui Morse. Impulsurile electrice
transmise prin fire activau la celalalt capat al liniei un receptor care perfora
linii si puncte pe o banda de hartie. Destinatarul nu mai trebuia decat sa decodifice
masajul.
Traversarea oceanelor
Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, telegraful electric devine accesibil
persoanelor particulare si se dezvolta foarte repede. Dar mai ramaneau de traversat
oceanele. Acest lucru a devenit posibil in urma inventarii unui izolator suficient
de etans ca instalarea cablurilor sa se poata face si sub mare.
In 1865, Londra si New York-ul au fost conectate prin cabluri electrice submarine.
In 1872, de la Londra se putea telegrafia la Calcutta sau Tokio.
Telexul
Astazi, telegraful nu mai este folosit.
Se utilizeaza teleimprimantele care transmit informatii pentru ziarele din lumea
intreaga. Operatorul scrie textul pe o tastatura alfabetica. Masina traduce
acest text in semnale electrice. La destinatie, teleimprimanta traduce la loc
semnalele si imprima textul.
Telefonul
Prin telefon, doua persoane pot vorbi la distanta in orice moment. Astazi, datorita
telefonului mobil pe care il purtam cu noi, putem suna din orice loc.
De la jumatatea secolului al XIX-lea, cand telegraful era instrumentul cel mai
perfectionat pentru comunicarea la distanta prin semnale codificate, multi inventatori
au cautat un mijloc de a vorbi la distanta.
Primul telefon
Telefonul a fost inventat in 1876 de americanul Graham Bell (1847-1922): el
a reusit sa transmita vocea cu ajutorul unor semnale electrice. Primele transmisiuni
nu au fost perfecte, dar au facut posibila o comunicare directa, fara folosirea
unui cod. Din 1877, telefonul s-a perfectionat datorita americanului Thomas
Edison (1847-1931). Microfonul pe care l-a realizat a imbunatatit calitatea
transmiterii vocii pe distante mari.
O retea greu de instalat
Instalarea unei retele telefonice, incepand din 1877, s-a inspirat de la telegraf:
telefoanele au fost legate direct, doua cate doua. Cum legarea fiecarui utilizator
de celalalt printr-un fir e imposibila, s-au folosit centrale de comutare: toti
abonatii erau legati la o centrala telefonica printr-un fir; cand un abonat
voia sa il contacteze pe altul, conectarea dintre cele doua posturi era realizata
manual de operatorii din centrala. In 1891, americanul Strowger propune instalarea
unor autocomutatoare care sa comuteze automat abonatii. In 1896, pe aparatele
telefonice apare primul cadran cu numere: astfel, centralele de comutare manuala
au disparut incetul cu incetul.
Mentinerea intensitatii glasului
In majoritatea tarilor au fost instalate retele telefonice. Dar exista o problema:
o data cu distanta, vocea se pierde. Semnalul electric devenea tot mai slab
pe masura ce distanta dintre interlocutori era mai mare. In 1900, americanul
Michael Pupin rezolva aceasta problema cu ajutorul unor relee pe care le intercaleaza
la anumite distante pentru a intretine semnalul electric, astfel incat acesta
sa-si continue drumul de-a lungul liniei. Atunci a devenit posibila crearea
unei retele internationale.
Cum functioneaza un telefon?
Cand vorbim la un telefon, vibratiile sonore ale vocii determina vibratia unui
mic disc metalic din microfon (numit “diafragma”), care transforma
vibratiile vocii in semnale electrice. Aceste semnale ajung pana la telefonul
interlocutorului cu ajutorul firelor si al releelor.
Cand cealalta persoana raspunde, un semnal electric emis de microfon revine
in receptorul celui care a dat telefon.
Receptorul este compus dintr-o diafragma si un mic difuzor prevazut cu un electromagnet
care transforma semnalul electric in sunet.
Telefoane analogice si digitale
Initial, telefonul functiona datorita unor semnale electrice numite “analogice”,
deoarece reproduceau fidel sunetul vocii. Acest sistem are inconvenientul ca
ocupa mult spatiu pe liniile telefonice. De aceea, datorita progresului informatic
si a digitalizarii, telefonul foloseste tot mai mult semnale digitale, care
ocupa mai putin spatiu.
Telefonul mobil
Pana nu de mult, folosirea cabinelor telefonice era singurul mod de a telefona
din afara casei. Astazi, putem telefona din masina, din tren sau de pe strada,
cu ajutorul telefoanelor mobile. Cand un abonat isi porneste telefonul mobil,
acesta este conectat la o antena de emisie-receptie care centralizeaza apelurile
venite din zona. De acolo, apelul se transmite spre o centrala de tranzit care
il dirijeaza pe reteaua telefonica pana la persoana cautata. Teritoriul acoperit
de o antena de emisie-receptie este numit “celula”. Din acest motiv,
telefoanele mobile se numesc si telefoane “celulare”.
NOILE MIJLOACE DE COMUNICARE
INFORMATICA
Informatica reprezinta totalitatea tehnicilor cu ajutorul carora sunt stranse,
inregistrate, selectionate si modificate diverse informatii in mod automat si
intr-un timp extrem de scurt.
Informatica s-a nascut din necesitatea oamenilor de a efectua foarte repede
calcule matematice din ce in ce mai complexe. Astazi, ea permite si efectuarea
altor operatii din toate domeniile cercetarii, ale creatiei, divertismentului
si chiar ale activitatilor casnice.
Masinile de calcul
In secolul al XVII-lea, in Europa, cercetatorii s-au inspirat din mecanismele
ceasornicelor pentru a concepe masini de calcul. In 1642, filosoful si savantul
francez Blaise Pascal (1623-1662) a realizat o masina care facea operatii de
adunare si scadere. Ea functiona cu roti dintate imbinate intre ele. In 1823,
doua secole mai tarziu, englezul Charles Babbage (1792-1871) a conceput o masina
programabila care putea efectua automat orice calcul. Din 1941, matematicianul
american Howard H. Aiken a reluat proiectul lui Babbage: in 1944 el a realizat
Mark 1, un calculator cu o greutate de 5 tone, al carui principiu de functionare
imbina medicina si circuitele electrice.
Aportul decisiv al electronicii
Inventata in 1904 de britanicul John A. Fleming, dioda este un tub de sticla
in care se creeaza vid si care produce electroni la trecerea curentului electric
intre doi electrozi. Aceasta componenta electronica, servind drept comutator,
va inlocui lentul sistem mecanic cu roti. Cercetarea cunoaste o dezvoltare rapida
in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In 1943, la cererea armatei americane,
John Mauchly si Prosper Eckert incep construirea unei masini care sa calculeze
traiectoriile tirurilor de obuz. Astfel ei realizeaza primul calculator complet
electronic, numit ENIAC (Electronic Numeric Integrator and Computer). Aparatul,
care cantarea 30 de tone, putea inmulti doua numere de cate zece cifre in mai
putin de o jumatate de secunda, cu ajutorul miilor de tuburi electronice asamblate
in serii de cate zece, reprezentand unitatile, zecile, sutele etc. dar, spre
deosebire de calculatoarele moderne, programul acestuia nu era inregistrat in
memorie.
Codul binar: biti si octeti
Incepand cu 1946, matematicianul american J. von Neumann a elaborat un aparat
mai performant, EDVAC.
Acesta este primul aparat cu un program inregistrat. In plus, el traducea informatiile
pe care le primea in cod binar, adica intr-un limbaj numeric ale carui caractere
sunt 0 si 1. In informatica, aceste caractere se numesc “biti”.
Pentru a scrie 1, comutatorul lasa curentul electric sa treaca; pentru a scrie
0, el intrerupe curentul. Litera A se scrie in cod binar cu octetul 10000001.
Cand tastam aceasta litera la calculator, curentul electric trece prin primul
si ultimul tub electronic. Celelalte tuburi raman inchise. In prezent, in codul
binar, pentru a fi mai practic, bitii sunt dispusi in grupe de cate 8 octeti:
1024 octeti fac un kilooctet (Ko); 1024 kiloocteti formeaza un megaoctet (Mo);
1024 megaocteti, un gigaoctet (Go).
Microprocesorul
In 1947, J.Baarden, W.H.Brattain si W.B.Shockley, cercetatori la laboratoarele
telefonice Bell, au inventat tranzistorul, alcatuit dintr-o bucata foarte mica
de siliciu, un material bun conducator de electricitate. Tranzistorul este mult
mai mic decat tubul electronic si poate servi drept comutator in calculatoare.
In 1950, inginerii de la societatea americana de electronica Texas Instruments
au descoperit un procedeu care permite gravarea si legarea mai multor tranzistori
intre ei pe o placa minuscula de siliciu de numai cativa milimetri patrati.
Totalitatea acestor tranzistori formeaza un circuit integrat. In sfarsit, in
1971, societatea Intel a reusit sa instaleze toate componentele principale ale
unui calculator intr-un singur circuit integrat: acesta este primul microprocesor.
Calculatorul personal
Mai mic, mai puternic si mai ieftin, calculatorul a devenit astazi un obiect
al vietii de zi cu zi: el este prezent in multe case si este folosit in majoritatea
locurilor de munca.
Calculatorul personal sau microcalculatorul
Inventarea microprocesorului a condus, in anii 1970, la dezvoltarea calculatoarelor
de dimensiuni mici pentru uz personal. Acestea erau folosite la inceput doar
de tehnicieni si informaticieni. In 1976, doi tineri americani, Steve Jobs si
Stephen Wozniak, creeaza calculatoare accesibile si nespecialistilor si infiinteaza
societatea Apple. In 1981, societatea IBM, principalul constructor de calculatoare,
creeaza calculatorul personal (PC, personal computer), primul microcalculator
fabricat in serie, pe care insa utilizatorii incepatori il considera foarte
complicat. De asemenea, societatea Apple pune in vanzare in 1984 micul calculator
Macintosh conceput pentru cei care nu stiu informatica. Pe ecran pictogramele
ilustreaza diferite functii ale calculatorului: este suficient sa dam clic pe
ele cu mouse-ul pentru a le activa.
Unitatea centrala a calculatorului
Unitatea centrala a calculatorului cuprinde microprocesorul, care prelucreaza
datele (el poate executa aproape o suta de milioane de instructiuni pe secunda),
si diferitele suporturi ale memoriei calculatorului: discul dur sau hard-discul,
memoria volatila sau activa (RAM) si memoria permanenta sau pasiva (ROM). Tot
in unitatea centrala se gasesc eventualele placi de extensie cu conectorii lor
(sunet, video, fax).
Memoriile
Discul dur (memoria fixa) cuprinde sistemul de exploatare a calculatorului,
adica sistemul care face posibila functionarea acestuia, precum si programele
si datele inregistrate de utilizator. Toate sunt stocate pe un suport magnetic,
ceea ce il protejeaza de penele de curent. Capacitatea memoriei unui disc variaza
in prezent intre 20Mo si 10Go. Facuta din siliciu, la fel ca microprocesorul,
memoria volatila (RAM) cuprinde mii de locasuri activate electric sau dezactivate
pentru a stoca datele temporare, sub forma de octeti. Aceste date dispar o data
cu oprirea calculatorului. Memoria permanenta (ROM) serveste la lansarea sistemului
de exploatare cand calculatorul este pun in functiune si la afisarea datelor
pe ecran. Ea consta dintr-un mic circuit a carui memorie nu poate fi stearsa
si care ramane aprins in permanenta.
Perifericele
La unitatea centrala sunt conectate o serie de dispozitive numite “periferice”.
Ele servesc la introducerea si scoaterea de date din calculator, vizualizarea
operatiilor efectuate etc. perifericele sunt monitorul si ecranul acestuia,
tastatura, mouse-ul, unitatea de dischete sau de CD-Rom, imprimanta, difuzoarele
si modemul. Acesta din urma traduce datele transmise prin reteaua telefonica
in limbaj digital de calculator si invers. Astfel, cu ajutorul modemului se
realizeaza conectarea la reteaua Internet.
Programele de calculator
Calculatoarele functioneaza cu programe (softuri). Acestea constituie inteligenta
activa a calculatorului. In functie de munca pe care o are de efectuat, utilizatorul
instaleaza in memoria discului dur programele de care are nevoie. Programele
de editare de text servesc la scrierea si corectarea textelor. Cu ajutorul tabelelor,
calculatorul poate sa calculeze, sa intocmeasca statistici, previziuni.
Cu programele de grafica se poate desena pe ecran, se pot pune in pagina fotografii
si texte, se pot retusa imagini, etc. pentru conceperea programelor, se face
apel la programatori. Ei realizeaza programele astfel incat acestea sa indice
calculatorului ce trebuie sa integreze ca informatie, cum trebuie sa o organizeze
si, mai ales, cand si cum trebuie sa o restituie.
Reteaua Internet
Cand calculatoarele sunt conectate intre ele spunem ca se afla in retea. Acest
lucru permite efectuarea unui schimb rapid de servicii, informatii, indiferent
de distanta.
Primele retele
Prima retea, Arpanet, s-a nascut la sfarsitul anilor 1960, ca urmare a cercetarilor
din armata americana. Armata dorea sa isi construiasca o retea de telecomunicatii
care sa functioneze chiar si in caz de razboi.
Atunci, a fost conceput un sistem de conectare a calculatoarelor intre ele prin
mai multe cai diferite; daca o parte a retelei era distrusa, informatiile ajungeau
la destinatar pe o alta cale. In anii 1970, au fost create alte retele informatice,
ca Transpac, in Franta. Dar, pentru conectarea tuturor retelelor intre ele,
a fost nevoie de inventarea “limbajului” comun, TCP/IP. Astfel a
devenit posibila realizarea unei retele mondiale de calculatoare, Internetul.
Aceasta retea este alcatuita dintr-o multime de retele informatice, motiv pentru
care se mai numeste si “reteaua retelelor”. Internetul a fost folosit
la inceput de universitati pentru schimbul de informatii, apoi de marele public,
la inceputul anilor 1990, in special datorita sistemului Web, care permite deplasarea
cu usurinta pe retea.
Internet
Pentru a deveni internaut trebuie indeplinite anumite conditii. Trebuie sa aveti
un calculator dotat cu un modem. Acest aparat transforma datele digitale transmise
de calculator in impulsuri electrice care calatoresc prin linii telefonice (si
invers). De asemenea, trebuie luata legatura cu un furnizor de acces: acesta
este o institutie care ofera acces la reteaua Internet, contra cost. Furnizorii
de acces orienteaza cererile utilizatorului spre servere: acestea sunt sisteme
informatice care permit consultarea bancilor de date. Datele (texte, imagini
sau sunet) se gasesc pe cate un site creat de oricine vrea sa ofere o informatie
pe Internet: intreprinderi, universitati, , biblioteci sau chiar persoane particulare.
De asemenea, conectarea la Internet se poate face cu un Network Computer (NC):
acesta este un calculator ieftin care nu functioneaza decat conectat la Internet.
In sfarsit ne putem duce la o cafenea cibernetica, unde calculatoarele conectate
la retea sunt puse la dispozitia clientilor.
Internetul ofera numeroase servicii:
· posta electronica, sau e-mail, cu ajutorul careia se transmite rapid
un mesaj catre un alt abonat la Internet, oriunde in lume;
· participarea la forumuri organizate pe un site, unde puteti discuta
pe o anumita tema cu internauti din intreaga lume;
· videoconferintele;
World Wide Web
World Wide Web (“panza de paianjen mondiala”), prescurtat Web, este
o “subretea” in interiorul Internetului care inlesneste cautarea
informatilor: intre documentele aflate pe cate un site Web sunt stabilite legaturi
de hipertext si hipermedia. Cand utilizatorul da clic pe un cuvant subliniat
sau pe anumite imagini, el este conectat cu documente (texte, imagini statice
sau in miscare, sunete) situate pe cate un alt site Web. Aceasta operatie se
numeste “navigarea” pe Web.
NOILE TEHNOLOGII
Noile tehnologii multimedia transforma modul de comunicare intre fiintele umane.
Printre altele, ele simplifica si imbunatatesc relatia dintre oameni si aparate.
Cercetatorii elaboreaza noi tehnologii de comunicare, in incercarea de a perfectiona
instrumentele multimedia care sunt folosite de tot mai multi oameni. Cercetarile
urmaresc sa obtina miniaturizarea, simplificarea utilizarii si mobilitatea acestor
tehnologii.
Calculatoare portabile…
Cercetarile din domeniul tehnologiei au dus la miniaturizarea componentelor
electronice si au creat astfel calculatoare din ce in ce mai mici si, prin urmare,
mai usor de transportat. Calculatoarele portabile pot fi dotate cu o unitate
CD-Rom, un modem si un telefon mobil. Astfel putem telefona usor, putem trimite
si primi faxuri sau putem intra in reteaua Internet, oriunde ne-am afla. In
acest fel, ramanem in permanenta legatura cu locul nostru de munca sau cu familia.
Un PDA (Personal Digital Assistant sau asistent personal digital) reprezinta
o adevarata centrala de comunicare fara fir. Ea combina functiile unei agende
electronice, ale unui repertoar telefonic, ale procesorului de texte, ale Minitelului,
ale faxului si ale postei electronice. Toate datele inregistrate pe PD pot fi
transferate pe un calculator. Probabil ca in curand vor fi puse in vanzare si
alte aparate mobile. Cercetatorii lucreaza, de exemplu, la realizarea unor ecrane
de televizor plate si subtiri, groase de numai cativa milimetri. Printre altele,
ecranele portabile de dimensiunea unei carti in format de buzunar vor permite
incarcarea directa a paginilor unui ziar sau ale unui roman pe un calculator
portabil.
…si mai usor de folosit cercetarile se orienteaza acum spre eliminarea intermediarilor cum sunt mouse-ul,
tastatura sau manusa cu date pentru a putea da instructiunile direct. Ecranele
tactile permit deja comunicarea cu calculatorul prin simpla atingere a anumitor
zone de pe ecran cu varful degetelor. La unele calculatoare putem comanda verbal
majoritatea functiilor unui program sau dicta direct un text. Aceasta tehnica
este foarte utila pentru handicapati. Reglajele noilor aparate de fotografiat
si a Camescoapelor pot fi comandate direct cu ochii: imaginea se fixeaza automat
asupra locului pe care l-a privit utilizatorul.
De la creier la masina
Unii cercetatori incearca sa realizeze programe care ar permite controlul calculatorului
cu ajutorul gandirii. Castile pilotilor de pe avioanele de vanatoare sunt prevazute
deja cu viziere care primesc direct informatiile din calculatorul aflat la bord.
Aceste informatii sunt afisate in campul vizual al pilotului. Unele casti capteaza
undele emise de creier, ceea ce permite declansarea mai rapida a tirului in
timpul unor lupte aeriene.
Transmiterea informatiilor cu degetele?
Transmiterea informatiilor digitalizate poate trece de asemenea direct dintr-un
corp omenesc in alt corp omenesc, printr-un simplu contact. Aceasta este descoperirea
cercetatorilor de la Massachusetts Institute of Technology din Boston, Statele
Unite, care au folosit conductibilitatea electrica naturala a corpului. Datele
pe care vrem sa le transmitem , ca numele si adresa noastra, paginile unui ziar
etc., sunt inscrise pe o cartela electronica cu memorie (realizata de societatea
IBM). Cand doua persoane care dispun de asemenea cartele se ating, datele informatice
sunt transmise automat, datorita electricitatii care traverseaza corpul. Totusi,
acest procedeu este destul de lent (400 000 de biti pe secunda), dar el ar putea
inlocui micile aparate de comunicare cum ar fi agendele electronice. In plus,
aceasta tehnica va permite si comunicarea directa dintre posesorul cartelei
si un aparat adaptat (automobil, telefon, etc.).
