Aceste pagini isi propun sa treaca in revista modalitatile cele mai cunoscute de utilizare a Internet-ului. Pentru a scrie un ghid complet al Internet-ului (desi ma indoiesc ca nu ar fi considerat depasit pana ar iesi de la tipografie) ne-ar trebui sute de pagini. Cum insa nu este cazul de fata, ne vom rezuma la prezentarea situatiilor cele mai obisnuite si, cu scuzele de rigoare pentru cei care nu folosesc aplicatiile cele mai populare, vom discuta aspecte legate numai de situatiile cel mai des intalnite. i2q21qe
Astfel, va fi prezentata numai modalitatea de conectare la Internet prin linie telefonica comutata din Windows 95, cei care folosesc alte sisteme de operare putand sa caute cu usurinta documentatie referitoare la acest pas chiar in numerele anterioare de PC World. ën mare insa, fie ca lucrati cu Windows 3.11, fie cu Windows NT, Unix, OS/2 sau MacOS, procedura este cam aceeasi. Difera probabil numele programelor folosite si pozitia lor in cadrul SO-ului. ën acest sens, faptul ca cele mai cunoscute aplicatii pentru Internet sunt multiplatforma, inseamna ca nu vor fi favorizati unii fata de altii.
De asemenea, nu vom discuta despre motivul pentru care ar trebui sa folositi Internet-ul si nici nu vom incerca sa va convingem sa-l folositi, deoarece argumentele prezentate pana acum consideram ca au fost suficiente si credem ca deja s-a creat un fel de mit in jurul termenului "Internet", el fiind folosit acum chiar abuziv de cei care jongleaza cu jargonul, astfel incat unii au ajuns sa se catere pe Internet fara sa stie prea bine de ce o fac. Un alt lucru pe care o sa-l omitem este modalitatea de functionare a diferitelor instrumente disponibile pe Internet. Pentru aceasta puteti consulta numerele anterioare ale revistei PC World, precum si documentatia tehnica existenta chiar pe Internet.
Comunicarea si schimbul de informatii in Internet se realizeaza prin intermediul a ceea ce poarta numele de servicii. Acestea permit exploatarea si cautarea de informatii aflate in uriasa retea. Cateva dintre ele sunt: telnet, ssh (Safe Shell), WWW (World Wide Web), FTP (File Transfer Protocol), news, e-mail (Electronic Mail), IRC (Internet Relay Chat) s.a.m.d. Este folositor sa retineti abrevierile pentru ca le veti intalni des in limbajul uzual pe Internet.

Primul pas

Pentru a putea folosi serviciile Internet-ului trebuie mai intai sa va conectati la aceasta retea. Situatiile care se intalnesc sunt de doua feluri: aveti acces la un calculator care este conectat direct (permanent) la Internet, caz in care puteti sa treceti peste urmatoarea sectiune direct la utilizarea serviciilor, sau trebuie sa folositi linia telefonica pentru a va conecta la un ofertant de servicii Internet care, la randul sau, este conectat direct la Internet. Prima situatie se intalneste de obicei la firme sau institutii de invatamant si detaliile conectarii nu intra in atributiile dv., ci in ale administratorului. ën cea de-a doua situatie va revine insa datoria de a discuta cu un ISP pentru stabilirea unei modalitati de acces. Alegerea unui ISP se face dupa cateva criterii clare, dar nu voi discuta aici despre lucrul acesta, PC World urmand sa realizeze in viitor un studiu de piata asupra calitatii serviciilor oferite de ISP-uri.
Dupa convenirea diverselor aspecte ale conectarii cu ofertantul de servicii Internet (ISP) trebuie sa va configurati calculatorul astfel incat sa puteti beneficia de contractul incheiat. ën Windows 95 acest lucru este relativ usor deoarece Microsoft s-a gandit inca de la proiectarea SO-ului la utilizarea intensa a acestei facilitati numita Dial-Up Networking sau DUN. Windows 95 a fost proiectat cu toate protocoalele si ustensilele necesare conectarii la Internet.
Pentru a va asigura ca ati instalat modulul de conectare la Internet deschideti My Computer si verificati daca apare un obiect numit Dial-Up Networking. Daca apare, sariti direct la pasul de conectare, daca nu, deschideti Control Panel si rulati Add/Remove Programs si apoi Windows Components. Aici selectati grupa Communications si apasati butonul Details. Bifati Dial-Up Networking si apasati OK. Vi se va cere o discheta din kit-ul de instalare sau CD-ROM-ul cu kit-ul Windows 95. Dupa copierea fisierelor respective veti gasi in dosarul My Computer si obiectul Dial-Up Networking. Deschideti dosarul Dial-Up Networking si apasati de doua ori (double-click) pe "Make New Connection". Veti fi chestionat de un asistent (wizard) in legatura cu cateva amanunte legate de ISP: numele, numarul de telefon, prefixul judetului. O data creat un nou obiect pentru legatura la ISP, apasati cu butonul din dreapta pe iconita si alegeti optiunea Properties. Apasati apoi pe butonul Server Type. ën cutia de dialog ce va aparea verificati ca la "Type of Dial-Up Server" sa fie trecut "PPP: Windows 95, Windows NT 3.5, Internet". La capitolul "Advanced Options" bifati "Enable software compression" (daca cele doua modemuri au implementate metode de compresie a datelor - cazul cel mai des intalnit) si "Require encrypted password" daca serverul la care va conectati ruleaza Windows NT si cere tri-miterea parolei criptata. La protocoalele ce trebuie folosite bifati numai TCP/IP. Acestea fiind facute, trebuie sa configurati mai departe protocolul TCP/IP, asa ca apasati butonul TCP/IP Settings in cutia de dialog in care trebuie configurat protocolul TCP/IP trebuie sa indicati modulului Dial-Up Networking ce adresa IP v-a alocat ISP-ul (in cazul in care adresa IP este sta-tica) sau trebuie sa indicati daca aceasta este alocata dinamic. ën acelasi fel trebuie sa procedati si cu serverul DNS. Secondary DNS se refera la adresa IP a unui calculator ce repre-zinta o solutie de siguranta in caz ca la serverul DNS principal apare o defectiune. La campurile legate WINS lasati valorile implicite, in general conectarea la Internet neavand de-a face cu serverele WINS.
O data aceste cofigurari completate, nu mai trebuie decat sa inchideti ferestrele prin apasarea butoanelor OK si sa apasati de doua ori pe iconita ce simbolizeaza conexiunea pe care tocmai ati creat-o, lansand astfel procesul de conectare. Prima oara cand va veti conecta, veti fi intrebat despre numele contului si parola acestuia, avand optiunea sa indicati programului memorarea parolei pentru a nu mai fi nevoie sa o introduceti de fiecare data. Atentie: daca serverul PPP al ISP-ului ruleaza sistemul de operare Unix, atunci trebuie sa folositi optiunea "Bring up terminal window after dialing" pe care o gasiti in cutia de Properties a conexiunii pe care ati creat-o: Configure/Options si bifati optiunea. Asta pentru ca dupa conectare o sa va apara o fe-reastra cu ecranul de bun venit al Unix-ului si cu rugamintea acestuia de a introduce manual numele contului si al parolei. Acest scenariu nu este insa litera de lege.
ën cazul folosirii unui cont shell, conectarea se va face cu ajutorul oricarui terminal, cum ar fi HyperTerminal-ul din Windows 95 sau BitComm. Pentru aceasta nu este nevoie de nici o configurare, fiind suficient sa sunati la ISP ca la un BBS.

E-mail

Primul serviciu pe care o sa-l discutam este posta electronica. Fiind cel mai vechi si cel mai raspandit, o sa-i dedicam o sectiune mai mare.
ën general, cand folositi posta electronica, trebuie sa cunoasteti cateva reguli si metode de folosire general valabile. Aceasta va va da posibilitatea sa folositi orice client de posta electronica, de pe orice platforma, pentru ca toate functioneaza dupa aceleasi principii. Mai intai, cand scrieti un mesaj, veti da peste campurile "To", "Cc" si "Subject", care reprezinta adresa destinatarului, adresa unei persoane care doriti sa primeasca o copie dupa mesaj si, respectiv, o scurta descriere a mesajului. Dupa scrierea mesajului acesta poate fi trimis prin apasarea unui buton, in cazul in care aplicatia ruleaza intr-un mediu grafic sau printr-o combinatie de taste in cazul modului text. Operatiile pe care le puteti face cu un mesaj dupa ce l-ati primit este sa raspundeti la el (reply), sa-l redirectionati (forward), sa-l stergeti (delete) sau sa-l clasificati intr-un alt dosar decat Inbox.
ën functie de programul folosit puteti be-neficia de diverse facilitati precum filtrele la primirea mesajelor, care permit clasificarea automata a mesajelor pe masura ce acestea sosesc in diverse foldere, dupa anumite criterii. Spre exemplu, daca v-ati abonat la o lista de discutii care genereaza destul de mult tra-fic, este folositor sa creati un dosar special pentru stocarea mesajelor provenite de la aceasta lista. O alta facilitate pe care o ofera unele programe este trimiterea unui raspuns automat in cazul primirii unui anumit tip de mesaj. Sa zicem ca sunteti responsabil cu relatiile cu publicul in cadrul unei firme. Daca un client trimite un mesaj al carui subject line contine cuvantul "info", atunci programul de e-mail ii trimite automat un raspuns cu diferite informatii legate de firma, in loc sa fie nevoie ca dv. sa le scrieti de fiecare data. De asemenea, cele mai multe programe permit atasarea de fisiere binare la mesaj. Destinatarul va primi fisierul codificat UUENCODE sau MIME in functie de cat de evoluat este programul dv. de posta electronica.
Puteti avea acces la serviciul de e-mail prin una (sau mai multe) dintre formele: prin intermediul shell-ului din cadrul unui SO Unix (folosind diferite programe specializate in acest domeniu), prin protocolul UUCP (Unix To Unix Copy Protocol) prin protocolul POP3 (Post Office Protocol) sau chiar printr-un serviciu WWW. ën continuare vom discuta aspectele fiecareia dintre cele trei optiuni, in functie de tipul de legatura Internet si de interesele dv.

Posta in stil Unix

Pentru inceput, vom dezbate problema contului de shell, deci a interfetei linie de comanda pe care un sistem Unix ne-o pune la dispozitie. ën acest caz, in functie de grija administratorului de sistem pentru clientii lui, puteti folosi o gama destul de larga de programe.
Cel mai simplu dintre acestea, practic existent pe toate masinile ce ruleaza Unix, se numeste sugestiv "mail". Pentru folosirea lui, exista un minim set de comenzi formate dintr-o litera, care sunt foarte usor de tinut minte:
Pentru aflarea tuturor comenzilor, recomand folosirea help-ului existent pentru acest program, tastand comanda "man mail".
Un program mai evoluat, si pe care il recomand tuturor celor care folosesc Unix-ul, se numeste Pine. Acesta, pe langa faptul ca permite o gestionare la un nivel mai inalt a postei electronice, are si o interfata mult mai evoluata, cu meniuri, scutindu-ne astfel de tastarea diverselor comenzi in interfata linie de comanda si reducandu-ne treaba la cunoscuta butonare a sagetilor. De aceea nici nu voi insista asupra comenzilor uzuale pentru ca acestea se pot deduce foarte usor prin simpla citire a ceea ce este afisat pe ecran.
Pine permite pastrarea mesajelor si "in alte locuri" decat in "coada de e-mail" cu mesaje primite. Ganditi-va cat de usor ar fi de cautat un mesaj intre cele primite, daca ele ar fi mult mai bine organizate. ën acest sens va recomand sa va organizati cutia postala ca o structura arborescenta, e-mail-ul putand fi astfel gestionat foarte usor. Evitati sa tineti vreun mesaj in Inbox. Dupa ce v-ati citit posta la un moment dat, impartiti-va mesajele in diferitele foldere, pentru ca la urmatoarea citire a postei sa nu stati sa vedeti care este nou si care nu. Totusi, cei care au realizat "pine-ul" s-au gandit la acest lucru. Asa ca, in momentul in care defilati prin lista cu mesaje din Inbox, indicatorul "N" va specifica faptul ca mesajul respectiv este unul necitit inca. De asemenea, indicatorul "+" va anunta ca mesajul respectiv este adresat dumneavoastra, si nu unei liste, sau unui grup din care faceti parte si dumneavoastra. ën cazul in care sunteti abonat la diverse liste de discutii, acest indicator este foarte util. Indicatorul "D" (de la "delete") ne anunta faptul ca mesajul respectiv a fost marcat pentru stergere, in timp ce indicativul "U" ("undelete") ne spune ca mesajul respectiv a fost recuperat, salvat de la o "stergere" care s-ar fi produs in urma iesirii din program. De asemenea, Pine-ul ofera posibilitatea gestionarii unui "address-book" (un carnetel cu adrese e-mail). Astfel, in momentul in care aveti o corespondenta curenta cu o persoana, introduceti numele acesteia in address-book, pentru a nu fi obligat sa ii tastati de fiecare data adresa. Bineinteles ca "Pine" permite principalele operatii cu un e-mail, adica sa il stergem, sa il redirectionam (forward) si sa raspundem la el (reply).
Dintre cele prezentate mai sus, va puteti da seama de complexitatea programului Pine (multe dintre facilitatile sale nu le-am mai enumerat aici, avand in vederea lipsa de spatiu), el practic putand face fata oricarei cereri in domeniul postei electronice. In afara de "pine", puteti folosi si "elm", care este insa mai limitat, dar la fel de usor de folosit. De aceea nu insistam asupra lui. Va recomandam folosirea "pine"-ului. Daca doriti numai sa stiti daca aveti vreun mesaj nou, puteti sa tastati comanda "frm". Aceasta va va arata numai "subject line"-urile (subiectele) mesajelor pe care le-ati primit. Daca doriti citirea lor, folositi unul dintre programele de mai sus.
ën cazul unei conexiuni prin modem la Internet, folosirea contului shell pentru gestionarea postei electronice este destul de incomoda, fiind prevazuta in special pentru masinile care sunt legate tot timpul la Internet. ën acest caz aveti doua optiuni: l sa va cititi posta on-line (conectat) - o varianta scumpa, avand in vedere timpul pe care trebuie sa-l petreceti conectat la Internet; l sa va transferati mesajele acasa si sa le cititi off-line (neconectat) - metoda mai buna, dar foarte incomoda, avand in vedere ca exista programe si protocoale specializate pentru citirea mail-ului off-line.
In cazul in care nu aveti decat posibilitatea unui astfel de cont de mail, cel mai bine ar fi sa va transferati prin modem tot fisierul care contine coada de mail, nu sa salvati fiecare mesaj in parte si sa il transferati pe rand (rea-lizati cat timp veti pierde). ën general, aceasta se afla in directorul "/var/spool/mail/", avand numele contului dumneavoastra (de exemplu, in cazul contului meu, care se numeste "coo-per", acesta va fi "/var/spool/mail/cooper"). Pentru a il transfera, folositi comanda "sz" (Send Z-modem - adica trimite un fisier prin intermediul protocolului Z-modem), urmata de numele fisierului respectiv (deci in cazul meu "sz/var/spool/mail/cooper"). Dar inca o data: folositi aceasta metoda numai in cazul in care nu puteti beneficia de unul dintre conturile de posta despre care vom vorbi mai jos.

POP3 - e-mail fara batai de cap

Contul POP3 este cel mai evoluat si cel mai bine integrat pentru e-mail, raspunzand cel mai bine cerintelor utilizatorului care se leaga la Internet prin modem. El poate fi folosit numai de aceia dintre dv. care pentru o legatura Internet prin modem folosesc SLIP sau PPP. Pentru gestionarea e-mail-ului prin acest protocol, aveti nevoie de clienti pentru posta electronica (programe care sa ruleze pe calculatorul dumneavoastra), care sa stie sa foloseasca acest protocol de "sustragere" a mesajelor. E bine sa stiti ca acestea sunt tinute pe serverul ISP-ului pana cand vi le veti lua acasa prin programul de posta electronica.

Clientii pentru POP3 sunt cele mai raspandite aplicatii pentru posta electronica, iar dintre acestea, Netscape Messenger din cadrul pachetului de programe Netscape Communicator 4.x, Outlook Express din Internet Explorer 4.x si Eudora sunt cele mai cunoscute. Toate aceste programe respecta regulile generale descrise mai sus, in plus ele oferind posibilitatea de criptare a mesajelor prin metoda cheie publica/cheie privata. Primele doua au incorporate S/MIME (Secure MIME), iar ultimul foloseste un plug-in PGP. Pentru folosirea acestor programe cititi articolul "Netscape Communicator fata in fata cu Internet Explorer" din acest numar.

IMAP sau mesagerie moderna

IMAP este unul dintre cele mai evoluate protocoale client/server pentru manevrarea postei electronice. Prezentand cateva imbunatatiri fata de predecesorul sau, POP3, IMAP permite o mai mare flexibilitate in gestionarea mesajelor si posibilitatea de manevrare a cutiei postale de "la distanta". Mesajele nu sunt transferate direct de la server la client pentru a fi citite, ci intr-o prima faza sunt luate numai header-ele (antetele) mesajelor (informatii precum expeditorul, subiectul, dimensiunea etc.). Apoi, in functie de optiunea dumneavoastra, sunt luate de pe server mesajele dorite. Cele de dimensiuni foarte mari pot fi sterse, fara a fi transferate prin modem (acest lucru nu este posibil la POP3, decat numai in cazul in care stergi un mesaj fara sa il citesti si asta numai folosind un anume procedeu, destul de complicat si incomod). De asemenea, un cont de IMAP ar fi foarte util in momentul in care cineva v-ar face vreo farsa, cum ar fi sa va trimita niste mesaje imense, sa zicem de 10 MB, pline numai cu "Asta este o mare farsa, iar tu ai imensa rabdare sa imi iei mesajul si sa citesti asta...".
Deci daca cineva va ofera un cont de IMAP in loc de unul de POP3, nu va speriati, pentru ca este de bine, nu de rau. ënsa pe la noi, aceste tipuri de conturi sunt foarte rar folosite. Cele mai populare sunt cele de POP3 si de shell.

E-mail prin WWW

ën ultimul an au inceput sa apara diverse servicii pentru posta electronica sub forma unor site-uri Web, care ofera cutii postale gratuite si care nu necesita un client separat pentru a trimite/receptiona mesajele. Practic, site-ul Web simuleaza interfata unui client de e-mail. Avantajul este acela ca este gratuit si ca iti poti citi posta electronica oriunde ai fi in lume fara sa fie nevoie de vreo configurare. Dezavantajele sunt ca nu poti citi mesajele off-line si ca procesul se poate dovedi lent, in functie de distanta (masurata in bandwidth si hops) pana la calculatoarele firmei respective. Astfel de servicii de posta electronica sunt www.hotmail.com, netaddress.usa.net, www.rocketmail.com s.a.

FTP

FTP (File Transfer Protocol) este serviciul care da posibilitatea utilizatorilor de a transfera fisiere de la un calculator aflat undeva in Internet, care se numeste host, pe calculatorul local. Aceasta este situatia cel mai des intalnita, dar se poate gestiona si transferul de date dintre doua calculatoare aflate la distanta.
Practic, cel mai simplu mod de a te conecta la un server FTP este de a lansa programul numit "ftp" de pe sistemul tau. Fie ca esti pe Unix, fie in Windows 95 sau orice alt sistem de operare, FTP-ul la linia de comanda (daca-mi dati voie sa-l numesc asa) este acelasi. Dupa lansarea programului veti fi intampinati de un prompt care cel mai probabil este "ftp>". Aici veti tasta comenzile asa cum o faceti de obicei la linia de comanda a sistemului de operare.
Partea de securitate a serviciului FTP este asigurata de autentificarea necesara la realizarea unei conexiuni cu un server FTP. Autentificarea se realizeaza prin rularea comenzii "user". Aceasta procedura este initiata in mod automat de catre daemon-ul sau serverul FTP la momentul conectarii la acesta. Deci in acest punct serverul de FTP cere numele utilizatorului (clasicul cont de care tot vorbim), dupa care utilizatorul trebuie autentificat prin parola asociata contului sau. Exista si servere de FTP care primesc utilizatori "straini", carora le pun la dispozitie diverse programe sau informatii, in functie de menirea calculatorului respectiv. Pentru a intelege mai bine, sa presupunem ca o firma pune la dispozitie pe Internet un server de FTP, pe de-o parte, pentru angajatii sai, pentru ca acestia sa poata lua informatiile necesare de oriunde din lume, iar pe de alta parte, pentru clientii care doresc sa obtina informatii despre firma respectiva. Primii (angajatii) poseda un cont cu parola respectiva pentru autentificare, dar si ultimii trebuie autentificati intr-un fel. Pentru aceste situatii s-a creat un cont special numit "anonymous", a carui parola trebuie sa fie adresa de posta electronica a utilizatorului respectiv.
Trebuie sa mentionez ca, desi in ceea ce priveste comenzile, programele FTP nu fac diferenta intre litere mici si majuscule (case insensitive), deci "open" = "oPEn", in privinta numelor fisierelor si a directoarelor s-ar putea sa aveti ceva bataie de cap pe sistemele Unix care stiu de acea diferenta (case sensitive). Astfel, pe un sistem Unix, directorul "/pub/MS-Dos" nu este identic cu "/pub/ms-dos". Un amanunt de care trebuie, de asemenea, sa tineti cont este acela ca pe sistemele Unix (si implicit si pe mai noile servere FTP facute de cei de la Microsoft), caracterul care separa numele directoarelor si/sau al fisierelor intr-o cale (path) este "/" (forward slash) si nu "\" (back slash), asa cum sunteti obisnuiti majoritatea dintre dv. Daca doriti sa cunoasteti mai multe comenzi, tastati "help" in cadrul aplicatiei FTP.
Exista si clienti FTP cu interfata grafica care inlesnesc munca utilizatorului. Folosind un program, cum ar fi Cute FTP pentru Windows 3.11, WS_FTP Pro pentru Windows 95 sau oricare alt client FTP pentru OS/2 sau Apple, utilizatorii pot transfera fisiere pe sistemul local fara a sti multe dintre cele prezentate mai sus. De fapt marele avantaj pe care-l aduce un client grafic de FTP este acela al unei interfete care sa suporte multe operatii, de la selectare multipla de fisiere pentru transferat pana la automatizarea procesului de download (procesul de copiere a unui fisier pe sistemul local). Astfel, aplicatiile native Windows, de exemplu pentru FTP, nu necesita din partea utilizatorului decat cunoasterea adresei serverului la care doresc sa se conecteze si eventual numele contului si al parolei, daca aceasta exista. Aplicatia repectiva se va conecta la server, ii va comunica toate datele necesare si va afisa intr-un panou continutul directorului curent. Aici prin dublu clic pe un director se va putea "intra" in acel director si astfel naviga prin structura de directoare. Pentru a transfera un fisier, este suficient sa-l selectezi si apoi sa alegi comanda Download sau sa-l tragi pe un alt panou care reprezinta sistemul local prin metoda drag-and-drop. Aplicatiile FTP cu interfata grafica sunt si mai utile, lasandu-te sa monitorizezi transferul in timp ce acesta se realizeaza. Daca aveti Netscape Navigator sau Internet Explorer, nu va trebuie un program separat pentru a accesa serverele FTP pentru ca puteti folosi chiar browser-ul. Acesta devine incomod de utilizat numai daca transferati un numar mare de fisiere. Mai mult, Netscape Communicator 4.03 si 4.04 stiu sa continue download-ul de unde au ramas, in cazul intreruperii legaturii telefonice, nefiind necesar sa o luati de la inceput.
Consideratii generale asupra FTP-ului. Atunci cand lucrati cu servere FTP publice (cele care accepta utilizatori anonymous), trebuie sa fiti la curent cu cateva reguli de baza. Prima este ca dintre toate directoarele (din radacina) unui server, FTP nu trebuie sa va intereseze decat "pub". Numai aici se gasesc datele pentru public. Aceasta este o conventie si nicidecum o lege, dar, ca si conventia domeniului (.com, .ro etc.), este respectata de toata lumea. De asemenea, in directorul radacina al fiecarui server FTP public puteti gasi cateva fisiere de care s-ar putea sa aveti nevoie. Unul este "ls-lr" si reprezinta rezultatul comenzii "ls -lr" de pe un sistem Unix care afiseaza toate fisierele din intreaga structura de directoare cu toate atributele. Un alt fisier de care probabil aveti nevoie si care se gaseste in special pe serverele FTP care tin arhive cu programe (precum oak.oakland.edu sau ftp.cdrom.com) este fisierul index. Acesta este generat pentru toate fisierele existente, caz in care este plasat in directorul radacina si/sau pentru fiecare director in parte, iar atunci este pus in directorul respectiv. Fisierul index contine numele fisierului impreuna cu marimea si descrierea respectiva si se gaseste de obicei sub numele de index00.txt sau index.txt sau 00-index.txt. Aplicatiile FTP, cum ar fi CuteFTP, stiu ca la schimbarea directorului curent sa preia si fisierul index corespunzator pentru a face mai lesnicioasa alegerea fisierelor pentru download de catre utilizator. Un alt aspect care trebuie discutat este securitatea. Problema cu autorizarea pe un server FTP este ca numele contului si parola sunt trimise in clar. Adica nu sufera nici o criptare intre calculatorul clientului si serverul FTP. Acesta impune probleme de securitate atunci cand accesezi un server FTP "privat", adica nedeschis publicului. Deci problema se pune nu atunci cand intri la ftp.microsoft.com pentru ca acolo oricum esti autorizat ca anonymous, ci cand accesezi serverul de FTP al firmei la care lucrezi sau alt server unde ai cont. Prin diverse metode se poate monitoriza continutul pachetelor TCP/IP si astfel se poate vedea parola corespunzatoare contului. De asemenea, trebuie sa stiti ca serverele care accepta acces anonim au o limitare asupra numarului de utilizatori care transfera date simultan pentru mentinerea unei viteze decente de transfer. Deci daca obtineti mesajul "Too many anonymous users", atunci veti sti despre ce este vorba. O alta problema de care s-ar putea sa va loviti este aceea a verificarii inverse (reverse lookup) a adresei IP. Aceasta este implementata pe unele servere FTP pentru a verifica utilizatorii anonimi care transfera date de acolo. Pentru a trece de acest pas trebuie ca adresa IP curenta (cea care v-a fost asignata la conectare, daca sunteti conectati prin linia telefonica) sa fie trecuta in DNS-ul clasei respective.
Pentru aceia dintre voi care nu aveti acces la o legatura directa la Internet, dar aveti un cont de posta electronica, puteti totusi beneficia de serviciul FTP prin ceea ce se cheama FTP by mail. Acesta presupune trimiterea unor mesaje care de fapt contin comenzi catre servere de ftpmail care mai departe dialogheaza cu serverul de FTP si va obtine ceea ce doriti. Cateva dintre cele mai cunoscute servere de ftpmail sunt:
Pentru a obtine o lista cu cele mai cunoscute servere de FTP deschise accesului ano-nim, trimiteti un mesaj de posta electronica la adresa mail-server@rtfm.mit.edu care sa contina in corpul mesajului linii de genul "send usenet/news.answers/ftp-list/sitelist/partX", unde X poate lua o valoare de la 1 pana la 21 si reprezinta a cata parte a listei doriti sa va fie trimisa (atentie: lista intreaga are peste 1 MB). Pentru mai multe detalii asupra modalitatii de lucru a protocolului FTP si a implementarilor acestuia, consultati RFC (Request for Comments) 959 pe care-l puteti gasi pe Internet la https://sunsite.pub.ro. RFC-urile sunt documente oficiale referitoare la standardele folosite in cadrul Internet-ului.

Telnet

Una dintre cele mai impresionante caracteristici ale Internet-ului este posibilitatea accesarii unui nod al retelei (a unui calculator) de la distanta (de la orice nod din retea). Astfel, oricine este legat la Internet (eventual daca detine contul si parola cuvenite) poate folosi resursele unui alt calculator, prin intermediul serviciului care poarta numele de "telnet".

Practic, telnet-ul va permite "o transparenta a locului unde va aflati". Tot ce tastati dumneavoastra este transmis calculatorului gazda (cel pe care l-ati accesat prin intermediul unei conexiuni telnet), iar orice ar fi trebuit afisat de calculatorul gazda pe propria consola este tiparit pe terminalul dumneavoastra. ënainte de a folosi comanda telnet, va trebui sa cunoasteti adresa Internet a gazdei respective (acesta poate fi atat nume, cat si adresa IP). Dupa aceea, de la linia de comanda a oricarui sistem de operare va trebui sa tastati comanda "telnet adresa_dorita".

Ghidul navigatorului pe Internet (II)

World Wide Web

Vom dezbate de acum unul dintre cele mai utile servicii care privesc Internet-ul. Vom cunoaste si vom analiza cea mai populara metoda de diseminare a informatiilor care tinde sa ia locul metodelor traditionale si promite o adevarata revolutie in domeniul comunicarii.World Wide Web este o modalitate, pe de-o parte, de a publica informatii pentru netateni si, pe de alta parte, de a va documenta prin citirea si mai nou ascultarea si vizualizarea informatiilor. Acest lucru este posibil cu ajutorul unui browser (rasfoitor prin Internet) care este un program ce ruleaza pe calculatorul dumneavoastra. Browser-ul are datoria de a aduce informatia specificata de dv. si de a o afisa pe ecranul calculatorului. Informatia pe Web este organizata sub forma de pagini. O pagina Web este similara unei pagini obisnuie de carte numai ca are o lungime nelimitata, latimea fiind determinata de latimea ecranului dv. Mai multe pagini de Web adunate intr-un sistem ierarhic si care au un anumit element in comun (prezentarea unei firme, unui serviciu, unei noi teorii intr-o stiinta) se numesc site-uri (citit sait) Web.

Browser-e

Asa cum am mai precizat, un browser - numit, de asemenea, si client Web (conform arhitecturii client/server pe care se bazeaza multe dintre protocoalele din suita TCP/IP) - este programul cu care puteti vizualiza informatia publicata pe Internet. Browser-ele cunosc si alte protocoale in afara HTTP-ului. De exemplu, puteti folosi un browser pentru a accesa un server de FTP. Pentru a face acest lucru trebuie sa specificati ca doriti ca browser-ul respectiv sa foloseasca protocolul FTP atunci cand se conecteaza la server. Din aceasta cauza s-a ajuns la URL-uri (Uniform Resource Locator). Concret, URL-urile indica pozitia absoluta a unui obiect pe Internet. De aceea, atunci cand se indica diverse pagini, programe sau alt tip de date pe Internet, se specifica URL-ul care include toate informatiile de care ati putea avea nevoie pentru a accesa datele respective. Un URL arata asa: https://www.chronos.lbi.ro/physics/teorie.htm. "https://" este protocolul pe care-l va folosi browser-ul pentru a se conecta la serverul "www.chronos.lbi.ro" de la care va cere pagina "teorie.htm" din directorul "physics". Un alt URL ar putea fi "ftp://garbo.uwasa.fi" care indica browser-ului sa foloseasca protocolul FTP la conectarea la calculatorul "garbo.uwasa.fi". Deci regula generala pentru construirea unui URL este "protocol://calculator.domeniu/obiect". Atentie, insa, URL-urile se folosesc numai cu browser-e.
Este cunoscut ca Internet-ul leaga sisteme de calcul dintre cele mai diferite, mai noi sau mai vechi cu multiple sisteme de operare si configuratii. TCP/IP a devenit numitorul comun pentru toate aceste sisteme. Asa stand lucrurile, va imaginati ca pentru orice platforma (sistem de operare) exista proiectat un browser. Mai mult, companii constiincioase precum Netscape au variante ale browser-ului lor pentru mai toate platformele, astfel incat utilizatorii nu trebuie sa se obisnuiasca de fiecare data cu un nou browser. Majoritatea browser-elor sunt aplicatii care ruleaza in medii grafice (Windows, OS/2, MacOS, X-Window), dar exista si browser-e precum Lynx facute pentru sistemele de operare in mod text. Acestea din urma nu sunt capabile sa afiseze decat textul paginilor pe care le vizitati, pierzand astfel cele mai atragatoare facilitati oferite de WWW.
Orice browser ati folosi, exista un set de actiuni comune pentru a accesa informatia de pe Internet. O data conectat la Internet (daca folositi legaturi dial-up), rulati browser-ul. Veti gasi in meniul "File" o comanda numita "Open Location". Aici trebuie sa tastati URL-ul pe care doriti sa-l accesati. Dupa incarcarea paginii se poate vizualiza informatia si se poate apasa pe un link pentru a accesa o alta pagina. ën timpul navigarii prin paginile de Web va puteti intoarce folosind comanda "Back", iar o data intorsi pentru a ajunge din nou la o pagina "din fata" puteti folosi comanda "Forward". Cele mai multe browser-e suporta si o facilitate pentru retinerea URL-urilor pe care le considerati interesante pentru a nu fi nevoie sa le tineti minte sau sa le scrieti de mana. Eu va recomand sa folositi Netscape Communicator (sau numai Navigator-ul) sau Microsoft Internet Explorer. Dintre cele doua il prefer pe primul pentru faptul ca este ceva mai matur decat produsul lui Microsoft. Asa cum bine stie toata lumea,

Microsoft este intr-o mare graba sa faca o multime de lucruri. Dar nu poti sa le faci pe toate bune. Browser-ul lor are mult mai multe bug-uri decat cel de la Netscape. Nu numai atat, dar folosirea ActiveX-ului micsoreaza sansa de a avea o securitate riguroasa. Spre exemplu, un bug pe care-l continea IE 4.0 permitea unui hacker sa va stearga fisiere de pe hard-disk. Iar daca folositi IE, aveti Pentium si vizitati https://www.ee. surrey.ac.uk/Personal/L.Wood/IE4res/, o sa constatati ca veti fi afectat de bug-ul Pentium/F00F chiar si prin Web. Ori Communicatorul nu sufera de astfel de pro-bleme. ën continuare vom trata diverse elemente pe care le puteti intalni in cadrul WWW-ului pentru a putea sti cum sa le folositi.

Instrumente de cautare

Instrumentele de cautare va ajuta sa determinati unde vreti sa calatoriti pe Internet pentru a obtine informatiile dorite, unde sa va duceti mai intai, cum sa gasiti cel mai usor informatia pe care o cautati, avand in vedere multitudinea de pagini de Web existente la ora actuala (de ordinul milioanelor).
Aproape fiecare persoana (fizica sau juridica) ce are o legatura pe Internet a tinut sa isi creeze propria pagina Web, in care sa pu-blice informatiile considerate utile. O data cu cresterea numarului de firme ce si-au creat o legatura Internet, serviciul WWW a capatat un profund aspect comercial, fiind singurul capabil sa publice informatia intr-un mod prezentabil (in mod grafic). ën momentul de fata, o mare parte din imaginile pe care le vedem pe paginile de Web au un aspect comercial, reprezentand reclame ale altor site-uri. Astfel, informatia cu adevarat folositoare este in permanenta scadere. ënsa nu trebuie pierduta speranta. Acolo unde exista un aspect comercial, apare implicit si legea concurentei. Datorita ei, numai firmele cele mai "capabile" vor reusi sa supravietuiasca puternicului val.
ën momentul in care cautati pe Internet informatii legate de un anumit domeniu, aveti doua posibilitati mari si late: sa stiti unde sa gasiti informatia respectiva au ba. Daca sunteti deja documentat, atunci totul este relativ simplu, nu trebuie decat sa indicati browser-ului in dreptul campului "Location" adresa dorita (urmata de un Enter). Nu este obligatoriu sa indicati la inceputul adresei tipul protocolului folosit, anume "https://", deoarece browser-ul va folosi implicit respectivul protocol.
ën momentul in care nu cunoasteti nici o adresa de pe Internet capabila sa va ofere informatiile cautate, va trebui sa apelati la un motor de cautare. Ar trebui sa cunoasteti cel putin cateva dintre adresele acestor motoare de cautare ("search engines"), pentru a avea un punct de plecare in cautarea dumneavoastra. ënca de la inceput ar trebui facuta o impartire la "search engines"-urile in doua mari categorii, si anume: l cele care cuprind liste cu categorii (de-numite si "Yellow Pages" sau "directories") intr-o structura ierarhica. ën momentul in care s-a explorat o categorie pana in profunzime, sunt date listele cu diversele "link"-uri catre paginile de Web ce au ca principal subiect respectiva categorie. De asemenea, trebuie mentionat faptul ca toate cautarile (dupa cuvintele indicate de dumneavoastra) sunt facute in listele cu categorii; l cele care cuprind imense baze de date cu cuvinte cheie, reprezentand descrierea diverselor pagini de Web (nu numai, index-uri de la site-uri de ftp, "subject-line"-urile de la listele de News etc.). ën momentul in care dumneavoastra efectuati o cautare dupa anumite cuvinte cheie, va sunt prezentate ca rezultat toate paginile in care exista respectivele cuvinte cheie, insotite si de descrierile "link"-urilor.
Din prima categorie de "search engines"-uri fac parte https://www.yahoo.com, https://www.bigbook.com, precum si https://www.w3.com/vl/, site-uri in care putem gasi informatia structurata ierarhic sub forma de "Yellow Pages" . Din a doua categorie mentionam site-uri ca https://www.lycos.com, https://www.infoseek.com, https://www.altavista.digital.com, https://www.hotbot.com, precum si https://www.wisewire.com.
De asemenea, putem apela la anumite programe si pagini special create pentru a va da posibilitatea sa folositi mai multe site-uri de cautare (pe rand sau simultan), asa cum este cel oferit de Netscape (urmati butonul "Search" aflat pe chiar toolbar-ul browser-ului) sau site-ul https://www.cs.colostate.edu/Idreiling/smartform.html. Amintesc si programul Web Ferret, program ce trebuie rulat pe calculatorul dumnea-voastra, capabil sa dialogheze cu principalele motoare de cautare si sa va afiseze rezultate in format HTML (il puteti lua de la https://www.windows95.com).
Majoritatea "search engines"-urilor permit existenta anumitor operatori in textul de cautat. De exemplu, indicativul "+" atasat in fata fiecarui cuvant marcheaza faptul ca acel cuvant va trebui neaparat sa existe in descrierea paginilor de Web gasite in urma cautarii. Indicativul "-" face exact treaba opusa. "*" poate fi atasat la inceputul sau sfarsitul unui cuvant si simbolizeaza orice grup de litere (are aceeasi semnificatie ca si in comanda "dir *.exe"). Astfel, daca veti cauta "comp*", paginile gasite vor putea contine cuvintele "computer", "components", "compiler", "company" etc. De asemenea, exista si operatorii AND, OR, NOT, (, ), ce ne permit sa creem expresii logice complexe. Un exemplu este "Madonna AND (NOT (film OR cinema OR television)) AND discography AND music". Astfel vom preciza motorului de cautare faptul ca dorim sa vedem toate paginile care ofera informatii numai despre viata muzicala a Madonnei, excluzand activitatea cinematografica. Atentie, la fel de bine puteam folosi operatorii "+" si "-" pentru obtinerea acestui rezultat : "+Madonna -film -cinema -television +music +discography". ënsa, in anumite cazuri, o interogare structurata (asa cum a fost cea in care am folosit AND, OR etc.), poate fi mai mai usor de scris si de inteles. ën cazul in care sunteti in cautarea unei adrese de e-mail (stiind numele persoanei respective), un loc foarte bun pentru a va incepe cautarile este https://www.four11.com sau https://www.whowhere.com. De asemenea, puteti apela la un program similar Web Ferret-ului, denumit sugestiv E-mail Ferret (existent pe Internet la acelasi site).
Un alt punct de plecare in investigatiile dumneavoastra l-ar putea constitui diversele pagini cu noutati. Atat cei de la Netscape, cat si cei de la Microsoft ofera in broswer-ele lor cate un link catre o astfel de pagina cu noutati (bineinteles intretinuta tot de corporatia respectiva), gen https://guide.netscape.com/ guide/whats_new.html.

Elemente de design

Este foarte probabil ca in momentul in care veti vizita un anumit site Web sa dati peste frame-uri. Acestea sunt modalitatea imaginata de Netscape de a imparti ecranul virtual al browser-ului in mai multe chenare. Practic, prin intermediul unui set de frame-uri, dv. puteti vedea mai multe pagini de Web in browser la un moment dat. Este foarte posibil ca in momentul in care urmam link-ul dintr-un frame, continuarea sa ne apara in cu totul alt frame.
Pentru a putea include in paginile de Web si alt tip de date care nu este cunoscut de browser s-au realizat module ajutatoare (helpers). Ele sustin browser-ul in prelucrarea si prezentarea datelor ce nu sunt native. Pentru a va insusi terminologia, trebuie sa stiti ca Netscape a numit aceste module "plug-in", iar Microsoft, "ActiveX". Plug-in-urile sunt practic module care se adauga browser-ului pentru ca acesta sa invete sa trateze un anumit tip de date. Pe de alta parte, ActiveX este un pic mai elaborat. El se bazeaza pe tehnologiile OLE (Object Linking and Embedding) si pe COM (Component Object Module).

DESPRE PLUG-IN-URI. Netscape a fost primul care s-a gandit la introducerea acestor module ajutatoare. Ele functioneaza dupa cum urmeaza: navigati prin Internet si dati peste o pagina care contine o aplicatie creata cu Macromedia Shockwave, sa zicem. Daca in prezent nu aveti plug-in-ul, atunci Navigator-ul va va prezenta o cutie de dialog in care aveti posibilitatea sa va incarcati pe sistemul propriu (download) plug-in-ul sau sa renuntati la incarcarea paginii. La alegerea primei optiuni veti fi trimis la site-ul lui Netscape care contine o biblioteca de plug-in-uri de unde-l puteti selecta pe cel dorit sau la site-ul firmei care a scris plug-in-ul respectiv. Dupa operatia de download trebuie sa inchideti Netscape Navigator sa rulati programul de instalare al plug-in-ului, iar dupa terminarea instalarii sa rulati din nou Navigator si sa continuati surfing-ul pe Internet. Acesti pasi complica un pic existenta utilizatorului. De aceea, Microsoft a speculat acest aspect cand a creat ActiveX-urile (atunci cand aveti nevoie de un modul ActiveX, el este incarcat pe calculatorul dv. in mod automat). Din fericire, Netscape a rezolvat aceasta problema astfel incat, daca folositi versiunea 4 a Navigator-ului (inclusa numai in Netscape Communicator), plug-in-urile vor fi preluate automat de catre browser fara a fi necesara repornirea Navigator-ului. Avantajul plug-in-urilor este ca sunt modulare (se pot adauga sau se poate renunta la ele oricand) si ca nu pun probleme de securitate (nu veti avea nevoie niciodata sa va faceti griji daca aplicatia tocmai rulata pe sistem face si altceva decat scrie in manualul de utilizare). O sa vedeti ca lucrurile stau un pic altfel la ActiveX.
Pentru a vedea ce plug-in-uri sunt instalate in browser-ul dv., la momentul curent puteti alege din meniul Help optiunea About-Plugins sau puteti tasta in campul Location "about:plugins" (pentru divertisment puteti incerca "about:mozilla"). Pentru a administra modalitatea in care plug-in-urile interactioneaza cu informatia de pe Internet, puteti deschide Edit -> Preferences -> Applications. Veti constata aici ca pentru Netscape Navigator un helper nu este neaparat un plug-in. Puteti aici sa specificati ca atunci cand browser-ul da peste un fisier in format Microsoft Word pe Internet sa il deschida automat in Word (in cazul in care aveti programul). Cele mai populare plug-in-uri sunt RealAudio (www.realaudio.com), Macromedia Shockwave (www.macromedia.com) si VDO Player (www.vdo.net).
DESPRE ACTIVEX. ActiveX este o tehnologie puternica ce permite crearea de pagini Web "active". Numele acestei realizari Microsoft o sa-l gasiti implicat in multe aspecte ale Internet-ului, pentru ca modalitatea de realizare ii permite sa se poarte ca un plug-in pentru Internet Explorer, dar si ca limbaj de scripting (a se compara cu limbaj de programare), echivaland cu JavaScript pentru Navigator. Daca folositi Microsoft Internet Explorer sau Netscape Navigator cu ActiveX plug-in instalat si accesati o pagina care foloseste un control ActiveX - cum se mai numesc aceste module -, controlul respectiv va fi incarcat in browser-ul dv. automat si astfel imediat dupa incarcare veti putea vizualiza datele respective. O aplicatie interesanta a ActiveX-urilor pe care o demonstreaza Microsoft sunt prezentarile de produse care pot fi realizate in produsul Microsoft PowerPoint. Exista un PowerPoint Presentation ActiveX Control pentru ca un potential client sa poata vizualiza prezentarea respectiva. Exemplele s-ar putea extinde pe mai multe pagini, fiind aceleasi ca si la plug-in-urile destinate Navigator-ului. O problema care se pune la ActiveX este cea a securitatii. Fiind mai mult decat un simplu modul pentru vizualizarea altor tipuri de date decat cele native, specificatiile ActiveX-ului asigura accesul la resursele calculatorului dv. Acest fapt este un avantaj si un dezavantaj. Este un avantaj pentru ca deschide o serie de posibilitati care pot fi speculate de ActiveX in conditiile patrunderii calculatoarelor si a Internet-ului in multe domenii, dar este un dezavantaj pentru ca permite unor programatori rau intentionati (o mutatie de hacker combinat cu cracker) sa va creeze neplaceri. Din cauza ultimului aspect si al faptului ca Microsoft nu vroia sa renunte la capabilitatile lui ActiveX care il fac mai puternic (numai in anumite privinte) decat JavaScript, a fost creata o metoda de autentificare a modulelor ActiveX pentru ca o persoana atunci cand primeste o pagina Web impreuna cu un control ActiveX, sa stie ce face acesta si de cine este scris. Asa se face ca atunci cand browser-ul intalneste un ActiveX, iti va prezenta certificatul de autentificare al modulului respectiv. Acesta specifica persoana sau firma care a creat modulul respectiv. Autoritatea centrala care gestioneaza certificatele este VeriSign. ën acest fel, daca ajungi sa incarci pe sistemul tau un program ActiveX care nu este tocmai bine intentionat, poti reclama pe filiera certificatelor de autentificare proiectantul programului.
Catre finalul sectiunii dedicate WWW-ului voi prezenta elemente de design moderne, cum ar fi folosirea elementelor style-sheet, a straturilor (layers) si a canalelor push. Din cauza luptei dintre Microsoft si Netscape, cele trei notiuni prezentate sunt implementate diferit in Internet Explorer si Navigator. Astfel, este posibil ca o pagina realizata dupa specificatiile Microsoft sa nu fie afisata corect in Navigator si viceversa. Cel mai bun exemplu sunt chiar site-urile celor doua companii: www.microsoft.com si home.netscape.com. Style-sheet-urile sunt folosite pentru ca proiectantii site-urilor Web sa poata manipula obiecte si grupe de obiecte fara sa trebuiasca sa modifice codul HTML in fiecare pagina in care acestea apar. Pentru dv., ca vizitator, acest element nu implica folosirea unor programe auxiliare. Pe cel de-al doilea element in discutie, straturile (layers), il veti intalni in cadrul site-urilor care doresc sa mentina in cadrul ferestrei browser-ului o anumita sectiune cu informatii sau o bara speciala pentru navigare. Layer-ele sunt extrem de folositoare la crearea de efecte speciale, putand astfel sa folositi Web-ul si ca o adevarata platforma interactiva.
Push este o tehnologie introdusa cam acum un an cu scopul de a scuti utilizatorul de cautarea tot mai dificila a informatiilor pe care le doreste. Astfel, va puteti abona la un canal push si toate datele va vor fi trimise la intervale regulate de timp. Pentru anumite sarcini, tehnologia push se descurca destul de bine, fiind cu adevarat si atractiv si folositor sa poti avea un screen saver care sa afiseze tot felul de informatii legate de stiri, vreme, bursa s.a. Multi sustin insa ca acest lucru nu face decat sa incarce traficul pe retea si mai mult, in mod inutil. Ca de obicei, Microsoft si Netscape nu au cazut la invoiala. Astfel, Microsoft foloseste tehnologia PointCast pentru a crea Active Channels, iar Netscape pe cea de la Marimba, numita Castanet, pentru a crea Netcaster. Primul produs vine inclus in versiunea 4.0x a Internet Explorer-ului, pe cand Netscaster-ul trebuie preluat de la site-ul companiei Netscape separat de Communicator. Numai ultima versiune a Communicator-ului (4.04) include aceasta componenta. Pentru mai multe detalii despre aceste doua componente cititi articolul "Communicator fata in fata cu Internet Explorer" din numarul acesta.

Faceti-va auzit!

Urmatorul ca popularitate dupa e-mail si Web este serviciul de newsgroups (grupuri de discutii). Acesta este practic un sistem "one-to-many" de transmitere a mesajelor care va este pus la dispozitie de catre ISP. Avantajul folosirii este ca, o data scris, un mesaj poate fi citit de catre oricine, oricand. Din cauza popularitatii acestui tip de discutii, s-au creat mai multe grupuri pentru discutii, structurate pe domenii si apoi pe subiecte specifice. Astfel, puteti sa va abonati la o grupa de discutii numita rec.sports.soccer. Numele este sugestiv: se discuta despre fotbal in cadrul domeniului pentru activitati recreationale. Sau puteti participa la comp.os.ms-windows.problems. Din nou, numele este sugestiv. Exista la ora actuala peste 25 000 de grupe de discutii. Si daca doriti, puteti sa mai creati si dv. una. Totul este sa convingeti administratorii serverelor de news sa o preia pentru ca mesajele sa fie distribuite pe o zona cat mai larga.
ën ceea ce priveste clientii pentru serviciul news, acestia sunt disponibili pe toate platformele. Fie ca ii folositi pe cei inclusi in sistemul de operare Unix, daca aveti un cont shell, fie ca aveti unul ce dispune de interfata grafica, filozofia de lucru este similara. Dupa conectarea la un server de news, veti obtine o lista cu grupurile disponibile, dupa care va veti putea abona la cele in cadrul carora doriti sa participati. ën general, fiti cu bagare de seama cand participati la discutii in cadrul newsgroup-urilor pentru ca se pot naste foarte usor "flame wars". Acestea denumesc bine cunoscutele "dezbateri" care iau si turnuri violente, rezultand de obicei in jignirea reciproca a participantilor la discutii. Cel mai dragut este ca atunci cand un "flame war" este pe cale sa se potoleasca, apare un nou-venit care citeste un mesaj anterior, face o remarca si se isca un nou "flame war". De obicei, aceste situatii de conflict se nasc in cazul discutiilor despre subiecte ce permit polarizarea opiniilor. Exemple clasice sunt: liberali vs. conservatori, PC vs. Mac, Unix vs. Windows, Steaua vs. Dinamo etc. De asemenea, este de bun simt ca in momentul in care va abonati la o grupa de discutii sa cititi FAQ-ul pentru a nu-i deranja pe participanti cu tot felul de intrebari inutile. S-ar putea sa intalniti si grupuri moderate. Aceasta presupune ca fiecare mesaj trece pe la un moderator pentru aprobare inainte de a fi distribuit. Si daca tot am ajuns aici, trebuie sa stiti ca in grupurile de discutii obisnuite nu sunt acceptate incluziunile de fisiere binare din cauza ca incarca foarte mult traficul. Exista insa o ramura speciala pentru transmiterea de fisiere binare, numita sugestiv alt.binaries, daca tineti neaparat sa trimiteti un program sau vreo imagine.

Discutii in timp real

Un alt motiv pentru care Web-ul nu se confunda cu intregul Internet este IRC (Internet Relay Chat). Acesta este un sistem de servere (numite sugestiv servere IRC) la care se conecteaza zeci de mii de participanti ce poarta discutii in timp real. Partea interesanta este ca mesajele participantilor sunt transportate de-a lungul intregii retele IRC pentru a avea o expunere cat mai mare. Astfel, chiar daca va conectati la un server IRC din Romania, puteti participa la aceleasi discutii ca si cei care s-au conectat la un server IRC din SUA. Ca mai toate lucrurile pe Internet, pentru a beneficia de acest serviciu aveti nevoie de un client IRC. Cea mai cunoscuta aplicatie in acest sens pentru platformele Windows este mIRC, acum la verisunea 5.2. Poate fi gasita la www.mirc.co.uk. Si, ca mai toate lucrurile care presupun o mare cantitate de informatii, IRC-ul este impartit in domenii axate pe subiecte specifice, numite canale. Daca doriti, puteti sa va creati canalul propriu, dar trebuie sa-i faceti reclama pentru casi ceilalti utilizatori sa vina sa va viziteze. Desi IRC-ul ar trebui sa fie o retea unitara, ea este totusi impartita in cateva subretele pe care le veti gasi sub numele de Undernet, DALnet, EFNet (reteaua originala care insa a devenit foarte aglomerata), IRCNet, WorldIRC s.a.
Ca si in cazul grupurilor de discutii si al listelor de discutii, si pe IRC se respecta regulile "netiquette". Mai ales cele referitoare la "flame war". Si daca vi se pare ca newsgroup-urile au tendinte haotice, nu ati vazut inca nimic in comparatie cu anarhia de pe IRC. Practic, implicarea indivizilor din cele mai departate puncte ale globului, din medii diferite creeaza un adevarat amalgam, unde nu se poate alege un raspuns coerent pentru intrebarea "ce tine de subiectul X?".