t2d21dj
Secole de-a randul, cartile erau copiate de mana, una cate una. Inventarea tiparului a facut posibila reproducerea lor in multe exemplare, pentru a fi vandute si apoi citite de mii de oameni.
Cartea
Cu ajutorul cartii, informatiile pot fi transmise multor oameni. Astazi, cartile sunt produse intr-un numar mare si, apoi, pot fi transportate cu usurinta. Dar primele carti erau departe de a indeplini aceste conditii.

Cartile in Antichitate
Primele marturii despre existenta cartilor provin din China, unde au fost gasite placute de lemn gravate, apoi legate cu curele de piele sau fire de matase. Ele dateaza din mileniul al II-lea i.H. Tot chinezii au inventat hartia, in secolul I i.H., dar aceasta nu va fi folosita in Orientul Mijlociu si in Europa decat cateva secole mai tarziu. In Egiptul antic, incepand cu anul 2500 i.H., textele sunt scrise pe papirus (acestea sunt foi realizate din tulpina unei plante numite “papirus”). Initial, grecii si romanii isi gravau textele in lemn. Cuvantul grecesc biblos si cuvantul latinesc liber, folosite pentru a denumi cartea, semnifica “scoarta de copac”.
In secolul al II-lea i.H., grecii inventeaza pergamentul, o piele de oaie sau de capra prelucrata in asa fel incat sa se poata scrie pe ea. Foile de pergament erau prinse in coli cusute laolalta pentru a forma ceea ce se numeste un “codice”.

Totalitatea ziarelor, a cotidienelor si revistelor constituie ceea ce se numeste presa scrisa, al carei principal rol este de a culege informatia si de a o comunica unui numar mare de cititori.
Ziarele
Scrierea a fost folosita dintotdeauna pentru transmiterea de informatii, dar primele ziare au aparut abia in secolul al XV-lea, odata cu perfectionarile aduse de Gutenberg tiparului.

Istoria presei
Din secolul al XIV-lea pana in cel de-al XVI-lea, datorita dezvoltarii tiparului si a serviciilor postale, in marile orase europene ca Paris, Viena, Anvers, Venetia sau Koln sunt puse in vanzare primele gazete. Aceste tiparituri relatau in general un singur eveniment important; nu erau editate decat cu aceasta ocazie si apareau deci la intervale neregulate. Primele saptamanale au aparut in Germania si Anglia la inceputul secolului al XVII-lea. La Gazette de France, primul saptamanal francez, a fost lansat de Theophraste Renaudot (1586-1653) pe 30 mai 1631. Publicatiile periodice cunosc apoi o dezvoltare rapida. Daily Courant este primul cotidian: el este tiparit la Londra in 1702. Dar, fiind scumpe, la aceste ziare nu au acces decat cei bogati. In secolul al XIX-lea, progresele tehnice si banii obtinuti din anunturile publicitare duc la scaderea preturilor de vanzare a ziarelor si la cresterea tirajului. Acesta este inceputul presei populare, adica accesibile tuturor. Sun, care apare la New York in 1833, si la Presse, infiintat de Emile de Girardin la Paris in 1836, sunt primele ziare de mare tiraj.

Incepand cu secolul al XIX-lea, in urma descoperirii electricitatii si a undelor electromagnetice, a devenit posibila punerea in circulatie foarte rapid a informatiilor pe intreaga planeta.
Telecomunicatiile
Pentru a comunica la distanta cu alti oameni, putem calatori pana la ei sau le putem trimite mesaje. Pentru aceasta, se folosesc mijloace de comunicare terestre, maritime sau aeriene si mijloace de transport ca automobilul, trenul, vaporul sau avionul. Insa, datorita marilor descoperiri din secolul al XIX-lea, ca electricitatea, apoi undele electromagnetice, putem astazi comunica la distanta fara sa ne deplasam.

Telegraf si telefon: comunicarea prin fir
In 1837, S. Morse (1791-1872) a realizat un sistem care folosea curentul electric pentru transmiterea de mesaje codificate: telegraful. In 1876, G. Bell (1847-1922) a conceput un aparat electric care putea transmite glasul uman: telefonul. Cele doua instrumente de comunicare au cunoscut un mare succes. In multe tari s-au creat retele de fire telegrafice sau telefonice. Liniilor aeriene, sustinute de stalpi, li s-au adaugat, pentru transmiterea mesajelor de la un continent la altul, cablurile scufundate pe fundul oceanelor. Acestea sunt formate dintr-un fascicul de fire conductoare protejate de o camasa izolatoare.

Radiodifuziune si televiziune: comunicarea pe calea undelor
Alte cercetari au deschis calea telecomunicatiilor care nu mai folosesc firele. In 1873, J.C. Maxwell (1831-1879) a intuit existenta undelor produse de oscilatia sarcinilor electrice, care se propaga in toate directiile cu viteza luminii, transportand energie. Lumina nu ar fi decat o categorie aparte a acestor unde, numite “unde electromagnetice”. In 1888, H.Hertz (1857-1894) a demonstrat aceasta teorie: el a reusit sa produca unde electromagnetice invizibile si a stabilit ca au exact aceleasi proprietati ca lumina. Acestea sunt undele radioelectrice (sau undele radio), pe care in mod obisnuit le mai numim si “unde hertziene”. In urma cercetarilor facute in domeniul emisiei si receptiei de unde radio, G. Marconi (1874-1937) a realizat un sistem care permite transmiterea de semnale morse cu ajutorul undelor hertziene: el a creat in 1896 telegraful fara fir, sau T.F.F. Pentru a transmite nu numai semnale codificate, dar si cuvinte sau muzica era nevoie de o serie de imbunatatiri: aventura radiodifuziunii a inceput prin anii ’20. Daca undele radio pot transmite sunete la mari distante, de ce nu s-ar putea face acelasi lucru si in cazul imaginilor? De la sfarsitul secolului al XIX-lea, cercetatorii au studiat aceasta posibilitate. Dar au inteles foarte repede ca o imagine nu poate fi transmisa ca atare pe unde Hertziene: mai intai imaginile trebuie descompuse in elemente foarte mici pentru a fi transformate in semnale electrice. La receptionarea semnalelor, imaginea este reconstituita. In 1926, J.L. Baird (1888-1946) a efectuat prima demonstratie publica de televiziune.

De la film la unde (si invers)
Astazi, informatia poate circula pe diferite suporturi, in functie de cantitatea de informatie care trebuie transportata, de rapiditatea de transmisie si de distanta. Astfel, o comunicare telefonica poate sa circule prin fir pana la un centru local, apoi sa fie purtata pe cale undelor pana la un satelit sau orientata spre un cablu ca sa traverseze oceanul, pentru a-si incheia traseul tot prin fir.

Retelele de telecomunicatii

O informatie poate circula in orice loc dintr-un teritoriu cu conditia ca acesta sa dispuna de cai de comunicare. Toate aceste cai constituie o retea. Astfel, reteaua rutiera este formata din sosele si autostrazi legate intre ele prin intersectii si sensuri giratorii. Podurile suspendate si semnalele luminoase ajuta vehiculele care strabat retelele rutiere sa se orienteze si sa evite blocarile de circulatie. La fel, a fost necesara organizarea circulatiei informatiilor prin fir si pe calea undelor, adica crearea de diferite retele: reteaua de fire, reteaua hertziana, reteaua celulara, reteaua de sateliti. Toate aceste retele comunica intre ele.

Reteaua de fire
Aceasta este reteaua formata din liniile telefonice si de cabluri. Astazi, in majoritatea tarilor, circulatia si transferul comunicatiilor telefonice sunt realizate complet automat. Numarul de telefon serveste drept adresa si cod pentru circulatia pe retea. Fiecare linie telefonica este legata la o centrala locala, unde un autocomutator orienteaza fiecare comunicare spre o persoana conectata la aceeasi centrala sau spre o centrala de tranzit, daca interlocutorul se afla mai departe.
Centralele de tranzit sunt conectate intre ele, dar si cu alte retele: ele primesc si orienteaza apelurile transmise pe calea undelor de catre turnurile hertziene sau de catre satelitii de telecomunicatii.

Reteaua hertziana
Reteaua hertziana asigura difuzarea pe calea undelor a emisiunilor de radio si de televiziune. Undele radioelectrice (sau hertziene) se transmit prin fascicule hertziene.
Antenele care emit si receptioneaza aceste fascicule sunt amplasate pe turnuri inalte distribuite pe tot teritoriul care trebuie acoperit. Cand distantele sunt foarte mari, undele hertziene se transmit spre satelitii de telecomunicatii care le trimit pe Pamant. Unele comunicatii telefonice (printre care apelurile de la telefoanele portabile) trec tot prin reteaua hertziana.

Reteaua celulara
Aceasta este o retea destinata telecomunicatiilor cu aparate mobile (de exemplu, telefoane portabile). Teritoriul in care opereaza este impartit in celule apropiate unele de altele, mai mari sau mai mici, in functie de intensitatea traficului: cu un diametru de cateva sute de metri in oras, pana la aproximativ 30 km in zonele rurale. In fiecare celula, unul sau mai multe emitatoare-receptoare capteaza undele emise de mobile.
Ele sunt conectate la statii regionale si centrale de tranzit care asigura legatura cu alte retele. Centralele de tranzit sunt conectate la centre de baze de date care strang toate informatiile privind traficul.

Magistralele de informatii
O data cu dezvoltarea informaticii au fost realizate retele de telecomunicatii care fac posibila circulatia rapida a unui numar foarte mare de informatii, sub forma de semnale digitale. Aceste informatii pot fi sunete, imagini statice sau in miscare, texte ori date informatice.
Telegraful
Telegraful transmite mai intai semnale vizuale, apoi semnale electrice. Acesta este primul mijloc de comunicare la distanta care a permis trimiterea de mesaje relativ complexe.
Mijloacele de comunicare la distanta exista de multa vreme. In antichitatea greaca si romana, focurile aprinse in turnuri anuntau inaintarea dusmanului sau o victorie in lupta.
In secolul al III-lea i.H., farul din Alexandria trimitea mesaje codificate navelor de pe mare. Indienii din America de Nord comunicau prin semnale de fum, care puteau fi observate de la mare distanta. Dar informatia transmisa ramanea limitata si nu exista intotdeauna posibilitatea de a raspunde.

Telegraful lui Chappe

Primul telegraf a fost realizat de francezul Claude Chappe in 1793: telegraful sau optic transmitea mesaje vizibile de la un releu la altul cu ajutorul unor brate articulate care reproduceau semnale stabilite dinainte de expeditor si destinatar. Acest sistem avea si inconveniente: nu se putea comunica noaptea, pe ceata, ploaie, etc. Cu toate acestea, el a fost folosit in Europa, in special de catre militari, pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Astazi in marina si pe caile ferate se comunica prin semnalele vizuale ale semafoarelor.

Telegraful electric
Folosirea electricitatii a imbunatatit considerabil posibilitatile telegrafului. Electricitatea a permis transmiterea instantanee a informatiei si functionarea sistemului pe orice vreme, atat ziua, cat si noaptea. Mesajele circula de-a lungul unor fire electrice instalate pe stalpi.
Primele modele de telegraf electric au fost testate in Germania, in 1833, de catre Gauss si Weber, in cadrul studiilor privind electromagnetismul. Dar telegraful electric cunoaste adevaratul sau succes datorita lui Samuel Morse (1791-1872), pictor si fizician american. El creeaza in 1832 un sistem care pune in legatura doua statii. De la prima, operatorul trimite impulsuri electrice mai lungi sau mai scurte; ele ajung pana la cea de a doua statie, unde sunt transcrise de cel care receptioneaza mesajul. Morse elaboreaza un cod simplu alcatuit din numai doua semne: linia si punctul. Fiecare litera a alfabetului si fiecare cifra este codificata printr-o combinatie de linii si puncte.
Pentru a transmite un mesaj, telegrafistul manevreaza un mic brat care lasa sa treaca sau intrerupe curentul electric. Printr-o apasare usoara, lasa curentul sa treaca pentru scurt timp: acesta este echivalentul unui punct. O apasare mai lunga formeaza linia. In 1837, englezii Cook si Wheatstone au incercat sa realizeze un sistem asemanator. Este vorba de telegraful cu cadran. Wheatstone a perfectionat apoi si a automatizat sistemul lui Morse. Impulsurile electrice transmise prin fire activau la celalalt capat al liniei un receptor care perfora linii si puncte pe o banda de hartie. Destinatarul nu mai trebuia decat sa decodifice masajul.

Traversarea oceanelor
Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, telegraful electric devine accesibil persoanelor particulare si se dezvolta foarte repede. Dar mai ramaneau de traversat oceanele. Acest lucru a devenit posibil in urma inventarii unui izolator suficient de etans ca instalarea cablurilor sa se poata face si sub mare.
In 1865, Londra si New York-ul au fost conectate prin cabluri electrice submarine. In 1872, de la Londra se putea telegrafia la Calcutta sau Tokio.

Telexul
Astazi, telegraful nu mai este folosit.
Se utilizeaza teleimprimantele care transmit informatii pentru ziarele din lumea intreaga. Operatorul scrie textul pe o tastatura alfabetica. Masina traduce acest text in semnale electrice. La destinatie, teleimprimanta traduce la loc semnalele si imprima textul.