Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
LINUX: un UNIX pentru toata lumea
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
f2c12ck
Cred ca cei mai multi dintre cititorii revistei PC WORLD au citit sau au auzit despre UNIX, macar datorita legaturii dintre UNIX si Internet. Numai ca una este sa citesti intr-o carte si alta este sa poti experimenta "pe viu" cum functioneaza un astfel de sistem, sa scrii programe cu mana ta si sa investighezi posibilitatile de exploatare oferite de UNIX. Totusi, putini au fost privilegiatii care au putut sa foloseasca un UNIX, asta datorita faptului ca, pana nu de mult, UNIX fie necesita un hardware performant (ruland pe statii de lucru special echipate: DECStation, HP Apolo, IBM Risc/6000), fie versiunile pentru platformele 80x86 costau suficient de mult ca sa le piara cheful si celor mai impatimiti.
In prezent, situatia s-a schimbat simtitor, datorita aparitiei unei versiuni UNIX de exceptie, accesibila oricui fara taxe speciale si licente de exploatare, si care in ultimii ani s-a impus ca un rival serios al sistemelor UNIX comerciale. Este vorba despre Linux, o clona UNIX disponibila gratuit pe majoritatea arhivelor importante, aflata in permanenta imbunatatire si care ofera suportul necesar executiei majoritatii aplicatiilor UNIX uzuale.
Linux a aparut in toamna anului 1991, la inceput ca o varianta a sistemului de operare Minix propus de Andrew Tanenbaum. Cel care i-a dat viata se numeste Linus Torvalds si la vremea aceea era student la Universitatea din Helsinki. Totul a pornit de la dorinta acestuia de a avea pe calculatorul de acasa un sistem de operare care sa semene cat mai bine cu cel pe care-l utiliza pe o statie de lucru SUN la universitate.
Linux are cateva caracteristici importante, derivate din filozofia UNIX (dar si facilitati noi), care il fac sa fie foarte atractiv. Iata numai cateva dintre "punctele forte" ale acestui sistem:
• multitasking, adica executia simultana a mai multor procese;



• multiuser, adica posibilitatea ca mai multi utilizatori sa lucreze simultan pe aceeasi masina, partajand intre ei resursele de calcul disponibile;
• sistem avansat de gestiune si protectie a memoriei utilizate de diferite procese;
• extinderea memoriei fizice si utilizarea unei memorii virtuale paginate, localizate pe disc intr-o partitie separata;
• incarcarea la cerere a programelor si folosirea de biblioteci partajate (shared libraries), ceea ce aduce o economie substantiala in utilizarea memoriei interne;
• emularea coprocesorului matematic se face chiar in nucleu (si numai daca nu exista un coprocesor specializat);
• folosirea modului protejat 386 permite o executie mai rapida si mai sigura a programelor de aplicatie, astfel incat un program chiar prost conceput nu poate bloca sistemul;
• jurnalizarea erorilor sistem si de aplicatie, inclusiv crearea de imagini de memorie a programelor terminate datorita unei erori (asa-numitul "core dump");
• compatibilitate buna (la nivel de sursa) cu standardele unanim recunoscute POSIX, System V si BSD, iar controlul proceselor respecta standardul POSIX;
• sistemul de fisiere este performant, recunoscand si discuri formatate MS-DOS, OS/2, Minix sau Xenix, mai nou chiar si sisteme de fisiere VFAT (Windows 95);
• suport pentru citirea discurilor compact;
• suport in nucleu pentru interconectarea in retele de calculatoare (folosind cablu coaxial sau linii telefonice comutate sau inchiriate);
• suporta mai multe console virtuale, astfel incat programatorul are la dispozitie mai multe ferestre ce folosesc toate aceeasi tastatura si acelasi monitor;
• codul sursa al tuturor componentelor este disponibil si se pot studia kernel-ul, orice driver sau program de aplicatie.
Linux este atat de compact si bine structurat, incat o instalare minimala ce permite executia comenzilor de baza necesita numai un 386SX/16 MHz, 2 MB RAM, unitate floppy de 1,2 MB sau 1,44 MB, un spatiu pe hard-disk de pana la 10 MB si, evident, tastatura, placa video si monitor. Totusi, o executie decenta a programelor de aplicatie si dezvoltarea de noi aplicatii necesita o configuratie mai bogata:
• procesor 386/40 MHz sau superior;
• memorie RAM 4 MB daca nu se ruleaza X Window, 8 MB pentru X Window; pentru ca mai multi utilizatori sa poata rula confortabil programe, sunt necesari 16 MB sau mai mult;
• unitate de disc flexibil pentru instalare si pentru operatii de salvare/restaurare a programelor;
• spatiu pe hard-disk de circa 80 MB (depinde insa foarte mult de aplicatiile instalate), plus un spatiu suplimentar pentru editarea si compilarea programelor utilizatorului;
• monitor si placa video.
Pregatirea calculatorului in vederea instalarii sistemului Linux
Puteti gasi Linux sub forma unor "distributii", care sunt pachete complete ce contin: program interactiv de instalare, sistemul de operare, utilitare si programe de aplicatii, sursele nucleului si ale unor aplicatii, documentatii etc. O parte din aceste distributii sunt comercializate de unele firme la preturi mici, care acopera de obicei numai costul inscriptionarii suportului. De exemplu, firma InfoMagic (https://www.infomagic.com) comercializeaza un set de 5 CD-uri ce contin trei distributii: Slackware, Red Hat si Debian, precum si numeroase programe de aplicatii si utilitare disponibile pe arhivele tsx11 si sunsite.
O alternativa pentru procurarea unei distributii Linux o constituie transferul de fisiere prin Internet. Majoritatea arhivelor importante contin si o distributie Linux, de cele mai multe ori aceasta fiind Slackware. Iata cateva dintre adresele de unde se poate obtine Linux (numele arhivei, adresa sa si directorul in care se afla distributia din tabel).
Numele arhivei
Adresa Directorul tsx-11.mit.edu 1.817.212 /pub/linux sunsite.unc.edu 15.222.281 /pub/Linux ftpmcc.ac.uk 130.882.007 /pub/linux fgb1.fgb.mw.tu-muenchen.de 1.291.872.001 /pub/linux ftpinformatik.tu-muenchen.de 1.311.590.110 /pub/Linux ftpdfv.rwth-aachen.de 1.372.264.105 /pub/linux ftpinformatik.rwth-aachen.de 137226112172 /pub/Linux ftpibp.fr 132.227.602 /pub/linux kirk.bu.oz.au 13.124.411 /pub/OS/Linux ftpuu.net 1.373.919 /packages/linux
wuarchive.wustl.edu 1.282.521.354 mirrors/linux ftpwin.tue.nl 13.115.570.100 /pub/linux ftpstack.urc.tue.nl 131.155.271 /pub/linux srawgw.sra.co.jp /Linux ftpibr.cs.tu-bs.de 1.341.693.415 /pub/os/linux cair.kaist.ac.kr /pub/Linux ftpdenet.dk 129.142.674 /pub/OS/linux
Odata aflati in posesia unei distributii Linux, aceasta trebuie instalata. Vom parcurge impreuna, etapa cu etapa, instalarea distributiei Slackware 3.0 furnizata pe CD-ul de la InfoMagic (Slackware este una dintre cele mai populare distributii, datorita interactivitatii sale si a usurintei procesului de instalare). Pentru instalare avem nevoie de doua dischete speciale, numite boot disk si, respectiv, root disk.
Boot disk contine un nucleu minimal Linux si cateva drivere strict necesare in procesul de instalare. In functie de configuratia hardware pe care se face instalarea, acesta trebuie sa contina driverele pentru hard-disk (IDE sau SCSI), pentru CD-ROM (IDE), pentru CD-ROM si controller-ul sau (de obicei o placa de sunet), pentru accesul la reteaua locala (daca distributia este stocata pe un server din retea). De obicei, in distributie exista cateva nuclee gata configurate: bare (varianta de baza, pentru discuri IDE normale), scsi (pentru calculatoare cu disc, banda sau CD-ROM SCSI), scsinet1 si scsinet2 (pentru calculatoare cu interfete SCSI si acces la o retea locala). Odata sistemul Linux instalat, veti putea sa va reconfigurati nucleul in functie de arhitectura pe care faceti instalarea, adaugand noi drivere sau eliminand unele inutile.
Root disk contine un sistem de fisiere valid (deci cateva programe uzuale, programul de instalare, fisiere de configurare etc.). Exista mai multe variante de root disk: color (care permite controlul instalarii pe un monitor color si foloseste meniuri), text (care poate fi folosit atunci cand aveti numai un monitor alb-negru), pcmcia (folosit in cazul calculatoarelor laptop conectate la o retea locala cu un adaptor PCMCIA), umsdos (care permite instalarea sistemului Linux intr-o partitie DOS).
Cele doua discuri se gasesc stocate sub forma unor fisiere (numite bare, scsi, color etc.), care vor trebui "inscrise" pe doua dischete folosind un program utilitar numit rawrite (disponibil, de asemenea, fie pe CD-ul care contine distributia Linux, fie in arhiva de unde copiati distributia). Daca aveti deja un sistem Linux gata configurat (ceea ce este mai putin probabil), il puteti folosi pe acesta pentru a crea cele doua discuri, dand una dintre urmatoarele comenzi: dd if=<NUME_FISIER of=/dev/fdX cp <NUME_FISIER /dev/fdX unde<NUME_FISIER este fisierul ce contine imaginea de boot sau root, iar /dev/fdX (cu X=0 sau 1) este driverul de discheta (/dev/fd0 pentru unitatea DOS A:, /dev/fd1 pentru unitatea DOS B:).
Inarmati cu cele doua dischete, putem incepe instalarea sistemului Linux. Pentru inceput, vom porni calculatorul cu discheta de boot in unitatea A:. Procesul incarcarii nucleului consta in lansarea unui preincarcator, numit LILO (acronim de la LInux LOader), care are rolul de a permite specificarea unor parametri de pornire pentru nucleu si de a incarca nucleul sistemului de operare. In aceasta faza, ignorati mesajele pe care LILO sau nucleul le afiseaza la pornire (intrucat le vom discuta ulterior). Odata terminata incarcarea nucleului, vi se va solicita sa introduceti in unitate discheta de root, al carei continut va fi incarcat si utilizat apoi ca un sistem de fisiere minimal ce contine cateva comenzi de baza si programul de instalare.
Pentru a putea executa orice comanda, trebuie sa aveti acces in sistem. Discurile boot si root nu prevad mecanisme speciale de securitate, asa ca la promptul sistemului "slackware login:" raspundeti cu "root" si veti fi acceptat in sistem ca un utilizator cu privilegii deosebite (de care fiti sigur ca veti avea nevoie pentru a putea instala Linux).
Odata terminata incarcarea sistemului, suntem gata sa incepem instalarea propriu-zisa. Primul pas consta in crearea a doua partitii necesare una pentru stocarea sistemului Linux, iar cealalta pentru memoria virtuala. Partitionarea se face cu ajutorul unui program numit fdisk (ca si omologul sau din DOS si acest program permite crearea unei noi partitii, stergerea unor partitii existente, vizualizarea tabelei de partitii, precum si alte operatii asupra tabelei de partitii; pentru informare, puteti tasta comanda m si veti obtine o lista a comenzilor pe care le poate executa fdisk). a schimba marcajul de partitie bootabila c schimba marcajul de compatibilitate DOS d sterge o partitie l afiseaza tipurile cunoscute de partitii m afiseaza meniul de help n adauga o noua partitie p listeaza tabela de partitii q iesire din program fara modificari t schimba tipul unei partitii u schimba unitatile display/entry v verifica tabela de partitii
w scrie pe disc tabela de partitii si se iese x comenzi suplimentare (pentru experti)
In functie de tipul hard-disk-ului pe care il aveti, veti executa programul fdisk fara nici un parametru, caz care corespunde existentei unui singur hard-disk IDE; daca insa doriti sa instalati Linux pe cel de-al doilea hard-disk IDE sau pe un hard-disk SCSI, atunci fdisk va trebui lansat cu un parametru ce specifica unitatea de disc pe care doriti sa o partitionati: fdisk /dev/hdb pentru a partitiona cel de-al doilea hard-disk IDE fdisk /dev/sda pentru a partitiona primul hard-disk SCSI.
In cele ce urmeaza vom presupune ca harddisk-ul pe care faceti partitionarea contine o partitie MS-DOS, creata in prealabil cu programul fdisk din DOS (se presupune ca doriti sa puteti folosi calculatorul atat in mod MS-DOS, cat si Linux). Pentru a adauga partitiile Linux necesare, parcurgeti urmatorii pasi:
• vizualizati tabela de partitii, folosind comanda p:
Command (m for help): p
Disk /dev/hda: 64 heads, 63 sectors, 616 cylinders
Units = cylinders of 4032 * 512 bytes
Device Boot Begin Start End Blocks Id System
/dev/hda1 * 1 1 458 923296+ 6 DOS 16-bit &rt;=32M
• creati o noua partitie, in care veti instala Linux; va trebui sa specificati numarul partitiei (2, daca exista deja o partitie DOS), primul cilindru ocupat de partitie si ultimul sau cilindru sau dimensiunea partitiei:
Command (m for help): n
Command action e extended p primary partition (1-4) p
Partition number (1-4): 2
First cylinder (459-616): 459
Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK (a459i-616): 603
• vizualizati din nou tabela de partitii, pentru a verifica crearea noii partitii:
Command (m for help): p
Disk /dev/hda: 64 heads, 63 sectors, 616 cylinders
Units = cylinders of 4032 * 512 bytes
Device Boot Begin Start End Blocks Id System
/dev/hda1 * 1 1 458 923296+ 6 DOS 16-bit &rt;=32M
/dev/hda2 459 459 603 292320 83 Linux native
• creati o noua partitie (care va deveni partitie de swap):
Command (m for help): n
Command action e extended p primary partition (1-4) p Partition number (1-4): 3
First cylinder (604-616): 604
Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK (a604i-616): 616
• modificati tipul partitiei 3 din Linux in Linux Swap:
Command (m for help): t
Partition number (1-4): 3
Hex code (type L to list codes): 82
Changed system type of partition 3 to 82 (Linux swap)
• vizualizati din nou tabela de partitii pentru a vedea ca totul este in ordine:
Command (m for help): p
Disk /dev/hda: 64 heads, 63 sectors, 616 cylinders
Units = cylinders of 4032 * 512 bytes
Device Boot Begin Start End Blocks Id System
/dev/hda1 * 1 1 458 923296+ 6 DOS 16-bit &rt;=32M
/dev/hda2 459 459 603 292320 83 Linux native
/dev/hda3 604 604 616 26208 82 Linux Swap
• actualizati tabela de partitii de pe disc (modificarile pe care le-ati facut au avut loc in memorie!), folosind comanda w;
• resetati calculatorul (tastand Control-Alt-Del) si repetati procedura de incarcare a sistemului de operare (de pe boot disk si root disk).
In acest moment este bine sa stiti cum va puteti referi la partitiile nou create. Daca aveti un hard-disk IDE (master pe primul controller IDE), pe care aveti mai multe partitii (DOS, Linux sau Linux Swap, nu are importanta), prima partitie va fi referita ca /dev/hda1, a doua ca /dev/hda2 etc. Pentru un hard-disk slave pe primul controller IDE se folosesc /dev/hdb1, /dev/hdb2 etc. pentru un hard-disk master pe cel de-al doilea controller IDE se foloseste /dev/hdc1, /dev/hdc2 etc. si asa mai departe.
Dimensiunile partitiilor nu sunt critice, dar este bine sa aveti in vedere cateva elemente atunci cand stabiliti cum va impartiti hard-disk-ul:
• daca lucrati mai mult in MS-DOS si doar ocazional sub Linux, alocati mai mult spatiu partitiei DOS;
• daca lucrati ocazional sub Linux si mai aveti si un hard-disk de capacitate mai mica, puteti folosi optiunea de instalare umsdos (utilizand root disk-ul cu acelasi nume), ceea ce va permite sa instalati Linux in aceeasi partitie in care rulati si MS-DOS; totusi nu uitati ca, desi puteti folosi nume lungi pentru fisiere, veti plati o penalizare prin marirea timpului de acces la fisierele de pe disc;
• daca doriti sa lucrati mai mult in Linux, eventual sa dezvoltati proiecte mai mari, atunci alocati mai mult spatiu pentru partitia Linux; desi de sub Linux puteti accesa si partitia MS-DOS, totusi nu o veti putea folosi la maximum din cauza restrictionarii numelor de fisiere (8+3 caractere) si a imposibilitatii schimbarii atributelor de fisiere;
• in functie de programele pe care le veti dezvolta personal sau le veti testa sub Linux, alocati un plus de minimum 10 - 20 MB liberi; Linux se va descurca greu daca ii veti lasa liber un spatiu de numai cativa MB, intrucat foloseste niste fisiere jurnal care cresc in timp;
• alocati pentru swap cam dublul memoriei RAM pe care o are calculatorul; daca aveti memorie RAM mai mica (4 MB), alocati mai mult pentru swap; daca aveti memorie RAM mare (16 MB), puteti aloca mai putin pentru swap (pentru mai mult de 16 MB RAM trebuie recompilat nucleul).
De exemplu, daca avem un calculator cu 12 MB RAM si un hard-disk de 850 MB, pe care il folosim in principal in DOS, dar vrem sa testam ocazional si programe sub Linux, atunci putem partitiona hard-disk-ul astfel:
• o partitie MS-DOS de 600 MB;
• o partitie Linux de 225 MB;
• o partitie de swap de 25 MB.
Instalarea propriu-zisa a sistemului Linux
Dupa cea de-a doua incarcare a sistemului de operare, este cazul sa activati partitia de swap. Daca aveti un calculator cu 4 MB memorie RAM, atunci acest pas este obligatoriu; daca insa aveti de la 8 MB in sus, puteti trece direct la instalarea propriu-zisa, intrucat activarea partitie de swap va fi facuta de catre programul de instalare. Prepararea si activarea partitiei de swap se poate face cu comenzile: mkswap /dev/hda3 26208 swapon /dev/hda3 unde /dev/hda3 identifica partitia de swap creata anterior (puteti vedea parametrii acesteia dand comanda "fdisk -l"), iar 26208 este numarul de blocuri alocate pentru swap si afisat de catre fdisk.
Dupa activarea memoriei virtuale, puteti incepe direct instalarea Linux, tastand comanda "setup"; veti obtine pe ecran un meniu in care puteti naviga folosind sagetile si puteti selecta o optiune apasand Enter pe aceasta.
Optiunile meniului de instalare au rolul de a va permite configurarea sistemului pe care doriti sa faceti instalarea. Navigarea de la o optiune la alta se face folosind sagetile sus/jos, iar pentru selectarea uneia dintre optiunile OK sau Cancel (aflate in partea de jos a ecranului) folositi sagetile stanga/dreapta. Odata selectata o optiune (apasand Enter pe aceasta), la incheierea ei veti fi intrebat daca doriti sa treceti la urmatoarea optiune (de exemplu, dupa ce ati selectat directorul sursa ce contine distributia - SOURCE, veti fi intrebat daca doriti sa selectati discurile pe care doriti sa le instalati, deci chiar optiunea urmatoare, DISK SETS).
Este bine sa selectati pentru inceput optiunea HELP si sa cititi manualul care va arata cum trebuie sa utilizati programul de instalare. Optiunea KEYMAP va permite redefinirea tastaturii, in cazul ca nu posedati o tastatura normala SUA. QUICK permite selectarea modului de dialog pe parcursul instalarii (mai succint sau mai detaliat), iar MAKE TAGS va permite preselectarea pachetelor de programe pe care doriti sa le instalati. Ambele optiuni necesita cunostinte mai avansate despre distributia Slackware, asa ca este bine sa le lasati asa cum sunt ele implicit.
Daca nu ati activat partitia de swap, deoarece aveti mai mult de 4 MB de RAM, prima optiune pe care trebuie sa o selectati este ADDSWAP. Vi se vor afisa partitia sau partitiile de swap existente, astfel incat veti putea alege care dintre ele urmeaza sa fie utilizate (de exemplu, /dev/hda3). Urmatorul mesaj va informeaza ca trebuie sa continuati numai daca inainte de selectarea optiunii ADDSWAP nu ati activat una sau mai multe partitii de swap. Daca alegeti sa continuati operatia, atunci se vor executa comenzile necesare crearii si adaugarii partitiei de swap, astfel incat instalarea sa beneficieze de existenta memoriei virtuale. Partitia sau partitiile de swap vor fi adaugate automat la un fisier numit /etc/fstab, care este consultat automat la pornirea Linux-ului, astfel incat acesta sa le foloseasca automat.
Dupa activarea partitiei de swap (manual, inainte de executia comenzii setup, sau prin programul de instalare), urmatoarea optiune pe care trebuie sa o selectati este TARGET. Aceasta va permite sa specificati partitia in care doriti sa faceti instalarea Linux-ului (in forma standard /dev/hdXY pentru un hard-disk IDE), apoi veti fi intrebat daca doriti sa formatati partitia respectiva (se recomanda sa formatati cu verificare in cazul in care instalati pentru prima data Linux in partitia respectiva, iar daca faceti o reinstalare, puteti opta pentru o formatare rapida).
Dupa formatarea partitiei (care poate sa dureze cateva minute bune, mai ales daca partitia Linux este mare), veti avea posibilitatea sa specificati daca doriti ca sistemul de fisiere al sistemului pe care-l instalati sa contina si partitia DOS. Veti vedea o lista de partitii DOS, iar pentru cele care doriti sa fie vizibile sub Linux va trebui sa le indicati (de exemplu /dev/hda1 pentru partitionarea pe care am prezentat-o mai devreme) si sa indicati si locul (directorul) unde acestea vor fi montate automat la pornirea sistemului (de exemplu, directorul /dosC este destul de sugestiv pentru partitia care in MS-DOS este vazuta ca discul C:). Pentru fiecare dintre aceste partitii, programul de instalare adauga o linie intr-un fisier special al sistemului (/etc/fstab), care va fi consultat automat la pornirea Linux si vor fi montate partitiile specificate acolo. La fel se procedeaza si in cazul in care avem partitii OS/2, pe care programul de instalare le va detecta in mod automat.
Urmatoarea optiune va permite sa specificati locul unde se gaseste distributia Linux pe care doriti sa o instalati: pe dischete, pe un hard-disk, pe CD-ROM sau chiar pe un server dintr-o retea locala de calculatoare la care sunteti conectat.
Daca selectati instalarea de pe un hard-disk, atunci va trebui sa specificati:
• discul pe care se afla Linux (de exemplu, /dev/hda1 daca aveti kit-ul de instalare in partitia DOS a hard-disk-ului IDE sau poate chiar /dev/hdb1 daca aveti un al doilea hard-disk); nu va faceti probleme daca partitia in care se afla kit-ul Linux este MS-DOS sau Linux sau chiar OS/2, caci programul de instalare va detecta singur acest lucru;
• directorul in care se afla kit-ul de instalare (de exemplu, il puteti avea in partitia DOS in directorul \kit\linux si deci veti indica aceasta cale).
Instalarea de pe dischete este mai simpla, dar dureaza si mult mai mult timp. Va trebui sa specificati unitatea de discheta si tipul ei (de fapt, capacitatea dischetelor: 1,2 MB sau 1,44 MB). Trebuie mentionat ca numai seria de baza Linux (denumita A, si care contine doar comenzile principale) incape pe dischete de 1,2 MB, restul seriilor necesitand discuri de 1,44 MB (insa acestea pot fi copiate pe hard-disk si instalate ulterior).
Daca sunteti conectat la o retea locala si distributia Linux este stocata pe un server, atunci veti selecta instalarea via NFS (insa este obligatoriu sa fi avut un disc de boot scsinet1 sau scsinet2!). Aceasta inseamna ca programul de instalare va lua legatura cu serverul si va "monta" directorul in care se afla Linux, astfel incat programul de instalare sa-l poata accesa ca si cum ar fi stocat pe un hard-disk local. Instalarea via NFS nu este o optiune usoara (mai ales pentru incepatori), caci va trebui sa configurati putin sistemul incarcat de pe discheta de boot (fisierul networks) si sa lansati portmap. Va trebui, de asemenea, sa raspundeti la cateva intrebari legate de:
• adresa IP a serverului NFS pe care se afla stocata distributia Linux (pentru o retea configurata corect, ar fi suficient numai numele serverului);
• directorul de pe server unde se afla distributia Linux (si care trebuie sa fi fost exportat in prealabil!).
Instalarea dintr-un director premontat permite unui utilizator avansat sa controleze mai bine locul de unde se face instalarea. In acest caz, programul de instalare trebuie sa stie numai directorul de unde sa-si ia distributia, dar problemele montarii si configurarii acestuia va revin in totalitate.
Instalarea de pe CD-ROM este cea mai comoda si mai rapida metoda de instalare. In prealabil, trebuie ca CD-ul ce contine distributia Linux sa fi fost montat folosind comanda: mount -t iso9660 /dev/hdb /cdrom unde /dev/hdb corespunde unui CD-ROM IDE conectat ca slave pe prima interfata IDE (in cazul ca aveti un CD-ROM SCSI, veti folosi /dev/sda sau /dev/sdb etc.). O optiune interesanta oferita de CD-ul de la InfoMagic va permite sa instalati Linux fie complet in partitia pregatita, fie sa instalati pe hard-disk numai fisierele strict necesare, celelalte ramanand pe CD (caz in care pentru a rula Linux va trebui sa aveti permanent in unitatea CD-ROM CD-ul de instalare, iar timpul de incarcare al programelor va fi maricel daca nu aveti o unitate 8X sau macar 6X).
Optiunea DISK SETS va permite sa specificati ce discuri doriti sa instalati si cum se va face alegerea programelor pe care doriti sa le instalati. Trebuie mentionat aici ca distributia Slackware este formata din mai multe serii, fiecare dintre acestea continand unul sau mai multe discuri. Independent de structurarea unei serii pe discuri, o serie poate fi impartita in mai multe pachete. Seriile sunt identificate prin litere, iar discurile componente ale unei serii sunt numerotate:
• seria A (5 discuri) - contine elementele de baza ale sistemului, fara de care acesta nu poate functiona, precum si cateva programe de comunicatie; este singura serie care poate fi instalata de pe dischete de 1,2 MB; daca aveti numai o unitate de 1,2 MB, instalati seria A, iar celelalte serii pot fi instalate ulterior prin copiere pe hard-disk si instalarea de acolo;
• seria AP (5 discuri) - contine diferite aplicatii, manualele on-line, pachetele groff, ispell, term, joe, jove, ghostscript, sc, bc si pachetul quota;
• seria D (10 discuri) - contine diverse pachete de aplicatii necesare pentru dezvoltarea de programe: GCC/G++/Objective C 2.5.8, GNU si BSD make, byacc si GNU bison, flex, bibliotecile C 4.5.26, gdb, sursele nucleului (versiunea 1.0.9), SVGAlib, ncurses, clisp, f2c, p2c, m4, perl, rcs;
• seria E (6 discuri) - contine pachetul GNU Emacs 19.25;
• seria F (2 discuri) - contine o colectie de informatii si documente grupate sub denumirea generica FAQ (Frequently Asked Questions), adica intrebari si raspunsuri uzuale;
• seria K (5 discuri) - contine sursele nucleului Linux (inclusiv pentru drivere, suportul pentru retea, definitii de constante etc.);
• seria I - manuale on-line despre diverse programe GNU, ce pot fi citite cu programele info sau Emacs;
• seria N (4 discuri) - contine utilitarele necesare configurarii si exploatarii calculatorului intr-o retea: TCP/IP, UUCP, mailx, dip, deliver, elm, pine, smail, cnews, nn, tin, trn;
• seria OOP (1 disc) - contine suport pentru programare orientata spre obiecte: programul Smalltalk 1.1.1 de la GNU si interfata acestuia cu XWindow (STIX);
• seria Q (15 discuri) - surse ale nucleului (diferite versiuni) si imagini ale nucleului gata compilate;
• seria T (9 discuri) - contine pachetele TeX si LaTeX2e de procesare de texte;
• seria TCL (1 disc) - contine pachetele pentru tot mai popularele limbaje de script-uri Tcl si TK, TclX, blt, itcl;
• seria X (16 discuri) - contine modulele de baza necesare executiei aplicatiilor XFree86 (versiunea XWindow disponibila sub Linux), inclusiv biblioteca libXpm, fvwm 1.20 si xlock;
• seria XAP (4 discuri) - contine diverse applicatii X: ghostscript X11, libgr13, seyon, workman, xfilemanager, xv 3.01, GNU chess, GNU xboard, xfm 1.2, ghostview, diverse jocuri X;
• seria XD (3 discuri) - contine pachete necesare dezvoltarii aplicatiilor X11: biblioteci X11, server linkkit, suport PEX;
• seria XV (3 discuri) - contine pachetul Xview 3.2 pentru prelucrari grafice, biblioteci XView, serverele X Open Look virtual si nonvirtual;
• seria Y - contine jocuri ce pot rula si in absenta X Window.
Stiind aceste lucruri, puteti alege pachetele care va intereseaza. Daca momentan nu instalati un pachet, veti avea posibilitatea sa-l instalati ulterior ruland din nou programul setup. Pentru inceput, este bine sa instalati numai pachetul de baza, pentru a va obisnui cu programul de instalare; ulterior, veti adauga si celelalte pachete de care aveti nevoie, asta si in functie de spatiul ramas disponibil pe disc. Odata stabilite pachetele ce vor fi instalate, selectati optiunea INSTALL, care va incepe instalarea propriu-zisa. Pe parcursul acesteia nu plecati de langa calculator, caci veti fi intrebat pentru fiecare pachet optional daca doriti sa-l instalati sau nu (pachetele de baza si cele strict necesare vor fi instalate automat).
Configurarea sistemului instalat
Odata instalarea terminata, veti fi intrebat daca doriti sa configurati sistemul (este vorba de fapt de optiunea CONFIGURE, pe care o puteti folosi oricand pentru a reconfigura sistemul). Aceasta configurare are mai multe etape, detaliate in cele ce urmeaza:
• crearea unei dischete de boot (este vorba de o discheta personalizata pentru configuratia pe care ati instalat Linux-ul); veti avea nevoie de o discheta formatata anterior sub DOS. Desi puteti folosi cele doua dischete, de boot si root, pe care le-ati folosit pentru instalare, este de preferat sa nu ignorati aceasta optiune, intrucat este o modalitate comoda de a reporni sistemul in cazul in care ati facut modificari care va impiedica sa-l incarcati;
• configurarea modemului; trebuie cunoscut portul serial la care este conectat modemul, precum si viteza maxima de transmisie a modemului (care va fi ceruta ulterior in meniul de configurare);
• configurarea mouse-ului; trebuie specificat tipul acestuia (Microsoft compatibil serial sau de bus, Logitech, tip PS/2, ATI etc.), precum si portul serial pe care este acesta conectat (in cazul unui mouse serial);
• configurarea pachetului ftape, care controleaza o unitate de banda QIC-40 sau QIC-80;
• configurarea programului incarcator LILO (LInux LOader); intrucat acesta va deveni inima procesului de incarcare a unui sistem de operare (DOS sau Linux), il vom prezenta mai detaliat intr-o sectiune ulterioara;
• configurarea conexiunii la o retea de calculatoare; vom detalia intr-o sectiune urmatoare principalele informatii care trebuie furnizate pentru a configura corect legatura cu o retea locala;
• configurarea driverului de mouse si a programului ce permite utilizarea mouse-ului pentru selectarea si inserarea de texte intre doua sesiuni diferite;
• configurarea programului de posta electronica; se poate alege intre mai multe variante, in functie de modul in care sunteti conectat la retea: pentru conectarea pe cablu coaxial se alege SMTP+BIND (daca aveti in retea un name server care va poate transfera mesajele de e-mail) sau SMTP in caz contrar; pentru conectarea pe linie telefonica (comutata sau inchiriata) folosind protocolul UUCP, veti selecta aceasta optiune; aveti posibilitatea sa nu configurati sistemul de e-mail daca nu aveti in plan conectarea la un sistem de posta electronica;
• specificarea zonei orare; veti constata ca tara noastra nu exista in lista de tari disponibile, dar puteti alege zona orara GMT+2 (adica doua ore inainte de ora Greenwich).
Configurarea incarcatorului LILO
LILO este un program care asigura incarcarea unuia dintre sistemele de operare aflate pe hard-disk: MS-DOS, Linux sau OS/2. Daca aveti instalat numai MS-DOS si Linux, atunci LILO poate fi pus in Master Boot Record al hard-disk-ului, ceea ce va permite sa folositi LILO ca incarcator principal ce va da ulterior controlul sectoarelor de boot ale partitiei DOS sau Linux. Daca aveti instalat in sistem si OS/2, acesta foloseste propriul sau incarcator, astfel incat este bine sa instalati LILO in sectorul de boot al partitiei Linux, astfel incat el sa fie lansat de catre incarcatorul OS/2.
Meniul de configurare LILO este afisat pe parcursul instalarii Linux, o data cu selectarea optiunii CONFIGURE.
Nu uitati ca LILO incarca sistemul de operare, fara a avea informatii despre sistemul de fisiere; de aceea, de fiecare data cand recompilati nucleul Linux, trebuie sa reinstalati LILO folosind una dintre comenzile:
/sbin/liloconfig-color
/sbin/liloconfig unde prima comanda lanseaza un meniu de configurare LILO identic cu cel din meniul de instalare Linux, iar cea de-a doua lanseaza un meniu de configurare LILO cu exact aceleasi optiuni, dar in mod text.
Daca instalati LILO pentru prima data, este obligatoriu sa incepeti cu un nou fisier de configurare, asa ca trebuie sa selectati optiunea "Begin", ceea ce are ca efect crearea de la zero a unui fisier de configurare LILO (acest fisier se numeste lilo.conf si se gaseste in directorul /etc). Veti avea posibilitatea sa introduceti niste parametri suplimentari care sa fie folositi de catre kernel pentru a stabili configuratia de boot; daca instalati Linux pe un calculator standard, fara interfete deosebite (SCSI sau mai mult de o placa de retea), atunci puteti tasta Enter, aceasta linie ramanand goala. Totusi, in unele situatii mai deosebite, puteti ocoli unele probleme de configurare ale nucleului Linux introducand niste parametri in aceasta linie:
• hd=cyl, hd, sect - specifica geometria fizica a discului, ca numar de cilindri, capete si sectoare; este o optiune foarte utila in cazul unor hard-disk-uri de capacitate mare (peste 500 MB) care nu pot fi setate in modul PIO 3 (adica LBA) si care nu sunt detectate automat de catre nucleul Linux;
• root=/dev/hdXY rw/ro - specifica partitia care va fi considerata ca radacina a sistemului de fisiere si modul de montare initiala a acesteia (read-only sau read-write); acest parametru este in mod normal stocat in nucleu si nu este necesar sa-l specificati; de asemenea, montarea initiala este read-only pentru o partitie Linux nativ si read-write pentru o partitie umsdos;
• ether=irq, base_addr, mem_start, mem_end, dev_name - specifica o a doua placa de retea (prima placa este detectata in mod automat, dar cea de-a doua nu, si de aceea trebuie specificate inainte de incarcarea nucleului Linux: intreruperea, adresa de baza I/O, inceputul si sfarsitul zonei de memorie partajate si numele care va fi folosit pentru aceasta interfata: ethX, dl0, atp0, plipX, slX,);
• ramdisk=marime - specifica dimensiunea zonei de memorie folosita ca RAM disk (dar trebuie ca in kernel sa fie inclus in prealabil si driverul de ramdisk!);
• parametri specifici pentru unele controller-e mai speciale.
Va mai trebui sa specificati unde doriti ca LILO sa fie instalat: in Master Boot Record (adica sa fie primul program care va prelua controlul sistemului dupa o initializare), in sectorul de boot al partitiei Linux (si va primi controlul de la un alt incarcator situat in MBR), sau pe o discheta (ceea ce va permite selectarea unui sistem prin incarcarea de pe discheta).
Un alt parametru de configurare se refera la timpul cat LILO poate astepta o eventuala optiune a utilizatorului: 5 sau 30 secunde, poate porni imediat sau poate astepta la nesfarsit optiunea utilizatorului. Selectia uneia dintre cele 4 optiuni se face dintr-un meniu.
La pornirea sa, LILO permite selectarea uneia dintre optiunile configurate; acestea pot fi vizualizate apasand tasta Tab. Prima dintre aceste optiuni este si cea implicita, folosita in cazul expirarii timpului acordat utilizatorului pentru a face o alegere. Aceste optiuni se refera la partitia care va fi incarcata, iar meniul de instalare permite configurarea astfel incat sa se faca incarcarea unei partitii Linux, OS/2 sau DOS. Selectarea uneia dintre aceste tipuri la configurare va conduce la adaugarea partitiei respective intre optiunile de boot ale LILO. Astfel, daca dorim sa putem incarca Linux-ul aflat in partitia /dev/hda2, atunci vom selecta optiunea "Linux" din meniul de instalare si vom raspunde la intrebarea privind localizarea partitiei Linux cu "/dev/hda2", iar la intrebarea privind numele acestei partitii vom introduce "Linux". Astfel am introdus in optiunile de boot ale LILO posibilitatea de a lansa sistemul din partitia /dev/hda2 prin tastarea cuvantului "Linux" la promptul LILO. La fel se poate proceda pentru a adauga o partitie DOS sau OS/2 in meniul de boot al LILO.
Utilizarea incarcatorului loadlin
Incarcatorul loadlin este o alternativa pentru LILO in cazul incarcarii sistemului Linux. Pachetul loadlin este instalat in directorul /root, astfel ca il puteti transfera imediat in partitia DOS. Nu uitati sa transferati in partitia DOS si nucleul Linux (numit vmlinuz si aflat in directorul radacina).
Loadlin incarca un nucleu Linux (cel pe care l-ati copiat din partitia Linux), stabileste discul care va contine sistemul de fisiere, precum si configurarea necesara pentru lansarea Linux-ului.
Parametrii pe care-i accepta loadlin pot fi dati fie in linia de comanda, fie intr-un fisier. Cea mai comoda incarcare o constituie executia programului avand ca parametru un fisier ce contine optiunile de configurare Linux: loadlin @nume_fisier.
In fisierul de parametri trebuie specificati macar urmatorii parametri: numele fisierului ce contine nucleul Linux, partitia care va fi radacina sistemului de fisiere si modul cum aceasta va fi montata (read-only sau read-write). Se mai pot specifica si parametri aditionali privind configurarea diferitelor interfete SCSI sau de retea etc. Parametrii acceptati de loadlin au aceeasi sintaxa si sunt aceiasi ca si parametrii aditionali care pot fi inserati la configurarea LILO. Iata un exemplu de fisier de configurare, care va fi incarcat cu comanda din caseta alaturata.
Configurarea sistemului pentru conectarea la o retea locala
Daca instalati Linux pe un calculator conectat la o retea locala, veti dori sa puteti intra in legatura si cu alte calculatoare. Programul de instalare prevede o procedura simpla prin care puteti sa aveti acces imediat la Internet folosind o cartela de retea conectata prin cablu coaxial la un alt calculator conectat la Internet. Daca insa doriti sa transformati calculatorul intr-un server al unui domeniu Internet, server de e-mail sau gateway, atunci va trebui sa configurati "de mana" programele necesare. Dar pentru majoritatea cazurilor, cand folositi calculatorul ca o simpla statie intr-o retea, programul de instalare va configura programele de acces la retea parcurgand mai multe etape si cerandu-va urmatoarele informatii:
• numele pe care il va avea calculatorul in retea (de exemplu, "apolo");
• domeniul retelei din care face parte calculatorul (de exemplu, cs.pub.ro - domeniul Catedrei de Calculatoare din U.P.B.);
• in cazul in care veti folosi calculatorul neconectat la o retea, atunci singura interfata de retea va fi cea numita "loopback" (care permite totusi folosirea programelor de retea in mod local); daca insa veti conecta calculatorul la o retea, va mai trebui sa furnizati si informatiile care urmeaza;
• adresa de IP a calculatorului pe care ati instalat Linux-ul; aceasta este o combinatie de patru numere separate prin punct (de exemplu, 141.85.37.20);
• adresa IP a calculatorului gateway al retelei;
• masca de retea folosita (o combinatie tot de patru numere separate prin punct, de cele mai multe ori fiind 255.255.255.0);
• adresa IP a serverului de domeniu (acesta va fi interogat de fiecare data cand faceti o conexiune cu un calculator caruia nu-i cunoasteti decat numele, nu si adresa sa IP).
Adaugarea si stergerea de pachete de programe
Odata ce ati instalat Linux si l-ati incarcat folosind fie LILO, fie loadlin, aveti posibilitatea sa executati din nou programul setup. Interfata acestuia va fi usor modificata, lipsind optiunea de adaugare a memoriei virtuale (se presupune ca aceasta a fost deja activata in cursul incarcarii Linux-ului, daca sistemul a fost configurat corect). In schimb, va aparea o noua optiune, PKGTOOL, care va permite adaugarea sau stergerea de pachete de programe in si din sistem.
Acest meniu va permite sa efectuati urmatoarele operatii:
• instalarea unui pachet de programe aflat in directorul curent; un pachet de programe Linux trebuie sa respecte o anumita structura, sa contina niste fisiere de configurare cu un anumit format etc.; probabil ca veti folosi aceasta optiune pentru a instala unele pachete de programe auxiliare aduse dintr-o arhiva din Internet;
• instalarea unui pachet de programe aflat intr-un alt director decat cel curent;
• instalarea unui pachet de programe aflat pe o discheta (sau pe o serie de dischete, pentru ca un pachet se poate intinde pe mai multe dischete);
• stergerea unui pachet instalat este o optiune care trebuie folosita cu mare atentie, astfel incat sa nu se stearga vreun program absolut indispensabil sistemului; este totusi adevarat ca va puteti trezi in urma instalarii cu unele programe care va sunt inutile (de exemplu, distributia SLS 3.0 instaleaza mai multe editoare de texte: joe, jove, vi, elvis si este greu de presupus ca aveti nevoie de chiar toate cele patru programe!);
• vizualizarea programelor continute intr-un pachet; selectand unul dintre pachetele instalate, veti putea vedea ce programe contine acesta, precum si o scurta descriere a acestora.
Procurarea si listarea documentatiei
Odata instalat Linux, veti avea nevoie de o documentatie pentru a-l face sa functioneze cat mai bine. Trebuie sa stiti ca Linux este un sistem la crearea caruia si-au adus aportul multi programatori, ceea ce face ca stilul de elaborare a documentatiei sa fie uneori neuniform. Puteti uneori chiar sa fiti lipsit complet de documentatie, atunci cand programul este o adaptare a unui bine cunoscut program UNIX. Pe de alta parte, insasi UNIX-ul este format din nenumarate programe eterogene si "beneficiaza" de mai multe implementari, asa incat nu se poate spune ca exista un singur UNIX. Totusi, ceea ce este remarcabil, este ca desi Linux (si UNIX-ul in general) are contributii de la diversi autori, exista o oarecare unitate a modului de elaborare a programelor si chiar a documentatiei.
Puteti gasi documentatia in mai multe moduri. Daca ati instalat Linux de pe un CD-ROM, este foarte probabil sa existe si un director cu documentatie. Daca insa ati obtinut o distributie de pe o arhiva din Internet, vizitati din nou acea arhiva si cautati un director care sa contina documentatie.
O sursa imediata de informatii o constituie manualele on-line. Astfel, la promptul Linux puteti tasta oricand comanda: man nume_comanda pentru a obtine o descriere (de obicei destul de detaliata) a comenzii respective. Mai mult, puteti obtine si functiile de biblioteca C, in acelasi format. Daca nu va amintiti o anumita comanda, puteti folosi: man -k cuvant pentru a obtine toate comenzile care contin in descrierea lor cuvantul specificat (de exemplu, man -k network afiseaza toate comenzile care lucreaza cu reteaua).
In general, este bine sa cautati documentatii sub forma de fisiere text, intrucat pot fi vizualizate pe orice fel de terminal si tiparite pe orice imprimanta. Totusi, uneori documentatia este furnizata sub forma de fisiere cu formate speciale, despre care vom discuta in unul dintre episoadele urmatoare:
• fisiere cu extensia .tex, care sunt destinate procesoarelor de texte TeX sau LaTeX;
• fisiere cu extensia .dvi, care contin informatii stocate intr-un format independent de dispozitivul de afisare si care trebuie prelucrate de un program special inainte de a fi listate;
• fisiere cu extensia .html, care pot fi vizualizate si tiparite cu un browser Web (Netscape Navigator, Internet Explorer, HotJava, Lynx etc.);
• fisiere cu extensia .ps, care sunt fisiere PostScript si care pot fi listate pe o imprimanta PostScript.

Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta