v4y15yc
Carpatii romanesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut in urma orogenezelor alpine. Spre deosebire de Muntii Alpi, in continuarea carora se afla, Carpatii Romanesti sunt munti de inaltime mijllocie, mentinandu-se sub altitudinea de 3000 de metri.
Avand o structura cutata, careia i s-a adaugat cea mai intinsa masa vulcanica din Europa, acestia au aspectul unui arc deschis catre vest, Muntii Apuseni formand coarda de legatura dintre cele doua capete.
Relieful a luat nastere in mai multe etape orogenetice. Succesiunea miscarilor orogenice, cu etapele de liniste tectonica (in timpul carora agentii subaerieni modelau intens catenele muntoase formand suprafete de denudatie) a dus la infatisarea actuala a reliefului.
O caracteristica a reliefului Carpatilor o constituie prezenta unor depresiuni intracarpatice cu resurse de subsol, rezultat al unor framantari tectonice complexe, depresiuni care dau mare varietate spatiului carpatic si au permis popularea accentuata a acestora inca din timpul paleoliticului.
Ridicarile in bloc, cu intensitati diferite, in timpul ultimelor faze orogenetice, a masivelor carpatice, au permis raurilor sa-si taie vai mai adanci, relieful capatand un aspect de tinerete. Acest fapt este accentuat si de formele zvelte ale culmilor de peste 2000 de metri altitudine absoluta, opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinand ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Würm).
Daca relieful, atat de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, da nota de fond peisajului montan carpatic, clima, prin particularitatile sale zonale si altitudinale contribuie la nuantarea acestuia. Fara a depasi limitele cantitative ale climatului de munte, nuantarile care apar se datoreaza in primul rand altitudinii si apoi pozitiei masivelor muntoase fata de orientarea circulatiei generale a atmosferei. Cea dintai cauza determina repartitia diferentiata cantitativa a fenomenelor atmosferice pe etaje (alpin, subalpin etc.), iar pozitia masivelor duce la perturbarea simetriei etajelor ca urmare a expunerii lor si a transformarilor ce le sufera masele de aer umed vestice dominante si arealele ciclonice in contact cu inaltimile carpatice.

Astfel, in distributia temperaturii medii anuale se observa cum, in primul rand, altitudinea joaca un rol foarte mare. Prelucrarea in acest sens a datelor inregistrate arata un contrast termic ( de la zi la noapte si de la iarna la vara) ceva mai mare in Carpatii de Est fata de cei din Vest, amplitudinea termica diurna fiind cu 1-20C mai mare in est, iar cea lunara cu 6-80C. Amplitudinile diurne la altitudini sub 2000 de metri capata cele mai mari valori la sfarsitul verii si cele mai mici in decembrie, pentru ca la peste 2000 de metri maximele sa apara in aprilie si octombrie, iar minimele tot in decembrie.
Aceleasi diferente reduse se mentin si in ceea ce priveste regimul precipitatiilor. In general se observa ca, pentru aceeasi latitudine si altitudine, in zonele muntoase vestice cad anual in medie cu 100 ml mai multe precipitatii decat in cele estice, iar in ceea ce priveste depresiunile interioare, acestea primesc tot aproximativ cu 100 ml anual mai putine precipitatii decat zonele exterioare cu altitudini egale.
Din punct de vedere hidrologic, Carpatii constituie zona de obarsie si alimentare cu apa pentru toate raurile principale de pe teritoriul tarii.
Scurgerea atinge, pentru zonele inalte, cele mai ridicate valori primavara, mai timpuriu in Carpatii Occidentali ( februarie, martie, aprilie) si mai tarziu in restul ramurilor carpatice (martie, aprilie, mai si chiar iunie). Ca urmare debitul cel mai mare al raurilor se inregistreaza tot primavara, cand de obicei topirea zapezii se suprapune cu ploile de primavara.
Prelungirea in timp a suprapunerii, mai ales pentru zonele inalte, pana la inceputul verii, face ca scurgerea de vara sa fie ridicata (raurile cu obarsii in Carpatii Orientali, 25-30%). Daca pentru Carpatii Occidentali cele mai coborate valori ale scurgerii medii se inregistreaza toamna, pentru cei Orientali si in parte cei Meridionali, acestea au loc iarna, cand precipitatiile, dominant solide, si fara alternanta de ninsori cu topiri de zapezi, nu permit o scurgere intensa de suprafata.
Debitul bogat si constant, in buna parte, ca si panta mare a profilelor longitudinale sunt caracteristici care determina potentialul hidroenergetic ridicat al raurilor carpatice. In plus, necesitatile de apa pentru alimentarea localitatilor, a unitatilor economice si pentru irigatii, paralel cu nevoia regularizarii nivelului raurilor, dau acumularilor de apa din marile bazine artificiale montane functii economice foarte complexe. Constructiile de acest gen realizate pana acum (Bistrita, Uz, Arges, Lotru, Dunare, Barzava, Sadu, Somes etc) au o mare importanta pentru economia nationala, concretizand politica de valorificare superioara a acestor importante bogatii naturale ale tarii, apele.
Toate aceste conditii fizico-geografice se rasfrang direct si asupra aspectului pe care il imbraca vegetatia in Carpati. Se evidentiaza prezenta in Carpatii Romanesti a patru etaje vegetale:
· etajul alpin, care incepe de la altitudinea de 2200 de metri pe inaltimile carpatice din sud, iar pe cele nordice de la 1900 de metri;
· etajul subalpin, la peste 1650-2200 de metri, in sud si 1500-1900 de metri, in nordul tarii;
· etajul boreal, situat la peste 1300-1650 de metri, cu exceptia nordului unde incepe de la 1000-1500 de metri;
· etajul nemoral, la 200-1300 de metri, iar in nord la 400-1000 de metri.
Conditiile fizico-geografice specifice cu climat umed si in parte rece, cu o vegetatie de pajisti alpine si intinse paduri, cu roci dure, in mare parte impermeabile, au oferit conditii pentru formarea solurilor cu profunzime redusa, dispuse intr-o evidenta succesiune altitudinala. Astfel, solurile humico-silicatice de pajisti alpine se gasesc pe cele mai ridicate culmi, ocupand cca 3,5% din suprafata Carpatilor; solurile montane brune acide, podzolice brune si podzoluri humico-feriiluviale ocupa 24,8% din suprafata Carpatilor si 8,1% din cea a tarii; soluri montane brun-galbui si brune acide pe 48%, carora in secundar li se adauga, in functie de conditiile locale si alte tipuri pe suprafete mai reduse si specifice nu numai pentru Carpati (brune si brun-galbui de padure, podzolice argilo-iluviale, rendzine si terra-rosa, hidromorfe etc.).
Valoarea ridicata a resurselor naturale ale Carpatilor (pasuni, lemn, resurse minerale, ape, materiale de constructie etc.) ca si prezenta numeroaselor depresiuni, a vailor largi sau a plaiurilor etajate, au permis o populare straveche a lor. In anii socialismului, asezarile omenesti de aici au fost electrificate, modernizate, dotate cu constructii culturale si scoase din izolarea lor prin amenajarea de cai de transport moderne.
Deosebirile genetice si fizico-geografice ale Carpatilor Romanesti determina divizarea lor in trei mari unitati geografice: Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali si Carpatii Occidentali.