c7c15cv
Carpatii Romanesti se caracterizeaza printr-o mare varietate de peisaje, subliniate selectiv de elemente biopedoclimatice si hidrologice. Etajele de clima, desfasurarea latitudinala, expozitia, particularitatile locale sunt exprimate in compozitia vegetatiei, in cuvertura de soluri, in varietatea surselor de alimentare a retelei hidrografice.
Principala retea hidrografica este carpatica prin alimentare si regim, ceea ce face din Carpati un adevarat castel de apa, aici concentrandu-se cca 66% din scurgerea medie multianuala a tarii.
Din punct de vedere biogeografic, se constata ca, in linii generale, Carpatii Romanesti prezinta caracteristici comune cu cele ale sistemelor muntoase din Europa centrala si din nordul Peninsulei Balcanice.
Presiunea umana a dus la modificare substantiala a ecosistemelor carpatice: in multe masive limita superioara a padurii a fost coborata cu cca 300-400 de metri sub cea naturala; pe mari portiuni in locul vegetatiei forestiere s-au extins pajistile secundare sau chiar in unele depresiuni intracarpatice culturile agricole. Variatia pe verticala a conditiilor climatice, a vegetatiei si faunei determina individualizarea unor etaje biopedoclimatice cu caractere specifice. Valorile altitudinale ale limitelor acestor etaje sunt foarte relative; ele variaza in functie de expozitia versantilor, fiind cu cca 100-200 de metri mai ridicate pe versantii sudici fata de cei cu expozitie nordica, si de latitudine. Pe de alta parte, variatiile grosimii stratului de sol, microrelieful, circulatia advectiva intensa etc. pot determina local coborarea unor asociatii vegetale mult sub limita etajelor pentru care sunt considerate caracteristice.
Etajul muntilor inalti
Se afla la peste 1700 de metri altitudine si cuprinde 23% din masa carpatica. Acestuia ii este caracteristic un climat rece si umed, cu o intensa circulatie a aerului care implica dezvoltarea unor intense procese de gelifractie. Cantitatea mare de precipitatii constituie sursa principala a alimentarii unei retele hidrografice (izvoare, rauri, lacuri) cu obarsii difuze. Acesta este si domeniul in care se concentreaza cele mai numeroase lacuri glaciare (146), Lacul Mioarelor din Muntii Fagaras fiind situat la cea mai mare altitudine (2282 metri) din toti Carpatii Romanesti si Lacul Seselor din Muntii Godeanu la cea mai mica altitudine din acest etaj ( 1712 metri). Regimul termic, cantitatile mari de oxigen dizolvat si ritmul rapid de aerisire sunt elemente de baza care fac ca la aceste altitudini mari, pastravul sa se gaseasca in conditii optime de dezvoltare.

Sub aspect biogeografic, in cadrul sau se individualizeaza doua etaje cu particularitati proprii.
Etajul alpin propriu-zis se desfasoara la peste 2000-2200 de metri altitudine. Durata sezonului de vegetatie este scurta, de 3-4 luni o pe an, solurile au un pH ridicat si apartin tipurilor humico-silicatice si podzolice cu un profil slab diferentiat, bogate in humus acid, in conditii de umiditate ridicata ( umiditatea relativa a aerului este in jur de 90%). Vegetatia este saracacioasa, predomina pajistile scunde de coarna cu numerosi muschi si licheni, alaturi de gruparile de plante scunde, adesea formand pernite compacte si palcuri de arbusti pitici.
Etajul subalpin (numit de unii autori alpin inferior), situat intre 1700-1800 de metri si 2000-2200 de metri, constituia in trecut domeniul de extensiune al tufarisurilor de jneapan, ienupar si smirdar si a raristilor de limita. Activitatea antropica- defrisarile si pastoritul intens-a condus la extinderea pajistilor de parusca si iarba stancilor si pajistilor de taposica. Pe versantii cu umiditate accentuata se dezvolta tufarisurile de anin verde care, ca si jneapanul, coboara mult in domeniul forestier, in lungul culoarelor de avalanse. In aceste conditii predomina umbrisolurile (solul negru acid, andosolul) si spodosolurile, solul brun feriiluvial si podzolul la care se constata o intensa spalare si debazeificare a materialului mineral. Pe vai si in circurile glaciare mai adapostite zapada se acumuleaza, alimentand reteaua de vai sau formand cuvete nivale temporare.
Un reprezentant tipic al faunei alpine il constituie capra neagra. Dintre pasari sunt caracteristice fasa de munte, brumarita, acvila de munte. In lacurile alpine putin adanci se intalnesc tritoni.
Etajul muntilor mijlocii si scunzi
Este caracterizat printr-un climat moderat, favorabil dezvoltarii padurii, aici concentrandu-se circa 60% din arealul forestier al tarii. Culmile se situeaza de obicei deasupra nivelului norilor stratiformi, ceea ce favorizeaza cresterea insolatiei. Circulatia aerului catre limita superioara a etajului este dominanta din vest, nord-vest, cu viteze mari mai ales iarna si primavara cand se produc doboraturi masive in padurile de rasinoase. Odata cu descresterea altitudinii, circulatia aerului este dirijata conform marilor culoare de vale si scade ca intensitate. Precipitatiile abundente (800-1200 ml anual) determina regimul de alimentare de tip carpatic, cu mai multe variante regionale si cu predominarea surselor pluvionivale, a unei bogate retele hidrografice. Nivelul maxim de pluviozitate se situeaza la 1400-1800 metri altitudine, ceea ce face ca densitatea retelei hidrografice sa depaseasca frecvent 1 kg/km2 in conditiile unor formatiuni geologice impermeabile.
Partea superioara a acestui etaj, intre circa 1200-1400 si 1800 de metri altitudine, corespunde din punct de vedere biogeografic cu etajul padurilor de molift ( etajul boreal). In pajistile secundare, formate pe locul molidisurilor defrisate, predomina paiusul rosu si taposica. Aceste pajisti se intalnesc atat ca poieni in interiorul padurilor cat si ca o fasie de dimensiuni variabile mai sus de limita actuala a padurii, in partea inferioara a golului de munte.
In functie de variatia conditiilor de relief, solurile brune podzolice si brune feriiluviale, alterneaza cu cele brune acide.
La altitudini mai coborate, sub 1200-1400 de metri, se desfasoara subetajul padurilor de fag si de amestec de fag cu rasinoase (partea superioara a etajului nemoral). Pe langa fagetele pure, la altitudini mai mari sunt frecvente amestecurile de fag, brad si molid, iar la altitudini mai mici, fageto-carpinete. Ca urmare a exploatarii preferentiale a bradului in trecut, bradeto-fagetele si bradetele au o raspandire mai mica. In schimb se intalnesc adesea pana la poala muntilor molidisuri compacte, rezultate din plantatii sau conditionate de inversiunile de temperatura. In partea inferioara a acestui subetaj-pe povarnisuri insorite, bine drenate si pe interfluvii netede-apar local gorunete cu caracter extrazonal.
In general predomina solurile brune acide; pe roci neutre si bazice s intalnesc soluri brune eu-mezobazice, luvisoluri albice si soluri brune luvice.
Lumea animala caracteristica padurilor de munte cuprinde diverse specii de vanat: cerbul, ursul, mistretul, caprioara, la care se adauga rasul, cocosul de munte etc.
Varietatea si complexitatea peisajului carpatic, bogatia mare a fondului forestier, intinsele pasuni si fanete, resursele climatice, de apa, la care se adauga cele ale subsolului, contureaza dimensiunile potentialului natural al Carpatilor si au conditionat, in ultimele decenii, mutatii importante in valorificarea superioara a acestuia, asigurand, totodata, mentinerea calitatii mediului geografic.