o5s9sh
Apele subterane sunt o sursa importanta de apa potabila. Marea parte a populatiei se foloseste de apa subterana cu scopuri alimentare si agricole. Spre regret multe dintre fintinele noastre sunt deja poluate cu nitrati si alte chimicale industriale si agricole.
Apa subterana se acumuleaza in adincimile rocilor si sedimentelor a crustei terestre superioare. Cind ploua sau se topeste zapada o parte de apa de pe suprafata pamintului se evapora, o parte se consuma de ca-tre plante si o parte se scurge in riuri si lacuri. Restul se infiltreaza in porii si crapaturi ai sedimentelor de la adin-cimi si devine apa subterana. O parte din apele subterane se uneste cu apele de suprafata, efectuind alimenta-rea riurilor, helesteelor si lacurilor in lunile secetoase. Cind crapaturile si porii sunt mari si interconectate apa se misca lent prin formatiunile geologice. O fintina sapata intr-o astfel de roca va da apa destul de rapid pentru pompare. Asa roci purtatori de apa sunt numite straturi apoase.
Straturi apoase pot fi poluate de la diverse surse, inclusiv rezervoare si tuburi de scurgere, rezervoare subterane cu benzina, gunoiste, rezervoare industriale cu deseuri si scurgeri agricole. Bacterii, chimicale toxice si excese de nutrienti se infiltreaza in pamint de la asa locuri urmarind aceleasi cai cu rezistenta minima pe care patrunde apa. Poluantii tind spre adincimi pina ce intilnesc o bariera (stratul de roca impermeabila) si atunci se raspindesc. In asa mod toxinele pot calatori sute de kilometri inainte de nimerire intr-un riu, lac sau fintina.
Straturi apoase de asemenea pot fi poluate cu apa sarata. Pe cind apa dulce se pompeaza din stratul apos, cantitati noi inlocuiesc spatii libere. Daca stratul apos se afla linga coasta, sursa de apa poate fi oceanul. In a-cest caz stratul va fi poluat, problema cunoscuta ca intruzia sau incursia apei sarate.

Poluarea apelor subterane este forte dificil de determinat si corectat. Foarte des poluarea apelor subte-rane nu este detectata pina ce poluantul nimereste in fintina la o oarecare distanta de la sursa de poluare. In re-giunile unde apa din fintini nu este testata problema poate fi neobservata timp de multi ani. Identificarea surselor de poluare poate fi foarte inselatoare. Spre deosebire de revarsari intr-un riu poluantii din apele subterane nu urmaresc cai usor determinabile si des nu se amesteca bine in apa. Aceasta face testarile dificile si des nesigu-re. In aditie poluantii de la diverse surse pot fi remixate in straturi subterane. Chiar daca sursa poate fi identifica-ta si admiterea substantei toxice este stopata stratul ramine poluat. Poluantul va continua sa se raspindeasca, devenind mai putin concentrat dar distribuind poluantul la mai multi oameni.
Este dificil, daca nu imposibil, de reversat efectele poluarii intr-un strat apos. Apa se misca prin pamint foarte lent, uneori necesita zile sau chiar luni pentru a parcurge o suta de metri. Astfel stratul apos nu poate fi “spalat” de la poluant. Daca apa este pompata mai rapid decit se regenereaza atunci stratul poate sa se epuize-ze blocind spatii ce contin apa pe un timp indelungat. Chiar daca e posibil de indepartat apa poluata din stratul apos, stratul va ramine poluat. Multi poluanti poseda proprietati de a se lega cu particule sedimentare, care de-vin surse secundare de poluare. Un strat apos, odata poluat, poate fi deteriorat ca o sursa de apa dulce. Oame-nii numai acuma incep sa inteleaga consecintele folosirii inconstiente si constiente a pamintului ca un recipient de deseuri