Ialomita strabate Muntii Bucegi aproape prin centru, in drumul sau lung, suvita de apa, nascuta intr-un circ glaciar sub virfurile Doamnele si Bucura, creste treptat, primind numerosi afluenti pina la Moroeni, la marginea muntelui. Pe tot acest parcurs, riul s-a adincit de-a lungul milioanelor de ani in stiva groasa de conglomerate, intersectind din loc in loc cite un bloc imens de calcar in care si-a sapat impresionante chei. Versantii si culmile limitrofe sint inca acoperite de paduri de conifere si amestec, precum si de pajisti formate din numeroase asociatii vegetale. Pentru valoarea stiintifica a unora dintre acestea si conservarea peisajului de un farmec deosebit, in lungul Ialomitei au fost delimitate rezervatiile complexe Pestera-Babele in nord si Cheile Zanoagei in sud. La acestea se adauga la limita sudica a masivului inca doua puncte fosilifere cu regim de protectie Plaiul Hotilor si Plaiul Domnesc. y6i4iv
Rezervatia Pestera-Babele i
Include un relief complex dezvoltat pe calcare si conglomerate, citeva puncte fosilifere, padurea si pajistile de pe muntele Cocora si Piciorul Babelor, ansamblul ruiniform si tundra alpina de pe muntele Babele. Ea constituie o zona cu mare afluenta turistica, datorita reliefului de aici, caracterizat prin forme mestesugit sculptate de fortele naturii de-a lungul milioanelor de ani.
Imediat in aval de confluenta piriului Doamnei cu Ialomita, aceasta se angajeaza in strapungerea pe aproape 1,5 km lungime a marginii estice a unei mase de calcar jurasic care intra in alcatuirea muntilor Batrina si Strungilor. Legat de aceasta a rezultat in urma proceselor de dizolvare si eroziune un boga( carst cu variate forme de suprafata si subterane. Adincimea Ialomitei in calcare a dus la generarea unui sector de chei care apar in sectiune sudica a masei de calcar pe o lungime de circa 250 m. in amonte ele sint mai inguste, au versantii abrupti in care se vad doua niveluri de marmite, pe cind in aval sint ceva mai largi, iar la baza peretilor exista grohotisuri, in chei, se vad cu usurinta in versantul drept deschiderile a doua pesteri. Cea mai mare, numita pestera Ialomitei, are gura de intrare la circa 18 m fata de albia riului, pe cind cealalta, pestera Pustnicului, prezinta o intrare mai mica situata la 8 m inaltime. Pestera Ialomitei, cunoscuta se pare inca din secolul al XVI-lea, a fost vizitata de turisti de-abia incepind cu finele secolului XVIII. Cartarile speologice detaliate si interpretarile genetice s-au realizat insa mult mai tirziu, dupa 1950. Lungimea totala, insumind toate galeriile si salile din cele doua niveluri, ajunge la 1128 m. O parte a pesterii poate fi vizitata in lungul traseului electrificat, amenajat in anul 1967. Pestera Pustnicului are dimensiuni mult mai reduse, dar ne impresioneaza prin formele de concretiuni inca bine pastrate, separate de galerii scurte si inguste.
In arealul rezervatiei se mai includ doua forme similare intilnite pe afluentii de pe dreapta Ialomitei. Este vorba de cheile Ursilor in nord-vest si cheile Horoabei la sud-vest. Punctul de plecare-sosire il reprezinta hotelul Pestera. Impresioneaza in mod deosebit peretii abrupti de carcar, ingustimea vailor si .unele rupturi de panta care apar in versanti. Cheile Horoabei sint cele mai salbatice. Ele se afla in cursul inferior al piriului Batrina, denumit aici si Horoaba. Valea este ingusta si prezinta versanti abrupti de 150—200 m inaltime, rupturi de pante mari, in talveg, niveluri de marmite in versanti — marturii ale eroziunii exercitate de riu. Apa infiltrata in amonte, intr-o patura de material aluvial, iese in izvorul Burlacului, de unde peste praguri da frumoase caderi de apa (cea mai mare, de aproape 8 m). Pe valea Horoabei exista citeva puncte unde in orizontul de calcare fine si roz jurasice s-a identificat o bogata fauna de amoniti si brahiopode. Cea mai mare parte din suprafata rezervatiei este acoperita de molidisuri bine reprezentate pe Muntele Cocora si la poalele muntelui Batrina. Se mai gasesc aici numeroase pilcuri de larice precum si exemplare izolate sau pilcuri de zimbru in valea Lesnitei, valea Horoabei, pe Muntele Cocora si in valea Luchelnitei, pe. Muntele Batrina).
In cheile Ursilor, de-a lungul apei gasim o flora bogata reprezentata de: coada calului, ferigi, paius , firuta, malaiul cucului, raculet , macris , militea, piciorul cocosului, nemtisor , curpen de munte, coltisor , palaria cucului, ochii soricelului, cununita, coltunul doamnei, ciubotica ursului, degetarut, sopirlita, odolean, ciulin , cruciulita, vulturica.
Ca raritati floristice in aceasta rezervatie amintim: paiusul — in valea Lesnitei si cheile Ursilor, nopticoasa — endemism pentru Bucegi si Piatra Craiului, stinjeuelul de munte ( endemism pentru Carpati! Meridionali; in Bucegi se gaseste pe muntele Coltii lui Babes si in valea Ialomitei, la Dobresti, Secole montanum, element mediteraneeau-balcanic, care vegeteaza din abundenta si pe peretele din Muntele Batrina, la circa 100 m deasupra intrarii in pestera Ialomitei, intr-un loc foarte greu accesibil, apoi pe peretele sudic al Muntelui Batrina, intre pestera Ialomitei si Turnul Seciului.
Sus, pe muntele Babele, in vecinatatea cabanei omonime, intr-un sector al Bucegilor unde curentii de aer cunosc o intensitate mare, exista citeva sculpturi naturale in conglomerate. Sint celebrele „Babe" si Sfinxul, a caror geneza a stirnit opinii controversate. „Babele" se desfasoara pe o suprafata mai mare, aparind izolate sau grupate. Reprezentative sint grupul de linga cabana (formele au inaltimi de 4 — 6 m) si stinca izolata din vecinatatea Sfinxului. La ele se remarca la partea superioara o „palarie" formata dintr-o placa de microconglomerat si piciorul cu mai multe intrin-duri sau iesituri corespunzatoare unor orizonturi diferite de roca. Sfinxul reprezinta un bloc de circa 12 m latime si 8 m inaltime, care la partea superioara e format din microconglomerate cu gresii, iar in cea inferioara din conglomerate care includ si blocuri de calcar jurasic si roci cristaline. Profilul de sfinx care apare pe latura de nord-vest a stincii este dat de desprinderea unor blocuri. Aparitia acestor forme, este determinata de alternanta stratelor cu alcatuire diferita. Agentii externi si in primul rind cuplul inghet-dezghet, siroirea si viatul au actionat cu intensitate diferita, efectele cele mai puternice resimtindu-se in stratele cu bolovani. Slefuirea muchiilor si proeminentelorse datoreste vintului.