v6x10xg
(Judetele Prahova, Dimbovita. Brasov)

in lantul Carpatilor nostri, Muntii Bucegi prezinta un specific deosebit, determinat de natura rocilor, relief si complexele biogeografice. Asezati intre valea Prahovei, culoarul Rucar-Bran si masivul Leaota, Bucegi! sint alcatuiti in linii generale dintr-un arc de culmi in forma de potcoava, deschis catre miazazi, din mijlocul caruia isi trage izvoarele riul Ialomita. Cele doua ramuri principale ale „potcoavei" converg la extremitatea nordica a masivului in virful Omul (2505 m), punctul culminant al masivului si unul dintre cele mai inalte virfuri din Carpati. Ramura rasariteana, dinspre valea Prahovei, cuprinde munti ce se ridica intre 2000 si 2500 m altitudine si care descresc de la nord spre sud: Obirsia (2480 m). Costila (2490 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2071 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2103 m), Virful cu Dor (2030 in) s.a. Versantul prahovean este stincos si abrupt, are o diferenta de nivel de peste 900 m, prezinta pereti goi de stinca, brazdati de hornuri adinci si incinsi cu brine inierbate, colti si tarcuri ce domina vagaunile adinci ale vailor — Morarului, Cerbului, Valea Alba, Jepilor, Urlatoarea Mare, Babei, Izvorul Dorului.
In contrast izbitor cu versantul abrupt prahovean, de cealalta parte a muntilor, spre Izvorul Dorului si Ialomita, se intinde un platou inalt, acoperit cu intinse pajisti alpine si jnepenisuri. Lung de aproximativ 12 km si lat pina la 3 km, platoul inclina de la nord catre sud, coborind de la 2350 la 1800 m altitudine, intre vaile Izvorul Dorului si Ialomita, urmeaza sirul muntilor Babele (2294 m), Cocora (2191 m), Laptici (1872 m), Blana (1875 m), Oboarele (1707 m), Dichiu (1713 m) ce descresc in altitudine de la nord catre sud si se ridica numai cu putin deasupra nivelului platoului. La sud de saua Dichiului se afla mai multi munti marunti care sfirsesc in coama Plaiul Domnesc, deasupra localitatii Moroeni.
La vest de valea Ialomitei se desfasoara cea de a doua ramura principala a masivului. Desprinsa din virful Omul ea se indreapta mai intii spre vest prin muntii Doamnele (2402 m) si Batrina (2181 in), apoi se arcuieste si se indreapta catre sud, prin muntii (Grohotisu (2108 m in VI. Coltii Tapului), Strungile Mari (2089 m), Saua Strunga (1909 m), prin care trece drumul ce leaga valea Ialomitei cu regiunea Bra-nului, apoi muntii Tatarii (1998 m), Deleanu (1901 m), Luca-cila (1895 m), Zanoaga (1788 m).
Incepind de la virful Omul si pina la Saua Strunga, peisajul este asemanator cu cel prahovean; se impune un profil asimetric cu versanti externi stincosi si abrupti si suprafete interioare usor inclinate si in cea mai mare parte acoperite cu intinse pajisti alpine si subalpine. La sud de Strunga, ceilalti munti, incepind cu Tatarii, au coame largi si povirnisuri ierboase sau paduroase.
In afara celor doua ramuri, din virful Omul se mai desprind o serie de culmi scurte dar ia fel de abrupte. Astfel, catre est se intinde muntele Morarii, in nord-est se ridica maret Bucsoiu (2492 m), al carui piept formeaza o parte din cumpana apelor dintre bazinul Prahovei si cel al Birsei, iar catre nord creasta Padina Crucii, ce separa caldarile glaciare Malaesti (spre est) si Tiganesti (vest) si muntele Tiganesti.
Valea Ialomitei, al carei bazin superior il formeaza piraiele Batrina, Doamnele, Obirsia si Sugari, se desfasoara aproape prin centrul masivului si are mai multe chei (Ursilor, Pesterii, Tataru, Zanoaga, Orzea etc.) ce alterneaza cu bazinele depresionare (Pestera, Padina, Bolboci etc.), in unele existind lacuri de baraj.
Muntii Bucegi reprezinta una din regiunile cele mai indragite si cautate de iubitorii de frumos si inedit, potecile sale fiind strabatute cu multe secole in urma. in egala masura cercetarea si explicarea structurii geologice, a peisajului geomor-fologic, ca si a complexitatii vegetatiei si faunei sale au stat in atentia specialistilor. Exista numeroase articole si studii care se refera la alcatuirea petrografica, la relevarea particularitatilor tectonice si structurale ale Bucegilor.
Un studiu complex asupra Bucegilor, cu explicatii detaliate privind relieful glaciar, periglaciar, petrografie, structural etc. a fost realizat de V alena Velcea (1960).
Muntii Bucegi au reprezentat si regiunea unde s-au realizat foarte multe cercetari monografice asupra principalelor grupe de plante inferioare (talofite) si superioare (cormofite). Dale sporadice privind flora micrologica cu un studiu detaliat a fost efectuat intre anii 1955—1959 de Eugenia Eliade, care a identificat 365 de specii din 41 de familii parazite pe 347 plante-gazda si saprofite pe diverse substraturi. Dintre aceste.a, 26 specii sint noi pentru microflora Romaniei; de asemenea, s-au gasit 29 plante-gazda noi pentru 27 specii de macromi-cete rare in flora tarii noastre. Flora lichenologica a fost studiata in care au identificat un numar de peste 300 specii de licheni. C. Moruzi si Kl. Petria au evidentiat un numar de 39 taxoni, dintre care patru sint forme noi pentru flora lichenologica a tarii: Cladonia silvatica f. sore-diata, C. digitala L denticulata, C. coniocrea f. odontata, Usnea articulata f. leitauana.
Flora plantelor vasculare a fost studiata de marele pasionat al florei Bucegilor, Al. Beldie (1967), care tirnp de 30 de ani a „inmanuncheat toate cunostintele actuale asupra florei si vegetatiei masivului"; sint indicate in monografia sa Flora si vegetatia muntilor Bucegi (1967) un numar de 1185 taxoni, dintre care 170 de specii sint nesemnalate in flora teritoriului cercetat, iar 31 taxoni sint noi pentru stiinta (subspecii, varietati, forme). Studiul florei este completat cu cel al vegetatiei, in care sint descrise 20 de asociatii vegetale noi si sini prezentate date asupra ecologiei plantelor alpine si succesiunea in spatiu a asociatiilor in functie de conditiile stationale.
Fauna Bucegilor, in comparatie cu alte masive muntoase din tara, este foarte bine cunoscuta. Studiile efectuate de specialisti au fost mult inlesnite de. Statiunea zoologica din Sinaia, intemeiata in anul 1922, care functioneaza pe linga Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti si de Cabana Naturalistilor de pe .Tepi, fondata de Societatea naturalistilor din Romania (1927), care apartine Statiunii zoologice amintite.
Fauna nevertebratelor, foarte interesanta, a format obiectul a numeroase cercetari. Afluentii vaii Prahovei si ai Ialomitei adapostesc in apele lor, ca si in izvoarele reci, o bogata si variata fauna, din care au fost studiate grupele de viermi, crustacee. Fauna molustelor si gasteropodelor a fost cercetata de Al.Grossu, care a identificat in acest masiv aproximativ 108 specii si varietati, multe dintre ele endemisme.
Fauna vertebratelor este bine reprezentata in padurile ce inconjoara poalele masivului, ca si in etajul subalpin. Dintre mamiferele studiate de 6". Maches sint frecvente: cerbii, caprioarele, mistretii. risii, lupii, vulpile, veverita, pirsul mare, pirsul cu coada stufoasa, pirsul de alun, soarecele scurmator s. a. Fauna ornitologica, cercetata de I. Catuneanu, este reprezentata de cocosul de munte, vulturul plesuv sur , vulturul plesuv brun, acvila incaltata, sorecarul comun, corbul, mierla de piatra, fluturele de piatra, mierla gulerata alpina, mierla de pirau , forfecuta galbuie, fisa de munte, lastunul mare s. a. Fauna herpelologica (a reptilelor) a fost studiata de P. Fuhn si este reprezentata prin aproximativ 16 specii, Trebuie relevat faptul ca atit biologii, cit si geologii si geografii au sustinut de-a lungul anilor in multe articole necesitatea protejarii acestui complex de forme, asociatii si peisaje si au militat pentru realizarea rezervatiilor naturale existente.
In prezent o buna parte din suprafata Muntilor Bucegi intra in componenta citorva rezervatii. Cea mai intinsa, stabilita initial in anul 1935 si extinsa ulterior, ocupa abruptu-rile si muntii din est, nord si nord-vest. La acestea se adauga doua rezervatii din bazinul Ialomitei si citeva puncte fosilifere din sudul acestor munti.
Rezervatia principala Avind o forma asemanatoare unei uriase potcoave pe creasta Bucegilor, ea se. desfasoara pe circa 6 680 ha, fiind unul din cele mai extinse spatii de acest gen din tara noastra. Limita inferioara se afla in jurul valorilor de 1000 — 1100 m pe versantul prahovean al Bucegilor, iar cea superioara la peste 2500 m (Vf. Omu, 2505 m).
In rezervatie se includ mai intii, in extremitatea sud-es-tica, muntele Sf. Ana si versantii impaduriti de sub virfurile Furnica si Piatra Arsa, apoi atit padurea, cit si o buna parte din etajul stincariei si pajistilor din zona muntilor Jepii Mari, Jepii Mici, Caraiman si Costila. Cea mai mare parte din spatiul rezervat cuprinde valea superioara a Cerbului, sectorul abrupt si stincos al muntilor Morarii, Bucsoiu Mic, Bucsoiu Mare, Oinu, Padina Crucii, Gaura, situate la peste 1600 m. in vestul Bucegilor, rezervatia se intinde pina la Saua Strunga. Este o fisie de padure si abrupt la peste 1650 in , desfasurata indeosebi pe clina vestica a muntilor Strunga. Grohotis si Gutanu. La acestea se adauga muntii Babele, Bucura si sectorul nordic al muntelui Doamnele.
In cuprinsul acestei rezervatii, pe versantul sudic al Caraimanului si pe valea Jepilor, s-a constituit o zona stiintifica de protectie absoluta, care incepind din anul 1955 este scutita de pasunat. Aceasta zona, in suprafata de circa 200 ha, cuprinde brinele sudice ale Caraimanului, cu o vegetatie specifica masivului.
Administrativ, rezervatia principala din Bucegi apartine ia trei judete - Prahova (3850 ha), Dimbovita (2060 ha), Brasov (770 ha). Ea are un caracter complex, cu elemente de relief extrem de spectaculoase, cu o geneza si o evolutie interesante, la care se adauga o bogata paleta floristica si faunistica, precum si citeva puncte in care geologii au depistat, urme de vietuitoare ce au trait cu multe milioane de ani in urma in marile care acopereau aceasta regiune. Multe din potecile turistice trec prin marginea rezervatiei sau prin unele sectoare ale ei, prilej de "a admira cadrul natural si de a - l ocroti.
In perimetrul rezervatiei principale, rocile caracteristice sint conglomeratele numite de geologi „de Bucegi", datorita marii dezvoltari aici a acestui gen de formatiune sedimentara atit in suprafata cit si pe verticala (peste 1000 m grosime). in componenta lor intra pietrisuri bine rulate, de natura diferita (calcar, sisturi cristaline, cuartite, gnaise etc.), cimentate intr-o masa grezoasa.
Privind cu atentie versantii vailor ce fragmenteaza marile abrupturi ale Bucegilor, observam doua aspecte semnificative. Mai intii dispozitia stratificata in care pachete groase de conglomerate sunt separate de straturi subtiri de gresii
In partea superioara in al doilea rind se remarca inclinarea spre interiorul masivului a straielor conglomeratice. Un alt aspect il da asa numita „formatiune grezoasa de Babele", in care iu masa grezoasa apar intercalatii de microconglomerate sau blocuri rotunjite. Ea este prezenta in muntii Doamnele, Obirsia, Gaura, dar mai ales in Babele, unde pe seama lor a rezultat si un microrelief ruiniform distinct.
In jumatatea vestica a masivului, sub conglomerate, exista o masa insemnata de calcare. Ele formeaza partea ; superioara a abruptului de sub Batrina, Doamnele, Grohotisu. Strunga, iar mai la sud parti insemnate din muntii Tataru, Lespezi si mici sectoare pe valea Ialomitei. Sint calcare jurasice (bathoniene), dispuse in mai multe si rate cu cadere spre est. Continutul bogat, in fosile, descris in amanunt de geologi , confera regiunii Talaru-Strunga-Groholis atributul unei interesante baze pentru cercetare si studiu. Aici exista citeva puncte (saua Strunga, valea Horoabei, muntele Grohotis) recunoscute prin valoarea deosebita a speciilor identificate, multe dintre acestea fiind noutati in paleontologie. Pe baza analizei lor, s-au stabilit conditiile de viata din jurasicul mijlociu si din prima parte a celui superior, in zona Strunga, desi arealul in care bancurile de roci fosilifere este larg, el desfasurindu-se atit la nord cit si la sud de pas, deschiderile mai complete se afla la sud, pe, un areal de aproape 1 km2.
In deschiderile care apar pe abrupturile de 100 m ale culmii Strungulita pot fi deosebite diferite niveluri ale jurasicului mediu si superior. Ele au fost descrise de geologi in mai multe lucrari. Peste fundamentul cristalin, evidentiind conditii de transgresiune marina, se afla gresii si microconglomerate cuartitice pe circa 3 m grosime (bajocian); urmeaza, gresii calcaroase, calcare nisipoase dure, gresii fine, marno-caleare cenusii, care reprezinta primul nivel fosilifer cu o mare bogatie in specii de brahiopode. moluste, corali, relevind un mediu marin cald si linistit (bajocian). Deasupra lor sint mai intii calcare oolitice, gresii cuartitice fine cu ciment calcaros, microconglomerate cu fragmente de lameli-branhiate si foraminifere caracteristice unui bazin in care se resimt influentele unui bogat aport continental (bajocian superior), apoi orizonturi de calcar fin, brun-galbui care la partea superioara se termina cu o crusta de limonit, insotita uneori de marne. Bancul contine o fauna de amoniti bogata, in care s-au identificat forme apartinind la peste '150 specii, indeosebi din familiile Phylloceralidae, Lylhoceratidae, Ste-phanoceratidae etc. ; frecvente sint speciile Calliphylloceras disputabilc, Holcopliylloceras mediteraneum , Phychophyllo-ccras flabellalum, etc.; nivelul marnos limonitic ce contine cefalopode, gasteropode, crinoide si mai multe specii de amoniti. La partea superioara exista marne, calcare manioase si calcare albe de Stranberg (jurasic superior).
In afara zonei Strunga-Strungulita, in perimetrul rezervatiei principale clin Bucegi mai exista citeva puncte fosilifere care prin abundenta si varietatea formelor fosile prezinta interes deosebit pentru paleontologi. Ele nu se afla in vecina-tatea potecilor turistice, accesul fiind mult mai dificil, intre acestea amintim: punctul de pe Valea Tapului, afluent pe stinga al piriului Gaura, unde intr-un nivel de calcare rosii, aflat la circa 1800 m, descrie o bogata fauna de crinoide. (specii de Belanocrinus, Isocrinus, Cyrlocrinus, Pilocrinus etc.); punctul numit „La polite", de pe versantul de nord-vest al muntelui Gaura, cu calcare roscate ce contin amoniti, belemniti, brahiopode, lamelibrau-hiate; punctul de la Cariera Piatra Arsa, aflai la sud de piriul Piatra Arsa, la circa 1100 m, in alcatuirea caruia intra calcare albe cu orbitoline, pahiodonte si corali, apoi blocuri de calcar fin cu calpionelle (cretacic inferior). AI doilea element ce imprima caracterul complex al rezervatiei, care constituie suportul celorlalte si da nota principala in peisaj, il reprezinta relieful. El se remarca printr-o multitudine de forme impuse de structura si alcatuirea petrografica a masivului, cit mai ales de evolutia indelungata prin care a trecut acest masiv carpatic, in perimetrul rezervatiei, in peisajul morfologic se disting: abrupturile, podurile interfluviale largi, crestele, circurile si vaile glaciare, relieful carstic si vaile torentiale.
Abrupturile dau nota Bucegilor, fiind dezvoltate mai ales pe conglomerate; doar in vest fisia de calcare titonice imprima un specific aparte. Impresioneaza in orice loc diferenta de nivel de peste 600 m a abruptului, vaile prapastioase si a-proape lipsite de apa care le taie in culmi paralele, goliciunea peretilor pe care dezagregarea actioneaza intens ducind la formarea de grohotisuri si a unui relief de turnuri, clai, ace, strungi, pereti surplombati, separati de crapaturi adinci numite de alpinisti „ferestre" sau „fisuri". Legat de inclinarea straielor, spre interiorul masivului, s-au individualizat polite si brine folosite uneori drept poteci turistice, in- acest sens este renumita „brina Caraimanului". Crestele se desfasoara preponderent in sectorul nordic al rezervatiei. Aici ating cele mai mari dimensiuni (lungimi de l —2 km si versanti abrupti de peste 400 m). Daca cele mai extinse separa circurile si vaile glaciare, cele secundare (sub l km lungime) apar ca desprinse din abrupturile Bucegilor, ca rezultat al fragmentarii acestora de catre o retea de vai scurte si prapastioase.
Circurile si vaile glaciare au o desfasurare aproape radi-ara in jurul virfului Omu. Cea mai mare parte din complexele glaciare se afla in limitele rezervatiei, exceptie facind cele din bazinul Ialomitei. Se includ in intregime complexele Gaura, Tiganesti, Malaesti, Moraru, Cerbu. Circurile, loje ale vechilor acumulari de gheata si zapada, se afla la obirsia acestor vai, la inaltimi in jur de 2000—2200 m. Pe fundul circului exista mase de grohotis (cele mai vechi sint acoperite de vegetatie), acumulari recente de blocuri si bolovani depuse de avalanse, in partea frontala, circurile se termina prin praguri glaciare inalte de zeci de metri, pe care apele pira-ielor, mai ales primavara sau dupa ploile bogate, inregistreaza caderi spectaculoase.
Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestica a rezervatiei, in sectorul Strunga-Grohotis-Gutanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse in masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri in t'orme si dimensiuni variabile, unele doline si avene. Dizolvarea se imbina sezonier cu siroirca, inghetul si dezghetul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.
Vegetatia constituie nu numai haina care delimiteaza si detaliaza peisajul, dar ii imprima nuante extrem de variate de la un sezon la altul. Desigur, dezvoltarea reliefului pe inaltimi pina la 2505 m, alcatuirea lui dintr-un complex de suprafete cu inclinari de la citeva grade la abrupturi, expunerile extrem de diferite da si suportul de conglomerate, calcare, gresii impun etajarca principalelor formatiuni vegetale si o diversitate de aspecte locale.
Teritoriul marii rezervatii din Bucegi include, trei etaje de vegetatie:Etajul montan superior — reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai in portiunea dintre Sinaia si valea Morarului. Asociatia dominanta aici este fagetul cu brad specific Carpatilor Orientali si Meridionali (pina la valea Oltului), cu intreaga sa compozitie floristica.
Patura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sint: coltisorul, vulturica, odoleanul, tataneasa , mierea ursului, piciorul cocosului, floarea pastilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (linga castelul Peles), care mai cuprinde inca arbori monumentali pina la 50 m inaltime si diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, desi mai tinar, se gaseste deasupra localitatii Poiana Tapului, in drumul spre cascada Urlatoarea.
Intre speciile cu raspindire sporadica in Carpati si caracteristice acestui etaj de vegetatie mentionam in primul rind tisa , care se afla in exemplare izolate sau in pilcuri in citeva statiuni, si anume: la stincile Sf. Ana (2 exemplare); valea Pelesului; sub stincile de sub Poiana Stinci, la 1050 m, si deasupra carierei de piatra Piatra Arsa; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, in vilcelul Spalat de sub coltul Picatura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare).
O alta raritate in cuprinsul masivului este salba moale , care se afla numai in cuprinsul acestei rezervatii, in apropiere de stincile Sf. Ana, in padurea Jepii Mari si pe valea Urlatoarea Mica din Jepii Mici. Datorita pozitiei lor adapostite si calcarelor titonice, stincile Sf. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat mentinerea unor elemente rare ca liliacul, iedera alba prezentata o altitudine exceptionala a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul.
In lumea paraielor si in cheile acestora se fala o vegetatie foarte bogata. Dintre numeroasele specii, majoritatea de staturpa inalta mentionam: laptucul oii, lopateana, solandul, magul,piciorul cocosului, iarba ciutei, ciulinul. Vegetatia saxicola din etajul montan superior este foarte variata in raport cu lumina, expozitia si gradul de umiditate pe langa cele mai raspandite specii, cum or fi: ochii soaricelui, odoleanul, paiusul, feriga de piatra, trasnicul exista unele endimisme carpatice: clopotei si micsandra de munte, ca si unele specii rare.
Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj mentioam arboretul de pe braul furnicii care cuprinde o serie de exemplare monumentale larice unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu yimbru de pe brina mare a Jepilor, valea Jepilor si Claia Mare, la 1750 m altitudine arboretele de larice de pe versantii nordici ai Jepilor Mici, precum si raritati de larice, delimita, de pe flancuri insorite ale vailor Seaca Jepilor si Seaca Caraimanului. Vegetatia pajistilor de o deosebita bogatie, prezinta un caracter mixt, cuprinzand atat elementele silvicole montane cat si specii pe care le gasim si in etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de padure, coada cocosului, macrisul, iarba moale, militiana, omgul, nopticoasa, coltunul doamnei, tulichina, stevia -; endimism carpatic, ciubotica cucului, genteana -; endimism Carpato -; Balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulita.
Etajul alpin inferior. Tufarisurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sint foarte ras-pindite mai ales pe versantii nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei si dinspre Bran. De asemenea, rezervatia cuprinde si o buna parte din jnepenisurile de pe platoul muntilor Piatra Arsa, Jepii Mari si Jepii Miei. Jnepenisurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbusti de la noi, si anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost gasita pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brina Mare a Costilei, linga firul vaii Albe, pe valea Gaura si muntele Grohotisu, toate aceste statiuni fiind cuprinse in cadrul rezervatiei. Dar cel mai de seama reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este zimbrul APinus cembra), singura specie arborescenta care se ridica in zona alpina si care reprezinta un relict glaciar cu raspin-dire limitata la noi. in cadrul rezervatiei principale, Pinus cembra se afla in doua statiuni importante si anume: primul pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brina Mare a Jepilor, la 1750 m, in punctul Creasta cu Zimbri, si al doilea in valea Gaura, printre tufarisurile de jnepeni, la 1800— 1900 m altitudine, si pe muntele Gutanu, intre valea Gaura si hornul Tapului, in afara de acestea, se mai gasesc citeva exemplare pe creasta nordica a muntelui Bucsoiu, deasupra vaii Malaesti, la circa 1700 m altitudine.
Dintre asociatiile de tufarisuri pitice, cea mai insemnata este Rhodoretumu-ul cu Rhododendron kolschyi ca dominanta, insotita obisnuit de: firuta , vitelarul , salcia pitica, cornutul, garofita , afinul , merisorul. Asociatia se intil-neste mai ales pe versantii nordici sau vestici, unde zapada se asterne tot timpul iernii, dar se topeste relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanti mai luminati, Rhodoretumu-ul trece adesea intr-un RhodoretoVaccinetum care mai intilnim paiusul, rotunjioara. In etajul alpin propriu -; zis se intilnesc cele mai interesante asociaii din tot cuprinsul Bucegialor. Aici sunt intrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum si cele mai multe endemisme si raritati floristice. Remarcabila din acest punct de vedere este vegetatia ce acopera brinele, cimpurile inierbate ce inlantuie abrupturile stancoase. Crestele ierboase si brinele de pe versantii abrupti si insoriti sunt aproape in intregime sunt aproape acoperite de asociatie de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste Specii sunt faciesul, paiusul si feruta. Dintre speciile insotitoarte amintim: limba, ura, lina caprelor, garofita -; endemisme a Carpatilor Meridionali. Cinci degete, sparceta -; Endemism Carpatic, Unghia pasarii, gentiana, Ghintura, cimbrisorul -; endemisme cazatic, virtejul pamintului, campanula, ochiul boului. Se gasesc si orhideele. Dintre speciile mai rare amintim fastuca porcii -; endemism Carpatic raritate endemica pentru Bucegi -; endemism Carpatic -; Endemism pentru Bucegi si Piatra Craiului -; numai in Bucegi.