Motto: x6h2hf
"Neintrecute sunt frumusetile Romaniei, de la cele ce tin de Dunare si lantul Carpatilor, pana la fereastra deschisa a litoralului
Marii Negre."
(V. Puscariu, V. Sencu: Album:
Frumusetile naturale din Romania)
Delta Dunarii este fereastra deschisa a litoralului Marii Negre, adevarata podoaba
a tarii noastre, formata din pamantul carat de fluviul Dunarea de pe aproape
tot cuprinsul Europei.
Delta este o lume de basm, numit "paradisul pasarilor" si o rascruce
de drumuri in migratia spre cele mai indepartate locuri intre continente: Europa,
Africa si Asia. Izvor de inspiratie pentru poeti si pictori, loc de visare pentru
turisti; veritabil refugiu al pasarilor de pe intreg intinsul apelor si din
vazduh - pasari cu penaj frumos colorat si care alcatuesc marea orchestra a
naturii. Delta Dunarii face parte din patrimoniul umanitatii si din anul 1990
este declarata "Rezervatie a Biosferei sub egida UNESCO".
Pe intinsul apei plutesc nuferi albi, printre care coloniile de pelicani par
fi ei niste uriasi,- iar spre mal pipirigul, papura si trestia formeaza impletituri
de radacini numita "plaur", locul de cuibarit al pasarilor.
Prin cele trei brate: Chilia, Sulina si Sfantul Gheorghe, Dunarea isi varsa
apele in Marea Neagra. in Delta exista si insule de nisip numite grinduri, pe care se disting trei
fasii de vegetatie: ierburi de apa, cele de nisip si copacii.
Uscatul formeaza doua grinduri principale: la NV de varsarea bratului Sulina
se intinde Rezervatia stiintifica "Padurea Letea", iar intre Sulina
si Sfantul Gheorghe, Rezervatia stiintifica "Padurea Caraorman". Aici
sunt paduri cu copaci falnici (31 m inaltime si 1 m diametru) intre care se
impletesc liane formand bolti de verdeata, incat totul are aspect de padure
ecuatoriala.
In paduri traiesc animale numeroase: iepuri, vulpi, viezuri, jderi, nevastuici,
soareci s.a. in mlastini misuna roiuri de diferite gaze pe suprafata apei, iar
in ape sunt animale foarte felurite: viermi, larve de insecte, soparle, serpi
si pesti.
In copaci isi fac cuiburi pasarile rapitoare si pasarelele, care se perinda
in timpul anului - parca prin rotatie - alte si alte neamuri de pasari, unele
sezoniere, altele sedentare. S-au identificat 275 de specii de pasari aici,
dintre care 22 de. specii sunt ocrotite de lege, deci vanatul lor e interzis.
Pe deasupra Deltei Dunarii trec drumuri aeriene nemarcate ale pasarilor calatoare,
grupate astfel dupa timpul cand vin - cuibaresc - si pleaca in tara lor:
Oaspeti de vara - pasari de climat cald, care vin din tarile calde primavara,
cuibaresc in stuf sau in arbori, isi cresc puii si toamna pleaca (Egreta, pelicanul,
lopatarul, berzele s.a.). Cele mai multe pleaca in Africa, mai putine pleaca
in India, China, Mongolia.
Oaspeti de iarna - pasari din tinuturile nordice, care vin in Delta Dunarii
toamna si pleaca inapoi la inceputul primaverii. Acestea sunt: gasca cu gat
rosu (unicat in Europa)vine din Siberia, unSe cloceste in Tundra; garlita, rata
motata, rata mica, sorecarul incaltat s.a.
Pasari de pasaj - cuibaresc in nordul continentului si ierneaza in Africa, trecand
in zbor toamna si primavara (cocorii, fluierarii s.a.)
Pasari sedentare - cele care raman tot timpul anului la noi in Delta Dunarii
(Pescarusul, Ciocanitoarea, Acvila de camp, Buha etc).
Pasarile calatoresc; in lunga lor calatorie (unele chiar peste 10.000 km), intampina
multe primejdii: foame, furtuni, uragane, masacre facute de oamenii care le
vaneaza, sau le captureaza cu capcane in locurile lor de trecere sau de popas,
asa ca in fiecare an numarul lor se reduce la jumatate.
De asemenea numeroasele distrugeri din natura, ca niste perturbatii haotice,
au contribuit la disparitia si diminuarea numarului unor pasari care au devenit
rare in Delta Dunarii in ultimii 50 de ani.
Desi "din anul 1930 s-au promulgaLXegi pentru protectia florei si faunei,
cu scopul de a salva de la pieire speciile rare, sau pe cale de disparitie,
aceste legi nu au fost respectate.
S-a ajuns la un dezastru ecologic ingrijorator mai ales prin infiintarea Centralei
Deltei Dunarii in anul 1983, deoarece prin taierea si arderea stufului a fost
distrus locul de cuibarit al pasarilor; ca si taierea padurilor si desecarea
unor balti unde poposeau pasarile.
Barajele si indiguirile au distrus piscicultura.
In anul 1987 s-au introdus 1000 de tone de deseuri toxice (afacerea cu firma
Uchtenstein).
In anul 1990 impuscarea pasarilor din Delta Dunarii in timpul clocitului a dus
la poluarea apei si la moartea puilor. Atunci au venit 56 de vanatori din Italia
(SAN MARINO) prin oraganizatia de sporMurism Tjulcea, care au vanat fara mila
pasari ocrotife (egrete, pelicani, lopatari, lebede s.a.), creand o situatie
jalnica. Vanatul a fost oprit imediat prin interventia prompta a Consiliului
International pentru protectia pasarilor cu sediul la Cambridge - Marea Britanie.
De atunci la noi a luat fiinta Societatea Ornitologica din Romania, cu sediul
la Cluj-Napoca, ai caror membri militeaza pentru ocrotirea pasarilor din Delta
Dunarii si conservarea mediului inconjurator.
Veghind asupra mentinerii echilibrului biologic din Delta Dunarii, ocrotim frumoasele
pasari care alcatuiesc o adevarata orchestra, care simbolizeaza puterea si dragostea
de viata. Prin oameni capabili acest scop maret va asigura viitorul biosferei
in toate compartimentele ei de pe Pamant.