r4m17mt
Peninsula Iberica este cea mai mare (588 415 km2) si mai masiva dintre peninsulele Europei Meridionale, fiind izolata fata de restul continentului prin masivul lant al Muntilor Pirinei. Forma peninsulei este apropiata de cea a unui patrulater. Strabon o compara cu o piele de taur desfasurata. Tarmurile sale sint slab fragmentate. Lipsesc inflexiunile adinci, desi in regiunile cu tarm de tip „ria" acesta lasa impresia unei fragmentari accentuate.
Relieful Peninsulei Iberice se caracterizeaza printr-o accentuata masivitate. Altitudinea sa medie este de 660 m, fiind alcatuita aproape in exclusivitate din munti si podisuri inalte.
Suprafete insemnate sint ocupate si de structurile alpine. In Peninsula Iberica, acestea din urma s-au diferentiat ca stil tectonic de la o regiune la alta. Astfel, se deosebesc masive montane cu stratele puternic cutate si cu sariaje de mare amploare, cu reprezentarea bogata a faciesurilor de mare adinca si cu continuitate de sedimentare din paleozoic pina in eocen, care alcatuiesc asa-numitele „alpide”. Tipici pentru aceasta categorie sint Muntii Andaluziei. O alta categorie o formeaza asa-numitele „iberide”, din care fac parte muntii Pirinei, Iberici si Cataloniei. Acestea se caracterizeaza printr-o cutare mai slaba, lipsa sariajelor, facies petrografic variat (de mare epicontinentala) si numeroase lacune stratigrafice. In zonele axiale ale acestor munti sint adesea incluse blocuri vechi, paleozoice. O alta categorie de unitati o formeaza bazinele tectonice umplute cu sedimente complexe, ca de exemplu bazinul Ebro, in cadrul caruia sint reprezentate atit depozitele lacustre cit si cele fluviale. Cele mai noi formatiuni ale Peninsulei Iberice alcatuiesc fasiile inguste de campie de pe litoralul vestic (Cimpia Portugaliei) si largile golfuri ale litoralului estic.

In general, marile unitati de relief din Peninsula Iberica se suprapun unitatilor structurale ale acesteia. Cea mai vasta unitate de relief primesc cantitati insuficiente de precipitatii: 400—500 mm/an si chiar 300 mm/an pe tarmul Mediterane sau in Castilia Noua.
Raurile se diferentiaza de la un sector la altul al Penin-sulei Iberice in functie de clima si de conditiile orografice. Cele mal mari artere sint tributare Atlanticului: Duero (Douro), Tajo (Tejo), Guadiana, Guadalquivir s.a. Bazinul hidrografic al Atlanticului ocupa cea mai mare suprafata din peninsula.
In est, Ebro dreneaza depresiunea Argonului si se varsa in Mediterana, dupa ce strabate printr-un frumos defileu, muntii de pe coasta. Pintre raurile mai mari ale estului trebuie remarcat si Jucar.
In general, raurile din Peninsula Iberica au vai bine dezvoltate, cu terase largi in cursurile lor inferioare si mijlocii. Din cauza variatiilor de debit si a conditiilor de relief, raurile Peninsulei Iberice nu prezinta importanta pentru navigatie; in schimb, ele sint amenajate pentru irigatii si obtinerea energiei electrice.