Cutremurele de pamant sunt miscari bruste ale scoartei care produc unde elastice reflectate in trepidatii cu un impact puternic asupra asezarilor umane. j3z3zl
Cele mai numeroase si mai puternice cutremure sunt generate de dinamica interna a Terrei, fiind numite cutremure tectonice.
Socurile seismice se produc ca urmare a unor procese de fracturare si frecare intre compartimentele scoartei terestre, in aceasta situatie fiind eliberata o cantitate mare de energie, care se masoara in ergi si este utilizata pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se masoara cu ajutorul unei scari logaritmice, numita scara Richter, cuprinsa intre 0,3 si 9 grade.
Cutremurul din 27/28 iulie 1976 din provincia chineza Tangshan, avand magnitudinea intre 7,4 si 7,8 pe scara Richter, a provocat, printre altele, intre 250000 si 750000 de morti plus peste 160000 de raniti grav.
In tara noastra cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale se inregistreza in regiunea seismica Vrancea situata in regiunea de curbura a Carpatilor. Astfel de cutremure, care au determinat si numeroase pierderi de vieti omenesti s-au inregistrat la 26 noiembrie 1802,10 noiembrie 1940 (a avut adancimea focarului de 122 km si magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) si 4 martie 1977 (adancimea focarului fiind de 93 km si magnitudinea de 7,2 pe scara Richter).
Hazardele legate de cutremure se diferentiaza in hazarde primare si hazarde secundare.
Hazardele primare sunt legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al cutremurului din adancul scoartei, numit focar. Amplitudinea miscarii terenului este mai mare in apropierea epicentrului(proiectia la suprafata scoartei terestre a focarului) si tinde sa scada pe masura indepartarii de acesta.
Hazardele secundare sunt legate de procesele generate de undele seismice la suprafata Pamantului si cuprind alunecari, prabusiri, aparitia sau reactivarea unor falii, formarea vulcanilor noroiosi, formarea unor valuri uriase numite tsunami.
Eruptiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul inca din Antichitate. Acestea sunt datorate energiilor acumulate in rezervoarele subterane care contin lave si presiunilor exercitate de fortele tectonice, care determina ascensiunea materiei incandescente spre suprafata.
Eruptiile islandeze si hawaiene sunt caracterizate ca eruptii linistite, cu lave fluide, bazice, care sunt evacuate prin cratere. Eruptiile de tip strombolian prezinta lave mai vascoase, cu eruptii moderate; cele de tip vulcanian sunt caracterizate prin lave foarte vascoase, cu explozii puternice, extrem de periculoase. In aceasta ultima categorie se incadreaza vulcanii Vezuviu, Volcano (Italia) si Paricutin (Mexic). Eruptiile pliniene (spre exemplu, eruptia din 1991 a vulcanului Pinatubu, din insulele Filipine) sunt violente si deverseaza cantitati mari de cenusi vulcanice; cele peleene (vulcanul Montagne Pelee din insula Martinica) sunt insotite de nori arzatori extrem de periculosi, iar eruptiile ultravulcanice sunt probabil cele mai violente, datorita formarii unor presiuni uriase la contactul rezervorului subteran de lava cu apa marii.
Vulcan activ, situat intr-un podis, din partea central-sudica a Mexicului, are inaltimea de 2 746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasa aparitie si cu cea mai rapida dezvoltare. A aparut la 20 februarie 1943 … intr-un lan de porumb. Intr-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pamantului, iar intr-o saptamana a format un con de 150 m si dupa zece saptamani a atins 300 m, ca dupa un an sa aiba o inaltime de 450 m. In primele luni de activitate au fost expulzate circa doua miliarde de m3 de cenusa si lava. Timp de 10 ani, cu cateva intreruperi, vulcanul a erupt mereu, ingropand sub cenusa campii si paduri pe o intindere de mii de hectare. In anul 1953 si-a incetat activitatea.
Cei mai numerosi si mai periculosi si activi vulcani de pe Terra sunt situati in zonele de subductie din jurul Oceanului Pacific, cunoscute sub numele de „Centura de Foc a Pacificului”.
Cel mai eficient mod de aparare impotriva efectelor eruptiilor vulcanice consta in luarea unor masuri pentru evitarea concentrarii asezarilor omenesti pe conurile vulcanilor activi sau in apropierea lor.