Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt: v7p11pk
Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla.
Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele noi, repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta.
Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asugura-te ca podul este suficient izolat pentru a pastra caldura casei.
Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un consum scazut de energie si baterii reincarcabile.
Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi.
Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le determina. Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea informa.

Situatia ozonului atmosferic. Progrese in implementarea prevederilor Protocolului de la Montreal si ale Conventiei de la Viena privind protectia stratului de ozon Situatia ozonului atmosferic
Distrugerea ozonului stratosferic, cu efectele sale potentiale asupra cresterii radiatiei UB-B la nivelul solului constituie o caracteristica atmosferica la scara globala. Asa cum s-a constatat din ultimile evaluari internationale a continuat declinul ozonului. in emisfera nordica, in stratosfera arctica, in lunile ianuarie-februarie s-au atins, episodic, scaderi de aproximativ 60% la inaltimi de cca 18 km, iar temperaturile stratosferice din aceasta regiune au fost cele mai scazute din ultimii 10 ani. In primele doua saptamani din luna martie 2000, cantitatea de ozon total din zona polara a fost cu 16% mai mica decat valorile din anii 1980. La sfarsitul lunii martie, la latitudinile europene medii, cantitatea medie de ozon total a fost cu 15% sub valorile medii neperturbate.
In Romania, acumularea unui fond de date timp de 21 ani permite evaluarea, cu un grad de confidenta ridicat, a starii ozonului total.Tendinta de scadere a continuat si in cursul anului 2000, aceasta reprezentand 9,41% fata de mediile lunare multianuale. Abaterile medii lunare ale ozonului total din anul 2000 fata de valorile corespunzatoare din ultimii 5 ani sunt negative in totalitate, ceea ce confirma tendinta de scadere, aceasta fiind accentuata, in plus, de valorile negative mari din cursul anotimpului cald (tabelul 1.6.). Datorita dependentei ridicate a concentratiei ozonului de transportul atmosferic la scara mare, episodic, se pot inregistra concentratii ridicate de ozon care determina abateri pozitive. Edificatoare in acest sens este evolutia ozonului total in cursul anului 1998, care a fost caracterizat ca un an “normal”.Tabelul 1.6. Abaterile medii lunare (%) ale cantitatii de ozon total fata de mediile lunare multianuale
Anul Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
1996 -0.3 4.1 4.3 2.1 -5.7 -4.9 -6.0 -5.5 2.6 1.4 -4.1 -0.6
1997 3.3 -2.8 -3.3 -6.2 -6.8 -2.9 -4.5 -4.0 -1.6 2.7 -3.4 -2.6
1998 1.2 -9.1 5.7 -1.1 0.0 -1.4 -1.2 -3.7 1.3 -1.4 4.8 2.6
1999 -9.0 11.5 -2.7 0.8 -3.3 -2.3 -2.4 -3.7 -9.1 -6.5 -2.4 -13.9
2000 1.8 -5.5 -3.0 -6.5 -3.0 -4.0 -3.3 -5.0 -0.6 -5.9 -2.4 -1.9
Media -0.6 -0.3 0.2 -2.2 -3.8 -3.1 -3.5 -4.4 -1.5 -1.9 -1.5 -3.3
(Date furnizate de INMH) Aceste fenomene au loc la scara regionala si nu constituie dovezi ale refacerii stratului de ozon.Valorile masurate ale UV-B din anul 2000 sunt asemanatoare cu cele masurate in anul 1999 in lunile de iarna si primavara, dar, incepand dela sfarsitul lunii mai si pana in luna august inclusiv, valorile medii zilnice din zilele cu soare sunt mai mari cu 1-2%, iar valorile maxime din lunile iunie si iulie sunt mai mari cu 5-6% decat valorile corespunzatoare din anul 1999. Aceasta crestere se datoreaza, in principal, continutului scazut de vapori de apa din intreaga coloana atmosferica.Progrese in implementarea prevederilor Protocolului de la Montreal si ale Conventiei de la Viena privind protectia stratului de ozonUna dintre problemele majore cu care se confrunta omenirea in pragul noului mileniu, cu privire la mediul inconjurator, este diminuarea drastica a stratului de ozon, nu numai la polii Pamantului, ci si in zone intens populate: nordul Europei, Rusia australa, sudul Frantei, nordul peninsulei Iberice, Argentina. Echilibrul stratului de ozon este tot mai periclitat de emisiile de substante de natura antropica, cum sunt hidrocarburile fluoroclorurate si/sau bromurate, tetraclorura de carbon, metil cloroformul, bromura de metil, substante avand numeroase utilizari in industrie sau agricultura.Consecintele ireversibile ale acestui fenomen atat asupra ecosistemelor terestre, acvatice si asupra sanatatii populatiei, cat si asupra sistemului climatic au condus la necesitatea unui efort concentrat la nivel global, si ca urmare, a fost instituit regimul international al ozonului la care sunt astazi parte 176 de tari.Romania a aderat la Conventia de la Viena privind protectia stratului de ozon, adoptata la 25 martie 1985, la Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon adoptat la 16 septembrie 1987 si la Amendamentul adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990 prin Legea nr. 84/15 decembrie 1993.In 28 noiembrie 2000 au fost transmise catre Secretarul General al Natiunilor Unite, instrumentele de ratificare a Amendamentului la Protocolul de la Montreal adoptat la 25 noiembrie 1992 la Copenhaga. Romania va deveni Parte la acest amendament incepand cu 26 februarie 2001.De asemenea, a fost initiata si se afla intr-un stadiu avansat procedura de acceptare a Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat la Montreal in 1997, care prevede instituirea unui sistem de licente pentru productia, importul si exportul de substante care epuizeaza stratul de ozon, in scopul prevenirii traficului ilicit cu aceste substante.Perioada 1 iulie 1999-1 iulie 2000 a reprezentat anul inghetarii consumului de clorofluorocarburi (CFC) la nivel national si intrarea intr-o noua etapa a procesului de eliminare treptata a acestor substante, in concordanta cu obligatiile care revin tarii noastre ca semnatara a tratatelor internationale mentionate. Cu un consum de 350 tone CFC, Romania s-a incadrat in limitele de productie si consum stabilite in cadrul protocolului. Romania a facut progrese in implementarea regimului juridic al ozonului, prin:1. continuarea dezvoltarii cadrului legislativ si institutional necesar aplicarii regimului ozonului; 2. implementarea transferului de tehnologie nepoluanta care au condus la eliminarea a 1069 de tone, consum anual la utilizatorii industriali de substante care epuizeaza stratul de ozon; 3. instituirea controlului comertului cu aceste substante (prin obligativitatea obtinerii acordului de mediu pentru importul/exportul de substante care epuizeaza stratul de ozon, conform procedurii de reglementare aprobata prin Ordinul MAPPM nr. 506/ 1996); 4. introducerea unor restrictii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, prin Legea nr. 159 / 2000 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 89/31 august 1999. Valorile de ozon total exprimate in unitati Dobson si intensitatea radiatiei UV-B sunt masurate de statiile Institutului National de Meteorologie si Hidrologie Bucuresti.

Marirea disponibilului de apa dulce

Viata pe pamant este dependenta de apa. Cresterea demografica, concentrarile urbane, ridicarea nivelului de trai, progresul igienei maresc continuu consumurile casnice de apa. Totalul apei pe Glob este aproape de 1,39 miliarde km3, din care 96,5% se afla in Oceanul Planetar.
Apa dulce reprezinta 3,5% din volumul total de apa al hidrosferei. Analizand diversele forme sub care se gaseste apa dulce, evidentiem urmatoarea situatie: calotele glaciare si ghetarii detin 77,2% din volumul total de apa dulce, ponderea apelor subterane si umiditatea solului este de 22,4%, aceea a lacurilor si mlastinilor de 0,35%, cea reprezentata de umiditatea atmosferica 0,04%, iar aceea a cursurilor de apa de numai 0,01%.
Printre solutiile avute in vedere pentru a satisface necesarul de apa mereu crescut, amintim: desalinizarea apei de mare, panzele subterane si folosirea gheturilor polare.
Desalinizarea apei de mare reprezinta una dintre aceste solutii. Procedeele tehnice sunt variate: prin distilare, prin electroliza, utilizarea unor substante chimice denumite schimbatori de ioni, prin inghetare. Primul procedeu este cel mai ieftin si cel mai raspandit.
Celelalte procedee dau o apa de baut mai buna, insa sunt mai costisitoare. Ea se aplica totusi in zone aride, dar care dispun de abundente resurse de energie si sunt des populate In Kuwait functioneaza o serie de uzine care produc peste 100.000 m3 apa desalinizata pe zi. Uzine similare sunt in Israel, Iran, Venezuela, in sudul S.U.A. Instalatii de desalinizare se gasesc si in unele insule care sunt obligate sa plateasca un pret scump pentru aducerea apei din alta parte, ca de exemplu unele insule din Antile (Bahamas, Cuba) sau in Malta.
Cel mai spectaculos experiment american in acest domeniu este instalatia pentru desalinizarea apei marine din California, care daca se vor confirma previziunile, va fi cea mai mare din lume si unde, pentru prima data, se foloseste pe scara larga energia atomica in dublu scop: al desalinizarii si al producerii energiei electrice. Instalatia completa de desalinizare a fost prevazuta a avea o capacitate finala de aproximativ 570 mil. l de apa distilata pe zi. Cele doua reactoare atomice instalate aici au fost proiectate pentru a genera aproximativ 1.800.000 KWh de energie ceea ce este suficient pentru un oras de aproape 2.000.000 de locuitori. Proiectul a mai prevazut ca instalatia sa fie construita pe o insula artificiala in Oceanul Pacific la o distanta de aproximativ 800 m de coasta Californiei de sud, la circa 40 km la sud de Los Angeles, in vecinatatea plajei Bolsa Chica, deservind deci o regiune semiarida si cu una din cele mai ridicate densitati de populatie din lume. Procedeul ales pentru desalinizarea apei marine este cel al distilarii, similar aceluia care produce ploaia: prin incalzire se provoaca fierberea unei parti din apa salina, vaporii rezultati transformandu-se apoi, prin condensare, in apa nesarata.
De mai bine de o jumatate de secol, uzinele Atlas din Bremen (Germania) construiesc instalatii de desalinizare a apei de mare, destinate la inceput obtinerii de apa pentru alimentarea azanelor, mai tarziu si a apei potabile la bordul vapoarelor. Prima instalatie pe uscat a fost montata de aceasta intreprindere in Africa de SV (Namibia), in 1954. De atunci, instalatiile Atlas s-au raspandit in toata lumea. La targul de la Hanovra, din 1972, a fost prezentata pentru prima data o macheta a uzinei de test care va putea acoperi necesarul de apa potabila al unui oras de 400.000 locuitori: 50 mil. l pe zi. Tot in 1972, in luna august, a fost data in functiune prima instalatie de desalinizare a apei marine din Europa, destinata aprovizionarii comunale cu apa potabila, in Insula Helgoland. In instalatia de detensionare-vaporizare in vid de aici se realizeaza o productie zilnica de 800 m3 de apa distilata careia, pentru a deveni potabila, i se adauga dioxid de carbon si este filtrata prin pietris de marmura sau piatra naturala corespunzatoare.

Datorita uzinei de desalinizare, cei 3500 de locuitori ai insulei si cei inca 3500 de excursionisti care viziteaza insula in perioada vacantelor nu mai sunt nevoiti sa se multumeasca doar cu apa de fantana sau cu cea adusa de cisterne.
Toate instalatiile de desalinizare a apei de mare constituite din uzinele Atlas functioneaza dupa principiul distilarii in vaporizatorul de detensionare. Recent, a fost construita in Germania o instalatie de desalinizare prin osmoza inversa care furnizeaza zilnic 400 l apa dulce. Aceasta instalatie a intrat si in dotarea navei atomice “Otto Hahn”, aflata de multi ani in serviciul societatii pentru valorificarea energiei nucleare in navale si de navigatie din Hamburg-Geesthact.
In cazul folosirii gheturilor polare, avem de-a face cu o solutie potentiala, deoarece materializarea ei apartine integral viitorului, unele incercari facute pana acum fiind nesemnificative. In stare solida, apa este foarte raspandita la suprafata globului, intalnindu-se chiar in zona ecuatoriala, la marile altitudini. Invelisul permanent de apa si gheata ocupa in prezent 32,3 mil. km3 din suprafata Globului terestru. S-a calculat ca aproximativ trei patrimi din intregul volum de apa dulce al Terrei se afla depozitat sub forma de ghetari. Insa peste 99% din ghetarii lumii se concentraza in doua imense depozite glaciare -; Antartica si Groenlanda. Patura de gheata care acopera Antarctica depaseste suprafata Europei, iar volumul gheturilor antarctice este estimat la 25 mil. de km3 (66% din cantitatea de apa dulce a Terrei). S-a mai calculat ca, daca s-ar topi gheata din regiunile polare, nivelul Oceanului Planetar ar creste cu 60 m, ceea ce ar provoca o restrangere considerabila a uscatului: Parisul ar fi pe jumatate inundat de apele Atlanticului.
Dupa cum se stie, Australia este continentul unde repartizarea cu totul disproportionata a precipitatiilor face ca 40% din suprafata lui sa aibe caracteristici de desert. De aceea, expertii de la Universitatea din Adelaida au elaborat un plan potrivit caruia continentul ar putea fi irigat cu apa obtinuta din aisbergurile provenite din Antarctica. Muntii plutitori de gheata ar urma sa fie transportati in dreptul coastelor cu remorchere puternice si supusi unui proces lent de topire. Un sistem de tevi ar putea sa asigure transportul apei astfel obtinute in regiunile din interiorul continentului.
Ideea are o origine mai veche, datand de la mijlocul secolului al XIX-lea, cand se transporta gheata din lacurile inghetate si din calota de gheata a Alaskai pana in California. In 1899 si 1900 mici ghetari au fost remorcati din Tara de Foc, de-a lungul coastelor chiliene, pana la Valparaiso si chiar pana la tarmurile peruviene, pe trasee depasind 4000 km distanta. Reluata in zilele noastre actiunea a fost gasita interesanta, realizabila din punct de vedere tehnologic si rentabila economic. Este vorba de a repera acele aisberguri deja formate, care si-au inceput deriva pe ocean, reperarea lor fiind posibila gratie satelitilor. S-a calculat ca din calota de gheata a Antarcticii se desprind anual insule de gheata totalizand 600 km3, iar din calota de gheata a Arcticii 470 km3. Ramane sa se rezolve problema remorcarii acestor uriase surse potentiale de apa potabila, ceea ce este o sarcina dintre cele mai dificile, a carei rezolvare apartine viitorului.
Panzele subterane, desi au inceput a fi folosite pe scara larga, pun uneori probleme dificile de bilant. Necunoasterea volumului lor si a ciclului de regenerare conduce la epuizarea acestor panze, cu efecte diverse. Se trece atunci la realimentari artificiale, cum s-a procedat in unele zone din Franta, Germania, Suedia. Alteori, reducerea nivelului apelor dulci din panzele situate pe litoral determina infiltrari de ape sarate, cum s-a produs in Olanda, Israel sau California.
Apele subterane, constituie rezerve apreciabile a caror exploatare este avantajoasa datorita aproprierii de cele mai multe ori de zona in care este nevoie de ele, protectie fata de poluare si evaporare, exploatarii esalonate si cu investitii mai mici decat cele necesare crearii de rezervoare de suprafata. Pentru toate aceste motive utilizarea apelor subterane a crescut mult in ultimele decenii, in Franta estimandu-se ca 60% din apele utilizate provin din panzele subterane si numai 40% direct din cursurile de suprafata.
Importanta apelor subterane este covarsitoare pentru regiuni desertice cum sunt Sahara sau Kara-Kum. Acumulate la adancimi mari, panzele arteziene ale deserturilor au provenienta fosila, s-au acumulat probabil in perioada pluviala a glaciatiunii Wurmiene, rata lor actuala de regenerare fiind foarte lenta. Pentru Sahara se estineaza existenta unui bazin artezian imens cu o suprafata de 600.000 km2 inclus in orizonturi de nisip pe o grosime de 500 m, la adancimi ce variaza intre 75 m la El Golea si 1700 m langa Tonggourt. Volumul de apa al bazinului a fost evaluat la 6*1013 m3 si este alimentat azi de ploile ce cad pe ansamblul suprafetei bazinului. Se apreciaza ca ar fi posibil fara pericol de epuizare rapida, marirea debitului de exploatare de la 24 m3/s in 1970, la 76 m3/s in 2000, ceea ce ar permite cresterea proportionala a suprafetelor irigate de le 45.000 la 95.000 ha si satisfacerea debitului actual de apa. Apele subterane profunde pot ameliora aprovizionarea unor regiuni, in masura in care gradul lor de mineralizare nu este prea ridicat, utilizarea lor necesita insa cheltuieli mari pentru forare si pompare.