Suuprafata h7m9mc
237.500Km.2
Populatia
22.760.449 locuitori
Densitatea populatiei
96 locuitori\Km.2
Capitala si orasul cel mai mare
Bucuresti,
( 2.064.474 locuitori )
Limba oficiala
Romana
Produse importate
Masini, titei, cocs, minereuri feroase, vehicole, fier.
Moneda nationala si
Leu
Produs intern brut ( PIB ):
22.759 mil. dolari americani
Forma de stat
Republica
Vecini
N- Ucraina
S- Bulgaria
E- Moldova
V- Ungaria
Iugoslavia

Asezare geografica:
Muntii Carpati se extind in directia nord-sud in centrul tarii, coninuandu-se prin Alpii Transilvaniei si atingand altitudinea de 2548m in Muntele Negoiu. La vest de acesti munti este sitoata Campia Transinvaniei, un azin de 400-500 m iar in vest se afla zone de ses cu soluri de loess.

Clima:
Clima contimentala central-europeana se manifesta prin ierni friguroase si veri destul de fierbinti. In Bucuresti tenperatura medie a lunii iunie este de 29 grade C , cea a lunii ianuarie este de -3 grade C, iar cantitatea de precipitatii anuala este de cca. 60cm

Minerit, industrie energica
Productia de titei este de aproximativ 6,6 mil. tone iar exploatarea de gaz metan prin apropierea Clujului stinge 28.000 metrii cubi anual. In Carpatii Occidentali, in Petrosani se extrag anual 43 mil. tone de licnit. Energie termica este produsa in proportie de cca. 77% de termocentrale, care folosesc licnit, petrol si gaz, iar restul de 23% este dat in hidrocentrale.

Agricultura
46%din suprafata totala este cultivata , iar 19%se foloseste ca pasune. Mai mult de sfert din populatie este angajata in agricultura. Terenuri arbile foarte fertile se gasesc in zone de ses din Campia Transilvaniei, Campia Romana, Moldova si campiile din vestul tarii. Se cultiva pretutindeni grau,porumb, floarea-soarelui sfecla de zahar si cartofi. Langa Oradea se cultiva canepa, in Campia Romana se cultiva tutun, iar in Moldova in zone viticole. Fermele au fost colectivizate in timopul regimului comunist, dar in 1991 guvernul restabilirea proprietatii privete a parcelelor pana la 10 hectare. 27% din teritoriul tarii este acoperit de paduri, industria de cherestea si de mobila sunt dezvoltate.

Industrie
Industria grea cuprinde otelariile din Hunedoara si Resita, iar industria chimica este si ea prezenta in majoritatea oraselor mai mari. Dezvoltarile anuale au vizat mai ales cresterea productiei de bunuri de larg consum.

Transportul
Lungimea totala a retelei feroviare in Romania reprezentand cele mai insemnate cai pentru transportul de marfa, este de 11.348Km. Din care 3348 sunt electrificati. Reteaua de drumuri publice totalizeasa 72.799Km. din care mai putin de jumatate sunt drumuri asfaltate.

Orase
Bucuresti, pe malul raului Dambovita este cel mai mare centru industrial al tarii. 51% din populatia Romaniei traieste in mediul urban iar acest procent este in continua crestere. Al doilea oras ca marime este Brasovul cu o populatie de 323.835 locuitori. Constanta ( 350.476 ) este cel mai mare port.

Aceasta lucrare despre Romania este scrisa de Popa Razvan.

Romania, mai ales in unitatile de orogen, are o mare varietate petrografica. In mod normal, aceasta varietate se rasfrange si in relief, eroziunea realizand adevarate peissaje morfopetrografice. Este destul sa amintim relieful carstic din Apuseni, Muntii Banatului sau din Podisul Mehedinti, multitudinea alunecarilor de teren de pe flisul carpatic, din Subcarpati sau podisurile Moldovei si Transilvaniei, densitatea mare de crovuri de pe unele portiuni ale Campiei Romane.
Conditiile de formare si evolutie ale reliefurilor petrografice depend de roca, de agent, dar si de climat, de etajele morfoclimatice, de anotimp, adica de tot ceea ce poate schimba, pe timp scurt sau indelungat, procesul geomorfologic care modeleaza roca. Din aceasta cauza formele realizate intr-o aceeasi roca pot suferi modificari periodice in functie de procesul dominant sau intensitatea acestuia intr-un anumit timp, dar si in functie de stadiul de evolutie. Exista insa si forme tipice fiecarui peisaj morfopetrografic care se perpetueaza timp indelungat chiar atunci cand evolutia formei in sine este rapida, dai in locul celei disparute apare una noua, identica.
Varietatea cea mai mare a reliefurilor petrografice o dau rocile sedimentare, care in plus ocupa si circa 85% din teritoriul tarii. Celelalte tipuri de roci se extind pe suprafete mai reduse : 10% cele metamorfice si 5% rocile eruptive (Geografia Romaniei, vol1, 1983)
Studile asupra reliefurilor petrografice sunt foarte multe, fie sub forma de articole speciale, mai ales locale si regionale, fie in cazul majoritatii tezelor de doctorat in geomorfologie, sau in lucrari de alt tip. Sinteze generale se gasesc in Relieful Romaniei volI (1983).
In mod obisnuit sunt retinute urmatoarele tipuri de reliefuri petrografice : pe roci cristaline, carstic, pe conglomerate si gresii, in argile si in marne, pe nisipuri si in loess.

Relieful dezvoltat pe roci cristaline

Aceste roci includ di pe ce metamorfice si vulcanice vechi. Relieful corespunzator este specific masivelor cristaline din Carpati, in primul rand in Meriodionali, apoi in magurile din nordul Dealurilor de Vest, in Muntii Macinului si Dobrogea Centrala, sau in Podisul Mehedinti.
Fiind vorba de roci dure, cristalizate, forma de relief principala rezultata este aceea de masiv si/sau culmi netede . Masivele au aspect de cupola ( exemplu Poiana Ruscai, Gilau- Muntele Mare, Bihor) uneori modelate in trepte. Culmile montane se desprind adesea dintr-un nod central al masivului ( ca cele din Meridionali, Rodna, Semenic s.a.) dar pot avea forma si de obcina (Obcina Mestecanis, Muntii Persani). Vaile au un profil transversal in V ascutit, cu versanti foarte inclinati dar uniformi ca panta. Ele formeaza obisnuit defilee (Lapus, Jiu, Olt, Portile de Fier) sau chei (Morlaca- Huiedin). Un specific aparte il dau si abrupturile marginale, initial de falie, in special cele de la contactul cu reliefurile mai joase (depresiuni, dealuri, podisuri).
O alta caracteristica a masivelor si culmilor cristaline este aceea ca pastreaza reliefuri vechi provenite de la perioade sau etape succesive ale evolutiei, cum sunt peneplenele, umerii de eroziune, pedimentele si inselbegurile. Astfel, toate masivele cristaline din Carpati, dar mai ales cele inalte din Meridionali, Rodna sau Bihor, se remarca prin treptele lasate de mai multe suprafete de nivelare. In mod deosebit toate masivele sunt retezate pe pediplena carpatica, iar in Dobrogea Centrala si in muntii Macinului de altele si mai vechi.
Masivele si culmilede peste 1800m conserva de asemenea relieful glaciar din wurm si relieful periglaciar, care insa coboara mult mai jos, la circa 800m (grohotisuri fosile si abrupturi, grohotisuri active in etajul alpin).
Cat priveste formele minore, ele sunt legate de un proces de alterare si/sau de dezagregare dirijat pe pliurile sisturilor cristaline sau de fisurile rocilor vulcanice vechi. Rezultatul este o scoarta de alterare pe locurile mai netede, grohotisuri la poala versantilor, nise nivale si chiar arena granitica si blocuri sferoidale (la poala Macinului)
Peisaje aparte impun rocile cristalino-granitice din Macin si magurile cristaline din nordul Dealuril ;or de Vest (magurele Simleului, Ticaului sau Prisaca, Faget). Pe sisturile verzi din Dobrogea Centrala se remarca o suprafata ondulata de eroziune si cupole de inselbeguri.

Relieful carstic

Se dezvolta in roci solubile, in primul rand pe calcare, apoi pe sare si ghips si alte roci cu continut calcaros cum sunt gresiile calcaroase si conglomerate cu ciment calcaros. Datorita spectaculozitatii formelor este foarte cautat de turisti, dar i s-a acordat si o mare atentie stiintifica. Exista chiar un Institut de Speologie, care poarta numele lui E. Racovita. Intre geografii care s-au ocupat mai mult cu relieful carstic citam pe M.Bleahu, V.Sencu, I.Ilie, Cr. Goran, I. Povara
La noi in tara calcarele, care reprezinta roca tipic carsificabila, ocupa cam 2% din teritoriu. Nu apar insa sub forma unor unitati teritoriale mari, ci fragmentat. Datorita acestui fapt, si conditiile locale de carstificare, in special modul de circulatie al apei, sunt foarte diferite de la un loc la altul ; ca urmare, s-a diversificat mult si relieful carstic din Romania. Acesta este localizat cu precadere in Carpati si in unele podisuri. Cea mai mare suprefata este intalnita in Banat, peste 780 km patrati. Pentru a exemplifica varietatea acestui relief amintim ca exista peste 10.000 de pesteri care depasesc lungimea de 10m, cu peste 800 km de galerii.
Sunt mai multe categorii de calcare. Cele mai raspandite si cu grosimi foarte mari sunt cele mezozoice. La acestea se adauga si calcarele cristaline, dolomitele, calcarele eocene si cele sarmatiene. Ultimele doua categorii sunt subtiri. Calcarele mezozoie, in afara de Carpati, se gasesc si in Podisul Mehedinti si Dobrogea, inclusiv la adancime in Dobrogea Sudica unde au si multe goluri Ca structura, toate sunt monocline, uneori aproape de orizontala sau verticale si mai apar usor ondulate.
Ca forme mai mari de relief, calcarele constituie culmi, masive, creste si podisuri (obisnuit restranse) sau formeaza martori izolati de tipul clipelor.
Formele de relief rezultate prin carstificare sunt cele exogene si endogene. Exogenele se remarca prin campuri de lapiezuri si/sau doline, uvalii, polii, chei,etc. Golurile endogene se refera la pesteri si avene, cu sau fara concretiuni. Pesterile sunt obisnuit etajate pe 2-3 nivele care corespund unor terase din exterior. Alteori, atat pesterile cat si celelte forme se etajeaza pe nivele de carstoplene echivalente unor pesteri sau suprafete de eroziune.

Cea mai mare varietate a carstului se afla in Muntii Apuseni, unde se intalneste si numarul ceal mai mare de pesteri si cea mai lunga pestera de la noi- Pestera Vantului, 32 km. Se citeaza, in paralel, si pestera Izvorul Tausoarelor , din sudul Rodnei, cu cea mai mare diferenta de nivel, 350m. Tot in Apuseni exista si cinci ghetari de pestera ( in Retezat se mai afla avenul cu gheata din Albele). Pesterile sunt inactive, semiactive sau active cand pe patul lor curge apa sau stagneaza.
In lucrarea « Relieful Romaniei » au fost deosebite patru tipuri de peisaje carstice :culmi calcaroase alpine, situate la peste 1700 si dominate de relief glaciar si periglaciar ; masive si podisuri medii (600-1700 m), cu cel mai dezvoltat carst actual si mostenit uneori din mezozoic, cu multe pesteri ; platouri calcaroase joase (sub 600m) si peisajul dobrogean (carst fosil si la zi pe roci mezozoice si carst pe calcare sarmatiene acoperit cu loess).
T.Orghidan (1984)¹ separa trei tipuri principale de carst :
™ de creasta, in general la peste 1700m, pe calcare ramase suspendate pe alte roci sau pe calcare cristaline, ca in Fagaras, Buila- Vanturarita ( Muntii Capatanii), Creasta Retezat, Trascau, Hasmas ; domina dezagregarea dar apar si forme de dizolvare, inclusiv pesteri ca cele din Fagaras, la 2400 m cele mai inalte din Romania. In Retezat sunt si avenuri dintre cele mai verticale (Stana Tomii, de 114m si Albelele cu gheata).
™ de platou, cu cele mai tipice forme carstice, caci mentin apa, care circula lent ; se formeaza pesteri lungi, intortochiate ; prezinta mai multe etaje de carstificare, iar acolo unde intre calcare se intercaleaza si roci impermeabile deranajul se complica foarte mult ; sunt specifice si captari carstice. La poala abrupturilor apar izvoare carstice, chiar izbucuri. Se da ca tipic carstul din Padurea Craiului, studiat de Th. Rusu (1988), sau din Banat (V. Sencu) unde exista alternante si succesiuni de roci impermeabile cu calcare, ca in zona pesterilor Comarnic sau Ponicova ; in general insa, la acest tip exista multe variante, inclusiv cele dobrogene si din Podisul Mehedinti.
™ carstul barelor calcaroase se remarca prin aliniamente de calcare ca obstacole mari in fata unor ape curgatoare ce vin de pe alte tipuri de roci si le strabat prin defilee, chei si/sau cursuri subterane. Apar si pesteri polietajate, deschise in versantii defileelor. Intre cele mai tipice se citeaza bara Polovragi -;Cernadia, peste care trec Oltetul, Galbenul si unii afluenti ai acestuia si unde sunt si cunoscutele si pesteri Polovragi si Muierii, ambele cu cate trei etaje, din care activ este numai cel de jos de la Polovragi. Aici apar si cursuri subterane, in paralel cu cele de la zi, care la ape mari se infunda cu aluviuni si apoi revin.
Regiuni carstice
Muntii Apuseni au carstul cel mai dezvoltat si se gaseste in urmatoarele unitati : Bihor si imprejurimi, Padurea Craiului, Codru- Moma, Trascau-Metaliferi. Prezinta mai multe nivele de carstificare echivalente suprafetelor medii carpatice si nivelelor mai noi. Are cele mai multe pesteri si avene din tara, campuri mari de lapiezuri si doline, polii, vai oarbe, trepte antitetice si 5 ghetari subterani : Scarisoare (50.000 m³ gheata, in bazinul Garda), Vartop (bazinul Garda Seaca), Focul Viu si Barsa (in bazinul Crisul Pietros) si ghetarul di avenul Bortig.
In cadrul Apusenilor se detaseaza Muntii Bihorul si Padurea Craiului, cu cel mai diversificat si dezvoltat carst. Mozaicu tectonic si petrografic din Bihor si-a spus cuvantul in puternica fragmentare a retelei de pesteri si de scurgeri subterane din Padis , Poiana Ponor, Cetatile Ponorului si Cheile Galbenii. In cele doua masive sunt bine evidentiate trei nivele de carstificare ( doua fosile), doline foarte mari cu puturi de legatura catre golurile subterane, ghetari de pestera. Pot fi citate campurile carstice din Podisul Padis, Scarisoara, Lumea Pierduta, Zece Hotare, bazinul Rosia, bazinul Garda s.a. importante depresiuni carstice apar la : Ponor, Poiana Mare, Padis, Albioara, Danis, Cetatile Ponorului. Exista aici peste 200 de pesteri, intre care Pestera Vantului (32km, sub Padurea Craiului), Meziad, Cetatile Ponorului, Scarisoara, s.a. In Piatra Craiului avenul Stanu Foncii are 320m. Apar si chei impresionante pe vaile : Rosia, Lazu, Galbena, Somesul Cald, Garda, Sighistelu s.a.
Muntii Banatului stau pe primul loc ca suprafata ocupata de calcare, dar pe doi in ce priveste varietatea formelor. Aici se remarca un aliniamnet foarte lat, alungit intre Resita si Moldova Noua si un areal mai redus, Svinita-Svinecea Mare (in Almaj). Primul aliniament este un sinclinoriu care prezinta platouri carstice complexe, cum sunt : Iabalcea, Colonovat, Carbunari ; chei : Caras, Minis , Nera ; pesteri in general mici- Comarnic, Popovat, Buhui, Gura Chindiei ; isbucuri : Carasului, Bigar. Fasia din Muntii Almajului este cea care a impus Cazanele Dunarii si in care se gasesc trepte antitetice pe valea Ponicova si cele trei nivele de pestera de la Ponicova, racordabile cu terasele 5,4,3, ale Dunarii (N. Schmidt si colab, 1968).
De asemenea regiuni carstice mai importante : Carstul din Carpatii Meridionali, Carstul din Carpatii Curburii, Carstul din Carpatii Orientali, Carstul din Podisul Somesan, Carstul din Podisul Mahedinti, Carstul din Dobrogea.

Forme de relief create pe argila si marne

In Romania rocile plastice, argile si marne sunt foarte raspandite aparand la suprafata, fie singure, fie aflorand pe versanti in alternanta cu alte roci. In plus, foarte multe deluvii de panta au un puternic continut argilos, chiar pe rocile cristaline fara a mai vorbi de grosimea foarte mare a unor deluvii din flis formate in periglaciar si apoi impadurite. In functie de panta si combinarea tipurilor de roci permeabile si plasticintermeabile rezulta o multitudine de forme de siroire, fluviatile si mai ales alunecari de teren

Romania-prezentare monografica
Determinism geografic / vointa libera a statelor
In ultimii ani, frazele “pozitia geopolitica buna a Romaniei”, “valoarea geopolitica”, ”importanta geo-strategica” ale diverselor unitati de relief sau ale diverselor regiuni au fost repetate pana la epuizare, astfel ca s-a ajuns la situatia ca ele sa nu mai insemne mare lucru. Consecintele acestei goliri de sens sunt multiple. Pe de o parte, nu se mai stie exact ce se afla in spatele acestor fraze, ele sunt doar metafore magice ale discursului public in general, metafore care, aparent, deschid caile de comunicare, dar care, in realitate, nu mai transmit nimic. O alta consecinta ar fi aceea ca simpla lor rostire ofera un anumit sentiment de suficienta, ceea ce a facut ca “pozitia avantajoasa din punct de vedere geopolitic” sa nu mai fie pusa deloc in valoare si chiar sa constituie un handicap.
In contextul unui curs de geopolitica ne propunem o recuperare a continutului acestor fraze. Pentru aceasta, unul dintre cursurile care au ca subiect geopolitica romaneasca este dedicat unei prezentari monografice a pozitiei geopolitice a tarii noastre, pornind de la elemente de relief, granite, pana la vecinatati, simboluri geopolitice. Speram ca in urma acestui curs sa intelegem cu adevarat cuvintele lui Gheorghe I. Bratianu, care afirma ca: “Noi traim aici la o raspantie de drumuri, la o raspantie de culturi si, din nefericire, la o raspantie de navaliri si imperialisme. Noi nu putem fi despartiti de intregul complex geografic care, cum veti vedea, ne margineste si ne hotaraste destinul, intre cele doua elemente care il stapanesc, muntele si marea. Ceea ce as vrea sa apara lamurit este ca pentru a ne intelege trecutul, trebuie sa intelegem mai intai intregul complex geografic, istoric, geopolitic, din care acesta face parte” (Gh. I. Bratianu, “Chestiunea Marii Negre. Curs 1941-1942”, pag 11-12).
Faptul ca recurgem la o asemenea monografie nu inseamna ca suntem prizonierii determinismului geografic, ca am considera ca acest complex de care vorbeste Gh. I. Bratianu este un factor de ingradire a modului de vietuire a unui stat. Rigorile disciplinei nu ne-ar permite acest lucru, deoarece, asa cum spune si intemeietorul de fapt acesteia, suedezul Rudolf Kjellen, in Prefata la lucrarea “Marile puteri de dinainte si de dupa razboiul mondial”, “stiinta nu neaga vointa libera a statelor, dar ea constata un cadru ferm (subl. ns) pentru aceasta vointa, inlauntrul careia este data posibilitatea construirii cu oarecare siguranta a deductiilor si consecintelor privind situatia lor, a statelor” (citat in I. Conea, “O pozitie geopolitica”). De altfel, o astfel de pozitie nuantata poate fi intalnita si in geopolitica romaneasca interbelica. De pilda, in primul numar al revistei “Geopolitica si Geoistoria”, Gheorghe I. Bratianu sustine ca: ”Destinele unei natiuni sunt sadite in pamantul insusi din care ne-am nascut, dupa cum statuia e cuprinsa in blocul de marmora din care dalta o va desprinde”. Dar, precizeaza cat se poate de clar autorul, “trebuie inspiratia si dibacia artistului pentru a desface chipul din lut sau din piatra, precum trebuie credinta si vointa unui neam pentru a stapani pamantul ce-i este dat sa rodeasca in deplinatatea puterilor si insusirilor sale” (“Geopolitica, factor educativ si national”).
Muntii Carpati
A. Principalul element fizic este reprezentat de existenta Carpatilor. Muntii Carpati nu se intind doar in Romania. Ei sunt prezenti in intreaga Europa centrala si de sud est in urmatoarele tari: Ucraina, Ungaria si Serbia. Acesti munti, care nu sunt asa de inalti precum Alpii, se impart in doua lanturi: Carpatii nord-vestici (Tatra si Muntii Slovaciei) si Carpatii sud estici. Peste jumatate din intreaga suprafata a Carpatilor se afla pe teritoriul actual al Romaniei. Daca avem in vedere doar Carpatii sud-estici, atunci 8/10 se afla pe terioriul roman, o zecime revenind Ucrainei si alta zecime Serbiei. Deci putem conchide ca Romania este prin excelenta o tara carpatica.

B. Cateva cuvinte despre particularitatile Muntilor Carpati din Romania.
1. Ei formeaza un adevarat inel care inchide in interior Podisul Transilvaniei.
2. Muntii directioneaza o distributie descrescatoare a unitatilor de relief in cercuri concentrice si in unitati mai joase: dupa munti vin dealurile, podisurile, campiile Romaniei, toate formand un tot unitar.
3. Nota dominanta, unica in lume, este conferita de faptul ca ei au un mare potential de habitat. Spre deosebire de alti munti, Carpatii romanesti nu sunt inalti, nu se termina in creasta, ci in terasa, sunt brazdati de ape, care au o impartire spatiala simetrica, pornind chiar din centrul muntilor, au multe depresiuni si multe trecatori. Au aceeasi fizionomie, aceeasi constitutie geologica, aceeasi vegetatie.
Aceste particularitati il fac pe I. Conea sa conchida ca Muntii Carpati nu sunt un lant, ci “o tara inalta, o zona sau un ansamblu de regiuni naturale” (“Carpatii, hotar natural?”). De-a lungul istoriei, ei au reprezentat o cetate de aparare, care a oferit totodata si un mediu prielnic pentru viata oamenilor. Viata romanilor de-a lungul istoriei a pendulat de o parte si de alta a Carpatilor. Mai mult decat in alte tari, muntii nostri nu au reprezentat unitati de relief care au despartit ci, dimpotriva, au unit. De altfel, nu este intamplator ca locul de etnogeneza a romanilor este plasat tot in apropierea muntilor, la Sarmisegetusa, in Transilvania. Mai mult, aceasta regiune corespunde, in viziunea lui I. Conea, acelui “kernland” despre care vorbeste Kjellen: “orice stat isi are tinutul lui sambure, de care nu poate fi despartit decat cu insusi pretul existentei sale”. Transilvania reprezinta astfel “punct de plecare, sambure geopolitic destinat sa rodeasca si sa contureze jur-imprejur de sine o formatie de stat” (I. Conea, “Transilvania, inima a pamantului si statului romanesc”).

Cum spuneam, Carpatii ocupa o pozitie centrala si formeaza un inel care inchide in interior Podisul Transilvaniei. Ceea ce il indreptateste pe I. Conea sa afirme ca in Romania Mare, Transilvania indeplineste rolul unei piese de centru, vitale, in timp ce in Ungaria Mare, ei au rolul unei piese geo-economice si geo-politice periferice. In terminologia intemeietorului de fapt al geopoliticii, Fr. Ratzel, Transilvania reprezinta pentru Romania Mittelpunkt-ul, zona de unde pornesc, cu diverse intensitati care masoara starea de sanatate a statului, pulsarii economici, culturali, demografici, etc.

C. Romania prezinta nu numai o impresionanta unitate fizico-geografica (Muntii Carpati au aceeasi fizionomie, aceeasi constitutie geologica, aceeasi vegetatie), ci si una culturala si de limba. Un francez din nord si unul din sud se inteleg mai greu, pentru ca dialectele difera foarte mult. Un roman din Maramures si unul din Dobrogea se inteleg foarte bine. Cum se explica acest lucru? Una dintre indeletnicirile de baza ale romanilor a fost pastoritul. Numai la romani se intalneste obiceiul transhumantei. Vara ciobanii cresteau oile la munte, iarna porneau cu ele spre campie pana in Dobrogea, pana spre apele Nistrului si chiar dincolo de acestea. Astfel s-a produs o omogenizare a limbii. Faptul ca romanii din interiorul muntilor Carpati nu se deosebesc prin limba, port si obiceiuri de cei din exteriorul acestui inel arata ca muntii Carpati nu au reprezentat un obstacol, o bariera ci, dimpotriva, un element de legatura. De aceea Carpatii alcatuiesc “coloana vertebrala a pamantului si poporului romanesc” (fraza a fost lansata inca din 1909 de geograful H. Grothe, citat in I. Conea, “Carpatii, hotar natural?”).
Vintila Mihailescu aduce o completare binevenita cu privire la obiceiul romanesc al transhumantei. El face precizarea ca circulatia populatiei intre “bastionul trasilvanean” catre campii si valea Dunarii s-a facut, intr-adevar, prin transhumanta, dar nu numai atat. La aceasta miscare au contribuit nu numai pastorii, ci si plugarii, podgorenii, minerii, pescarii, negustorii, meseriasii. Mai mult, nu a existat un singur sens de circulatie, anume radierea dinspre podisul transilvan spre periferia tarii carpatice, ci si pe cel dinspre marele fluviu, care a reprezentat una dintre “axele de polarizare a neamului romanesc”, catre Carpati si podisul transilvan, “a doua axa de polarizare cu intermitente de imprastiere centrifuga a aceluiasi neam” (“Blocul carpatic romanesc”, pag. 8).
Dar Carpatii nu au doar aceasta calitate, aceea de a alcatui “coloana vertebrala a poporului romanesc”, ci, potrivit Vintila Mihailescu, muntii indeplinesc doua functii cu valoare geopolitica incontestabila:
1. “o functiune in epocile de criza europeana”, de aparare in caz de ofensiva si de pivot de manevra in caz de ofensiva;
2. “o functiune pozitiva in epocile de liniste”, de armonizare a intereselor sau tendintelor divergente care se intalnesc in aceasta zona.
La fel ca in cazul tuturor celorlalte unitati de relief importante ale Romaniei, acestea isi releva relevanta, atat pentru noi, cat si pentru Europa. Prin urmare, ”liniste, in aceasta parte a continentului european, a fost numai in scurtele epoci cand, intre imperiile din est, din vest si din sud, s-a intercalat un stat carpatic, sprijinit pe cetatea Transilvaniei si comandand pana dincolo de Nistru, pana in Dunare si in defileul ei carpatic, pana la tarmul Marii Negre, pana in mlastinile Tisei, cel putin” (V. Mihailescu, citat in I. Badescu, “Sociologia si geopolitica frontierei”, pag. 124-125).
I. Conea distinge inca un rol pe care l-au jucat Carpatii, acela de casa de educatie a neamului romanesc: “Cei care au umblat prin Muntii Apuseni stiu ce este acela un izbuc: este un izvor care, ca un melc, aci apare si curge, aci se trage indarat, in culcusul lui intortocheat de sub munte si nu mai curge deloc o jumatate pentru ca, iarasi, o alta jumatate sa se traga in munte si sa dispara, asa mereu…E imaginea, ni se pare, a neamului romanesc in vreme, privita si raportata la imaginea pamantului romanesc.: cand se facea vreme buna in poale, spre Tisa, spre Nistru, spre Dunare, atunci, incet, ca o apa domoala, neamul romanesc iesea la soare si se risipea in larguri pana la centura de ape lasata de Dumnezeu, iar cand viscolul barbar isi incepea suflarea din nou pe sesul cel din margini, din nou neamul se tragea la munte, la adapost, intocmai ca izvorul din Tara Motilor. Si asa mereu, pana in zarea zilelor noastre de izbavire” (citat in I. Badescu, “Sociologia si geopolitica frontierei”, pag. 85).
Dunarea
Dunarea strabate Romania pe o suprafata de 1075 kilometri. Ea reprezinta al doilea element natural care marcheaza configuratia naturala a Romaniei. De aceea, tara noastra mai este definita drept o tara carpato-danubiana.
Dunarea este importanta pentru Romania, intrucat pe teritoriul tarii noastre ea se varsa in Marea Neagra. De aceea, Gurile Dunarii reprezinta un foarte important strategic pentru controlul Marii Negre, al doilea dupa Bosfor si Dardanele. Este semnificativ din acest punct de vedere ca in istorie, lupta de capetenie dintre puterile care s-au intilnit pe acest teritoriu s-a dat pentru stapanirea Gurilor Dunarii. In secolul trecut s-a creat Comisia europeana pentru Gurile Dunarii cu scopul de a media conflictul dintre puterile vremii, in special cel dintre Rusia si Germania. Importanta Dunarii pentru intreaga Europa este relevata si de faptul ca din aceasta comisie faceau parte si tari non-dunarene, de pilda Marea Britanie.
La inceputul secolului trecut, R. Kjellen recunostea si el implicit, in lucrarea “Das Problem der drei Flusse” (“Problema celor trei fluvii”, 1917), importanta geopolitica a Dunarii: ”comandamentele geografice ale teritoriului cuprins intre cele mari trei fluvii, Dunarea, Rinul si Vistula, impun o solutie geopolitica: strangerea intr-un bloc federativ, sub egida germana, a intregii Europe Centrale cuprinse intre cele trei fluvii” (citat in I. Conea, “O pozitie geopolitica”). Cativa ani mai tarziu, Walter Pahl propunea acelasi lucru atunci cand afirma ca nici prin “cele mai rafinate sisteme de pacte nu poate fi abatuta Dunarea de la firescul ei curs (si de la fireasca ei misiune) nordvest-sudvest. Cu alte cuvinte, legile geopolitice ale spatiului indruma statele dunarene spre o stransa colaborare cu Reich-ul german” (citat in I. Conea, “O pozitie geopolitica”).
In articolul din 1941, “Hotarul romanesc dunarean”, geograful roman Al. Radulescu gaseste ca Dunarea indeplineste un rol intreit:
1. In primul rand, rolul de artera de navigatie, cunoscuta inca din Antichitate si reluata cu intensitate la inceputul epocii moderne.
2. Rolul de hotar: Dunarea desparte aici Europa Balcanica de Europa centro-orientala careia ii apartine si Romania. Toate sunt in contrast intre cele doua mari diviziuni: relieful mai mult muntos, predominarea tertiarului, procentul redus al loess-ului, climatul premediteranean, ca si flora si fauna sunt caracterele principale ale Peninsulei Balcanice, in timp ce in Europa centrala avem forme de relief variate, cu un procent mare de ses, predominarea quaternarului, bogate paturi de loess, climat continental de tip danubian si polonez” (I. Badescu, “Sociologia si geopolitica frontierei”, p. 100-101) .
3. Dunarea a avut rol de “polarizare politica a statului romanesc” (vezi si Vintila Mihailescu). Libera navigatie la gurile Dunarii poate fi asigurata de o Romanie puternica, singura interesata ca navigatia pe Dunare sa fie libera. Este semnificativ in acest sens ca, de cate ori Rusia sau Turcia au avut preeminenta la gurile Dunarii, navigatia comerciala pe Dunare a fost mult diminuata. Mihai David, intelege ca lupta de capetenie se da pentru stapanirea gurilor Dunarii, considerand ca Romania a ramas intreaga nu numai datorita rezistentei ei interne, care nu poate fi in nici un fel neglijata, ci si datorita echilibrului care exista intre puterile care au ravnit in diferite perioade la diferite regiuni ale trupului Romaniei: „Cand am pierdut o regiune, aceasta exprima un anume dezechilibru temporar in cadrul acestui echilibru de ansamblu, De pilda, cand Oltenia si nordul Bucovinei au cazut sub stapanirea Austriei-la sfarsitul secolului al XVIII-lea-era momentul cand Austria devenise puternica. Apoi, cand am pierdut teritoriul dintre Prut si Nistru (1812), era perioada cand Turcia slabise, iar Rusia se afla in ascensiune”.
Concluziile studiului lui N.Al Radulescu sunt, pe de o parte, ca navigatia pe Dunare s-a putut face in libertate numai cand rusii au fost indepartati de la Gurile Dunarii, pe de alta parta, aceea ca de Dunare se leaga insasi existenta statului romanesc, “a carui misiune de santinela europeana a dovedit de-a lungul istoriei ca o poate indeplini. Din aceste ratiuni geopolitice, Europa ar nevoie in aceasta pozitie de un stat romanesc puternic, intreg, avand un tarm la Marea Neagra suficient de intins incat sa devina apt pentru paza gurilor Dunarii” (citat in I. Badescu, “Sociologia si geopolitica frontierei”, pag. 103).

Aceasta a doua concluzie este si cea la care ajunge Simion Mehedinti cu privire rolul deosebit pe care Dunarea l-a jucat in istoria romanilor: acela de a fi determinat, in cea mai mare parte, intregirea teritoriala a statului roman in seolul al 19-lea si la inceputul secolului al 20-lea. Astfel, in incercarea de a oferi un raspuns la intrebarea “cand incepe Unirea?”, autorul stabileste urmatoarele etape in realizarea acestui obiectiv: a) in 1829, prin Tratatul de la Adrianopole, raialalele stapanite de turci pe malul stang al Dunarii au fost realipite la Muntenia, generozitatea marilor puteri de atunci fiind motivata, in primul rand, de dorinta Marii Britanii ca navigatia pe Dunare sa fie libera. b) In 1865 Basarabia este restituita, deoarece Anglia si Franta deveneau din ce in ce mai preocupate de “chestia Orientului” si de inaintarea rusilor catre Bosfor. c) Unirea Moldovei si a Munteniei a fost considerata necesara dooarece, pentru stapanirea Dunarii, era nevoie de o tara mai mare sub un domn legat prin recunostinta de Franta.
Problema Dunarii si a importantei strategice a ei si a gurilor sale nu poate fi separata de cea a stramtorilor Bosfor si Dardanele. Cunoscutul diplomat roman al perioadei interbelice, C. Diamandy, avertiza ca “daca geograficeste Dunarea sfarseste la gurile ei, economiceste ea se varsa in Marea Mediterana: in Delta isi varsa apele, in Mediterana isi duce navele. Fara iesire libera la raspantia Mediteranei, Dunarea nu-si poate indeplini rolul in comertul mondial” (citat in I. Seftiuc, “Romania si problema stramtorilor”, pag. 15). Parere impartasita si de Nicolae Titulescu, care, intr-un discurs tinut in cadrul unei conferinte dedicate exclusiv acestei probleme a stramtorilor, declara ca “stramtorile sunt insasi inima Turciei, dar ele sunt in acelasi timp si plamanii Romaniei” (idem).
Exista cateva elemente care amplifica, in zilele noastre, importanta Dunarii, transformand-o intr-o axa comerciala majora a Europei. Este vorba despre crearea canalului Rin-Main-Dunare, care leaga Marea Nordului cu Marea Neagra, portul Rotterdam cu portul Constanta. Tarile din Europa centrala pot avea acces direct la Marea Neagra si de aici la Canalul Suez. Apare o noua ruta comerciala: Canalul Suez-Europa Centrala via Constanta, care, fata de cea veche (cea care traverseaza intreaga Mare Mediterana si ocoleste Penisula Iberica) prezinta urmatorul avantaj: scurteaza drumul cu opt zile de mars, inclusiv costurile aferente. Alt avantaj: porturile Marii Negre si cele ale Marii Mediterane Orientale au cea mai favorabila pozitie fata de Canalul Suez pentru rutele Oceanului Indian si ale Extremului Orient (I. Seftiuc, “Romania si problema stramtorilor”).
Marea Neagra.
Al treilea element geografic important pentru Romania este reprezentat de Marea Neagra, din motive care tin, in primul rand, de unele trasaturi ale acesteia. O. Serebrian noteaza ca, datorita “enclavarii” si a departarii fata de Ocean, Marea Neagra are un “hinterland” imens si important. A doua trasatura importanta este aceea ca se afla situata la confluenta, pe de o parte, a doua religii, crestinismul si islamismul si, pe de alta parte, a doua familii de popoare, slave si turcice. Ca urmare a acestor doua trasaturi, o mare putere contemporana, Rusia, si doua puteri regionale, Ucraina si Turcia, isi construiesc conceptiile strategice, politice si economice tinand cont de aceasta mare si de spatiul adiacent ei (“Va exploda estul? Geopolitica spatiului pontic”, pag. 10).
In acest context, importanta Marii Negre pentru Romania devine evidenta, mai ales daca tinem cont de cuvintele lui S. Mehedinti ca “tarmul marii reprezinta cea mai favorabila fatada pentru orice stat”(“Legaturile noastre cu Dunarea si Marea”, pag. 26). Geograful roman subliniaza ca viata poporului nostru a avut si are doua coordonate: deoparte Muntele si Codrul, de alta parte Dunarea si Marea (“Legaturile noastre cu Dunarea si Marea”, pag. 7). Dat fiind rolul acestor repere fixe si cruciale pentru existenta colectiva a romanilor, continua Mehedinti, orice om politic trebuie sa preia tripla ingrijorare, a muntilor, a Dunarii si a Marii Negre, iar acela care pierde una dintre cele trei laturi ale ingrijorarii isi expune tara la primejdii.
La fel cum identificase o legatura directa intre procesul de formare a statului romanesc si existenta Dunarii, Mehedinti surprinde legatura de substanta dintre Mare si “neamul din Carpati”: “epocile de lumina ale neamului din Carpati si regiunea inconjuratoare au fost acelea cand marea de la rasarit s-a nimerit sa fie libera si impartasita din toate roadele civilizatiei mediteraneene” (“Legaturile noastre cu Dunarea si Marea”, pag. 18).
Mai mult, un alt autor roman, Gheorghe I. Bratianu, avanseaza ipoteza ca una dintre cele mai mari provincii istorice romanesti, Moldova, a aparut din nevoia de a organiza “drumul catre mare”: “drumul catre mare a cerut aici o ordine de stat si aceasta a infaptuit-o poporul roman” (“Chestiunea Marii Negre. Curs 1941-1942”, pag. 28). Dupa ce demonstreaza ca Romania are interese maritime, autorul roman precizeaza ca ea trebuie sa cerceteze toate consecintele care decurg din aceasta pozitie si sa includa obligatoriu in calculele sale geostrategice doua pozitii-cheie:
1.Intrarea Bosforului si, in general sistemul stramtorilor care duce navigatia dincolo de Marea Neagra si ...
2. ...Crimeea, care „prin raporturile naturale, prin cetatile ei din timpurile cele mai vechi, prin bastionul maritim inaintat pe care-l reprezinta Marea Neagra este evident o pozitie stapanitoare peste tot complexul maritim de iaci. Deci, cine are Crimeea, poate stapani Marea Neagra. Este evident ca aceasta problema se leaga de interesele statului roman, pentru ca, „in definitiv, ce sunt stramtorile decat altceva decat prelungirea gurilor Dunarii”?(“Chestiunea Marii Negre. Curs 1941-1942”, pag. 30-31).
Lungimea vecinatatii noastre cu marea a variat de-a lungul timpului. In general, putem spune ca aceasta vecinatate a fost intr-o relatie directa cu statutul Moldovei dintre Prut si Nistru. Pana in 1912, tarilor romanesti, Moldova si Muntenia le-a apartinut si partea de nord a Marii Negre care cuprinde Cetatile Chilia si Cetatea Alba (doua puncte strategice extrem de importante). In 1912, acest teritoriu a fost ocupat de catre Rusia in intelegere cu Turcia si, evident, si portiunea de litoral corespunzatoare din sudul acestei provincii. Dupa 1918, Basarabia a revenit la tara-mama, Romania. In 1940 a fost iarasi ocupata de Uniunea Sovietica. Dupa razboi, Stalin i-a dat denumirea de Moldova Sovietica, dar a luat sudul provinciei, cea care se invecina cu marea si a dat-o Ucrainei. Astfel ca portiunea de sud a Republicii Moldova (a teritoriului dintre Prut si Nistru) apartine si astazi- fara vreun drept istoric- Ucrainei.
Locurile si reperele geografice nu au aceeasi valoare geopolitica in toate perioadele de timp. Valoarea geopolitica va creste in functie de evolutiile din zona, de intensitatea comertului si a vietii economice. Valoarea geopolitica a Marii Negre creste in zilele noastre din mai multe motive. Datorita plasarii geografice, ea a fost considerata o perioada o mare inchisa, care nu are importanta strategica in razboiul modern. S-a sustras acestui statut, in primul rand prin cresterea importantei comerciale a Dunarii, si, in al doilea rand, prin descoperirea zacamintelor petroliere din Marea Caspica. Acestea vor trebui transportate spre Europa si spre intreaga lume, iar una dintre rutele principale este Marea Neagra. Daca ne uitam la principelale rute de transport ale acestor bogatii, ne apare limpede ca portul rusesc Novorosiisk creste foarte mult in importanta. De aici, rutele de transport pot sa urmeze directii diferite: direct cu tancurile spre Bosfor si Dardanele sau cu tancurile de petrol pana in Constanta.
Traficul Asia Centrala - Occident poate sa urmeze mai multe rute, fiecare dintre ele prezentand o serie de avantaje si de dezavantaje. Trei dintre acestea sunt identificate si prezentate de O. Serebrian, in cartea mentionata anterior, dedicata in intregime spatiului pontic si schimbarilor produse in acest areal geografic de dezmebrarea URSS si de descoperirea zacamintelor de la Marea Caspica.
1) In primul rand, pentru ca aceste rezerve sa poata fi transportate, este absolut necesara marirea capacitatii porturilor Taganrag, Novosiisk, Tuapse.
2) O a doua solutie, daca nu se realizeaza acest lucru, ar putea fi aceea de a crea o retea de oleoducte si gazoducte care sa evite Rusia, dar care sa treaca, in drumul catre porturile tucesti, prin Iran. Traseul iranian este aparent neconvenabil din cauza disensiunilor turco-iraniene.
3) Prin urmare, o solutie, de interes pentru tara noastra, ar fi asanarea circuitului Marea Caspica - Marea Azov, via canalul Volga-Don. Canalul prezinta o deosebita valoare geopolitica si geoeconomica, care consta in conectarea spatiului central-asiatic la Oceanul Mondial, via Marea Neagra. Alt avantaj al acestei ultime rute ar fi acela ca evita dependenta de retelele de conducte care traverseaza Caucazul, spatiu de seisme politice permanente. Si aceasta ruta prezinta unele dezavantaje, deoarece canalul Volga -;Don este nefunctional in perioada ingheturilor, iar marile tancuri petroliere nu pot accede prin el spre Marea Caspica in pofida celor mai radicale modernizari.