Ce este poluarea in general?
De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a
aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta
si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era
ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit
nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului
natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare,
tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura
si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de
suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul. x8k15ke
Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua
revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi,
vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul
marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in
salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un
cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat,
in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale
este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului
natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai
putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie
multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu
diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile
si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri
imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile
civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau
asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La
mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei
industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea
mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre
din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul
industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor
trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de
locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune
demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta
deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii
politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost,
de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in
ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit
a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune
si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza
nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei
umane, incepand cu sanatatea.
Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune
pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana
la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire
si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor
necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si
pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau
din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca
in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite
inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie
devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput
sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de
hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca,
in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt "devorate"
de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre
frunza verde si asfalt.
De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut
jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat
de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in
cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale
vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte
dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ
subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.
Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii
nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au
impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.
Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara
greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur,
in aceasta privinta calculele sunt foarte precare.Recurgem totusi la unele,
care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului
roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana
la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea
de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.
In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare
asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat
de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate
anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia
oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei "plamani
verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.
Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor
raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si
turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica
indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de
plante si animale foarte utile etc.
Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata
insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata
uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea
ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite
sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe
si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o
cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite
fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului,
exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.
Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila
si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati
de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si
impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele
acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca
si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti
traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv
resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru
ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista
practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul
oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata
de la sate.
Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii
vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase
- fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele
mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa
depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene
"produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo
trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului,
in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense,
acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si
apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi
materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si,
practic, nu se recicleaza pe cale naturala.
Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele
puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870,
in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea
gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si
curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se
pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase.
Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele
urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la
iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile
arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte
aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor,
si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "evadeaza"
in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei
si la gestul reflex de a arunca resturile.
Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca
anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si
gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale
- probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica,
unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia
automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.
Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul
poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are
loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista
de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane
unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat,
zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad
de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri
ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai
mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea
oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema,
specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor
de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea
aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.
Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis,
nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai
multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element
in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In
preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare"
a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri
etc.
La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta
care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3
km grosime. Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din
restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia
lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale
economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea
din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai
mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii
naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare
parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor
uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.
Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati"
de "ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea
fi considerate "mareele negre", adica poluarea, practic continua,
cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei
si faunei marine.
Poluarea atmosferei
Poluarea atmosferica implica emanarea de substante daunatoare organismelor
vii, in atmosfera. Poluanti precum oxizii de sulf si azot, cloro-fluoro-carburile,
dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, si funinginea(carbunele) sunt pricipalii
contribuitori la poluarea atmosferica. Poluarea atmosferica poate afecta de
asemenea ecosistemele acvatice si terestre daca poluantii se dizolva in apa
sau precipita sub forma de poaie.
Se estimeaza ca poluarea atmosferica contribuie anual la aproximativ 120.000
de decese in SUA. In fiecare an dezvoltarea industriei genereaza miliarde de
tone de materiale poluante.
Cauzele poluarii atmosferice
Poluantii primari sunt acei poluanti atmosferici emanati direct in atmosfera,
de exemplu particulele de funingine, dioxidul de sulf si oxizii de azot. Poluantii
secundari sunt produsi prin reactii intre poluantii primari. De exemplu, ozonul
se formeaza deasupra arealelor urbane prin reactii dintre poluantii primari
si componentii normali ai atmosferei. Monoxidul de carbon si oxizii de azot
sunt principalii poluanti emisi de arderile de combustibil. Funinginea si dioxidul
de sulf sunt poluantii primari produsi in principal prin arderile de combustibili
fosili in centralele energetice, precum petrolul si carbunele. In fiecare an
peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra in compozitia atmosferei
prin aceste procese. Poluantii au tendinta de a se gasi numai in anumite zone.
O semnificanta parte a industriei si a transporturilor se bazeaza pe combustibili
fosili. Pe masura ce acesti combustibili sunt consumati, in atmosfera sunt eliminate
particule chimicale de materii poluante. Cu toate ca un mare numar de astfel
de chimicale contribuie la poluarea atmosferica, cele mai multe dintre ele contin
carbon, sulf si azot. Combustia carbonului, a petrolului si a benzinei este
raspunzatoare pentru majoritatea poluantilor atmosferici. Mai mult de 80% din
dioxidul de sulf, 50% din oxidul de azot, si intre 30 si 40% din materia poluanta
emanata in atmosfera de catre SUA, sunt produse de combustibili fosili, centrale
electrice, boilere industriale si furnale reziduale; 80% din monoxidul de carbon
si 40% din oxidul de azot si hidrocarburi rezulta din arderea gazului si a combustibililor
diesel. Alte materiale poluante pot avea sursa de emitere industria metalelor
(fier, zinc, plumb, cupru), rafinariile petrolifere, uzinele de ciment si cele
in care se obtine acidul azotic si acidul sulfuric. Aceste chimicale interactionaza
intre ele dar si cu razele ultraviolete din razele solare cu intensitati periculoase.
Smogul se formeaza in areale urbane, in acele locuri in care exista un mare
numar de automobile, cand dioxidul de azot este descompus de razele solare,
eliberandu-se ozonul, aldehide si cetone. Smogul poate cauza severe probleme
medicale. Cand dioxidul de sulf si oxidul azotos se transforma in acid sulfuric
si acid azotic in atmosfera, aceste substante precipita sub forma de ploaie,
asa numita ploaie acida. Ploaia acida este o grava problema globala pentru ca
foarte putine specii sunt capabile sa supravietuiasca in asemenea conditii.
Controlarea poluarii atmosferice
Cele mai sensibile strategii de control ale poluarii atmosferice implica metode
ce reduc, colecteaza, capteaza sau retin poluanti inainte ca ei sa intre in
atmosfera. Din punct de vedere ecologic, reducand emisiile poluante cu o marire
a randamentului energetic si prin masuri de conservare, precum arderea de mai
putin combustibil este strategia preferata. Influentand oamenii sa foloseasca
transportul in comun in locul autovehiculelor personale ajuta de asemenea la
imbunatatirea calitatii aerului urban.
Poluantiii potentiali pot exista in materialele ce intra in procese chimice
sau in procese de combustie(ca de exemplu plumbul din benzina). Metode de controlare
a poluarii atmosferice includ si indepartarea materialelor poluante direct din
produsul brut, inainte ca acesta sa fie folosit, sau imediat dupa ce s-a format,
dar si alterarea proceselor chimice ce duc l-a obtinerea produsului finit, astfel
incat produsii poluanti sa nu se formeze sau sa se formeze la nivele scazute.
Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folositi de catre automobile
este posibila si prin realizarea unei combustii cat mai complete a carburantului
sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator si motor,
dar si prin descompunerea gazelor in elemente putin poluante cu ajutorul proceselor
catalitice. Poluantii industriali pot fi la randul lor captati in filtre, precipitatori
electrostatici etc.
Efecte pe scara-larga
Inaltele cosuri de fum pe care le folosesc industriile si filtrele lor nu indeparteaza
substantele poluante doar prin propulsarea lor in straturile inalte ale atmosferei,
asa ca se considera posibilitatea sa se reduca concentratia agentilor poluanti
in arealul respectiv, in locul unde se produc. Poluantii pot fi insa transportati
la mari distante de locul originar al emisiei, si pot produce efecte adverse
in alte areale. Emisiile de sulf si de azot din America centrala si de est,
cauzeaza ploi acide in statul New York, New England si in estul Canadei. Nivelul
pH-ului sau aciditatea multor lacuri din acele zone a fost dramatic deteriorata
de aceasta ploaie acida astfel ca intreaga populatie de peste din lacurile respective
a fost distrusa. Efecte similare au fost semnalate si in Europa. Emisiile de
dioxid de sulf si reactiile de formare ale acidului sulfuric pot fi de asemenea
responsabile pentru atacul asupra stancilor si a rocilor la mari distante de
sursa de poluare.
Cresterea pe scara mondiala a consumului de petrol si carbune inca din anii
’40 au condus la cresteri substantiale de dioxid de carbon. Efectul de
sera ce rezulta din aceasta crestere de CO2 , ce permite energiei solare sa
patrunda in atmosfera dar reduce reemisia de raze infrarosii de la nivelul Pamantului,
poate influenta tendinta de incalzire a atmosferei, si poate afecta climatul
global si acest prin acest lucru calota glaciara de la poli s-ar topi partial.
O posibila marire a paturii de nori sau o marire a absortiei excesului de CO2
de catre Oceanul Planetar, ar putea stopa partial efectul de sera, inainte ca
el sa ajunga in stadiul de topire a calotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare
ale SUA, eliberate in anii ’80 indica faptul ca efectul de sera este in
crestere si ca natiunile lumii ar trebui sa faca ceva in aceasta privinta.
Pricipalele fenomene poluante
1. Smogul
Smogul este un amestec de ceata solida sau lichida si particule de fum formate
cand umiditatea este crescuta, iar aerul este atat de calm incat fumul si emanatiile
se acumuleaza langa sursele lor. Smogul reduce vizibilitatea naturala si adesea
irita ochii si caile respiratorii, si se stie ca este cauza a mii de decese
anual. In asezarile urbane cu densitate crescuta, rata mortalitatii poate sa
creasca in mod considerabil in timpul perioadelor prelungite de expunere la
smog, mai ales cand procesul de inversie termica realizeaza un plafon de smog
deasupra orasului.
Smogul fotochimic este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre
emisiile poluante si radiatiile solare. Cel mai intalnit produs al acestei reactii
este ozonul. In timpul orelor de varf in zonele urbane concentratia atmosferica
de oxizi de azot si hidrocarburi creste rapid pe masura ce aceste substante
sunt emise de automobile sau de alte vehicule. In acelasi timp cantitatea de
dioxid de azot din atmosfera scade datorita faptului ca lumina solara cauzeaza
descompunerea acestuia in oxid de azot si atomi de oxigen. Atomii de oxigen
combinati cu oxigenul molecular formeaza ozonul. Hidrocarburile se oxideaza
prin reactia cu O2, si reactioneaza cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul
de azot. Pe masura ce se apropie mijlocul zilei, concentratia de ozon devine
maxima, cuplat cu un minimum de oxid de azot. Aceasta combinatie produce un
nor toxic de culoare galbuie cunoscut drept smog fotochimic. Smogul apare adesea
in zonele oraselor de coasta si este o adevarata problema a poluarii aerului
in mari orase precum Atena, Los Angeles, Tokyo.
Los Angeles este o aglomeratie urbana-suburbana cladita pe coasta deluroasa,
avand in vecinatate la sud si la est Oceanul Pacific. Muntii se intind la est
si la nord; de asemenea la nord se gaseste San Fernando Valley, o parte a orasului
cu aproximativ o treime din populatia orasului care este separata de Hollywood
si de centrul orasului de Muntii Santa Monica si de Parcul Griffith, spatiul
cel mai mare de recreere al orasului. Los Angeles-ul face legatura intre regiunile
sale prin intermediul unor mari autostrazi de otel si beton -; faimosul
sistem de sosele -; construit pentru transportul rapid, la mari viteze,
dar care este de obicei congestionat de trafic. Smogul produs de gazele de esapament
ale masinilor sau de alte surse este o problema continua a poluarii. Un sistem
de cai ferate orasenesc opereaza din 1993; cand va fi terminat in anul 2001,
sistemul va lega 36.5 km de linii subterane cu aproximativ 645 km de linii.
Tokyo este capitala si cel mai mare oras al Japoniei, precum si unul dintre
cele mai populate orase ale lumii, dupa statisticile din anul 1993, metropola
insumand 11.631.901 de persoane. Orasul este centrul cultural, economic si industrial
al Japoniei. Industria este concentrata in zona Golfului Tokyo, extinzandu-se
spre Yokohama, producand aproape o cincime din totalul de produse economice,
acestea cuprinzand: industria grea (cu mai mult de doua treimi din total), si
industria usoara, care este foarte diversificata: produse alimentare, textile,
produse electronice si optice, masini, chimicale, etc.
Aceasta vasta dezvoltare economica implica si un grad ridicat al poluarii, datorat
emanarii de substante nocive in atmosfera in urma proceselor de productie. De
asemenea, numarul mare de autovehicule contribuie la cresterea cantitatii de
noxe din atmosfera. Pentru a se reduce gradul de poluare, autoritatile locale
incurajeaza folosirea transportului in comun, cum sunt metrourile si trenurile
de mare viteza, care fac legatura dintre diferitele parti ale orasului. De asemenea,
se recurge la modernizarea sistemului de sosele pentru a se evita aglomerarile
si blocajele rutiere. Totusi mai sunt prezente probleme in traficul rutier in
anumite zone ale metropolei.
Mexico City este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oras al acestei
tari. Este, totodata, si cel mai oras al emisferei vestice si reprezinta centrul
cultural, economic si politic al tarii, avand o populatie de 8.236.960 de locuitori,
conform statisticilor facute in anul 1990. In acest oras se produce aproximativ
o jumatate din productia economica a Mexicului, aceasta fiind reprezentata de:
industria textila, chimica si farmaceutica, electrica si electrotehnica, precum
si o dezvoltata industrie; aditional la acestea se mai dezvolta si industria
usoara, industria alimentara si cea textila.
2. Ploaia acida
Ploaia acida este un tip de poluare atmosferica, formata cand oxizii de sulf
si cei de azot se combina cu vaporii de apa din atmosfera, rezultand acizi sulfurici
si acizi azotici, care pot fi transportati la distante mari de locul originar
producerii, si care pot precipita sub forma de ploaie. Ploaia acida este in
prezent un important subiect de controversa datorita actiunii sale pe areale
largi si posibilitatii de a se raspandi si in alte zone decat cele initiale
formarii. Intre interactiunile sale daunatoare se numara: erodarea structurilor,
distrugerea culturilor agricole si a plantatiilor forestiere, amenintarea speciilor
de animale terestre dar si acvatice, deoarece putine specii pot rezista unor
astfel de conditii, deci in general distrugerea ecosistemelor.
Problema poluarii acide isi are inceputurile in timpul Revolutiei Industriale,
si efectele acesteia continua sa creasca din ce in ce mai mult. Severitatea
efectelor poluarii acide a fost de mult recunoscuta pe plan local, exemplificata
fiind de smog-urile acide din zonele puternic industrializate, dar problema
s-a ridicat si in plan global. Oricum, efectele distructive pe areale in continua
crestere a ploii acide au crescut mai mult in ultimele decenii. Zona care a
primit o atentie deosebita din punct de vedere al studierii sale, o reprezinta
Europa nord-vestica. In 1984, de exemplu, raporturi privind mediul ambiant indica
faptul ca aproape o jumatate din masa forestiera a Padurii Negre din Germania,
au fost afectata de ploi acide. Nord-estul Statelor Unite si estul Canadei au
fost de asemenea afectate in special de aceasta forma de poluare.
Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majora a formarii ploii
acide. Datorita faptului ca reactiile chimice ce decurg in cadrul formarii ploii
acide sunt complexe si inca putin intelese, industriile au tendinta sa ia masuri
impotriva ridicarii gradului de poluare a acestora, si de asemenea s-a incercat
strangerea fondurilor necesare studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele
statelor in cauza si-au asumat raspunderea sa le suporte. Astfel de studii eliberate
de guvernul Statelor Unite in anii ’80, implica industria ca fiind principala
sursa poluanta ce ajuta la formarea ploii acide in estul Statelor Unite si Canada.
In 1988 o parte a Natiunilor Unite, Statele Unite ale Americii si alte 24 de
natiuni au ratificat un protocol ce obliga stoparea ratei de emisie in atmosfera
a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987. Amendamentele din 1990 la Actul
privind reducerea poluarii atmosferice, act ce a fost semnat inca din 1967,
pun in vigoare reguli stricte invederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf
din cadrul uzinelor energetice, in jurul a 10 milioane de tone pe an pana pe
data de 1 Ianuarie,2000. Aceasta cifra reprezinta aproape jumatate din totalul
emisiilor din anul 1990.
Studii publicate in 1996 sugereaza faptul ca padurile si solul forestier sunt
cu mult mai afectate de ploaia acida decat se credea prin anii ’80, si
redresarea efectelor este foarte lenta. In lumina acestor informatii, multi
cercetatori cred ca amendamentele din 1990 in vederea reducerii poluarii si
a purificari aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile si solurile
forestiere de viitoarele ploi acide.
3. Disparitia stratului de ozon
Stratul de ozon este o regiune a atmosferei de la 19 pana la 48 km altitudine.
Concentratia maxima de ozon de pana la 10 parti pe milion are loc in stratul
de ozon. Asadar ozonul se formeaza prin actiunea razelor solare asupra oxigenului.
Aceasta actiune are loc de cateva milioane de ani, dar compusii naturali de
azot din atmosfera se pare ca au mentinut concentratia de ozon la un nivel stabil.
Concentratii ridicate la nivelul solului sunt periculoase si pot provoca boli
pulmonare. Cu toate acestea insa, datorita faptului ca stratul de ozon din atmosfera
protejeaza viata pe Pamant de radiatiile solare, acesta este de o importanta
critica. De aceea, oamenii de stiinta au fost ingrijorati cand au descoperit
in anii ’70 ca produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite
indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare
a stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt
descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de
ozon -; pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C.
Din aceasta cauza folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost interzisa
in Statelele Unite si nu numai. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile
bromurate ca si oxizii de azot din ingrasaminte, pot de asemenea ataca stratul
de ozon. Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de
cancere de piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului
si cresterea cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei.
Incepand din anii ’70 cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica
au detectat o pierdere periodica a stratului de ozon din atmosfera. Studiile
conduse cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici indica faptul
ca procentul total de ozon de deasupra zonei Antartice este in declin. Zborurile
pe deasupra regiunilor Arctice au descoperit o problema asemanatoare.
Meteorologia si efectele asupra sanatatii
Produsele concentrate poluante sunt reduse chimic de amestecurile moleculare
din atmosfera, ce depind de conditiile atmosferice, ca de exemplu temperatura,
viteza vantului si miscarile sistemelor depresionare care interactioneaza cu
topografia locala, modeland muntii si vaile.In mod normal, temperatura descreste
odata cu cresterea altitudinii. Dar cand o patura atmosferica de aer rece se
pozitioneaza sub o patura de aer mai cald, producandu-se o inversiune termala,
amestecurile chimice atmosferice intre componentele atmosferice si poluanti
sunt incetinite, la fel ca si procesele reducatoare, iar poluantii se pot acumula
la altitudini joase, aproape de nivelul solului. Aceste inversiuni termale pot
surveni sub un front atmosferic stationar de presiune ridicata cuplat cu viteze
scazute ale vantului.
Perioade de numai trei zile cu astfel de conditii pot duce la aparitia unor
concentratii periculoase de materiale poluante, in arealele in care exista un
grad ridicat de poluare si, in conditii severe pot rezulta maladii sau chiar
moartea. Spre exemplu o inversiune termala deasupra orasului Donora, din Pennsylvania,
in 1948, a cauzat afectiuni pulmonare la peste 6000 de persoane si moartea a
20 dintre ele. Severe cazuri de poluare in Londra a luat intre 3500 si 4000
de vieti in 1952 si alte 700 in 1962. Degajari de izocianat de metil in aer
in timpul unei inversiune termale a cauzat dezastrul din India, din Decembrie
1984, cand s-au produs peste 3300 de decese si alte 20.000 de inbolnaviri.
Efectele unei prelungite expuneri la concentratii scazute de poluanti nu este
inca bine definita; cu toate acestea cei mai expusi pericolului unie inbolnaviri
din cauza poluarii sunt cei foarte tineri, batranii, fumatorii, cei care muncesc
intr-un mediu in care sunt expusi direct la maetrialele poluante, si mai ales
persoanele cu afectiuni cardiatice sau pulonare. Alte efecte negative ale poluarii
sunt deteriorarea culturilor agricole si chiar inbolnavirea anmalelor. Primele
efecte vizibile ale poluarii sunt cele estetice care nu sunt neaparat periculoase
si care include scaderea vizibilitatii datorita acumularilor de particule pe
praf aflate in suspensie in aer, mirosul urat produs de hidrogenul sulforos
emanat din fabricile de celuloza si hartie etc.
Actiuni guvernamentale
Diferite tari au impus standarde in legislatie cu prvire la nivelele de concentratie
ce se cred a fi suficient de scazute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele
privind sursele de emisie au de asemenea specificate limitele de emisie a substantelor
poluante in atmosfera astfel incat standadele de calitate ale aerului sa fie
atinse. Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea tratatelor
internationale ale mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in
Martie 1985 conventia Natiunilor Unite cu privire la stratul de ozon. “Protocolul
de la Montreal”, asa cum a fost numita aceasta conventie renegociata in
1990 apela la indepartarea anumitor clorocarburi si fluorocarburi pana la sfarsitul
secolului si asigura ajutor in vederea dezvoltarii tarilor in realizarea acestor
tranzitii. In plus, mai multe tratate internationale au fost semnate in scopul
reducerii incidentei ploii acide.
In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970,
1977 si 1990 este baza legala a controlarii poluarii atmosferice. Agentia de
Protectie a Mediului are ca responsabilitate primara indeplinirea cererilor
acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde privind calitatea aerului
in cazul diferitelor substante. Actul a fost de asemenea destinat prevenirii
deteriorarii calitatii aerului in arealele unde aerul este in prezent mai curat
decat impun standardele. Amendamentele din 1990 identifica ozonul, monoxodul
de carbon, ploaia acida si noxele atmosferice ca fiind cele mai grave probleme
ale poluarii aerului.
Alte probleme legate de poluare
Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate
ar trebui sa lucreze alaturi de statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura
faptul ca economiile acestor tari sa nu contribuie la accentuarea problemelor
legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui sa se gandeasca
la sustinerea programelor de reducere a poluarii decat la o extindere cat mai
mare a industrializarii. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie
acceptate pe scara mondiala, si oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca
la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se sacrifica insa confortul.
Cu alte cuvinte, avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala
a mediului inconjurator ar putea fi stopata.
Ce am putea face pentru mediul inconjurator
Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva
din lucrurile pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt:
Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie
pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla.
Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa
cumperi altele noi, repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza
cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona
ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta.
Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asugura-te ca podul
este suficient izolat pentru a pastra caldura casei.
Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi
noi aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie.
Foloseste becuri cu un consum scazut de energie si baterii reincarcabile.
Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica
apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi.
Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele
ce le determina. Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea
informa.
Situatia ozonului atmosferic. Progrese in implementarea prevederilor Protocolului
de la Montreal si ale Conventiei de la Viena privind protectia stratului de
ozon Situatia ozonului atmosferic
Distrugerea ozonului stratosferic, cu efectele sale potentiale asupra cresterii
radiatiei UB-B la nivelul solului constituie o caracteristica atmosferica la
scara globala. Asa cum s-a constatat din ultimile evaluari internationale a
continuat declinul ozonului. in emisfera nordica, in stratosfera arctica, in
lunile ianuarie-februarie s-au atins, episodic, scaderi de aproximativ 60% la
inaltimi de cca 18 km, iar temperaturile stratosferice din aceasta regiune au
fost cele mai scazute din ultimii 10 ani. In primele doua saptamani din luna
martie 2000, cantitatea de ozon total din zona polara a fost cu 16% mai mica
decat valorile din anii 1980. La sfarsitul lunii martie, la latitudinile europene
medii, cantitatea medie de ozon total a fost cu 15% sub valorile medii neperturbate.
In Romania, acumularea unui fond de date timp de 21 ani permite evaluarea, cu
un grad de confidenta ridicat, a starii ozonului total.Tendinta de scadere a
continuat si in cursul anului 2000, aceasta reprezentand 9,41% fata de mediile
lunare multianuale. Abaterile medii lunare ale ozonului total din anul 2000
fata de valorile corespunzatoare din ultimii 5 ani sunt negative in totalitate,
ceea ce confirma tendinta de scadere, aceasta fiind accentuata, in plus, de
valorile negative mari din cursul anotimpului cald (tabelul 1.6.). Datorita
dependentei ridicate a concentratiei ozonului de transportul atmosferic la scara
mare, episodic, se pot inregistra concentratii ridicate de ozon care determina
abateri pozitive. Edificatoare in acest sens este evolutia ozonului total in
cursul anului 1998, care a fost caracterizat ca un an “normal”.Tabelul
1.6. Abaterile medii lunare (%) ale cantitatii de ozon total fata de mediile
lunare multianuale
Anul Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie
Noiembrie Decembrie
1996 -0.3 4.1 4.3 2.1 -5.7 -4.9 -6.0 -5.5 2.6 1.4 -4.1 -0.6
1997 3.3 -2.8 -3.3 -6.2 -6.8 -2.9 -4.5 -4.0 -1.6 2.7 -3.4 -2.6
1998 1.2 -9.1 5.7 -1.1 0.0 -1.4 -1.2 -3.7 1.3 -1.4 4.8 2.6
1999 -9.0 11.5 -2.7 0.8 -3.3 -2.3 -2.4 -3.7 -9.1 -6.5 -2.4 -13.9
2000 1.8 -5.5 -3.0 -6.5 -3.0 -4.0 -3.3 -5.0 -0.6 -5.9 -2.4 -1.9
Media -0.6 -0.3 0.2 -2.2 -3.8 -3.1 -3.5 -4.4 -1.5 -1.9 -1.5 -3.3
(Date furnizate de INMH) Aceste fenomene au loc la scara regionala si nu constituie
dovezi ale refacerii stratului de ozon.Valorile masurate ale UV-B din anul 2000
sunt asemanatoare cu cele masurate in anul 1999 in lunile de iarna si primavara,
dar, incepand dela sfarsitul lunii mai si pana in luna august inclusiv, valorile
medii zilnice din zilele cu soare sunt mai mari cu 1-2%, iar valorile maxime
din lunile iunie si iulie sunt mai mari cu 5-6% decat valorile corespunzatoare
din anul 1999. Aceasta crestere se datoreaza, in principal, continutului scazut
de vapori de apa din intreaga coloana atmosferica.Progrese in implementarea
prevederilor Protocolului de la Montreal si ale Conventiei de la Viena privind
protectia stratului de ozonUna dintre problemele majore cu care se confrunta
omenirea in pragul noului mileniu, cu privire la mediul inconjurator, este diminuarea
drastica a stratului de ozon, nu numai la polii Pamantului, ci si in zone intens
populate: nordul Europei, Rusia australa, sudul Frantei, nordul peninsulei Iberice,
Argentina. Echilibrul stratului de ozon este tot mai periclitat de emisiile
de substante de natura antropica, cum sunt hidrocarburile fluoroclorurate si/sau
bromurate, tetraclorura de carbon, metil cloroformul, bromura de metil, substante
avand numeroase utilizari in industrie sau agricultura.Consecintele ireversibile
ale acestui fenomen atat asupra ecosistemelor terestre, acvatice si asupra sanatatii
populatiei, cat si asupra sistemului climatic au condus la necesitatea unui
efort concentrat la nivel global, si ca urmare, a fost instituit regimul international
al ozonului la care sunt astazi parte 176 de tari.Romania a aderat la Conventia
de la Viena privind protectia stratului de ozon, adoptata la 25 martie 1985,
la Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon
adoptat la 16 septembrie 1987 si la Amendamentul adoptat la Londra la 27-29
iunie 1990 prin Legea nr. 84/15 decembrie 1993.In 28 noiembrie 2000 au fost
transmise catre Secretarul General al Natiunilor Unite, instrumentele de ratificare
a Amendamentului la Protocolul de la Montreal adoptat la 25 noiembrie 1992 la
Copenhaga. Romania va deveni Parte la acest amendament incepand cu 26 februarie
2001.De asemenea, a fost initiata si se afla intr-un stadiu avansat procedura
de acceptare a Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat la Montreal
in 1997, care prevede instituirea unui sistem de licente pentru productia, importul
si exportul de substante care epuizeaza stratul de ozon, in scopul prevenirii
traficului ilicit cu aceste substante.Perioada 1 iulie 1999-1 iulie 2000 a reprezentat
anul inghetarii consumului de clorofluorocarburi (CFC) la nivel national si
intrarea intr-o noua etapa a procesului de eliminare treptata a acestor substante,
in concordanta cu obligatiile care revin tarii noastre ca semnatara a tratatelor
internationale mentionate. Cu un consum de 350 tone CFC, Romania s-a incadrat
in limitele de productie si consum stabilite in cadrul protocolului. Romania
a facut progrese in implementarea regimului juridic al ozonului, prin:1. continuarea
dezvoltarii cadrului legislativ si institutional necesar aplicarii regimului
ozonului; 2. implementarea transferului de tehnologie nepoluanta care au condus
la eliminarea a 1069 de tone, consum anual la utilizatorii industriali de substante
care epuizeaza stratul de ozon; 3. instituirea controlului comertului cu aceste
substante (prin obligativitatea obtinerii acordului de mediu pentru importul/exportul
de substante care epuizeaza stratul de ozon, conform procedurii de reglementare
aprobata prin Ordinul MAPPM nr. 506/ 1996); 4. introducerea unor restrictii
la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, prin
Legea nr. 159 / 2000 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 89/31 august
1999. Valorile de ozon total exprimate in unitati Dobson si intensitatea radiatiei
UV-B sunt masurate de statiile Institutului National de Meteorologie si Hidrologie
Bucuresti.
Marirea disponibilului de apa dulce
Viata pe pamant este dependenta de apa. Cresterea demografica, concentrarile
urbane, ridicarea nivelului de trai, progresul igienei maresc continuu consumurile
casnice de apa. Totalul apei pe Glob este aproape de 1,39 miliarde km3, din
care 96,5% se afla in Oceanul Planetar.
Apa dulce reprezinta 3,5% din volumul total de apa al hidrosferei. Analizand
diversele forme sub care se gaseste apa dulce, evidentiem urmatoarea situatie:
calotele glaciare si ghetarii detin 77,2% din volumul total de apa dulce, ponderea
apelor subterane si umiditatea solului este de 22,4%, aceea a lacurilor si mlastinilor
de 0,35%, cea reprezentata de umiditatea atmosferica 0,04%, iar aceea a cursurilor
de apa de numai 0,01%.
Printre solutiile avute in vedere pentru a satisface necesarul de apa mereu
crescut, amintim: desalinizarea apei de mare, panzele subterane si folosirea
gheturilor polare.
Desalinizarea apei de mare reprezinta una dintre aceste solutii. Procedeele
tehnice sunt variate: prin distilare, prin electroliza, utilizarea unor substante
chimice denumite schimbatori de ioni, prin inghetare. Primul procedeu este cel
mai ieftin si cel mai raspandit.
Celelalte procedee dau o apa de baut mai buna, insa sunt mai costisitoare. Ea
se aplica totusi in zone aride, dar care dispun de abundente resurse de energie
si sunt des populate In Kuwait functioneaza o serie de uzine care produc peste
100.000 m3 apa desalinizata pe zi. Uzine similare sunt in Israel, Iran, Venezuela,
in sudul S.U.A. Instalatii de desalinizare se gasesc si in unele insule care
sunt obligate sa plateasca un pret scump pentru aducerea apei din alta parte,
ca de exemplu unele insule din Antile (Bahamas, Cuba) sau in Malta.
Cel mai spectaculos experiment american in acest domeniu este instalatia pentru
desalinizarea apei marine din California, care daca se vor confirma previziunile,
va fi cea mai mare din lume si unde, pentru prima data, se foloseste pe scara
larga energia atomica in dublu scop: al desalinizarii si al producerii energiei
electrice. Instalatia completa de desalinizare a fost prevazuta a avea o capacitate
finala de aproximativ 570 mil. l de apa distilata pe zi. Cele doua reactoare
atomice instalate aici au fost proiectate pentru a genera aproximativ 1.800.000
KWh de energie ceea ce este suficient pentru un oras de aproape 2.000.000 de
locuitori. Proiectul a mai prevazut ca instalatia sa fie construita pe o insula
artificiala in Oceanul Pacific la o distanta de aproximativ 800 m de coasta
Californiei de sud, la circa 40 km la sud de Los Angeles, in vecinatatea plajei
Bolsa Chica, deservind deci o regiune semiarida si cu una din cele mai ridicate
densitati de populatie din lume. Procedeul ales pentru desalinizarea apei marine
este cel al distilarii, similar aceluia care produce ploaia: prin incalzire
se provoaca fierberea unei parti din apa salina, vaporii rezultati transformandu-se
apoi, prin condensare, in apa nesarata.
De mai bine de o jumatate de secol, uzinele Atlas din Bremen (Germania) construiesc
instalatii de desalinizare a apei de mare, destinate la inceput obtinerii de
apa pentru alimentarea azanelor, mai tarziu si a apei potabile la bordul vapoarelor.
Prima instalatie pe uscat a fost montata de aceasta intreprindere in Africa
de SV (Namibia), in 1954. De atunci, instalatiile Atlas s-au raspandit in toata
lumea. La targul de la Hanovra, din 1972, a fost prezentata pentru prima data
o macheta a uzinei de test care va putea acoperi necesarul de apa potabila al
unui oras de 400.000 locuitori: 50 mil. l pe zi. Tot in 1972, in luna august,
a fost data in functiune prima instalatie de desalinizare a apei marine din
Europa, destinata aprovizionarii comunale cu apa potabila, in Insula Helgoland.
In instalatia de detensionare-vaporizare in vid de aici se realizeaza o productie
zilnica de 800 m3 de apa distilata careia, pentru a deveni potabila, i se adauga
dioxid de carbon si este filtrata prin pietris de marmura sau piatra naturala
corespunzatoare.
Datorita uzinei de desalinizare, cei 3500 de locuitori ai insulei si cei inca
3500 de excursionisti care viziteaza insula in perioada vacantelor nu mai sunt
nevoiti sa se multumeasca doar cu apa de fantana sau cu cea adusa de cisterne.
Toate instalatiile de desalinizare a apei de mare constituite din uzinele Atlas
functioneaza dupa principiul distilarii in vaporizatorul de detensionare. Recent,
a fost construita in Germania o instalatie de desalinizare prin osmoza inversa
care furnizeaza zilnic 400 l apa dulce. Aceasta instalatie a intrat si in dotarea
navei atomice “Otto Hahn”, aflata de multi ani in serviciul societatii
pentru valorificarea energiei nucleare in navale si de navigatie din Hamburg-Geesthact.
In cazul folosirii gheturilor polare, avem de-a face cu o solutie potentiala,
deoarece materializarea ei apartine integral viitorului, unele incercari facute
pana acum fiind nesemnificative. In stare solida, apa este foarte raspandita
la suprafata globului, intalnindu-se chiar in zona ecuatoriala, la marile altitudini.
Invelisul permanent de apa si gheata ocupa in prezent 32,3 mil. km3 din suprafata
Globului terestru. S-a calculat ca aproximativ trei patrimi din intregul volum
de apa dulce al Terrei se afla depozitat sub forma de ghetari. Insa peste 99%
din ghetarii lumii se concentraza in doua imense depozite glaciare -; Antartica
si Groenlanda. Patura de gheata care acopera Antarctica depaseste suprafata
Europei, iar volumul gheturilor antarctice este estimat la 25 mil. de km3 (66%
din cantitatea de apa dulce a Terrei). S-a mai calculat ca, daca s-ar topi gheata
din regiunile polare, nivelul Oceanului Planetar ar creste cu 60 m, ceea ce
ar provoca o restrangere considerabila a uscatului: Parisul ar fi pe jumatate
inundat de apele Atlanticului.
Dupa cum se stie, Australia este continentul unde repartizarea cu totul disproportionata
a precipitatiilor face ca 40% din suprafata lui sa aibe caracteristici de desert.
De aceea, expertii de la Universitatea din Adelaida au elaborat un plan potrivit
caruia continentul ar putea fi irigat cu apa obtinuta din aisbergurile provenite
din Antarctica. Muntii plutitori de gheata ar urma sa fie transportati in dreptul
coastelor cu remorchere puternice si supusi unui proces lent de topire. Un sistem
de tevi ar putea sa asigure transportul apei astfel obtinute in regiunile din
interiorul continentului.
Ideea are o origine mai veche, datand de la mijlocul secolului al XIX-lea, cand
se transporta gheata din lacurile inghetate si din calota de gheata a Alaskai
pana in California. In 1899 si 1900 mici ghetari au fost remorcati din Tara
de Foc, de-a lungul coastelor chiliene, pana la Valparaiso si chiar pana la
tarmurile peruviene, pe trasee depasind 4000 km distanta. Reluata in zilele
noastre actiunea a fost gasita interesanta, realizabila din punct de vedere
tehnologic si rentabila economic. Este vorba de a repera acele aisberguri deja
formate, care si-au inceput deriva pe ocean, reperarea lor fiind posibila gratie
satelitilor. S-a calculat ca din calota de gheata a Antarcticii se desprind
anual insule de gheata totalizand 600 km3, iar din calota de gheata a Arcticii
470 km3. Ramane sa se rezolve problema remorcarii acestor uriase surse potentiale
de apa potabila, ceea ce este o sarcina dintre cele mai dificile, a carei rezolvare
apartine viitorului.
Panzele subterane, desi au inceput a fi folosite pe scara larga, pun uneori
probleme dificile de bilant. Necunoasterea volumului lor si a ciclului de regenerare
conduce la epuizarea acestor panze, cu efecte diverse. Se trece atunci la realimentari
artificiale, cum s-a procedat in unele zone din Franta, Germania, Suedia. Alteori,
reducerea nivelului apelor dulci din panzele situate pe litoral determina infiltrari
de ape sarate, cum s-a produs in Olanda, Israel sau California.
Apele subterane, constituie rezerve apreciabile a caror exploatare este avantajoasa
datorita aproprierii de cele mai multe ori de zona in care este nevoie de ele,
protectie fata de poluare si evaporare, exploatarii esalonate si cu investitii
mai mici decat cele necesare crearii de rezervoare de suprafata. Pentru toate
aceste motive utilizarea apelor subterane a crescut mult in ultimele decenii,
in Franta estimandu-se ca 60% din apele utilizate provin din panzele subterane
si numai 40% direct din cursurile de suprafata.
Importanta apelor subterane este covarsitoare pentru regiuni desertice cum sunt
Sahara sau Kara-Kum. Acumulate la adancimi mari, panzele arteziene ale deserturilor
au provenienta fosila, s-au acumulat probabil in perioada pluviala a glaciatiunii
Wurmiene, rata lor actuala de regenerare fiind foarte lenta. Pentru Sahara se
estineaza existenta unui bazin artezian imens cu o suprafata de 600.000 km2
inclus in orizonturi de nisip pe o grosime de 500 m, la adancimi ce variaza
intre 75 m la El Golea si 1700 m langa Tonggourt. Volumul de apa al bazinului
a fost evaluat la 6*1013 m3 si este alimentat azi de ploile ce cad pe ansamblul
suprafetei bazinului. Se apreciaza ca ar fi posibil fara pericol de epuizare
rapida, marirea debitului de exploatare de la 24 m3/s in 1970, la 76 m3/s in
2000, ceea ce ar permite cresterea proportionala a suprafetelor irigate de le
45.000 la 95.000 ha si satisfacerea debitului actual de apa. Apele subterane
profunde pot ameliora aprovizionarea unor regiuni, in masura in care gradul
lor de mineralizare nu este prea ridicat, utilizarea lor necesita insa cheltuieli
mari pentru forare si pompare.
Poluarea biologica si sanatatea
Pe linga numerosi poluanti chimici in natura se intilnesc si poluanti biologici.
Acestea sunt microorganisme patogene, virusi, helminti, etc…
Ei se pot afla in atmosfrera, apa, sol, in corpul altui organism, inclusiv al
omului.
Solul are un rol deosebit in transmiterea la om a unor geohelminti: anchilostoma,
ascarizii, trihocefalii. Ouale proaspete de helminti sunt inofensive. Ele necesita
o maturizare in sol. Este considerabil rolul solului si in pastrarea indelungata
a formelor sporulare de agenti patogeni ai antraxului, tetanosului, leptospirozei
, gangrenei gazoase, botulismului,
Poluarea mediului ambiant joaca un rol important in raspindirea patologiei infectioase
la oameni.
Omul patrunzind tot mai profund in natura intervine in conditiile naturale de
existenta a microorganismelor patogene, si el insasi victima lor. Omul si animalele
domestice se pot molipsi de antropozoonose, patrunzind in focarul natural de
existenta al microorganismelor. Aceste maladii sunt ciuma, tularemia, tifosul,
encefalita, malaria.
Particularitatile acestor maladi este ca orgamismul provocator traeste in natura
pe un anumit teritoriu, in afara relatiilor cu oamenii sau animalele domestice.
Nu intotdeuana agentul patogen ataca direct omul, drumul infectarii este mai
complicat, agentul patogen trece adeseori prin mai multe transformai
Ei pot patrunde in organismul animalelor salbatice. Transmiterea la om are loc
prin insectele patogene.
Cei mai periculosi sunt agentii patogeni ai maladiilor infectioase si care au
o raspindire larga in mediu. Unele microogranisme pot trai citeva ore in afrara
organismului uman, altele de la citeva zile la citiva ani, iar pentru altele
mediul este locul lor de trai normal. In organism ei patrund cind e dereglata
integritatea tegumentelor, pe cale alimentara, in caz de nerespectare a igienei,
etc…
Microbii patogeni pot patrunde in apele subterane si cauza maladii, inclusiv
la om. Din care cauze apa din fintini, in special cele deschise necesita in
prelabil de a fi filtrata sau fearta.
Cele mai poluate sunt rezervoarele de apa descoprerite (deschise) - lacurile,
iazurile, riurile.
Istoria omenirri a cunoscut faptul ca apa a fost cauza a numeroase epidemii
de holera, dizinterie, etc…
Alte metode decat reciclarea
La problemele “cantitative” ale apei cu care se confrunta societatea
actuala, se adauga din ce in ce mai pregnant cele de “calitate”
a apelor. Supuse proceselor de contaminare cu agenti poluanti de o mare diversitate,
apele devin improprii utilizarii lor, astfel incat raportul cerinta-resursa
capata o semnificatie mult mai complexa decat cea clasica, cantitativa.
Satisfacerea cerintelor de date parametrice contribuie la fundamentarea planurilor
de amenajare complexa a lucrarilor hidrotehnice, iar progresele hidrologice
la optimizarea atat a alocarii apei la consumatori si la apararea impotriva
inundatiilor (decizii operative), cat si la pregatirea conditiilor de modificare
a inertiei sistemului de gospodarire a apei (decizii tactice).
O problema stingenta a contemporanitatii este sporirea rezervelor de apa potabila.
In localitatea argentiniana Mar del Plata, in ziua de 14 martie 1977 a avut
loc prima data in lume o Conferinta a Natiunilor Unite asupra apei, unde au
participat delegati din 145 de tari, dezbatand utilizarea rationala a resurselor
pe Terra, necesitatea fiind generata de cresterea rapida a consumului de apa
potabila in conditiile in care rezervele existente sunt limitate.
Apa este elementul cel mai necesar vietii si “coordonatorul cel mai puternic
al climei”, ori 97,2% din apa planetei noastre se afla in mari si oceane,
care nu poate fi utilizata in stare naturala -; pentru pentru a fi bauta,
in industrii, irigatii etc. si numai 2,8% este apa potabila.
Apa de mare este o solutie complexa in care se intalnesc 35 din elemente chimice,
precum si corpuri simple, iar termenul de salinitate poate fi justificat datorita
procentului mare de 77,76% pe care il ocupa clorura de sodiu. Transformarea
apei de mare in apa potabila, cu largi folosinte, costa foarte scump si nu mai
poate reprezenta un “dar gratuit al naturii”.
Se impune din ce in ce mai mult ideea exploatarii in amanunt si exploatarii
“desertului alb”. Mai sunt inca pe glob multe spatii unde nu se
cunosc conditiile de acumulare ale zapezillor si nici balanta fizica a gheturilor.
Analizele efectuate asupra unor straturi de zapada au stabilit ca un metru cub
de zapada proaspata, afanata, contine intre 50 si 80 l de apa. Retinerea zapezii
pe campii face sa creasca umiditatea, factor important nu numai pentru culturi
dar in aceeasi masura si pentru vegetatia lemnoasa mai tanara.
Printre alte proprietati pe care le are patura de zapada este si aceea de a
acumula o mare cantitate de apa denumita “umiditatea zapezii”. De
asemenea trebuie subliniat faptul ca uriasa cantitate de apa cazuta sub forma
da zapada si reprezinta o adevarata binefacere pentru sol.
Apa, in stare solida, sub diferita infatisari se intalneste in domeniul atmosferic,
continental, maritim si chiar in cel subteran. In atnosfera, gheata se formeaza
din vapori de apa sau din ploaie si apare sub forma de nori de gheata, grindina,
chiciura, polei si bruma.
Ghetarii reprezinta una din sansele de marire a disponibilului de apa dulce.
Din calculele glaciologice efectuate in ultima perioada de timp, se constata
ca volumul total al gheturilor existente pe glob se ridica la cca. 30 mil. km3.
Este suficient sa aratam ca numai insula Groenlanda are un volum de gheata de
2.600.000 hm3, spre a ne da seama de enorma cantitate de apa potabila de care
dispune o zona din apropierea Americii de Nord. Dar 90% din ghetari se afla
in Antarctica, 8% in Artica si numai 2% in regiunile de munte din diferitele
zone ale planetei noastre. Din cele 30 mil. hm3, 38.700 km3 este gheata totala
a Oceanului Planetar; in aceasta cantitate se include aisbergurile, banchizele
si masivele de gheata lipsite de tarmuri. S-a constatat ca gheata din mari se
schimba complet o data la 11 ani in emisfera nordica si de doua ori mai repede
in emisfera sudica.
Din topirea totala a gheturilor annual, daca nici un proces de dereglara nu
ar intra in joc, se presupune ca ar rezulta o cantitate de apa estimata la 29.100.000
km3 care ar determina o crestere a Oceanului Planetar cu cca. 80 m.
Dar omenirea are nevoie din ce in ce mai mult de apa, oriunde este, trebuie
gasita si transportata dupa trebuinta. Pe plan mondial se fac calcule tot mai
ample pentru transporturile aisbergurilor in regiunile secetoase, se instaleaza
noi si noi straturi stiintifice, care sa le stabileasca forta, conditiile de
acumulare a zapezilor, balanta fizica si alte insusiri.
In localitatea Marly-le-Roi (Franta) s-a desfasurat in zilele de 25 si 26 iunie
1977 un Colocviu international dedicat utilizarii ca apa potabila a aisbergului
din tinuturile antarctice. Dezbaterile s-au axat pe caile de protejare de caldura
a gheturilor pe timpul cat dureaza transportul la locul de destinatie.
Antarctica se “reinnoieste” in fiecare an, datorita ninsorilor
si, tot anul, se desprind zeci de mii de eisbergului. Nu este departe timpul
cand omul pustiurilor isi va potoli setea din apa aisbergurilor.
Desi doar o mica parte din apele Globului (2,85% din total) se afla imobilizata
in ghetarii tinuturilor polare si in cei de pe muntii inalti, totusi oamenii
de stiinta au realizat si pericolul pe care il pot prezenta, intr-o oarecare
masura, ghetarii. Este cunoscut faptul ca nivelul Oceanului Planetar este in
continua crestere. Acest lucru isi gaseste explicatia intr-un proces mai complex
ce include poluarea atmosferica. O data cu cresterea proportiei de CO2 din atmosfera,
datorita rolului termic al acestui gaz, se observa si o usoare incalzire a climei,
fenomen care la randul lui duce la topirea ghetarilor polari, la cresterea nivelului
Oceanului Planetar cu mai multi metri si transgresiunea apelor marine in campiile
litorala joase.
Situatia emisiilor de gaze cu efect de sera. Extreme climatice si manifestari
ale schimbarilor climatice pe teritoriul Romaniei. Progrese in implementarea
prevederilor Protocolului de la Kyoto si ale Conventiei cadru a Natiunilor Unite
privind schimbarile climatice Situatia emisiilor de gaze cu efect de seraDupa
1989, emisiile de gaze cu efect de sera au scazut in principal datorita reducerii
activitatii economice, dar si prin demararea unor programe de reducere a emisiilor.Dintre
poluantii reglementati prin Protocolul de la Kyoto, in Romania se inventariaza
urmatoarele emisii de gaze cu efect de sera: dioxidul de carbon, oxizi de azot
si metan, urmeaza ca in perspectiva sa se inventarieze si celelalte gaze prevazute
in protocol (hidrocarburi fluorurate, perfluorocarburi si hexafluorura de sulf).Emisia
de dioxid de carbon, in anul 1989 a fost de 194.826 Gg (considerata valoare
de referinta), iar la nivelul anului 1994 de 125.597 Gg, urmand ca inventarul
la zi pentru gazele cu efect de sera sa fie reactualizat si validat in cursul
anului 2001, din perspectiva noului sistem de raportare a datelor. Tabelul 1.1
Prognoza emisiilor unor gaze cu efect de sera (Gg CO2 echivalent/an)
2000 2005 2010
Scenariul de referinta
Emisii totale de CO2 162334,8 187794,0
Emisii totale de CH4 33531,0 36740,0
Emisii totale de N2O 8480,0 10240,0
Emisii totale 204345,8 234774,0
Scenariul minim
Emisii totale de CO2 158445,9 178926,0
Emisii totale de CH4 33445,0 33712,0
Emisii totale de N2O 81280 9024,0
Emisii totale 200019,0 221662,0
Scenariul maxim
Emisii totale de CO2 150807,9 156432,0
Emisii totale de CH4 32879,0 32164,0
Emisii totale de N2O 7744,0 7904,0
Emisii totale 191430,9 196500,0
(Date furnizate de ICIM) In baza datelor disponibile, prezentate in comunicarea
nationala
