Hazardele hidrografice sunt fenomene naturale, ce implica existenta apei, care au o influenta negativa directa asupra vietii oamenilor, asupra societatii si a mediului inconjurator, in ansamblu. Cunoasterea acestor fenomene permite luarea unor masuri adecvate pentru limitarea efectelor -; pierderi de vieti omenesti, pagube materiale si distrugeri ale mediului -; si pentru reconstructia regiunilor afectate. c8s13ss

Inundatiile sunt hazarde hidrografice cu o larga raspandire pe Terra, care produc mari pagube materiale si pierderi de vieti omenesti (anual 20.000 de victime, afecteaza peste 100 milioane de persoane, spre exemplu in Bangladesh 30% din suprafata este periodic acoperita de ape). Aceste hazarede se pot produce in lungul raurilor (care dreneaza circa 70% din suprafata continenetelor).
Inundatiile sunt procese de scurgere si revarsare a apei din albiile raurilor in lunci, unde ocupa suprafete intinse, utilizate de om pentru agricultura, habiatat, cai de comunicatie etc. Producerea inundatiilor este datorata patrunderii in albii a unor cantitati mari de apa provenita din ploi, din topirea brusca a zapezii si a ghetarilor montani, precum si din panzele subterane de apa. Despaduririle favorizeaza scurgerea rapida a apei pe versanti si producerea unei inundatii puternice. Uneori pe vai se inregistreaza inundatii catastrofale, in urma ruperii unor baraje naturale sau construite de om. Din moment ce majoritatea populatiei traieste in apropierea malurilor unui rau, lac sau ocean, inundatiile sunt o amenintare majora pentru sute de milioane de oameni, cauzand pierderea vietilor, proprietatilor, contaminarea apei potabile, distrugerea recoltelor si lanurilor. Totusi, ele pot produce soluri bogate unde recoltele se pot reface.
Ele pot declansa si alte hazarde ca alunecari de teren si chiar incendii.
In tara noastra, inundatiile din perioada 1992-2000 au afectat aproape toate judetele tarii, fiind printre cele mai puternice din ultimii 100 de ani.o mare parte din pagubele inregistrate a fost datorata extinderii necontrolate a localitatilor in luncile raurilor si despaduririlor excesive.
EXEMPLE: In China, Fluviul Galben(Huang He) a produs in ultimele doua milenii 1.500 inundatii puternice, schimbandu-si albia cu zeci de kilometrii de 26 de ori. Fluviul Huang He a provocat cele mai catstrofale inundatii cunoscute in istorie, datorita regimului hidrologic neregulat, cu cresteri bruste de nivel, si al malurilor putin inalte in zona de campie. Ca urmare a inundatiilor din anul 1887, a fost acoperita cu apa o suprafata de 130.000 km2, au murit circa un milion de persoane si a pierit ulterior prin foame un numar si mai mare. In prezent fluviul este indiguit si nu mai provoaca inundatii decat intr-o mica masura.

Viiturile torentiale: viitura torentiala este reprezentata de o crestere brusca a debitului unui torent. Scugerea este:
· lichida ;
· foarte rapida ;
· mai mult sau mai putin incarcata de material :
· solid (nisip, pietris, roci );
· dizolvat ( argila ),
· plutitor ( arbori, tufisuri, resturi ).
Efectele viiturilor torentiale sunt :
· eroziunea (albia si malurile torentului sunt erodate de apa ),
· fenomene de rupere a opusturilor (aglomerare de materiale diverse care obstructioneaza albia formand baraje ce se pot rupe brutal si pot determina viitura.)
(In iulie 1987 din camping-ul Grand-Bornand, Haute-Savoie, 23 de turisti au fost luati de o viitura ca urmare a ruperii unui astfel de baraj natural format.);
· depozitarea anarhica.
· precum si puterea devastatoare a materialelor transportate cu mare viteza.

Torentii noroiosi: acestia sunt reprezentati de scurgeri rapide (cu viteza de 1-15 m/s) a unor mase de noroi si petris in care volumul materiilor solide este mai mare decat al apei. Puterea de eroziune si capacitatea de transport a torentilor de noroi sunt considerabile. In mai 1998 la Sarno in Italia un torent de noroi a determinat moartea a 150 de oameni.

Hazardele oceanografice cuprind hazardele generate de valurile de vant sau de cutremure (tsunami), de banchiza de gheata si deplasarea aisbergurilor, de producera fenomenului El Nino, de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.

Valurile eoliene puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigatie si au un impact insemnat asupra coastelor. In unele situatii este realizat un spectru de interactiune in care se combina energia mai multor valuri, cu inaltimi de 8 -; 10 m, a caror rezultanta este deosebit de periculoasa pentru ambarcatiuni si pentru platformele petroliere marine (de exemplu cele din Marea Nordului).
Aceste miscari pot fi produse de vant, de diferentele de temperatura ale apei, de miscarea lunii, de miscarile crustei oceanice. Efectele obisnuite ale acestor fenomene sunt : valurile, hula, curentii marini, mareele. Efectul principal al maselor de apa in miscare este eroziunea. Dar cand fluxurile de apa ce apar sunt contrare, curentii turbulenti pot sa devina primejdiosi. Este cazul :
· malstrom-ului, un curent turbionar marin ;
· mascaret-ului, un val provocat de maree, ce urca in amonte pe un curs de apa ;
· barei, valuri care se sparg paralel cu coasta sau malul, formate datorita cresterii bruste a nivelului fundului apei. Este frecvent la varsarea anumitor rauri in mare sau la intrarea in porturi.

Tsunami sunt valuri uriase produse de cutremurele puternice, eruptii vulcanice si alunecari submarine. Denumirea acestor fenomene este de origine japoneza si are intelesul de ‘valuri de port’. Cele mai numeroase asemenea valuri se produc in Oceanul Pacific, dar se intalnesc si in Oceanul Indian, Oceanul Atlantic si in Marea Mediterana.
Ele sunt foarte periculoase pentru populatia din regiunile de pe coastele oceanelor. Oamenii de stiinta incearca sa prevada producerea lor, pentru a le limita consecintele.
· Pericolul unui tsunami
Fenomenul numit tsunami este in general urmarea unui seism: apa deplasata brusc de miscarile crustei, poate produce valuri cu o inaltime de 30 m . Asa se explica faptul ca Japonia, tara cu o seismicitate foarte puternica, este in mod special expusa acestui risc.
· Originea unui tsunami
Seismele submarine si toate deplasarile importante care au loc pe fundul oceanului au ca efect impingerea brusca a coloanei de apa de deasupra. Miscarea se propaga in ocean sub forma unei unde care are o viteza de 700-800 km/h. in larg, aceasta unda poate trece neobservata, fiindca valurile pe care le produce nu ating mai mult de un metru. Dar cand unda ajunge in apropierea tarmurilor, datorita adancimii reduse, valurile sunt din ce in ce mai inalte si se abat asupra malurilor, maturand tot ce le sta in cale. Uneori, marea se retrage, apoi revine in forta. Valurile succesive strivesc sau imping spre interiorul uscatului oameni si vite, ambarcatiuni si case, apoi, cand se retrag, aspira victimile si daramaturile.
· Efecte catrstofale
Un tsunami produce multe victime: in 1755, in Portugalia, un seism urmat de un tsunami a provocat 20.000 de morti. In Alaska, in 1964, un seism a spart rezervoarele de petrol, care au luat foc. Un val imens, plin de petrol arzand, s-a napustit asupra unui sat, inghitind cladiri de trei etaje. In fata unui tsunami singura scapare este fuga. Navele se departeaza de tarmuri, iar populatia se refugiaza spre locuri inalte.
· O supraveghere internationala
In prezent, tsunami provoaca mai putine victime, deoarece 23 de natiuni din jurul Pacificului coopereaza pentru a supraveghea in permanenta adancurile marilor, in special cu ajutorul seismografelor. Rezultatul masurarilor este transmis prin satelitul GEOS la centrul de control international din Hawaii. Cand se produce un seism submarin, semnalul de alarma transmis chiar in minutele urmatoare permite evacuarea pupulatiei inainte de sosirea unui tsunami.
In largul oceanelor, viteza valurilor tsunami ajunge la 900 km/h, lungimea lor fiind de 100-200 km, iar inaltimea de 0,5-1 m. in apropierea coastelor, inaltimea lor creste la 20-30 m, iar viteza se reduce datorita frecarii cu fundul marii.
Valul tsunami generat de cutremurul din Chile din 23 mai 1960, cu magnitudinea de 8,6 grade pe scara Richter, a inaintat 500m in interiorul uscatului si a produs peste 1000 de victime. Pe ocean s-a propagat pe o distanta de 10.000 km, pana in insulele Hawaii, unde au fost inregistrate 62 de victime si pagube de peste 60 milioane de dolari.

Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur cu epicentrul in golful Prince Wiliam, din Alaska, a fost inregistrat la 28 martie 1964; a atins 67m amplitudine in zona portului Valdez, iar valul care a luat nastere a traversat, in 22 de ore, intreg Pacificul.
In octombrie 1979 o avalansa submarina a provocat la varsarea Var-ului un tsunami care a distrus o parte din aeroportul din Nisa si a facut mai multe victime.
Tsunami-ul produs in iulie 1998 a provocat moartea a mai mult de 2.000 de oameni si sapte sate au fost distruse in Papua-Noua Guinee.

Mareele provocate de furtuni: In acest caz este vorba de cresterea exceptionala a nivelului marii datorita unei furtuni. Este fenomenul marin cel mai distrugator. Bengalul este una dintre regiunile cele mai expuse din acest punct de vedere. In 1876 ca urmare a trecerii ciclonului Bakergary, o astfel de maree a facut aproximativ doua milioane de morti in Bangladesh.). In noiembrie 1970, acelasi fenomen a provocat moartea a 300 000 de oameni in delta raului Gange. Cel mai inalt nivel atins de o astfel de maree a fost de 13 metri, in martie 1899 la Bathurst Bay in Australia.

Banchiza de gheata, a carei grosime poate sa ajunga la 3-4m, devine un hazard pentru navigatie atunci cand se extinde rapid si pune in dificultate, datorita pericolului de blocare, navele de cercetari sau de pescuit oceanic.

Aisbergurile sunt fragmente uriase de gheata desprinse din calotele glaciare sau din ghetarii polari, care plutesc impinse de vanturi ori de curentii oceanici. Aisbergurile pot fi intalnite de nave pe circa 20% din suprafata oceanelor, fiind un pericol pentru circulatia maritima si pentru platformele marine de foraj si de exploatare a petrolului.
Cele mai numeroase aisberguri se intalnesc in emisfera sudica, in apropiere de coastele Antarticii, de unde pot sa ajunga pana la 40 -; 500 C latitudine sudica in oceanele Pacific, Atlantic si Indian. In emisfera nordica, cea mai mare parte a aisbergurilor provine din vestul Groenlandei si se deplaseaza pana spre 480 latitudine nordica.
Cea mai cunoscuta catastrofa navala produsa de ciocnirea cu un aisberg s-a produs la 14 aprilie 1912, cand transatlanticul ‘Titanic’ s-a scufundat in largul coastelor insulei Newfoundland, fiind inregistrate 1.503 victime.

Oscilatia Sudica -; El Nino este un fenomen complex de interactiune intre apele Oceanului Planetar si atmosfera, care se produce in zona tropicala a Oceanului Pacific. A aparut din Pacificul Tropical, spre sfarsitul anului 1997, aducand cu el mai multa energie decat un milion de bombe de tipul celei de la Hirosima. Timp de opt luni, 1997-1998, marele El Niño a dat peste cap toate caracteristicile climatice din toata lumea, ucigand, aproximativ 2100 de persoane si producand pagube materiale de cel putin 33 miliarde de dolari.
Acest fenomen se manifesta prin incalzirea anormala, la suprafata, a apelor Oceanului Pacific, care se deplaseaza dinspre partea vestica spre partea estica sub impulsul unor mase de aer cu aceeasi directie de miscare. In acest fel sunt perturbate vanturile alizee, fenomen care genereaza modificari climatice majore, in special in zonele tropicale. Aceste perturbari se manifesta prin secete, furtuni violente, insotite de inundatii si cicloane puternice.
Incalzirea apei oceanului se produce in preajma Craciunului, fenomenul fiind denumit de pescarii din Peru si Ecuador ‘El Nino’ (Copilul Domnului). Acest fenomen se repeta la intervale neregulate, cuprinse intre 3 si 7 ani, iar incalzirea poate sa persiste 1 -; 2 ani. Oamenii de stiinta au denumit fenomenul El Nino ‘ Oscilatia Sudica’ sau, prescurtat ENSO ( El Nino Southern Oscilation), pentru a pune in evidenta caracterul fluctuant al acestor incalziri ale apelor oceanului din emisfera sudica.
Taranii din satul peruvian Chato Chico nu au stiut nimic din toate acestea. Tot ce au putut vedea dupa saptamani de ploaie neintrerupta, a fost ca raul Piura nu se mai oprea din crestere. Caderile de apa nu au reprezentat o surpriza pentru populatia satului peruvian. De cand se stiu, oamenii acestui sat aveau de infruntat fenomene de acest gen, la fiecare 3-5 ani. Astfel de ploi vin dinspre coasta de vest a Americii, dupa un val de caldura de marimea Canadei. Apoi titanica furtuna va varsa cantitati insemnate de apa pe coasta de nord-vest a Perului, care, in mod normal sunt aride.
Dar putini sunt cei ce au vazut vreodata asa de multa ploaie: cinsprezece litri pe metru patrat intr-o singura zi, in anumite locuri.

In sfarsit, pe 15 februarie 1998, raul a rupt malurile. Pamantul era saturat de apa, asa ca aceasta a patruns in casele din Chato Chico. Torentul era, mai intai, adanc pana la genunchi, apoi pana la piept.
Sute de familii alergau disperate prin torentul noroios incercand sa salvaze tot ce puteau. Fata de alte locuri din Peru si din lume locuitorii din Chato Chico au avut noroc. Unii au fost evacuati cu barcile, altii cu elicopterele pana la o tabara precara de sinistrati din desert. Aproape toti au supravietuit.
Surplusul de apa din inundatii s-a raspandit in desertul Sechura. Unde timp de 15 ani nu fusesera decat pamanturi aride a aparut deodata al doilea lac din Peru, dupa suprafata: lung de 144 km, lat de 32 km si cu o adancime medie de 3,5 m, cu mici insule de nisip aparand ocazional din apa.
Desi a inceput in Peru, efectele lui El Niño asupra principalelor componente ale climei (temperatura, presiune, vant, umiditate, precipitatii, curenti) au schimbat vremea in intregul Pacific ecuatorial, si apoi in toata lumea. Indonezia a suferit luni intregi de seceta, focuri de padure au facut ravagii in Sumatra, Borneo si Malaezia. Fumul a calatorit pana la 1600 km spre vest, limitand vizibilitatea la 600m.
Temperaturile au ajuns la 39°C in Mongolia. Ploile din Kenia au depasit cu 1000mm valoarea normala, iar Europa Centrala a suferit de pe urma inundatiilor care au facut 55 de morti in Polonia si 60 in Cehia. Madagascar a fost lovit de musoni si cicloni. In S.U.A., curgerile de noroi si inundatiile-fulger au afectat localitati din California la Mississippi, iar tornadele au lovit Florida.
Racirea anormala a apelor din estul Oceanului Pacific a fost denumita ‘La Nina’ (’fetita’, in limba spaniola), aceasta fiind opusul fenomenului ‘El Nino’. ‘ La Nina’ se manifesta prin intensificarea vanturilor de est care imping cantitatile mari de apa calda de la suprafata oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apa mai rece provenita din adancuri. Acest fenomen, provoaca la randul lui, o serie de hazarde, cum sunt ploile musonice puternice in India, ploi abundente si taifunuri in Australia, uragane in sudul Oceanului Atlantic etc.
Nu este neobisnuit ca o iarna cu El Niño sa fie urmata de una cu La Niña, in care efectele climatice sunt, in mare, opuse celor produse de El Niño. La Niña a urmat El Niño de trei ori in 15 ani: dupa 1982-1983, 1986-1987 si in 1995. La Niña a aparut din nou in 1998.
De-a lungul anilor, aparitia lui La Niña a fost mult mai putin previzibila decat cea a lui El Niño. Dar ambele evenimente sunt acum mult mai bine intelese decat inainte. Acest lucru se intampla deoarece acest El Niño este primul care va fi tinut minte pentru ceva mai mult decat o serie de dezastre. Acum, pentru prima data in istorie, climatologii au putut prevedea inundatiile catastrofale cu luni inainte, permitand populatiilor amenintate sa se pregateasca.
In nordul Peru-ului, avertismentele au permis multor fermieri si pescari sa folosesca partile pozitive ale lui El Niño. Pe pamanturi care de obicei erau desertice a crescut iarba, permitand cresterea vacilor. Orezul si fasolea au putut fi cultivate in zone prea aride pentru ele; pescarii au putut planifica pescuitul in apele mai apropiate de coasta, de obicei prea reci.
Efectele previziunilor pot fi foarte importante. De exemplu, crescatorii de cafea din Kenia au o cerere mai mare pentru cafeaua lor cand seceta distruge recoltele din Brazilia si Indonezia. Productia de ulei de palmier din Filipine scade in timpul lui El Niño. Tarile care prevad aceste evolutii pot prospera.
Cel putin, pregatirea poate salva vieti. Chiar si in saracul Peru, construirea de canale si acumularea de rezerve a salvat sute de vieti in 1997-1998. Multe zone afectate s-au putut pregati pentru inundatii si foc, migratii si epidemii.
Exista inregistrari scrise despre El Niño in Peru din 1525 si cercetatorii au gasit dovezi geologice al prezentei lui El Niño pe coasta peruviana acum 13.000 de ani. Incasii stiau de acest fenomen. Orasele erau construite pe dealuri, iar proviziile erau pastrate in munti.
Restul lumii nu a fost interesat de El Niño pana dupa devastatorul fenomen din 1982-1983. Cel mai important efort de urmarire al fenomenului a fost TAO, o retea de 70 de balize plutitoare de-a lungul Pacificului ecuatorial. Terminat in 1994, TAO este acum primul sistem de avertizare globala asupra schimbarilor de temperatura din ocean. Datorita acestor balize si a altor metode, climatologii au acum destula informatie pentru a dezvolta teorii despre ceea ce se intampla in timpuri normale si in timpul fenomenelor El Niño si La Niña.
Vremea este atat de variabila incat este greu sa numesti ceva „normal”. Dar in majoritatea anilor, climatul din Pacificul ecuatorial este guvernat de un anumit model. Soarele incalzeste suprafata apei in vestul oceanului, inspre Australia si Indonezia, cauzand ridicarea unor volume uriase de aer cald si umed ce formeaza o depresiune la suprafata oceanului. Pe masura ce masa de aer se ridica si se raceste apar ploile ce contribuie la musonii din aceasta zona.
Acum mult mai uscat si la o inaltime foarte mare, aerul se indreapta spre est, condus de vanturile din inaltul atmosferei, racindu-se si mai mult pe parcursul calatoriei. Cand ajunge in vestul Americii, incepe sa coboare, fiind apoi dus inapoi spre Australia si Indonezia. Acest circuit gigantic este numit circuitul Walker, dupa Sir Albert Walker, englezul care a studiat fenomenul in 1920.
Pe masura ce vanturile de suprafata sufla spre vest, ele antreneaza apa de la suprafata oceanului, acumuland apa mai calda in largul coastelor Indoneziei. Pe coasta Perului si al Ecuadorului, apa mai rece, de adancime se ridica pentru a inlocui apa antrenata de vant, aducand cu ea o multime de nutrimente ce sustin un lant trofic incredibil de bogat.
El Niño schimba toate acestea. Din motive inca neintelese, la fiecare cativa ani, vanturile se inmoaie sau chiar dispar. Presiunile se inverseaza, devenind mai mari in Australia.
Exista doua metode de prevedere a lui El Niño, si climatologii le folosesc pe ambele. Prima este metoda statistica. Folosindu-se de inregistrari, climatologii fac predictii despre ce se va intampla in anumite conditii. Dar aceasta metoda nu ofera nici o informatie despre cauzele acestor fenomene. Cealalta metoda este modelarea climatica folosind calculatorul. Programe specializate incorporeaza legile fundamentale ale fizicii oceanice si atmosferice intr-o lume simulata unde vremea se schimba. Cercetatorii folosesc zeci de mii de date si vad cat de mult seamana modelele create cu ceea ce se intampla in realitate. El Niño din 1997-1998 a fost primul fenomen meteorologic prevestit de modelele pe calculator.
Oricat de incurajatoare ar fi rezultatele pe care modelele le ofera, exita loc de mai bine. De exemplu modelele pentru 1997-1998 prevedeau ploi mai putine decat au fost in India, Australia si Africa.
Exista un consens intre oamenii de stiinta asupra faptului ca fenomenele El Niño au fost mult mai dese si din ce in ce mai calde in ultimul secol. In ultimii 102 ani au fost 23 El Niño si 15 La Niña. Cele mai puternice patru El Niño au aparut dupa 1980. Dar nimeni nu stie si nu poate sti daca acest lucru indica o tendinta sau pur si simplu o intamplare.
Indiferent de ce se va intampla in viitor, omenirea nu va mai fi niciodata luata prin surprindere de El Niño si La Niña. Datorita previziunilor incredibil de exacte pe care climatologia le-a facut posibile, comportamentul temperaturii Oceanului Planetar nu mai pare atat de ciudat si de diabolic, ci mai degraba o parte obisnuita a evolutiei vietii de pe aceasta planeta.

Ridicarea nivelului Oceaului planetar este legata de tendinta generala de incalzire a climei si reprezinta un hazard global, de lunga durata, cu numeroase consecinte grave pentru zonele de coasta. Aceasta ridicare este datorata aportului tot mai mare de apa dulce de pe continente, provenita din topirea ghetarilor si din apele subterane utilizate de om pentru irigatii.
Masuratorile precise efectuate de oamenii de stiinta au pus in evidenta ca in ultimul secol ridicarea niveluilui Oceanului Planetar a fost in medie de 1-;1,5 mm pe an. Pana in anul 2030 aceasta ridicare va inregistra valori de 10-30 cm , determinand intensificarea proceselor de abraziune, retragerea coastelor si acoperirea cu apa a unor suprafete joase.
Ridicarea nivelului Oceanului Planetar reprezinta un pericol important pentru activitatile umane din lungul coastelor, fiind amenintate poduri, asezari, instalatii portuare si cai de comunicatie.
Potrivit unor aprecieri, cresterea Oceanului Planetar cu numai cativa metri ar duce la acoperirea de catre ape a multor mari orase ale lumii, precum si importante suprafete de teren cu alte utilizari. Se apreciaza ca, in prezent, acest fenomen este evident, scufundarea orasului-muzeu Venetia, de pilda, fiind datorata, pe langa alti factori, si acestui fenomen.