v6h14hx
I. Trasaturi generale

Hazardele antropice sunt fenomene de interactiune intre om si natura, declansate sau favorizate de activitati umane si care sunt daunatoare societatii in ansamblu si existentei umane in particular.
Aceste fenomene sunt legate de interventia omului in natura, in general cu scopul de a utiliza elementele cadrului natural in interes propriu: activitati agricole, miniere, industriale, de constructii, de transport, etc.
Razboaiele si industria de razboi reprezinta cauze majore si impresionante de poluare, de distrugere si contaminare a solului si a asezarilor omenesti, a vegetatiei si a faunei, provocand mari perturbari in ecosisteme. Armele aflate in prezent in arsenalul militar al unor state sau in proiect de a fi realizate, pe langa care bombele atomice aruncate la Hirshima si Nagasaki in august 1945 fac o figura stearsa, creeaza, pentru prima data in istoria omenirii, pericolul unei amenintari de distrugere totala a vietii de pe planeta noastra, de disparitie posibila a speciei umane.
Progresul tehnic rapid si multilateral, specific societatii umane contemporane, dezvoltarea sustinuta a industriilor si a altor activitati economice au adus omenirii avantaje uriase, realizari dintre cele mai impresionante, dar au generat si pericole dintre cele mai serioase, cum este cazul poluarii si al altor forme de degradare a mediului inconjurator, a insusi echilibrului natural al planetei.
Hazardele antropice si tehnologice, la fel ca si cele naturale, produc pagube mai mici sau mai mari in functie de amplitudinea acestora si de factorii favorizanti in locul sau regiunea in care se manifesta, uneori imbracand un aspect catastrofal: produc incetarea sau perturbarea grava a functionarii societatii si victime omenesti, mari pagube si distrugeri ale mediului.
Ca urmare a actiunilor omului, uneori necontrolate si nechibzuite, alteori firesti, impuse de necesitatea dezvoltarii economice si sociale, planeta noastra a cunoscut, in anumite regiuni sau zone, o degradare accentuata, in unele cazuri iremediabila.

II. Degradarea accelerata a terenurilor

Este evident faptul ca ecosistemele naturale se reduc din ce in ce mai mult, in buna masura datorita necesitatilor impuse de dezvoltarea demografica si economica a omenirii. In fapt, cu exceptia catorva intinse regiuni naturale, intre care Arctica, Antarctica, unele zone desertice, ale padurii tropicale ori ale taigalei, exista o alternanta a mediilor transformate antropic cu cele naturale.
Unele medii naturale au fost chiar radical transformate antropic: se apreciaza ca circa doua cincimi din intinderea de aproape 150 milioane de km2 ai uscatului planetar au fost puternic modificate de activitatile umane: agricultura, extinderea asezarilor, activitati productive, etc. Numai in ultimele trei secole a fost despadurita o suprafata de 6 milioane de km2, terenurile agricole s-au extins cu 22 milioane de km2, iar terenurile umede s-au restrans cu 1,6 milioane de km2. Mai mult, peste o sesime din suprafetele agricole ale Terrei au devenit marginale sau improprii unei exploatari regulate, si mai mult de o treime si-au pierdut peste 50% din humus, in circa un secol de folosinta; peste doua milioane de km2 din padurile existente cu circa o suta de ani in urma au fost inlaturate.
Potrivit evaluarilor efectuate de institutii specializate ale O.N.U., procesele de degradare a solurilor sunt evidente pe circa 2 milioane de hectare, fiind datorate unor cauze diferite: eroziunea prin apa (56%), eroziunea prin vant (28%), degradarea chimica (12%), degradarea fizica (4%). Din aceasta intinsa suprafata, circa o zecime consta din terenuri puternic degradate -; care ar necesita investitii foarte mari pentru a fi recuperate -; situate cu precadere in Asia, Africa si america de Sud, regiuni cu crestere demografica foarte mare, ceea ce face sa se accentueze decalajul dintre numarul locuitorilor si posibilitatea de a-i hrani. Mai mult, 10 milioane de hectare sunt iremediabil distruse, fiind practic irecuperabile pentru activitati agricole.

Tipul de degradare CAUZE
Despaduriri Supra-exploatarea padurii Supra-pasunat Agricultura Activitati industriale
Eroziune si acumulare prin apa 471 38 320 266 -
Eroziune si acumulare eoliana 44 85 322 87 Degradare chimica 62 10 14 133 22
Degradare fizica 1 - 14 66 -
Total pe Glob 578 133 680 552 22

Tipuri de degradare a solurilor (milioane de ha) si cauzele degradarii

Unul dintre cele mai concludente exemple privind un hazard in domeniu, avand o cauza naturala, dar fiind favorizat din plin de actiunea umana, este marele cataclism care s-a abatut asupra campiilor din partea centrala a S.U.A.: pe fondul unei secete prelungite (anii 1931- 1934) si a unui sol uscat, vantul, de o violenta fara precedent, a smuls solul transformat in pulbere de pe un vast teritoriu, purtandu-l spre tinuturile rasaritene, sub forma unor nori negri care au parcurs mai mult de jumatate din latimea Americii de Nord. Marea catastrofa s-a datorat interventiei nesabuite a omului, care a defrisat, destelenit si desecat intinderi nemarginite pe care a practicat apoi monocultura ( porumb, bumbac, tutun s.a.). In acest fel, in calea vantului nu a mai existat nici un fel de obstacol natural important, iar solul dezgolit a fost o „prada” usoara.
Exista insa si o eroziune datorata sau favorizata nu de absenta apei, ci tocmai de prezenta acesteia: eroziunea pluviala, rezultat al actiunii precipitatiilor pe un sol de asemenea neaparat.
Degradarea terenurilor apare si in cazul despaduririlor nerationale si al pasunatului excesiv. Unul din primele exemple din istorie l-a oferit Grecia, degradarea pamanturilor sale incepand cu milenii in urma tocmai datorita unor defrisari exagerate si a unui pasunat excesiv. Iar in timpurile noastre, cel mai concludent exemplu il reprezinta degradarea terenurilor din Sahel -; zona care face trecerea intre marele pustiu Sahara si savanele africane -; care a fost accentuata de supraincarcarea terenurilor, avand o vegetatie saraca, cu mari efective de ovine, caprine, camile.
De asemenea, irigatiile constituie o cauza importanta a degradarii solului, facute in mod nerational, fara a se tine seama de conditiile pedoclimatice specifice, aceasta provoaca salinizarea (ca de exemplu in Campia Indului, valea Eufratului, nord-estul Braziliei etc.), fie excesul de umiditate.

III. Reducerea biodiversitatii

Pe planeta noastra exista circa 1 500 000 de specii de animale si 500 000 de specii vegetale. Dintre acestea au disparut 400-500 de specii de animale (alte 1000-1100 aflandu-se in pericol de disparitie) si cateva sute de specii de plante (alte peste 20 000 fiind in prag de extinctie), ca urmare a defrisarilor excesive, a desecarilor nerationale, a pasunatului intensiv, poluarii, vanatului, braconajului, colonizarilor catastrofale, etc. Desi numarul speciilor afectate, fata de efectivul total, pare nesemnificativ, oamenii de stiinta apreciaza ca desfasurarea in continuare a acestui proces de distrugere poate duce la compromiterea vietii pe planeta noastra. Si acestea intrucat totalitatea sistemelor vii reprezinta avutia naturala cea mai de pret a planetei, de importanta capitala pentru existenta biosferei, din care specia umana face parte integranta.

Dupa cum se stie, toate formele de manifestare a vietii se interconditioneaza si, ca urmare, orice poluant sau alt mijloc de degradare a mediului, care pericliteaza in mod grav una dintre formele de viata, ameninta, de fapt, concomitent, intreaga viata intr-o anumita regiune sau chiar viata de pe planeta noastra, intregul sistem integrat al Terrei.
Al doilea marchiz de Ripon a ucis in viata sa nu mai putin de 556 000 de pasari salbatice. De altfel moartea l-a surprins, in anul 1923, pe „campul de batalie”, dupa ce doborase cea de-a 52-a pasare din ziua aceea.

IV. Hazarde industriale

Aceasta categorie include o gama larga de accidente, declansate de om cu sau fara voia sa, legate de activitatile industriale, cum sunt exploziile, scurgerile de substante toxice, etc.
Asemenea hazarde sunt mai frecvente in industriile chimica si metalurgica, mai ales in prima, datorita emisiilor de substante nocive in procesul de productie si cantitatilor mari de deseuri care afecteaza solul, apa si aerul.
Amplasarea obiectivelor industriale in vai adanci si depresiuni, in care se manifesta frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmul atmosferic si inversiunea termica, conduce la stagnarea si cumularea poluantilor si, in final, la realizarea unor concentratii periculoase. Printre cazurile cele mai semnificative se numara cele din vaile Meusa, Belgia (in 1930) si Donora, S.U.A. (in 1948), precum si de la Londra (in 1952).
De exemplu, pe valea Meusei, afluent al Rhinului, in sectorul belgian dintre localitatile Huy si Seraing ( circa 25 km), marginit de coline ce domina valea cu 75-100 m si dotat cu intreprinderi industriale ce se tin lant (cocserii, combinate siderurgice, centrale electrice, fabrici de sticla, de acid sulfuric, de ingrasaminte chimice, etc), o ceata densa si persistenta ( timp de 15 zile) a provocat, in decembrie 1930, moartea a 60 de persoane si simptome de otravire la cateva mii de locuitori.
Intre 5 si 8 decembrie 1952, factorii climatici (ceata, calmul atmosferic si inversiunea termica) au determinat o situatie catastrofala la Londra. Ca urmare a cresterii bruste a continutului de anhidrida sulfuroasa ( de peste 20 de ori) si de substante solide aflate in suspensie ( de trei pana la zece ori mai mare decat cea obisnuita) etc., numarul deceselor provocate de faimosul smog londonez a fost evaluat la 4 000, iar cel al persoanelor care au avut de suferit, cu mult mai mare.
Accidentul produs la Bhopal, in ziua de 3 decembrie 1984, prin eliminarea accidentala a unui gaz toxic ( izocianat de metil ), provenind de la o uzina de pesticide, s-a soldat cu 6 500 de victime si imbolnavirea altor 10 000 de persoane ( sterilitate, afectiuni respiratorii, surzenie temporara, etc.). Despagubirile platite de concernul international „Union Carbide” s-au ridicat la 15 miliarde de dolari, fiind astfel cea mai mare suma inregistrata pana acum in asemenea cazuri.
Accidentul de la Seveso a avut loc la 10 iulie 1976, cand in urma exploziei unui reactor de la uzina chimica din localitate s-a scurs o mare cantitate de dioxina, una dintre cele mai toxice si periculoase toxine, care a semanat moarte, maladii si dezolare in toata valea Brianza, in care se afla orasul in cauza. Acest accident a fost un puternic semnal de alarma, Comunitatea Economica Europeana ( actuala Uniune Europeana ) adoptand in 1982 „Directiva Seveso”, care inventariaza 80 de substante chimice considerate toxice si a caror producere si stocare sunt supuse unor reglementari cu totul speciale.
Nu mai putin periculoase sunt incendiile industriale ( de genul celor de la platforma petroliera „Bravo” din zacamantul norvegian Ekofisk din Marea Nordului, in 1977, de la depozitul uzinei chimice din Basel, Elvetia, in anul 1986 s.a.) sau haldele de steril din apropierea unor uzine metalurgice, de ciment ori a exploatarii miniere. Ca urmare a pierderii stabilitatii haldelor, pe acestea se produc alunecari, care se revarsa peste constructiile din apropiere, nu de putine ori afectand chiar scoli.

V. Hazarde legate de transporturi

Transporturile au cunoscut o evolutie spectaculoasa, corelata cu cresterea demografica exploziva si cu dezvoltarea economico-sociala. Pe soselele Terrei alearga peste 600 de milioane de autovehicule, pe caile ferate circula cateva sute de mii de terenuri, in aer se afla simultan cateva mii de avioane, fluviile si marile planetei sunt strabatute de mii de vapoare. Aceasta activitate implica existenta unor riscuri variate, atat pentru mediul inconjurator, cat si pentru societatea umana.

Transporturile rutiere au cunoscut cea mai ampla dezvoltare, intre toate categoriile de transporturi, derulandu-se pe nu mai putin de 15 milioane de km de drumuri modernizate, fara a lua in calcul imensa retea stradala din asezari si drumurile nemodernizate. Aceasta categorie de transport este apreciata ca fiind de circa zece ori mai periculoasa decat transportul feroviar ori cel aerian, cauzele accidentelor fiind legate de mai multi factori: viteza excesiva, consumul bauturilor alcoolice, oboseala la volan, dificultatea traseelor in anumite zone, defectiuni ale mijloacelor de transport, supraaglomerarea drumurilor, etc.
Transporturile feroviare. Impresionanta retea feroviara ( circa 1 600 000 km ) -; dominata de magistrale transcontinentale, cu lungimi de mii de km -; ,cresterea vitezei de deplasare ( in unele cazuri la 200-300 km/h), dificultatile traseelor strabatute, erorile de semnalizare si alti factori fac ca accidentele in domeniu sa fie foarte grave, cu atat mai mult cu cat numarul pasagerilor este ridicat si volumul marfurilor foarte mare.
In ultimele decenii, catastrofe feroviare s-au inregistrat atat in tari in curs de dezvoltare ( indeosebi in India, Brazilia, Mexic s.a.) cat si in tari dezvoltate ( Germania, Belgia s.a.)
Transporturile navale prezinta riscuri mai mari in cazul transporturilor maritime ( datorita tonajului mare al navelor, unele petroliere avand 450-550 mii tdw si lungimea de 300-350 m), decat in cazul celor fluviale.
Transporturile maritime se practica pe distante lungi, fiind esentiale in schimburile comerciale intercontinentale. Cele mai grave si cu cele mai mari consecinte sunt accidentele petrolierelor, a doua jumatate a secolului al XX-lea fiind marcata de un intreg sir de asemenea catastrofe, intre care: „Marpesia” (12 decembrie 1969, in apele Atlanticului, in largul portului african Dakar), „Torrey Canyon” ( 18 martie 1967), „ Arizona Standard” si „Oregon Standard” ( 18 ianuarie 1971, s-au ciocnit in Golful San Fransisco), „Amoco Cadiz” ( 18 martie 1978) s.a. „Torrey Canyon” a deversat 100 000 tone de petrol, iar „Amoco Cadiz” o cantitate aproape dubla, ambele dand nastere unor „maree negre”, care s-au abatut asupra tarmurilor, uratind peisajul, distrugand flora si fauna, alungand turistii.
Transporturile aeriene au revolutionat comunicatiile la mari distante, fiind esentiale pentru deplasarea pasagerilor. Desi sunt considerate cele mai sigure, par mai periculoase decat alte mijloace de transport intrucat accidentele aviatice sunt intens mediatizate.

VI. Hazarde nucleare (accidente nucleare)

Acestea sunt produse de raspandirea necontrolata a unor substante radioactive in afara instalatiilor nucleare si a dispozitivelor de deseuri radioactive. Substantele respective pot sa iradieze populatia si mediul inconjurator si pot produce victime omenesti si pagube materiale.
Hazardele nucleare sunt legate de centralele atomoelectrice, de instalatiile nucleare din unele institute de cercetare stiintifica, de caderea pe Pamant a unor sateliti artificiali cu propulsie nucleara, precum si de transportul si depozitarea deseurilor radioactive.

Accidente la centrale nucleare:
Ø 12 decembrie 1952 la Chalk River, langa capitala canadiana Ottawa;
Ø 7 octombrie 1957: - la Windscale Pile No. 1, nord de Liverpool, Marea Britanie, unde a fost afectata o suprafata de 520 km2; - in apropiere de Kyshtym, in sudul Muntilor Ural, fosta Uniune Sovietica, soldat cu evacuarea a circa 10 000 de persoane;
Ø 1976, langa Greifswald, fosta R.D. Germana;
Ø 28 martie 1979, la Three Mile Island, langa Harrisburg, Pennssylvania, S.U.A.;
Ø 26 aprile 1986 la Cernobil.

Cel mai grav accident este cel inregistrat in fosta Uniune Sovietica, la Cernobil, in Ucraina. Explozia unui dintre cele patru reactoare ale centralei nucleare, in noaptea de 25-26 aprilie 1986, a pulverizat peste 1 000 tone din cuvertura protectoare si o mare cantitate de substante radioactive care contineau Iod 131 si Cesiu 137. Dintre consecinte amintim: muncitorii si pompierii care au asigurat stingerea incendiului, grav iradiati, au murit in lunile urmatoare, au fost evacuate imediat 200 000 de persoane din localitatile aflate pe o raza de 30 km; au fost iradiate circa un milion de persoane. S-a produs o contaminare nu numai a Ucrainei, ci si a altor regiuni ale Europei ( indeosebi Europa Centrala si Peninsula Scandinava) si, totodata, pentru prima oara a avut loc si o contaminare transcontinentala, fiind afectate Alaska (S.U.A.) si Canada.