Ciclonul este o zona cu presiune atmosferica scazuta si cu o circulatie circulara a aerului. x4o9or
Ciclonii sunt exprimati grafic prin izobare concentrice de forma ovala, de regula alungite pe o axa NE-SV. Ciclonii se deplaseaza in medie cu 40 -; 50 km/h. Innourarile si precipitatiile sunt in general situate in jumatatea estica sau sud-estica, portiunea nord-vestica fiind de obicei o zona cu vreme in curs de imbunatatire. In emisfera nordica aerul din interiorul ciclonului circula in sens invers acelor de ceasornic, pe cand in emisfera sudica directia este opusa.
O regiune corespunzatoare, de presiune ridicata, este cunoscuta ca anticiclon; ea apare intre ciclonii succesivi.
Foarte adesea vremea schimbatoare de la latitudinile medii si inalte este asociata cu deplasarea ciclonilor. Convergenta maselor de aer catre aceste centre este insotita de ridicarea aerului si de racirea adiabatica a acestuia care, la randul lor, produc innorari si precipitatii. Prin contrast, vremea frumoasa si insorita este adesea asociata cu deplasarea anticiclonilor. In acest caz aerul tinde sa coboare si sa se raspandeasca, producand o incalzire adiabatica, care nu permite dezvoltarea norilor si a precipitatiilor.
Ciclonii pot fi de intensitate foarte mica, insotiti de o simpla perioada de innorare, sau de ploaie si zapada slaba. Pe de alta parte, daca gradientul baric este puternic, ciclonul poate fi intovarasit de vanturi de tarie moderata pana la puternica. Astfel de fenomene poarta numele de furtuni ciclonice.
Ciclonii migratori se impart in trei categorii generale: ciclonul extratropical, caracteristic latitudinilor medii si inalte, care poate varia de la o usoara perturbatie atmosferica pana la o furtuna puternica; ciclonul tropical, care se intalneste la altitudini joase, deasupra intinderilor de ocean si poate varia de la o vreme usor agitata pana la distrugatorul uragan sau taifun; tornada, desi este o furtuna de proportii foarte reduse, reprezinta un vartej ciclonic cu vanturi extrem de puternice. Ea este mult mai mica decat celelalte tipuri de cicloni si va fi tratata separat.
Furtuna cu descarcari electrice este o perturbatie locala, asociata cu un mare nor cumulonimbus in care se produce o ridicare convectiva rapida a aerului. Ea nu prezinta un circuit ciclonic spiral al vanturilor. Intr-o singura furtuna ciclonica se pot produce numeroase furtuni cu descarcari electrice, iar uneori in aceste furtuni se dezvolta simultan tornade.

FRONTURI RECI SI CALDE
O zona de contact frontal, in care aerul rece invadeaza regiunea cu aer cald se numeste front rece. Masa de aer rece, care este mai grea, ramane in contact cu solul si obliga masa de aer cald sa se ridice deasupra ei. Panta suprafetei frontului rece este de 1/80 ( ceea ce inseamna ca inclinarea creste pe verticala cu 1 m la fiecare 80 m de distanta orizontala ). Fronturile reci sunt asociate cu puternice perturbatii atmosferice, intrucat aerul dislocat ( cald ) care se ridica da nastere adesea unor furtuni violente. In anumite cazuri aceste furtuni violente au loc pe o linie situata cu mult inaintea frontului rece, linia de vijelie. Aceste linii de furtuna pot fi observate pe ecranele de radar.
Intr-un front cald regiunea cu aer rece este invadata de o masa de aer cald. Si aici masa de aer rece ramane in contact cu solul, iar aerul cald este obligat sa se inalte ca si cum ar urca pe o rampa lunga. Fronturile calde au pante mai mici decat fronturile reci, de ordinul 1/80 pana la 1/200. In plus, fronturile calde sunt de regula insotite e conditii atmosferice stabile, neprezentand turbulente de aer ce caracterizeaza fronturile reci. Fireste, daca aerul cald este instabil, el va genera celule de convectie, care vor produce averse puternice si furtuni insotite de descarcari electrice.
Fronturile reci se misca de obicei de-a lungul solului cu o viteza superioara celei a fronturilor calde. Ca atare, cand ambele tipuri se afla in aceeasi regiune, asa cum se intampla in cazul furtunilor ciclonice, frontul rece poate depasi frontul cald, rezultand o combinatie curioasa, care se numeste front oclus. Aerul mai rece, care se deplaseaza rapid, ramane langa sol, obligand atat aerul cald cat si aerul mai putin rece sa se inalte deasupra lui. Masa de aer cald este complet desprinsa de sol.

FURTUNI TROPICALE
Furtuna tropicala reprezinta un sistem meteorologic compus dintr-un grup de vijelii cu descarcari electrice si vanturi ale caror viteze se incadreaza intre 63 si 119 km/h.
Furtunile tropicale iau nastere din asa numitele depresiuni tropicale, in care viteza vantului este sub 63 km/h.

FORMAREA. Majoritatea se formeaza deasupra apelor calde ale oceanelor din zonele tropicale. In aceste regiuni aerul umed si cald se ridica formand o zona de presiune scazuta si dand nastere unor furtuni cu tunete si fulgere. Aerul care se deplaseaza spre centrul de presiune scazuta trece pe deasupra apelor calde ale oceanului si este umezit la randul sau, intretinand astfel furtuna.
Pe masura ce aerul cald si umed se ridica vaporii de apa condenseaza si formeaza nori si ploaie. Cand vaporii condenseaza se elibereaza energie. Aceasta energie se numeste caldura latenta, sau caldura de condensare, si reprezinta cantitatea de caldura care este absorbita sau eliberata de o substanta cand aceasta trece printr-o schimbare de faza -; in acest caz transformarea vaporilor in lichid. O furtuna este ca un motor caloric. Caldura latenta alimenteaza o furtuna si o intensifica. Aceasta se va intensifica atat timp cat aerul cald si umed va circula catre centrul ei, care, in schimb va continua sa-l atraga. In plus, schimbarea directiei si vitezei vantului cu altitudinea trebuie sa fie mica ( mai putin de 27 km/h ) astfel incat caldura din interiorul furtunii sa ramana in centru.
Rotatia Pamantului afecteaza de asemenea miscarea aerului. In emisfera nordica aceasta deviaza aerul de la stanga catre dreapta, in timp ce in emisfera sudica il deviaza de la dreapta la stanga. Aceasta deviere se numeste Efectul Coriolis. Pe masura ce aerul inainteaza spre un centru de presiune scazuta, devierea provoaca rotirea lui in jurul centrului in locul patrunderii in acesta. Aceasta spiralare a aerului determina formarea unor inele de furtuni cu descarcari electrice, precum si vanturi circulare. Aceste vanturi se rotesc din ce in ce mai repede catre centru. Forta centrifuga arunca aerul spre exterior.
Pe masura ce furtuna se intensifica aerul atinge o viteza care nu-i mai permite sa ajunga in centru. Regiunea corespunzatoare puterii maxime de patrundere a aerului se numeste perete al ochiului. Aici se inregistreaza cele mai ridicate viteze. Inauntrul acestui inel de-abia format ia nastere o zona calma cunoscuta ca ochi. Aerul din centru circula cu peste 119 km/h. Acum furtuna s-a transformat intr-un uragan. O diferenta majora intre o furtuna tropicala si un uragan este tocmai prezenta ochiului din interior.
Pana in 5° latitudine furtunile tropicale si uraganele nu se formeaza, in ciuda frecventelor furtuni cu fulgere si tunete. Motivul acestei absente este Efectul Coriolis foarte slab la aceste latitudini. Aici aerul se deplaseaza direct in regiunea cu presiune atmosferica scazuta si o elimina. Acest proces opreste formarea deplasarii circulare a aerului. Furtunile tropicale si uraganele nu se formeaza nici in sudul oceanului Atlantic sau in partea estica a oceanului Pacific din cauza temperaturii scazute a apei si a diferentelor mari de viteza a aerului la altitudini diferite.
Uraganele si furtunile tropicale se sting repede cand ajung deasupra unor ape mai reci sau deasupra uscatului. In aceste medii ele isi pierd sursa de aer cald si umed. Se sting mult mai repede pe uscat in principal pentru ca se pierde evaporarea apei calde a oceanului.

CICLONII TROPICALI
Unul dintre cele mai puternice si distrugatoare tipuri de furtuni ciclonice este ciclonul tropical, cunoscut si sub numele de uragan sau taifun ( in Pacificul de vest ). El se formeaza deasupra oceanelor, intre 8° si 15° latitudine nordica, dar nu in apropiere de Ecuator, unde forta Coriolis este extrem de slaba. Majoritatea uraganelor iau nastere in interiorul calmelor ecuatoriale, o zona ingusta caracterizata de perioade de calm intermitente, brize usoare si vijelii frecvente, aflata intre alizeele ce bat de la N-E in emisfera nordica si dinspre S-E in cea sudica. Deoarece calmele ecuatoriale ale Atlanticului sunt situate in mare parte la nord de Ecuator, uraganele nu apar in Atlanticul de sud. In oceanul Pacific calmele ecuatoriale se extind atat la nord cat si la sud de Ecuator; astfel uraganele se pot produce atat in Pacificul de nord cat si in cel de sud.
Ciclonii tropicali sunt formati din vanturi de mare viteza care sufla circular in jurul unui centru de presiune joasa, cunoscut ca ochi al furtunii. Centrul de presiune scazuta ia nastere cand aerul cald predominant este impins si fortat sa urce de aerul mai rece si mai dens. De la marginea furtunii catre centrul acesteia, presiunea atmosferica scade brusc iar viteza vantului creste. Vantul atinge intensitatea maxima in apropierea punctului de presiune minima ( aproximativ 724 mm coloana de mercur ). Diametrul zonei afectate de forta distructiva a vanturilor poate depasi 240 km. Vanturile puternice predomina asupra unei regiuni mult mai extinse, cu un diametru de 480 km, in medie. Puterea unui uragan se masoara de la 1 la 5. Cel mai slab, de categoria 1, are vanturi de cel putin 120 km/h. Cel mai puternic ( si cel mai rar ), de categoria 5, sufla cu peste 250 km/h. In interiorul ochiului furtunii, care are in medie un diametru de 24 km, vantul se opreste si norii se ridica, dar marea ramane foarte violenta.

Uraganele au in general o traiectorie ce seamana cu o curba a unei parabole. In emisfera nordica furtunile merg de obicei la inceput pe directia N-V iar la latitudini mai mari se intorc spre N-E. In emisfera sudica drumul uraganului este de obicei la inceput spre S-V si ulterior spre S-E.
Uraganele se deplaseaza cu viteze diferite. La latitudinile mai joase viteza variaza intre 8 si 32 km/h, iar la cele mai inalte poate creste pana la 80 km/h. Zonele in care uraganul sufla in aceeasi directie cu miscarea generala a furtunii sunt expuse violentei maxime.
Repartizarea pe glob a ciclonilor tropicali este limitata la sase regiuni, toate aflate in oceanele tropicale si subtropicale: 1) Indiile de Vest, Golful Mexic si Marea Caraibilor; 2) Partea vestica a Pacificului de nord, incluzand insulele Filipine, Marea Chinei si Arhipelagul Japonez;
3) Marea Arabiei si Golful Bengal; 4) Regiunea Pacificului de est din largul coastelor Mexicului si Americii Centrale; 5) Sudul Oceanului Indian, in largul Madagascarului; 6) Vestul Pacificului de sud, tn regiunea insulelor Samoa si Fiji si a coastei rasaritene a Australiei. Ciclonii tropicali nu iau niciodata nastere deasupra uscatului, desi adesea ei ating marginile continentale.
Aparitia ciclonilor tropicali este limitata la anumite anotimopuri ale anului, in functie de asezarea pe glob a regiunii de furtuna. Cei din Indiiile de Vest si din largul coastei apusene a Mexicului se produc mai ales din mai pana in noiembrie, cu ofrecventa maxima la sfarsitul verii si la inceputul toamnei. Cei din partea de vest a Pacificului de nord, din Golful Bengal si din Marea Arabiei sunt raspanditi pe intreaga durata a anului, dar predomina din mai pana in noiembrie. Cei din Pacificul de sud si din partea de sud a Oceanului Indian se produc din octombrie pana in aprilie. Vedem deci ca acesti cicloni sunt limitati la anotimpul cald din fiecare emisfera.

Iata o scurta descriere a trecerii unui ciclon tropical pe mare. In timpul zilei ce precede furtuna aerul este in general calm, presiunea usor peste normala, iar cerul prezinta nori cirrus in fasii lungi ce par sa provina dintr-un punct indepartat de pe orizont. Norii pot avea aspectul unui voal, formand halo solar si lunar si producand un apus de soare rosu. Pe mare se simte o hula prelunga, constituita din valurile de furtuna care au devastat centrul furtunii in deplasarea sa lenta. Pe masura ce aceasta se apropie presiunea incepe sa scada. Se porneste vintul. Un mare perete intunecat de nori se apropie. Cand acesta invaluie nava, se dezlantuie ploaia torentiala. Vantul atinge curind rafale de peste 120km/h, uneori chiar mai mult. Mari valuri se sparg de nava. Spuma formeaza panze continue care reduc vizibilitatea practic la zero.
Aceasta furtuna ingrozitoare continua timp de cateva ore si e urmata brusc de un calm total si de inseninarea cerului, cateodata si de cresterea sensibila a temperaturii. Barometrul a atins acum punctul minim si nava se afla in ochiul central calm al furtunii. Acesta este de fapt un vartej produs prin absorbtia rapida sub forma de spirala a aerului, care poate fi comparata cu golul de aer in forma de palnie ce se formeaza in centrul unui vartej de apa care se scurge in canal. Desi aerul este clar si calm, marea este acoperita de valuri enorme care constituie un grav pericol pentru nava. Perioada de liniste poate dura o jumatate de ora, dupa care un mare perete intunecat de nori cuprinde nava si se pornesc din nou vanturi puternice, acum insa in sens invers fata de cele din prima jumatate a furtunii. Aceasta mai bantuie cu furie cateva ore, apoi vantul scade treptat, norii se imprastie si vremea frumoasa revine.
Importanta geografica a ciclonilor tropicali rezida in efectul lor extrem de destruciv asupra insulelor si regiunilor de coasta. Au existat cazuri cand orase au fost nimicite in intregime. Cand nivelul apei se ridica sub presiunea puternica a vantului, mari valuri de furtuna patrund adanc pe terenurile joase ale coastei. Navele sunt ridicate si purtate in interiorul uscatului. Daca furtuna se asociaza cu perioada de flux, inundatia ia proportii si mai mari. Atolii josi de corali din Pacificul de vest pot fi maturati in intregime de apa de mare impinsa de vant, care ia cu sine palmierii si casele, ineaca populatia. Inca din 1943 avioanele militare americane zboara in interiorul uraganelor pentru a masura viteza vantului, pentru a gasi si a masura ochiul, presiunea in interiorul furtunii si structura termica a acesteia. Un sistem de detectare a uraganelor a fost realizat la mijlocul anilor ’50, si imbunatatiri periodice au fost aduse de-a lungul timpului. Radare, dispozitive de inregistrare a datelor, sateliti meteorologici si alte aparate asigura acum date Centrului National pentru Uragane ( National Hurricane Center ) din Florida, care urmareste fiecare furtuna inca de la inceputul ei. Sisteme imbunatatite de prevenire si de comunicatii au ajutat la limitarea pierderii de vieti omenesti, dar pagubele materiale sunt inca mari mai ales in zonele de coasta. Cel mai puternic uragan care a lovit emisfera vestica in secolul 20, Gilbert, a devastat Jamaica si parti din Mexic in 1988, aducand vanturi care bateau cu peste 350 km/h. Cele mai recente uragane distrugatoare din istoria Statelor Unite au fost Hugo ( 1989 ) -; care a lasat pagube de peste 4,2 miliarde de dolari si 50 de morti -; si Andrew ( 1992 ) -; cu pagube de 15,5 miliarde de dolari, peste 50 de morti si mii de oameni ramasi fara adapost.

TORNADELE
Tornada reprezinta o coloana de aer care se intinde intre un nor de furtuna si sol. Cele mai puternice astfel de fenomene pot sa mature casele din temelii, sa arunce autovehiculele prin aer sau chiar sa ridice vagoanele de pe calea ferata. Tornadele variaza ca diametru intre cateva zeci de metri si doi kilometri, cu o medie de 50 m. Majoritatea celor din emisfera nordica dau nastere la vanturi care bat in sens invers acelor de ceasornic in jurul unui centru de presiune atmosferica foarte scazuta. In emisfera sudica miscarea are loc in sens opus. Vitezele maxime ale vanturilor variaza de la 120 km/h pana la 500 km/h, iar inaintarea tornadei poate atinge 110 km/h.
O tornada devine vizibila atunci cand la presiuni atmosferice foarte scazute se formeaza un nor in forma de pilnie, sau cand aceasta incepe sa ridice praf, noroi si resturi de la sol. Tornada poate fi verticala sau inclinata, ingusta sau foarte lata -; cateodata atat de lata incat ai impresia ca norul insusi ar fi coborat pe pamant. Unele tornade seamana cu o trompa de elefant care se balanseaza. Altele, in special cele mai violente, se pot rupe in mai multe vortexuri intense care se rotesc in jurul tornadei -; mama. Un astfel de vortex poate avea un diametru foarte mic, distrugand complet o casa, si lasand-o practic neatinsa pe cea vecina.
Cercetatorii studiaza tornadele pentu a intelege mai bine formarea, comportamentul si structura lor. Oamenii de stiinta au la dispozitie o gama larga de instrumente pentru munca lor. Tehnologia computerizata face posibila, cu ajutorul sistemelor desktop, simularea de furtuni care dau nastere la tornade. Radarele doppler, care detecteaza ploaia din interiorul norilor, permit meteorologilor sa „vada” vanturile, sa le cercerteze orientarea si viteza. Marturiile observatorilor atestati si imaginile video de o inalta calitate ofera o documentatie valoroasa. Toate aceste informatii pot duce la perioade de avertizare mai scurte, realizarea de structuri mai rezistente la forta vanturilor si la o mai buna informare a publicului asupra masurilor de siguranta.

FORMAREA. Multe tornade, chiar si cele mai puternice, se formeaza dintr-un tip de furtuna cu descarcari electrice cunoscut ca supercelua ( in linia de vijelie ce precede inaintarea unui front rece ). O supercelula este o furtuna cu tunete si fulgere, cu o durata mare de viata si un diametru intre 10 si 16 km, care poate dura mai multe ore, parcurge sute de kilometri si poate da nastere mai multor tornade. Tornadele dintr-o supercelula apar adesea una dupa cealalta, astfel incat ceea ce pare a fi dezastrul provocat de o singura tornada este de fapt rezultatul uneia noi care s-a format exact in locul unde cea precedenta s-a stins. Cateodata au loc adevarate rabufniri de supercelule, fiecare dintre ele putand forma mai multe vortexuri succesive.
Procesul complet de formare al unei tornade in interiorul supercelulelor reprezinta, inca, o controversa printre meteorologi. Cercetatorii sunt de acord ca prima etapa in formare o reprezinta interactiunea dintre un curent ascendent si vanturile orizontale. Un curent ascendent este un curent de aer cald si umed care este impins in sus in interiorul norului de furtuna datorita prezentei unui front rece ( mai este cunoscut si ca mezociclon). Aerul cald intalneste vanturile, care trebuie sa se modifice o data cu inaltimea astfel incat sa aiba loc contactul dintre cele doua mase de aer. Acest contact provoaca la nivelurile mijlocii ale atmosferei rotirea curentului ascendent care stabilizeaza furtuna si ii da caracteristicile unei supercelule. Urmatoarea etapa este formarea unui puternic curent descendent ( un curent de aer mai rece care coboara ) in partea din spate a furtunii. Nu se stie daca acesta este produs de caderea ploii sau de fortele de presiune care iau nastere in interiorul furtunii, desi el devine din ce in ce mai rece pe masura ce ploaia se evapora in interiorul sau. Viteza curentului descendent creste si aerul loveste pamantul, raspandindu-se cu viteze ce depasesc 160 km/h. Zona favorabila pentru producerea unei tornade este intre curentul descendent din spate si cel principal, ascendent. Totusi, motivele pentru care tornada se formeaza acolo nu sunt clare.

In palnia tornadei se formeaza un foarte puternic curent ascendent. In timpul deplasarii palnia se balanseaza si se rasuceste. In mod alternativ capatul sau matura pamantul, distrugand tot ceea ce intalneste in cale, si se ridica in aer, lasand solul neatins. Distrugerile rezulta atat din marea viteza a vantului cat si din scaderea brusca a presiunii atmosferice in vartejul spiralei ciclonului. Casele inchise pur si simplu explodeaza. S-au inregistrat chiar si cazuri cand dopurile au sarit din gaturile unor sticle goale, atat de mare este diferenta de presiune atmosferica.
Acelasi proces de condensare ce da nastere tornadelor sta si la originea trombelor de apa. Acestea sunt mai mici si mai putin intense, si se formeaza pe mare, sub nori cumulonimbus. Apa marii se poate inalta pana la 3 m, iar spuma chiar si mai sus. Trombele se intalnesc de regula in apele subtropicale din Golful Mexic si din largul coastei sud-estice a Statelor Unite si par sa rezulte din turbulenta atmosferica produsa de aerul continental ce se raspandeste peste ocean.

CLASIFICAREA. E greu si periculos sa realizezi o masurare directa a vitezei vanturilor unei tornade. In 1971 Theodore Fujita, un profesor de meteorologie de la Universitatea din Chicago, a realizat un sistem de clasificare bazat pe pagubele provocate structurilor construite de om. Sistemul de clasificare Fujita (sau scara F ) imparte tornadele in slabe ( F0 si F1 ), puternice ( F2 si F3 ) sau violente ( F4 si F5 ). Cele mai slabe tornade ( F0 ) pot avaria cosurile caselor si semnele de circulatie, pe cand cele mai violente ( F5 ) pot smulge casele din fundatii.
Totusi, sistemul Fujita se foloseste numai in regiunile in care exista structuri create de om. De asemenea, cercetatorilor le este foarte greu sa coreleze vitezele vanturilor cu indicatiile scarii F. De exemplu, un vant cu o viteza de 145 km/h poate cauza daune minore ( F0 ) unei cladiri bine construite si poate avaria serios ( F2 ) o cladire mai veche, mai putin rezistenta. Oamenii de stiinta estimeaza ca o tornada F0 poate avea vanturi de pana la 110 km/h, pe cand una F5 pana la 480 km/h. In ciuda dezavantjelor sale, scara F este o modalitate buna de clasifica o tornada si de a ii studia intensitatea.
In Statele Unite 75% dintre tornade sunt F0 sau F1. Majoritatea celor ramase sunt F2 sau F3, si numai 1% cele F4 sau F5. Pe de alta parte, putinele tornade F4 si F5 revendica 67% din victimele cauzate.

RASPANDIREA. Statele Unite are cel mai mare numar annual de tornade, circa 800. Australia se afla pe locul doi. Tornadele se mai formeaza si in China, India, Rusia, Anglia si Germania. Bangladesh a fost lovit in repetate randuri de unele exemplare devastatoare.
In Satele Unite tornadele se formeaza in toate cele 50 de state. Regiunea unde frecventa este cea mai mare este ,,Tornado Alley” ( Aleea Tornadelor ), o zona care se intinde de la campia de coasta a Golfului Texas spre nord, prin estul Dakotei de Sud. O alta regiune foarte expusa este ,,Dixie Alley”, care se intinde din sudul Texasului spre est in Florida.

Iarna tornadele sunt de obicei limitate la campia de coasta din jurul golfului. Primavara perioada cea mai activa, ele se formeaza in centrul Aleei Tornadelor si spre est, in Valea Ohio. Vara, majoritatea iau nastere in nord, pe o linie ce se intinde din Dakota spre est in Pennsylvania si New York. Spre vest de Muntii Stancosi tornadele sunt aproape necunoscute, iar pe coasta rasariteana se produc relativ putine.

APARAREA IMPOTRIVA TORNADELOR. Serviciul National de Meteorologie avertizeaza publicul lansand urmariri ale furtunilor si avertismente care sunt transmise pe posturile nationale de radio si de televiziune. Meteorologii lanseaza urmarirea unei tornade cand conditiile atmosferice sunt favorabile formarii, cu ore inainte ca vremea sa se inrautateasca. O urmarire acopera de obicei mai multe tinuturi sau chiar state. Un avertisment inseamna ca o tornada s-a format sau este pe cale sa se formeze ( daca palnia a coborat la sol, daca este prezent un nor de furtuna sau daca radarele indica formarea unui mezociclon ).
In timpul validitatii unui avertisment oamenii trebuie sa-si gaseasca cat mai repede un adapost in pivnite sau in zonele cat mai interioare ale unei cladiri ( dulapuri, holuri, bai ). Adaposturile mobile si masinile au tendinta sa se rastoarne si trebuie abandonate. Cladirile cu acoperisuri mari ( supermagazinele, aulele ) se pot prabusi. Daca esti prins afara trebuie sa te asezi culcat la pamant intr-un sant si sa-ti protejezi capul de resturi.