Pamantul, ca planeta, prezinta mai multe straturi care , fie, intra in constitutia lui, fie il inconjoara. Toate aceste invelisuri se influenteaza reciproc; apa este prezenta in aer, in pamant si in corpul vietuitoarelor. i1d9dq
Hidrosfera, a carei geneza nu este pe deplin lamurita, are o mare insemnatate atat in proportii (7/10 din suprafata totala a globului), incluzand oceanele si marile , lacurile si fluviile, apele subterane etc., cat si prin faptul ca vietuitoarele s-au dezvoltat prioritar in oceanul planetar ce detine si astazi cea mai mare amploare de pe Terra. Este importanta si datorita faptului ca este un mare generator de oxigen atmosferic ( numai fitoplanctonul oceanic- adica totalitatea organismelor vegetale unicelulare care plutesc in masa apei - emana anual in atmosfera circa 363 milioane de tone de oxigen ); este cel mai mare absorbant si emitator de caldura, precum si principala veriga in circuitul apei in natura, iar prin apele continentale, principala sursa de apa potabila.
Totalitatea apei circulante de pe Pamant (hidrosfera) are o valoare aproximativa de 13600 Gg - Geograme (1Gg = 100000 km cubi). Daca ar fi repartizata, teoretic in mod egal pentru fiecare centimetru patrat de suprafata terestra, ar reveni in medie aproximativ 300 kg de apa /cm patrat, din care:
-apa oceanica si marina ………………258kg
-apa continentala………………………..41,8kg
-gheata…………………………………….0, 87kg
-vapori de apa……………………………0,003kg.

Ziua Mondiala a Apei si Ziua Mondiala a Meteorologiei capata astazi o semnificatie deosebita in conditiile in care schimbarile climaterice si problemele aprovizionarii cu apa au ajuns sa ingrijoreze pe fiecare dintre noi.
Apa si asigurarea ei ridica probleme de importanta strategica, de mare complexitate, in timpurile noastre. Aceasta problema retine atentia comunitatii internationale care o califica drept una din cheile dezvoltarii umane durabile.
In zilele noastre penuria de apa la scara planetara s-a accentuat. Cererea de apa a crescut enorm odata cu sporirea exploziva a populatiei, cu dezvoltarea activitatilor economice, cu accelerarea procesului de urbanizare si ridicarea confortului vietii moderne.
Problema apei a capatat dimensiuni globale si un grad inalt de gravitate. 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adica un sfert din total, n-au acces la apa potabila, iar 2,6 miliarde, adica peste doua cincimi, n-au acces la salubritate. Apa dulce contaminata si rezervele de apa tinute in conditii neigenice sunt cauza a 10% din totalul imbolnavirilor din tarile in curs de dezvoltare.
Limitele resurselor de apa, necesitatea gospodaririi lor cu multa grija si importanta asigurarii apei de buna calitate sunt mai evidente ca niciodata in trecut. Este datoria noastra, a pamantenilor de azi, sa asiguram ca apa sa realizeze functiile sale de intretinere a vietii, de legatura sociala intre comunitati, de integrare cu alte resurse naturale, de materie prima si de ridicare a nivelului de trai al oamenilor.
Apa sub multiplele ei forme, reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic-atat pentru utilizarea directa de catre om, cat si pentru activitatea normala a biosferei-, fiind, evident, idispensabila supravietuirii si bunastarii oamenilor. Pana la inceputul secolului XX, cererea de apa, calitatea acesteia si eficienta utilizarii ei pareau probleme de importanta secundara. Insa, in a doua jumatate a secolului XX, apa dulce a devenit o materie prima critica. Specialistii au apreciat ca la sfarsitul secolului XX populatia globului este intre 6 si 7 miliarde de locuitori, dintre care jumatate traiesc in mediul urban. Evident, nevoile vitale de apa vor fi pe masura acestei populatii. De aceea nu este de mirare ca in ultimii ani s-a manifestat preocuparea de a aborda aceasta problema nu numai la nivel national, ci si international. Cea mai importanta manifestare unde s-au dezbatut multiplele aspecte ale resurselor de apa ale omenirii a fost Conferinta Natiunilor Unite asupra resurselor de apa, care s-a tinut la Mar del Plata(Argentina) intre 14 si 25 martie 1977.
Terra dispune de un imens volum de apa. Din suprafata planetei noastre, de 510 milioane km2, ceea ce reprezinta 70, 8%, iar uscatul, doar 149 milioane km2, adica 29, 2%. Dupa datele Conferintei Natiunilor Unite asupra resurselor de apa care s-a tinut la Mar del Plata, volumul total al apei existente pe Pamant este apreciat la 1 400 milioane km3, repartizat astfel: volumul total de apa dulce este doar de 37, 8 milioane km3 si nu reprezinta decat 2, 7% din cantitatea de apa a globului. Pe langa aceasta, trebuie remarcat si faptul ca doar 0, 46% din volumul de apa dulce de pe glob poate fi utilizata direct; restul de 99, 54%, se sustrage utilizarii imediate de catre oameni, deoarece este reprezentata de vaporii de apa din atmosfera(0, 04%), ghetari si calote glaciare(77, 2%), apa lacurilor si mlastinilor(0, 35%), apele subterane si umiditate a solului(22, 41%) si in cursurile de apa(0, 01%); ea reprezinta doar 0, 40% din totalul apei dulci de pe glob. In total apa dulce disponibila nu reprezinta decat 0, 009% din intreaga cantitate de apa de pe pamant. Asadar, raportul dintre apa marina si cea continentala este in favoarea celei marine.
In ultimii ani s-au elaborat proiecte si s-au luat masuri de crestere a cantitatilor de apa, pentru aprovizionare prin mai multe metode, printre care se inscrie transportarea ghetarilor din zonele arctice si crearea de rezervoare in vecinatatea costelor, topirea piscurilor de gheata pentru a crea lacuri, desalinizarea apei de mare etc. In ceea ce priveste desalinizarea se apreciaza ca in 1975 existau 1036 uzine cu o capacitate totala de productie de 2, 1 milionae m3 de apa pe zi. Aceste uzine au capacitati mici si nu se poate obtine apa desalinizata rentabil decat acolo unde exista surse de energie foarte convenabile. Sursa de energie care poate fi folosita cu succces in acest domeniu este energia nucleara. Marele avantaj al uzinelor ce utilizeaza energia nucleara este ca pot fi construite cu dublu scop: pentru obtinere de apa dulce si pentru producerea de curent electric.
Statele insulare sau cvasiinsulare cu precipitatii reduse sau cu bazine hidrografice putin intinse considera ca desalinizarea apei de mare se va dovedi mai economica decat transportul apei cu vase-cisterna.
Sub actiunea energiei solare, a curentilor si a gravitatiei, apa se afla intr-o permanenta miscare, existand in forma lichida, solida si gazoasa. Circulatia apei de pe oceane, mari, continente in atmosfera si de aici inapoi, poarta numele de ciclu hidrologic si consuma 33% din energia solara primita de Pamant.

GHETARUL ANTARCTIC

Cercetarile glaciologice intreprinse de numeroase expeditii sunt pe cale de a dezlega una dintre cele mai mari taine ale continentului antarctic, deseori supranumit „continentul de gheata”. Este vorba de uriasa calota de gheata ce formeaza un imens rezervor de apa solida, care actioneaza ca un puternic frigider natural al planetei noastre.
In acest sens, cele mai recente date ne arata ca Antarctida concentreaza circa 90% din volumul total de gheata de pe glob, aceasta cantitate fiind egala cu debitul tuturor raurilor planetei noastre pe o perioada de 650 de ani.
De asemenea, Antarctida detine primul loc cu circa 86% din suprafata totala acoperita cu gheata de pe glob (vezi tabelul), urmata de Arctica, in cadrul careia se evidentiaza Groenlanda, cu 1 802 000 km patrati (calota groenlandeza fiind de 7,7 ori mai mica, mai putin extinsa decat cea antarctica). In prezent, regiunile polare ale planetei noastre detin 99% din suprafata acoperita de ghetari.

Suprafete acoperite cu gheata (km patrati)
Arctica 2 083 159
Eurasia 160 097,5
America de Nord 67 513
America de Sud 25 000
Africa 22
Oceania 1 015
Antarctida 13 975 000
TOTAL 16 311 806,5

In legatura cu problema starii actuale a calotei de gheata antarctice, un grup de specialisti, bazati pe ultimele masuratori ale temperaturii ghetii in diferite puncte de pe continent si la diferite adancimi (cu ajutorul forajelor si al aparaturii perfectionate), afirma ca volumul ghetii din Antarctida creste an de an. Desigur aceasta problema deosebit de importanta se va solutiona o data cu realizarea observatiilor si calculelor necesare. De stadiul actual al glaciatiei antarctice este legata de fapt dinamica balantei de apa solida si lichida, rezervele de apa ale planetei noastre. Este unanim recunoscut ca dezvoltarea civilizatiei este strans legata de consumul apei in scopul deservirii industriei, agriculturii (prin irigatii). In scopul gasirii metodelor celor mai propice pentru rezolvarea problemei apei in regiunile aride, s-a creat o comisie pe langa O.N.U. oceanologul american J. Isecks a propus utilizarea uriaselor rezerve de apa potabila in stare solida: aisbergurile antarctice, care sa fie aduse in blocuri remorcate de puternice vapoare si apoi apa rezultata din topirea ghetarilor sa fie depozitata in bazine speciale.
Prin desprinderea blocurilor de gheata din regiunea marginala a calotei continentale, a ghetarilor de self sau banchizelor, i-au nastere muntii plutitori de gheata- aisbergurile . In genere acestia sunt prismatici, iar in partea emersa au un aspect tabular. Pot atinge dimensiuni impresionante in suprafata, de cateva mii de km patrati, inaltandu-se cu cateva zeci de metri deasupra nivelului apelor oceanului; 2/3 din inaltimea muntelui de gheata este ascunsa privirilor de catre apele oceanului.

ROLUL APEI IN VIATA OMULUI SI IN ECONOMIE

Omul a folosit apa in diferite scopuri, inca din cele mai vechi timpuri. La inceput a folosit apa izvoarelor, a paraielor, a raurilor; cu timpul a folosit apele pentru transport, mergand initial in sensul curentilor, apoi a invatat sa calatoreasca si impotriva curentului si sa pluteasca pe apa lacurilor, a marilor si a oceanelor. Cu luntrii si plute primitive vechile popoare, cum ar fi polinezienii au impanzit toate arhipelagurile Pacificului.
Apa i-a dat omului si resurse de trai: alge, pesti, mamifere acvatice, unele saruri minerale, pescuitul fiind una dintre primele indeletniciri ale omului. Si astazi mai sunt popoare care au ca baza a hranei de toate zilele resursele oceanice, si mai ales, pestele; de exemplu, japonezii care sunt cu predilectie ihtiofagi (mancatori de peste), ca si populatiile din jurul regiunilor circumpolare.
Zonele mlastinoase desi, in general au o influenta negativa in viata omului, au importanta stiintifica, deoarece unele dintre ele, pot conserva relicte de flora si fauna si pot avea si o importanta economica, fiind folosite pentru amenajarea de orezarii sau pentru extractia de turba. De multe ori, insa, ele stanjenesc culturile, caile de comunicatie, centrele populate si pot constitui focare de infectie, si mai ales de raspandire a malariei, datorita tantarilor anofeli. Dar, in tarile civilizate mari astfel de suprafete mlastinoase au fost asanate, Olanda fiind una din tarile care au recuperat suprafete foarte mari de uscat, pe aceasta cale; si la noi in tara, mai ales intre anii ‘50-’60 zone intinse din Delta Dunarii au fost desecate in scop agricol; nu se stie inca, daca pe termen lung efectul produs de modificarile acestor ecosisteme naturale, este benefic sau nu.
Omul a construit putul, care asigura, in cele mai multe cazuri, o apa de calitate, curata si filtrata. La noi in tara, astfel de situatii se intalnesc in partea de sud si de est a tarii, unde nivelul freatic se gaseste la adancimi de pana la 30-40 de metri.
Importanta apei devine si mai mare in deserturi, unde aceasta este foarte pretioasa, scumpa, si se foloseste pana la ultima picatura. Exista state, cum ar fi Kuweitul care importa apa la schimb cu petrol. In pustiu, singurele posibilitati de alimentare naturala cu apa sunt izvoarele si fantanile din oaze, care alcatuiesc punctul central al vietii, desi, apa este adeseori calda si noroioasa.
Ca influente negative ale apei se pot aminti inundatiile,unele dintre ele foarte grave avand drept consecinte pierderea de vieti omenesti, distrugerea gospodariilor, a podurilor a instalatiior electrice si producand in anumite state , unde frecvente lor este mai mare, adevarate pagube nationale. De aceea multe fluvii si rauri din lume au fost indiguite si amenajate petru a rezista in astfel de situatii( de ex. in China, Rusia, dar si in bazinele Amazonului, fluviilor Congo, Missisippi, Nil, Tigru, Eufrat si chiar al Dunarii).

Pentru viata economica este importanta si zapada, deoarece prin topirea ei se inmagazineaza in sol mari cantitati de apa , favorizand agricultura regiunilor de stepa; tot zapada protejeaza culturile de toamna impotriva inghetului.
Actualmente, atat la noi in tara, cat si in strainatate, exista institutii ale statului care monitorizeaza calitatea apei potabile , precum si pe cea care rezulta din procesele industriale. De altfel, pentru controlul apelor industriale in fiecare intreprindere exista, sau , cel putin ar trebui sa existe un laborator care sa se ocupe cu analize ale apei( atat cea care intra in procesele de productie, cat si cea care este eliminata din acestea).
Apa ocupa un loc insemnat si in reteaua feroviara, in industria materialelor de constructii, in marile gospodarii zootehnice etc.

IRIGATIILE

Prin irigatii se intelege aprovizionarea controlata a solului cu cantitati de apa suplimentare fata de cele primite in conditii naturale astfel incat sa se asigure productii agricole ridicate si constante, pe cat posibil si din punct de vedere calitativ superioare.
Agricultura reclama si ea cantitati foarte mari de apa, in functie de felul culturii, de perioadele de dezvoltare si de situatia climatica a unei regiuni. Apa pentru diversele sisteme de irigatii (canale, bazine, stropitori) poate fi luata din rauri, lacuri, bazine de retentie, ape subterane).
Inceputurile irigatiilor se pot cita inca de acum 4 000 de ani, cand se practicau in Egipt si in China, iar mai tarziu, in Mesopotamia si India.
Irigatiile in Romania, la scara industriala, sunt destul de recente, daca avem in vedere ca in 1938 erau irigate numai 15 000 de ha si acestea in jurul oraselor Targoviste, Ploiesti, Bucuresti, Buzau, Focsani etc, unde se irigau culturile de legume. Pe scara larga, ele au inceput dupa 1950, cand s-au creat conditii favorabile. Numarul sistemelor de irigatie existente in tara noastra a crecut considerabil, printre cele mai mari remarcandu-se sistemul Mostistea cu 240 500 de ha, Carasu cu 197 300 de ha, Giurgiu-Razmiresti cu 140 800 de ha, Ialomita-Calmatui cu 138 000 de ha si Sadova-Corabia cu 74 300 de ha.
Parasirea sistemelor de irigatii din jurul orasului Bagdad a transformat terenurile, foarte productive odinioara, intr-un adevarat desert. Cartagina, altadata infloritoare datorita retelei sale de canale, a devenit astazi un centru situat in zona desertica a Saharei.
Pe de alta parte, in unele regiuni ale Pamantului, practicarea irationala a irigatiilor a dus la degradarea solurilor prin inmlastinire. De aceea este foarte necesar sa se cunoasca aspectele legate de structura solului si de necesarul de apa al culturii respective, atunci cand se procedeaza la irigarea acestora.

MARIREA DISPONIBILULUI DE APA DULCE

Apa dulce reprezinta 3,5% din volumul total de apa al hidrosferei. Printre solutiile avute in vedere pentru a satisface necesarul de apa mereu crescut, amintim: desalinizarea apei de mare, panzele subterane si folosirea gheturilor polare.
Cel mai spectaculos experiment american in acest domeniu este instalatia pentru desalinizarea apei marine din California, care daca se vor confirma previziunile, va fi cea mai mare din lume si unde, pentru prima data, se foloseste pe scara larga energia atomica in dublu scop: al desalinizarii si al producerii energiei electrice. Instalatia completa de desalinizare a fost prevazuta a avea o capacitate finala de aproximativ 570 mil. l de apa distilata pe zi. Proiectul a mai prevazut ca instalatia sa fie construita pe o insula artificiala in Oceanul Pacific la o distanta de aproximativ 800 m de coasta Californiei de sud, la circa 40 km la sud de Los Angeles, in vecinatatea plajei Bolsa Chica, deservind deci o regiune semiarida si cu una din cele mai ridicate densitati de populatie din lume.
De mai bine de o jumatate de secol, uzinele Atlas din Bremen (Germania) construiesc instalatii de desalinizare a apei de mare, destinate la inceput obtinerii de apa pentru alimentarea azanelor, mai tarziu si a apei potabile la bordul vapoarelor. Prima instalatie pe uscat a fost montata de aceasta intreprindere in Africa de SV (Namibia), in 1954. De atunci, instalatiile Atlas s-au raspandit in toata lumea. La targul de la Hanovra, din 1972, a fost prezentata pentru prima data o macheta a uzinei de test care va putea acoperi necesarul de apa potabila al unui oras de 400.000 locuitori: 50 mil. l pe zi. Tot in 1972, in luna august, a fost data in functiune prima instalatie de desalinizare a apei marine din Europa, destinata aprovizionarii comunale cu apa potabila, in Insula Helgoland.
Dupa cum se stie, Australia este continentul unde repartizarea cu totul disproportionata a precipitatiilor face ca 40% din suprafata lui sa aibe caracteristici de desert. De aceea, expertii de la Universitatea din Adelaida au elaborat un plan potrivit caruia continentul ar putea fi irigat cu apa obtinuta din aisbergurile provenite din Antarctica. Muntii plutitori de gheata ar urma sa fie transportati in dreptul coastelor cu remorchere puternice si supusi unui proces lent de topire. Un sistem de tevi ar putea sa asigure transportul apei astfel obtinute in regiunile din interiorul continentului. Ideea are o origine mai veche, datand de la mijlocul secolului al XIX-lea, cand se transporta gheata din lacurile inghetate si din calota de gheata a Alaskai pana in California. In 1899 si 1900 mici ghetari au fost remorcati din Tara de Foc, de-a lungul coastelor chiliene, pana la Valparaiso si chiar pana la tarmurile peruviene, pe trasee depasind 4000 km distanta. Reluata in zilele noastre actiunea a fost gasita interesanta, realizabila din punct de vedere tehnologic si rentabila economic. Este vorba de a repera acele aisberguri deja formate, care si-au inceput deriva pe ocean, reperarea lor fiind posibila gratie satelitilor. S-a calculat ca din calota de gheata a Antarcticii se desprind anual insule de gheata totalizand 600 km3, iar din calota de gheata a Arcticii 470 km3. Ramane sa se rezolve problema remorcarii acestor uriase surse potentiale de apa potabila, ceea ce este o sarcina dintre cele mai dificile, a carei rezolvare apartine viitorului.

Apele subterane, constituie rezerve apreciabile a caror exploatare este avantajoasa datorita aproprierii de cele mai multe ori de zona in care este nevoie de ele, protectie fata de poluare si evaporare, exploatarii esalonate si cu investitii mai mici decat cele necesare crearii de rezervoare de suprafata. Pentru toate aceste motive utilizarea apelor subterane a crescut mult in ultimele decenii, in Franta estimandu-se ca 60% din apele utilizate provin din panzele subterane si numai 40% direct din cursurile de suprafata.Importanta apelor subterane este covarsitoare pentru regiuni desertice cum sunt Sahara sau Kara-Kum. Pentru Sahara se estimeaza existenta unui bazin artezian imens cu o suprafata de 600.000 km2 inclus in orizonturi de nisip pe o grosime de 500 m, la adancimi ce variaza intre 75 m la El Golea si 1700 m langa Tonggourt. Volumul de apa al bazinului a fost evaluat la 6*1013 m3 si este alimentat azi de ploile ce cad pe ansamblul suprafetei bazinului.

POLUAREA APELOR

O problema importanta in legatura cu folosirea apelor o constituie lupta impotriva poluarii lor. Utilizarea apei nu trebuie privita doar sub aspect cantitativ;ea este inseparabil legata si de cel calitativ.Nici populatia si nici economia nu pot intrebuinta apele de calitate necorespunzatoare.De aceea,o problema importanta pe plan mondial,la ordinea zilei, este lupta impotriva poluarii apelor.
Poluarea apelor curgatoare afecteaza canalele,fluviile si raurile pe cursul lor pana la revarsarea in mari.Ea poate contamina si suprafete intinse de apa,cum sunt iazurile sau lacurile artificiale.
Poluarea apei curgatoare este de obicei invizibila deoarece agentii poluanti se dizolva in apa.Oricum,exista si exceptii cum ar fi detergentii care produc spuma,sau titeiul si reziduurile netratate care plutesc la suprafata.
Se poate monotoriza si efectul pe care-l are poluarea asupra plantelor si animalelor si aceasta este o alta metoda prin care oamenii de stiinta pot determina nivelul de poluare.

Principalele tipuri de poluanti

Exista putini poluanti naturali.Solul contine anumiti fertilizatori,cum ar fi nitratii care in timpul aratului pasunilor sau in decursul iernilor pot iesi la suprafata.In sol se mai gaseste si aluminiul care poate ajunge in apele curgatoare prin diferite reactii chimice.In timpul inundatiilor luncilor,in apa poate patrunde magneziul care provoaca dezastre in randul pestilor.Insa aceste scurgeri naturale sau semi-naturale de poluanti sunt insignificante in comparatie cu cele produse de om.Fermierii introduc in mediu o gama intreaga de substante chimice si deci si in rezervele de apa potabila.Printre acestea se numara erbicidele,insecticidele,acaricidele,fungicidele si deparazitantii pentru bovine,fosfati ,nitrati pentru a stimula dezvoltarea plantelor si exista scurgeri semnificative de lichide toxice din silozuri sau din fermele de animale.Produsele farmaceutice utilizate in agricultura,pot si ele polua alaturi de dezinfectanti.
Odata cu epurarea apei prin care aceasta devine potabila se fac anumite masuratori chimice care lasa si ele anumite resturi in apa.Trihalometanul,o substanta chimica compusa care se presupune ca provoaca cancerul,este un produs rezultat in urma clorurarii apelor.Utilizarea sulfatului de de aluminiu pentru curatirea apei a fost in centrul atentiei in 1988 cand mai multe tone au fost deversate in retelele de alimentare din Camelford,Cornwall(Anglia),cauzand diverse boli printre localnici.
Industria produce alti factori poluanti printre care cei mai importanti sunt metalele grele, cum ar fi cadmiul, plumbul si zincul. Ploile acide cauzate de arderea combustibililor fosili sunt un alt poluant important.

Clasificarea tipurilor de poluare a apei:

-poluarea bazinului (prin produse ale eroziunii, produse chimice toxice provenind de pe ogoare, de pe sosele, prin spalarea sarii din sol, prin irigari);
-poluarea albiei cursurilor de apa (ca urmare a introducerii compusilor organici si minerali provenind din sistemele de aductie a apei si din intreprinderile industriale);
-poluarea de origine termica (provocata de apele cu temperatura inalta evacuate de termocentrale si intreprinderi industriale); acest tip de poluare, din ce in ce mai important, provoaca o scadere a continutului de oxigen din apa, atat de necesar dezvoltarii pisciculturii;
-poluarea hidrobiologica (provocata si din mai multe cauze, de exmplu, de constituirea, in momentul regularizarii scurgerii, de intinderi de apa putin adanci unde creste o vegetatie abundenta);

Efectele asupra florei si faunei
Unul dintre cele mai obisnuite semne ale poluarii apelor este vegetatia verde de la suprafata-eutrofie. Plantele acvatice si algele se dezvolta la suprafata apelor, atunci cand apa este imbogatita cu un amestec de compusi care s-au infiltrat din solurile din apropiere. In ultimii 20 de ani situatia a devenit alarmanta deoarece 500 din marile bazine din Marea Britanie sunt astazi verzi si toxice datorita poluarii. Apa potabila a devenit un mediu propice pentru dezvoltarea diverselor specii periculoase de bacterii, protozoare si ciuperci care sunt foarte periculoase pentru om.
Ploaia acida a cauzat catastrofe ecologice majore in Canada, SUA si N-V Europei. Din cele 85.000 de lacuri din Suedia, 16.000 au devenit acide si 5.000 sunt complet depopulate de pesti. Din 1976, 4000 de lacuri au fost tratate cu apa de var pentru a neutraliza acidul si a restaura echilibrul.

POLUAREA OCEANELOR

In incidentele majore de poluare este intotdeauna implicat titeiul. Practica obisnuita de spalare a tancurilor petroliere reprezinta echivalentul a opt pana la 20 milioane de barili de petrol pe an care s-ar deversa in oceane in mod deliberat. Aceasta practica, raspandita in lumea intreaga, ramasa adesea neobservata, este astazi detectata prin intermediul satelitilor si cei vinovati pot fi trimisi in judecata. Dupa titei, unul dintre cele mai periculoase deseuri sunt apele uzate.In cantitati mici apele uzate imbogatesc apa si reprezinta un ingrasamant pentru plante si pesti, dar in cantitati mari ele sunt un pericol pentru ecosisteme. La doua dintre cele mai mari canale de scurgere din lume in L.A din SUA si Marsillia din Franta, in ultimele doua decenii a inceput epurarea apelor uzate. Imaginile din satelit prezinta foarte clar cum poluatii sunt purtati de curentii care pornesc dinspre aceste canale.

S-au facut eforturi pentru a transforma cat mai multi poluanti solizi in lichid deoarece diluarea scade mult riscul accidentelor si lumina soarelui poate distrugere bacteriile. Acest fenomen s-a demonstrat in California unde deseurile a 17 milioane de oameni sunt deversate in mare. O alta substanta chimica care are un efect negativ asupra florei si faunei marine este tributilina care este folosita pe scara larga ca vopsea rezistenta la apa, pentru chila vaselor. S-a demonstrat ca TBT-ul produce modificari sexuale melcilor de mare, intregi populatii devenind de sex feminin si deci puse in imposibilitatea de a se reproduce.
Efectul asupra ecosistemelor
Poluarea afecteaza toate oceanele globului, dar apele de coasta sunt mai afectate decat cele din largul marilor deoarece acolo exista in prezent mult mai multe surse de poluare, de la instalatiile industriale de coasta pana la transportul maritim mai intens. In particular, in jurul Europei si a coastei estice a Americii de Nord, platformele continentale din apele putin adanci au fost exploatate de catre om pentru stridii, midii si fermele piscicole care au devenit astfel vulnerabile pentru bacteriile toxice, alge si poluanti. Platformele sunt folosite si pentru explorarea titeiului care mareste riscul devarsarilor si poluarii. Toate animalele marine care se hranesc prin filtrare sunt foarte sensibile la poluanti care se concentreaza in tesutul lor. Astfel sunt amenintati coralii care se compun din colonii gigant de animale unicelulare ce sunt foarte vulnerabile la poluanti.
Prin poluare, depasindu-se anumite praguri, apa devine neutilizabila: in acest fel, pe Glob se contureaza in tot mai multe regiuni o criza a apei. Criza este accentuata de cresterea populatiei si de faptul ca in multe tari sarace omul este obligat sa consume apa poluata sau infestata. Cifrele furnizate de OMS privind diferitele maladii, raspandite prin intermediu apei, mai ales in tarile sarace, sunt alarmante. Anual se inregistreaza 4 miliarde de cazuri de diaree, 2,2 milioane fiind mortale; cazuri de malarie, milioane de oameni infestati de schistosimioza.
Pentru atenuarea acestor tendinte alarmante, oamenii de stiinta au conceput diferite strategii de gospodarire integrala a resurselor de apa. De exemplu, la Conferinta Internationala a Apei si Mediului de la Dublin, din 1992, au fost stabilite cateva principii care au in vedere rolul esential al resurselor de apa pentru dezvoltarea durabila. O importanta deosebita se acorda gospodaririi apelor, intr-o forma participativa, prin implicarea tuturor factorilor interesati si prin considerarea apei drept un bun economic si social.

MAREA NEAGRA

In ultimele decade ale secolului XX Marea Neagra a suferit deteriorari puternice ale ecoconditiilor de mediu, datorate in cea mai mare parte, eroziunii costiere, eutroficarii, insuficientei tratari a apelor uzate, introducerii de specii exotice, pierderii de habitate si manegementului neadecvat. Diversitatea biologica a scazut dramatic. Au avut loc accidente ale unor petroliere care au dus la poluarea cu titei iar numarul acestora probabil ca va creste avand in vedere rutele transportului de petrol dinspre Marea Caspica spre Europa. Comform cu raportul de supraveghere GEF din 1992, Marea Neagra este considerata cea mai serios degradata mare a planetei.
Actiuni internationale cum este Programul de Mediu la Marea Neagra (Black Sea Environmental Program, BSEP) finantat de GEF a dus la unele imbunatatiri modeste locale, dar a permis realizarea cadrului de stabilire a strategiilor regionale, nationale, locale, precum si a strategiilor de coordonare. Cea mai importanta realizare este stabilirea Planului Strategic de Actiune la Marea Neagra, adoptat de Ministerul Mediului al celor sase tari riverane la Istambul pe 31 octombrie 1996. Printre altele acest plan propune reducerea poluarii si menagementul resurselor vii.
Batalia pentru pastrarea puritatii apelor intereseaza intreaga omenire. Sta in putinta oamenilor de a veghea, ca marele izvor de viata de care dispun sa ramana intotdeauna curat.
In 2001 a fost aprobat un nou program PHARE cu o componenta ce vizeaza aplicarea Directivei-cadru a UE privind apa la nivel de bazine pilot. Romania beneficiaza pe plan regional de proiecte PHARE CBC in valoare de peste 17 milioane euro ce se desfasoara impreuna cu Ungaria si Bulgaria, vizand ecologizarea Dunarii, prevenirea inundatiilor in bazinul raului Tisa si Barcau si ecologizarea raului Tur. Importante acorduri internationale incheiate in ultimul deceniu avand drept obiect Dunarea si Marea Neagra, la care Romania face parte, se dovedesc a fi factori de coeziune si intelegere intre statele din regiunea noastra, dovedindu-se inca o data in plus ca problema apei in lume este una de interes mondial si pentru care omenirea incepe sa caute si sa gaseasca solutii.