Padurea ecuatoriala este o padure care este totdeauna verde si se gaseste in zonele calde si umede ale tropicelor la o altitudine mica. Peste toate, umezeala este factorul principal care influenteaza distributia padurilor ecuatoriale, desi alti factori, cum ar fi solurile, pot fi importante. Precipitatiile anuale sunt in medie intre 1,500 - 4,000 mm, si temperatura medie este intre 25 - 35° C. Mai important este ca nu exista un sezon uscat in urma umezelei severe. In afara de baldachinul de sus, mai sunt doua sau mai multe straturi forestiere, compuse in mare parte din puieti, arbusti, si copaci. Vita de vie si muschii atasati copacilor sunt de obicei din abundenta. Vazut din aer baldachinul de sus este inchis si o lumina subtire atinge solul padurii. l4s19sj
Solurile
Solurile ecuatoriale sunt diverse, de la soluri vulcanice la nisipuri, desi jumatate din totalul zonei ecuatoriale este compusa din soluri rosii. Clima calda si precipitatiile copioase in zonele ecuatoriale umede duce la o puternica actiune a climei asupra solulilor. Mineralele din sol sunt dizolvate in continu de apa de ploaie. Solurile rosii sunt foarte sarace in minerale, desi siliciul, aluminiul, si fierul devin concentrate pentru ca in mare parte nu sunt dizolvate de apa de ploaie. Solurile de lut, desi sarace in minerale, contin destul de multa apa si padurea ecuatoriala a evoluat astfel incat sa se foloseasca de acest avantaj. Solurile podzolice, care pot fi foarte raspandite local, cum ar fi in bazinul Rio Negro din Amazon, contin predominant sulf. Ele sunt sarace in lut, au un orizont albit sub stratul de humus, si un orizont B care acumuleaza materia organica descompusa incomplet. Cum acesti compusi organici se strecoara in rauri au produs asa numitele rauri cu apa neagra (cum ar fi Rio Negro). Solurile aluvionale dealungul raurilor sunt de obicei bogate in minerale in comparatie cu solurile rosii. Cel mai bun exemplu este bazinul hidrografic al Amazonului care are o intindere de peste 3,500 km.
Cantitatea mica de minerale din solurile ecuatoriale a fost dobandita in timpul evolutiei padurii ecuatoriale. Activitatea biologica accelerata din litiera, impreuna cu precipitatiile abundente, vor duce la degradarea chimica rapida a solurilor ecuatoriale. Avand soluri sarace in minerale plantele din padurea ecuatoriala pot captura mineralele retragandu-le in tulpina, acumulandu-le din apa de ploaie in muschi si pe trunchi si ducandu-le la radacina inainte de a fi consumate. Acest lucru este realizat cu ajutorul unor ciuperci care absorb minerale. Aceste asocieri simbolice poarta numele de simbioze; ciupercile aprovizioneaza copacii cu minerale si acestia furnizaeza energie ciupercilor.
Flora
Flora in padurile ecuatoriale este dominata de angiosperme sau plantele cu flori. Majoritatea speciilor sunt lemnoase. Intr-un hectar de padure ecuatoriala matura se gasesc de la 80 la 200 de specii lemnoase. Datorita naturii predominant lemnoase a padurii speciilor le ia mult timp sa infloreasca. Multe specii ating maturitatea in 30 sau mai multi ani.
Oamenii de stiinta impart de obicei padurile ecuatoriale in straturi, desi sunt foarte greu de delimitat. Verdeata puietilor, vita de vie, muschii, si copacii mici de obicei ascund o vedere clara a straturilor padurii ecuatoriale dar de obicei este posibil sa le vedem. Cinci straturi pot fi identificate. Cel mai inalt este format din copaci care isi imping coroanele deasupra baldachinului. Acesti copaci pot avea o inaltime de peste 50 m. Acestia sunt niste copaci magnifici, cum ar fi copacul de bumbac Kapok, ale carui crengi pot avea 30 -; 40 m. Principalul baldachin umple spatiile dintre copacii din primul strat si formeaza un invelis continu cu acestia. Vita de vie, muschii si lichenii pot creste din abundenta in baldachin daca razele solare ajung la ei. Sub baldachinul de sus se afla un strat vag de copaci mai mici care pot avea o inaltime de 10 -; 30 m. Multi pot fi copaci giganti care nu au atins maturitatea; altii si-au atins inaltimea maxima. Un strat de arbusti sub acest strat de copaci mai mici poate avea copaci care nu si-au atins inaltimea maxima, dar si o mare varietate de copaci maturi. In final, ultimul strat consta in numerosi puieti si plante ierboase imprastiate.
Fauna
Padurile ecuatoriale sunt cele mai diverse ecosisteme de pe Pamant datorita numarului de specii de animale. Majoritatea sunt insecte, dar sunt si multe vertebrate. O regiune mare de padure, cum ar fi bazinul Amazonian, poate avea mai mult de zece milioane de specii, desi multe dintre acestea nu au fost inregistrate stiintific.
In contrast cu padurile temperate, majoritatea animalelor din padurea ecuatoriala se afla in arbori. Chiar si unele vertebrate masive, cum ar fi urangutanul, a evoluat astfel incat sa-si petreaca majoritatea vietii in copaci. Marea diversitate a mutor grupuri de animale, cum ar fi pasarile, poate fi explicata in mare parte prin faptul ca multe combinatii unice de specii tind sa ocupe straturi diferite ale padurii.
Viata bazata in copacii tropicali a dus la evolutia multor adaptatii specifice. In padurile ecuatoriale din Lumea Noua multe grupuri de mamifere, cum ar fi maimutele si cativa porci spinosi, au cozi; aceasta trasatura ajuta in mobilitate dar de asemenea le da posibilitatea sa se agate pentru a ajunge la hrana. Cateva paduri din Asia sunt cunoscute in special pentru animalele care au abilitatea de a sari dintr-un copac in altul, care este o metoda eficienta de a merge prin padure.
Interactiile reciproce intre plante si animale sunt o caracteristica a padurilor ecuatoriale. Multe grupuri de animale, dar in special insectele si pasarile, polenizeaza copacii. Insectele primesc hrana din nectar si alte substante, si in schimb polenizeaza urmatoarele flori pe care le viziteaza.
Dupa ce se formeaza fructul, animalele raspandesc semintele. Pasarile si mamiferele sunt agenti importanti de imprastiere a semintelor plantelor in aproape toate padurile. Unele grupuri de animale ofera protectie unei plante si primeste hrana in schimb. Furnicile sunt cele mai obisnuite si abundente animale din padurile ecuatoriale, si au evoluat sa ocupe toate straturile padurii. Multe plante tropicale au structuri scobite in care locuiesc multe tipuri de furnici. Furnicile furnizeaza substante hranitoare copacilor si in multe cazuri ii protejeaza de pradatori.
Importanta
Acum este acceptat de oamenii de stiinta, ca padurile ecuatoriale sunt de o valoare mai mare ca resurse sustinute pe o mare perioada de timp cand sunt lasate intacte decat cand sunt convertite la pasuni sau la alte habitate simplificate. Padurile ecuatoriale au construit cea mai mare biomasa de pe Pamant, si au facut asta aproape independent de conditiile solului prin evoluarea reciclarii substantelor hranitoare. Padurile ecuatoriale administrate pot astfel sa furnizeze cantitati uriase de lemn valoros si sa stabilizeze clima locala.
Pentru ca padurile ecuatoriale contin cea mai mare diversitate de plante si animale de pe Pamant, ele pot reprezenta o sursa de medicamente, mancare si alte produse. Substantele medicinale deja descoperite in padurile ecuatoriale, cum ar fi diosgenina - un agent activ in pilulele contraceptive, reserpina pentru problemele cardiace, si curara folosita la operatia de inima si de plamani, duc la descoperiri si mai mari in viitor. Doar un procent foarte mic al plantelor din padurea ecuatoriala au fost evaluate pana acum ca avand valoare potentiala chimica.
Impactul uman
Sunt un mare numar de factori naturali si introdusi de oameni care afecteaza padurile ecuatoriale. Ciclonii, focurile forestiere, bolile, alunecarile de teren, si alti factori naturali au acum o influenta minima in comparatie cu defrisarile, cum ar fi cele cauzate de prelucrarea lemnului, construirea de drumuri, minarit, obtinerea pasunulor si a recoltelor. Societatile traditionale au practicat cultivarile “taie-si-arde” unde au fost defrisate mici zone pentru a cultiva plante. Cand mineralele din sol s-au consumat dupa doi sau trei ani, terenul a fost abandonat si altul a fost defrisat. Pentru ca terenurile erau mici erau repede recolonizate de padurea inconjuratoare dupa ce erau abandonate. Zonele defrisate sunt atat de mari incat ar trebui sute de ani de recuperare naturala pentru a reface vegetatia originala.
Din 1970 rata defrisarii tropicale a fost accelerata foarte mult. Regiunea estica, in locuri cum ar fi Australia, Sumatra, Malaezia, a inceput sa sufere pierderi imense datorita lemnului si operatiilor de agricultura. In Amazonia, care a devenit un focar al atentiei mondiale, au fost defrisari in mare parte pentru mari ferme de vaci si programe guvernamentale ambitioase, cum ar fi colonizarea dealungul Transamazonului. Proportiile totale ale defrisarilor tropicale sunt greu de estimat, dar probabil 100,000 km² de padure ecuatoriala sunt distrusi sau serios degradati in fiecare an. Unele paduri au fost distruse aproape in totalitate. Spre exemplu, a ramas mai putin de 2% din padurea ecuatoriala de la coasta Atlanticului din Brazilia.
Pierderea biodiversitatii, si incalzirea globala (duc la cresterea dioxidului de carbon din aer) devin subiecte de dezbatere globale care se invart in jurul distrugerii padurilor. Este clar, totusi, disparitia speciilor este de departe cea mai importanta grija. Se stie inca atat de putin despre diversitatea si ecologia padurii ecuatoriale incat distrugerile in masa pot avea loc datorita activitatilor umane inainte ca sa se poata faca ceva pentru a intelege consecintele, si cel mai important, de a le preveni. Din fericire, un numar de organizatii nationale si internationale au fost infiintate din 1970 pentru a se ocupa in special cu schimbarea si conservarea padurilor. S-au gasit numeroase alternative economice prin defrisarea in masa. Aceasta va fi principala provocare pentru pastrarea unei parti importante din padurea ecuatoriala in noul mileniu.