q7h3hk
(Rapa Nui)
Rapa Nui, o insula cu suprafata de 170 km2 , aproape complet defrisata, este
cea mai singuratica regiune locuita din intreaga lume.* Intreaga insula este
in prezent un monument istoric, acest lucru datorandu-se intr-o oarecare masura
statuilor de piatra, numite moai, ce se gasesc pe insula. Statile sunt vestigii
ale unei civilizatii care candva fremata de viata.
Sculptati din roca vulcanica, unii moai sunt ingropati atat de adanc incat li
se vad doar capetele lor uriase. Marea majoritate a statuilor au ramas netermainate
prin carierele de piatra sau sunt imprastiate pe strazile antice, ca si cum
muncitorii si-ar fi aruncat uneltele si ar fi lasat totul balta. Cele aflate
in pozitie verticala variaza: de la simple statui la randuri formate din cate
15 statui asezate cu spatele spre mare. Este lesne de inteles ca, mult timp
moai-i i-au nedumerit pe vizitatori.
Stiinta a inceput sa dezlege nu numai misterul moai-lor, ci si misterul in care
a fost invaluit motivul pentru care a apus civilizatia candva infloritoare ce
i-a faurit. Sa trecem in revista cateva ascpecte importante din istoria insulei.
Relatarea incepe cu anul 400 e.n. Insula nu adapostea o mare varietate de plante,
dar era acoperita cu paduri de palmieri, cu Triumfetta semitriloba, si cu arbori
sofora, precum si cu arbusti, plante erbacee, ferigi si iarba. In aceasta zona
singuratica traiau cel putin sase specii de pasari terestre, printre care se
numarau pasari de prada de noapte, starci, papagali, precum si pasari din familia
rarelor. De asemenea, Rapa Nui (Insula Pastelui) a fost “cel mai important
loc de inmultire a pasarilor marine din Polinezia si probabil din tot Pacificul
”.
Arheologia si paleontologia se concentreaza asupra unor chestiunicum ar fi locuintele,
uneltele,moai-i si ramasitele animalelor folosite ca hrana. Istoria insulei
Rapa Nui este consemnata cu hieroglife, care sunt greu de descifrat, iar informatiile
referitoare la evenimentele ce au avut loc inainte de contactul cu europenii
sunt aproximatii si multe dintre presupuneri nu pot fi dovedite. Anumite evenimente,
cum ar fi cele mentionate in continuare, s-ar putea sa se suprapuna cu alte
perioade adiacente.
400 -; intre 20 si 50 de emigranti polinezieni sosesc pe insula.
800 -; in sedimente, cantitatea de polen provenit de la arbori scade fapt
care sugereaza ca defrisarea este in curs de desfasurare.
900-1300 -; aproximativ o treime dintre oasele de animale prinse pentru
hrana in aceasta perioada sunt oase de delfin
1200-1500 -; Constructia de statui a ajuns acum in perioada celei mai mari
infloriri.Rapanuezii investesc mult in faurirea moai-lor si a platformelor ceremoniale
pe care sunt asezati.
Desi se pare ca moai-I nu erau folositi in inchinare, totusi ei au jucat un
anumit rol in ritualurile de inmormantare si in cele agricole. S-ar putea sa
fi fost considerati salas al spiritelor. De asemenea, se pare ca ei simbolizau
puterea, statutul si genealogia fauritorului
1400-1600 -; populatia ajunge intre 7000 si 9000 de locuitori
- dispar ultimele petice de padure
1600-1722 -; absenta arborilor, exploatarea solului si saracirea lui contribuie
si mai mult la decaderea agriculturii
- foametea ia o mare amploare
- insularii se despart in doua confederatii opozante
- apar primele semne de haos, probabil chiar de canibalism
- oamenii incep sa traiasca in pesteri
1722 -; exploratorul danez Jacob Roggeveen este primul european care descopera
insula si o numeste Insula Pastelui deoarece acest lucru are loc de Paste
1770 -; cam in aceasta perioada, clanurile rivale care au mai ramas in
Rapa Nui incep sa-si rastoarne unul altuia statuile
1804-1863 -; se extind relatiile cu alte civilizatii
- sclavia, care acum este raspandita si in Pacific, impreuna cu bolile iau un
greu tribut in vieti omenesti
- in esenta, cultura traditionala din Rapa Nui ia sfarsit
1864 -; acum toti moai-i sunt rasturnati, multora fiindu-le retezat in
mod deliberat capul
1872 -; pe insula mai sunt doar 111 bastinasi
- in 1888 Rapa Nui a devenit o provincie a statului Chile
- Chile a declarat intreaga insula monument istoric
