Dupa J. Sonnenfeld, se deosebesc un mediu geografic, unul operational, unul perceptual, respectiv u-nul comportamental. Mediul geografic reprezinta sfera cea mai larga, referindu-se la nivelul planetar al mediului (polar, tundral, arboral, esemial). Mediul operational cuprinde doar acele portiuni cunoscute de individ si care ii influenteaza existenta. Mediul perceptual se refera la portiunile de mediu percepute de individ, in timp ce mediul comportamental cuprinde o zona si mai restransa, in care individul se misca si activeaza. x5c16cn
Clasificarea mediilor are in vedere mai multe criterii:
- in functie de componente, exista un mediu biotic ce contine vietuitoarele, respectiv unul abiotic sau azoic (cra-tere vulcanice, abisuri oceanice, ape poluate);
- corespunzator naturii fizice exista un mediu terestru, unul aerian si unul acvatic;
- dupa natura chimica, se deosebesc medii dulcicole (rauri, lacuri), medii salmastre (ape cu salinitate medie), medii sarate (mari, oceane) si foarte sarate (Marea Moarta);
- in functie de pH, exista medii acide (in mod natural sau consecutiv poluarii), alcaline sau neutre;
- corespunzator influentei exercitate de catre populatia umana, exista un mediu urban, unul rural, formatiuni de contact (afectate de activitatea umana) si natura neafectata de om.
Mediul (inconjurator, ambiant, ecologic, de viata) reprezinta totalitatea factorilor fizici, chimici, meteoro-logici, biologici dintr-un loc dat, cu care un organism vine in contact. Acesti factori sunt: temperatura, umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte organisme. Intre fiecare organism si mediu exista influente reci-proce complexe. Mediul influenteaza organismele, dar si acestea (inclusiv omul) modifica mediul. Adaptarea or-ganismelor la mediu este limitata.
Intre comunitatile ecologice ale unui biom se stabilesc relatii de echilibru ecologic. Acest echilibru poate fi modificat sub actiunea unor factori perturbatori, ce pot fi naturali sau artificiali. Factorii naturali sunt fie de natura fiziografica, fie biotica si antreneaza evolutia comunitatilor ecologice, cu formarea unor "comunitati succesive" (asa numitele sere), care conduc de obicei la o comunitate majora de climax.
Cand in evolutia ecosistemelor intervine omul, evolutia se produce prin subsere sau sere secundare, iar comunitatea majora la care se ajunge este una de disclimax. Interventia omului are loc, de regula, prin modificarea factorilor locali, in special a calitatii aerului, apei si solului.
I. Principala actiune cu caracter vatamator exercitata de om asupra mediului ambiant este poluarea (polluoere = a murdari, a degrada, in latina). Disciplina stiintifica care studiaza fenomenul extrem de complex al actiunii poluantilor asupra ecosistemelor este molismologia.
Poluarea a fost definita ca fiind "Orice introducere de catre om in mediu, direct sau indirect a unor sub-stante sau energii cu efecte vatamatoare, de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa prejudicieze resur-sele biologice, ecosistemele si proprietatea materiala, sa diminueze binefacerile sau sa impiedice alte utilizari legitime ale mediului".
1. Poluarea naturala - are importanta secundara in conditiile in care aportul antropic de poluanti devine tot mai grav. a) eruptiile vulcanice elimina gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari distante de vant si cu-renti de aer. b) Eroziunea solului, eoliana sau cauzata de ploi, este cu atat mai intensa cu cat solul este lipsit de vegetatie, in panta sau intr-o zona cu retea hidografica bogata c) Reziduurile vegetale si animale degaja in urma descompunerii o serie de substante gazoase poluante. Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care sa influenteze negativ sanatatea populatiei umane.
2. Poluarea artificiala
Initial produsele poluante erau de natura organica si usor biodegradate de bacterii si ciuperci. Pe masura dez-voltarii industriale si exploziei demografice au aparut deseuri nebiodegradabile, pentru care nu exista in natura enzime capabile sa le descompuna.
Poluantii pot fi de natura diferita:
- fizica (caldura, radiatii ionizante, zgomote etc.);
- chimica (pesticide, titei, metale, substante organice etc.);
- biologica (germeni patogeni: virusuri, bacterii, fungi).
In functie de starea lor de agregare, poluantii pot fi:
- solizi
- lichizi
- gazosi.
Volumul poluantilor ce agreseaza mediul si intensitatea poluarii sunt intr-un raport direct proportional cu creste-rea numerica a omenirii si a cerintelor sale, multe cerinte fiind create si intretinute artificial.Poluarea creste ex-ponential, pe masura intrarii in actiune a noi factori poluanti, datorita efectului conjugat al actiunii acestora. Intre intrarea in actiune a noi agenti poluanti si inregistrarea efectelor lor, exista un interval de aceea actiunea nociva a acestora nu iese imediat in evidenta, de unde si o minimalizare a naturii lor daunatoare.Este foarte greu de in-ventariat numarul tuturor factorilor poluanti ce actioneaza intr-o forma sau alta, la un anumit moment, si de eva-luat rezultatul insumat al actiunii lor. Nu se cunosc limitele capacitatii de rezistenta a ecosistemelor si a ecosfe-rei.
II. Supraexploatarea ecosferei: sol, apa, pasuni, paduri, fauna si flora ce populeaza mediul de viata. Despadu-ririle masive au dus la degradarea solului, viituri violente, colmatarea rapida a lacurilor naturale si a bazinelor de acumulare; au modificat in rau regimul precipitatiilor, conditiile climaterice, fapt ce a condus la afectarea forme-lor de viata.Supraexploatarea florei si faunei a dus la reducerea populatiilor speciilor suprasolicitate pana la limi-ta disparitiei lor, la modificarea structurii genetice si a corelatiilor functionale din ecosisteme. Vanatoarea masi-va, intensa a unor specii de animale a condus la distrugerea sau chiar extinctia acestora.
Exemple: bizonii din America de Nord, elefantii din Africa, tigrii din Asia, castorii din Europa.
III. Interventia omului in echilibrele ecosferei prin:
1.Constructii de baraje si canale.
Exemple:
- Canalul Suez a produs restructurarea complexa si profunda a biocenozelor din estul Marii Mediterane: popula-tia unor specii locale s-a redus la limita, altele - imigrate s-au inmultit mult peste nivelul de echilibru;
- Canalul Panama a creat premisele unei evolutii divergente a faunei celor doua oceane (Atlantic si Pacific), in regiunea invecinata canalului;
- Barajul de la Assuan a produs nedorite schimbari ecologice in estul marii Mediterane si pe valea Nilului inferi-or: regimul viiturilor, reducerea fertilitatii solului, diminuarea vegetatiei marine si a productiei piscicole. In schimb in canalele de irigatie s-a dezvoltat o bogata vegetatie si, corelativ, o fauna nedorita pentru sanatate: gastropo-de pulmonate, gazde intermediare pentru agentii bilharziozei; vectori ai malariei, oncocercozei etc.
- Barajul Kariba, pe Zambezi, a dus la: inlocuirea speciilor locale de pesti cu specii de pe cursul superior ce a-partineau altui complex faunistic; proliferarea unor specii de plante acvatice ce impiedica pescuitul si navigatia; crearea conditiilor favorabile pentru musca tete;
2. Introducerea intentionata sau nu a unor specii de plante si animale.
S-a facut catre si dinspre Europa, respectiv Lumea Noua (cele doua Americi, Australia, Noua Zeelan-da). Transpuse intr-un mediu favorabil, aceste specii s-au inmultit exagerat, in lipsa dusmanilor naturali, pericli-tand echilibrul ecosistemelor in care au fost introduse.
Exemplu: gandacul din Colorado adus involuntar in Europa din estul Muntilor Stancosi, unde se hranea pe un solanaceu spontan si avea dusmani naturali care ii reglau nivelul populational, s-a raspandit in toate tarile euro-pene pe cartoful cultivat, neavand dusmani naturali.
Factorii ce afecteaza calitatea mediului si echilibrele naturale actioneaza de cele mai multe ori conjugat. Efectele actiunii lor sunt mult amplificate, cu urmari catastrofale precum alterarea genofondului si ecofondului bi-ocenozelor, care duce la modificarea raporturilor cantitative si functionale intre populatii si a circuitului materiei in ecosisteme.Consecinte: a) reducerea productivitatii biologice; b) reducerea diversitatii genetice (inlocuirea biocenozelor complexe cu altele simplificate); c) afectarea grava a mecanismelor homeostatice ale ecosistemelor, a capacitatii de autoreglare a biosferei si, in consecinta, a conditiilor vietii pe Pamant.
Defrisarea padurilor duce la degradarea bazinelor hidrografice, ele avand rol in conservarea resurselor de apa: modereaza scurgerile de suprafata, echilibreaza alimentarea panzelor subterane prin apa de infiltratie. In timp, in urma defrisarii padurilor apar deserturi.
POLUAREA
De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale. Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice. Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.
Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice des-pica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa. Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni. Dar reversul civilizatiei industriale contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural. Sub impactul dez-voltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele. Efectele ei sunt resimtite pana si pe intinde-rile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unel-te primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile. La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp du-pa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori. Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

POLUAREA AERULUI
Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximativ un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze. Pe langa arderea combustibililor - carbune, pe-trol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, u-nele ramuri constructoare de masini, industria alimentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenu-rilor,vapoarelor etc.
Abstractie facand doar unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provi-ne din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase. Asa ca primele victime sunt orasenii. Exista de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele indus-trializarii se fac simtite prin efecte combinate: aer viciat, zgomot, aglomeratie. In asemenea locuri - cum sunt o-rasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pulmonar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea di-versi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase. Abordand a-ceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.
PRAF, CENUSA, FUM
Exista, in principal, doua grupe de surse generatoare de praf, cenusa si fum, in atmosfera: a - surse artificiale b - surse naturale.
A) Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi.
1.Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei, economiei energetice, a focarelor sunt principalele surse ale poluarii atmosferice antropogene. Procesele de productie industriala elibereaza emisiile, care se redepun in cazul in care nu exista filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substan-tele specifice sunt atunci eliberate si pot provoca local catastrofe. In momentul procesului de combustie, sub-stantele gazoase, lichide si solide sunt eliberate in atmosfera de furnale. In functie de inaltimea furnalelor si de conditiile atmosferice, gazele de esapament provenind din focare si din circulatie se propaga local sau la distan-te medii. Substantele provenind de la uzine se propaga in functie de modul in care sunt transportate, pe distan-te mari.
2. O alta importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructie, care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.). Din ca-drul larg al industriei materialelor de constructii se detaseaza, sub aspectul impactului exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de baza, care intra in fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa a-mestecata cu magme sau cu argile. Praful rezultat din industria cimentului este imprastiat pana la distanta de peste 3 km fata de sursa, concentratia acestuia in apropierea surselor, variind intre 500 si 2 000 t/km2/an. Fu-mul constituie partea invizibila a substantelor ce se elimina prin cosurile intreprinderilor industriale si este consti-tuit din vapori de apa, gaze, produsi incomplet arsi (carbune, hidrocarburi, gudroane etc.) si alte impuritati inglo-bate si eliberate cu ocazia arderii. Fumul are o culoare albicioasa daca arderea este completa. Culoarea neagra indica o ardere incompleta, datorita lipsei de aer, precum si prezentei in cantitate mare a carbunelui si a funingi-nii. Culoarea fumului rar poate fi roscata, cenusie sau bruna, dupa cum carbunele contine fler, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (< 0,075m). Cenusa rezultata in exclusivitate din com-bustibili solizi. Proportia sa variaza intre 5-15% la antracit (carbune superior, deci cu ardere mai completa) si 40-50% la carbunii inferiori (lignit, turba, etc.). Cenusa se compune din:
- compusi minerali puternic inglobati in masa carbunelui. In aceasta categorie sunt cuprinsi compusii de Si, Al, Fe, Ca, Mg si/sau S;
- impuritati (cenusa mecanica) provenite din roca in care se afla inglobat zacamantul.
Cenusa ramane in cea mai mare parte in focar si este indepartata prin procedee mecanice sau hidraulice. Res-tul este antrenat spre cos de catre puternicul curent de aer format in camera de ardere. in marile centrale ter-moelectrice, la trecerea prin cos, cenusa este captata aproape in totalitate.
3. O alta sursa importanta generatoare, in special, de fum si cenusa, este arderea combustibililor solizi, lichizi si gazosi in scop domestic. Astazi, in multe tari in curs de dezvoltare, lemnul de foc este la fel de vital ca alimentele, iar ca pret, in unele locuri, inregistreaza un ritm de crestere mult mai mare decat la ali-mente. Cauza cresterii zi de zi a pretului este restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fusesera candva exportatoare de produse forestiere au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de re-generarea fondului forestier. In SUA si India se ard anual circa 130 milioane de tone de lemn de foc; in SUA a-ceasta cantitate asigura doar 3% din consumul de energie, in timp ce in India, aceeasi cantitate asigura circa 25% din consum. Deci, pentru tarile in curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satis-facerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru tarile in curs de dezvoltare consumul de lemn este o ne-cesitate; tari ca Suedia Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, in politica lor economica, reducerea consumului de petrol si, in compensatie, cresterea contributiei energetice a lemnului de foc. Chiar in SUA, acolo unde pretul al-tor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare spectaculoasa catre folosirea lemnelor de foc. Se apreciaza, de exemplu, ca in SUA dupa 1973, folosirea energiei obtinute din lemn, in sectorul casnic, a sporit de doua ori. Vanzarile anuale de sobe, intre 1972 si 1979, au sporit de noua ori, jar in 1981 s-au vandut pe teritoriul SUA circa 2 milioane de sobe pentru incalzirea locuintelor cu lemne. Fumul emis din sobele cu lem-ne are o culoare albastra-fumurie si contine o cantitate insemnata de materii organice, care se apreciaza ca pot fi toxice si cancerigene. Tot in scop domestic se ard astazi, in lume, cantitati enorme de carbuni, petrol si gaze naturale. De exemplu, numai in S.U.A., in 1966, s-au utilizat in scop domestic peste 2.1011 m3 gaze si 1.1011 litri produse petroliere lichide, ambele cu un echivalent caloric de 2,54015 Kcal.
B) Exista, practic, trei principale surse naturale generatoare de praf, cenusa si/sau fum in atmosfera:
1 - eruptiile vulcanice;
2 - furtunile de praf;
3 - incendiile naturale ale padurilor.
1.Eruptiile vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi care, schimba local nu numai micro si mezorelieful zonei in care se manifesta, dar exercita influente negative si asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante fata de locul de emitere. Timpul de remanenta in atmos-fera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetatori apreciaza ca, cea mai mare parte a sus-pensiilor din atmosfera terestra, provine din activitatea vulcanica. Aceste pulberi se presupune ca au si influente asupra bilantului termic al atmosferei impiedicand dispersia energiei radiate de pamant catre univers si contribu-ind, in acest fel, la accentuarea fenomenului de ,,efect de sera", produs de cresterea concentratiei de C02 in atmosfera.
2. Furtunile de praf. Terenurile afinate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol parte din particulele ce formeaza scheletul mineral si le transforma in suspensii subaeriene, care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a proceselor de sedimen-tare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate. Cercetari recente, din satelit, au aratat Ca eroziunea eoliana numai de pe continentul African ajunge la 100-400 milioane tone/an. in acest context, se pare Ca desertul Sahara inainteaza in fiecare an cu 1,5 pana la 10 km. Furtuni de praf se produc si in alte zone ale globului. Astfel, in mai 1934, numai intr-o singuri zi, un vant de o violenta neobisnuita a produs un intens proces de eroziune eoliana pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negri, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au intunecat Washington-ul si New York-ul si s-au deplasat mai departe catre Atlantic. In 1928, la 26 si 27 aprilie, o furtuna eoliana a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime intre 12 si 25 mm de pe o suprafata de circa 400 000 km2, situata in zona precaspica. Evaluarile facute cu acel prilej au aratat ca, numai pe teritoriul tini noastre, s-au depus circa 148 milioane m3 praf, din cantitatea totala ridicata.
3. Incendiile naturale. Caderea naturali a climatului sub pragul critic de umiditate poate cauza profun-de dezastre ecologice. Unul din cele mai grave il reprezinta incendiile naturale. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicali desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de naturi sa favorizeze izbucnirea incendiului. La sfarsitul anului 1982 si inceputul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare paduri tropicale. In Coasta de Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha iar in Ghana, in timpul aceleasi secete, a fost distru-sa prin foc o mare suprafata de paduri si circa 10% din plantatiile de cacao. In anii deosebit de secetosi, chiar si in zonele temperate, se produc dese incendii ale padurilor. Astfel, in 1992, pe fondul unei succesiuni de ani se-cetosi, au izbucnit incendii devastatoare chiar si in padurile Frantei si ale Poloniei. Se pare ci situatia climatici din deceniul 80 a extins mult suprafetele de paduri vulnerabile la incendii pe intregul glob.
PLOILE ACIDE
Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit oxizi de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida. In secolul XX, aciditatea aerului si ploaia acida au ajuns sa fie recunoscute ca o amenintare capitala la adresa calitatii mediului. Cea mai mare parte a acestei aciditati este produsa in tarile industrializate din emisfera nordica: SUA, Canada, Japonia si majoritatea tarilor din Europa de Est si de Vest. Efectele ploii acide pot fi devastatoare pen-tru multe forme de viata, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si parauri si la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia, Suedia si Canada.

Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile confirmau faptul ca poluarea provenita de la centra-lele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme le-gate de ploaia acida in estul Canadei si nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri de piatra , metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse. Unele dintre mari-le monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma, prezinta semne de deteriorare datora-ta ploii acide.
Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerata acida. Ploile din estul SUA si din E-uropa au adesea un pH intre 4.5 si 4.0
Desi costurile echipamentelor antipoluante ca arzatoare, filtre sau instalatii de spalare sunt mari, costu-rile stricaciunilor cauzate mediului si vietii omenesti se estimeaza a fi si mai mari, pentru ca ele pot fi ireversibile. Chiar daca in prezent se iau masuri de prevenire, pina la 500.000 de lacuri din America de Nord si peste 118 milioane metrii cubi de copaci din Europa se vor distruge probabil, inainte de sfarsitul secolului XX din cauza ploii acide.

TIPURI DE POLUANTI

POLUANTUL IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI SI SANATATII UMANE PROVENIENTA
PESTICIDE:- RATICIDE - INSECTICIDE (ORGANOCLORURATE, ORGANOFOSFORICE) - IERBICIDE - FUNGICIDE (ORGANOMERCURICE) - NEMATOCIDE - AGARICIDE - RAMAN PE TIMP LUNG IN ME-DIU- CRESC TOXICITATEA GLOBALA A MEDIULUI- NEBIODEGRADABILE- SE ACUMULEAZA DE-A LUN-GUL LANTURILOR TROFICE DIN AGRICULTURA
DETERGENTI - DISTRUG FLORA BACTERIANA DIN UTLIZARI CASNICE SI INDUSTRIALE
HIDROCARBURI VOLATILE - CRESC TOXICITATEA MEDIULUI- GENEREAZA OZON - DIN ARDEREA COMBUSTIBILILOR FO-SILI- DESEURI PETROLIERE
OZON FORMEAZA SMOGUL FOTOCHI-MIC GENERAT DIN ACTIUNEA GAZELOR DE SERA ASUPRA OXIGENULUI
OXIZI DE CARBON - METHEMOGLIBINIZANT SI GE-NEREAZA EFECTUL DE SERA - DIN ARDEREA COMBUSTIBILILOR FOSILI- VULCANISM- RESPIRATIA ORGANISMELOR
OXIZI DE SULF - BOLI RESPIRATORII- PLOI ACIDE - DIN ARDEREA COMBUSTIBILILOR FOSILI- VULCANISM- METABOLISMUL BACTERIAN
OXIZI DE AZOT - BOLI RESPIRATORII- PLOI ACIDE- EUTROFUIZAREA APELOR- GENEREAZA SMOG SI OZON - DIN ARDEREA COMBUSTIBILILOR FOSILI- VULCANISM- METABOLISMUL BACTERIAN
H2S METHEMOGLIBINIZANT - DIN ARDEREA COMBUSTIBILILOR FOSILI- INDUSTRIA CHIMICA
METALE GRELE (Pb, Hg) METHEMOGLIBINIZANT - DIN ARDEREA COMBUSTIBILILOR FOSILI- VULCANISM- INDUSTRIA CHIMICA- EROZIUNE EOLIANA
NH3 BOLI RESPIRATORIIEUTROFIZARE - AGRICULTURA- INDUSTRIA CHIMICA
SILICIU SILICOZA MINERIT
CH4 METHEMOGLIBINIZANT ZACAMINTE NATURALE
ALDEHIDE (ACOLEINA) EFECT IRITANT PENTRU CAILE RESPIRATORII - ARDEREA DESEURILOR SI A COMBUSTIBILILOR
AZOTATI, FOSFATI EUTROFIZARE - AGRICULTURA- INDUSTRIA CHIMICA
AZBEST CANCERIGEN CONSTRUCTII
RADON CANCERIGEN DESEURI, APE UZATE, DEPUNERI RADIOACTIVE
PULBERI SEDIMENTA-BILE SI IN SUPENSIE, AEROSOLI, FUM - BOLI RESPIRATORII- REDUCEREA CAPACITATII PLANTELOR DE A DEPOLUA ATMOSFERA - ARDEREA COMBUSTIBILILOR- CONSTRUCTII

MISCAREA MASELOR DE AER SI INFLUENTA LOR ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
Poluantii nimeresc in organismele noastre din atmosfera sau direct prin inhalare si contact dermal sau indirect cu hrana sau apa dupa sedimentarea poluantului din atmosfera pe pamint sau apa.
Inversiunile atmosferice
In oras exista zile cind nivelul poluarii este mic si cind nivelul este mare, chiar daca toate intreprinderile si sursele emit poluantii cu o viteza constanta. La acumularea poluantilor atmosferici intr-un oras contribuie do-ua conditii atmosferice. Una este simpla—cu cit mai puternici sunt vinturi in oras, cu atit mai joase vor fi nivelele de poluare (presupunind nu exista mari surse de poluare externa, adusa cu vint).
Al doilea factor—structura verticala a atmosferei—cere o explicatie. in majoritatea cazurilor, in majorita-tea locurilor atmosfera se raceste cu la inaltime. in conditiile general prevalente, temperatura la nivelul pamintu-lui este cu 6,5°C mai mare decit la inaltimea de 1 kilometru (sau cu 19°F mai calda decit cu 1 mila mai sus). De-oarece aerul cald are o densitate mai mica decit aerul rece si se ridica relativ la ultimul, aerul mai cald la supra-fata permanent se ridica. Aceasta ar putea sa fie cauza racirii suprafetei si eliminarii diferentei de temperatura, daca soarele nu asigura caldura pierduta din cauza aerului ridicat. Din punct de vedere al locuitorilor orasului, a-ceasta ascensiune este o binecuvintare deoarece indeparteaza aerul poluat de la suprafata pamintului, in asa mod servind ca un sistem natural de ventilatie. Totusi, daca dintr-o oarecare cauza temperatura pe suprafata devine mai joasa decit la inaltime, atunci aerul mai rece, cu densitate mai mare in apropierea suprafetei nu poa-te sa se ridice. in acest caz apare o inversiune atmosferica si ascensiunea se stopeaza. in lipsa ascensiunii ori-ce poluanti nimerind in atmosfera la suprafata de la cosuri si tevi de esapament se acumuleaza in aer de la su-prafata unde oamenii respira.
In Los Angeles, inversiunile atmosferice sunt obisnuite si des rezulta de la perioade severe de smog. A-ici inversiunile apar din cauza aerului rece de la ocean insuflat la nivelul pamintului, racind straturile inferioare a-le atmosferei in comparatie cu cele superioare. Inversiunile de asemenea pot aparea dupa nopti fara nori, deoa-rece cand volumul norului capteaza caldura de suprafata, un cer curat permite suprafetei sa iradieze caldura sa in spatiu destul de efectiv. in prase inconjurate cu munti la inaltimi mari inversiunile sunt frecvente iarna cand a-erul rece se coboara pe dealurile inconjuratoare si acopera orasul. Inversiunile de asemenea pot aparea cand prafurile de la inaltimile mari sau poluantii absorbenti de lumina absorb lumina solara si cauzeaza incalzirea straturilor superioare ale atmosferei. Aerosolul format din doxidul de sulf este un exemplu al unor astfel de ab-sorbanti de lumina.
Doua conditii de eliminare a poluantilor din oras—vanturile orizontale si ascensiunea—sunt legate. In timpul inversiilor, vanturile nu vor elimina poluantii din oras. Aceasta se intimpla din cauza ca aerul rece captat la nivelul pamintului intr-o inversiune are o densitate mai mare si este mai mult rezistent la deplasarile atat ori-zontale cat si cele verticale.
Transportul prin intermediul vantului
Daca se intimpla un accident serios la o intreprindere chimica sau la statie de energie atomica, oamenii ce traiesc pe calea vintului au o mare pricina sa considere ca ele vor fi expuse la nivele periculoase de substan-tele atmosferice toxice. Masa de poluanti ce se deplaseaza, rezultata de la un accident sau de la descarcarile mai mici constante de la o intreprindere formeaza nori de poluanti. Ce determina calea si forma norului? Evident directia vintului va fi factorul determinant de baza, dar cu aceasta nu se termina. Precum stie fiecare, care a pri-vit fumul ce iesa din cos, norul se raspindeste in timpul delasarii cu vint. Asadar, chiar daca nu traiti direct in ca-lea vintului puteti fi expusi la o doza considerabila. Norul se raspindeste din citeva pricine.
In primul rind, la nivelul pamintului la distantele mai mari de 20-30 mile rar formeaza o singura directie. Cind datele meteo ne informa ca vinturile sunt de la nord-vest, aceasta inseamna ca directia medie este de la nord-vest; ele pot varia esential in orice timp. Observatiile atente ale norilor arata deplasarea sub forma de zig-zag in directia vintului. in afara de aceasta de obicei la distanta de 50 kilometri de la sursa, norul va devia intr-o parte sub forma de arc. Spre exemplu urmele norilor de la industrii cu ardere a carbunelui in valea inferioara a riului Ohio si in statele Atlanticii medii si de sud se deplaseaza in directia acelui ceasornicului care se deplasea-za la nord sau nord-vest si apoi la est. Eventual ei aduc o cantitate esentiala de poluanti in statele de nord-est ale SUA si Canada de sud-est unde o parte din acesti poluanti contribuie la ploile acide.
Alta cauza de raspindire a norilor, chiar intr-o singura localitate, este schimbarea brusca a directiei vin-tului. Spre exemplu, ca urmare a accidentului din Cernobil, norul initial al izotopilor radioactive (in general iodul-131 si cesiul-137) s-au indreptat la Europa de nord-vest si Scandinavia. Dar in citeva zile, alterarea vinturilor in Europa centrala a adus o alta masa de radiatie in directia de sud-est spre Italia si Franta de sud. Peste un timp scurt, vinturile iarasi s-au schimbat si emisiile ulterioare de la Cernobil s-au indreptat spre est prin Asia si ocea-nul Pacific si spre coasta de vest al Americii de Nord.
Chiar cind vintul este perfect constant in directia sa de deplasare, masele poluante noroase se raspin-desc orizontal si vertical din cauza difuziei si turbulentei atmosferice. Difuzia este acelasi proces ce cauzeaza raspindirea lenta in toate directiile a gazelor sau fumului de la o tigara intr-o camera inchisa. Turbulenta este miscarea schimbatoare a unui fluid (asa ca aerul sau apa) care duce la amestecarea intimplatoare. In anumite conditii, cind directia vintului este constanta si viteza medie a vintului este 10 mile pe ora (tipica pentru vinturile atmosferice inferioare), difuzia si turbulenta pot cauza o raspindire la distanta de 20 de mile in orice directie de la centrul masei poluante dupa o deplasare la citeva sute de mile de la sursa. Si chiar daca sursa este un cos inalt (instalate pentru reducerea nivelului de poluare in apropierea pamintului), masele poluante pot ajunge la suprafata pamintului in directia vintului din acestor procese. Gradul in care difuzia sau turbulenta raspindesc o masa poluanta depinde considerabil de conditiile climaterice. Daca in straturile inferioare ale atmosferei apare o ascensiune esentiala masa poluanta se va ridica in deplasare sa in directia vintului. Deoarece conditiile climate-rice ce duc la ascensiunile puternice de obicei produc si turbulenta, aceste doua procese apar impreuna si re-zulta in masele poluante, care atit ajung la suprafata pamintului in partea sa inferioara cit si se ridica si se ras-pindesc in deplasarea sa cu vintul. Intr-o inversiune, o masa poluanta nu se ridica si nu ajunge la vinturi mai ra-pide aflate de obicei la inaltimi mai mari, deaceea si se deplaseaza cu vint mai lent. in aceste conditii, curentul este captat si raspindirea orizontala apare in fond din cauza difuziei.

Sedimentarea poluantilor atmosferice
Sa ne imaginam un accident ipotetic si D-voastra stati pe pamint in timpul ce masa poluanta trece dea-supra. Doza de poluare pe care o sa primiti va depinde de doua factori: distanta de la pamint pina la partea infe-rioara a masei poluante si viteza de sedimentare a materialului din masa direct in jos. inaltimea la care se afla fundul masei poluante este determinata de aceleasi factori ce guverneaza si raspindirea masei poluante—tur-bulenta, difuzia si ascensiunea. Ascensiunea puternica va cauza in fond o ridicare a masei poluante in miscarea sa in directia vintului, pe cind o turbulenta puternica va cauza raspindirea masei poluante in jos, in sus si in toa-te partile.
Poluarea atmosferica totusi va cadea din masa poluanta sub actiunea gravitatiei. Aceasta poate avea loc cind particulele individuale ale materialelor toxice va cadea pe pamint sau cind cade materialul continut in pi-caturile de ploaie (sau de zapada). Primul proces este numit sedimentarea uscata si cel de al doilea -; sedimen-tarea umeda. Viteza cu care particulele izolate de poluanti cad din atmosfera depinde de dimensiunile particule-lor si greutatea lor. Unele particule solide de poluanti sunt mai mici decit bacterii (diametru mai mic de 1 micron) si pot sa nu cada niciodata pe pamint deoarece turbulenta atmosferica le mentine suspendate. Aceste particule mici sunt invizibile in parte, dar masele lor mari pot bloca lumina solara, creind conditiile de ceata observata in multe raioane industriale ale pamintului. Ele ramin in atmosfera saptamini sau luni intregi pina ce sunt spalate de catre precipitatii sau pina ce se aglomereaza cu formarea particulelor mai mari si se sedimenteaza pe pamint sub actiunea gravitatiei. Particulele de negru de fum, cele care inegreaza ferestrele si albiturile in orase mari, au dimensiuni de ordinul zecilor si sutelor de microni si de obicei ramin in atmosfera pe cel mult citeva ore sau zile.
POLUAREA APEI
Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret. Si inca in continua crestere. Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial. In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale, prin decantare, fil-trare, serilizare de mai multe feluri etc.
La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime. Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari. Rezulta ca populatia lumii are la dis-pozitie pentru consumul personal si pentru activitatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice. Chiar si asa, ar fi mai mult decat sufi-cient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea a-pelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.
A. Apa potabila si sanatatea
Maturii beau in mediu 2 litri de apa intr-o zi, precum direct atit si prin alte bauturi. Copiii mai mici de ani consuma de doua ori mai mult proportional cu greutatea lor. Datorita dezinfectiei apa potabila a devenit mai cu-rata decit mai inainte. Totusi contaminarea ramine actuala in unele regiuni si pentru oarecare substante proble-ma devine mai grava. Pentru unii poluanti, asa ca plumbul, contaminarea nu devine mai grava dar savantii des-copera ca riscul apare la concentratii mai mici decit a fost crezut mai inainte.
La fiecare etapa a drumului, de la ploaie pina la robinet, se adauga poluantii specifici. Mai are loc conta-minarea cu microorganisme ce pot duce la maladii.
Alimentarea cu apa potabila
Dupa cum se stie, apa pe Terra se include intr-un circuit de transport. Ea cade pe pamint sub forma de ploaie si omat, apoi scurge in lacuri si riuri (apa de suprafata) sau se infiltreaza in pamint (apa subterana). in fi-nal ea nimereste in ocean si se reintoarce in circuitul hidrologic. Oamenii utilizeaza atit apele de suprafata cit si cele subterane cu diferite scopuri.
Poluantii adaugati la sursa
Calitatea surselor de apa variaza foarte mult in dependenta de geologie locala, activitatile agricole si sursele industrial-municipale de poluare. De regula apele subterane sunt mai poluate cu substantele minerale (nitratii, arsen si bariu) decit apele de suprafata deoarece apele subterane se infiltreaza prin roci acumulind mi-neralele. Iar apele de suprafata tind sa contina mai multi poluanti biologici (bacterii si virusii) si multi poluanti or-ganici (substanta organica distrusa). Ambele surse pot sa contina deseuri industriale atit de provenienta organi-ca cit si cea anorganica. Calitatea apelor de suprafata este foarte variata. Poluarile bacteriene si cu plumb s-au micsorat, ultima -; din cauza eliminarii treptate a plumbului din benzina. Dar s-au marit poluarile cu nitrati, cloruri (clor), arsen si cadmiu. Se considera ca arsen si cadmiu provin in fond de la arderea combustibilului fosil deoa-rece urmele lor sunt prezente in carbune si petrol. Nitratii provin atit de la arderea combustibilului fosil precum si de la scurgerile ingrasamintelor agricole. Poluarea cu cloruri se asociaza cu cresterea brusca a populatiei (ape-le de scurgere si menajere) si utilizarea sporita a sarii pe drumuri.
Calitatea apelor subterane este mai putin cunoscuta. In regiunile agricole, cantitatile de reziduuri de pesticide si ingrasaminte (in special a nitratilor) pot fi inalte. Apele subterane situate in vecinatatea depozitelor de deseuri pot fi contaminate.
Produsele de fiecare zi si reziduuri hazarduoase generate de ele
PlasticulPesticideProdusele farmaceuticeVopsele, Uleiurile si benzinaMetalelePieleaTesuturile Derivatele clorurate ale compusilor organiciCompusii organici ai clorului si fosfatiiSolventi organici si reziduuri, metalele grele (mercurul si zincul sunt comune)Metalele grele, pigmentii, solventii si reziduuri organiciFenolul, benzenul si alti compusi organici; plumbul, amoniacul, sarea, acidele si lichidele causticePlumbul, mercurul, zincul, fluorul, cianurile, mijloace pentru curatare acide si bazice, solventii, pigmentii, saruri de la acoperiri metalice, uleiurile si fenolulCromul si solventi organiciMetalele grele, vopsele, compusii organic ai clorului si solventii

Poluantii adaugati in sistemele de distributie
Sistemul de distributie a apei include uzina locala de tratare si toate conductele care transporta apa spre uzina si spre case si cladiri. Diferiti contaminanti pot nimeri in apa de la coroziunea conductelor, ca adao-suri ce previn coroziunea si ca produsele secundare de la reactiile de dezinfectie a apei.
De la coroziunea conductelor rezulta asa metale ca plumb, cadmiu, fier, zinc, nichel s.a. Prezenta as-bestului poate fi rezultatul avariei conductelor de tipul asbest-cement (conductele A/C), folosite in unele sisteme. Inhibitorii coroziunii sunt adaugate in multe sisteme de alimentare pentru reducerea concentratiilor metalelor si asbestului. Cu toate ca aceste substante se considera inofensive la nivelele folosite, un grup de inhibitori, asa ca fosfati, la concentratii putin mai mari impiedica procesele metabolice in organismul uman cu participarea ur-melor de metale.
Clorurarea apei potabile pentru dezinfectarea a fost numita unica si cea mai importanta masura intre-prinsa. Ea a eliminat riscul aparitiei maladiilor de origine acvatica in multe tari. Fiind o masura efectiva impotriva multor bacterii patogene (dar nu impotriva virusilor si protozoa, asa ca Giardia), clorurarea da produse secunda-re toxice. Cele mai importante din ele sunt trihalogenmetanii (THM), cel mai studiat dintre care este cloroformul. THM rezulta din reactiile clorului cu materia organica naturala (frunzele, coaja copacilor distruse si solul) si polu-antii organici industriali. Apele de suprafata contin mai multe materiale de acest gen decit apele subterane. A-proximativ 80% de populatie primeste apa clorurata; 50% primeste apa clorurata de suprafata. Cloroformul ca-uzeaza cancer la guzgani si soareci.
In Europa deja se folosesc metode noi de dezinfectare ce pot evita problemele clorurarii. Aceste meto-de includ folosirea cloraminelor, ozonului sau dioxidului de clor in loc de clor, precum si indepartarea materiei organice inaintea clorurarii. Spre regret in timpul prezent efectele secundare potentiale a acestor alternative sunt mai putin cunoscute decit cele ale clorurarii. Aceasta este obiectul cercetarilor stiintifice.
Fluorul si aluminul sunt alte doua chimicale uneori adaugate la apa potabila inaintea distributiei. Fluorul se adauga pentru protectia partiala impotriva cariei dentale si aluminul se adauga pentru floculare si cu scopul indepartarii materiei organice ce poate cauza probleme cu gust si miros. Ultimele observatii indica unicul efect de adaugare al fluorului (1 ppm): o mica moderare a procesului de aparitie a petelor dentale la un procent mic al populatiei. Nu exista afirmatie ca fluorul cauzeaza cancerul, cu toate ca nivelele mult mai mari decit cele adau-gate pot cauza bolile oaselor. Nu exista un risc specific de la adaugarea aluminiului la apa potabila deoarece majoritatea lui se inlatura impreuna cu materia organica. Totusi inspectiile au aratat ca in aproape jumatate din sisteme ce folosesc aluminiul pentru tratarea apei concentratia acestuia in apa finala este mai mare decit in apa neprelucrata. Aluminiul este cauza problemelor la oameni cu bolile rinichilor.
Poluarea oceanului planetar
La poluarea apei oceanelor si marilor expresia caracteristica ar putea fi considerata "mareele negre", adica po-luarea, practic continua, cu petrol sau cu substantele radioacive ale submarinelor nucleare a marilor si oceane-lor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.
B) Toxinele in apele subterane
Apele subterane sunt o sursa importanta de apa potabila. Marea parte a populatiei se foloseste de apa subterana cu scopuri alimentare si agricole. Spre regret multe dintre fintinele noastre sunt deja poluate cu nitrati si alte chimicale industriale si agricole.

Apa subterana se acumuleaza in adincimile rocilor si sedimentelor a crustei terestre superioare. Cind ploua sau se topeste zapada o parte de apa de pe suprafata pamintului se evapora, o parte se consuma de ca-tre plante si o parte se scurge in riuri si lacuri. Restul se infiltreaza in porii si crapaturi ai sedimentelor de la adin-cimi si devine apa subterana. O parte din apele subterane se uneste cu apele de suprafata, efectuind alimenta-rea riurilor, helesteelor si lacurilor in lunile secetoase. Cind crapaturile si porii sunt mari si interconectate apa se misca lent prin formatiunile geologice. O fintina sapata intr-o astfel de roca va da apa destul de rapid pentru pompare. Asa roci purtatori de apa sunt numite straturi apoase.
Straturi apoase pot fi poluate de la diverse surse, inclusiv rezervoare si tuburi de scurgere, rezervoare subterane cu benzina, gunoiste, rezervoare industriale cu deseuri si scurgeri agricole. Bacterii, chimicale toxice si excese de nutrienti se infiltreaza in pamint de la asa locuri urmarind aceleasi cai cu rezistenta minima pe care patrunde apa. Poluantii tind spre adincimi pina ce intilnesc o bariera (stratul de roca impermeabila) si atunci se raspindesc. In asa mod toxinele pot calatori sute de kilometri inainte de nimerire intr-un riu, lac sau fintina.
Straturi apoase de asemenea pot fi poluate cu apa sarata. Pe cind apa dulce se pompeaza din stratul apos, cantitati noi inlocuiesc spatii libere. Daca stratul apos se afla linga coasta, sursa de apa poate fi oceanul. In a-cest caz stratul va fi poluat, problema cunoscuta ca intruzia sau incursia apei sarate.
Poluarea apelor subterane este forte dificil de determinat si corectat. Foarte des poluarea apelor subte-rane nu este detectata pina ce poluantul nimereste in fintina la o oarecare distanta de la sursa de poluare. In re-giunile unde apa din fintini nu este testata problema poate fi neobservata timp de multi ani. Identificarea surselor de poluare poate fi foarte inselatoare. Spre deosebire de revarsari intr-un riu poluantii din apele subterane nu urmaresc cai usor determinabile si des nu se amesteca bine in apa. Aceasta face testarile dificile si des nesigu-re. In aditie poluantii de la diverse surse pot fi remixate in straturi subterane. Chiar daca sursa poate fi identifica-ta si admiterea substantei toxice este stopata stratul ramine poluat. Poluantul va continua sa se raspindeasca, devenind mai putin concentrat dar distribuind poluantul la mai multi oameni.
Este dificil, daca nu imposibil, de reversat efectele poluarii intr-un strat apos. Apa se misca prin pamint foarte lent, uneori necesita zile sau chiar luni pentru a parcurge o suta de metri. Astfel stratul apos nu poate fi “spalat” de la poluant. Daca apa este pompata mai rapid decit se regenereaza atunci stratul poate sa se epuize-ze blocind spatii ce contin apa pe un timp indelungat. Chiar daca e posibil de indepartat apa poluata din stratul apos, stratul va ramine poluat. Multi poluanti poseda proprietati de a se lega cu particule sedimentare, care de-vin surse secundare de poluare. Un strat apos, odata poluat, poate fi deteriorat ca o sursa de apa dulce. Oame-nii numai acuma incep sa inteleaga consecintele folosirii inconstiente si constiente a pamintului ca un recipient de deseuri.
MODIFICAREA INVELISULUI BIOTIC
Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea ne-voilor si ambitilor sale. La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii. Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomi-e, neglijenta sau din alte cauze. Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De cand omul a ince-put sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza in-tr-un ritm accelerat. Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.
De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori. Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor solul, ae-rul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale. Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au im-pins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.
Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimi-lenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei. Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare. Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva. La sfar-situl Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.
In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului, absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen. Din cele 14-16 miliarde de to-ne de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le dato-ram atat de mult.
Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, pa-durea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, am-bianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale.
Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.
Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare. In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur auto-mobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar ra-urile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea ne-rationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.
POLUAREA SOLULUI
Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana inte-legerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fe-nomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios conti-nutul. Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclu-siv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie im-prastiate pe camp pentru fertilizare.
Dar dorinta omului de a produce cat mai mult in agricultura a dus la chimizarea acesteia. Aceasta duce la tulburarea echilibrului solului ca si la acumularea in sol si in apa freatica a unor substante minerale (ex.: nitriti care au efect methemoglobinizant pentru om si animale si distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic) Pestici-dele, nebiodegradabile in majoritatea lor, se concentreaza de-a lungul lanturiloe trofice, fiind toxice pentru plan-te si animale. De asemenea, daunatorii devin rezistenti la pesticide, fiind necesara crearea de noi substante de sinteza, eficiente dar mai toxice pentru mediu. Combaterea biologica a daunatorilor e o solutie pentru reducerea poluarii solului.
Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase, cand doi din cinci lo-cuitori ai globului traiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200. Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult. De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane. Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacteriilor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.
Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase probleme in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric. Sistemul de incinerare s-a extins si perfectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari u-zine, mai avantajoasa pentru marile orase.
Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perimetrele urbane si in vecinatatea lor. Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti. Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor al-tora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot un-de oraseanul "evadeaza" in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comoditatile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.