Unitati montane. Carpatii romanesti Carpatii romanesti fac parte din
marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut in urma orogenezelor
alpine. Spre deosebire de Muntii Alpi, in continuarea carora se afla, Carpatii
Romanesti sunt munti de inaltime mijllocie, mentinandu-se sub
altitudinea de 3000 de metri. Avand o structura cutata, careia i s-a adaugat
cea mai intinsa masa vulcanica din Europa, acestia au aspectul unui arc
deschis catre vest, Muntii Apuseni formand coarda de legatura dintre cele
doua capete. Relieful a luat nastere in mai multe etape orogenetice. Succesiunea
miscarilor orogenice, cu etapele de liniste tectonica (in timpul carora
agentii subaerieni modelau intens catenele muntoase formand suprafete de
denudatie) a dus la infatisarea actuala a reliefului. O caracteristica a reliefului
Carpatilor o constituie prezenta unor depresiuni intracarpatice cu resurse de
subsol, rezultat al unor framantari tectonice complexe, depresiuni care
dau mare varietate spatiului carpatic si au permis popularea accentuata a acestora
inca din timpul paleoliticului. Ridicarile in bloc, cu intensitati
diferite, in timpul ultimelor faze orogenetice, a masivelor carpatice, au
permis raurilor sa-si taie vai mai adanci, relieful capatand
un aspect de tinerete. Acest fapt este accentuat si de formele zvelte ale culmilor
de peste 2000 de metri altitudine absoluta, opera a actiunii ghetarilor cuaternari
(apartinand ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Würm). Daca relieful,
atat de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica,
da nota de fond peisajului montan carpatic, clima, prin particularitatile sale
zonale si altitudinale contribuie la nuantarea acestuia. Fara a depasi limitele
cantitative ale climatului de munte, nuantarile care apar se datoreaza in
primul rand altitudinii si apoi pozitiei masivelor muntoase fata de orientarea
circulatiei generale a atmosferei. Cea dintai cauza determina repartitia
diferentiata cantitativa a fenomenelor atmosferice pe etaje (alpin, subalpin etc.),
iar pozitia masivelor duce la perturbarea simetriei etajelor ca urmare a expunerii
lor si a transformarilor ce le sufera masele de aer umed vestice dominante si
arealele ciclonice in contact cu inaltimile carpatice. Astfel, in
distributia temperaturii medii anuale se observa cum, in primul rand,
altitudinea joaca un rol foarte mare. Prelucrarea in acest sens a datelor
inregistrate arata un contrast termic ( de la zi la noapte si de la iarna
la vara) ceva mai mare in Carpatii de Est fata de cei din Vest, amplitudinea
termica diurna fiind cu 1-20C mai mare in est, iar cea lunara cu 6-80C.
Amplitudinile diurne la altitudini sub 2000 de metri capata cele mai mari valori
la sfarsitul verii si cele mai mici in decembrie, pentru ca la peste
2000 de metri maximele sa apara in aprilie si octombrie, iar minimele tot
in decembrie. Aceleasi diferente reduse se mentin si in ceea ce priveste
regimul precipitatiilor. In general se observa ca, pentru aceeasi latitudine
si altitudine, in zonele muntoase vestice cad anual in medie cu 100
ml mai multe precipitatii decat in cele estice, iar in ceea
ce priveste depresiunile interioare, acestea primesc tot aproximativ cu 100 ml
anual mai putine precipitatii decat zonele exterioare cu altitudini egale.
Din punct de vedere hidrologic, Carpatii constituie zona de obarsie si alimentare
cu apa pentru toate raurile principale de pe teritoriul tarii. Scurgerea
atinge, pentru zonele inalte, cele mai ridicate valori primavara, mai timpuriu
in Carpatii Occidentali ( februarie, martie, aprilie) si mai tarziu
in restul ramurilor carpatice (martie, aprilie, mai si chiar iunie). Ca
urmare debitul cel mai mare al raurilor se inregistreaza tot primavara,
cand de obicei topirea zapezii se suprapune cu ploile de primavara. Prelungirea
in timp a suprapunerii, mai ales pentru zonele inalte, pana
la inceputul verii, face ca scurgerea de vara sa fie ridicata (raurile
cu obarsii in Carpatii Orientali, 25-30%). Daca pentru Carpatii Occidentali
cele mai coborate valori ale scurgerii medii se inregistreaza toamna,
pentru cei Orientali si in parte cei Meridionali, acestea au loc iarna,
cand precipitatiile, dominant solide, si fara alternanta de ninsori cu topiri
de zapezi, nu permit o scurgere intensa de suprafata. Debitul bogat si constant,
in buna parte, ca si panta mare a profilelor longitudinale sunt caracteristici
care determina potentialul hidroenergetic ridicat al raurilor carpatice.
In plus, necesitatile de apa pentru alimentarea localitatilor, a unitatilor
economice si pentru irigatii, paralel cu nevoia regularizarii nivelului raurilor,
dau acumularilor de apa din marile bazine artificiale montane functii economice
foarte complexe. Constructiile de acest gen realizate pana acum (Bistrita,
Uz, Arges, Lotru, Dunare, Barzava, Sadu, Somes etc) au o mare importanta
pentru economia nationala, concretizand politica de valorificare superioara
a acestor importante bogatii naturale ale tarii, apele. Toate aceste conditii
fizico-geografice se rasfrang direct si asupra aspectului pe care il
imbraca vegetatia in Carpati. Se evidentiaza prezenta in Carpatii
Romanesti a patru etaje vegetale: " etajul alpin, care incepe
de la altitudinea de 2200 de metri pe inaltimile carpatice din sud, iar
pe cele nordice de la 1900 de metri; " etajul subalpin, la peste 1650-2200
de metri, in sud si 1500-1900 de metri, in nordul tarii; " etajul
boreal, situat la peste 1300-1650 de metri, cu exceptia nordului unde incepe
de la 1000-1500 de metri; " etajul nemoral, la 200-1300 de metri, iar in
nord la 400-1000 de metri. Conditiile fizico-geografice specifice cu climat umed
si in parte rece, cu o vegetatie de pajisti alpine si intinse paduri,
cu roci dure, in mare parte impermeabile, au oferit conditii pentru formarea
solurilor cu profunzime redusa, dispuse intr-o evidenta succesiune altitudinala.
Astfel, solurile humico-silicatice de pajisti alpine se gasesc pe cele mai ridicate
culmi, ocupand cca 3,5% din suprafata Carpatilor; solurile montane brune
acide, podzolice brune si podzoluri humico-feriiluviale ocupa 24,8% din suprafata
Carpatilor si 8,1% din cea a tarii; soluri montane brun-galbui si brune acide
pe 48%, carora in secundar li se adauga, in functie de conditiile
locale si alte tipuri pe suprafete mai reduse si specifice nu numai pentru Carpati
(brune si brun-galbui de padure, podzolice argilo-iluviale, rendzine si terra-rosa,
hidromorfe etc.). Valoarea ridicata a resurselor naturale ale Carpatilor (pasuni,
lemn, resurse minerale, ape, materiale de constructie etc.) ca si prezenta numeroaselor
depresiuni, a vailor largi sau a plaiurilor etajate, au permis o populare straveche
a lor. In anii socialismului, asezarile omenesti de aici au fost electrificate,
modernizate, dotate cu constructii culturale si scoase din izolarea lor prin amenajarea
de cai de transport moderne. Deosebirile genetice si fizico-geografice ale Carpatilor
Romanesti determina divizarea lor in trei mari unitati geografice:
Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali si Carpatii Occidentali. Caractere fizico-geografice
Situati in centrul Romaniei, inconjurand Depresiunea Transilvaniei
si constituind in ansamblu un adevarat bastion, Carpatii concentreaza in
jurul lor marile unitati morfologice ale dealurilor, podisurilor si campiilor.
Ei alcatuiesc cea mai inalta treapta de relief si, prin pozitia lor fata
de regiunile inconjuratoare, asigura dispozitia simetrica, in amfiteatru
a pamantului romanesc. Ca unitate structurala mai veche, consolidata
de timpuriu, Carpatii au jucat un rol important in formarea unitatilor inconjuratoare,
atat ca sursa a sedimentelor acumulate in ariile depresionare din
jur, cat si ca pivot rigid, avand consecinte evidente in dirijarea
evolutiei geologice si in formarea reliefului mai tanar. Totodata,
ei reprezinta un bogat castel de ape, din care raurile se indreapta
catre Tisa, Dunare si Prut. Prin pozitie, desfasurare si altitudine, Carpatii
produc modificari in dispunerea normala a zonelor geografice latitudinale
si determina etajarea conditiilor biopedoclimatice din care rezulta structura
variata a fondului funciar din tara noastra. In aceasta privinta, Carpatii
pot fi considerati, pe drept cuvant, ca element polarizator al peisajului
geografic, situand Romania intr-o zona de interferenta a factorilor
fizico-geografici din centrul, estul si sud-estul Europei. Carpatii Romanesti
ocupa o suprafata de 66303 km2, ceea ce reprezinta 27,8% din suprafata tarii.
Lantul carpatic se desfasoara pe o lungime de peste 910 de km, intre Valea
Tisei, Defileul Dunarii (Svinita) si Valea Somesului. In lungul lor, Carpatii
au latimi variabile: 80 de km intre Oravita si Drobeta-Turnu Severin, 70
de km intre Novaci si Petresti (Sebes), 40 de km in sectorul Muntilor
Fagaras, 110 de km in regiunea curburii si intre Prundu Bargaului
si Gura Humorului. Adaugam la acestea latimea Muntilor Apuseni de 140 de km intre
localitatile Minis si Alba Iulia si 110 de km pe aliniamentul Oradea-Turda. De
remarcat ca latimea cea mai mica a lantului carpatic se situeaza in regiunea
celor mai mari inaltimi-peste 2500 de metri, in Muntii Fagaras-in
timp ce latimile maxime corespund Muntilor cu altitudini ce rareori depasesc 1500-1700
de metri. Relieful Carpatii se desfasoara pe teritoriul Romaniei sub forma
unui lant sinuos, determinat de dispozitia platformelor rigide din fata lor si
de scufundarea, la sfarsitul cretacicului, a compartimentului central-Depresiunea
Transilvaniei. Ridicati in faze orogenetice succesive si alcatuiti din formatiuni
geologice eterogene, ei prezinta o structura orografica complexa, cu variatii
regionale. Desi masivi in ansamblul lor, vaile transversale adanci
ale unor rauri ca Dunarea, Jiul, Oltul, Muresul si Somesul au separat, in
cadrul ramurilor carpatice, unitati muntoase bine individualizate. Depresiunile
tectonice si cele de eroziunea din cuprinsul lor detin cca 23% din arealul muntos.
Acestea, impreuna cu vaile principale, partial transversale au constituit
vechi vetre de populare a Carpatilor, iar pasurile de la obarsia acestora
aflate la 800-1400 de metri, dar cele mai multe la 1000-1200 de metri altitudine,
au inlesnit circulatia peste munte, din Transilvania catre regiunile circumcarpatice
si invers. Dintre cele trei ramuri principale ale Carpatilor, recunoscute ca unitati
cu caractere geografice diferite si cu orientari corespunzatoare directiilor de
cutare, Carpatii Orientali ocupa mai mult de jumatate din spatiul muntos, restul
revenind Carpatilor Meridionali (21%) si Carpatilor Occidentali (24%). La scara
planetara, Carpatii fac parte din categoria muntilor cu altitudine mijlocie si
mica: inaltimea medie generala este de cca 840 de metri, si aproape 90%
din suprafata lor se situeaza sub 1500 de metri inaltime. Altitudinile sunt
repartizate neuniform in cadrul celor trei unitati carpatice. Cele mai mari
inaltimi se intalnesc in Carpatii Meridionali, unde sunt
frecvente inaltimile de peste 2000 de metri, iar 11 varfuri depasesc
2500 de metri; printre acestea varfurile Moldoveanu (2544 metri) si Negoiu
(2535 metri) din masivul Fagaras constituie punctele cele mai inalte din
Carpatii Romanesti. In Carpatii Orientali varfurile oscileaza
in jur de 1400-1500 de metri, cu toate ca pe alocuri tind spre, sau chiar
depasesc, 1800 de metri; numai in Muntii Rodnei si Caliman acestea trec
de 2000 de metri. Altitudinile din Carpatii Occidentali sunt si mai reduse, depasind
cu putin 1400 de metri in Muntii Semenic si 1800 de metri in Muntii
Apuseni. Din repartizarea inegala a inaltimilor reliefului rezulta diferente
insemnate in ceea ce priveste nivelul mediu al altitudinilor: 1136
de metri in Carpatii Meridionali, 950 de metri in cei Orientali si
numai 654 de in cei Occidentali. Relieful Carpatilor Romanesti se
caracterizeaza printr-o fragmentare accentuata (densitate de 0,5-3 kg/km2), datorata
in special vailor fluviatile. Energia reliefului cu valoare medie in
jur de 600 de metri, atinge in mod local maxime de cca 1000 de metri, mai
ales in Carpatii Meridionali. Inclinarile versantilor sunt diferite,
dar predomina cele de 10-300 in proportie de aproximativ 70%. Pantele abrupte
(30-450 ) sunt caracteristice masivelor de calcare si conglomerate precum si circurilor
si vailor glaciare; in schimb, cele mai slabe inclinari, de numai
cateva grade, se intalnesc in cuprinsul suprafetelor de
eroziune. De-a lungul Carpatilor se disting numeroase noduri orografice din care
se desprind culmi secundare. Caracteristice sunt culmile rotunjite, prelungi si
slab ondulate care domina vaile adanci, care deseori coboara in trepte,
inscriindu-se in nivelele generale de netezire a muntilor, corespunzatoare
complexelor sculpturale Rau Ses si Gornovita. In domeniul sisturilor
cristaline din Carpatii Meridionali si Occidentali, interfluviile din regiunea
inalta sunt reprezentate de intinse poduri suspendate, conservate
ca resturi ale peneplenei carpatice. Situate la altitudini mari, ele sunt foarte
adesea marginite de circuri glaciare. Creste zimtate ramificate, cu numeroase
varfuri semete caracteristice reliefului alpin, se intalnesc
cu precadere in Carpatii Meridionali, rezultat al eroziunii glaciare si
periglaciare, ca si in unii munti alcatuiti din calcare masive. Caracterele
mentionate releva complexitatea morfologica a Carpatilor, ca segment al sistemului
alpino-carpato-himalayan, in conditiile generate de deplasarea placilor
euroasiatice si africane, precum si a microplacilor Marii Negre, moesice, transilvane
si panonice in stransa legatura cu evolutia rifturilor. Literatura
de specialitate consemneaza principalele elemente ale evolutiei Carpatilor. In
acceptiunea acesteia, blocurile cristaline din Carpatii Orientali si Meridionali
sunt considerate microplaci carpatice fragmentate, consecinta deplasarii placii
euroasiatice catre sud-sud-vest si a celei africane in sens invers. Ca urmare,
geosinclinalul carpato-balcanic s-a restrans, iar microplaca moesica, opunand
rezistenta celor carpatice, segmentate in continuare, a produs curbarea
Carpatilor in regiunile Vrancei si a Portilor de Fier. Ca procese dinamice,
caracteristice sunt dezvoltarea unor panze de sariaj, aparitia unui nou
aliniament de blocuri in zona Culoarului Bargaului, formarea masivului
Muntilor Apuseni, cutarea si deversarea catre est a flisului cretacic si flisului
paleogen, subductia placii est-europene si formarea lantului vulcanic din Carpatii
Orientali, dinamica placilor din zona de curbura a Carpatilor pusa in evidenta
de anomaliile gravimetrice din Vrancea si de formarea Depresiunii Brasovului etc.
Configuratia actuala a Carpatilor, extensiunea si structura lor geologica se datoreaza
unei indelungate evolutii. In orogenezele precretacice s-au format
sisturile cristaline prin metamorfozarea unor sedimente vechi si s-au pus in
loc masivele granitoide care le strapung. Istoria Carpatilor incepe de fapt
cu orogeneza alpina desfasurata in mai multe faze. Cutarile din faza austrica
(aptian) si laramica (sfarsitul senonianului) au dus pentru prima oara la
conturarea Carpatilor, prin formarea unor panze de sariaj (panza getica
in Carpatii Meridionali, panzele de Biharia si de Codru in Muntii
Apuseni si cutele-solzi din Carpatii Orientali), concomitent cu scufundarea depresiunilor
transilvana si panonica, cu cutarea flisului cretacic si cu alipirea lui la blocurile
cristalino-mezozoice. Sirul unitar de munti a fost nivelat in paleogen,
cand s-a format peneplena carpatica - respectiv nivelele complexului sculptural
Borascu-ale carei urme se mai recunosc inca pe cele mai inalte culmi.
Inaltarea generala a Carpatilor s-a produs in faza savica (oligocen
superior-acvitanian), iar ramura lor orientala a capatat noi dimensiuni prin cutarea
si alipirea flisului paleogen la vechiul teritoriu montan. In miocen si
pliocen eroziunea a dus la formarea nivelelor complexelor sculpturale Rau
Ses si Gornovita. Fazele orogene stirica, atica si valaha s-au manifestat in
Carpati sub forma miscarilor epirogenice, care au inaltat treptat edificiul
montan impreuna cu suprafetele lor de netezire, deformandu-le. Ca
evenimente mai insemnate mentionam marea transgresiune tortoniana, cand
apele marii au patruns in bazinele posttectonice si au transformat temporar
partea de vest a Carpatilor intr-un arhipelag, cu consecinte asupra perfectarii
nivelelor Rau Ses, si eruptiile vulcanice (sarmatian-cuaternar) care au
adaugat Carpatilor Orientali sirul de munti vulcanici pe latura lor transilvana,
iar Muntilor Apuseni aparatele vulcanice din Muntii Metaliferi. In urma
inaltarii in faza valaha, Carpatii au dobandit inaltimea
si dimensiunile lor actuale. Pentru evolutia lor morfologica este de retinut faptul
ca miscarile epirogenice care au inaltat treptat (desi inegal) edificiul
carpatic au mentinut in permanenta o diferenta altitudinala intre
acesta si regiunile imediat invecinate. Ca urmare, Carpatii se contureaza
ca o regiune expusa eroziunii, in timp ce regiunile pericarpatice au constituit
intinse domenii de sedimentare marina, lacustra sau piemontana, si in
acelasi timp nivele de baza care au dirijat eroziunea din regiunea muntoasa. In
timpul fazelor de formare a Carpatilor au existat conditii prielnice pentru geneza
unor roci si substante minerale utile de mare importanta pentru economia Romaniei.
Sisturile cristaline, o parte din sedimentele paleozoice si triasice si intruziunile
de banatite contin zacaminte de mangan (Iacobeni, Delinesti), cupru (Balan), fier
(Dognecea, Ghelari), bauxita (Muntii Padurea Craiului), ca si o serie de roci
utile (feldspat, talc, mica alba, azbest, argile refractare, marmura si calcare
compacte). La acestea se adauga carbunii din formatiunile liasice din Banat si
din Carpatii Meridionali. Dupa fazele orogenice din cretacic, in bazinele
intramontane, invadate de ape in diferitele epoci, s-au format zacamintele
de carbune superior de la Petrosani si Comanesti si lignitul din depresiunile
Caransebes si Bozovici. Formatiunile flisului contin si ele unele resurse din
care amintim zacamintele de titei din gresia eocena de la Moinesti si din gresia
oligocena de la Solont, Zemes si Sacel. Eruptiile vulcanice din pliocen au avut
o deosebita importanta pentru formarea minereurilor auro-argentifere si a celor
complexe de sulfuri metalice din Muntii Apuseni si din regiunea Baia Mare, a celor
de fier de la Lueta, ca si a zacamantului de sulf de la Caliman. La acestea
se adauga rocile eruptive (andezite, bazalte etc), folosite pentru constructii,
si caolinul rezultat din alterarea acestora (Baile Harghita). Izvoarele minerale
si mofetele, ca manifestari postvulcanice, au o mare raspandire in
lantul vulcanic Caliman-Harghita. Perimetrele de exploatare au introdus modificari
antropice remarcabile in peisajul carpatic: concentrari de asezari care,
in majoritatea lor, au un profil urban bine precizat, cu functii industriale
importante, o retea de drumuri de mare interes economic si insemnate schimbari
in structura fondului funciar. Complexitatea structurala si cea petrografica
a Carpatilor, precum si succesiunea sistemelor de modelare au avut o vadita influenta
in formarea si aspectul reliefului. Eroziunea fluviatila diferentiata in
functie de litologie si structura a condus la formarea unor culoare mari. Relieful
dezvoltat pe sisturi cristaline si pe roci granitoide mai ales in Carpatii
Meridionali si Occidentali, si numai local in Carpatii Orientali ( Muntii
Rodnei si Muntii Maramuresului) formeaza puternice noduri orografice, culmi rotunjite,
etajate, un sistem de vai inguste si adanci, cu frecvente rupturi
de panta. Tot pe aceste formatiuni se pastreaza nivelele de eroziune, formele
glaciare, un relief periglaciar crionival reprezentativ. Reteaua hidrografica
adancita anterior in panzele de sariaj a prilejuit deschiderea
unor ferestre si semiferestre tectonice, iar dezvelirea formatiunilor eterogene
ale autohtonului confera eroziunii un caracter epigenetic (Carpatii Meridionali,
Muntii Apuseni). Tectonica foarte activa a contribuit la formarea muntilor-bloc
in Carpatii Meridionali si in Muntii Banatului, delimitati de depresiuni
si culoare depresionare (Valea Cernei, Depresiunea Petrosani, Depresiunea Lovistei).
Horsturile si grabenele alaturi de detaliile morfostructurale inscrise de
planurile de sistuozitate amplifica aspectele de peisaj din Carpati-abrupturi
tectonice si de eroziune, creste zimtate, relief rezidual, grohotisuri etc. Un
relief aparte in cadrul Carpatilor il formeaza calcarele, dolomitele
si conglomeratele (cu elemente calcaroase sau cu ciment calcaros) cu grosimi apreciabile
si puternic diaclazate. In conditiile morfoclimatice specifice (cu persistenta
fenomenelor de inghet, cu invelis nival de lunga durata sau cu precipitatii
abundente) se dezvolta forme caracteristice de genul platourilor carstice din
Muntii Apuseni si Aninei; cheilor Bicazului, Nerei, Barzavei, Carasului;
campurilor de lapiezuri si dolinelor din platoul Vlascau, pesterilor din
Muntii Mehedinti, Padurea Craiului etc. Formatiunile eterogene ale flisului si
stilul propriu de cutare au generat in ansamblu un relief cu altitudini
mai mici, dar foarte variat in detaliu, formele structurale si litologice
constituind o trasatura caracteristica. In Obcinele Bucovinei sau in
Carpatii de Curbura este caracteristica concordanta dintre dispozitia reliefului
si liniile tectonice principale. Este astfel consemnat in literatura de
specialitate tipul de relief derivat-inversat, rezultat al structurii in
solzi care genereaza hogbackuri, iar in depozite putin dure, depresiuni-
culoare. Masive proeminente se dezvolta pe gresiile de Fusaru in Muntii
Tarcau, pe gresia de Siriu in Muntii Siriu, pe gresia de Kliwa in
Muntele Goru, iar in Muntii Ciucului si in Carpatii de Curbura gresia
de Cotumba genereaza un peisaj similar. In schimb, formatiunile moi ale
flisului (argile, marne) constituie adesea domeniul de dezvoltare a vailor largi,
a depresiunilor si de declansare a alunecarilor. Relieful vulcanic este bine reprezentat,
gradul de conservare in peisaj si personalitatea sa sunt conditionate de
vechimea eruptiilor ( cele mai recente in Muntii Gurghiu-Harghita), de caracterul
si intensitatea lor, de mediul aerian sau acvatic in care au avut loc si
de sistemul de fracturi pe care a evoluat. Astfel, rocile vulcanice neogene din
Muntii Caliman-Harghita, formeaza aparate vulcanice bine conservate, in
care pot fi constituite cratere si caldere, conuri adventive si planeze. La acestea
se adauga intinsele podisuri de lava si piroclastite moderat fragmentate
de o retea de vai tinere, cu caracter divergent sau convergent. Din cauza eroziunii
foarte puternice, in Muntii Metaliferi, din aparatele vulcanice s-au mentinut
numai dykuri si neckuri proeminente, iar in Muntii Tibles si in Bargau
sunt specifice formele subvulcanice exprimate in relief prin maguri. Aspectele
actuale al reliefului Carpatilor inregistreaza efectele eroziunii declansate
odata cu definitivarea structurii lui geologice. Daca eroziunea a afectat, in
primul rand, regiunile consolidate in urma fazelor orogenice din cretacic,
ea s-a extins ulterior si asuprea zonei flisului, exondata si alipita Carpatilor
in fazele urmatoare. Indiferent de sistemele de modelare, in concordanta
cu schimbarile climatice din neozoic, edificiul carpatic a fost modelat in
cateva etape, ajungandu-se la suprafetele de eroziune cuprinse in
cele trei complexe sculpturale (Borascu, Rau Ses, Gornovita), trasatura
cea mai reprezentativa a reliefului carpatic. Regiunile dinspre poalele muntilor
au fost partial modelate de apele marilor sau lacurilor, in timp ce cea
mai mare parte a teritoriului a constituit domeniul modelarii continentale. Reteaua
bogata de vai brazdeaza Carpatii in toate sensurile-favorizata sau nu de
litologia sau de anumite linii structurale-fiind conditionata de nivelele de baza
generale sau locale si de modificarea in timp a acestora. Astfel, reteaua
hidrografica din Muntii Apuseni a evoluat diferit in functie de nivelele
de baza din bazinul transilvan si cel panonic. In Carpatii Orientali, vaile
s-au extins catre est, pe masura alipirii flisului la masivele cristaline si a
retragerii tarmului. Pe latura lor vestica, reteaua de vai s-a modificat odata
cu aparitia lantului vulcanic, iar depresiunile de baraj, in care s-au format
lacuri, au devenit nivele de baza locale si importante regiuni de convergenta
a raurilor; in regiunea de la curbura, evolutia morfohidrografica
a fost dirijata de aparitia Depresiunii Brasov si a lacului respectiv, care si
el a constituit un nivel de baza local. Miscarile tectonice din Carpatii Meridionali
si formarea unor depresiuni intramontane, vremelnic ocupate de ape, au stimulat
eroziunea si au dus la formarea vailor transversale prin fenomene de captare si
de antecedenta. Ca urmare a inlantuirii acestor fapte, cumpana de ape principala
din Carpati a suferit modificari suplimentare, greu de precizat pentru etapele
mai vechi de evolutie. Cert este ca in prezent in nenumarate locuri
actuala cumpana a apelor nu concorda cu linia celor mai mari inaltimi, punand
in evidenta captari efectuate sau iminente, intensitate inegala a eroziunii
si tendintele de dezvoltare a unor bazine hidrografice in detrimentul altora.
Vaile si depresiunile intracarpatice alcatuiesc areale care prin potentialul lor
natural au concentrat o retea de drumuri, asezari si o populatie numeroasa. Ca
urmare, presiunea umana asupra peisajului este evidenta. Mutatiile survenite in
fondul funciar sunt spectaculoase, ceea ce face ca discontinuitatea geografica
reprezentata de vai si depresiuni in masa carpatica sa fie accentuata. Trasaturi
biopedoclimatice si hidrologice Carpatii Romanesti se caracterizeaza printr-o
mare varietate de peisaje, subliniate selectiv de elemente biopedoclimatice si
hidrologice. Etajele de clima, desfasurarea latitudinala, expozitia, particularitatile
locale sunt exprimate in compozitia vegetatiei, in cuvertura de soluri,
in varietatea surselor de alimentare a retelei hidrografice. Principala
retea hidrografica este carpatica prin alimentare si regim, ceea ce face din Carpati
un adevarat castel de apa, aici concentrandu-se cca 66% din scurgerea medie
multianuala a tarii. Din punct de vedere biogeografic, se constata ca, in
linii generale, Carpatii Romanesti prezinta caracteristici comune cu cele
ale sistemelor muntoase din Europa centrala si din nordul Peninsulei Balcanice.
Presiunea umana a dus la modificare substantiala a ecosistemelor carpatice: in
multe masive limita superioara a padurii a fost coborata cu cca 300-400
de metri sub cea naturala; pe mari portiuni in locul vegetatiei forestiere
s-au extins pajistile secundare sau chiar in unele depresiuni intracarpatice
culturile agricole. Variatia pe verticala a conditiilor climatice, a vegetatiei
si faunei determina individualizarea unor etaje biopedoclimatice cu caractere
specifice. Valorile altitudinale ale limitelor acestor etaje sunt foarte relative;
ele variaza in functie de expozitia versantilor, fiind cu cca 100-200 de
metri mai ridicate pe versantii sudici fata de cei cu expozitie nordica, si de
lat
itudine. Pe de alta parte, variatiile grosimii stratului de sol, microrelieful,
circulatia advectiva intensa etc. pot determina local coborarea unor asociatii
vegetale mult sub limita etajelor pentru care sunt considerate caracteristice.
Etajul muntilor inalti Se afla la peste 1700 de metri altitudine si cuprinde
23% din masa carpatica. Acestuia ii este caracteristic un climat rece si
umed, cu o intensa circulatie a aerului care implica dezvoltarea unor intense
procese de gelifractie. Cantitatea mare de precipitatii constituie sursa principala
a alimentarii unei retele hidrografice (izvoare, rauri, lacuri) cu obarsii
difuze. Acesta este si domeniul in care se concentreaza cele mai numeroase
lacuri glaciare (146), Lacul Mioarelor din Muntii Fagaras fiind situat la cea
mai mare altitudine (2282 metri) din toti Carpatii Romanesti si Lacul Seselor
din Muntii Godeanu la cea mai mica altitudine din acest etaj ( 1712 metri). Regimul
termic, cantitatile mari de oxigen dizolvat si ritmul rapid de aerisire sunt elemente
de baza care fac ca la aceste altitudini mari, pastravul sa se gaseasca in
conditii optime de dezvoltare. Sub aspect biogeografic, in cadrul sau se
individualizeaza doua etaje cu particularitati proprii. Etajul alpin propriu-zis
se desfasoara la peste 2000-2200 de metri altitudine. Durata sezonului de vegetatie
este scurta, de 3-4 luni o pe an, solurile au un pH ridicat si apartin tipurilor
humico-silicatice si podzolice cu un profil slab diferentiat, bogate in
humus acid, in conditii de umiditate ridicata ( umiditatea relativa a aerului
este in jur de 90%). Vegetatia este saracacioasa, predomina pajistile scunde
de coarna cu numerosi muschi si licheni, alaturi de gruparile de plante scunde,
adesea formand pernite compacte si palcuri de arbusti pitici. Etajul
subalpin (numit de unii autori alpin inferior), situat intre 1700-1800 de
metri si 2000-2200 de metri, constituia in trecut domeniul de extensiune
al tufarisurilor de jneapan, ienupar si smirdar si a raristilor de limita. Activitatea
antropica- defrisarile si pastoritul intens-a condus la extinderea pajistilor
de parusca si iarba stancilor si pajistilor de taposica. Pe versantii cu
umiditate accentuata se dezvolta tufarisurile de anin verde care, ca si jneapanul,
coboara mult in domeniul forestier, in lungul culoarelor de avalanse.
In aceste conditii predomina umbrisolurile (solul negru acid, andosolul)
si spodosolurile, solul brun feriiluvial si podzolul la care se constata o intensa
spalare si debazeificare a materialului mineral. Pe vai si in circurile
glaciare mai adapostite zapada se acumuleaza, alimentand reteaua de vai
sau formand cuvete nivale temporare. Un reprezentant tipic al faunei alpine
il constituie capra neagra. Dintre pasari sunt caracteristice fasa
de munte, brumarita, acvila de munte. In lacurile alpine putin adanci
se intalnesc tritoni. Etajul muntilor mijlocii si scunzi Este caracterizat
printr-un climat moderat, favorabil dezvoltarii padurii, aici concentrandu-se
circa 60% din arealul forestier al tarii. Culmile se situeaza de obicei deasupra
nivelului norilor stratiformi, ceea ce favorizeaza cresterea insolatiei. Circulatia
aerului catre limita superioara a etajului este dominanta din vest, nord-vest,
cu viteze mari mai ales iarna si primavara cand se produc doboraturi
masive in padurile de rasinoase. Odata cu descresterea altitudinii, circulatia
aerului este dirijata conform marilor culoare de vale si scade ca intensitate.
Precipitatiile abundente (800-1200 ml anual) determina regimul de alimentare de
tip carpatic, cu mai multe variante regionale si cu predominarea surselor pluvionivale,
a unei bogate retele hidrografice. Nivelul maxim de pluviozitate se situeaza la
1400-1800 metri altitudine, ceea ce face ca densitatea retelei hidrografice sa
depaseasca frecvent 1 kg/km2 in conditiile unor formatiuni geologice impermeabile.
Partea superioara a acestui etaj, intre circa 1200-1400 si 1800 de metri
altitudine, corespunde din punct de vedere biogeografic cu etajul padurilor de
molift ( etajul boreal). In pajistile secundare, formate pe locul molidisurilor
defrisate, predomina paiusul rosu si taposica. Aceste pajisti se intalnesc
atat ca poieni in interiorul padurilor cat si ca o fasie
de dimensiuni variabile mai sus de limita actuala a padurii, in partea inferioara
a golului de munte. In functie de variatia conditiilor de relief, solurile
brune podzolice si brune feriiluviale, alterneaza cu cele brune acide. La altitudini
mai coborate, sub 1200-1400 de metri, se desfasoara subetajul padurilor
de fag si de amestec de fag cu rasinoase (partea superioara a etajului nemoral).
Pe langa fagetele pure, la altitudini mai mari sunt frecvente amestecurile
de fag, brad si molid, iar la altitudini mai mici, fageto-carpinete. Ca urmare
a exploatarii preferentiale a bradului in trecut, bradeto-fagetele si bradetele
au o raspandire mai mica. In schimb se intalnesc adesea
pana la poala muntilor molidisuri compacte, rezultate din plantatii sau
conditionate de inversiunile de temperatura. In partea inferioara a acestui
subetaj-pe povarnisuri insorite, bine drenate si pe interfluvii netede-apar
local gorunete cu caracter extrazonal. In general predomina solurile brune
acide; pe roci neutre si bazice s intalnesc soluri brune eu-mezobazice,
luvisoluri albice si soluri brune luvice. Lumea animala caracteristica padurilor
de munte cuprinde diverse specii de vanat: cerbul, ursul, mistretul, caprioara,
la care se adauga rasul, cocosul de munte etc. Varietatea si complexitatea
peisajului carpatic, bogatia mare a fondului forestier, intinsele pasuni
si fanete, resursele climatice, de apa, la care se adauga cele ale subsolului,
contureaza dimensiunile potentialului natural al Carpatilor si au conditionat,
in ultimele decenii, mutatii importante in valorificarea superioara
a acestuia, asigurand, totodata, mentinerea calitatii mediului geografic.
Caractere de geografie umana si economica Desfasurarea activitatilor umane in
Carpatii Romanesti a fost favorizata de conditiile naturale ale acestora,
care se caracterizeaza, si sub raport social si economic, prin unitate regionala
si diversificare locala, oferind o mare varietate de resurse potentiale (minerale,
de apa si vegetatie). Umanizarea a mers pana la nivelul asezarilor de tip
urban, contribuind efectiv la modificarea peisajului geografic, care s-a intensificat.
Implicatiile si consecintele social economice s-au diversificat si s-au impus
in peisaj, de-a lungul timpului, sub raport uman, cultural, economic, politic
si administrativ, concomitent cu dezvoltarea modurilor de productie. Factori care
au influentat dezvoltarea umana si economica Pozitia geografica a Carpatilor,
la limitele Europei centrale si rasaritene, a imprimat aspecte de interferenta,
care se reflecta si in peisajul umanizat. Desfasurat sub forma de cununa
si inconjurand marea depresiune a Transilvaniei, "Carpatii…ne
apar in primul rand ca o serie de plaiuri mai mult sau mai putin sculptate
si asezate grosso modo in chip de cotruna" (Simion Mehedinti). Forma
si directiile principalelor mari unitati-Carpatii Orientali, Meridionali si Occidentali-cu
cele doua recurbari, de la extremitatile de sud-este si sud-vest, au impus alcatuirea
simetrica a intregului teritoriu, desfasurat, in general, ca un amfiteatru,
cununa muntilor fiind inconjurata de contraforturile Subcarpatilor, apoi
de dealuri si campii, totul purtand insa amprenta regiunii muntoase,
cu toate ca aceasta reprezinta numai 27,8% din suprafata tarii. Pozitia, geneza,
alcatuirea geologica, relieful si celelalte elemente naturale ale Carpatilor au
imprimat originalitatea, unitatea si individualitatea spatiului geografic romanesc.
In acelasi timp, ei au impus si coordonatele prioritare ale diversificarii,
manifestata mai ales in altitudine, careia ii corespunde o etajare
in sfera potentialului natural si economic. Alcatuirea geologica a Carpatilor-caracterul
ei de dispunere longitudinala in Carpatii Orientali, relativ unitara in
Meridionali si deosebit de variata, in "mozaic", in Occidentali-a
determinat o mare varietate de resurse ale subsolului, incepand cu
combustibili (carbunii, mai ales), minereuri complexe neferoase si mai putin din
cele feroase, roci de constructii, ape minerale carbogazoase si termale, alte
substante utile, din care se impune, mai ales in ultima vreme, sulful etc.
Dezvoltarea si intensificarea umanizarii, cu toata suita de efecte social-economice,
avut dintotdeauna un suport favorabil in particularitatile reliefului carpatic-energie
si densitatea fragmentarii moderate, frecventa pantelor si culmilor domoale, vai
relativ largi, numeroase depresiuni. Vetrele asezarilor si principalele culturi
se dezvolta mai ales pe terasele care insotesc raurile. Relieful dezvoltat
de roci vulcanice, calcare si flis se impune prin frecventa unui anumit profil
economic, in functie de bogatia si varietatea resurselor. Un rol important
il prezinta elementul pitoresc al reliefului, care favorizeaza promovarea
turismului. Vegetatia spontana, fauna, culturile agricole si zootehnia sunt influentate
de conditii climatice, rezultate din interferenta maselor de aer mai umede din
vest cu cele continentale mai uscate din est. Principalul fond floristic si faunistic
al Carpatilor, ca si al intregului teritoriu al Romaniei, este alcatuit
din elemente central-europene si europene in general, ca urmare a intersectarii
aici a celor trei mari regiuni geografice europene-centrala, estica si sudica.
Din punct de vedere al vegetatiei, poalele Carpatilor Romanesti sunt acoperite
de paduri de foioase (fag, mai ales), in timp ce culmile sunt domeniul coniferelor
si al pasunilor si fanetelor naturale. Influenta conditiilor climatice este
deosebit de transanta in aria carpatica si in privinta plantelor cultivate,
impunandu-se culturile de grau de primavara, secara, orz, in pentru
fuior, cartof, sfecla de zahar. Resursele vegetale spontane si cele cultivate
sunt influentate, insa, si de solurile aflate intr-o mare varietate,
dar predominand cele cu profil scurt si cu caracter scheletic. Etajarea
specifica vegetatiei a impus si o dispunere in altitudine a unor domenii
economice incepand cu cel arabil, pe fundul depresiunilor, pe terasele
raurilor si pe clinele domoale ale muntilor, mai ales in Carpatii
Occidentali, dupa care urmeaza domeniul economic al padurilor, cu sectoarele sale
poienite pe alocuri si, in fine, domeniul economic al pasunilor naturale.
Principala sursa de apa pentru ariile circumcarpatice o constituie raurile
carpatice, cu ape de calitate. Regimul volumului de apa al retelelor hidrografice
din Romania este mentinut, in timpul verii si in perioadele
secetoase, de tipul hidric carpatic care asigura debite aproape constante, pe
seama alimentarii pluvionivale. Aria carpatica se inscrie in cadrul
unitatii hidrogeografice a umiditatii excedentare, apele fiind folosite pentru
hidroenergie, alimentarea cu apa potabila, industriala si menajera, pentru irigatii.
Vaile transversale, de strapungere completa sau partiala, in primul rand,
vaile longitudinale, pasurile si curmaturile, in al doilea rand au
constituit, de-a lungul istoriei, punctele obligatorii de trecere, prin care Carpatii
Romanesti s-au integrat in relatii de interconditionare cu regiunile
vecine. Apele subterane se impun, la randul lor, in potentialul economic
national prin potabilitate, prin debite constante, prin importante resurse de
ape minerale si termale. Carpatii, in ansamblul lor, au constituit, din
preistorie si pana in zilele noastre, o vatra sigura, cu bune adaposturi
pentru populatia autohtona daco-getica si, ulterior, romaneasca, in
care se intruneau atat conditii naturale de aparare (abrupturi, creste,
stancari, defilee, paduri si ape repezi cu vai adanci), posibilitati
de trai (apa, terenuri pentru culturi, pasuni, fanete, lemn, bogatii miniere,
peste), cat si conditii favorabile pentru schimb prin pasuri si trecatori
spre Moldova, Campia Romana, Campia Banato-Crisana, Depresiunea
Transilvanei. Peisajelor de munte-cu diversificarile lor regionale, in functie
de altitudine, orientarea versantilor, vailor si prezenta depresiunilor intramontane-le
corespund diverse resurse potentiale folosite diferentiat in economie. Resursele
sunt dominate de un important potential hidroenergetic, de bogatia padurilor (lemn
si produse specifice partenerului padurilor), de pasuni si fanete naturale.
Diversificarea resurselor naturale genereaza o varietate de tipuri de activitati
economice si inscrie in profil teritorial areale de discontinuitati
geografice, diferentiate in cadrul celor trei ramuri carpatice romanesti.
Populatia Populatia Carpatilor formeaza o parte componenta a mediului geografic
romanesc, distincta atat in succesiunea timpului, cat
si in repartitia spatiala, ca produs si totodata ca factor activ de transformare
a peisajului geografic. Pe baza cunoasterii particularitatilor geografice ale
distributiei populatiei se poate diferentia peisajul umanizat de cel natural,
ca o realizare milenara a omului. Originea si evolutia populatiei carpatice se
inscrie si se integreaza intru totul in ansamblul populatiei
teritoriului Romaniei. Elementul cel mai important in evolutia fazelor
umanizarii, a proceselor de populare a Carpatilor Romanesti, il constituie
faptul ca acest teritoriu s-a inscris ca parte integranta, inseparabila,
de la inceput, in cadrul vetrei genetice a geto-dacilor. Carpatii
Romanesti au contribuit, de asemenea, la pastrarea Romanitatii orientale,
ei fiind ocoliti, in general, de populatiile migratoare. Ei au constituit
un factor de cimentare si de omogenizare etnicolingvistica si culturala a daco-romanilor.
Carpatii au prezentat in decursul istoriei o importanta majora, exercitand
influente care au definit civilizatia materiala si spirituala a poporului roman,
incat statul, pe langa trasaturile dunarene si pontice, este,
in acelasi timp, si carpatic. Muntii, in ansamblul lor, nu ofera peste
tot posibilitati egale sau potentiale similare de asezare, circulatie, pentru
activitati economice pe seama resurselor locale. Astfel, specifica este alternanta
de convergente, dispersii si discontinuitati in privinta conditiilor de
locuire si de circulatie, de activitati economice, generand, pe alocuri,
deosebiri sau asemanari, datorita unor influente care in anumite puncte
si areale inscriu diferente de ritm, varietate si volum, creand, uneori,
chiar confluente antropice. Carpatii, in genere, nu au respins, ci au atras
populatia. Din cele aproape 50 de milioane de oameni care locuiesc si muncesc
in muntii Europei, poporului roman ii revine o pondere insemnata
in vatra sa carpatica, in care fiinteaza si astazi circa 2500 de asezari
rurale si 64 de orase, dintre care unele de o deosebita insemnatate economica
si culturala, ca Brasov, Petrosani, Hunedoara, Resita, Vatra Dornei etc. Repartitia
populatiei din aria carpatica pe etaje de altitudine, a inregistrat un fenomen
de pendulare intre fundul vailor largi si al depresiunilor, pe de o parte,
si rama muntoasa impadurita, pe de alta parte, fenomen determinat de o serie
de factori social-politici si economico-geografic. Elementul dominant in
dinamica peisajului geografic il reprezinta asezarile omenesti. Cele infiripate
initial la limita padurilor sau poienilor din paduri si in preajma apei
au fost primele puncte de sprijin ale indelungatei, dar permanentei si fermei
actiuni de umanizare a muntelui, de utilizare a naturii carpatice din jur, cu
toate resursele sale. Alaturi de conditiile naturale si de conditiile tehnologice,
un rol de seama in imprimarea trasaturilor si particularitatilor geografice
ale asezarilor carpatice l-au inscris preocuparile economice ale locuitorilor.
Asezarile, situate initial pe malurile apelor si in preajma padurii, si-au
extins ulterior vetrele la intersectia drumurilor cu apele flotabile, iar mai
tarziu cat mai aproape de sosele si de cai ferate, care ofera posibilitati
pentru dezvoltarea industriei si a serviciilor. Activitatile economice au constituit
elementul determinant al dezvoltarii functiilor asezarilor. De la caz la caz,
exista astazi in Carpati asezari rurale avand ca functie de baza zootehnia
(pastoritul), economia forestiera, industria, turismul, dar si unele functii complementare,
de interes local, din domeniul culturii, comertului, administratiei. De regula,
insa, activitatile economice se impletesc, ceea ce face ca profilul
economic sa fie zootehnic-industrial, in timp ce in marile depresiuni,
majoritatea asezarilor rurale au ca functie dominanta agricultura. Economia Carpatilor
Conditiile naturale ale muntelui, cele mai aspre in comparatie cu acelea
ale regiunilor circumcarpatice, au impus activitati economice dintre cele mai
austere, ca mineritul, pastoritul si muncile forestiere. Asa au aparut diferentele
deosebit de pronuntate intre formele de existenta si activitati social-economice
ale ariei de munte, fata de aria circumcarpatica si intracarpatica. Economia Carpatilor
are un caracter compensator in raport cu podisurile si campiile. In
decursul istoriei, Carpatii nu au reprezentat niciodata granita politica si economica
reala, ce au constituit acel liant care a pastrat nestirbite ocupatiile, legaturile
comerciale, limba, cultura, obiceiurile, fondul autohton etno-folcloric, ale caror
vetre principale salasluiesc in regiunea de munte si la poalele sale. Nici
din punct de vedere administrativ ei nu au constituit limite, fie ca era vorba
de tari, voievodate, tinuturi sau judete. Si astazi, din cele 41 de unitati administrative
existente, 22 de judete cuprind intre limitele lor regiuni de munte, dar
si teritorii complementare-de deal, podis si campie. Depresiunile si vaile
carpatice, culmile pe care aveau loc nedeile, "targurile de doua tari",
au constituit arii de regenerare, de revitalizare a vietii spirituale neaose romanesti.
Pasurile si trecatorile au functionat, de-a lungul mileniilor, drept axe de convergenta
si de dispersie a oamenilor, bunurilor materiale si valorilor spirituale. Depresiunile-care
adaposteau micile "tari", stravechi teritorii romanesti, - au
constituit arii de polarizare a vietii economice si a culturii, din care si prin
care se realiza umanizarea muntelui din jur. In totalitatea sa, regiunea
carpatica a aparat viata patriarhala autohtona in fata instrainarii,
a suportat influente ale marilor civilizatii si culturi ale Europei si Asiei,
care au adaugat forme noi, dar a pastrat neatins fondul valoric autohton. Din
punct de vedere social-economic, muntele a exercitat o puternica influenta asupra
fortei de munca si economiei din Subcarpati, Dealurile Banato-Crisene, Depresiunea
Transilvanei. In acelasi timp, dealurile, podisurile si campiile au
conferit Carpatilor caracterul unei zone de complexe conexiuni geografice. Potentialul
economic natural se caracterizeaza printr-o varietate de resurse a caror valorificare
a aparut si s-a dezvoltat in acelasi timp cu umanizarea muntelui si cu evolutia
social-economica a populatiei, component dinamic al mediului geografic, in
conditiile unei societati umane superior organizate. Regiunea muntoasa a romanilor,
cu valorile sale naturale si economice, a contribuit din cele mai vechi timpuri,
la aparitia si dezvoltarea unei culturi materiale si spirituale alcatuite din
elemente de mare insemnatate. Poporul roman, care face parte din etniile
Europei mijlocii si-au faurit o cultura populara, datorita taranimii care poarta,
in totalitatea sa, amprenta continuitatii si unitatii sale in timp
si spatiu. Autohtonia si continuitatea romanilor poate fi descifrata cu
usurinta in ocupatii, in port, in arhitectura taraneasca, in
obiceiuri si in folclor. Agricultura si cresterea animalelor au indelungate
traditii in regiunea de munte. Raspandirea agroteraselor atesta afirmatiile
din scrierile anticilor, ele constituind o nota distincta a peisajului carpatic
umanizat. Agroterasele s-au format inca in perioada etnogenezei poporului
roman, ca rezultat al practicii agricole desfasurate pe terenurile defrisate
de la contactul versantilor muntilor cu vaile si depresiunile. Ele constituie
o dovada a continuitatii si priceperii populatiei romanesti in practica
agricola, prin araturi si lucrari agroculturale pe curbele de nivel. Cresterea
ovinelor si bovinelor a fost favorizata de existenta pasunilor si fanetelor.
In domeniul cresterii ovinelor, Carpatii Romanesti au constituit,
din timpuri stravechi, locurile de varat ale unor mari turme care, iarna, erau
deplasate in regiunile de campie, adesea la foarte mari distante.
Intotdeauna, animalele care au participat la transhumanta erau din rase
montane, pentru care deplasarea de iarna spre balta si lunca nu prezenta pericole.
In regiunea de munte, romanii au practicat, de-a lungul existentei
lor milenare, si cresterea pomilor fructiferi si albinaritul. Un rol la fel de
insemnat, in inchegarea culturii materiale si spirituale a romanilor,
l-a avut si padurea, care acoperea 60-70% din intregul teritoriu, cele mai
mari suprafete fiind in regiunea muntoasa. In legatura cu marea extensiune
a padurii s-a dezvoltat si arhitectura populara romaneasca, Carpatii in
intregime facand parte din domeniul arhitectural al lemnului, care
se prezinta deosebit de unitar si este exprimat si dovedit printr-o mare varietate
de forme regionale. Mestesugul olaritului-cu o vechime milenara in tot spatiul
romanilor-este prezent si in regiunea de munte. Dovezile vechimii
mari a acestei indeletniciri traditionale sunt furnizate de tehnicile de
modelare, cuptoarele de ars si tehnica de decorare. Teritoriul carpatic romanesc,
cu reteaua sa hidrografica extrem de bogata si cu ape permanente si repezi, se
caracterizeaza prin prezenta, inca, a unui insemnat numar de instalatii
industriale taranesti actionate de apa, pentru macinat graunte, pentru produse
textile si pentru fasonat lemnul. Activitatile economice traditionale-mineritul,
exploatarea forestiera si prelucrarea lemnului, cresterea animalelor si, in
depresiuni, cultura unor plante-au fost modernizate, in cea mai mare parte,
si li s-au adaugat industria prelucratoare si economia turismului. In privinta
industriei metalurgice, muntele asigura cea mai mare parte din minereurile feroase,
neferoase si carbuni cocsificabili, acestea generand chiar importante grupari
industriale (Brasov, Hunedoara, Otelul Rosu, Resita etc.). Industria constructiilor
de masini se polarizeaza in gruparile industriale de la Brasov si Resita.
Industria chimica are o pondere mai mica, nefiind specifica ariei carpatice, cu
exceptia industriei celulozei si hartiei. In schimb, industria materialelor
de constructii detine un loc important, mai cu seama in extractia rocilor,
dar si in productia liantilor. Economia forestiera si industria de prelucrare
a lemnului reprezinta o ramura industriala specifica muntelui, desi in prezent
ponderea cea mai mare a acesteia se afla in spatiul circumcarpatic. Industria
textila, a confectiilor si alimentara sunt, de asemenea, specifice depresiunilor
intramontane. Principalele grupari industriale carpatice, in ordinea ponderii,
sunt Brasov, Hunedoara, Resita, Petrosani, Comanesti. Industria mica constituie
activitatea cu cele mai vechi traditii, iar profilul acesteia prezinta o structura
complexa axata in special pe prelucrarea lemnului, alaturi de care se evidentiaza
industria textila, pielaria, ceramica, articolele de artizanat si produse alimentare
cu specific local. In general, se constata o crestere a rolului industriei
in economia Carpatilor Romanesti, in dinamica peisajului si,
mai ales, in procesul de urbanizare si de valorificare complexa a potentialului
natural. Potentialul turistic situeaza Carpatii pe unul din primele locuri in
cadrul economiei turismului din Romania. Analiza fondului turistic, natural
si antropic, dotarilor tehnico-edilitare, infrastructurii si fluxului turistic
arata ca pe acest teritoriu exista arii de interes national-ca de exemplu Valea
Prahovei-Muntii Bucegi-Culoarul Rucar-Bran, Muntii Fagaras, Retezat, Ceahlau,
Rarau, Defileul Dunarii, Muntii Bihor (cu centrul la Stana de Vale), Depresiunea
Dornelor etc.-si arii de interes international, Obcinele Bucovinei, care se impun
prin marea valoare a fondului cultural cu elemente de arta unice in lume,
si Valea Cernei, a carei valoare este cunoscuta inca din antichitate, datorita
izvoarelor minerale termele (Baile Herculane). Marea bogatie si varietate a fondului
turistic, amplificarea si modernizarea dotarilor tehnico-edilitare si infrastructurii
situeaza Carpatii Romanesti pe un lor important in ierarhia muntilor
din Europa, cu atat mai mult, cu cat ei au altitudini mijlocii si
pot fi strabatuti cu usurinta in toate directiile. Contactul dintre natura
si societate, amplificat de patrunderea in intimitatea muntelui a civilizatiei
moderne, a produs importante modificari in ecosistemele de munte si nu numai
asupra acestora, dar si in sfera traditiilor economice si culturale. Continua
modernizare a activitatilor economice, care se desfasoara in conditii dificile,
impune restabilirea unor raporturi deseori zdruncinate intre natura muntelui
si activitatile societatii si, mai ales, protejarea valorilor naturale umane si
spirituale.
