Locuitorii ialomiteni au fost, inca din zorile istoriei noastre, agricultori cultivatori de plante si crescatori de animale).In acest domeniu dovezile de continuitate abunda, de la cele arheologice la cele din izvoare scrise.Vom adauga si noi cateva. Astfel, folosirea de catre ialomiteni a unui vechi sistem circumediteranean - treieratul cu caii pe o arie, in jurul unui "steajer" - demonstreaza continuitatea asezarilor si persistenta agriculturii in regiunea de ses a tarii. Pastrarea, in regiune, a raritei, care are la baza un tip de plug al populatiei bastinase iliro-trace, - noi am gasit-o in folosinta pana in 1975! - intareste ideea enuntata mai sus. x2b19bb
S-a folosit si plugul pe o brazda, cu corman fix, ceea ce confirma constatarea lui R.Braungart, care arata ca tipul de plug romanic s-a folosit la arat doar in regiunea de campie. Din stanga Dunarii plugul respectiv a patruns la bulgari. In stransa legatura cu cultura plantelor s-a dezvoltat si crestera animalelor.
Daca avem in vedere lunga istorie, la romani, a obstilor cu caracter devalmas, o dovada peremptorie privind vechimea asezarilor din Ialomita o constituie si existenta asezarilor mosnenesti, de tarani liberi, ale caror menaje au persistat pana in zilele noastre (Poiana, Cosimbesti, Marculesti etc). Corespunzator acestor tipuri de sate, se remarca preferinta taranilor pentru curtile de forma neregulata(azi pe cale de disparitie), caracteristice populatiei autohtone("cojeni").
In cazurile tipurilor de curti cu un plan mai ordonat, "curti duble", in satele de la balta ca si in foarte multe din cele de pe valea inferioara a Ialomitei, cercetand terminologia casei si a constructiilor anexe, ajungem la aceeasi constatare, valabila si pentru alte zone etnografice romanesti,si anume ca pentru partea locuita de om si fiind in "serviciul" agriculturii se intrebuinteaza termeni de origine latina:poarta, casa, curte(termen de definire a intregii gospodarii ialomitene), arie, iar pentru partea gospodariei, care este destinata cresterii animalelor se folosesc termeni de origine slava:obor, grajd, cosar, curnic.Si in acest caz se dovedeste ca populatia bastinasa, straromaneasca, cand a luat contact cu slavii, practica agricultura, in timp ce populatia slava, cu care a convietuit o vreme(asimiland-o, in cele din urma), a fost nu doar cultivatoare de plante, ci si crescatoare de animale.
Factorii geografici si climatici, cei istorico-sociali si-au pus amprenta asupra locu-intei din Baragan, creind un program arhitectural cu specific distinct. Casa traditionala din Baragan pare ca se asterne la sol, acoperisul are intotdeauna patru ape, cu pantele line(o podoaba ca atare a constructiei,care prezinta binecunoscutul avantaj al crearii unui spatiu izolator termic si, in multe cazuri, al unui spatiu de depozitare).
Invelitorile pot fi din: a) stuf(in special in satele din apropierea baltilor, lacurilor), material care prezinta a-vantaje indiscutabile:stuful bine batut(simplu sau "insolzit") rezista pana la 40 de ani, vara pastreaza racoare, iar iarna caldura(si, nota bene, faptul ca acest material este u-sor inflamabil, nu poate constitui totusi, un factor decisiv, pentru ca el sa fie abando-nat); b) paie(mai putin, si folosite in special la constructiile anexe); c) tabla(care, completata cu discrete elemente de feronerie si tinichigerie capata valori es-tetice remarcabile); d) tigla(produs chiar in zona, odinioara, la fabrica "Hagianoff" din Urziceni); e) olanele.
Mentionam ca dintre toate aceste materiale folosite la invelitori, tabla a avut - si are inca - cea mai mare raspandire. Mai putin si mai aproape de zilele noastre, s-a folosit tigla.
Locuitorii din campie - ei insisi, de cele mai multe ori, si mesterii propriilor lor constructii - au stiut sa foloseasca judicios materialele de constructie din zona (nuiele impletite, paianta=cadru de furci cu panouri din nuiele sau stacheti "imbulgariti" cu a-mestec de paie, pamant, pleava si balegar, "tule" - chirpici, caramida arsa si chiar "bir-ghii" masive).
Un interes aparte il prezinta si "curnicile", mici cotete de gaini, de forma conica, cons-truite din lut si paie, materiale care acopera un schelet de bete din floarea soare-lui. Tot pentru pasari se construiesc in tehnica "gardului" sau a "paiantei" si un fel de "turnuri", la 2-3m.de pamant, cuprinzand 2-3 etaje.
Recoltele se adaposteau in "porumbare" sau "magazii de cereale", care difereau prin dimensiuni, de la o gospodarie la alta, desigur in funcie de starea sociala a proprietarilor. Dintre toate acareturile taranesti, magaziile de cereale se disting prin functionalitate si tehnica de constructie (imbinari de barne in "tincuri" si "cep"), prin grija cu care au fost realizate. Din acest punct de vedere magaziile cu mai multe "ochiuri" pentru cereale, cu "fanarie",rampa de descarcare si sopron pentru atelaje, constituie exemplul care se detaseaza in seria acareturilor traditionale.
Bisericile de lemn mostenite se identifica a fi la randul lor reconstituiri fidele ale unor modele anterioare, pastrand pretutindeni aceleasi proportii si detalii decorative de straveche origine. In ciuda incendiilor care le-au mistuit a degradarilor in timp si a prefacerilor suferite, dar si a mutarilor de la un loc la altul(n.n. asemenea biserici "calatoare" intalnindu-se si pe valea Ialomitei,la Crasanii de Jos si Crasanii de Sus), astazi suntem inca in masura sa reconstituim cadrul artistic cultivat in acest domeniu, obiceiurile, idealurile morale si spirituale ale satelor de demult, animate de lupta pentru independenta nationala si dreptate sociala". Amintim, in seria monumentelor de cult construite din lemn, pe cele din "gard"(in satul Retezatu se pastreaza un asemenea exemplar datand din 1810) si pe cele din "virghii"(de la Poiana si Dridu-Snagov, ambele restaurate de Muzeul judetean Ialomita).
Cu totul remarcabila este categoria de obiecte cu functiune exclusiv de ceremonial: "batista de plosca" sau de "ginerica", cioltare(tesaturi frumos decorate, folosite pentru cai cu prilejul nuntii, primele fiind cu motive cusute, celelalte alese "scorteste", "fete de clapa", "trambe", "pominete" (acestea din urma fiind intrebuintate la inmormantare).
Din seria tesaturilor, o categorie deosebita de obiecte este reprezentata de stergare. Acestea pot indeplini, succesiv, diferite functii: de ceremonial, decorative, de port (folosite, candva, la gateala capului) si, prin depreciere, chiar de uz. In contextul tesaturilor coparticipante la schema decorativa a interiorului taranesc din regiunea culturala in discutie, scoarta constituie piesa cea mai valoroasa, cu cele mai multe sugestii pentru valorificarile contemporane, si ca atare vom starui indeosebi pe prezentarea acestora. De forma dreptunghiulara, scoarta acoperea aproape complet peretele "din crivat" al "casei mari" din locuinta taraneasca.
Nu este deloc o intamplare ci, din intreg repertoriul obiceiurilor calendaristice din Ialomita, caloianul(reprezentand la origine un rit care imagineaza moartea zeului vegetatiei) s-a pastrat in primul rand, ziua de caloian fiind bine reprezentata la o populatie, care, de-a lungul veacurilor, a avut ca principala activitate economica - agricultura. Foarte raspandit in Muntenia, Oltenia si Dobrogea, ajungand in nord pana-n Bucovina, insotit de obicei, in a treia zi, de paparude, caloianul coincide in calendarul agrar cu incheierea primei faze din viata culturilor (terminarea semanatului de primavara) si cu inceputul unei alte faze, aceea a cresterii lor. Cercetarile materialelor legate de acest obicei duc la concluzia ca el reprezinta una din numeroasele manifestari folclorice de la Dunarea de Jos legate de schimbarea mersului vremii("scaloita/Trup de coconita,/Du-te-n cer si cere/Si cere cheitele/Sa descui portitele/Ca de cand n-a mai plouat/Tot pamantul s-a uscat") si provocarea, pe aceasta cale, a rodniciei campului.
Din acest punct de vedere,unele dintre variantele Caloianului, raspandite in zona de care ne ocupam, sunt identice cu cele bulgaresti("ghermenciuk"), altele insa nu se intalnesc nici la bulgari si nici la alte popoare. Semnificative pentru vechimea civilizatiei agricole a populatiei din aceasta regiune sunt obiceiurile din seara de "lasat de sec". Focurile din seara de "ulalie", "dihonita", aveau un rost apotropaic, de a pregati gospodarii sa intre curati in muncile de primavara; in ceea ce priveste adunarea finilor la nasi si petrecerile intre rude, acestea amintesc de florariile romane.