Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Rezervatii
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
I. Rezervatii mixte din Bucovina x1z6zg
1. Rezervatia Pietrele Doamnei -; Rarau
2. Rezervatia Calimani
3. Rezervatia 12 apostoli
II. Rezervatii mixte din Muntenia
1. Rezervatia Snagov
2. Rezervatia Bucegi a) Rezervatia principala
3. Rezervatiile din bazinul Ialomitei a) Rezervatia Pestera Babele b) Rezervatia Pestera Pustnicului c) Rezervatia Zanoaga
4. Rezervatia naturala - Muntii Ciucas a) Rezervatia Tigaile Mari -; Varful Ciucas b) Rezervatia Culmea Zaganu -; Gropsoarele c) Rezervatia Suvitele Benii d) Rezervatia Pilcul de jneapan de pe muntele Bratocea
5. Rezervatia din Muntii Jezer -; Papusa
6. Rezervatia Chelie de la Cetateni
7. Rezervatia din Muntii Sirin
8. Rezervatia din Muntii Cozia ,,Nu exista alt acces spre stiinta decit usa pe care ne-o deschide natura.
Nu exista alte adevaruri decit cele pe care le gasim in natura''
L. BURBANK

Rezervatia Pietrele Doamnei -; Rarau

Masivul Rarau adaposteste in partea sa, nordica una din cele mai interesante forme geologice din lantul Carpatilor Rasariteni, cunoscuta sub denumirea de Pietrele Doamnei.
Toponimul Rarau nu este inca deplin lamurit. Localnicii il explica prin terenul framintat, cu grohotisuri, greu de strabatut, lucru cu care am fi de acord, considerind ca de la „La rau" s-a ajuns la „Rarau". Acad. Iorgu Iordan, reluindu-l pe Tiktin, atribuie numele unei pasari, soimului (in limba maghiara, raro = soim), explicatie ce pare a fi plauzibila, daca tinem seama ca o stinca calcaroasa din apropiere se numeste Piatra Soimului. Un alt punct de vedere este exprimat de Dumitru Tudose (34), care sustine ca elementele cele mai impunatoare ale peisajului au impresionat populatiile de demult si ca deci toponimul ar data din epoca daco-romana, deri-vind din adjectivul latin rarum = raritate, ceea ce este dupa parerea noastra mai putin probabil. Cit despre denumirea stincilor, numele ar veni de la faptul ca domnitorul Petru Rares ar fi gasit aici adapost pentru familia sa atunci cind s-a retras spre Transilvania, iar doamna sa se urca deseori pe blocurile de calcar si scruta zarile in asteptarea sotului, raminind in traditia populara toponimul de „Pietrele Doamnei".
Din punct de vedere peisagistic, dantela calcaroasa a acestor pietre se prezinta ca o piesa unica in Carpati, atragind an de an numerosi vizitatori. Panorama care ni se infatiseaza privirilor intr-o zi frumoasa, insorita, este impunatoare: spre sud, se desluseste Pietrosul Bistritei, cu riul ce-i ocoleste la poale, spre vest se remarca conul vulcanic al Giumalaului, spre nord apare muntele Tomnatec de la Cimpulung Moldovenesc si un sir de obcine paralele ce se pierd in departari, iar spre est se intind pajistile de pe Todirescu din preajma codrului secular Slatioara.
Punctul cel mai inalt al Raraului este situat la o inaltime de 1651 m, Pietrele Doamnei la 1647 m, iar cabana turistica la 1538 m.
Temperatura medie anuala este de 2,3°C, variind intre —7°C (media lunii ianuarie) si 12°C, media lunii august.
Ninsorile sint abundente, pe timp de iarna depasind un metru; in 17 aprilie 1977, cantitatea cazuta a atins 82 cm, producindu-se mari pagube sectorului silvic prin rupturile produse de molid. O cronica locala informeaza despre ninsori si pe timp de vara, in zilele de 21—22 iunie 1910. Precipitatiile ating un maximum in luna mai si un minimum in luna noiembrie, media,anuala fiind de 926 mm. Intreaga zona reprezinta calcare cu incrustatii de corali, amoniti, alge marine etc., elemente care formau mari recife acum 140 de milioane de ani, in perioada cretacica, cind acest teritoriu a fost acoperit de apele calde ale oceanului. Datorita miscarilor tectonice, cu timpul marea s-a retras, recifele au fost ridicate la suprafata, fragmentindu-se, dind nastere peisajului salbatic atit de caracteristic. In cuprinsul rezervatiei, pe povirnisul dinspre sud, se afla Pestera liliecilor, numita de localnici „Borta ingradita" din cauza ingradirii avenului prin care pestera poate fi accesibila.
Conditiile de mediu statornicite (temperaturi scazute, in-solatii puternice, precipitatii abundente, umiditate atmosferica ridicata, vinturi frecvente si puternice) favorizeaza dezvoltarea unei bogate vegetatii cu caracter subalpin.
Specia forestiera predominanta o formeaza molidul, cu diseminari de scorus, plop tremurator, salcii, mesteacan s. a.
Floristic, zona se incadreaza in regiunea euro-siberiana, subregiunea carpatica, provincia Carpatilor dacici, subpro-vincia Carpatilor orientali, circumscriptia muntilor Bistritei, cu numeroase specii saxicole, de la mezohigrofile pina la xe-rofiie si heliofiie.
IN conspectul sau floristic, Petru Radarul enumera in masivul Rarau 326 de specii de plante apartinind la 57 familii. Dintre endemismele carpatice aflate aici autorul citeaza: micsandra salbatica carbuni gusa porumbelului margareta caldarusa galbeneaua de munte sor cu frate cimbrisor , muscatu dracului coada soricelului paius
Pe tancuri si abrupturi calcaroase, creste gingasa albumita, tot atit de cunoscuta si sub denumirea de floarea de colt a carei culegere este interzisa, fiind declarata monument al naturii, iar pe stincarii, alaturi de jneapan , prin locuri insorite, gasim tufe de bircoace si relictul argintica frumoase flori albe.
Fauna de vertebrate este in strinsa dependenta de invelisul vegetal, de hrana si de liniste, in padure gasim frecvent urme de urs, cerb carpatin, lup, vulpe, mistret, ris, iepure, veverita, jder s. a. Ornitofauna este la fel de bine reprezentata prin corbii ce apar solitari, cocosi de munte, ierunci, pasari rapitoare si cintatoare.
Dindu-se in folosinta noua cabana turistica (1976), in care se poate gasi adapost pentru 80 de persoane si hrana pentru 120 de drumeti, rezervatia Pietrele Doamnei-Rarau a devenit usor accesibila maselor largi de vizitatori. Pentru aceasta — stiindu-se ca accesul autoturismelor in zona produce poluarea atmosferei, fapt ce grabeste degradarea suncilor si disparitia unor specii rare, ocrotite — se impune limitarea obligatorie a accesului masinilor pina in dreptul cabanei, a turistilor pe stinci precum si interzicerea degradarii peisajului prin implantarea diverselor panouri sau tablite, in amintirea unor evenimente, pe stincile Pietrelor Doamnei. Organele oficiale de turism trebuie sa inteleaga si sa ia masuri corespunzatoare privind ocrotirea rezervatiei in sensul celor de mai sus, intrucit consideram ca rolul cabanei este de a servi rezervatiei, facilitind accesul turistilor, si nicidecum rezervatia nu poate fi subordonata cabanei. Printr-o buna colaborare intre organele ce raspund de rezervatie (silvicultura, Comisia monumentelor naturii de pe linga Academia Romana Consiliul judetean de ocrotire a naturii si Oficiul national de turism) se va reusi pastrarea pentru un timp cit mai indelungat a acestor frumuseti naturale, stiindu-se ca stincilie sint supuse degradarii datorita si variatiilor mari de temperatura dintre iarna si vara, a ingheturilor, vinturilor, furtunilor, descarcarilor electrice, ploilor etc. La acestea nu mai trebuie sa adaugam degradarile provocate de om.





Rezervatia Calimani

In partea de sud-vest a judetului Suceava se intind muntii Calimani cu ramificatii spre nord, pina in albia raului Dorna. in ansamblu, acestia urca in trepte dinspre sud spre nord pina la o altitudine de peste 2100 m. La limita bazinelor Domelor ei se continua printr-un abrupt, coborind pe pante mai mari prin numeroase obcine, ce inchid intre ele bazinele hidrografice aproape paralele, cu ape ce curg spre nord, in Bistrita.
Este interesanta evolutia acestor munti, de la formarea lor. in mezozoic, apele marii cretacice ocupau actuala regiune. Miscarile de incretire au dus mai intii la formarea muntilor Bistritei, iar la sfirsitul erei secundare s-a format depresiunea de scufundare a Transilvaniei.
La inceputul tertiarului (paleogen), intreaga regiune corespundea golfului marin al Birgaului, legat de acel al Maramuresului, in a doua parte a tertiarului (neogen) au avut loc citeva puternice eruptii, separate intre ele prin perioade de liniste, care au dus la aparitia actualului masiv acum circa 55 milioane de ani, Calimanii fund deci cei mai tineri munti din tara noastra.
In ultima parte a tertiarului si in cuaternar s-a instalat glaciatia, evidentiata in prezent prin existenta caldarilor pe partea de nord a celor mai inalte piscuri. Caldarile glaciare tipice de pe versantul bucovinean sint pe Racitis, la o altitudine de 1900 m; ele erau acoperite, cu circa un milion de ani in urma, de ghetari ce se intindeau pe distante de pina la 3 km.
Ultimele miscari de ridicare au avut loc la inceputul cuaternarului si au dus la formarea masivelor muntoase, la definitivarea configuratiei actuale. Marele crater largit in urma exploziilor repetate, modelat de ghetari, avalanse, torenti si factori meteorologici, a fost pe parcurs strapuns de afluentii riului Neagra Sarului, capatind aspectul actual.
Relieful Calimanilor se caracterizeaza prin prezenta unor terase mari, dispuse in trepte, evidentiind curgerile succesive de lava. Manifestarile post-vulcanice sint reprezentate prin depuneri de sulf nativ, limonit si prin izvoare carbogazoase.
Rezervatia cuprinde padurile si jnepenisurile situate la obirsia piriului Neagra Sarului, inspre virful Racitis, avind ca limite: la vest saua ce duce spre virful Pietricelu, spre sud creasta Racitis, spre est arboretul de limita ai amestecului de molid-zimbru, iar spre nord o linie marcata ce atinge soseaua betonata care urca la colonia de mineri din Calimani.
In afara de aspectul peisagistic fara egal, care atrage numerosi turisti si specialisti, rezervatia prezinta o importanta stiintifica deosebita si prin aceea ca aici se afla un arboret natural in amestec intim intre molid si zimbru, unic in tara. Zimbrul (Pinus cembra), relict glaciar, cuprinde, dupa inventarierea noastra din anul 1973, un numar ce depaseste 7000 de exemplare, bine conformate, frumoase, drepte, con-curind cu molidul, in zona caruia se afla. in jnepenisul ce se intinde pe o suprafata de peste 400 de ha, la limita superioara a vegetatiei forestiere, exemplarele de zimbru prezinta adesea bi- si trifurcatii datorita intemperiilor (vinturilor pu ternice, ploilor cu trasnete abundente, ninsorilor masive, geli-vurilor, rupturilor) care ii confera un aspect aparte de rezistenta in fata dezlantuirilor naturii.
Este interesant ca la aceste cote inalte, pe terenurile in pante, cu grohotis, solul este fixat pe citeva hectare si de aninul de munte; deosebit este si faptul ca scorusul de munte vegeteaza in foarte bune conditii in exemplare izolate, pina la 1880 m, depasind cu mult zona molidului si a zimbrului.
Semnalam de asemenea prezenta in stare naturala a unor exemplare de larice vegetind in bune conditii si depasind in multe cazuri 22 m inaltime si 60 cm in diametru, pe versantul nord-vestic.
Arbustul ocrotit smirdarul apare frecvent in jnepenisuri si in ienuperete, colorind in rosu aprins covorul vegetal in luna iulie, uneori chiar si in august.
Dintre speciile floristice, citam ghintura ce apare sporadic in micile poienite sau de-a lungul unor poteci, degetarutul , ciubotica gasita de profesorul clujean Csuros in 1948 intre Racitis si Pietricelu s.a. Fauna este bine reprezentata prin cerbi carpatini, lupi, vulpi, risi, jderi. Alexandru Filipascu mentioneaza prezenta cocosului de mesteacan, monument al naturii, in jnepenisuri.
Geologul Emil Butnaru, care a descoperit in anul 1961 pesterile deosebit de interesante pe care le-a denumit „grotele Luanei" formate in rocile vulcanice denumite „vulcano-carst", explica* formarea pesterilor datorita aglomeratelor si tufurilor vulcanice asezate peste curgerile de lava, in mai multe cicluri ce corespundeau exploziilor vulcanice, fiind acoperite cu orizonturi de silice si de oxizi de fier. in crapaturile aparute cu ocazia stabilizarii depozitelor de aglomerate si cenusa au patruns apele in subteran, iar porozitatea lor a permis, ulterior circulatia , apelor. Apa a imbibat si alterat rocile si, cu timpul, dupa indepartarea particulelor fine si a cenusei, dar mai ales dupa tasarea depozitelor afinate si slab cimentate, s-au format mici goluri care au accentuat circulatia subterana si transporturi de material. Prin prabusirea continua a tavanelor, golurile se mareau. Orizonturile mai rezistente s-au mentinut insa, stabilizind tavanele, iar circulatia apelor a dus la aparitia depunerilor de nisip, caolin, anhi-drit si oxizi de fier.
Stalactitele, stalagmitele si draperiile „metalice" din aceste pesteri s-au format prin concretionarea limonitului dizolvat iN apele de infiltratie si depus geleficat, consolidate prin evaporarea apelor. Grotele descoperite au dezvaluit o lume mirifica cu forme bizare si fantastice.
Exploatarea suitului din Calimani are o importanta exceptionala pentru economia tarii noastre, dupa cum si pastrarea ecosistemelor din rezervatie, care sint unicate de talie europeana. Se impune deci o strinsa colaborare in spiritul legislatiei privind protectia mediului inconjurator, intre orga-nele direct interesate in acest sens: silvicultura, sectorul minier si protectia mediului inconjurator, pentru a imbina interesele omului cu nece-sitatea de a pastra intacta maretia naturii.

Rezervatia 12 Apostoli

Creasta ce formeaza cumpana apelor dintre bazinele piraielor Neagra Sarului si Poiana Negri si coboara dinspre Calimani peste culmile Tamau si Pietrele Rosii spre virful Luca-ciu si orasul Vatra Dornei adaposteste multe figuri zoo si antromorfe „sculptate" de intemperii in decursul vremii, deosebit de interesante, constituite din fragmente de lava cimentate.
Grupul de stinci ce formeaza rezervatia este cel mai important si cuprinde nenumarate „sculpturi" fantastice ce atrag numerosi vizitatori, ca de exemplu figura unui mos cu barba, spre nord, a unui batrin spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce aminteste silueta faraonesei Nefertiti s.a. Figura batonului se evidentiaza prin aceea ca are „trei fete" distincte, orientate spre cele trei carari ce se indreapta spre el: catre Gura Haitei o fata lata, brachicefala: un cap mai mic, cu o frunte mai ingusta si o barba alungita, spre nord si o fata mai inalta si ingusta, de tip dolicocefal, avind parca iti un coif pe crestet, se remarca venind dinspre sud.
Referitor la existenta unor asemenea figuri pe unele vir-furi de munte, istoricul Nicolae Densusianu, in Dacia preistorica, sustine ca ele ar reprezenta urmele vechilor pelasgi care au trait pe aceste meleaguri si care le-au ridicat in cinstea unor zeitati. Nicolae lorga, referindu-se la ele, il considera pe sus-numitul istoric ca pe „un visator de ginduri mari. . . de fantastice teorii indraznete".
Un studiu detaliat asupra acestor grupuri megalitice ar duce la concluzii care ar putea in unele cazuri confirma sau infirma unele teorii, pentru a caror cercetare arheologul peruan Daniel Ruzo a facut o deplasare in Bucegi.
Cert este faptul ca natura si-a pus amprenta peste tot, creind figuri fantastice ce pot fi interpretate dupa viziunea celui ce le priveste, ele fiind de fapt un rezultat al eroziunii aglomeratelor, al dezagregarii termice si ca modelari ale vinturilor si ale ploilor. Totusi, ipoteza unor „remodelari" facute de stramosii nostri pare seducatoare. Sa nu uitam ca in antichitate existau obiceiuri la unele popoare sa-si construiasca sanctuare, temple si cetati pe virfuri de munte, cum si-au construit dacii sanctuarele si cetatea la Gradistea Mun-celului. Frumusetea si ineditul grupului megalitic de la 12 Apostoli atrage prin originalitate si impune prin maretie, si — cine stie — poate odata se va gasi si un „visator ' care, cu ajutorul unor mijloace moderne, sa poata dovedi urmele interventiilor omului asupra acestor stinci, in trecutul nu prea apropiat.
Adaugind si faptul ca jnepenisurile si ienuperetele de pe versantul vestic adapostesc un interesant monument al naturii — cocosul de mesteacan , intelegem mai mult importanta pe care o prezinta aceasta rezervatie naturala si desprindem oportunitatea includerii unei suprafete mai mari care sa cuprinda intregul masiv al Calimanilor, for-mind un viitor parc national, intelegem in acelasi timp si motivul care a determinat infiintarea rezervatiei in anul 1971, unica de acest fel din Bucovina.


Rezervatii din Muntenia
Rezervatia Snagov (Sectorul agricol Iliov)

La circa 40 km «ord de Bucuresti, pe stinga lacului Snagov, se afla rezervatia complexa Snagov, care reprezinta im rest al vechilor codri ai Vlasiei, ce acopereau odinioara o mare parte din Cimpia Romana. Rezervatia se afla la capatul drumului asfaltat ce se desprinde din soseaua Bucuresti-Ploiesti, la Ciolpani.
Rezervatia complexa Snagov arc o suprafata de 1727 ha. in arealul ei sint incluse: partea de nord-est a lacului Snagov. trupul de padure cuprins intre parcul Snagov si localitatea Silistea Snagovului -si trupurile de padure. Fundul Sacului. Gruiul si Popesti, din estul lacului.
In spatiul rezervatiei sint prezente solurile brun-roscate podzolite. Particularitatile climatice sint favorabile dezvoltarii elementelor de vegetatie atit din silvostepa, cit si din zona padurilor de foioase. Astfel, temperatura medie anuala a aerului este de 10,0°C, a lunii ianuarie de —3,4°C si a lunii iulie de 22°C. In spatiul rezervatiei cad anual precipitatii in medie de 671 mm.
Vegetatia lemnoasa este reprezentata de o padure de sleau, in care domina stejarul si carpenul, insotiti de tei, frasin, artar tataresc, jugastrii, scorus precum si de o bogata cortina de arbusti, alcatuita din lemn cainesc , paducel , singer s.a. Ea cuprinde in covorul sau floristic de primavara si vara specii rare ca: brindusa surie , spinzul mirositor, usturoiul bulgaresc , stinjencii cu frunze subtiri . Acestora li se adauga untisorul , vioreaua , brebeneii. In partea de vest a lacului exista o zona stiintifica de circa 100 ha, unde cresc unele specii de fag fagul caucazian si citeva exemplare hibrizi intre fagul comun si fagul caucazian.
Rezervatia se extinde si asupra lacului Snagov, considerat cel mai mare liman fluvialii din bazinul lalomitei. Lacul in ansamblul sau are o suprafata de 576 ha, o lungime de 16,5 km si o adincime maxima de 9 m, fiind cel mai adinc din Cimpia Romana, in cea mai mare parte, apa lacului este acoperita de vegetatie acvatica, plaurul atingind grosimi de 1,5 m in cozile acestuia (Coada Lunga, Coada Rece, Coada Catelului etc.).
Ca elemente floristice acvatice mai interesante din punct de vedere stiintific amintim: otratelul , otratelul de apa, sageata apei si nufarul indian.
Cercetarile faunistice au scos la iveala unele specii rare, relicte ponto-caspice, ca lamelibranhiatul vegetatia planctonica traieste copepodul specific lacului, in apele lacului intilnim o bogata ihtiofauna reprezentata prin biban, platica, crap si doua specii de guvizi: Gobius gymnotrachelus si Proterrorhynchus sp.
Complexitatea vegetatiei din rezervatia Snagov si regenerarea spontana a elementelor componente sint favorizate de potentialul ecologic al spatiului in care ea se gaseste, in sezonul de vegetatie plantele dispunind de temperaturi medii de 20,0°C si de o umiditate corespunzatoare substratului.
In imprejurimi mai pot fi vizitate latul Ciolpani (Scro-vistea), ca si padurea de stejar Ciolpani, cu un bogat fond cinegetic; lacul Balteni (Manastirea) si padurea Cocioc s.a.

Rezervatia Bucegi (Parcul natural Bucegi)
(Judetele Prahova, Dimbovita. Brasov)

in lantul Carpatilor nostri, Muntii Bucegi prezinta un specific deosebit, determinat de natura rocilor, relief si complexele biogeografice. Asezati intre valea Prahovei, culoarul Rucar-Bran si masivul Leaota, Bucegi! sint alcatuiti in linii generale dintr-un arc de culmi in forma de potcoava, deschis catre miazazi, din mijlocul caruia isi trage izvoarele riul Ialomita. Cele doua ramuri principale ale „potcoavei" converg la extremitatea nordica a masivului in virful Omul (2505 m), punctul culminant al masivului si unul dintre cele mai inalte virfuri din Carpati. Ramura rasariteana, dinspre valea Prahovei, cuprinde munti ce se ridica intre 2000 si 2500 m altitudine si care descresc de la nord spre sud: Obirsia (2480 m). Costila (2490 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2071 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2103 m), Virful cu Dor (2030 in) s.a. Versantul prahovean este stincos si abrupt, are o diferenta de nivel de peste 900 m, prezinta pereti goi de stinca, brazdati de hornuri adinci si incinsi cu brine inierbate, colti si tarcuri ce domina vagaunile adinci ale vailor — Morarului, Cerbului, Valea Alba, Jepilor, Urlatoarea Mare, Babei, Izvorul Dorului.



In contrast izbitor cu versantul abrupt prahovean, de cealalta parte a muntilor, spre Izvorul Dorului si Ialomita, se intinde un platou inalt, acoperit cu intinse pajisti alpine si jnepenisuri. Lung de aproximativ 12 km si lat pina la 3 km, platoul inclina de la nord catre sud, coborind de la 2350 la 1800 m altitudine, intre vaile Izvorul Dorului si Ialomita, urmeaza sirul muntilor Babele (2294 m), Cocora (2191 m), Laptici (1872 m), Blana (1875 m), Oboarele (1707 m), Dichiu (1713 m) ce descresc in altitudine de la nord catre sud si se ridica numai cu putin deasupra nivelului platoului. La sud de saua Dichiului se afla mai multi munti marunti care sfirsesc in coama Plaiul Domnesc, deasupra localitatii Moroeni.
La vest de valea Ialomitei se desfasoara cea de a doua ramura principala a masivului. Desprinsa din virful Omul ea se indreapta mai intii spre vest prin muntii Doamnele (2402 m) si Batrina (2181 in), apoi se arcuieste si se indreapta catre sud, prin muntii (Grohotisu (2108 m in VI. Coltii Tapului), Strungile Mari (2089 m), Saua Strunga (1909 m), prin care trece drumul ce leaga valea Ialomitei cu regiunea Bra-nului, apoi muntii Tatarii (1998 m), Deleanu (1901 m), Luca-cila (1895 m), Zanoaga (1788 m).
Incepind de la virful Omul si pina la Saua Strunga, peisajul este asemanator cu cel prahovean; se impune un profil asimetric cu versanti externi stincosi si abrupti si suprafete interioare usor inclinate si in cea mai mare parte acoperite cu intinse pajisti alpine si subalpine. La sud de Strunga, ceilalti munti, incepind cu Tatarii, au coame largi si povirnisuri ierboase sau paduroase.
In afara celor doua ramuri, din virful Omul se mai desprind o serie de culmi scurte dar ia fel de abrupte. Astfel, catre est se intinde muntele Morarii, in nord-est se ridica maret Bucsoiu (2492 m), al carui piept formeaza o parte din cumpana apelor dintre bazinul Prahovei si cel al Birsei, iar catre nord creasta Padina Crucii, ce separa caldarile glaciare Malaesti (spre est) si Tiganesti (vest) si muntele Tiganesti.
Valea Ialomitei, al carei bazin superior il formeaza piraiele Batrina, Doamnele, Obirsia si Sugari, se desfasoara aproape prin centrul masivului si are mai multe chei (Ursilor, Pesterii, Tataru, Zanoaga, Orzea etc.) ce alterneaza cu bazinele depresionare (Pestera, Padina, Bolboci etc.), in unele existind lacuri de baraj.
Muntii Bucegi reprezinta una din regiunile cele mai indragite si cautate de iubitorii de frumos si inedit, potecile sale fiind strabatute cu multe secole in urma. in egala masura cercetarea si explicarea structurii geologice, a peisajului geomor-fologic, ca si a complexitatii vegetatiei si faunei sale au stat in atentia specialistilor. Exista numeroase articole si studii care se refera la alcatuirea petrografica, la relevarea particularitatilor tectonice si structurale ale Bucegilor.
Un studiu complex asupra Bucegilor, cu explicatii detaliate privind relieful glaciar, periglaciar, petrografie, structural etc. a fost realizat de V alena Velcea (1960).
Muntii Bucegi au reprezentat si regiunea unde s-au realizat foarte multe cercetari monografice asupra principalelor grupe de plante inferioare (talofite) si superioare (cormofite). Dale sporadice privind flora micrologica cu un studiu detaliat a fost efectuat intre anii 1955—1959 de Eugenia Eliade, care a identificat 365 de specii din 41 de familii parazite pe 347 plante-gazda si saprofite pe diverse substraturi. Dintre aceste.a, 26 specii sint noi pentru microflora Romaniei; de asemenea, s-au gasit 29 plante-gazda noi pentru 27 specii de macromi-cete rare in flora tarii noastre. Flora lichenologica a fost studiata in care au identificat un numar de peste 300 specii de licheni. C. Moruzi si Kl. Petria au evidentiat un numar de 39 taxoni, dintre care patru sint forme noi pentru flora lichenologica a tarii: Cladonia silvatica f. sore-diata, C. digitala L denticulata, C. coniocrea f. odontata, Usnea articulata f. leitauana.
Flora plantelor vasculare a fost studiata de marele pasionat al florei Bucegilor, Al. Beldie (1967), care tirnp de 30 de ani a „inmanuncheat toate cunostintele actuale asupra florei si vegetatiei masivului"; sint indicate in monografia sa Flora si vegetatia muntilor Bucegi (1967) un numar de 1185 taxoni, dintre care 170 de specii sint nesemnalate in flora teritoriului cercetat, iar 31 taxoni sint noi pentru stiinta (subspecii, varietati, forme). Studiul florei este completat cu cel al vegetatiei, in care sint descrise 20 de asociatii vegetale noi si sini prezentate date asupra ecologiei plantelor alpine si succesiunea in spatiu a asociatiilor in functie de conditiile stationale.
Fauna Bucegilor, in comparatie cu alte masive muntoase din tara, este foarte bine cunoscuta. Studiile efectuate de specialisti au fost mult inlesnite de. Statiunea zoologica din Sinaia, intemeiata in anul 1922, care functioneaza pe linga Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti si de Cabana Naturalistilor de pe .Tepi, fondata de Societatea naturalistilor din Romania (1927), care apartine Statiunii zoologice amintite.
Fauna nevertebratelor, foarte interesanta, a format obiectul a numeroase cercetari. Afluentii vaii Prahovei si ai Ialomitei adapostesc in apele lor, ca si in izvoarele reci, o bogata si variata fauna, din care au fost studiate grupele de viermi, crustacee. Fauna molustelor si gasteropodelor a fost cercetata de Al.Grossu, care a identificat in acest masiv aproximativ 108 specii si varietati, multe dintre ele endemisme.
Fauna vertebratelor este bine reprezentata in padurile ce inconjoara poalele masivului, ca si in etajul subalpin. Dintre mamiferele studiate de 6". Maches sint frecvente: cerbii, caprioarele, mistretii. risii, lupii, vulpile, veverita, pirsul mare, pirsul cu coada stufoasa, pirsul de alun, soarecele scurmator s. a. Fauna ornitologica, cercetata de I. Catuneanu, este reprezentata de cocosul de munte, vulturul plesuv sur , vulturul plesuv brun, acvila incaltata, sorecarul comun, corbul, mierla de piatra, fluturele de piatra, mierla gulerata alpina, mierla de pirau , forfecuta galbuie, fisa de munte, lastunul mare s. a. Fauna herpelologica (a reptilelor) a fost studiata de P. Fuhn si este reprezentata prin aproximativ 16 specii, Trebuie relevat faptul ca atit biologii, cit si geologii si geografii au sustinut de-a lungul anilor in multe articole necesitatea protejarii acestui complex de forme, asociatii si peisaje si au militat pentru realizarea rezervatiilor naturale existente.
In prezent o buna parte din suprafata Muntilor Bucegi intra in componenta citorva rezervatii. Cea mai intinsa, stabilita initial in anul 1935 si extinsa ulterior, ocupa abruptu-rile si muntii din est, nord si nord-vest. La acestea se adauga doua rezervatii din bazinul Ialomitei si citeva puncte fosilifere din sudul acestor munti.
Rezervatia principala Avind o forma asemanatoare unei uriase potcoave pe creasta Bucegilor, ea se. desfasoara pe circa 6 680 ha, fiind unul din cele mai extinse spatii de acest gen din tara noastra. Limita inferioara se afla in jurul valorilor de 1000 — 1100 m pe versantul prahovean al Bucegilor, iar cea superioara la peste 2500 m (Vf. Omu, 2505 m).
In rezervatie se includ mai intii, in extremitatea sud-es-tica, muntele Sf. Ana si versantii impaduriti de sub virfurile Furnica si Piatra Arsa, apoi atit padurea, cit si o buna parte din etajul stincariei si pajistilor din zona muntilor Jepii Mari, Jepii Mici, Caraiman si Costila. Cea mai mare parte din spatiul rezervat cuprinde valea superioara a Cerbului, sectorul abrupt si stincos al muntilor Morarii, Bucsoiu Mic, Bucsoiu Mare, Oinu, Padina Crucii, Gaura, situate la peste 1600 m. in vestul Bucegilor, rezervatia se intinde pina la Saua Strunga. Este o fisie de padure si abrupt la peste 1650 in , desfasurata indeosebi pe clina vestica a muntilor Strunga. Grohotis si Gutanu. La acestea se adauga muntii Babele, Bucura si sectorul nordic al muntelui Doamnele.
In cuprinsul acestei rezervatii, pe versantul sudic al Caraimanului si pe valea Jepilor, s-a constituit o zona stiintifica de protectie absoluta, care incepind din anul 1955 este scutita de pasunat. Aceasta zona, in suprafata de circa 200 ha, cuprinde brinele sudice ale Caraimanului, cu o vegetatie specifica masivului.
Administrativ, rezervatia principala din Bucegi apartine ia trei judete - Prahova (3850 ha), Dimbovita (2060 ha), Brasov (770 ha). Ea are un caracter complex, cu elemente de relief extrem de spectaculoase, cu o geneza si o evolutie interesante, la care se adauga o bogata paleta floristica si faunistica, precum si citeva puncte in care geologii au depistat, urme de vietuitoare ce au trait cu multe milioane de ani in urma in marile care acopereau aceasta regiune. Multe din potecile turistice trec prin marginea rezervatiei sau prin unele sectoare ale ei, prilej de "a admira cadrul natural si de a - l ocroti.
In perimetrul rezervatiei principale, rocile caracteristice sint conglomeratele numite de geologi „de Bucegi", datorita marii dezvoltari aici a acestui gen de formatiune sedimentara atit in suprafata cit si pe verticala (peste 1000 m grosime). in componenta lor intra pietrisuri bine rulate, de natura diferita (calcar, sisturi cristaline, cuartite, gnaise etc.), cimentate intr-o masa grezoasa.
Privind cu atentie versantii vailor ce fragmenteaza marile abrupturi ale Bucegilor, observam doua aspecte semnificative. Mai intii dispozitia stratificata in care pachete groase de conglomerate sunt separate de straturi subtiri de gresii
In partea superioara in al doilea rind se remarca inclinarea spre interiorul masivului a straielor conglomeratice. Un alt aspect il da asa numita „formatiune grezoasa de Babele", in care iu masa grezoasa apar intercalatii de microconglomerate sau blocuri rotunjite. Ea este prezenta in muntii Doamnele, Obirsia, Gaura, dar mai ales in Babele, unde pe seama lor a rezultat si un microrelief ruiniform distinct.
In jumatatea vestica a masivului, sub conglomerate, exista o masa insemnata de calcare. Ele formeaza partea ; superioara a abruptului de sub Batrina, Doamnele, Grohotisu. Strunga, iar mai la sud parti insemnate din muntii Tataru, Lespezi si mici sectoare pe valea Ialomitei. Sint calcare jurasice (bathoniene), dispuse in mai multe si rate cu cadere spre est. Continutul bogat, in fosile, descris in amanunt de geologi , confera regiunii Talaru-Strunga-Groholis atributul unei interesante baze pentru cercetare si studiu. Aici exista citeva puncte (saua Strunga, valea Horoabei, muntele Grohotis) recunoscute prin valoarea deosebita a speciilor identificate, multe dintre acestea fiind noutati in paleontologie. Pe baza analizei lor, s-au stabilit conditiile de viata din jurasicul mijlociu si din prima parte a celui superior, in zona Strunga, desi arealul in care bancurile de roci fosilifere este larg, el desfasurindu-se atit la nord cit si la sud de pas, deschiderile mai complete se afla la sud, pe, un areal de aproape 1 km2.
In deschiderile care apar pe abrupturile de 100 m ale culmii Strungulita pot fi deosebite diferite niveluri ale jurasicului mediu si superior. Ele au fost descrise de geologi in mai multe lucrari. Peste fundamentul cristalin, evidentiind conditii de transgresiune marina, se afla gresii si microconglomerate cuartitice pe circa 3 m grosime (bajocian); urmeaza, gresii calcaroase, calcare nisipoase dure, gresii fine, marno-caleare cenusii, care reprezinta primul nivel fosilifer cu o mare bogatie in specii de brahiopode. moluste, corali, relevind un mediu marin cald si linistit (bajocian). Deasupra lor sint mai intii calcare oolitice, gresii cuartitice fine cu ciment calcaros, microconglomerate cu fragmente de lameli-branhiate si foraminifere caracteristice unui bazin in care se resimt influentele unui bogat aport continental (bajocian superior), apoi orizonturi de calcar fin, brun-galbui care la partea superioara se termina cu o crusta de limonit, insotita uneori de marne. Bancul contine o fauna de amoniti bogata, in care s-au identificat forme apartinind la peste '150 specii, indeosebi din familiile Phylloceralidae, Lylhoceratidae, Ste-phanoceratidae etc. ; frecvente sint speciile Calliphylloceras disputabilc, Holcopliylloceras mediteraneum , Phychophyllo-ccras flabellalum, etc.; nivelul marnos limonitic ce contine cefalopode, gasteropode, crinoide si mai multe specii de amoniti. La partea superioara exista marne, calcare manioase si calcare albe de Stranberg (jurasic superior).
In afara zonei Strunga-Strungulita, in perimetrul rezervatiei principale clin Bucegi mai exista citeva puncte fosilifere care prin abundenta si varietatea formelor fosile prezinta interes deosebit pentru paleontologi. Ele nu se afla in vecina-tatea potecilor turistice, accesul fiind mult mai dificil, intre acestea amintim: punctul de pe Valea Tapului, afluent pe stinga al piriului Gaura, unde intr-un nivel de calcare rosii, aflat la circa 1800 m, descrie o bogata fauna de crinoide. (specii de Belanocrinus, Isocrinus, Cyrlocrinus, Pilocrinus etc.); punctul numit „La polite", de pe versantul de nord-vest al muntelui Gaura, cu calcare roscate ce contin amoniti, belemniti, brahiopode, lamelibrau-hiate; punctul de la Cariera Piatra Arsa, aflai la sud de piriul Piatra Arsa, la circa 1100 m, in alcatuirea caruia intra calcare albe cu orbitoline, pahiodonte si corali, apoi blocuri de calcar fin cu calpionelle (cretacic inferior). AI doilea element ce imprima caracterul complex al rezervatiei, care constituie suportul celorlalte si da nota principala in peisaj, il reprezinta relieful. El se remarca printr-o multitudine de forme impuse de structura si alcatuirea petrografica a masivului, cit mai ales de evolutia indelungata prin care a trecut acest masiv carpatic, in perimetrul rezervatiei, in peisajul morfologic se disting: abrupturile, podurile interfluviale largi, crestele, circurile si vaile glaciare, relieful carstic si vaile torentiale.


Abrupturile dau nota Bucegilor, fiind dezvoltate mai ales pe conglomerate; doar in vest fisia de calcare titonice imprima un specific aparte. Impresioneaza in orice loc diferenta de nivel de peste 600 m a abruptului, vaile prapastioase si a-proape lipsite de apa care le taie in culmi paralele, goliciunea peretilor pe care dezagregarea actioneaza intens ducind la formarea de grohotisuri si a unui relief de turnuri, clai, ace, strungi, pereti surplombati, separati de crapaturi adinci numite de alpinisti „ferestre" sau „fisuri". Legat de inclinarea straielor, spre interiorul masivului, s-au individualizat polite si brine folosite uneori drept poteci turistice, in- acest sens este renumita „brina Caraimanului". Crestele se desfasoara preponderent in sectorul nordic al rezervatiei. Aici ating cele mai mari dimensiuni (lungimi de l —2 km si versanti abrupti de peste 400 m). Daca cele mai extinse separa circurile si vaile glaciare, cele secundare (sub l km lungime) apar ca desprinse din abrupturile Bucegilor, ca rezultat al fragmentarii acestora de catre o retea de vai scurte si prapastioase.
Circurile si vaile glaciare au o desfasurare aproape radi-ara in jurul virfului Omu. Cea mai mare parte din complexele glaciare se afla in limitele rezervatiei, exceptie facind cele din bazinul Ialomitei. Se includ in intregime complexele Gaura, Tiganesti, Malaesti, Moraru, Cerbu. Circurile, loje ale vechilor acumulari de gheata si zapada, se afla la obirsia acestor vai, la inaltimi in jur de 2000—2200 m. Pe fundul circului exista mase de grohotis (cele mai vechi sint acoperite de vegetatie), acumulari recente de blocuri si bolovani depuse de avalanse, in partea frontala, circurile se termina prin praguri glaciare inalte de zeci de metri, pe care apele pira-ielor, mai ales primavara sau dupa ploile bogate, inregistreaza caderi spectaculoase.
Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestica a rezervatiei, in sectorul Strunga-Grohotis-Gutanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse in masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri in t'orme si dimensiuni variabile, unele doline si avene. Dizolvarea se imbina sezonier cu siroirca, inghetul si dezghetul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.
Vegetatia constituie nu numai haina care delimiteaza si detaliaza peisajul, dar ii imprima nuante extrem de variate de la un sezon la altul. Desigur, dezvoltarea reliefului pe inaltimi pina la 2505 m, alcatuirea lui dintr-un complex de suprafete cu inclinari de la citeva grade la abrupturi, expunerile extrem de diferite da si suportul de conglomerate, calcare, gresii impun etajarca principalelor formatiuni vegetale si o diversitate de aspecte locale.
Teritoriul marii rezervatii din Bucegi include, trei etaje de vegetatie:Etajul montan superior — reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai in portiunea dintre Sinaia si valea Morarului. Asociatia dominanta aici este fagetul cu brad specific Carpatilor Orientali si Meridionali (pina la valea Oltului), cu intreaga sa compozitie floristica.
Patura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sint: coltisorul, vulturica, odoleanul, tataneasa , mierea ursului, piciorul cocosului, floarea pastilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (linga castelul Peles), care mai cuprinde inca arbori monumentali pina la 50 m inaltime si diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, desi mai tinar, se gaseste deasupra localitatii Poiana Tapului, in drumul spre cascada Urlatoarea.
Intre speciile cu raspindire sporadica in Carpati si caracteristice acestui etaj de vegetatie mentionam in primul rind tisa , care se afla in exemplare izolate sau in pilcuri in citeva statiuni, si anume: la stincile Sf. Ana (2 exemplare); valea Pelesului; sub stincile de sub Poiana Stinci, la 1050 m, si deasupra carierei de piatra Piatra Arsa; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, in vilcelul Spalat de sub coltul Picatura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare).
O alta raritate in cuprinsul masivului este salba moale , care se afla numai in cuprinsul acestei rezervatii, in apropiere de stincile Sf. Ana, in padurea Jepii Mari si pe valea Urlatoarea Mica din Jepii Mici. Datorita pozitiei lor adapostite si calcarelor titonice, stincile Sf. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat mentinerea unor elemente rare ca liliacul, iedera alba prezentata o altitudine exceptionala a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul.
In lumea paraielor si in cheile acestora se fala o vegetatie foarte bogata. Dintre numeroasele specii, majoritatea de staturpa inalta mentionam: laptucul oii, lopateana, solandul, magul,piciorul cocosului, iarba ciutei, ciulinul. Vegetatia saxicola din etajul montan superior este foarte variata in raport cu lumina, expozitia si gradul de umiditate pe langa cele mai raspandite specii, cum or fi: ochii soaricelui, odoleanul, paiusul, feriga de piatra, trasnicul exista unele endimisme carpatice: clopotei si micsandra de munte, ca si unele specii rare.
Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj mentioam arboretul de pe braul furnicii care cuprinde o serie de exemplare monumentale larice unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu yimbru de pe brina mare a Jepilor, valea Jepilor si Claia Mare, la 1750 m altitudine arboretele de larice de pe versantii nordici ai Jepilor Mici, precum si raritati de larice, delimita, de pe flancuri insorite ale vailor Seaca Jepilor si Seaca Caraimanului. Vegetatia pajistilor de o deosebita bogatie, prezinta un caracter mixt, cuprinzand atat elementele silvicole montane cat si specii pe care le gasim si in etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de padure, coada cocosului, macrisul, iarba moale, militiana, omgul, nopticoasa, coltunul doamnei, tulichina, stevia -; endimism carpatic, ciubotica cucului, genteana -; endimism Carpato -; Balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulita.
Etajul alpin inferior. Tufarisurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sint foarte ras-pindite mai ales pe versantii nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei si dinspre Bran. De asemenea, rezervatia cuprinde si o buna parte din jnepenisurile de pe platoul muntilor Piatra Arsa, Jepii Mari si Jepii Miei. Jnepenisurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbusti de la noi, si anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost gasita pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brina Mare a Costilei, linga firul vaii Albe, pe valea Gaura si muntele Grohotisu, toate aceste statiuni fiind cuprinse in cadrul rezervatiei. Dar cel mai de seama reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este zimbrul APinus cembra), singura specie arborescenta care se ridica in zona alpina si care reprezinta un relict glaciar cu raspin-dire limitata la noi. in cadrul rezervatiei principale, Pinus cembra se afla in doua statiuni importante si anume: primul pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brina Mare a Jepilor, la 1750 m, in punctul Creasta cu Zimbri, si al doilea in valea Gaura, printre tufarisurile de jnepeni, la 1800— 1900 m altitudine, si pe muntele Gutanu, intre valea Gaura si hornul Tapului, in afara de acestea, se mai gasesc citeva exemplare pe creasta nordica a muntelui Bucsoiu, deasupra vaii Malaesti, la circa 1700 m altitudine.
Dintre asociatiile de tufarisuri pitice, cea mai insemnata este Rhodoretumu-ul cu Rhododendron kolschyi ca dominanta, insotita obisnuit de: firuta , vitelarul , salcia pitica, cornutul, garofita , afinul , merisorul. Asociatia se intil-neste mai ales pe versantii nordici sau vestici, unde zapada se asterne tot timpul iernii, dar se topeste relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanti mai luminati, Rhodoretumu-ul trece adesea intr-un RhodoretoVaccinetum care mai intilnim paiusul, rotunjioara. In etajul alpin propriu -; zis se intilnesc cele mai interesante asociaii din tot cuprinsul Bucegialor. Aici sunt intrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum si cele mai multe endemisme si raritati floristice. Remarcabila din acest punct de vedere este vegetatia ce acopera brinele, cimpurile inierbate ce inlantuie abrupturile stancoase. Crestele ierboase si brinele de pe versantii abrupti si insoriti sunt aproape in intregime sunt aproape acoperite de asociatie de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste Specii sunt faciesul, paiusul si feruta. Dintre speciile insotitoarte amintim: limba, ura, lina caprelor, garofita -; endemisme a Carpatilor Meridionali. Cinci degete, sparceta -; Endemism Carpatic, Unghia pasarii, gentiana, Ghintura, cimbrisorul -; endemisme cazatic, virtejul pamintului, campanula, ochiul boului. Se gasesc si orhideele. Dintre speciile mai rare amintim fastuca porcii -; endemism Carpatic raritate endemica pentru Bucegi -; endemism Carpatic -; Endemism pentru Bucegi si Piatra Craiului -; numai in Bucegi.

Rezervatiile din bazinul Ialomitei

Ialomita strabate Muntii Bucegi aproape prin centru, in drumul sau lung, suvita de apa, nascuta intr-un circ glaciar sub virfurile Doamnele si Bucura, creste treptat, primind numerosi afluenti pina la Moroeni, la marginea muntelui. Pe tot acest parcurs, riul s-a adincit de-a lungul milioanelor de ani in stiva groasa de conglomerate, intersectind din loc in loc cite un bloc imens de calcar in care si-a sapat impresionante chei. Versantii si culmile limitrofe sint inca acoperite de paduri de conifere si amestec, precum si de pajisti formate din numeroase asociatii vegetale. Pentru valoarea stiintifica a unora dintre acestea si conservarea peisajului de un farmec deosebit, in lungul Ialomitei au fost delimitate rezervatiile complexe Pestera-Babele in nord si Cheile Zanoagei in sud. La acestea se adauga la limita sudica a masivului inca doua puncte fosilifere cu regim de protectie Plaiul Hotilor si Plaiul Domnesc.
Rezervatia Pestera-Babele i
Include un relief complex dezvoltat pe calcare si conglomerate, citeva puncte fosilifere, padurea si pajistile de pe muntele Cocora si Piciorul Babelor, ansamblul ruiniform si tundra alpina de pe muntele Babele. Ea constituie o zona cu mare afluenta turistica, datorita reliefului de aici, caracterizat prin forme mestesugit sculptate de fortele naturii de-a lungul milioanelor de ani.
Imediat in aval de confluenta piriului Doamnei cu Ialomita, aceasta se angajeaza in strapungerea pe aproape 1,5 km lungime a marginii estice a unei mase de calcar jurasic care intra in alcatuirea muntilor Batrina si Strungilor. Legat de aceasta a rezultat in urma proceselor de dizolvare si eroziune un boga( carst cu variate forme de suprafata si subterane. Adincimea Ialomitei in calcare a dus la generarea unui sector de chei care apar in sectiune sudica a masei de calcar pe o lungime de circa 250 m. in amonte ele sint mai inguste, au versantii abrupti in care se vad doua niveluri de marmite, pe cind in aval sint ceva mai largi, iar la baza peretilor exista grohotisuri, in chei, se vad cu usurinta in versantul drept deschiderile a doua pesteri. Cea mai mare, numita pestera Ialomitei, are gura de intrare la circa 18 m fata de albia riului, pe cind cealalta, pestera Pustnicului, prezinta o intrare mai mica situata la 8 m inaltime. Pestera Ialomitei, cunoscuta se pare inca din secolul al XVI-lea, a fost vizitata de turisti de-abia incepind cu finele secolului XVIII. Cartarile speologice detaliate si interpretarile genetice s-au realizat insa mult mai tirziu, dupa 1950. Lungimea totala, insumind toate galeriile si salile din cele doua niveluri, ajunge la 1128 m. O parte a pesterii poate fi vizitata in lungul traseului electrificat, amenajat in anul 1967. Pestera Pustnicului are dimensiuni mult mai reduse, dar ne impresioneaza prin formele de concretiuni inca bine pastrate, separate de galerii scurte si inguste.
In arealul rezervatiei se mai includ doua forme similare intilnite pe afluentii de pe dreapta Ialomitei. Este vorba de cheile Ursilor in nord-vest si cheile Horoabei la sud-vest. Punctul de plecare-sosire il reprezinta hotelul Pestera. Impresioneaza in mod deosebit peretii abrupti de carcar, ingustimea vailor si .unele rupturi de panta care apar in versanti. Cheile Horoabei sint cele mai salbatice. Ele se afla in cursul inferior al piriului Batrina, denumit aici si Horoaba. Valea este ingusta si prezinta versanti abrupti de 150—200 m inaltime, rupturi de pante mari, in talveg, niveluri de marmite in versanti — marturii ale eroziunii exercitate de riu. Apa infiltrata in amonte, intr-o patura de material aluvial, iese in izvorul Burlacului, de unde peste praguri da frumoase caderi de apa (cea mai mare, de aproape 8 m). Pe valea Horoabei exista citeva puncte unde in orizontul de calcare fine si roz jurasice s-a identificat o bogata fauna de amoniti si brahiopode. Cea mai mare parte din suprafata rezervatiei este acoperita de molidisuri bine reprezentate pe Muntele Cocora si la poalele muntelui Batrina. Se mai gasesc aici numeroase pilcuri de larice precum si exemplare izolate sau pilcuri de zimbru in valea Lesnitei, valea Horoabei, pe Muntele Cocora si in valea Luchelnitei, pe. Muntele Batrina).



In cheile Ursilor, de-a lungul apei gasim o flora bogata reprezentata de: coada calului, ferigi, paius , firuta, malaiul cucului, raculet , macris , militea, piciorul cocosului, nemtisor , curpen de munte, coltisor , palaria cucului, ochii soricelului, cununita, coltunul doamnei, ciubotica ursului, degetarut, sopirlita, odolean, ciulin , cruciulita, vulturica.
Ca raritati floristice in aceasta rezervatie amintim: paiusul — in valea Lesnitei si cheile Ursilor, nopticoasa — endemism pentru Bucegi si Piatra Craiului, stinjeuelul de munte ( endemism pentru Carpati! Meridionali; in Bucegi se gaseste pe muntele Coltii lui Babes si in valea Ialomitei, la Dobresti, Secole montanum, element mediteraneeau-balcanic, care vegeteaza din abundenta si pe peretele din Muntele Batrina, la circa 100 m deasupra intrarii in pestera Ialomitei, intr-un loc foarte greu accesibil, apoi pe peretele sudic al Muntelui Batrina, intre pestera Ialomitei si Turnul Seciului.
Sus, pe muntele Babele, in vecinatatea cabanei omonime, intr-un sector al Bucegilor unde curentii de aer cunosc o intensitate mare, exista citeva sculpturi naturale in conglomerate. Sint celebrele „Babe" si Sfinxul, a caror geneza a stirnit opinii controversate. „Babele" se desfasoara pe o suprafata mai mare, aparind izolate sau grupate. Reprezentative sint grupul de linga cabana (formele au inaltimi de 4 — 6 m) si stinca izolata din vecinatatea Sfinxului. La ele se remarca la partea superioara o „palarie" formata dintr-o placa de microconglomerat si piciorul cu mai multe intrin-duri sau iesituri corespunzatoare unor orizonturi diferite de roca. Sfinxul reprezinta un bloc de circa 12 m latime si 8 m inaltime, care la partea superioara e format din microconglomerate cu gresii, iar in cea inferioara din conglomerate care includ si blocuri de calcar jurasic si roci cristaline. Profilul de sfinx care apare pe latura de nord-vest a stincii este dat de desprinderea unor blocuri. Aparitia acestor forme, este determinata de alternanta stratelor cu alcatuire diferita. Agentii externi si in primul rind cuplul inghet-dezghet, siroirea si viatul au actionat cu intensitate diferita, efectele cele mai puternice resimtindu-se in stratele cu bolovani. Slefuirea muchiilor si proeminentelorse datoreste vintului.

Rezervatia Zanoaga

Daca pina la 1970 rezervatia ingloba 150 ha si se referea strict la versantul drept al Ialomitei (in cheile. Zanoagei si pe Muntele Zanoaga — 1788 m), de la aceasta data la zona respectiva s-au mai adaugat citeva areale din regiuni deosebit de pitoresti, si anume din cheile Tatarului si din cheile Orzei. in acest fel rezervatia actuala protejeaza o suprafata de circa 250 ha si a capatat caracter complex, in afara asociatiilor vegetale si speciilor endemice de aici fiind ocrotite punctele fosilifere cu fauna jurasica si relief carstic, in principal ramine o rezervatie floristica, fiind una din cele mai reprezentative, nu numai din Bucegi, dar si din lantul carpatic. Intr-adevar, brinele si grohotisurile de la poalele peretilor sudici de calcare titonice ale Muntelui Zanoaga, pe o portiune foarte restrinsa de la intrarea in amonte a cheilor Zanoagei Mari, adapostesc citeva plante termofile sud-europene, sud-mediteraneene sau balcanice, care reprezinta raritati pentru flora tarii noastre:
In amonte de cheile Zanoaga Mica se intra in bazinetul depresionar Bolboci, lung de aproape 4 km si larg de 200— 500 m. Vatra depresiunii este aproape in intregime acoperita de apele unui lac de acumulare rezultat din zagazuirea Ialomitei la capatul sudic al "bazinetului. Noul drum ridicat pe versantul drept al Ialomitei patrunde pe afluentii acesteia, trece pe la cabana Bolboci, iar de la capatul lacului trece prin cheile Tataru Mare. Sectorul cel mai frumos al acestora se afla in aval, pe circa 300 m, unde Ialomita s-a adincit in prelungirea sud-estica a masei de calcar jurasic a muntilor Tataru. Aici, pe versantul sting al vaii Tatarului, se vad deschiderile a doua pesteri. Desi nu au dimensiuni mari si o micromorfologie variata, totusi ele prezinta interes datorita fosilelor de Ursus spelaeus si urmelor de activitate ale omului din paleolitic.
In aval de rezervatia Zanoaga exista depresiunea Scro-poasa, a carei vatra este in cea mai mare parte acoperita de un frumos lac de acumulare, apa acestuia fiind folosita la hidrocentrala de la Dobresti. Barajul a fost ridicat in anul 1929, iar pe marginea lacului se afla cabana Scropoasa.
La capatul din aval al depresiunii Scropoasa se intra in cheile Orzei, cele mai inguste si spectaculoase din lungul Ialomitei. Ele separa muntii Lespezi (vest) si Orzea (est). Poteca turistica nu strabate decit o mica parte din sectiunea nordica a cheilor, dupa care urca pe versantul impadurit drept, ajungind la Dobresti.

Rezervatiile naturale din Muntii Ciucas
(Judetele Prahova si Brasov)

Muntii Ciucas constituie una din cele mai interesante si complexe regiuni montane din Carpati de Curbura. Desi nu au inaltimi mari, care sa permita evidentierea unui etaj alpin, peisajele sale imbina calmul si netezimea culmilor, caracteristice .muntilor scunzi, cu spectaculosul si ineditul intilnite pe cele mai salbatice creste carpatice. Daca prima trasatura este legata de altitudinile de 1200 —1650 m, prezente aproape pretutindeni, si de bazinetele depresionare dezvoltate periferic, cea de a doua este impusa de roca. Conglomeratele din care este plamadita cea mai mare parte a sa au o grosime ce depaseste 600 m. Ele sint alcatuite din pietrisuri si uneori blocuri de calcar si roci cristaline provenite din muntii ce se nasteau cu aproape 100 milioane de ani. In urma si care au fost rotunjite de apele riurilor ce le-au carat si de valurile marilor in care s-au acumulat. Alcatuirea eterogena a acestei roci face ca rezistenta la atacul agentilor modelatori sa fie extrem de diferita si ca urmare sa rezulte un ansamblu de forme de relief cu infatisare bizara, lucru care a impins uneori la interpretari din cele mai variate.
Privite de la distanta, creasta Zaganu-Gropsoarele, grupul de virfuri Ciucas-Tigaile Mari-Tigaile Mici sau creasta din vestul culmilor Ciucas si Coltii Nitrii dau impresia unor metereze de cetate. Pe masura apropierii de ele, se contureaza tot mai precis imaginea unor ansambluri de turnuri, stinci, ciuperci de piatra, uriase in dimensiuni, inconjurate la poale de ghirlande de grohotisuri. Ele alcatuiesc un relief ruiniform la a carui aparitie inghetul si dezghetul, apa de ploaie, dizolvarea si vintul au avut un rol deosebit. Examinarea atenta a lor permite observarea unor goluri emisterice rezultate din desprinderea din ciment a unor blocuri, prezenta unor polite pe fisiile din ciment mai omogen si mai compact, a crapaturilor ce pregatesc viitoare prabusiri de blocuri etc. Toate acestea confera stincilor si virfurilor infatisari din cele mai variate: „ciuperci", „turnuri", „sfincsi" etc. Ele sint numai rezultatul unei indelungate ciopliri si slefuiri a stincilor, peretilor si virfurilor realizate de catre cel mai mare sculptor — natura. Relieful ruiniform de acest tip, desi apare si in alte masive carpatice, alcatuite din alte roci, ramine, prin spectaculos si complexitate, caracteristic muntilor formati din conglomerate. Iata unul din motivele care determina pe tot mai multi turisti sa strabata potecile Ciucasului. Desi in acesti munti exista numeroase puncte de atractie si interes stiintific, citeva reprezinta locurile cele mai cautate de turisti.
Datorita valorii distincte a peisajului pe care-l degaja aceste locuri, cit si prin raritatea elementelor de relief si vegetatie, ele alcatuiesc rezervatii naturale,

Tigaile Mari — Virful Tiucas

Se afla in centrul masivului si inglobeaza citeva din virfurile cu inaltimile cele mai mari (vf. Ciucas, 1957 m, vf. Tigaile Mari, 1862 m) si concentreaza grupuri de turnuri, ciuperci, abrupturi si stinci cu dimensi-uni uriase si forme complexe.
Ceea ce se impune de la prima vedere este ansamblul de turnuri tuguiate sau rotunjite, cind insirate, cind grupate in manunchiuri cu Jnaltimi diferite, apoi abrupturile de peste 30 m. Ramin in memorie „Babele la sfat", „Ciupercile", „Turnul lui Goliat", „Mina Dracului", „Tigaile Mari". De sub acestea pornesc radiar numeroase vai adinci cu versanti prapastiosi, acoperiti la poale de grohotisuri si o patura subtire de sol pe care s-a dezvoltat o bogata vegetatie de pajisti si tufarisuri de ericaceac, indeosebi cu afin, , smirdar si ienupar. Dintre asociatiile de pajisti studiate amintim: asociatia din cretisoara si paiusul rosu, din care fac parte o serie de grarninee: paiusul rosu, finita, iarba cimpului,teposica, vitelarul, insotite trifoiul, alb si de alte specii, precum: cretisoara, cujda, stevia, toporasi, clopotei, sopirlita alba, cimbrisorul, ghintura, troscotul, sinziene s. a.
Pe coasta muntelui Ciucas, deasupra cabanei Chirusca, la altitudinea de 1650 m, A. Pauca si colab. (1959)este descrisa asociatia cu teposica, din care fac parte o serie de grarninee: iarba cimpului, vitelarul , paiusul, firuta , insotite de cinci degete, , clopoteii, cretisoara, toporasii, cimbrisorul, troscotul, parpianul, vulturica, silurul, galbenelele, afinul , merisorul. Pe mai multe portiuni din abrupturile stincoase s-au instalat lichenii, iar pe polite si brine si peste tot unde s-a putut acumula putina materie organica .s-au. infiripat plante de stincarie, cu adaptari pentru supravietuire pe un spatiu restrins, bintuit de vint. Pe stincarie s-a dezvoltat o bogata flora calcicola si termofila, cu graminee. Pe versantii Tigailor, sint descrise amintim: horsti, cimbrisor, argintiei . piciorul cocosului de munte , ochii soricelului, turta , stinjenel de munte , sinziene , cupe, muscata dracului, cinci degete, luntricica, ochelarita, iarba osului , cornut s. a.
Pina nu de mult, era destul de frecventa in zona Tigailor Mari floarea de colt , insa datorita culesului abuziv, numarul exemplarelor s-a imputinat, astazi ea putind fi zarita in timpul verii doar pe politele mai inalte, acolo unde miinile turistului sau ciobanului nu ajung.

Rezervatia Culmea Zaganu-Gropsoarele

Se afla in sud-estul Muntilor Ciucas, separind Teleajenul de Telejenel. La poalele acesteia se gasesc depresiunile Cheia (in vest) si Poiana Stinci (in est), locuri de unde frecvent incep ascensiunile catre virfurile din lungul ei.
Privita de la distanta, de obicei clin aceste depresiuni sau de la Cabana Muntele Rosu, ea iese in evidenta prin doua aspecte — virfurile insirate de la nord la sud, ceea ce creeaza imaginea unei lame de ferastrau, si versantii abrupti de peste 600 m, orientati spre est si vest. Acestea sint legate de alcatuirea litologica si de structura geologica. Culmea este plamadita clin conglomerate care au o grosime de peste 500 m. in jumatatea nordica, in masa conglomeratelor precumpanesc elementele provenite din roci cristaline si eruptive, pe cind in cea sudica cele din calcar. Aceasta face ca infatisarea reliefului sa se deosebeasca, in sensul ca in nord culmea este mai larga, pantele convexe fiind frecvente, pe cind la sud se impun pantele repezi cu aspect ruiniform. Profilul culmii, urmarit de pe oricare din virfurile sale, releva mai intii simetria, apoi existenta a doua sectoare distincte — creasta pro-priu-zisa in jumatatea superioara (intre 1500 si 1862 m), cu virfuri si turnuri, separate de hornuri si sei adinci, abrupturi pe care domina vegetatia de stincarie — si poalele cupante ceva mai domoale, pe cale padurea de conifere le acopera in intregime.
Rezervatia propriu-zisa se afla in treimea superioara a culmii si include tot ansamblul de coloane, virfuri, creste secundare ce se desprind din cele doua virfuri importante, Gropsoarele (1862 m), in nord, si Zaganul (1785 m), in sud. Pantele accentuate, lipsa apei, roca cu elemente si ciment cal-caros ca si desfasurarea crestei, favorabila circulatiei curentilor de aer din orice directie, au determinat dezvoltarea unor asociatii vegetale intilnite frecvent la altitudini mai mari. i?e pantele din nordul culmii exista tufe de jneapan, ienupar , afin , merisor , smirdar s.a. Pe masura apropierii de vf. Zaganu, acolo unde relieful este destul de accidentat, intilnim asociatia cu teposica si afin , in care mai vegeteaza si alte graminee: paiusul rosu , paiusul , iarba cimpului, vitelarul, insotite de: trifoi, afin , merisor, ienupar, cimbrisor, cinci degete Pe conglomeratele calcaroase, in partea nord-vestica a Zaganului, intilnim asociatia de coada iepurelui si rogoz verde s.a. Pe stincile Zaganului vegeteaza o serie de plante endemice: Sesleria haynaldiana, Koleria transsiloanica, Aco-nithum anthora. In estul culmii, intre virfurile Zaganu si Gropsoarele, isi are obirsia Piriul Alb, vale prapastioasa in lungul careia apar abrupturi, grohotisuri si chei. Pe versanti, in masa de conglomerate, exista blocuri de calcar cu dimensiuni mari. Pe ele s-a dezvoltat o vegetatie calcifila, iar pe alocuri circulatia apei a dus la aparitia unor pesteri cu dimensiuni mici.

Rezervatia Suvitele Benii.

Cea de-a treia zona pusa sub ocrotire se afla in bazinul superior al Teleajenului. El rezulta din unirea apelor mai multor piraie care coboara in depresiunea Poiana Stinci, intre acestea, cele mai bogate vin din nord-vestul Muntilor Ciucas. Doua — Valea Stinei si Piriul Alb —






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2021 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite