Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Pestera Vantului
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
Inceputul apartine unui singur om. El se numeste Bela Bagameri. Un om, tanar atunci, ca unul dintre cei mai multi care au raspuns chemarii adancurilor subpamantene, atractiei irezistibile a mirificei lumi a pesterilor. O indelungata experienta de explorator subteran, de speolog amator, cum se intitula cu modestie inginerul Bagameri, vechi prieten si colaborator al Institului de speologie din Cluj-Napoca, l-a invatat ca localnicii regiunilor carstice sunt cei mai buni cunoscatori ai locurilor ascunse in coastele si hatisurile masivelor de calcar, unde izbucnesc sau unde dispar prin crapaturi apele curgatoare, sau pe unde muntele “respira” exhaland aer rece si umed, care ajuta pietrei sa imbrace haina de muschi paros si ferigi umbroase. s3b10br
Intr-un dialog purtat cu un batran miner pe promontorul de stanca ce domina marele cot al Crisului Repede la Suncuis, acesta i-a pvestit speologului ca, intr-unul din peretii de stanca ce marginesc ca un amfiteatru Poiana Franturii, care se asterne in vale la picioarele lor, se afla “o gaura cu vant”. Omul-zicea batranul-nu incape in ea, dar mai cu seama in timp de vara, un vant rece si puternic iese de acolo suierand, pe cand iarna, dimpotriva, gaura inghite aerul rece de afara.
Speologul a inteles numaidecat, din cele vazute, traite si citite, ca deschiderea ingusta si curentul de aer rece, a carui directie se inverseaza dupa anotimp, trebiue sa fie deschiderea la zi a unui vast sistem subteran de pesteri.
Si atunci, cuprins de febra explorarii, de abia auzind urarea de “Noroc bun” a batranului miner, a coborat in graba panta abrupta spre Poiana Franturii, a ajuns la “gauara cu vant” si, calcand toate prescriptiile scrise si nescrise ale explorarilor subterane, s-a angajat, de unul singur, in aventura.
A largit deschiderea curatind-o de pietre si pamant, s-a presat cu forta in vagauna ingusta si... a descoperit cea mai mare pestera a Romaniei si pe cea de a a 35-a ca lungime din lume.
In acea zi de 7 aprilie a anului 1957, Bela Bagameri a explorat Pestera Vavntului pe o lungime de de 500 m, depasind toate obstacolele care i-au stat in cale de-a lungul paraului subteran care strabate pestera.
In catea care s-a scris mai apoi despre Pestera Vantului de catre el si altii, Bagameri mentineaza: “Explorarea unor sisteme subterane de mari dimensiuni depaseste fortele individuale ale unei persoane oricat de rezistenta si temerara. O asemenea actiune nu poate fi dusa la bun sfrasit decat de o adevarata expeditie colectiva, echipata stiintific.”
Intr-un tarziu, speologul solitar, pierdut in imensitatea si bezna pesterii pe care au descoperit-o, s-a scuturat din mrejele pasiunii, acer il indemnau inainte, si a luat o hotarre ferma :”ma intorc si , cu ajutorul Institului de Speologie si al prietenilor mei speologi, vom continua explorarea Pesterii Vantului”.
Asa s-a facut ca in decurs de 20 ani, sub egida stiintifica a Institutului de Speologie din Cluj-Napoca, membrii Cercului speologilor amatori din urbea de pe Somes, infiintat si prezidat de inginerul Bagameri, au continuat explorarea Pestrii Vantului cu un impresionant elan si o nemarginita dragoste si respect pentru tezaurul ei de frumuseti si pentru deosebita ei valoare stiintifica.
Autorii si alti membrii ai Institutului de Speologie au realizat in cursul cercetarilor lor stiintifice explorarea si topografierea unor galerii necunoscute ale pesterii si au participat, adesea, la marile expeditii de mai multe zile in Pestera Vantului ale Cercului speologilor amatori.Explorarea acestui imens gol subteran si cartarea lui totala raman , astfel, admirabilul rezultat al marilor eforturi, curajului,daruirii de sine, priceperii tehnice si arzatoarei pasiuni pentru “alpinismul subteran” ale membrilor Cercului speologilor amatori din Cluj-Napoca, prima organizatie de acest fel din tara noastra.
Pentru toata stradania de pana acum si, fara indoiala, cea viitoare, cu ocazia aniversarii a 20 ani de la descoperirea Pesterii Vantului a carei lungime la data de 1 ianuarie 1977 insuma 21075 m cartati, autorii dedica membrilor Cerclui acest album.




Odata cunoscuta “istoria” singulara a descoperirii Pesterii Vantului, stiut fiind si locul unde se afla, in muntii Padurea Craiului, intamplarile ce urmeaza a fi istorisite sunt oglinda, poate uneori ciobita, care ascunde in spatele ei figurile celor ce-au trait, ei fiind prea multi si nu intotdeauna aceeasi, ca sa incapa in cadrul modest al fetei ei luminate.
Pentru aceea am ales, poate nu la intamplare, una din expeditiile de mai multe zile in Pestera Vantului efectuate de Cercul de amatori.
Deschiderea rotunda,sapata in roca vie, da intr-un tub usor ascendent, de la un cot latime si trei metri lungime, prin care primul venit s apoi urmatorii am intrat in Pestera Vantului, frangandu-ne trupul presat cu putere in vagauna, culcati pe o rana, cu brateleintinse inainte, serpuind cu zbateride reptila haituita, frecandu-ne, izbindu-ne in taisul aspru al stancii.
Azi se intra in Pestera Vantului in picioare, printr-o galeria usor descendenta sapata de speologi si alti oameni de bine, in grohotisul de panta de la baza falezei:”gaura de vant” ramanand loc de intrare numai in amintirea celor ce au facut primii pasi, din cei mii si mii cat masoara Pestera Vantului.
Odata trecut prin galeria artificiala de acces , peisajul subteran se deschide panoramic. In fata, la inaltimea capului, ca o cortina ce se ridica la inceputul unui mare spectacol, atarna din bolta o perdea de stalactite puternice. Jos, intr-o vale larga sapata in taluz de nisip si argila ruginita, serpuieste paraul subteran, iar in adanc, cat cuprinde ochiul, se deseneaza pe cand profilele negre ale galeriei cotite, si alb lumineaza pe tavanul roscat amarui, stalactite solitare sau grupate in sir. Mareataimagine, nefortata, e plina de o transparenta gingasie nelamurita, care transforma totul intr-un decor, lipsit de ostentatie, al frumosului intagibil.
Daca spectacolul pe care il prezinta pestera in aceasta prima parte a ei este un vibrant apel la admirarea frumusetilor secrete ale naturii adresata oricui, element surpriza se ofera cercetatorului stiintific. Aici el poate fi de fata la procesul ascuns al nasterii unui mineral, asistand asfel la o experienta insotita a naturii, care, in “Pestera Vantului”, se desfasoara cu o deosebita amploare.
De fapt, oricine poate observa cu usurinta ca sub nivelul apei cursului subteran, pe peretii laterali ai albiei de piatra si pe bolovanii si prundisul rostogolit de ape, se depune un strat de materie neagra, lucioasa si lunecoasa ca o gelatina, care, vazuta prin transparenta apei, da acesteia impresia inselatoare de apa cocilita, pe care o dezmite perfecta ei puritate.
Ciudatul fenomenul devine tulburator acolo unde, cautandu-si drum spre iesire, paraul subteran se prabuseste in cascada, intr-un tunel de un stat de om, cam tot atat de larg si de puternic inclinat spre adancimile unui lac de sifon, ale carui ape, dupa un scurt traseu, izbunesc la zi prin patru izvoare de la baza marelui grohotis din Poiana Franturii.
Peretii de roca vie a tunelului, in care cascada se pravale clocotind cu vuiet asurzitor, sunt acoperiti in intregime cu stratul negru ca smoala. Torentul se sparge zgomotos pe saritoarele de piatra, se spulbera, intr-o spuma laptoasa, ca o imaculata horbota miscatoare, ce contrasteaza izbitor cu luciul negru de lac chinezesc care imbraca pe de-a intregul peretii de calcar scobiti in gavane adanci si ciuruiti de marunte gauri cu margini ascutite.
Adusa cu precautiune in linistea sobra a laboratoarelor, pusa in bataia razelor X si analizei chimice, misterioasa depunere neagra a sfarsitprin a-si trada identitatea, fiind diagnosticata ca o mineralizare secundara magnoasa complexa, care raspunde la numele de Wad si Psilomelan. Sant hidroxizi de mangan, dealtfel banali, dar pentru prima data identificati ca atare in pesteile noastre. Am dovedit totodata experimental ca manganul din Pestera Vantului, ca si in alte parti dealtfel, este produs si prin contributia, aici foarte generoasa, a unor bacterii care, prin puterea lor de biochimiosinteza cu care le-a inzestrat natura, depun manganul trecut prin procesele lor biologice, viata atotbiruitoare fiind prezenta aici, in aceasta lume in aparenta ostila ei, de la formele cele mai elementare pana la unele superior organizate.


Urmarind fara dificultati cursul subteran, cand pe un mal, cand pe altuul, “sare in ochi”, chiar novicelului in ale speoogiei, surprinzatorul tavan plan orizontal al pesterii, nu prea inalt, zis, nu fara talc, “tavan de metro”, descul de cunoscut in pesteri, dar in totdeauna admirabil in simplitatea lui clasica. Pe ici, pe colo, aceasta oronanta arhitectonica de antica puritate este perturbata de interventia brutala a cate unei diaclaze, care parca absoabe treptat, pe verticala, minunatul plafon ce se inalta pe o lnie mediana, disparand in fisura tectonica ce se tot ingusteaza pana la grosimea unei lame de cutit. Tavanul plan orizontal poate fi constituit dintr-o ceea ce indeobste se numeste fata de strat, adica de forta inferioara a bancurilor de calcar stivuite in ordinea succesiva a depuneri lor orizontale pe fundul marii in care au luat nastere, dar de cele mai multe ori el se datoreaza coroziunii lente a calcarului, indiferent de siratificatie. Este actiunea apei silita de imprejurari diverse sa curga in contact cu tavanul un timp mai indelungat.
Frumosul tavan este din nou intrerupt de o diaclaza cazuta perpendicular pe galeria activa. Din ea, apare, parca alunecand din neant, sclipitoare, masiva si amenintatoare, “Torpila”, o superba stalactita aidoma ca forma cu teribila arma de lupta care poarta acest nume sinistru. Dar aici are cele mai pasnice intentii, caci apa limpede si rce, care siroieste pe ea, potoleste, mai ales la intoarcere, setea arzatoare a exploratorului subteran, care prvazator a asezat alaturi si un blid smaltuit. Apa “Torpilei”, nicicand secata, si dimensiunile impozante ale formatiunii, arata ca ea este alimentata de un suvoi de apa permanenta care vine...nu se stie de unde. La 400 m de la intrare, incepe “aventura” dorita, hulita, iubita, nu o data zadarnic renegata. Cei carunti, caraliti si experimentati nu fac decat s-o repete alaturi de cei tineri dintre care unii sunt la prima lor intalnire cu Pestera Vantului, cu timpul ancorat in acest port intunecat al vesniciei.
Bolta de piatra coboara. Spatiul larg al pestrii, ingustat de mari ingramadiri de aluviuni si bolovani cimentati in argila, devine un tunel scund, printr-o parte a caruia curge paraul subteran, iar pe cea opusa, adesea inundata, a ramas loc un singur om care poate inainta tarandu-se “prins” intre tavanul neted al falsului tunel si bolovanii unsi cu mazca cleioasa de argila.
In sfarsit, la capatul tunelului, ne ridicam in picioare. Pestera continua larga si inalta, pe o diaclaza sculptata de nivele de apa succesive, puternic adancite in coastele galeriei. Apoi, la inaltimea capului si din ce in ce mai jos, apare uluitorul tavan plan orizontal. Aici este paralel cu podeaua neteda cu o tablie neteda de masa, formata din nisipuri aspre cimentate ca un planseu, deasupra careia paraul subteran curge tacut si lenes.


In aerul rece din globul larg, trupurile noastre incinse de efort aburesc miscatoare ceturi albastre, caci continuam inaitarea pe o plaja de nidip in care nu se imprima pasul, sau prin apa pana in glezne, din ce in ce mai ghemuiti sub presa tavanului orizontal, care coboara pana la un metru de podea. In unele locuri, in netezisul ca in palma al plafonului, apar pe neateptate mari excavatii hemisferice, ca niste gravane rasturnate, sapate in roca masiva. Te poti ridica in picioare sub aceste clopote cu o geometrie perfecta. Atunci, pari, celor mai indepartati ca tine, ca retezat de la brau in ss pe planul orizontal al plafonlui, realizand o stranie si totodata amuzanta imagine specific...speologica.
Aceste gavane mari au fundul lor alte excavatii mai mici, ca niste cupe, cu diametrul de o palma sau de un cot , realizand in ansamblu o forma de relief subteran negativ, prezent in Pestera Vantului in diferite variante mai mult sau mai putin “reusite”.
Mai important decat s-ar putea la prima vedere este faptul ca, peretii acestor clopote si cupe, se pot observa fisuri foarte fine, prin care apele de infiltratie au patruns in cavitatea subterna. Ele sunt cheia de aur a secretului nasterii lor, care a deschis totodata si usa spre o conceptie noua asupra genezei pesterilor.
Astfel, se admite azi, aproape fara rezerve, ca la intalnirea apelor care circula prin reteaua de fisuri a masivelor calcaroase, are loc un amestec din care rezulta o apa foarte agresiva. Aceasta produce, la punctul de contact, o coroziune rapida si foarte accentuata a calcarului, determinand aparitia unui relief negativ, cum este cel din superbul nostru tavan plan orizontal. Aici apele maruntelor fisuri s-au intalnit cu cele care inecau pe de-a intrgul galeria subterana, fapt care acm nu se mai petrece.
Acest proces numit “coroziune cu amestec”, realizat pe scara larga, poate produce mari goluri subterane sau sisteme complicate de conducte carstice, demonstrand ca o observatie in aparenta neisemnata, supusa analizei cantitative si gandirii logice, poate conduce spre dezvaluirea unor noi adevaruri legate de lumea subpamanteana.
Neascunse privirii, se plimba la intrarea in galeria in care ne aflam, adevaratii stapani ai castelului subteran, doi purtatori de vechi titluri de noblete cavernicola, gandacul nevazator Pholeuon moczaryi, miscatoare bijuterie batuta in arama rosie scipitoare, nu mai mare de 7 mm, si Mesonicus graniger, mic racusor terestru, alb si orb, mare cat o luna de unghie.
Potrivite fiind sa traiasca in pesteri printr-o evolutie biologica interiara, pornita la intamplare, supusa unei severe selectii a conditiilor de mediu, ele nu-si mai pot aduce viata decat in lumea vesnic umeda, rece si intunecata a golurilor subterane, unde au ramas prizoniere pentru totdeauna, reproducandu-se si perpetindu-se ca multe alte fiinte cavernicole, ale caror rude apropiate de la suprafata pamantului au disparut in viltoarea schimbarilor dure ale climotului si in concurenta necrutatoare caracteristica fiintelor vii, la toate nivelel lor de organizare.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2021 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite