Calatoria lui Magelan- una din maretele infaptuiri ale omenirii- inaugureaza circunavigatiile ,care ocupa o sectiune importanta in istoria descoperirilor geografice. Calea aratata de ilustrul navigator este urmata de un numar tot mai mare de expeditii care intreprind explorari pe spatii vaste, stabilind legaturi maritime intre continente. Personalitatea conducatorilor acestor expeditii ,mijloacele ce le folosesc difera ,rezultatele calatoriilor se deosebesc. m5d17dr
Fernao de Magalhaes- cunoscut in Spania ca Fernando de Magallanes ,iar intregii lumi cu numele latinizat Magellanus, abreviat in Magellan-s-a nascut in anul 1480. Cinstea desemnarii ca loc de nastere o revendica Sabrosa din provincia Tras-os-Montes si Figuento dos Vinhos, dar multi inclina sa creada ca celebrul navigator s-a nascut la Porto.
In anul 1505 ,tanarul magelan isi incepe cariera armelor ,inrolandu-se ca simplu ostean in armada primului vicerege al Indiei Francisco d’Almedia.
Dornic de afirmare ,nelipsit in lupte din primele randuri, Magelan este prezent in expeditia de „vizitare” a portului Malacca condusa, anul 1509 de Diego Lopez Sequira.
Affonso d’Albuquerque ,noul viceregein Portugalia trimite un transport insotit de ofiteri, printre care si Magelan.
Albuquerque isi continua actiunile de cucerire; Magelan participa si la luptele inpotriva sultanului din Malacca (august 1511). Dupa doi ani, o noua expeditie trimisa in acest arhipelag imbarca portughezii aflati pe Ternate .
Dupa zece ani de campanii in India, Malaezia si africa revine in patrie ca un ofiter oarecare, sarac si infirm. Solicita o audienta regelui in speranta de a obtine o neinsemnata majorare a pensiei modeste, ce o primea in calitate de membru al micii nobilimi .
Monarhul in primeste cu raceala ,ii respinge majorarea solicitata, refuza sa-i incredinteze o noua slujba, neluand in seama bogata sa experienta militara si nautica.

Firea mandra a lui Magellan amplifica jignirea si nerecunoasterea meritelor unui deceniu de istovituare cariera ostaseasca. Pensia neindestulatoare il obliga pe fostul ostean, trecut acum de 35 de ani, sa se retraga pe mica sa proprietate.
In luna octombrie 1516 el paraseste patria indreptandu-se spre Sevilia. Subjugat de realizarea proectului sau ,de apriga dorinta de a-si pune in valoare calitatile si experienta respinse de regele sau, Magellan isi asigura , la scurt timp dupa venirea din Spania, sprijinul influentului Diego de Barbosa, loctiitor al comandantului cetatii regale, cu a carui fica, Beatriz, se casatoreste.
Staruitor ,reuseste sa obtina audiente la personalitati spaniole de vaza- ca episcopul Juan Roudriguez de Fonseca, castiga bunavointa lui Juan de Aranda, membru in Casa de la Contracton. Tanarul Carol I, pe atunci rege, proclamat imparat la 1519 ,cu titlul Carol Quintul, fiind un tip absent, cardinalului Fary Francisco Jimenez de Cisneras, pe atunci regent, ii revine examinarea initeala a propunerii proaspatului supus spaniol. Magelan isi oferea nu numai experienta ,ci si pretioasele informatii privind insulele Moluce, pe care le detinea de la pritenul Serrano. Afirma cu deplina fermitate ca stie unde se afla drumul maritim spre oceanul descoperit de Balboa , ca bariera noului continent poate fi depasita ,sustine cu hotarare existenta stramtorii care leaga cele doua oceane. Impresioneaza prin calculele efectuate impreuna cu Ruy Faleiro ,prezinta chiar un glob pamantesc pe care, dupa cum se afirma ,locul stramtorii era lasat in alb, pentru a nu dezvalui secretul. Demonstreaza tot prin calcule, ce se vor dovedi eronate, ca insulele Moluce se afla in emisfera spaniola, mai incoace de cele 180 de grade longitudine occidentala ale faimoasei linii de demarcatie.
Proectul expus de Magellan a fost primit cu atentie binevoitoare.
Echiparea navelor a durat aproape un an si jumatate.
Juan de Cartagena, var al episcopului Fonseca, numit comandant al navei „San Antonio” este investit cu inputerniciri speciale de veedor general, fiind pus aproape pe acelasi plan cu Magellan .
La 10 august 1519 armada paraseste Sevilia. Magellan nu urmeaza drumul drept catre coasta Americii de Sud, folosit de obicei de spanioli ci se inderapta spre Insulele Capului Verde .
Escadra isi continua drumul spre sud, de-a lungul coastei, ajungind la inceputul linii ianuarie 1520, in fata estuarului Rio de la Plata unde „…a fost mancat de acesti canibali…Juan de Solis si 60 de oameni ,care mergeau ca si noi, sa descopere pamanturi noi”. Se conving ca au in fata lor estuarul unui fluviu si nu o stramtoare. Timp de doua luni, hartuite de furtuni, navele urmeaza tarmul in cautarea stramtorii. Pigafetta ramane impresionat de numarul mare de pinguini si de foci zarite intr-unul din golfuri la inceputul lunii aprilie, cand in emisfera sudica s-a anuntat venirea iernii.
Scurt timp dupa cercetarea golfului si ancorarea navelor izbucneste rascoala ofiterilor spanioli, redata sumar in insemanrile lui Pigafetta.
Magellan reuseste sa impiedice incercarea lui Cartagena si Quesada sa plece in larg cu navele „San Antonio” si „Concepcion”.
Carenarea si repararea navelor, organizeaza in golful San Julian, devine principala activitate in timpul iernatului. Dupa primele doua luni, Pigafetta consemneaza aparitia unor locuitiri ai acestului tinut. Spre surprinderea europenilor, indigenii umbla aproape goi, desi frigul se instalase. Navigatorii ii numesc patagones . Patagonia a ramas denumirea pentru zona naturala asezata in sudul Americii.
In ziua de 21 octombrie, navigatorii zaresc un promotoriu ce-l numesc „de al las Virgenes”. Aici ,ca si in atatea alte incercari , fructuase, facute de-a lungul celor peste 4000 km ,strabatuti in apropiera coastei ,pana atunci necunoscuta a Americii de Sud.
Intre timp ,nava „San Antonio” ,despartida de „Concepcion”, nimereste intr-un golf inchis, de unde revine fara sa intalneasca celelalte nave.
Marinarii trimisi cu barca in explorare spre sud-vest s-au inapoiat peste 3 zile cu vestea ca au ajuns la un cap ce strajuieste iesirea din stramtoare si au vazut marea cea intinsa. Bizuinta nu mai poate fi pusa la indoiala . Magellan barbatul aspru si atat de stapanit e coplesit de emotie. „Capitanul general ii dadura lacrimile de bucurie si numi acel cap Deseado ,pentru ca de multa verme il dorisem..” noteaza Pigafetta. Izbanda inlatura neincrederea, primejdiile si privatiunile sunt date uitarii, rasuna sarbatoreste salve de tun.
Dupa parasirea stramtorii ,Magellan se indreapta spre nord, de-a lungul coastei chiliene-probabil, pana dincolo de 30 de grade latitudine sudica-din dorinta de a lua inapoi directia vest-nord-vest,catre insulele Moluce. Traversarea, prima consemnata de istorie, a fost ferita de taifune, cutremure maritime sau de pamint ,n-a fost stanjenita de curentisau vanturi potrivnice, desfasurandu-se la sud de tropicul racului, intr-o zona relativ linistita.
Derutati de greselile lor de calcul, inspaimantati de pustietatea celor douazeci de mii de Kilometrii pe apele Pacificului vad, in sfarsit, la 6 martie1521, trei insule. Deindata se indreapta spre cea mai mare din acestea, probabil insula Guam, dar inainte de a arunca ancorele, navele sunt inpresurate de pirogiile indigenilor, care se catara cu repeziciune la bord.
Acesti bastinasi pasnici -;ca arma aveau o prajina cu os de peste in varf-ofera ce au, dar si sterpelesc tot ce le cade in mana. „Sunt saraci ,dar iscsiti si foarte hiti, de aceea am numit aceste trei insule Insulele Hotilor”.
Intruna din zile este furata barca cea mare, legata la pupa navei „Trinidad”. Magellan, maniat, trece la represalii.
Escadrila navigheaza spre vest si sud-vest, printre cateva insule ,pana ajunge langa insula Camiguin, situata la nord de insula Mindano, din acelasi arhipelag.
Magellan debarca insotit de cincizeci de oameni in duminica de Paste a acelui an ,ordona oficierea liturghiei la care asista rahajul Colaembu so rahajul Sian, carmuitorul inei insule din apropiere. Magellan stropeste cu agheasma trupurile celor doi rahaji, primeste ingaduinta de a inalta o cruce pe o culme si ii indeamna pe bastinasi sa se inchine, fiind in felul acesta feriti de fulgerele furtunilor. Incercarile de crestinare, relatate cu o anumita candoare de Pingafetta, s-au inpletit constant, cu actiunile de colonizare. Smerenia propovaduita netezea calea ,supunerii, a dominatiei noilor stapanitori.
La 7 aprilie 1521 isi fac intrareain portul Cebu in duduitul salvelor tunurilor de la bord. Magellan impune o comportare diplomatica: se fac schimburi de daruri ,se poarta indelungi comvorbiri.
In cele trei saptamini bogate in intamplari fevorabile, Magellan isi vede comfirmata credinta ca se afla nu departe de Moluce. Cebu se distinge vizibil de insulele vizitate pana atunci: localnicii ii arata portelanuri din China , diferite marfuri si podoabe de provenienta asiatica. Cu atat mai surprinzatoare apare hotararea de intarzia calatoria spre insulele Moluce_cautate de el cu nintrerupta staruinta si cumplite incercari -;pentru a se amesteca in maruntele rivalitati din mica insula Mactan.
Magelan decide sa conduca el insusi expeditia de pedepsire, desi ai sai il roaga sa nu atace pe trufasul Cilapulapu; refuza si ajutoarele oferite de rahaj. In noaptea de 26 spre 27 aprilie 1521 se imbarca cu 60 de oameni in 3 barci si ajunge, in scurt timp, in fata micii insule. Recifele de coasta nu-i permit sa debarce la tarm si este nevoit sa lase barcile in grija a 11 marimari. Magellan cu restul oamenilor, cu apa pana la brau si cu armele deasupra capului, inainteaza spre insula. Acolo ii intampina trei palcuri de peste 1500 de oameni, care se napustesc cu chiote din dreapta si din stanga. Lupta continua timp de o ora, indigenii concentrindu-si atacurile asupra capitanului general, care, cu coiful pierdut, ranit de o sulita si in obraz, iar de o alta in brat, continua sa lupte pana ce o lovitura de iatagan , primita in piciorul stang, il face sa se prabuseasca cu fata in jos. „Indata tabarara asupra lui cu suliti de fier si de trestie si cu cele iatagane, pana ce omorara conducatorul: oglinda, lumina si alinarea noastra…Daca n-ar fi fost acest sarman capitan, nici unul dintre noi n-ar mai fi scapat in barci, pentru ca in timp ce el se lupta, ceilalti se retrageau in barci”, completeaza, cu adanca tristete, Pigafetta.
In acea sambata, 27 aprilie 1521, in afara de ilustrul navigator, pierira inca 7 spanioli, 4 indigeni aliati, care sarira in ajutor si fusesera omorati de bombardele de pe barci. Prestigiul spaniolilor este serios zbuciumat; aliatii din Cebu au urmarit din pirogiile lor desfasurarea luptei si convingamdu-se de falsa invulnerabilitate a europenilor. Ei isi dau seama ca desfiintarea precipitata a depozitului din port si transpotrarea marfurilor pe nave au fost provocate de teama. Durate de Barbosa, cumnatul lui Magellan, si Juan Rodriguez Serrano, alesi comandanti ai escadrilei, se pregatesc, in taina sa fuga.