“...Nu exista nimic altceva decat atomi si vid “
a afirmat Democrit.Asa incepe oare istoria bombei atomice ? z9t4tf
Cu 400 de ani inaintea erei noastre Democrit din Abdera descopera
ca sfaramand un obiect material se obtin bucati
mai mici, care la randul lor se descompun in bucatele si
mai mici de materie si asa mai departe. La sfarsitul acestei serii de
operatii repetate vor exista niste particule foarte mici care nu mai pot fi
divizate. Aceste particule Democrit le-a numit ‘atomi’ (indivizibili)
si a formulat prima teorie refefritoare la atom :
<< Atomii sunt particule eterne, simple si impenetrabile, diferite unele
de altele numai prin forma, pozitie si miscare, constituind alfabetul
universului. >>
Aceasta teorie este pe cale de a fi rasturnata in
1896, cand un profesor de fizica francez, Antoine-Henri Becquerel,
descopera proprietatea atomilor de Uraniu de a emite raze, proprietate
denumita mai tarziu de catre sotii Curie ‘radioactivitate’.
Asadar, materia poate sa emita energie.
In anul 1903 un fizician neozeelandez, Ernest Rutherford, da prima
explicatie fenomenului de radioactivitate, demonstrand ca atomii
elementelor radioactive emit trei feluri de radiatii : radiatii a cu sarcina
electrica pozitiva, radiatii b cu sarcina electrica
negativa si radiatii g fara sarcina electrica si
a aratat ca atomul nu este indivizibil, radioactivitatea fiind
o consecinta a ‘dezintegrarii’ atomilor, aceasta
dezintegrare eliberand energie sub forma de radiatii. Astfel, Rutherford
isi da seama ca atomul este format la randul lui dintr-un
mic nucleu (care contine particule cu sarcina electrica pozitiva-protoni)
inconjurat de un anumit numar de particule cu sarcina electrica
negativa-electroni. In 1919, bombardand cu particule a un
anumit element-Azotul-, Rutherford a reusit sa transforme atomii acestuia
in atomi ai elementelor Hidrogen si Oxigen. Prin mijloace artificiale,
acest fizician a reusit sa faca primul pas adevarat catre
cucerirea energiei care tine unite particulele atomului - energia atomica.
Astfel, Rutherford demonstreaza contrariul teoriei lui Democrit referitoare
la indivizibilitatea atomului.
Mai tarziu, studiind radiactivitatea, Albert Einstein isi da
seama ca a distruge cea mai mica particica a materiei
inseamna a elibera o mare cantitate de energie.
In anul 1931, fizicianul englez, James Chadwick, descopera ca
nucleul contine, pe langa protoni, particule lipsite de sarcina
electrica, pe care le numeste neutroni. Mai tarziu, fizicianul
italian Enrico Fermi avea sa foloseasca neutronul pentru a bombarda
si dezintegra nucleul, eliberand astfel energia din el. Fara
sa-si dea seama, Chadwick gasise cheia fisiunii nucleare, adevarata
cheie pentru cucerirea energiei atomice.
In jurul anilor 1932-1933 fizica atomica a facut o serie
de pasi importanti. La laboratorul Cavendish din Cambridge, fizicienii Cockcroft
si Walton dezvolta experienta profesorului lor, Rutherford, si bombardeaza
nucleele de Litiu cu protoni, generati pe cale artificiala, reusind sa-i
dezintegreze si sa-i transmute in nuclee de Heliu.
In 1933, la Londra, fizicianul maghiar Leo Szilard intuieste posibilitatea
folosirii in scopuri militare a imensei energii nucleare. Dar nu este
decat o intuitie, deoarece fizica este inca departe de a
poseda,fie chiar numai din punct de vedere teoretic, cheia pentru cucerirea
energiei atomice.
Din 1925 in Germania se instaureaza guvernul lui Hitler care ii
persecuta pe evrei si astfel foarte multi evrei printre care si mari
fizicieni parasesc Germania, refugiindu-se in alte tari.
Intre anii 1933-1935 pleaca in America multi oameni de stiinta
printre care : Albert Einstein, Edward Teller (fizician maghiar, parintele
bombei cu Hidrogen), Eugen Wigner, James Franck, Leo Szilard, iar in 1938
si Enrico Fermi. In acesti ani in America are loc cea mai mare concentrare
de oameni de stiinta cunoscuta vreodata. Daca pana
acum oamenii de stiinta din tarile Europei studiau impreuna
la o universitate din Anglia, Franta sau Germania, iar descoperirile pe care
le facea unul dintre ei aveu sa fie cunoscute si aprofundate de
toti, de acum inainte fiecare tara avea sa tina in
secret mai ales descoperirile care se realizau in fizica atomica.
Inainte de a pleca in America, Enrico Fermi descopera reactiile
nucleare efectuate de neutronii incetiniti cu grafit sau apa grea,
si va folosi mai tarziu neutronii incetiniti pentru a determina
reactiile in lant.
In anul 1938 fizicienii germani Otto Hahn si Fritz Strassman descopera,
la Berlin, ca in procesul de fisiune (divizarea nucleului de Uraniu
in doua cu ajutorul unui neutron), se dezvolta o mare cantitate
de energie.Tot atunci ei descopera si posibilitatea realizarii
unei reactii in lant. Astfel se contureaza ideea realizarii
unei arme atomice pe baza unei reactii in lant. Dupa aceasta
descoperire, in Germania nu se mai face nici un comentariu si nu mai apare
nici o publicatie stiintifica referitoare la acest subiect. Acest lucru
da de banuit oamenilor de stiinta din America, banuielile
lor confirmandu-se cand, pe neasteptate, nazistii interzic exploatarea
Uraniului din bogatele mine cehoslovace pe care pusesera stapanire,
ceea ce insemna ca fizicienii germani se gandeau la folosirea
Uraniului pentru a construi o bomba atomica. Si intradevar,
la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin, fizicianul german Werner Heisenberg
lucreaza la proiectul bombei atomice.
In anul 1939 izbucnirea razboiului mondial intrerupe pasnicul
“voiaj spre necunoscut” : stiinta si tehnica sunt mobilizate sa
slujeasca unor scopuri distructive.
In acelasi an trei dintre fizicienii emigrati in America, Szilard,
Wigner si Fermi, ii trimit , cu ajutorul lui Einstein, o scrisoare presedintelui
Americii, Francklin Delano Roosevelt, prin care ii comunica descoperirile
facute in ultima perioada (o masa mare de Uraniu
poate determina o reactie in lant, aceasta reactie dezvoltand
o uriasa cantitate de energie, iar acest fenomen nou ar putea duce la
construirea unor bombe extrem de puternice), il instiinteaza
pe presedinte ca germanii cunosc deja aceste lucruri si probabil ca
planuiesc construirea unor bombe de acest fel, constituind astfel un
pericol pentru intreaga lume si ii cer aprobarea de a crea o arma
atomica, sperand sa realizeze acest lucru inaintea
germanilor. In acelasi an presedintele da acordul fizicienilor
de a actiona, toate planurile si operatiunile devin strict secrete, insa
doar din 1941 se intra in faza concreta a realizarii
bombei atomice. Aceasta operatiune a fost numita ‘Proiectul
Manhattan’ si a fost condusa de generalul Leslei Richard Groves.
Pentru realizarea acestui proiect s-au cheltuit in total aproximativ trei
miliarde de dolari, iar dupa doi ani aproape 150 de mii de persoane lucreaza
in cel mai mare secret la acest proiect. Acest secret nu il cunostea
nici macar Einstein care a aflat de existenta unei bombe atomice dupa
explozia de la Hiroshima, cand evenimentul a aparut in ziare.
In 1942 Fermi construieste o pila atomica formata
din placi de grafit si cilindri de Uraniu, dispusi alternativ, in
care reactia in lant sa se autointretina, bombardarea
nucleelor de Uraniu realizandu-se cu neutronii incetiniti care treceau
prin grafit.
In acelasi an, unui tanar fizician, pe nume Julius Robert
Oppenheimer, i s-a cerut sa se ocupe de partea proiectului referitoare
la fabricarea armelor atomice. Intre timp, in Germania studiile
si proiectele pentru realizarea unei bombe atomice se desfasurau foarte
greu, deoarece mai ramasesera foarte putini fizicieni care
sa se ocupe de acest lucru. Era nevoie de multi tehnicieni, mecanici,
chimisti si de foarte multi bani pe care guvernul german nu isi permitea
sa-l risipeasca si, de asemenea, nu dispuneau de Uraniul si de
apa grea necesare. Convinsi ca in aceste conditii nu vor reusi
niciodata sa realizeze o bomba atomica, fizicienii
germani au hotarat sa realizeze niste reactoare nucleare.
Ei faceau rost de apa grea necesara de la uzina din Rjukan (Norvegia),
care era sub stapanirea lor. Dar, in 1943, niste soldati
norvegieni, instruiti de englezi, bombardeaza uzina, distrugand
toata cantitatea de apa grea care se afla acolo si blocand
astfel planurile germanilor.
La sfarsitul anului 1942 lui Robert Oppenheimer ii vine ideea de
a construi un laborator imens care sa reuneasca pe toti atomistii
din America si toate cercetarile care se refereau la proiectul construirii
unei bombe atomice. Acest superlaborator a fost construit pe podisul Los Alamos
din New Mexico, un podis izolat, inconjurat de munti. Laboratorul a inceput
sa functioneze din 1943, iar conducerea lucrarilor de aici i-au
fost incredintate lui Oppenheimer. Astfel, Oppenheimer va deveni parintele
bombei atomice. Inte anii 1943-1945, cat a durat construirea bombei,
Los Alamos a cunoscut o concentrare de oameni fara precedent in
istorie.
Tot in 1943 fizicienii de la Los Alamos au mai construit inca
trei pile atomice, mai mari insa decat cea a lui Fermi. Cunoscand
pericolul pe care il reprezentau germanii daca construiau o bomba
atomica si nestiind in ce stadiu au ajuns fizicienii nemti cu cercetarile,
cei de la Los Alamos se grabeau, lucrand de dimineata pana
noaptea tarziu.
In timp ce la Los Alamos lucrarile se desfasurau intr-un
ritm febril, colonelul Boris Pash, seful serviciului de contraspionaj, a primit
o importanta misiune : sa se deplaseze in Europa ca sa
afle adevarata situatie a armelor secrete germane. Astfel ia fiinta
misiunea ‘Alsos’ : colonelul Boris Pash impreuna cu
un fizician atomist din America pleaca in Europa. Nereusind sa
obtina nici o informatie despre acest lucru din tarile Italia,
Franta, Olanda, ei intra impreuna cu armata anglo-americana
in Germania. Aici reusesc sa patrunda in laboratoarele
fizicienilor germani de unde iau toate informatiile si datele de acolo si ii
captureaza pe fizicieni pentru a nu da posibilitatea rusilor sa
puna mana pe planurile atomice. Astfel misiunea ‘Alsos’
a fost indeplinita.
In aprilie 1945 moare presedintele Americii, Roosevelt, omul care, pentru
a-l preceda pe Hitler in construirea bombei atomice, initiase colosalul
‘Proiect Manhattan’. Noul presedinte al Americii devine Harry Truman.
Lucrarile continua in laborator fara incetare.
In luna iulie a anului 1945 in desertul New Mexico, in locul
numit Jornada del Muerto (Drumul Mortului), la aproximativ 80 de km de Alamogordo,
genistii au inaltat un turn de otel pe care este montata
o bomba. La 16 iulie ora 5.30 dimineta explodeaza in acest
desert prima bomba experimentala cu Plutoniu. Dupa explozie,
in desertul de la Alamogordo, pe locul unde fusese inaltat
turnul de otel, nu mai ramasese decat un crater adanc.
La acest experiment asista, de la o departare de 15 km de locul
unde a fost inaltat turnul, toti fizicienii care s-au implicat
in construirea acestei arme distrugatoare. Dupa acest experiment,
Oppenheimer a afirmat:
<< A fost un spectacol emotionant si solemn, ceva care ne-a silit sa
recunoastem ca viata nu va mai fi niciodata ceea ce fusese pana
atunci. >>
Dupa ce Germania a capitulat in mai 1945, fizicianul Leo Szilard,
care la inceput i-a cerut lui Roosevelt aprobarea de a se construi o arma
atomica, isi da seama ca nemtii nu mai reprezinta
un pericol si astfel nu mai era necesar ca bomba atomica sa fie
folosita, iar de partea lui sunt mai multi fizicieni. Roosevelt murise
fara sa lase vreun document care sa arate daca
este pentru sau impotriva folosirii unei bombe atomice. Succesorul sau
,presedintele Truman, trebuia sa decida acum daca bomba
avea sa fie folosita impotriva singurei tari care
se mai afla in razboi : Japonia. El a format un comitet provizoriu
insarcinat cu propunerea unei solutii in privinta folosirii
bombei atomice.
Cei care nu erau de acord cu folosirea bombei au incercat sa aduca
la cunostinta lui Truman, care nu cunostea foarte bine ce inseamna
cu adevarat sa folosesti o arma atomica, consecitele
pe care le implica acest lucru, insa generalul Groves, care era
pentru folosirea bombei, a facut in asa fel incat rapoartele
acestora sa nu ajunga in mainile lui Truman.
Comitetul numit de Truman nu vedea decat o singura solutie : daca
Japonia nu va capitula neconditionat, atunci vor folosi bomba atomica.
La 1 iunie 1945 acest comitet aproba in unanimitate lansarea saupra
Japoniei a unui proiectil atomic, care nu era inca pus la punct.
Presedintele Truman este convins ca aceasta actiune va grabi
incheierea razboiului si astfel s-a luat hotararea
ca prima bomba atomica sa fie lansata pe 6 august
1945. Printre cei care erau pentru folosirea bombei erau si Robert Oppenheimer
si Enrico Fermi.
La 26 iulie 1945 a ancorat in insula Tinian crucisatorul ‘Indianapolis’
venind de la San Francisco. Pe cheiul blocat de puternice forte ale securitatii
a fost descarcat un cilindru de plumb lung de 60 de cm si lat de 45.
Pe urma, in noaptea de 28 spre 29 iulie, la Tinian au aterizat
trei avioane, avand fiecare la bord cate un colet de dimensiuni
mici. Toate aceste piese au fost transportate intr-o baraca la
care accesul era strict interzis.
In noaptea de 5 august 1945 obiectul montat in baraca a fost
incarcat la bordul avionului de tip B-29 ‘Enola Gay’
pilotat de catre colonelul de aviatie Paul W.Tibbets Jr. de 29 de ani.
Pe langa pilot, in avion se mai aflau 11 oameni.
La 6 august ora 1 si 37 de minute de pe insula Tinian au decolat trei avioane
meteorologice, indreptandu-se fiecare catre un oras japonez.
La ora 2 si 45 de minute avionul B-29 ‘Enola Gay’ s-a inaltat
mai greu ca de obicei, pentru ca avea o incarcatura
de 7,5 tone peste cea obisnuita. Combustibilul pe care il avea
in rezervoare reprezenta jumatate din greutatea totala a
avionului. Avionul era escortat de un alt B-29 cu numele ‘The Great Artist’
(‘Marele Artist’).
Bomba care se afla la bordul avionului ‘Enola Gay’ a fost numita
“Little Boy” (“Baietelul”) si avea 4,25 metri
lungime, 1,5 metri diametru, aproximativ 4500 de kg si o ‘inima’
-; un miez de Uraniu fisionabil, reprezentand 0,5% din greutatea
totala a bombei. Bomba era prevazuta, de asemenea, cu dispozitive
cronometrice, menite sa intre in functiune imediat dupa
lansare, spre a impiedica explozia in urmatoarele 15 secunde.
Dupa 15 secunde de cadere indicatoarele de presiune actionau o
capsa reglata in asa fel incat sa provoace
explozia lui ‘Little Boy’ la inaltimea precisa
de 565 metri. Din cele 4 capse aflate in interiorul bombei, cel putin
2 trebuiau sa se declanseze exact la inaltimea fixata
pentru ca sa se poata produce explozia. O alta serie de
dispozitive de siguranta impiedicau explozia bombei la mai mult
de 3000 de metri inaltime. Punerea la punct a acestei bombe pe
baza de Uraniu 235 a necesitat sase ani.
Ziua de 6 august 1945 era o zi ca oricare alta, o zi obisnuita din viata
unui oras japonez. La 9 minute dupa ora 7 s-a dat alarma aeriana.
Un singur avion B-29 si-a facut aparitia la mare inaltime.
S-a rotit de 2 ori deasupra orasului, apoi s-a departat si a disparut.
La ora 7 si 9 minute, ora Japoniei, avionul meteorologic ‘Straight Flush’
s-a apropiat de orasul stabilit in planul de operatii. Deasupra obiectivului
principal vizibilitatea era optima, doar cativa nori se aflau in
dimineata aceea pe cerul Hiroshimei. Pilotul avionului ‘Straight Flush’
i-a raportat prin radio lui Tibbets conditiile meteorologice. Tibbets a primit
mesajul. Alegerea obiectivului era in functie de conditiile meteorologice.
Obiectivele de rezerva erau orasele Kokura si Nagasaki, obiectivul principal
-; Hiroshima.
La ora 7 si 31 de minute la Hiroshima a sunat incetarea alarmei. Viata
si-a reluat pe nesimtite cursul normal.
La ora 8 si 9 minute avionul ‘Enola Gay’ se afla deasupra Hiroshimei
ascuns dupa nori. La ora 8 si 11 minute avionul s-a plasat in pozitie
de lansare la o altitudine de 9500 de metri, iesind brusc din nori. Acum probabil
ca putea fi vazut de pe pamant. La ora 8 si 15 minute
din avionul ‘The Great Artist’ s-au desprins trei parasute. Ele
sustineau instrumentele care trebuiau sa transmita prin radio
o serie de date avionului insarcinat cu masurarea exploziei.
La ora 8, 15 minute si 17 secunde ‘Little Boy’ a prins sa
spintece aerul, dupa care avionul a executat un viraj rapid de 158 de
grade. Explozia trebuia sa se produca peste 43 de secunde. La
565 de metri deasupra pamantului capsa a provocat detonarea unei
incarcaturi care a impins cu o viteza de 1500
de metri pe secunda un mic fragment de Uraniu 235 spre a-l face sa
se ciocneasca cu unul mai mare, de forma conica, din acelasi
Uraniu 235, amplasat in partea din fata a bombei. In acea
clipa s-a produs explozia atomica, ‘Little Boy’ dezvoltand
o energie echivalenta cu cea a aproximativ 13500 tone de Trinitrotoluen.
Si a izbucnit o lumina : parca s-ar fi dezintegrat o stea; a fost
un fulger care a orbit 300 de mii de oameni si a facut sa dispara
orice umbra chiar si din cele mai intunecate unghere. Dupa
lumina a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzita decat
la 40-50 de km de Hiroshima, fiindca pentru cei aflati mai aproape ea
s-a transformat in tacere vesnica.
Si caldura care s-a produs a topit acoperisurile caselor, a prefacut
orice fiinta in nefiinta, intr-o simpla umbra
intiparita pe asfaltul strazii, ca o dovada
de netagaduit a disparitiei sale. La 4 km de Hiroshima caldura
le-a provocat oamenilor arsuri la fata si pe corp.
Si suflul provocat de explozie, care s-a napustit cu o viteza
de 1300 de km pe ora dinspre sfera de foc, a smuls din temelii pe o raza
de multi km patrati casele care mai ramasesera in
picioare.
Si a inceput ploaia : picaturi enorme si intunecate ca smoala,
produse de evaporarea umiditatii din interiorul sferei de foc si innegrite
de cenusa si de pulberea radioactiva, care au cazut odata
cu aceasta ploaie de pamant.
Si vantul de foc care se pornise se intorcea catre centrul
exploziei pe masura ce deasupra orasului aerul devenea tot mai
dogorator. Iar apa raurilor s-a inaltat, inghitindu-i
pe toti aceia care incercasera sa se salveze in ea.
De la momentul exploziei trecusera doar cateva minute. La 18 km
de punctul lansarii doua unde de soc au lovit una dupa
alta avionul ‘Enola Gay’, zguduindu-l puternic.
51 de temple avea Hiroshima dar n-a ramas in picioare nici unul.
In loc de 20000 de victime pronosticate de Oppenheimer, se vor inregistra
78150 morti, 13983 disparuti si 37425 raniti. Pe o raza
de 2,5 km de la centrul exploziei toate cladirile au fost distruse, facand
loc unui desert atomic pe o suprafata de 11 km patrati (17000
de victime pe km patrat dintre care 8000 morti si disparuti).
Nici dupa aceste evenimente japonezii nu doreau sa capituleze.
Dornici sa determine precipitarea evenimentelor intre Japonia si
Rusia, americanii hotarasc sa devanseze cu doua
zile lansarea celei de a doua bombe atomice, adica la 9 august, in
loc de 11, cum era prevazut in planul initial.
La 9 august ora 3 si 49 de minute dimineata, un alt avion de tip B-29, condus
de maiorul Sweeney, decoleaza de pe aerodromul din Tinian, avand
la bord o bomba cu plutoniu de 5 tone, supranumita ‘Fatman’
(‘Grasunul’). Puterea ei de distrugere este de 20000 de tone
de Trinitrotoluen. Au fost stabilite doua obiective : Kokura si Nagasaki,
la libera alegere a lui Sweeney.
Ajuns la Sud de Kokura, maiorul constata ca orasul este acoperit
de nori. Se indreapta apoi spre Nagasaki, in dreptul caruia
ajunge la ora 10 si 58 de minute. Lanseaza bomba de la o altitudine de
9000 de metri. Se vor inregistra 73884 morti si 74904 raniti, adica
12000 de victime pe km patrat dintre care 6000 morti.
Dupa un sert de secol de la aceste evenimente, japonezii considera
ca, daca lansarea bombei de la Hiroshima mai poate fi explicata,
cea de a doua nu are justificare.
Astfel zguduitoarea istorie a bombei atomice se incheie odata cu
sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.
“Astazi -;scria François Mauriac la 10 august 1945,
dupa anuntarea celor petrecute la Hiroshima- lumea stie ca materia
poate sa piara in ziua in care un om, poate chiar
unul singur, va fi luat in sinea lui o asemenea hotarare.”
Hiroshima