Filosofia renasterii a influentat favorabil evolutia stiintei, a contribuit la ruinarea vechiului cadru conceptual al stiintei, a provocat dezmarginirea si destramarea cosmosului aristotelic, finit si structurat. f9o18ou
Stiinta renasterii a descoperit stiinta antica si a reformat-o. A fost influentata in mod deosebit de geometria lui Euclid si de statica lui Arhimede. Succesele cele mai importante au fost cele inregistrate in matematica, fizica, astronomie. In matematica au fost create algebra moderna, calculul trigonometric, au fost inventati logaritmii si s-au construit numeroase instrumente de calcul. Astronomia a fost domeniul in care s-au efectuat cele mai multe observatii si s-au propus noi teorii care aveau sa revolutioneze gandirea intregii epoci.
Cusanus la 1440, propune imaginea unui cosmos infinit in care este legata existenta unor puncte fixe si a unor miscari perfect uniforme care nu admit nici stabilitatea polilor, nici caracterul strict circular, nici chiar periodicitatea riguroasa a miscarii ceresti care nu era de nici un ajutor. Cosmologia, adica teoria asupra cosmolui, elaborata de Cusanus venea in contradictie cu astronomia vremii care se baza pe conceptia geocentrica a lui Ptolemeu. Potrivit acestei conceptii cosmosul avea o forma finita, Pamantul era asezat in centrul universului, in stare de miscare, in jurul lui invartindu-se celelalte planete si astre ceresti. Acestei conceptii i se adaugau si ideile aristotelice care sustineau ca in univers exista anumite puncte fixe si 2 lumi, lumea cereasca si lumea sublunara. Caracterul predominant al acestei conceptii a facut ca ideile enuntate de Cusanus sa nu fie acceptate de ganditorii din acea epoca. Interesul crescut pentru studiul naturii a dus la sporirea observatilor directe asupra planetelor si in consecinta la reinvierea astronomiei antice ca disciplina matematica independenta de cosmologie. Cercetarea conceptiilor astronomice ale antichitatii, in mod deosebit a lui Ptolemeu, au pregatit revolutia copernicana. Inaintea savantului polonez Nicolas Copernic si in antichitate au fost astronomi ca Appolonius, Picetus, Steraclid, care au sustinut ca Pamantul se misca. Picetus si Steraclid au sustinut ca Mercur si Venus se rotesc in jurul Soarelui, care la randul lui se invarteste impreuna cu Luna, Marte, Jupiter si Saturn in jurul Pamantului.
Appolonius a sustinut ca toate cele 5 planete se invartesc in jurul Soarelui. Copernic a cunoscut toate aceste teorii precum si pe cea a lui Aristarh din Samos, care este asemanatoare cu teoria heliocentrica. Sintetizandu-si observatiile, Copernic a ajuns la concluzia ca Pamantul nu este static, nu este in centrul universului si impreuna cu celelalte planete se misca in jurul Soarelui. Situand soarele in mijlocul universului a infaptuit o revolutie in astronomie si a creat heliocentrismul care a fost confirmat ulterior de cercetarile intreprinse de Kepler, Galilei si Newton. S-a spus pe buna dreptate ca prin teoria sa heliocentrica, Copernic a creat cadrul general in care s-au dezvoltat mai tarziu astronomia, mecanica si chiar fizica si a marcat inceputul unei reinnoiri radicale in dezvoltarea astronomiei si a stiintei exacte in genere, inceputul asa zisei stiinte noi. Integrand pamantul in randul celorlalte planete, el a unificat cosmosul pe care il divizase Aristorel in cele 2 lumi si a demonstrat ca exista aceleasi legi universale care actioneaza in intregul univers si nu legi specifice lumii ceresti si legi specifice lumii sublunare cum sustinuse Aristotel.
Conceptia lui Copernic inlocuieste simtul comun in cunoastere cu calculul matematic. Reprezinta din acest punct de vedere un moment de trecere de la cunoasterea comuna bazata pe datele oferite de simturile omului in activitatea sa de zi cu zi, la cunoasterea stiintifica care este sistematica, organizata si in care rolul preponderent revine ratiunii intelectului.
Situand pamantul in randul celorlalte planete, Copernic a rasturnat in principiu dogma aristotelica a opozitiei dintre lumea sublunara si cea cereasca. Pamantul nu mai este opus prin constitutia sa materiala si prin legile miscarii celorlalte planete. Pamantul este ridicat la rangul de corp ceresc avand aceeasi demnitate ca si celelalte planete, dar aceasta conceptie asupra pamantului nu schimba viziunea potrivit careia soarele este considerat mai nobil si de aceea trebuie sa ocupe locul central.
In aceasta viziune asupra locului si rolului soarelui in univers se observa prezenta influentei pitagorice. Soarele este numit pupila lumii, sufletul sau indrumatorul sau, Dumnezeul vizibil sau Atotvazatorul, caci asezat ca intr-un tron regal, soarele, sune Copernic, guverneaza familia astrilor care il inconjoara.
Heliocentrismul s-a raspandit repede in Europa centrala in Italia, in Anglia, in Germania. Adeptii sai insa in marea majoritate nu au acceptat heliocentrismul ca pe o realitate fizica a universului ci numai ca pe o ipoteza de lucru ca o tehnica matematica noua superioara celei ptolemeice. Heliocentrismul a propus o noua viziune asupra lumii care avea sa se reflecte in doctrina unor mari filosofi ai renasterii si in mod deosebit al lui Picodella Mirandola.
O alta stiinta care a realizat progrese in antichitate este fizica. Cea mai importanta figura in domeniul fizicii renascentiste a fost Leonardo da Vinci, care si-a dovedit geniul mai ales in domeniul tehnicii si al tehnologiei. Realizarile sale in domeniul s-au bazat pe o imbinare a experientei cu matematica, mai precis pe organizarea rationala a experientei si matematicii.
El a descoperit principiul egalitatii dintre actiune si reactiune, a studiat fenomenele de ciocnire dar nu a ajuns pana la a dezvalui o conceptie total noua despre miscare, opera care va fi savarsita ceva mai tarziu in epoca moderna. Tot in aceasta perioada au fost puse bazele balisticii, au fost respinse notiunile de greu si usor considerate absolute de vechea fizica, a fost sustinuta ideea existentei reale a vidului si a infinitului si s-a incercat crearea unei fizici noi pornind de la fizica lui Arhimede. S-au dezvoltat cercetarile in domeniul staticii si cel al hidrostaticii. Succesele remarcabile inregistrate de fizica au fost in special in problemele legate de tehnica, ceea ce a pregatit terenul pentru marile descoperiri ale lui Galileo Galilei. Progrese insemnate au facut in aceasta perioada si chimia, geologia, medicina, zoologia, botanica. Progresele din aceste domenii nu au fost insa atat de mari incat sa duca la rasturnarea cadrului conceptual. Mai revolutionare au fost succesele anatomiei care au creat conditii favorabile medicinii.
Andreas Vesalius elaboreaza un interesant tratat de anatomie care a revolutionat cunostintele despre structura corpului omenesc. Zdruncinarea cadrului conceptual al stiintei medievale a dus la eliberarea stiintei si filosofiei de sub tutela credintelor, practicilor si prejudecatilor religioase. Noua spiritualitate descatusata de dogmele aristotelo-sporastice a devenit mai increzatoare in capacitatea omului, mai propice manifestarii originalitatii marilor personalitati, mai indrazneata si mai dispusa spre aventura.
Gandirea filosofica se orienteaza mai mult spre om, spre problemele lui reale rezultate din confruntarea cu lumea spre descoperirea superioritatii omului fata de celelalte forme de existenta din univers. Omul este privit ca o fiinta capabila sa cunoasca, sa cerceteze lumea, sa intreprinda activitati menite sa contribuie la transformarea lumii exterioare si la desavarsirea sa ca personalitate. Filosofia renasterii descopera individualitatea din om si considera ca valentele ei sunt in esenta creatoare. Omul nu este numai un produs, nu este numai o creatura a unei anumite forte, ci este o fiinta autonoma, independenta, capabila sa-si asume responsabilitati. El poate fi raspunzator si fata de propriul sau destin, desi imperfect omul este perfectibil. Superioritatea lui consta in capacitatea si in putinta lui de a se autodepasi, autoconstrui, de a se autorealiza dupa un proiect pe care il elaboreaza propriei sale vointe si gandiri. Omul este o fiinta libera si tocmai de aceea trebuie sa poarte raspunderea pentru tot ceea ce realizeaza. Suveranitatea lui in lume implica raspunderea fata de proiectele, actiunile si activitatile pe care le intreprinde si pe care trebuie sa si le asume. Chiar in conditiile in care omul este creatie a lui Dumnezeu considerat marele arhitect al universului, omul nu este subordonat unui destin implacabil. Destinul este opera exclusiva a omului. Atat meritele cat si esecurile decurg din activitatile desfasurate in mod liber. Renasterea descopera deci noi sensuri si noi semnificatii ale conceptului de libertate.
Epoca moderna a filosofiei care incepe cu secolul al XVI-lea aprofundeaza cercetarile in domeniul matematicii. Descartes, aplica tehnicile algebrice la rezolvarea problemelor de geometrie si creeaza geometria analitica.
Laibniz dezvolta teoria calculului infinitezecimal.
Pascal inventeaza prima masina de calculat. Newton faureste mecanica plastica. Modelul matematic incepe sa fie aplicat in filosofie. Descartes doreste sa elaboreze o metoda de cunoastere a adevarului dupa modelul matematic, adica al demonstratiei silogiste. Pornind de la cateva adevaruri putem ajunge prin operatiile exclusive ale gandirii la descoperirea unor noi adevaruri.
Audienta de care se bucura in vreme fizica lui Newton, pune bazele a ceea ce se numeste in filosofia moderna teoria mecanicista. Mecanicismul nu se extinde si la explicarea fenomenelor sociale. Totul este conceput si explicat conform cu principiile mecanicii clasice. Ceasornicul devine simbolul constitutiv si functional al universului in ansamblul sau, dar si al societatii si al omului. Apar teorii care privesc universul ca o masina, societatea si omul ca o masina.
Biologia la randul ei ofera modele de analiza, interpretare si intelegere a fenomenelor si proceselor vietii sociale. Se instituie modelul organicist asupra societatii. Stiintele sociale, alaturi de stiintele maturii, s-au autonomizat si si-au delimitat obiectul de studiu, metodologia de cercetare, obiective strategice.
Psihologia se considera ca stiinta, dar in tratarea fenomenelor si proceselor se resimte o tendinta biologizanta, care a dus la aparitia teoriei de behaviorism.
Cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea au produs evolutii revolutionare in domeniul stiintelor. S-a descoperit teoria celulara, s-a formulat teoria darwinista, s-a creat o noua stiinta, genetica, a fost elaborata teoria relativitatii, s-a creat fizica cuantica, s-au extins cercetarile din spatiul cosmic ca urmare a realizarilor din spatiul aerospatial. A fost descoperit laserul.
Acestor descoperiri le-au corespuns noi teorii in domeniul filosofiei cum ar fi: pozitivismul, empirismul, filosofia analitica, structuralismul, fenomenologia, filosofia vietii, intuitionalismul, existentialismul, hermeneutica si s-au reactivat vechile filosofii: neoplatinismul, neocantismul, etc.
In Romania au avut loc progrese incontestabile in domeniul stiintei. S-au infiintat universitatile din Iasi (1860) si Bucuresti (1864) care au organizat asimilarea stiintei universale la nivel superior si au oferit conditii pentru o activitate sistematica si continua.
Stiintele sociale se consolideaza si se organizeaza pe scara nationala sub auspiciile “Societatii Academice Romane” (1866). Sarcina acestei institutii era incurajarea si organizarea studiilor asupra istoriei si limbii nationale.
Academia Romana a contribuit la consolidarea unitatilor spirituale ale poporului roman si la infaptuirea unitatii politice dupa primul razboi mondial.
In domeniul stiintelor naturii s-au facut cercetari legate de nevoile tarii in domenii ca geologie, mineralogie, geografie, botanica. Societatea de Stiinte Naturale si-a propus “a face sa se cunoasca productiile solului romanesc in sine insusi si in raporturile sale cu artele industriale si agricultura”. Incepand cu ultimele 2 decenii ale secolului XIX si continuand cu secolul XX, stiinta naturii participa la imbogatirea patrimoniului stiintei universale si la schimbul de valori internationale. Acum a inceput de fapt explorarea sistematica a tarii din punct de vedere geologic, mineralogic, geografic, floristic. Contributia cea mai mare la aceste cercetari a avut-o Institutul Geologic al Romaniei (1906).