"Dar in acest teatru in care imi port fatalitatea personala si care are drept punct de plecare suflul , care se sprijina, dupa suflu, pe sunet ori pe tipat, pentru a reface lantul, lantul unui timp in care spectatorul isi cauta propria realitate, trebuie sa permitem spectatorului sa se identifice cu spectacolul, suflu dupa suflu si timp dupa timp." (Antonin Artaud: "Teatrul lui Seraphin")

Printr-un joc neincetat de prezentare si retragere in spatele cortinei de unde-si manevreaza personajele asemeni unui papusar abil, Mihai Sora pare de multe ori a spune: "Iata-ma! Teatru sau filosofie!". Si pe drept cuvant, am putea adauga noi spectatorii, uimiti si, poate, putin dezorientati de interminabila perindare a personajelor ce au cuvantul in opera acestuia: un Sora dezlantuit, un altul razand, dezamagit sau inversunat, toate insa sub aceeasi semnatura incontestabila: Mihai Sora. Toate sub semnul aceleasi discursivitati situate pe drumul implinirii, dintre "Du Dialogue Interieur" si "Eu&tu&el&ea sau Dialogul Generalizat", nu una lineara, ci intr-o continua transformare dictata chiar de cerintele sale constitutive. Ma voi apleca in cele ce urmeaza asupra acestei discursivitati si corelatelor sale din "Du Dialogue Interieur", inainte ca aceasta sa imbrace forma dialogala caracteristica ultimelor lucrari ale autorului. Interesant de analizat mi se pare a fi relatia dintre acest tip de discursivitate, unic de altfel in peisajul filosofic romanesc, si natura limbajului in care aceasta discursivitate este trans-scrisa. O astfel de analiza implica in mod evident alte teme precum dialogul, cuvantul sau misterul alteritatii, uneori disimulate alteori exhibate de catre Sora, dar definitorii in intentia care ne anima. Cine (se) scrie la Sora? Despre joc a fost vorba in debut, un joc poate impus fortat de noi. Despre o dezvaluire a unui joc si despre instalarea “intr-o pozitie echivoca”, vorbeste si Sora in finalul “Punerii in tema” din “Dialogul interior”. Un joc “cu cartile pe fata”, cu rol de metoda, o critica peste umar la adresa fenomenologiei, aceasta metafizica ce “depaseste cu mult, gratie unora din afirmatiile sale… frontierele pe care exigentele de rigoare, ce au constituit-o ca fenomenologie, i le trasasera.” (1). j8n9nz
Momentul este important mai ales prin prisma optiunii metodologice a lui Sora, un refuz al unei fenomenologii transformate in dogmatism. Aceasta miscare din debut, oscilatie intre dogmatism si descatusare, razboi si libertate, este unul din motoarele ce aduc cu sine intregul angrenaj tematic al filosofului roman. Este drept, asemeni lui Levinas, Sora nu vorbeste de un razboi real, ci mai degraba de unul presupus, o premisa ocultata ce dicteaza directia si amploarea discursului. Nu razboi, ci cuvant razboi(nic). Impotriva acestui cuvant si, implicit, al unei filosofii totalitariste continuta de acesta se desfasoara o mare parte din argumentatia de natura politica a lui Sora. Tot acesta poate fi considerat si insasi centrul de forta al organizarii discursive din "Du Dialogue Interieur", pentru neutralizarea sa, se va vedea Sora mergand pana la o incrucisare (desi, poate, "invaluire" ar fi cuvantul potrivit in acest caz) de limbaje fundamental diferite. Voi incerca sa arat ca, desi aparent diferite, aceste doua planuri se intalnesc intr-un punct ce prin amploarea si dezvoltarile sale ulterioare, poate fi considerat tema fundamentala a scrierilor lui Mihai Sora: misterul alteritatii.
Daca filosofia lui Sora are si o vasta componenta politica, aceasta nu este in nici un moment pe deplin expusa in "Du Dialogue Interieur". Mai degraba, s-ar putea spune, ea poate fi dedusa din tematica "salvarii ontologice" si din cea a "umplerii fara rest" a conturului. Realizarea formei, sau cum "sa traim asemeni unui arbore, fara a inceta prin aceasta sa fim oameni" (2) implica optiunea fiecaruia de a-si afirma sau nega conturul propriu ce trebuie umplut fara rest. Intre aceasta datorie si drumul catre satisfacerea ei, drum marcat de o periculoasa prelungire a sa prin pasii gresiti pe care omul ii face, acesta este "condamnat la libertate". Insotit de dialog care, precum libertatea, este in prima instanta interior, omul se misca intre destin si condamnare, intre discursivitate si libertate, parcurgandu-si atent pasii catre iesirea din labirint catre autenticitate, prin angajare, indoiala si speranta. Semnul acestui "atasament detasat", al acestei situari ferme in inima realului, devine in plan politic transformarea "oamenilor in chiar launtrul lor", sau impunerea in cadrul "avutului economic a legilor fiintei." (3)
Esecul acestui proiect extrem de ambitios este anuntat cu amaraciune dupa 43 de ani in "Eu&tu&el&ea sau Dialogul Generalizat" : "nu se poate in nici un caz ajunge la libertate luand calea alienarii..mijloacele se ingroasa pe masura ce se subtiaza scopul initial propus....locul gol astfel obtinut fiind efectiv ocupat de mijloacele initiale devenite ele insele scopuri". (4)
Aceasta spectaculoasa rasturnare de la "rodul" celui de-al doilea razboi mondial, al anilor petrecuti in miscarea de rezistenta franceza si al uriasului pariu facut cu sine de "a regandi lumea din temelii", la cartea ce consemneaza sfarsitul unei lungi perioade de opresiune totalitara nu mira, sau nu ar trebui sa mire pe nimeni. Tot acest parcurs de la cartea din 1947, prin chestionarea rostului poetic din "Sarea pamatului" (1978) si prin superbele analize facute atentiei si distinctiei dintre context si intext din "A fi, a face, a avea" (1985), culminand cu "Dialogul Generalizat" este pus, indraznim sa credem, sub semnul aceleasi neobosite staruinte de depasire a razboiului si totalitarismului. Astfel, alaturi de noi insine, aceste ultime doua manifestari violente ale spiritului ne blocheaza calea catre realizarea proprie. In realitate insa, si aici sta unul din punctele de dislocare ale discursului filosofic anterior, Sora ne invata un alt mod de abordare. In loc de a introduce un discurs care sa dea seama de toate cele trei componente amintite anterior (un discurs care, in treacat fie spus, ar cadea in mrejele totalitarismului) ar trebui folosite trei tipuri diferite de a vorbi; cu alte cuvinte, cele trei piedici nu vor fi analizate ca un tot, ci individual, punctual, diferential. (5)
Aceste directii de abordare sunt unificate in momentul in care elementul relational isi primeste numele:Celalalt (6) Tot acest drum ce consta, pe de-o parte in cautarea naturii noastre proprii, iar pe de alta, in depasirea neutralizarii totalitariste sau marcate de razboi (razboi care, la Levinas, opinie la care aderam neconditionat, suspenda insasi ideea de morala) este, din "perspectiva existentiala", comuniunea cu Celalalt. In acest context al unei permanente oscilatii intre in-valuire si dez-valuire, im-pletire si dez-pletire a planurilor in care se desfasoara discursul lui Sora, pot fi trasate si urmatoarele consideratii asupra naturii discursului in care filosoful roman incearca elucidarea misterului alteritatii in "Du Dialogue Interieur". (7)
In ce limba ne vorbeste Sora? Cea a fenomenologului, a ontologului, sau, poate, a metafizicianului? Exista indicii favorabile adoptarii oricareia dintre cele trei alternative. Revendicarea explicita a lui Sora din fenomenologia husserliana si heideggeriana combinata cu influenta thomista si corelata cu alte nume precum Nicolaus Cusanus, Charles Peguy, Pascal, Emmanuel Mounier sau Jacques Maritain sunt destule argumente pentru o eventuala optiune decisiva asupra oricareia dintre cele trei dimensiuni discursive mentionate anterior.
Or, aceasta ar insemna, din nou poate, o situare a noastra in afara literei textului lui Sora. Consecvent acelei "insurubari in inima realului", Sora impune textului un discurs pragmatic, rezultat al unor nenumarate incrucisari, invaluiri, substituiri, toate sub semnul aceleasi tentative de a plonja in adancimile realului, de a refuza pasii gresiti ai unui drum anevoios catre autenticitate. Citim despre ontologia dialogului interior, ontologie partial gandita intr-o terminologie de natura fenomenologica, sau despre problema distinctiei "interior-exterior" prin prisma unei duble lecturi, partial fenomenologice, partial metafizice. Aceste incrucisari insotite de o mare maleabilitate a discursului ce le dezvaluie pot fi evidentiate intr-o multitudine de modalitati, din care ne vom multumi sa enumeram doar doua.
A. In ultima parte a "Pneumatologiei dialogului interior", Sora studiaza relatia dintre in-tentie si ontologie. Nu este vorba, asa cum ar parea, de intentie in semnificatia sa fenomenologica ci despre raportul dintre in-tentie si valoarea vizata ce se afla la capatul acesteia. Aceasta valoare este din punct de vedere ontologic (n.b. "in afara oricarei relatii in-tentionale) fiinta. Aceasta distinctie nu-l impiedica pe Sora sa vorbeasca despre "forma in-tentionanta", o ciudata incrucisare ontologico-fenomenologica (ramane de vazut daca Husserl ar accepta o astfel de sintagma). Lamurirea autorului vine intr-o nota, credem absolut fundamentala in contextul temei discursului din "Du Dialogue Interieur", ba, chiar mai mult, al intregii sale gandiri filosofice. (8) Corelata cu un mic fragment a carui ocurenta survine imediat dupa aceasta, ea ar putea fi transpusa in urmatorul silogism (9)
• In-tentia domina ontologia, din punctul de vedere al spiritului insusi
• In-tentia nu este o forma
• Orice forma e in realitate un quid, un ens, deci o essentia susceptibila de a accede la al sau actus essendi
• Orice forma e ontologica (ens=ov=ontologie)
• In-tentia e pur act, lipsit de densitate ontologica
• In-tentia nu e un act ca energeia aristotelica, deci nu e un actus essendi al unei essentia
• In-tentia e act pur dinamic, in conotatia sa comuna, sau de tipul acelui "transzendente akte" al lui Nicolai Hartmann
• In-tentia, nefiind ontologica prin ea insasi, e totusi solidara cu o forma a carei intentie este
• Aceasta forma o incarneaza si o circumscrie
• In-tentia este inscrisa intr-un limbaj propriu ei
• Exista un limbaj ontologic
• Limbajul ontologic este mai maniabil decat limbajul in-tentiei
• Limbajul in-tentiei se preteaza sa fie transpus intr-un limbaj ontologic
• Aceasta transpunere are ca modalitate de exteriorizare o serie de echivalente
Am prelungit putin aceasta dezvoltare silogistica, tocmai pentru a da posibilitatea de a observa cu atentie abilele transformari purtate din premisa in premisa, ce-i permit in final lui Sora sa efectueze o transpunere dintr-un limbaj in-tentional intr-unul ontologic.
B. Acuzatia de dogmatism la adresa fenomenologiei, amintita inca din debut, se concretizeaza la nivelul discursiv prin doua inlocuiri terminologice, din nou (oarecum paradoxal!) in doua note de text. A exista nu se mai identifica cu "a fi in afara sinelui" ("ex-sistere"), ci devine un mod de "a se afla in intregime in sine" ("a in-sista", "in-sistenta", "in-sistential"). (10) Intr-o exprimare extrem de inspirata: "pentru filosoful roman (ca si pentru Claudel, de exemplu), lumea de fata nu este o iluzie, ci o aluzie. (11) In al doilea rand, intentia husserliana este transcrisa de Sora ca in-tentie. Dealtfel, discutia de fata, implicata de resemnificarea de catre Sora a unor termeni cheie ai fenomenologiei husserliene, precum corelatia noesa-noema, transcendenta sau intentionalitatea, ar implica o adevarata dezbatere care, din pacate, nu-si poate gasi locul in analiza de fata. Cert este insa ca, daca in cazul lui Husserl intentionalitatea era legata de constiinta ca fapt-de-a-fi-constiinta-de ("Bewusstsein von..."), in cazul lui Sora, in-tentia este tensiune spre celalalt ca altul, cu totul "altceva decat o noema, la urmei urmei imanenta". (12) I-ar putea fi circumscrisa lui Sora aceasta celebra remarca adresata de catre Lyotard lui Levinas: "Je dirais que d'une certaine facon toute votre pensee part de l'echec de la Cinquieme meditation cartesienne? (13) Si care ar fi raspunsul oare?
Acest superb dialog al terminologiilor filosofice, incrucisare cu punct final in misterul alteritatii-Sora va opera dealtfel, catre finalul lucrarii cu distinctia dintre ontologic (celalalt ca Eu) si in-tentie( celalalt ca Altul)-deruteaza si incanta cititorul, prinzandu-l pe acesta in aceleasi "cai incalcite" la care se face referire pe parcursul intregului "Dialog Interior". Impotriva acelui razboi amintit in debut este instaurat acest tip de discurs, impletire terminologica, oscilatie permanenta intre mai multe optiuni cu deznodamantul in Celalalt. Mai mult decat atat, am indrazni sa afirmam , intregul "Dialog Interior" este un razboi adresat razboiului, un razboi impotriva fenomenologiei , a dogmatismului (ce se identifica de multe ori cu totalitarismul), sau, dupa o inspirata sintagma a autorului, a "intepenirii" umane. In acest context, discursul, insasi miscarea de trecere de la razboi la Celalalt, imprumuta cate ceva de la fiecare din cele doua puncte ce-l limiteaza. Este razboinic in masura in care incearca dislocarea unei traditii intepenite asemeni omului ce a renuntat sa mai caute "iesirea din labirint", a unei traditii in parte dogmatica, in parte opresiva. Este curios si implinit(or) precum Celalalt, nediferentiat asemeni unui teatru al lui Seraphin, "Neutru. Masculin. Feminin. ", "Eu&tu&el&ea sau Dialogul Generalizat". (14)

Note

1."Despre dialogul interior", Humanitas, Bucuresti 1995 pag. 11-12
2.Ibid. pag.15, citatul este aproximativ
3.Aurelian Craiutu:"De la dialogul interior la dialogul generalizat:Note despre filosofia politica a lui Mihai Sora" in "Dialog si libertate.Eseuri in onoarea lui Mihai Sora" ed. Nemira, Bucuresti 1996 pag.101-119. Dealtfel, o buna parte a argumentatiei anterioare se pliaza pe cea a autorului citat.
4."Eu&tu&el&ea sau Dialogul Generalizat" ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti 1990 pag. 150-151
5. Interpretarea pe care o incercam aici nu este niciodata explicita la Mihai Sora, cum nu exista nici acest triplet al piedicilor analizat aici. Este drept ca razboiul si totalitarismul se confunda (deseori, din pacate), dar pentru o nota de claritate si, nu in ultimul rand, pentru a tine calea deschisa de ipotezele anuntate in debut, le vom trata separat.
6. Despre problema raporturilor dintre Sora si Levinas, Buber si Francis Jacques in problema Celuilalt, a dialogului si a subiectivitatii, trimitem la Stefan Augustin Doinas:"Mihai Sora si conditia dialogului interoir" op.cit. pag.120-129
7. Tema alteritatii apartine prin excelenta "Dialogului Generalizat", dar, dupa cum am declarat inca din debut, cautam doar bazele unui discurs al alteritatii si nu analiza problemei in sine. Pentru solutia "definitiva" a lui Sora in cazul problemei alteritatii, trimitem la ultimul capitol din "Dialogul Generalizat" op.cit.
8.Ne referim aici la nota 31, pag. 59 op.cit.
9.Ramane de vazut cata incredere ar avea Sora intr-o logica silogistica in particular si in ideea lui Q.E.D. in general.
10.Nota 8 pag. 28 op.cit.
11.Aurelian Craiutu, op.cit. pag. 106
12.Nota 68 pag. 25 op. cit.
13.Levinas E., "Autrement que savoir" , Paris, ad. Osiris, 1988, pag. 79
14."Neutru. Masculin. Feminin. In acest neutru exista o reculegere, vointa ce pandeste razboiul, ce va scoate razboiul din forta zguduirii sale." (Antonin Artaud: "Teatrul lui Seraphin" in "Teatrul si dublul sau" , ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1997 pag. 117