3.1. Teoria filosofica clasica a cunoasterii

Pentru a defini cunoasterea nu mai este suficienta recurgerea la teoria clasica a cunoasterii pentru care, incepand cu Platon si continuand cu Aristotel, Thomas Aquinas, John Locke, George Berkley, David Hume, Immanuel Kant s.a., cunoasterea este o facultate mentala a omului. Platon (de exemplu, in Republica) a introdus conceptia mentala a cunoasterii. Continuatorii moderni si contemporani ai acestei idei considera cunoasterea ca o stare mentala. De aceea cunoasterea este privita de acestia ca o forma a constiintei, chiar cea mai inalta forma de constienta pe care omul o poate avea: daca S stie p (corect se spune S stie ca p), S trebuie sa fie constient de ceea ce stie. In mod echivalent: daca S stie ca p, atunci S stie ca stie ca p.

Epistemologia este definita si astazi drept o ramura majora a filosofiei care se ocupa de natura, originea, scopul si limitele cunoasterii umane a3.1i. Astazi se studiaza problema cunoasterii la animale, dar cel mai important aspect nou al cunoasterii il reprezinta cunoasterea ‘artificiala’ a sistemelor expert, a agentilor inteligenti, adica a sistemelor de inteligenta artificiala. Asemenea elemente nu au fost inca integrate intr-o teorie noua si adecvata a cunoasterii.

Punctul de pornire al teoriei clasice a cunoasterii este datorat lui Platon (427- 347 In.Hr.) si este expus in lucrarile sale Theaetetus si Republica. Pentru Platon cunoasterea implica credinta ca ceva este adevarat (true belief). Dar acest lucru nu este suficient. Spre exemplu, cineva poate ‘cunoaste’ ca descoperitorii insulinei sunt Frederick Banting si Charles Best care au luat premiul Nobel, dar aceasta credinta nu tine seama de faptul ca se stie tot mai evident ca Nicolae Paulescu este adevaratul descoperitor al insulinei. Acel cineva are un 'true belief' (credinta despre adevar) care nu se confirma a fi cunoastere despre descoperitorul insulinei. De aceea, dupa cum remarca chiar Platon la vremea lui, true belief (credinta sau increderea despre adevar) este necesara dar nu suficienta. Este necesara si o justificare. Altcineva, pentru care Nicolae Paulescu este descoperitorul insulinei, are justificarea faptelor stiintifice dovedite. Pentru Platon in Theaetetus cunoasterea este credinta justificata despre adevar (justified true belief- JTB). Problema ramasa in suspensie, in mare masura pana astazi, este ce se intelege prin justificare sau despre ce justificare este nevoie.

Existenta mai multor tipuri de cunoastere apare cu mare claritate la Thomas Aquinas p6e12ei
(1225-1274), de fapt el urmand ideile lui Aristotel din lucrarea Despre suflet care a fost tradusa la inceputul sec. XIII. Pentru Thomas Aquinas exista o cunoastere prin sensuri, de exemplu a unui pom pe care il vezi, dar aceasta este, dupa Aquinas, o cunoastere inferioara deoarece se refera la lucruri individuale. Pentru el, cunoasterea trebuie sa implice intelectul si sa fie de fapt cunoastere stiintifica cu caracter cat mai general, universal. Pentru Aquinas, cunoasterea lui Dumnezeu este cunoasterea cea mai inalta pe are oamenii o pot poseda.

Fara indoiala, inteligenta artificiala infirma punctul de vedere extrem de mai inainte, deoarece inteligenta artificiala actuala nu stie ca stie, ea poate numai gasi ceea ce stie si poate utiliza ceea ce stie. Mai poate sa si descopere unele lucruri (knowledge discovery). Aceasta nu micsoreaza cu nimic importanta lui ‘a sti ca stii’ pentru mintea umana a3.3i.

3.2 Teoria filosofica contemporana a cunoasterii.

Teoria contemporana a cunoasterii a3.2i, care dezvolta teoria clasica a cunoasterii, face o distinctie intre ‘cunoasterea propozitionala’ si cunoasterea unui loc sau unei persoane sau cunoasterea de a sti sa faci un lucru. A nu tine seama de cunoasterea de a sti sa faci un lucru este iarasi o mare slabiciune a teoriei cunoasterii contemporane, desi Martin Heidegger (1889-1976) a subliniat in lucrarile sale filosofice, de ex. Being and Time
(1927), in care renuntand la reductiile transcendentale ale lui Husserl constata ca oamenii sunt legati de lume in mod inerent. Lumea nu trebuie sa fie derivata teoretic deorece este presupusa prin insasi experienta omului. In lume omul traieste intr-un mediu social si cultural pentru care cunoasterea este in primul rand practica si comuna, nu teoretica. De aceea Heidegger considera cunoasterea teoretica a unui filosof ca fiind derivata si o cunoastere specializata. Filosoful Heidegger considera ca o mare greseala a epistemologiei clasice faptul de a considera cunoasterea filosofica drept o paradigma pentru toate formele de cunoastere, pentru intreaga cunoastere.

Poate de aceea teoria contemporana a cunoasterii care dezvolta teoria clasica precizeaza ca se refera la cunoasterea propozitionala. Punctul de plecare il constituie teoria lui Platon despre credinta justificata despre adevar (JTB - Justified True Belief). Conceptul pe care teoria contemporana a cunoasterii il analizeaza este exprimat a3.2i in schema: S stie ca p.

In aceasta expresie S reprezinta subiectul cunoscator, iar p propozitia care este cunoscuta.

Filosoful american Edmund L. Gettier a demonstrat intr-un articol, "Is Justified True Belief Knowledge?" din 1963 ca cei trei factori ai cunoasterii (adevar, credinta, justificare) asumati de teoria JTB nu sunt suficienti a3.4i.

Astfel, S stie ca p numai si numai daca sunt indeplinite nu trei, ci mai multe conditii:

(i) p este adevarat;

(ii) S crede ca p;

(iii) S este justificat sa creada ca p.

(iv) O alta conditie suplimentara este necesara

Conditia (1) este acceptata fara dispute considerandu-se ca ceea ce este fals nu poate fi cunoastere (ne intrebam daca nu putem cunoaste si falsuri ca fiind falsuri?). Analize ulterioare considera ca ceea ce transforma o credinta in adevar (true belief) in cunoastere este siguranta (reliability) pe care o prezinta procesul cognitiv care produce credinta (increderea):

'Consider how we acquire knowledge of our physical environment: we do so through sense experience. Sense experiential processes are, at least under normal conditions, highly reliable. There is nothing accidental about the truth of the beliefs these processes produce. Thus beliefs produced by sense experience, if true, should qualify as instances of knowledge. An analogous point could be made for other reliable cognitive processes, such as introspection, memory, and rational intuition. We might, therefore, say that what turns true belief into knowledge is the reliability of our cognitive processes.' a3.2i

Astfel, S este justificat in a crede ca p (este adevarat) daca, si numai daca, S crede ca p a fost produs de un proces de cunoastere pe care te poti baza (reliable).

In lucrarile sale Fred Dretske (anii 1980) arata ca procesele cognitive sigure (de bizuit, reliable) manipuleaza si aduc informatie, iar acest lucru este valabil nu numai la oameni ci si la animele a3.5i. La Dretske intra in campul probloemelor cunoasterii, procesele de cunoastere ale animalelor precum si notiunea de informatie.

Un alt filosof important al filosofiei contemporane a cunoasterii este Roderick Chisholm care in a treia editie(1989) a volumului sau The Theory of Knowledge a3.6i se reintoarce la starile mentale: daca o persoana S este in interiorul ei justificata in a crede un anumit lucru, atunci acest lucru este ceva pe care il poate sti numai reflectand asupra starii sale mentale. Aceasta teorie este numita internalista, deoarece considera justificarea interna drept o conditie necesara a cunoasterii. Originea unei credinte (belief) intr-un proces cognitiv sigur (de bizuit), conform acestei teorii, nu este suficienta pentru ca acea credinta (belief) sa fie un fragment (element) de cunoastere.

Opusul teoriei internaliste este teoria externalista a3.2i, pentru care justificarea interna nu este o conditie necesara pentru cunoastere. Pentru teoria externalista, originea unei credinte (belief) intr-un proces cognitiv bizuibil (reliable) este suficienta pentru a fi un fragment (element) de cunoastere.

Teoria externalista aduce un lucru important, care o racordeaza la o viziune mai generala a cunoasterii, capabila sa cuprinda si cunoasterea sistemelor de inteligenta artificiala si anume ca exista cazuri de cunoastere fara o justificare interna.

Teoria internalista a cunoasterii si teoria externalista a cunoasterii par iremediabil opuse. Pe de o parte, teoria internalista nu poate fi aplicata sistemelor de inteligenta artificiala, pe de alta parte, la animale, care au cunoastere, acest lucru fiind recunoscut astazi, este greu de spus cata ‘internalizare’, in sensul descris mai inainte, este posibila. Chiar daca unele animale ar putea avea un anumit grad de internalizare, singurul lucru sigur este ca ea se produce la om.

Teoria externalista a cunoasterii (TEC) si teoria internalista a cunoasterii (TIC), ambele sustin ca pentru cunoastere este nevoie de credinta in adevar (true belief). Dar daca se cere ceva in plus pentru ca aceasta credinta sa devina cunoastere, TIC cere o justificare interna, pe care TEC nu o cere. TEC cuprinde cunoasterea animalelor care oricum nu internalizeaza in viziunea acestei teorii si nu cuprinde intuitia in procesul de cunoastere care este un proces intern. TIC cuprinde intuitia, dar tinde sa excluda animalele ca obiecte care au cunoastere.

Si totusi, cele doua teorii, au atingeri, deoarece TIC nu poate renunta la justificarea externalistaa3.2i. Intr-adevar, daca sistemele de inteligenta artificiala au cunoastere, si au, atunci cunoasterea lor este externalista, fara a fi si internalista. Cred ca recentele teorii integrative ale stiintei a3.7i, a3.8i, a3.9i care privesc realitatea mentala ca fiind structural- fenomenologica, pot racorda cele doua teorii. Teoria externalista se bazeaza numai pe structural si de aceea ea se aplica sistemelor de inteligenta artifciala, dar si sistemelor vii care nu internalizeaza, dintr-un motiv sau altul, in timp ce teoria internalista este intr- adevar structural-fenomenologica, partea structurala fiind susceptibila la componenta externalista a cunoasterii.

Dupa cum s-a observat a3.2i, ambele teorii afirma ca in cunoastere este nevoie de credinta adevarului (true belief). Dar mai este nevoie de inca ceva pentru ca aceasta sa devina cunoastere. Pentru TIC este nevoie de justificare interna care presupune activitatementala, pentru TEC nu este nevoie. Si totusi TIC nu poate renunta si la justificarea externalista pentru cunoastere a3.2i.

Acest lucru se poate explica in lumina filosofiei stiintei integrative, respectiv prin considerarea structural-fenomenologica a realitatii. TEC corespunde realitatilor structurale (cum este inteligenta artificiala), dar obiectele vii sunt structural- fenomenologice, componenta lor structurala fiind susceptibila la cunoastere externalista, iar internalizarea se face prin componenta fenomenologica care aduce sens

(fenomenologic) fragmentelor (elementelor) de cunoastere, mai aduce intuitie si creativitate. De aceea internalizarea nu poate fi rupta de externalizare, de altfel nici nu poate exista o teorie pur internalista, ci numai externalist-internalista. Teoria externalista este posibila pentru ‘subiectii’ care nu internalizeaza, dar pentru subiectii care internali- zeaza, se poate aplica numai o teorie internalist-externalista. De altfel, despre aceste teorii se si afirma a3.2i:

'Internalists would say that it merely seems to us that animals know when in fact they do not.Who is right about the nature of knowledge: internalists or externalist? It might be a mistake to expect that there is a decisive argument that settles the dispute one way or the other. Most likely, one reason why the nature of knowledge is a subject matter of philosophy is that in the end its nature remains enigmatic. Nevertheless, the common ground shared by IK and EK (internalist knowledge and externalist knowledge) should not be overlooked. Both require true belief and external justification. What is contentious is merely the further question of whether knowledge requires internal justification as well.'

Cum sa tinem cont de inteligenta artificiala? Inteligenta artifciala de astazi este nementala si totusi ‘cunoaste’ si opereaza cu aceasta cunoastere. Recunoastem ca ceea ce stie inteligenta artificiala este cunoastere?

Fara indoiala, inteligenta artificiala infirma punctul de vedere strict mentalist al cunoasterii, deoarece inteligenta artificiala actuala nu stie ca stie, ea poate numai gasi ceea ce stie si poate utiliza ceea ce stie. Aceasta nu micsoreaza cu nimic importanta lui ‘a sti ca stii’ pentru mintea umana care aseaza oricum cunoasterea umana pe un plan superior

Multi filosofi in secolul XX, de exemplu Ludwig Wittgenstein (1969), nu considera cunoasterea a fi o stare mentala (am spune mai curand, a fi numai o stare mentala). Acesti filosofi subliniaza faptul ca o persoana poate sti ca p fara a sti ca el stie. De aceea, cunoasterea nu poate fi numai o stare a constiiintei: ‘one can ascribe knowledge to someone when certain complex conditions are satisfied, among them certain behavioral conditions’a3.1i. Mai mult, inteligenta poate fi implicata fara constiinta de sine.

Filosofia secolului XXI cu siguranta va tine cont de importanta pe care o capata toate formele de cunoastere in Societatea cunoasterii. In afara de cunoasterea propozitionala si, in general, cunoasterea stiintifica, in limbajul de fiecare zi intalnim forme de cunoastere care raspund la intrebari precum: il cunosti, cunosti ca, cunosti cum (know-how), cunosti unde, cunosti de ce, cunosti daca. Filosoful Gilbert Ryle (1900-1976) a acordat atentie acestor forme considerand, spre exemplu, cum ‘cunosti ca’ si ‘cunosti cum’ joaca un rol fundamental in teoria cunoasterii. A ‘cunoaste cum’, remarca Ryle, se refera la indemanarea pe care o poate avea o persoana, fara ca aceasta sa poata transmite alteia propozitional aceasta cunoastere. In acest mod, cunoasterea nepropozitionala este recunoscuta, in mod indreptatit, drept forma de cunoastere! In schimb, a ‘cunoaste ca’
(know that) inseamna a poseda anumite fragmente (pieces) de informatie care pot fi transmise propozitional si altora.

Dictionarele, de altfel, definesc cunoasterea tinand seama in primul rand de intelesurile acesteia in limbajul comun a3.10i.

In fine, se pune si problema: cunoasterea este intotdeauna adevar? Pentru cunoasterea- adevar s-a avansat si o teorie a justificarii deontologice a3.2i: S este justificat sa creada ca p,daca si numai daca crezand ca p, S nu violeaza datoria lui epistemica. Datoria epistemica este aceea de a urmari adevarul si de a face ceea ce trebuie sa faca in cautarea adevarului.

Este cam socratica aceasta justificare deontologica, in sensul ca omul stie de la sine ce trebuie sa faca pentru a proceda corect, dar cu toate rezervele care s-ar putea manifesta o asemenea abordare nu este lipsita de interes.

3.3.Stiinta cognitiva

Stiinta cognitiva este o disciplina aparuta in a doua jumatate a secolului XX. Primele idei s-au conturat in anii 1950 cand procedurile computationale au inceput sa influenteze modul de a interpreta reprezentarile complexe si procesele cognitive ale mintii. Ea s-a constituit de fapt in anii 1970 cand s-au infiintat Cognitive Science Society si revista Cognitive Science a3.11i iar zeci de universitati din lume au introdus cursuri de stiinta cognitiva.

Stiinta cognitiva este astazi inteleasa in doua moduri:

Ca stiinta a cognitiei mintii umane, plecand de la ideea filosofiei clasice a cunoasterii pentru care numai mintea umana poate avea cunoastere, chiar daca foloseste modelarea prin analogie cu procesele computationale ale calculatoarelor, retelelor neurale si structurarea datelor calculatoarelor.

Ca stiinta generala a cognitiei, proces care nu apartine numai mintii umane, ci si animalelor, dar mai ales sistemelor de inteligenta artificala, ale ansamblurilor om- calculator- retea Internet si organizarilor sociale la nivel de institutie, intreprindere, mari companii, stat, societatea globala.

Al doilea mod de a trata problema cognitiei prezinta, in conditiile de astazi, cel mai mare interes. Din acest ultim punct de vedere, este interesant continutul cartii lui George F. Luger a3.12i de la University of New Mexico, Alburquerque, care se apropie de o asemenea cerinta:

'Introduction to Cognitive Science. Intelligence and the Roots of Cognitive Science. Vocabularies for Describing Intelligence. Representation Schemes. Constraining the Architecture of Minds. Natural Intelligence:Brain Function. Symbol Based Representation and Search. Network and Structured Representation Schemes. Logic Based Representation and Reasoning. Search Strategies for Weak Method Problem Solving. Using Knowledge and Strong Method Problem Solving. Machine Learning:Explicit Symbol Based Learning Models. Connectionist Networks: History, The Perception and Backpropagation. Competitive, Reinforcement, And Attractor Learning Models. Language Representation and Processing. Pragmatics and Discourse. Building Cognitive Respresentations in Prolog:Prolog as Representation and Language. Creating Meta-Interpreters in Prolog. Epilogue. Cognitive Science. Problems and Promise.'

Se remarca atentia acordata procesului de cunoastere al masinilor (calculatoarelor) cu inteligenta artificiala, ceea ce reprezinta o contributie la teoria cunoasterii, prin extinderea acesteia de la minte la artefacte.

Nu se poate spune, dupa parerea noastra, ca stiinta cognitiva a ajuns la o veritabila inchegare. Parerile multor autori diverg a3.13i, a3.14i, desi toate ar putea fi sintetizate intr-o viziune unitara in lumina unei filosofii a cunoasteri specifice secolului XXI.

Intelegerea concreta a modului in care agentii inteligenti achizitioneaza cunostinte, cauta si chiar descopera cunostinte si le utilieaza in cele mai diferite scopuri o ofera o lucrarea omului de stiinta roman Gh. Tecuci a3.15i a3.16i.

Tinand seama de toate organizarile mentionate la modul 2 de mai sus, este de asteptat in viitor o generalizare a teoriei cunoasterii pe care nu am intalnit-o inca.

Cognitia este procesul prin care se obtine cunoastere noua, indiferent de catre cine, om, animal, masina, masina vie, retea de oameni, de masini (nevii si vii), de oameni si masini, si de toate formele de organizare care pot purta cunoastere. Stiinta cognitiva va trebui sa se refere la toate aceste procese de cognitie. In cele din urma, stiinta cognitiva va deveni nu numai extinsa pentru a integra toate aceste tipuri de cognitie, dar si integrativa, deoarece cognitia va implica tot mai mult procese integrative
(structural-fenomenologice).

3.4. Cunoasterea, factor economic

Un aspect nou al cunoasterii este acela de factor economic a3.17i. In ultimii 500 de ani, observa Laurence Prusak a318i, factorii de productie au fost pamantul, munca si capitalul, neglijandu-se rolul cunoasterii ca factor distinct de productie. Pentru Prusak, cunoasterea reprezinta un capital intelectual, ceea ce invata o organizatie: ‘nu exista nici un alt avantaj sustenabil decat ceea ce o firma stie, cum poate utiliza ceea ce stie si cat de repede poate invata ceva nou’.

Eu nu cred ca actuala teorie a cunoasterii face fata acestor lucruri noi.

Richard W.Everettt (Chase Manhattan Bank, New Zork City). observa a3.19i:

‘Many economists have argued that technological progress is really nothing but quality improvement in human beings. Some economists take even a broader view and speak of the’production of knowledge’ as the clue to technological progress. The production of knowledge is a broad category including outlays on all forms of education, on basic research, and on the more applied type of research associated especially with industry….invention and innovation.’

Roger E. Bohn remarca a3.20i:

‘Philosophers have analyzed the nature of knowledge for millenia; in the past half-century, cognitive and computer scientists have pursued it with increased vigor. But it has turned out that information is much easier to store, describe, and manipulate than is knowledge.’

Acest autor arata ca acum este important sa intelegem cunoasterea tehnologica, adica cunoasterea despre modul de a produce bunuri si servicii. Bohn, ca si altii face o distinctie intre date si informatii. De asemenea, intre informatii si cunoastere. Datele provin direct din masurarea unei sau mai multor variabile. Informatiile sunt date care au fost organizate sau structurate intr-un fel anumit, plasate intr-un context si avand un

inteles. Informatia arata starea sistemului de productie sau unei parti a lui. Cunoasterea este mai mult. Ea cauta sa inteleaga procesul, sa produca asociatii cauzale, sa faca predictii, sa ia decizii prescriptive.

Este de retinut si formularea lui Bohn pentru notiunea de invatare: ‘Learning is evolution of knowledge over time’ (Invatarea este evolutia cunoasterii in timp)

Bohn defineste cunoasterea tehnologica ca intelegere a efectelor variabilelor de intrare
(x) asupra variabilelor de iesire (Y). Cum Y = f(x), cunoasterea tehnologica este cunoasterea despre argumentele si comportamentul lui f(x). Autorul constata opt stadii ale cunoasterii tehnologice. Cu cat stadiul este mai avansat cu atat cunoasterea tehnologica este mai aproape de stiinta si poate fi din ce in ce mai bine manipulata
(managed) formal.

Stagiile cunoasterii tehnologice dupa Bohn sunt urmatoarele:

Ignoranta completa asupra naturii procesului.
Luarea la cunostinta despre proces. Analogii cu alte procese. Aducerea de cunoastere din afara organizatiei. Aceasta cunoasterea este tacita si localizata in mintea lucratorilor. Productia este mai mult o arta. Problemele se rezolva prin incercari (trial and error)
Stadiul de masurare. Variabilele pot sa fie masurate, dar nu inca controlate. Acest stadiu pregateste stadiul urmator. Este stadiul pretehnologic, cunoasterea este propozitionala, scrisa, dar si orala.
Controlul variabilelor, dar nu cu mare precizie, in jurul unui nivel mediu.Cunoasterea este scrisa sau/si cuprinsa in hardware. Invatarea are loc prin experimente, cu metoda stiintifica. Organizarea este mecanistica.
Variabilele pot fi controlate cu precizie pentru o gama mare de valori. Se folosesc manuale de operare. Rolul muncitorilor se schimba: se trece la rezolvarea de probleme.
Caracterizarea si identificarea proceselor. Se cunoaste cum variabilele afecteaza rezultatele, daca se produc mici variatii ale variabilelor. Se poate regla fin procesul, se pot introduce sisteme de reactie (feedback) pentru control.Rezolvare de probleme prin metode stiintifice experimentale ghidate de teorii adecvate si simulari. Acum are loc imbunatatirea procesului prin invatare (learning and improving). Cunoasterea tehnologica se gaseste in baze de date si in software. Organizarea indreptata spre invatare.

Stadiul nivelului stiintific prin care se stie de ce. Acum, se dispune de modelul stiintific al procesului si cum anume opereaza pe o gama extinsa incat include efecte nelineare si de interactiune a unor variabile cu altele. Procesul se poate optimiza, iar controlul procesului poate fi lasat in seama microprocesoarelor si se poate automatiza. Acest stadiu este numit si stadiul de automatizare.

G.Anthony Siesfield a3.21i remarca cum cunoasterea nu poate fi masurata, numai efectele ei. Reluand o idee a lui L. Prusak, citat mai inainte, arata cum s-a conturat ideea cunoasterii ca nefiind un stoc, ci un flux, si tocmai in acest flux se manifesta amestecul de experienta si inspiratie al oamenilor care creaza cunoastere pe care o aplica in procese tehnologice si in conducerea afacerilor.

Ikujiro Nonaka are observatii foarte interesante a3.22i:

‘few managers graps the true nature of the knowledge-creating company, let alone know how to manage it..The reason: they misunderstand what knowledge is and what companies must to do to exploit it. a…i A company is not a machine but a living organism. Much like an individual, it can have a collective sense of identity and fundamental purpose. This is the organizational equivalent of self- knowledge -; a shared understanding of what the company stands for, where it is going, what kind of world it wants to live in, and most important, how to make that world a reality.In this respect, the knowledge creating company is as much about ideals as it is about ideas. And that fact fuels innovation’.

Intr-o asemenea companie crearea de cunoastere noua nu este o activitate specializata a departamentului de cercetare si dezvoltare. Este un mod de comportare, un mod de a fi. Intr-o asemenea companie fiecare este un lucrator al cunoasterii (knowledge worker), ceea ce ii confera si caracterul de antreprenor.

Giovanni Dosi a3.23i considera economia ca un sistem distribuit de diverse piese
(obiecte) de cunoastere. Acest autor face urmatoarea deosebire intre informatie si cunoastere a3.23i:

‘The former (informatia, n.ns.M.D) entails well-stated and codified propositions about state of the world (e.g. , it is raining), properties of nature (e.g., A causes B) or explicit algorithms on how to do things. On the other hand, knowledge, in the definition I am proposing here, includes: i) cognitive categories; ii) codes of the interpretation of information itself; iii) tacit skills; iv) problem-solving and search heuristics irreductible to well-defined algorithms’.

Dosi a3.23i subliniaza faptul ca‘in modern economies, firms are major, albeit by no means unique, repositories of knowledge. Individual organizations embody specific ways of solving problems that are often very difficult to duplicate in other organizations or even within the organization itself. In turn, organizational knowledge is stored to a large extent in the operating procedures (the routines) and the higher level rules
(concerning what to do when something goes wrong or how to change lower level routines) that firms enact while handling their problem-solving tasks in the domaibs of production, research, marketing, etc.’

Dalke Neef sintetizeaza foarte frumos rolul cunoasterii tehnologice si organizationale
a3.24i: ‘In the knowledge-based economy it is the production of ideas, not goods, that is the source of economic growth, and the reason that the newcomputing and telecommunications technologies are so economicallz revolutionary in their nature is that they allow ideas -; in the forms of technics, research results, diagrams, drawings, protocols, project plans, chemical formulae, marketting patterns, etc.- to be distributed instantaneously and in a coherent way to anyone, anywhere in the world’.

3.5 Informatie si cunoastere

Daca dorim a tine cont atat de cunoasterea umana, cat si de aceea a masinilor
(calculatoarelor), in primul rand este nevoie de o viziune mai generala asupra informatiei. O teorie generala a informatiei a fost elaborata in anii 1984-1985 a3.25i, a3.26i care tine cont de si informatia fenomenologica, specifica mintii (ceea ce intereseaza pentru procesul de cunoastere al acesteia, desi informatia fenomenologica poate juca un rol si in alte zone ale realitatii), prezentata sintetic in tabelul 3.1 cu unele precizari privind datele si programele informatice.

Teoria generala a informatiei (M.D. 1984, 1985):

Informatia

Fenomenologica

Structural-fenomenologica (integrativa, mentala)

Structurala

# sintactica

# semantica (informatie cu inteles propriu, intern -;cazul Int. Artif.)

Informatia structurala, sintactica sau semantica, poate avea inteles extern (pentru altii:

om, Int. Artif.)

DATE ----- Informatie structurala sintactica cu inteles extern, intr-un anumit context.
PROGRAMUL INFORMATIC ---- Informatie care actioneaza, ca informatie sintactica sau ca informatie SEMANTICA inteligenta.

Tabelul 3.

Cunoasterea fiind informatie (Tabelul 3.2), dar informatie cu inteles (prin ea insasi), poate fi mentala, ceea ce inseamna structural-fenomenologica, independent de faptul daca este constienta sau nu. Cunoasterea poate fi si numai structurala, o recunoastere a faptului ca si obiecte nevii pot avea cunoastere (agentii inteligenti de astazi).

CUNOASTEREA ESTE INFORMATIE
---------------------------------------------------------- CU INTELES ( prin structurile si procesele ei interne)
Mental constient sau nu structural

CARE ACTIONEAZA SINGURA (programul informatic de orice tip, informatia organizationala, o mare parte din 'intangible assets')

Tabelul 3.2

O cunoastere ca informatie cu inteles poate avea o forma pasiva sau o forma dinamica
(activa) daca actioneaza singura.

Programul informatic, fara inteligenta artificala, intrucat actioneaza pe baza unei cunoasteri care a fost inmagazinata de programator in el, este o cunoastere dinamica
(activa). Un asemenea program informatic nu este o informatie cu inteles, dar este o forma de cunoastere. La fel stau lucrurile si cu informatia orgazitionala, care daca actioneaza singura, este o forma de cunoastere.

Se poate observa cat de mult se poate extinde si teoretic notiunea de cunoastere care capata o mare importanta pentru societate in toate formele ei de manifestare.

Consideratiile de mai inainte sunt elemente introductive care deschid perspectiva unei intelegeri mult mai generale si mai largi a notiunii de cunoastere.