Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ARTHUR O. LOVEJOY, Marele lant al fiintei. Istoria ideii de plenitudine de la Platon la Schelling
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
k3c24cn
Aparitia cartii lui Lovejoy, The Great Chain of Being, in anii ’30 poate fi retrospectiv considerata epocala. Ea inaugureaza o traditie istoriografica ce se desparte net de presti¬gioasa abordare filosofica a istoriei spiritului instituita de Hegel via Windelband, ca si de doxografia cronologica a evenimentului izolat de referintele care il marcheaza au fond.
Istoria ideilor are deja antecedente in secolul al XIX lea in ceea ce s a numit Kultur¬geschichte: o forma de intelegere a textului care inspira mai mult din atmosfera culturala ce iriga momentul sau de aparitie. Dar istoria asa numitelor unit ideas capata un contur decisiv in planul metodei numai in anii ’30 si este de obicei asociata cu proiectul lui Love¬joy de a trasa evolutia unor „unitati primare si persistente sau dinamic recurente ale istoriei gandirii“, acordand o atentie importanta difuziunii si reconstructiei cadrelor si in¬teractiunilor care au (re)modelat aceste idei unitate. Istoria ideilor (sau intellectual his¬tory) nu se intereseaza deci exclusiv de circuitul elitar si doctrinar al ideilor, corectand prejudecata unui clivaj existent intre cultura mondena si cea savanta a diferitelor epoci culturale.
Aceasta asimilare istoriografica a unor curente intelectuale incarnate si de „figurile minore“ poate parea heterodoxa in raport cu reconstructia rationala care nu privilegiaza decat momentele abstracte ale emergentei (exangue) a unor „solutii“ filosofice promo¬vate de un mare ganditor sau puse in discutie critic de un altul de acelasi rang. Predi¬lectia fata de un text izolat de pletora influentelor contextuale prezinta insa anumite avantaje „hermeneutice“:
1. faciliteaza interpretarea textului, pe care o reduce convenabil la ecuatia text cititor (cititor care se derobeaza a priori de considerarea mediilor intelectuale care au „produs“ si au receptat textul si foloseste numai propria sa experienta si propriul sau aparat con¬ceptual, prin care incearca sa deduca intentia auctoriala);
2. se situeaza pe o linie prestigioasa de interpretare idealista, a carei eficacitate sim¬bolica este de obicei superiora in comertul intelectual.
Punctul de divergenta intre istoria filosofiei (inteleasa ca disciplina istoriografica ce reconstruieste circulatia pur rationala a ideilor) si istoria intelectuala este de obicei loca¬lizat in asa numita Geistesgeschichte , o istorie a spiritului uman care intelege sa decupeze marile problematici ale filosofiei in termeni care extind investigatia si la observarea, de pilda, a interesului lui Kant pentru Revolutia franceza sau a unei prefigurari kantiene a teologiei lui Schleiermacher etc. Aceasta metoda istoriografica, ce datoreaza mult Ilumi¬nismului si orientarii idealiste a stiintelor umane produse de Dilthey prin demarcarea teoretica intre Geisteswissenschaften si Naturwissenschaften, percepe evenimentele cultu¬rale mai curand ca pe niste „emanatii“ ale unui esprit sau ca pe niste forme de manifes¬tare eliberate de cogito ul cartezian. Aceasta viziune nu se desprinde inca de traditia ca¬nonica a filosofiei, pe care o conserva in paralel si neokantianismul si fenomenologia, dar creeaza premisele unei extinderi a cadrelor de referinta, pe care istoria intelectuala o va exploata abundent.
In traditia teoretica a literaturii si a retoricii, tendinta de liberalizare a discursului este sensibil mai pronuntata decat in cea a filosofiei. Umanistul timpuriu Lorenzo Valla aplica cel dintai formal analiza lingvistica (gramaticala) pentru a construi o interpretare istorica pe care isi fondeaza speculatia filosofica si teologica, indiferent daca textele apartin unor humanae litterae sau unor sacrae litterae. Aceasta linguistic turn secularizanta este accen¬tuata explicit de catre Giambattista Vico, care umanizeaza stiintele propunand polemic, impotriva lui Descartes, o metoda anti metafizica de istoriografie care include si una sto¬ria d’umane idee.
Istoria filosofiei, ca si aceea a stiintelor, se situeza in mod canonic intr un spatiu strain de lingvistica, adica, in spatiul inferentei , fara a nega totusi dependenta acestei istorii a gandirii de medierea lingvistica si fara a afirma in mod riguros, cu fiecare exponent al ei, apriorismul temelor pe care le dezbate.
Este in acelasi timp limpede ca istoria ideilor nu isi poate identifica o traditie in afara disciplinei istoriei filosofiei. Aceasta desi in aparenta istoria ideilor se desprinde de he¬gemonia unei articulatii obiective a istoriei gandirii, care atrage si ordoneaza cautarile eterogene ale adevarului intr o progresie formala si rationala. Cu toate acestea, descen¬denta este vizibila, si putem eventual afirma ca ne confruntam cu o readaptare multi¬forma a canonului istoriei filosofiei, care integreaza si anumite potente straine traditiei moderne a filosofiei. „Patosul metafizic“ (Lovejoy) al modernitatii, consonant cu ideea de pluralitate a lumilor, vibreaza diferit fata de ideea de istorie, ca si fata de ideea de infinit si de plenitudine, pe care prefera sa le reproduca in diversitatea lor eclectica si simbolica.
Istoria ideilor este in plus marcata de influentele fenomenologiei si deconstructiei, care previn elaborat impotriva unei noi reconstructii iluzorii, tributare unui idealism au¬tarhic, si orienteaza inspre o valorizare profunda a fenomenului.
Exista insa si autori care localizeaza istoria ideilor in centrul interdisciplinar al tutu¬ror stiintelor umane, fara a privilegia nici o forma de istoriografie -; si deci nici pe cea fi¬losofica -; si care se plaseaza critic in raport cu tezele lui Richard Rorty si Donald Kelley, pe care le am reluat principial in afirmatiile de mai sus.
Programul istoriei ideilor impartaseste o directie comuna cu cel al istoricilor francezi de la Annales , care incep sa acorde credit „stiintific“ mentalitatilor de grup la care indi¬vidul se poate inscrie fara a inceta sa adere simultan la tendinte eterogene si contradic¬to¬rii. In campul acestei istorii a mentalitatilor, cunostintele devin relativ mobile si sus¬cepti¬bile de a se remodela permanent si de a tolera adesea incertitudini. Adesea directie este promovata initial polemic de catre Lucien Febvre, intr un manifest impetuos al Noi¬lor Anale care exprima o critica la adresa unei istoriografii piramidale si imobile, al carei unic cusur ar fi mortificarea. Apararea pasionata a discontinuitatii si polimorfismului, care plaseaza explicit istoria intelectuala in afara unei traditii logocentrice nu se poate insa, cred, sustrage istoria ideilor unei miscari a gandirii care, desi mobila si imprevizi¬bila, are inca de platit un tribut important filosofiei.

Traducerea romaneasca a cartii lui Lovejoy este un gest cultural care ar putea sa revi¬talizeze atmosfera istoriografica romaneasca. Consider de aceea extrem de oportuna si de binevenita publicarea sa de catre Editura Humanitas.
Singura observatie ar fi ca o lucrare care a revolutionat atat de decisiv abordarea is¬to¬riografica ar fi trebuit insotita de un studiu introductiv care sa situeze ecourile sale in perspectiva si sa incadreze istoriografic aparitia si declinul metodei pe care o propune.
Brindusa Palade
?
Promisiunea Editurii Humanitas de a oferi cititorului roman textele fundamentale ale istoriei ideilor „incapatanate“ se implineste partial prin aparitia acestei opere de pionie¬rat. Recenzia unei astfel de carti nu putea sa lipseasca din numarul revistei Krisis dedicat conceptului de „lume“, avand in vedere miza pusa in joc: ideea de unitate a lumii ca Fiinta. Foarte ambitioasa prin ceea ce isi propune, Marele Lant al Fiintei ar fi prima incer¬care de sistematizare, din punctul de vedere istoric, a ideii ontologice fundamentale: Fiinta. Totusi, nu trebuie sa uitam ca domeniul istoriei ideilor a evoluat in mod spectacu¬los in ultima jumatate de veac. Cartea lui Lovejoy ar putea sa para mult prea „colorata“ cu versurile unor poeti englezi desueti, cu citate din autori secundari, cu un stil pe alo¬curi prea liber: intr un cuvant, pare lipsita de rigoare. Suntem obisnuiti acum cu o me¬toda mult mai sistematica de studiu, cu analize mult mai coerente. Dar nu trebuie sa ui¬tam ca filosofia interbelica anglo saxona nu suferise inca influenta decisiva din partea orientarii analitice si, de aceea, cartea face nota discordanta cu peisajul actual al filosofiei de limba engleza. Stilul ei este mult mai liber, mai „continental“ am putea spune. Autorii contemporani lui Lovejoy, precum Collingwood, Whitehead, Bradley, McTaggart, Moore etc., aproape deloc tradusi in limba romana, se bucurau de o cu totul alta ambianta spiri¬tuala decat cea prezenta in Anglia si America zilelor noastre. Sa nu uitam ca in acei ani, cu exceptia lui Russell, spatiul anglo saxon nu suferise inca impactul pozitivismului logic al scolii de la Viena, iar Tractatus ul lui Wittgenstein fusese tradus de putin timp.
Lovejoy declara de la bun inceput ca Marele lant al Fiintei este „o contributie la istoria ideilor“, dar este limpede ca lucrarea depaseste cu mult conditia de simplu adaos la ceva existent. Cel mai demn de remarcat este faptul ca autorul postuleaza aici o teza legata de caracterul „holist“ al cunoasterii filosofice, aspect dezbatut in epoca, si care continua sa fie de actualitate in filosofie, logica, epistemologie, istoria stiintei etc. Asadar, conform holismului cultural, ideile filosofice constituie elementele unui agregat complex in care interconexiunile -; sincronice si diacronice -; pun in relatie pe de o parte curentele filoso¬fice aparent antagonice, iar pe de alta parte filosofia cu teologia, artele, stiintele etc. Din acest punct de vedere, filosofia este un adevarat organism, ale carui elemente nu pot fi considerate izolat si local: „travaliul filosofului nu este unul individual“. Autorul a staruit in repetate randuri asupra crezului holismului cultural, manifestandu si dezacordul pen¬tru ridicarea artificiala a „turnului de fildes“ al filosofului, considerand ca filosofia nu este o ocupatie izolata, ci una de intensa cooperare inter umana, poate cea mai „cooperanta“ dintre realizarile umane. Conlucrarea are un aspect preponderent istoric: ideile circula asadar intre epoci, intre perioade. Accentuarea importantei majore a com¬ponentei istorice a filosofiei nu este noua: ea a jucat un rol important in sinteza renas¬centista a antichitatii, in romantismul german etc. In spatiul anglo saxon, ea a fost stralu¬cit preluata si dezvoltata de Lovejoy. Multe dintre ideile sale il vor influenta mai apoi pe R. Collingwood care, in anii ’30 ’40, va aplica aceasta varianta de studiu metafi¬zicii si on¬tologiei (vezi Essays on Metaphysics, 1940, si The Idea of History, 1946).
In acest sens, tezele din Marele lant al Fiintei sunt pregatite intr o lucrare mult mai tehnica, aparuta cu cativa ani inainte, The Revolt against Dualism. An Inquiry Concerning the Existence of Ideas (George Allen&Unwin, Londra, 1930), in care Lovejoy expune eterna sciziune ideatica a filosofiei: dualismul. Dualismul este o solutie facila, cvasi umanim ac¬ceptata de filosofii tuturor timpurilor, dar care nu a fost impartasita chiar de toti: este amintit cazul lui Aristotel si cel al lui Gassendi. Printre oponentii postularii unei „bifurcatii a naturii“ este mentionat A. N. Whitehead, caruia i se aduce un omagiu indi¬rect, consacrandu i se o mare parte a lucrarii mentionate mai sus. Ideea de plenitudine a lumii a fost prezentata de Whitehead in The Concept of Nature (1920). Se poate spune ca Lovejoy preia de la Whitehead si alte concepte de baza: principiul continuitatii, carac¬terul organic al filosofiei, dialectica ideii etc. Whitehead discuta critic dualismul si pune in discutie ideea „simplei locatii“, confuzie ce sta la baza oricarei doctrine dualiste, o teza cu o larga raspandire in filosofia tuturor timpurilor. Spinoza si Russell sunt socotiti si ei adepti ai „intoarcerii la simplitatea monista“ (mai tarziu, G. Ryle va face epoca prin The Concept of Mind, 1949, o critica „analitica“ a dualismului). Lovejoy incearca sa apere sci¬ziunea fundamentala a filosofiei in fata pericolului monist, desi comenteaza extrem de favorabil ideile lui Whitehead. Dar nu exista inca o abordare istorica a problemei, ci doar una de continut. Iata de ce era necesara o lucrare care sa dea o descriere mai putin teh¬nica acestei idei fondatoare a filosofiei occidentale si care sa fie mai strans legata de is¬to¬rie si de devenirea concreta a ideilor filosofice in istorie. La scurt timp dupa aparitia lu¬crarii Revolta impotriva dualismului, in care se postula, formal, existenta „ideilor unitati“, Lovejoy va sustine prezentul ciclu de prelegeri, in care se da un continut istoric conceptu¬lui respectiv. In 1938 el va infiinta revista Journal of the History of Ideas si mai apoi va continua munca din cartea de fata prin Essays in the History of Ideas (1948) si prin ana¬liza romantismului tarziu din Reflections on Human Nature (1961) si din The Reason, the Understanding, and Time (1961). In toate aceste lucrari tarzii, tezele primelor doua carti sunt reluate, folosindu se argumente direct corelate cu existenta dualismului de care po¬meneam mai sus.
Dar ce inseamna „Lantul Fiintei“? Termenul, de sorginte aristotelica, dar si neoplato¬nica, desemneaza trei caracteristici ale lumii: plenitudinea, continuitatea si gradatia. Prima dintre acestea afirma caracterul compact al lumii, in sensul ca toate tipurile posi¬bile de existenta sunt realizate aici (adica toate posibilitatile se actualizeaza in ea). A doua reprezinta o conceptie conform careia exista o corelatie continuala intre diferitele straturi ierarhice ale Fiintei. Iar gradatia fiintei sustine caracterul liniar al ierarhiei nive¬lurilor Fiintei (orice grad are in comun cu vecinii sai un singur atribut), incepand cu cea mai neinsemnata fiinta si pana la Ens Perfectissimum. De aceea, conform gradarii Fiintei, perfectiunea se poate distribui inegal pe nivelele acesteia, deci este prezenta intr o anu¬mita masura pe orice nivel. De aici si henofanismul plotinian.
Dualismul primar al filosofiei, aparut o data cu Platon, este cel intre mundanitate si transmundanitate. Transmundanitatea este „credinta ca realul autentic si binele adevarat sunt radical antitetice fata de orice apartine vietii naturale a omului“ (p. 28). Lovejoy ci¬teaza in debutul studiului sau celebra sentinta ce ii apartine tot lui Whitehead: „cea mai sigura caracterizare generala a traditiei filosofice europene este ca ea consta intr o serie de note de subsol la opera lui Platon!“ (Process and Reality, cap. I, sect. I), deoarece gandirea lui Platon este cea care a impus in filosofie transmundanitatea. Toate sistemele filosofice s au confruntat direct cu aceasta doctrina, cu dualismul primar al filosofiei: transmundanitate sau mundanitate. „Dialectica“ ideii de transmundanitate la Platon este atinsa o data cu ideea de Bine Suprem. Aceasta idee a fost preluata integral de curentele filosofice de mai tarziu, dominand filosofia aproape doua milenii. Ideea de Bine Absolut atrage dupa sine mai multe contradictii interne de factura teologica, legate in principiu de un Dumnezeu auto suficient (p. 40 41). De aceea, opera lui Platon prezinta doua im¬plicatii majore: (1) ierarhia valorica originara a lumilor se rastoarna si (2) expansiunea Ideii de Bine nu este un act liber, ci o necesitate logica. De aici va prelua Aristotel auto¬suficienta divinitatii, desi la el exista „mai putin din acel spirit transmundan, decat la Platon“. Aristotel va enunta principiul continuitatii care va fuziona in filosofia medievala cu principiul platonic al plenitudinii, dar care poate fi dedus din acesta (p. 51 52). El va aplica teza continuitatii in primul rand lantului „fiintei biologice“, dar si „lantului cu¬noasterii“. Continuitatea va fi preluata de Kant, constituind unul dintre principiile sinte¬tice ale intelectului. Schema neoplatonica va reorganiza aceste doua idei pe baza princi¬piului emanationist (Plotin, Proclus, Macrobius). Procesul descendent prezentat in Eneade integreaza atat continuitatea, cat si plenitudinea.
Filosofia medievala a preluat aceste doua idei fundamentale creand, in primul rand prin Augustin si Pseudo Dionisie Areopagitul, bazele teologiei crestine. Dar, principiul plenitudinii era contradictoriu cu dogma crestina. De aceea, folosirea lui „friza erezia“ (p. 61) din pricina negarii intr o anumita masura a libertatii divine. Abélard este cel care a descoperit contradictia si a incercat sa o rezolve: varianta sa este adoptarea unui opti¬mism determinist in ceea ce priveste bunatatea divina. Prin aceasta, el este precursorul lui Spinoza si al lui Leibniz (p. 61 63). Iata cum, o data cu neoplatonismul si cu filosofia crestina medievala, plenitudinea si continuitatea se confrunta cu problema raului. Cel care va afirma fara echivoc principiul plenitudinii este Toma d’Aquino, desi el evita sa l adopte in forma sa completa. Daca el este mai degraba „precaut si sovaitor“ in ceea ce priveste plenitudinea, cat priveste continuitatea el o interpreteaza diferit, desi foloseste aceste principii ca premise in Summa theologica. Cu toate acestea, filosofia medievala, care isi inchipuia continuitatea si plenitudinea ca o scara pentru ascensiunea omului, nu reconcilia cu adevarat consecintele acestora in domeniul valorii cu latura transmundana a platonismului.
Lovejoy dedica cea de a patra prelegere implicatiilor celor doua principii in cosmo¬gra¬fie. Trecerea de la geocentrism la heliocentrism se datoreaza mai putin unor obser¬vatii stiintifice, cat unor premise filosofice si teologice. Aceasta conceptie legata de ori¬ginile revolutiei copernicane va fi larg adoptata in deceniile urmatoare de Koyrè, de cri¬ticii mo¬delului standard al teoriei stiintifice (printre care si Th. Kuhn, P. Feyerabend etc.) dar si de filosofi ai religiilor precum I. P. Culianu etc.: exista o „subdeterminare“ filoso¬fica a stiintelor, foarte evidenta in epoca Renasterii, la Newton, la mecanicisti, dar si in secolul al XX lea. Acest adevar, aproape unanim acceptat astazi, era destul de neobisnuit pentru anii ’30, in care pozitivismul domina net stiinta si istoria stiintei de pe ambele tarmuri ale Oceanului. Noua problema a secolelor XVI XVII, cea a infinitatii lumii, este discutata din perspectiva lui Bruno, Galilei Copernic, Young, Pascal si apoi la Kant (doar in scrierile precritice). Conceptul de „Lant al Fiintei“ apare cu precadere la Leibniz si Spinoza, pen¬tru ca la ei „caracteristicile esentiale ale Universului sunt plenitudinea, con¬tinuitatea si gradatia liniara“ (p. 121). O data cu acesti autori, platonismul strict al ideilor a devenit conceptualism. Leibniz sustinea ca „filosofia lui este o incercare de a sistema¬tiza plato¬nismul“ (p. 124). Si Spinoza va reusi sa minimalizeze importanta transmundani¬tatii, de¬monstrand necesitatea unui principiu al plenitudinii. El a „exprimat principiul plenitudi¬nii in forma sa cea mai clara“ (p. 129). La Leibniz si la Spinoza exista un de¬terminism lo¬gic al plenitudinii, desi aplicarea acestui principiu concomitent la problema vidului si a existentei materiei naste dificutati.
Abia in secolul al XVIII lea plenitudinea si continuitatea au cunoscut cea mai larga raspandire, o data cu gasirea locului omului in Lantul Fiintei, ca veriga intermediara. Ex¬ponentii acestei inovatii sunt teologia protestanta, Bacon, Lambert, Kant etc. Conditia omului, de „termen mediu“ in Lantul Fiintei, plasa problema antropocentrismului in do¬meniul teologiei si al cosmologiei. Lovejoy discuta aici o suma de autori mai putin cu¬noscuti, precum si consecintele pe plan etic si politic ale acestei „revolutii copernicane“ (p. 167 173).
Reactiile la aceasta „inflatie“ de teodicee nu a incetat sa apara: Voltaire si H. More. Totusi, plenitudinea sustinea in continuare optimismul din secolul al XVII lea. O incer¬care nereusita de conciliere o face W. King prin inserarea raului intr un univers „bun“. Criza optimismului era gata sa izbucneasca in orice moment. Inconsistenta unei astfel de conceptii se releva in ultimele tentative esuate de teodicee, cea a lui King si cea a lui A. Pope.
Lantul fiintei biologice este discutat in prelegerea a opta, din perspectiva pre evolutionista a lui Buffon si Goldsmith. In acest sens, principiul continuitatii avea consecinte nebanuite. „Totul in natura este legat“, mai ales in sfera domeniului viu. Re¬latiile de inrudire intre specii foloseau acest postulat, la fel si taxonomia zoologica si bo¬tanica. Iata de ce Kant afirma ca principiul plenitudinii si cel al continuitatii sunt „calauzele biologiei si ale celorlalte stiinte“ (p. 201 202), iar Lantul Fiintei este un Ideal regulator al ratiunii, dar care nu poate fi niciodata satisfacut.
Catre sfarsitul secolului Luminilor, perspectiva temporala asupra Lantului Fiintei inlo¬cuieste incetul cu incetul optimismul. Neajunsul acestuia era acela ca „nu lasa loc spe¬rantei“ (Voltaire), ca este prea rational pentru a permite evolutia si devenirea. Sunt dis¬cutati cativa critici mai putin cunoscuti ai optimismului: Henry More, F. R. Johnson etc. Lovejoy gaseste potrivit sa atraga atentia ca exista „doi Leibniz“ (conform unei observatii a lui W. P. Montague) dintre care unul anti optimist, lucru de care poate nu era constient nici el. Exista asadar in doctrina lui Leibniz o tendinta „secreta“ de abandonare a opti¬mismului (p. 217).
Implicatiile kantiene ale teoriei evolutioniste sunt trecute destul de superficial in re¬vista, autorul preferand sa discute mai degraba cateva scrieri precritice decat Critica Ratiunii Pure si sa insiste asupra lui Robinet, Bonnet si d’Holbach, in locul evidentierii importantei plenitudinii si continuitatii in scrierile critice kantiene. Evident, un astfel de subiect avea o rezontanta mult mai profunda in acest context decat expunerea doctrine¬lor mecanicismului dinamic. I se poate reprosa acestei carti o anumita omisiune (intentionata) a criticismului kantian, care ar fi avut o importanta covarsitoare in contex¬tul dat.
Iata de ce putem spune ca Lovejoy in expunerea sa adopta o pozitie partizana cu un anumit romantism, opus Iluminismului, „epoca dedicata a…i simplificarii gandirii si vietii -; standardizarii lor prin simplificare“ (p. 243). Ultima prelegere este dedicata tocmai romantismului, atat cel german, cat si cel englez. Autorii discutati aici sunt Schiller, Novalis (in cazul caruia Lovejoy discuta posibilitatea existentei unei puternice influente a lui Plotin), Schlegel, Schleiermacher. Capitolul este dedicat principiului pleni¬tudinii aplicat contemplarii estetice si universalizarii frumosului artistic, in timp ce ulti¬mele pagini sunt dedicate lui Schelling, cel care sustine din nou principiul plenitudinii, dar de aceasta data pentru a pune temeliile unei teologii evolutioniste: „filosofia naturii este stiinta eternei transformari a lui Dumnezeu in lume“ (Oken, discipol al lui Schelling, p. 265). Teologia prefigurata de Schelling este una temporala, in care Lantul Fiintei se desfasoara in timp, evolutiv, teleologic, spre Om. Astfel, in cele din urma, schema plato¬nica este rasturnata: lantul complet imuabil este acum devenire. Si totusi, ideea de com¬pletitudine a Fiintei nu s a schimbat, chiar daca s a inversat. Iata de ce filosofia, ca „note de subsol“ la Platon, este destinul si dialectica ideii de plenitudine a lumii. Si totusi, soarta ei a fost un esec: ipoteza absolutei rationalitati a universului este de nesustinut (p. 272). Fortarea rationalitatii integrale a lumii devine ea insasi o idee irationala, de un irationalim insuportabil. De aceea, consecintele acestei exagerari duce la blocaje insur¬montabile.




Traducerea cartii urmareste indeaproape textul originar; se poate remarca incercarea traducatoarei de a reda fidel versurile, uneori de o dificultate considerabila, folosind unele licente binevenite (cu toate acestea, se foloseste mult prea des anterioritatea atri¬butului). Nu trebuie sa ne mire abundenta de concepte scrise cu majuscule; fidelitatea fata de textul original o impunea. Exista si unele inconsecvente minore: vezi traducerea termenului lui Robinet le fond (p. 235), definitia mult prea ambigua a soritului de la pa¬gina 131, traducerea frecventa a termenului deity prin Dumnezeu (de ex., p. 157), re¬darea termenului german de Wesen prin „Fiinta“ fara nici o precautie suplimentara (de ex., p. 249) etc.
Cu toata ca Marele Lant al Fiintei este o carte de mare valoare, e posibil ca unii sa simta o anumita insatisfactie dupa parcurgerea textului. Cititorul familiarizat cu istoria fi¬losofiei poate observa ca procedeul aplicat de Lovejoy se aseamana „prea mult“ cu me¬toda dialectica hegeliana de expunere a istoriei filosofiei, aproape pana la identitate. Citi¬torul care sustine independenta stiintelor in fata filosofiei nu va accepta cu nici un pret ipoteza lui Lovejoy. Cititorul care imbratiseaza criticismul kantian va simti o nemultu¬mire cand, la sfarsitul lecturii, se va simti tradat, caci acolo unde se astepta la o discutie despre Kant, nu gaseste o abordare pe masura. Cu toate acestea, ne aflam in fata unei carti aparute acum mai bine de o jumatate de veac: o carte care a facut epoca si care a inaugurat disciplina intitulata „istoria ideilor“. Si nu trebuie sa uitam sa omagiem ade¬varatii deschizatori de drumuri, indiferent de stangaciile de care dau dovada uneori.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta