Our most basic idea is that attempts to explain perceptual consciousness (experience of hearing a bell, seeing a light, etc.) by postulating a brain mechanism which is thought of as sufficient to produce the experience must fail.(Synthese, 2001, p.99)

Aceste incercarii nu pot esua, deoarece miscarea musculara oculara este controlata de activarea unor mecanisme cerebrale. Kossylyn (Barinaga, M.: 1992) a dovedit experimental ca intreruperea tranzitorie a activitatii ariei vizuale V1 (cortexul striat) impiedica atat perceptia vizuala cat si imageria cerebrala. Adica, intreruperea activitatii unui mecanism cerebral impiedica vederea umana. Este dincolo de incertitudine ca activarea speciala, ca in unele arii exista intotdeauna o anumita activitate, a unor arii vizuale este suficienta pentru a genera o constiinta vizuala. Spre exemplu, Pollen (1999), intr-o lucrare despre corelatele neuronale ale percetiei vizuale, relateaza despre un experiement in care cortexul striat, fiind deconectat de geniclatii laterali, fiind stimulat electric a general anumite fenomene luminoase numite fosfene. Dar, aceasta activarea, in mod normal, nu poate fi produsa decat prin stimulare externa. Adica, influenta externa e necesara, in lipsa unor stimulari artificiale sau a unor dezordini halucinogene, pentru producerea acelei activari.

On our view, experience is not something that happens in us but is something we do. Perceptual experience consists in ways of exploring the environment. (O'Regan&Noe, p.99)

Ce facem noi? Contractii si discontractii musculare? Nu. Contractii si/sau discontractii musculare constiente? Nu. Noi facem doar contractii si discontractii dorite. Ca o consecinta a receptivitatii noastre, daca influentele externe care se exercita asupra noastra indeplinesc anumite conditii-game, in noi se vor intampla anumite fenomene constiente, chiar daca noi nu facem nimic. Contractiile si relaxarile musculare pot contribui, intr-adevar, la explicatia bogatiei experientei noastre fenomenale, dar ele nu sunt conditia sine qua non a experientei fenomenale. Cunoasterea 'cum' sa stapanesti ceva poate rezulta dupa reflectia asupra unor prime miscari instinctive sau intamplatoare; sau in prin incercarea tuturor miscarilor imaginabile in vederea atingerii unui rezultat. Deci, prin reflectie sau cautare 'oarba'. Dupa ce am trait ceva, putem zice ca am avut experienta acelui ceva. Chiar cand am trait ceva in mod inconstient (lesinul), dar ulterior am descoperit ce ni s-a intamplat, putem spune retrospectiv ca intr-un fel am trait acea experienta. Tindem sa numim experienta tot ceea ce am trait. Tindem sa consideram ca unfel de experienta toate schimbarile sau timpul care le-am suferit. Putem spune ca am avut experienta imaginarii sau visarii X (ex., un lucru nonexistent). Un individ are atat un trecut material constient cat si unul inconstient. Experienta individuala tinde sa fie identificata cu trecutul individului. Astfel, putem vorbi despre experienta noastra de gandire abstracta, experienta-trecutul gandirii noastre metafizice, experienta-trecutul imageriei noastre mentale. Putem vorbi despre experienta noastra de imbatranire fara stim cum s-o manipulam (impiedicam)... p1x11xc
Totusi, trecutul individului nu este reductibil la trecutul sau pasiv, ci deasemenea poate include si actiunile lui. In acest sens larg, experienta tinde sa fie toate schimbarile prin care o fiinta individuala a trecut (indiferent daca ele au fost pasive sau active). Dar, idea mea fundamentala este ca, poate fi vaz fara actiuni motorii (musculare), dar nu poate fi vaz fara intregul sistem vizual pasiv. Inutil am incerca sa ideplinim toate tacticile si strategiile motorii, cand am face dragoste cu o femeie, daca sistemul nostru senzorial tactil (o parte din sistemul nostru neuronal) ar fi nonactiv sau prea putin activ (datorita unei receptii periferale slabe sau a unei amplificari neuronale slabe). Calitatea vazului nostru depinde nu doar de stapanirea miscarilor oculare, ci deasemenea mult mai fundamental de puterea receptivitatii ochilor noastre. Deaceea, indiferent de inteligenta noastra a stapanirii miscarilor si legilor miscarilor musculare, calitatea experientei noastre senzoriale depinde primordial de superioritatea sistemului nostru senzorial pasiv. Miscarile noastre musculare nu fac altceva decat sa ne apropie de anumiti stimuli, sa ne departeze, sa apropie anumiti stimuli, sa schimbe stimuli care afecteaza receptorii, miscandui. Calitatea experientelor noastre senzoriale nu depinde numai sau primordial de schimbarea cantitatii si calitatii stimulilor externi, dar controlul motor nu poate contribui altfel. Vederea poate fi un efect al unor influente externe exercitate asupra sistemului vizual fata de care miscarile oculare sunt non-necesare. Adica, poate fi vaz fara nici un fel de contractie sau relaxare musculara. Faimoasa problema grea este aceea despre explicatia completa fenomenalitatii vizuale, nu despre faptul ca miscarile oculare pot contribui la schimbarea continuturilor fenomenelor noastre vizuale. Intrebarea este aceea a explicatiei de ce si cum anumiti stimuli externi pot da nastere intr-un sistem biologic la efecte constiente; de ce si cum pornind de la un stadiu X la altul Y emerge constiinta senzoriala. Sa presupunem ca, A, B, C,..., X,...Y este o cale senzoriala. Daca aceasta cale este intrerupta in punctul X, noi nu mai avem constiinta stimulilor externi care afecteaza punctul sau stadiul A. Adica, neuronul insusi nu da nastere la nici un efect constient, constiinta nefiind un produs intrinsec al neuronului, altfel noi am avea un efect constient brut in punctul X. Problema este de ce si cum numai la stadiul/stadiile, locul/locurile Y suntem constienti. Problema este, cum trebuie sa fie aranjate entitatile fizice fundamentale astfel ca stimuli externi sa produca efecte constiente in acel aranjament; si de ce acel aranjament da nastere in anumite conditii la efecte constiente. Iar critica mea daca nu raspunde acea intrebare grea, cel putin nu o eludeaza, pseudo-mistificand-o. Pentru a raspunde acea intrebare trebuie sa detinem cunoasterea detaliata a structurii si functionarii intregului sistem vizual. Acel raspuns poate sa ne ajute, apoi, sa concepem forma (sau conditiile) necesara si/sau suficienta a oricarei succesiuni-cai care poate da nastere la efecte constiente. Cum se explica faptul ca aceleasi spike-uri, venind de la tipuri diferite de receptori periferali, pot da nastere la fenomene senzoriale? Problema nu este sa se explice diferentele in continutul unui percept vizual sau diferitele dintre diferitele tipuri de percepte (tactile, vizuale, auditive, olfactive, gustative), ci acela al explicatiei emergentei fenomenalitatii insasi.

ASUPRA ANTI-IZOMORFISMUDINTRE NIVELUL NEURONAL SI CEL FENOMENAL VIZUAL

Noe deasemenea a negat teza izomorfismului dintre nivelul fenomenal vizual si nivelul neuronal. In primul rand, nivelul fenomenal este tot un nivel neuronal. Nivelul neuronal este un nivel celular. Nivelul retinal este tot un nivel celular. Ca, intre nivelul celular fenomenal si nivelul celular retinal receptor exista un izomorfism gradual este aproape cert, chiar fara ajutorul unor probe furnizate de tehnologii experimentale ultra moderne. Pentru instantiere, daca divizam retina noastra circulara in doua parti egale, partea de sus si partea de jos, si, inchizand celalat ochi, impiedicam stimularea partii de sus a retinei apartenente ochiului deschis, ceea ce vom vedea nu va fi scena vizuala semisferica sau semicirculara? Vom vedea noi o alta scena vizuala sferica sau circulara mai mica? I consider ca, nu.