Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
STIINTA LIBERTATII - IMPULSUL FUNDAMENTAL CATRE CUNOASTERE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
"Ah, doua suflete-mi salasluiesc in piept, j7c12cq
Ce vor necontenit sa se dezbine;
Unul, de-o aspra pofta de dragoste umplut,
Cu ghiarele'nclestate, in lume se implinta,
Iar celalalt vinjos, desprins de lut,
Spre plaiul 'naltilor stramosi se-avinta.

Goethe, Faust I, 1112-1117

Goethe exprima cu aceste cuvinte, o trasatura de caracter adinc inradacinata in natura omeneasca. Omul nu este o fiinta unitar organizata. El pretinde intotdeauna mai mult decit ii da lumea de bunavoie. Natura ne-a inzestrat cu necesitati; dintre acestea sint unele a caror satisfacere ea o lasa pe seama activitatii noastre. Numeroase sint darurile care ni s-au impartasit, dar si mai numeroase sint dorintele noastre. S-ar parea ca sintem nascuti pentru a fi mereu nemultumiti. Setea noastra de cunoastere nu este decit un caz particular al acestei nemultumiri. Privim un pom de doua ori. O data ii vedem crengile in repaus, alta data in miscare. Nu ne multumim cu aceasta observatie. De ce ni se arata pomul o data in repaus, alta data in miscare? Si asa ne punem cele mai felurite intrebari. Fiecare privire pe care o aruncam in natura trezeste in noi o suma de intrebari. Fiecare fenomen care ne intimpina, ne pune o problema. Fiecare traire devine pentru noi o enigma. Vedem cum iese dintr-un ou un animal asemanator fiintei materne; ne intrebam care este motivul acestei asemanari. Observam ca la o fiinta vie procesele de crestere si evolutie prezinta un anumit grad de perfectiune: cautam sa aflam cauzele acestui fenomen. Nicaieri nu sintem multumiti cu ceea ce ne prezinta natura in fata simturilor. Cautam pretutindeni ceea ce se numeste explicatia fenomenelor.
Ceea ce cautam in plus, in lucruri, dincolo de ceea ce vedem nemijlocit in ele, scindeaza intreaga noastra fiinta in doua parti: devenim constienti de antiteza dintre noi si lume. Ne situam fata de lume ca o fiinta independenta. Universul ne apare in antiteza: eu si lumea.
Acest zid despartitor dintre noi si lume il ridicam indata ce lumineaza in noi constienta. Niciodata nu pierdem insa sentimentul ca apartinem totusi lumii, ca exista o legatura care ne uneste cu ea, ca nu sintem o fiinta in afara universului, ci inauntrul lui.
Acest sentiment produce in noi straduinta de a cladi o punte intre noi si lume. Si, in ultima analiza, intreaga stradanie spirituala a omenirii consta in cladirea acestei punti. Istoria vietii spirituale este o cautare permanenta a unitatii dintre noi si lume. Religia, arta si stiinta urmaresc in aceeasi masura aceasta tinta. Omul credincios, omul religios cauta in revelatiile divine pe care i le descopera Dumnezeu, dezlegarea enigmei cosmice, pe care i-o pune eul sau, nemultumit cu lumea pura a fenomenelor. Artistul cauta sa imprime materiei ideile eului sau, pentru a impaca cele ce traiesc inauntrul sau cu lumea dinafara. El este, de asemenea, nemultumit de lumea pura a fenomenelor si cauta sa-i imprime acel plus pe care eul il ascunde in sine, dincolo de aspectul material al lumii. Ginditorul cerceteaza legile fenomenelor si se straduieste sa patrunda cu gindirea rezultatul observatiilor sale. Abia dupa ce am facut din continutul lumii un continut al gindirii noastre, abia atunci regasim ansamblul de care ne-am despartit. Vom vedea mai tirziu ca aceasta tinta poate fi atinsa numai daca misiunea omului de stiinta va fi conceputa mult mai profund de cum se intimpla adeseori. Intreaga situatie pe care am infatisat-o aici ne intimpina intr-un fenomen al istoriei lumii: in antiteza dintre conceptia unitara despre lume, sau monism, si teoria despre cele doua lumi, sau dualism. Dualismul isi indreapta privirea numai asupra sciziunii dintre eu si lume, sciziune provocata de constienta omeneasca. Intreaga lui stradanie este o lupta neputincioasa pentru a impaca aceste doua contraste, pe care le numeste cind spirit si materie, cind subiect si obiect, cind gindire si fenomen. El are sentimentul ca trebuie sa existe o punte intre cele doua lumi, dar nu e capabil sa o gaseasca. De vreme ce omul se traieste pe sine ca "eu", el nu poate face altceva decit sa conceapa acest "eu" de partea "spiritului"; si, intrucit acestui eu el ii opune lumea, trebuie sa se considere ca facind parte din aceasta, din lumea pe care o percepe cu simturile sale, lumea materiala. Prin aceasta omul insusi se situeaza in opozitia: spirit si materie. Acest lucru trebuie sa-l faca cu atit mai mult cu cit propriul sau trup apartine lumii materiale. "Eul" apartine lumii spirituale, ca o parte a acesteia; fenomenele si lucrurile materiale, care sint percepute de simturi, apartin "lumii". Toate enigmele care se refera la spirit si materie, omul trebuie sa le regaseasca in enigma fundamentala a propriei sale fiinte. Monismul isi indreapta privirea numai asupra unitatii si cauta sa nege sau sa estompeze contradictiile odata existente. Nici una din cele doua conceptii nu ne pot multumi, fiindca ele nu corespund realitatii. Dualismul considera spiritul (eul) si materia (lumea) ca doua entitati fundamental diferite si de aceea nu poate intelege cum actioneaza una asupra celeilalte. Cum sa poata sti spiritul ce se petrece in materie, daca natura specifica a acesteia ii este cu totul straina? Sau, in aceste conditii, cum sa actioneze spiritul asupra materiei, asa incit intentiile sale sa se transforme in fapte? S-au conceput cele mai ingenioase, precum si cele mai absurde ipoteze, pentru a rezolva aceasta problema. Dar, pina azi, nici cu monismul lucrurile nu stau mult mai bine. Pina acum el a cautat sa se ajute in trei feluri: sau neaga spiritul si devine materialism, sau neaga materia si isi cauta salvarea in spiritualism, sau afirma ca, in chiar cea mai simpla substanta a lumii, spiritul si materia se gasesc unite in mod inseparabil, si de aceea nu trebuie sa ne miram ca in om apar aceste doua modalitati de existenta, care nicaieri nu sint separate.
Materialismul nu poate oferi niciodata o explicatie satisfacatoare a lumii. Caci orice incercare de a da o explicatie trebuie sa inceapa prin faptul de a ne forma ginduri despre fenomenele lumii. De aceea, materialismul incepe prin ginduri despre materie sau despre fenomenele materiale. Prin aceasta el are inaintea sa doua domenii diferite: lumea materiala si gindurile despre ea. Pe acestea din urma, el incearca sa le inteleaga, concepindu-le drept procese pur materiale. El crede ca gindirea are loc in creier, cam asa cum are loc digestia in organismul animal. Asa cum atribuie materiei functiuni mecanice si organice, tot asa ii atribuie si insusirea de a gindi, in anumite conditii. Uita ca prin aceasta nu a facut decit sa transpuna problema intr-un alt loc. In loc sa si-o atribuie lui insusi, el atribuie materiei facultatea gindirii. Si cu aceasta se gaseste iarasi la punctul sau de plecare. Cum ajunge materia sa cugete asupra fiintei sale proprii? De ce nu e multumita cu sine si de ce nu-si accepta pur si simplu existenta asa cum se prezinta? Materialistul isi abate privirea de la subiectul determinat, de la eul nostru propriu, si ajunge la o formatiune nedefinita si nebuloasa. Si aici il intimpina aceeasi enigma. Conceptia materialista nu e capabila sa rezolve problema, ci numai sa o transpuna.
Cum stau lucrurile cu conceptia spiritualista? Spiritualistul extremist neaga existenta de sine statatoare a materiei si o concepe numai ca un produs al spiritului. Dar cind se foloseste de aceasta conceptie la dezlegarea enigmei propriei sale fiinte, atunci ajunge in impas. Caci eului, care poate fi considerat de partea spiritului, i se opune nemijlocit lumea simturilor. Spre aceasta lume se pare ca nu se deschide nici un acces spiritual, ea trebuie perceputa si traita de "eu", prin procese materiale. Atita timp cit se considera doar o entitate spirituala, "eul" nu descopera in sine asemenea procese materiale. In ceea ce-si prelucreaza el in mod spiritual, nu se cuprinde niciodata lumea simturilor. Se pare ca "eul" trebuie sa admita ca lumea i-ar ramine inaccesibila, daca el nu ar intra in relatie cu ea pe o cale nespirituala. Tot asa, cind vrem sa trecem la actiune, intentiile noastre trebuie transpuse in realitate cu ajutorul substantelor si fortelor materiale. Prin urmare, noi sintem avizati la lumea exterioara. Spiritualistul extrem, sau daca vrem, ginditorul care, datorita idealismului sau absolut, se clasifica printre spiritualistii extremisti, este Johann Gottlieb Fichte. El a incercat sa deduca din "eu" intregul edificiu al Universului. Rezultatul acestei incercari este o grandioasa imagine de ginduri a lumii, fara nici un continut experimental. Pe cit de imposibil ii este materialistului sa decreteze inexistenta spiritului, tot atit de imposibil ii este spiritualistului sa nege lumea materiala exterioara.
Pentru ca omul, atunci cind isi indreapta cunoasterea asupra "eului", percepe mai intii activitatea acestui "eu" in plasmuirea ginditoare a lumii ideilor, conceptia despre viata orientata in mod spiritualist se poate simti ispitita, privind asupra fiintei omenesti, sa recunoasca drept spirit numai aceasta lume a ideilor. Pe aceasta cale, spiritualismul devine un idealism unilateral. El nu ajunge pina acolo incit, prin lumea ideilor, sa caute o lume spirituala; el vede in lumea ideilor lumea spirituala insasi. Prin aceasta el este silit sa se opreasca cu conceptia sa despre lume, ca tintuit, in sfera actiunii "eului".
Un curios gen de idealism il constituie conceptia lui Friedrich Albert Lange, asa cum ne-o prezinta el in mult citata sa lucrare, "Istoria materialismului". El este de parere ca materialismul are dreptate atunci cind sustine ca toate fenomenele lumii, inclusiv gindirea noastra, sint un produs al proceselor pur materiale; numai ca si invers, materia si manifestarile ei sint un produs al gindirii noastre. "Simturile... ne dau efectele lucrurilor, nu imagini fidele, si, cu atit mai putin, lucrurile in sine. Dar de aceste simple efecte tin si simturile, impreuna cu creierul si cu vibratiile moleculare gindite a se petrece in el". Prin urmare, gindirea noastra este creata de procesele materiale, iar acestea, de gindirea pe care o dezvolta "eul". Deci, filosofia lui Lange nu este nimic altceva decit istoria - transpusa in concepte - a bravului Münchhausen, care sta suspendat in aer, tinindu-se de propriul sau par.
A treia forma a monismului este aceea care, in cea mai simpla entitate, in atom, vede unite deja cele doua esente, materia si spiritul. Dar nici prin aceasta nu izbutim decit sa transpunem pe un alt plan problema care ia nastere in constienta noastra. Cum ajunge entitatea elementara sa se exteriorizeze sub doua forme, daca ea este o unitate indivizibila?
Fata de toate aceste puncte de vedere, trebuie sa sesizam faptul ca opozitia originara, contradictia fundamentala ne intimpina mai intii in propria noastra constienta. Noi sintem cei care ne desfacem de solul matern al naturii si ne situam fata de "lume" ca "eu". Acest lucru il exprima Goethe in mod clasic, in studiul sau "Natura", chiar daca, la inceput, felul sau de a se exprima ni se pare complet nestiintific. "Traim in mijlocul ei (a naturii) si ii sintem straini. Ea converseaza neintrerupt cu noi si nu ne tradeaza misterul ei". Dar Goethe cunoaste si cealalta latura a problemei: "Toti oamenii sint in ea si ea in toti".
Pe cit este de adevarat ca ne-am instrainat de natura, pe atit de adevarat este ca simtim: noi ne aflam in natura si ii apartinem. Ceea ce traieste si in noi, nu poate fi decit actiunea ei proprie.
Trebuie sa regasim drumul spre ea. O simpla reflectie ne poate indica acest drum. Ce e drept, noi ne-am desfacut de natura; dar, cu prilejul acestei detasari, cu siguranta ca am luat din natura ceva in propria noastra fiinta. Trebuie sa descoperim natura din noi insine si atunci vom afla iarasi legatura dintre noi si lume. Acesta este lucrul pe care il neglijeaza dualismul. El considera interiorul omenesc drept o entitate spirituala cu totul straina de natura si cauta sa stabileasca o legatura intre acesta si natura. Nici o mirare ca nu poate afla legatura. Noi putem sa gasim natura in afara noastra, numai dupa ce am cunoscut-o mai intii in noi insine. Ceea ce e identic cu ea in interiorul nostru va deveni calauza noastra. Prin aceasta ni se traseaza drumul de urmat. Nu vrem sa facem nici o speculatie asupra raportului de reciprocitate dintre natura si spirit. Vrem sa coborim insa in adincurile propriei noastre fiinte, pentru a gasi aici elementele pe care le-am adus in noi cind am fugit din natura.
Cercetarea fiintei noastre trebuie sa ne aduca dezlegarea enigmei. Trebuie sa ajungem la un punct, in care sa ne putem spune: aici nu mai sintem doar "eu", aici am ajuns la ceva ce este mai mult decit "eu".
Ma astept ca unii dintre aceia care au citit pina aici aceasta carte, sa afle ca expunerile mele nu corespund "exigentelor actualului stadiu al stiintei". Acestora nu vreau sa le spun decit atit ca pina aici nu am vrut sa am de a face cu nici un fel de rezultate stiintifice, ci numai cu simpla descriere a unor lucruri, pe care orice om le poate trai in propria sa constienta. Ca s-au strecurat si unele fraze prin care s-a incercat o conciliere a constientei cu lumea, aceasta numai pentru a lamuri lucrurile. De aceea nici nu am dat o importanta deosebita intrebuintarii precise, asa cum se obisnuieste in psihologie si in filosofie, unor expresii ca: "eu", "spirit", "lume", "natura" etc. Constienta cotidiana nu cunoaste diferentierile precise pe care le face stiinta. Or, pina aici, noi nu am voit sa expunem decit fapte ale vietii obisnuite. Nu ne intereseaza cum a interpretat, pina in prezent, stiinta, fenomenele de constienta, ci modul in care se manifesta aceasta constienta ora de ora.





Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta