b2c23ck
Relativism moral si consecinte pe plan socialo-politic Filosoful grec, Protagoras defineste sofistica drept arta de a duca oamenii. Problema morala s-a bucurat de un interes deosebit din partea lui Protagoras. El isi incepe cartea sa, "Despre zei", cu urmatoarea propozitie: "Omul este masura tuturor lucrurilor: a celor ce sunt ca sunt, a celor ce nu sunt, ca nu sunt. Fiinta este identica cu ceea ce apare cuiva". Continutul intregii doctrinei promovate de sofisti poate fi chiar concentrat in aceasta formula, in sensul relativist-individualist al interpretarii lui Platon. In fond, Socrate insusi cu deviza sa care indeamna la cunoastere de sine nu face decat sa dea expresie principiului protagoreic. Acestea insa veneau in conflict cu traditiile existe, dar relativismul-individualist al sofistilor loveste in general, adica chiar fundamentele teoretice ale statului atenian,…contestandu-le rolul si functia sa sociala. In acest context, Socrate este primul care a inteles pericolul acestei situatii si si-a pus, in mod deliberat in slujba acesteia gandirea spre a identifica o solutie de aparare. El a identificat sursa pericolului in interior si este cu atat mai mare cu cat, asa cum se intampla adesea, nici macar nu poate fi numita, fiindca nu este vorba de oameni, ci de principii teoretice generale, care pun, insa, in miscare oameni, fiind prin aceasta cu atat mai distructive. Asadar, are loc o trecere de la omul homeric, guvernat de zei si cu o morala bazata pe acceptarea destinului, la omul atenian, care isi asuma raspunderea actiunilor sale. Protagoras se aratase dispus sa predea cu prudenta bunele sfaturi cu privire la viata de familie si in cetate.
Avem insa o problema morala: daca renuntam la orice forma de calauzire, este oare omul in stare sa urmeze calea cea dreapta? Este oare el propriul sau stapan? Dar oare care este calea dreapta? Raportat ce ce anume dreapta?
„Foarte multi oameni desi cunosc definitia binelui, prefera sa faca raul, cunoscand cele bune, nu vor sa le faca desi le e cu putinta, ci fac pe celelalte". Omul se lasa abatut de la bine de frica "celor neplacute" sau se lasa antrenat la rau din dorinta dupa "cele placute". Dar omul supus unei astfel metode de gandire este supus unei ignorante, si anume: ii lipseste stiinta masurarii. Aceasta este o tehnica a masuratorii, sau, dupa cum o numeste Socrate, o "aritmetica" a placerilor, metretica. Metretica are la baza princpiul conforma caruia: salvarea vietii consta in a face o alegere justa intre placre si neplacere, intre "prea mult" si "prea putin", intre "mare" si „mic", intre ceea ce este mai apropiat si ceea ce este mai departat.
Sofistii, si in principal Protagoras, sunt primii filosofi care aduc in ceea ce priveste notiunea de morala primele perspective relativiste, prin constatarea deosebirilor de moravuri si pareri, de la o cetate la alta sau de la o societate la alta. Protagoras observa in acest sens deosebirile dintre judecatile morale impuse de catre traditie sau de catre popor, si reflectiile individuale, rationale si critice despre ceea ce este bine.
El spune clar ca morala traditionala si implicit morala izvorata din popor este o conventie utilitara, menita sa duca la o asezare a societatii, la un echilibru social. Si orice lege umana are un caracater conventional: ea este opera celor nevoiasi, dusmani ai superioritatii.
Asadar, principiul sofist dupa care omul este masura tututror lucrurilor scoate la iveala doua concluzii, si anume: a. omul ca masura nediferentiata valoric a lucrurilor, actiunilor si optiunilor, unde simplul sau bun plac devine deodata unitatea de masura, si b. omul pus, gandit si resimtit ca scop in sine, el insusi devenit valoare suprema: binele.
Socrate este cel care a redus adevarul a ceea ce este obiectiv la constiinta, la gandirea subiectului: "Principiul lui Socrate este ca omul trebuie sa descopere in sine insusi destinatia sa, scopul ultim al lumii, adevarul ceea ce este in sine si pentru sine.....Este reintoarcerea constiintei in sine, care e determinata ca iesire din subiectivitatea sa particulara; tocmai prin aceatsa sunt inlaturate caracaterul accidental al constiintei, capriciul, arbitrariul, particularitatea.....Obiectivitatea este exprimata ca si sens al universalitatii; astfel adevarul este afirmat ca mijloc, ca produs, stabilit prin gandire"
Filozofia aceasta e distructiva, ne spune religia. Si distruge si relatia omului cu Dumnezeu. Cum este posibil ca oamenii sa traiasca fara un ghid? Biblia insasi ne ofera citate impotriva: << Ieremia a spus: " Stiu, Doamne, ca soarta omului nu este in puterea lui; nici nu sta in puterea omului, cand umbla, sa-si indrepte pasii spre tinta? (10:23). Apostolul Pavel le-a spus cititorilor: " intelegeti care este voia Domnului? (Efeseni 5:17). >>

De altfel, In 411 i.Hr. Areopagul grecesc dispunea arderea pe rug a scrierilor sofistului Protagoras, el insusi fiind obligat sa plece in surghiun (autorul isi permisese sa se indoiasca de existenta zeilor). Astfel, din vasta sa opera ne ramineau doar 20 de rinduri, maxima "Omul este masura tuturor lucrurilor" ramanand celebra.