Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
FACTORII VIETII - REALITATEA LIBERTATII
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
t8e15eb

Sa recapitulam ceea ce am dobindit in capitolele anterioare. Lumea i se infatiseaza omului ca o multiplicitate, ca o suma de elemente unitare simple. Unul dintre aceste elemente unitare simple, o fiinta intre celelalte fiinte, este omul insusi. Deocamdata, aceasta infatisare a lumii o consideram ca data, si intrucit nu o dezvoltam printr-o activitate constienta, ci o gasim gata formata, o numim perceptie. In lumea perceptiilor ne percepem si pe noi insine. Aceasta autoperceptie ar ramine pur si simplu o perceptie printre multe alte perceptii, daca din sinul acestei autoperceptii nu ar apare ceva care s-ar dovedi in stare sa faca o legatura intre perceptii, in general, sa faca deci si o legatura intre suma tuturor celorlalte perceptii si sinea noastra. Acest ceva care apare din auto-perceptie nu mai este o simpla perceptie. Nici nu ne este dat asa, pur si simplu, cum ne este data perceptia. El este chemat la viata printr-o activitate. La inceput avem impresia ca acest ceva este legat de ceea ce percepem drept sinea noastra. Dar, in ceea ce priveste semnificatia sa interioara, e deasupra acestei sine. El adauga perceptiilor particulare determinari conceptuale care au un raport intre ele si care constituie un tot intreg. Ceea ce acest "ceva" a dobindit prin autoperceptie este determinat la fel in mod ideal, si este opus obiectelor drept subiect sau "eu". Acest "ceva" este gindirea, iar determinarile ideale sint notiunile si ideile. De aceea, gindirea se exprima in primul rind in perceptia sinei; dar ea nu este numai subiectiva; caci sinea se indica drept subiect mai intii cu ajutorul gindirii. Aceasta raportare ginditoare asupra noastra insine este o determinare vitala a personalitatii noastre. Prin ea ducem o existenta pur ideala. Prin ea ne simtim fiinte ginditoare. Aceasta determinare vitala a existentei noastre ar ramine pur conceptuala (logica), daca ei nu i s-ar adauga si alte determinari ale sinei noastre. In acest caz am fi niste fiinte a caror viata s-ar epuiza in stabilirea de raporturi pur conceptuale intre o perceptie si alta, intre acestea si noi insine. Daca numim cunoastere stabilirea unui asemenea raport bazat pe gindire, iar starea sinei noastre dobindita prin acelasi raport o numim starea de a sti, atunci ar trebui sa ne consideram - in caz ca presupunerea de mai sus s-ar implini - o fiinta exclusiv cunoscatoare si stiutoare.
Dar presupunerea de mai sus nu se implineste. Noi raportam perceptiile la noi insine nu numai in mod ideal, prin notiuni, ci si cu ajutorul sentimentelor, asa cum am aratat. Deci, nu sintem fiinte cu un continut de viata pur conceptual. Realistul naiv vede chiar in viata de sentimente o viata mai reala a personalitatii decit in elementul pur ideal al starii de a sti (cunostintei). Si, din punctul sau de vedere, el are perfecta dreptate cind judeca lucrurile in acest fel. Caci sentimentul este la inceput, in domeniul subiectiv, ceea ce in domeniul obiectiv este cunoasterea, perceptia. Fiindca, potrivit principiului fundamental al realismului naiv, tot ceea ce poate fi perceput este real, de aceea sentimentul este chezasie pentru realitatea propriei noastre personalitati. Dar daca monismul amintit aici vrea sa-si reprezinte sentimentul ca pe o realitate desavirsita, el trebuie sa acorde si acestui sentiment completarea pe care socoteste necesar a fi acordata perceptiei. Pentru acest monism sentimentul este o realitate nedesavirsita, care, in forma ei primara, in forma in care ne este dat, nu contine inca pe cel de al doilea factor al sau - notiunea sau ideea. De aceea in viata atit sentimentul cit si perceptia apar intotdeauna inaintea cunoasterii. Mai intii avem sentimentul existentei, si abia in decursul treptatei noastre evolutii cucerim punctul unde apare in propria noastra existenta notiunea sinei noastre, simtita in mod obscur. Ceea ce, pentru noi, apare abia mai tirziu, este insa de la bun inceput legat in mod inseparabil de sentiment. Datorita acestei imprejurari, omul naiv ajunge la credinta, ca in simtire existenta i se prezinta direct, iar in cunostinta i se prezinta numai indirect. De aceea, dezvoltarea vietii de simtire este, pentru el, cel mai important lucru. El crede ca ajunge sa inteleaga sensul lucrurilor din lume abia dupa ce le primeste in simtirea sa. Nu cauta sa faca un mijloc de cunoastere din cunostinta, ci din sentiment. Fiindca sentimentul este ceva absolut individual, ceva asemanator perceptiei, aceasta filosofie a sentimentului declara un principiu - care are semnificatie numai in cadrul personalitatii sale - drept principiu universal. El cauta sa patrunda intreaga lume cu sinea sa. Ceea ce monismul amintit aici cauta sa inteleaga cu ajutorul notiunilor, adeptul filosofiei simtirii cauta sa dobindeasca cu ajutorul sentimentului si considera aceasta legatura a sa cu obiectele ca fiind mai directa.
Curentul filosofic pe care l-am caracterizat aici - filosofia sentimentului - este denumit adeseori mistica. Eroarea unei conceptii mistice la temelia careia sta numai sentimentul consta in faptul ca ea vrea sa traiasca ceea ce ar vrea sa stie, ca vrea sa ridice un principiu individual - sentimentul - la rangul de principiu universal.
Simtirea este un act pur individual, o raportare a lumii exterioare la subiectul nostru, in masura in care acest raport isi gaseste expresia intr-o traire pur subiectiva.
Exista si o alta manifestare a personalitatii omenesti. Eul participa, prin gindire, la viata universala. Cu ajutorul ei, el raporteaza, in mod pur ideal (conceptual), perceptiile la sine insusi, iar pe sine insusi - la perceptii. In sentiment, eul traieste un raport al obiectelor fata de subiectul sau; in vointa se petrece contrariul. In vointa avem in fata noastra tot o perceptie, si anume perceptia raportului individual dintre sinea noastra si obiect. Ceea ce in vointa nu este un factor pur ideal, este la fel un simplu obiect de percepere, ca oricare alt lucru din lumea exterioara.
Cu toate acestea, realismul naiv crede ca si aici are de a face cu o existenta mult mai reala decit aceea pe care o putem dobindi prin gindire. Pentru el, vointa este un element in care el vede, in mod direct, o desfasurare, o realitate cauzala, in contrast cu gindirea care cuprinde aceasta desfasurare abia in notiune. Ceea ce savirseste eul prin vointa sa reprezinta, pentru o astfel de conceptie, un proces pe care omul il traieste in mod direct. Adeptul acestei filosofii crede ca a descoperit in vointa un punct adevarat de plecare in dezvaluirea procesului universal. In timp ce toate celelalte fenomene pot fi urmarite numai din afara, prin perceptie, el crede ca in vointa ne este dat un fenomen real care poate fi trait in mod absolut direct. Forma de existenta in care i se infatiseaza vointa, inauntrul sinei sale, devine pentru el un principiu adevarat al realitatii. Propria sa vointa i se infatiseaza ca un caz special al procesului universal general, iar acesta din urma ii apare, prin urmare, ca vointa generala. Vointa devine principiul universal, asa dupa cum in mistica sentimentului sentimentul devine principiu de cunoastere. Acest fel de a concepe lucrurile se numeste filosofia vointei (teism). Ea face - dintr-un element care poate fi trait numai in mod individual - un factor constituant al lumii.
Asa dupa cum mistica sentimentului nu poate fi numita stiinta, tot asa nu poate fi numita stiinta nici filosofia vointei. Caci atit una cit si cealalta afirma ca lumea nu poate fi inteleasa pe o cale conceptuala. Alaturi de principiul ideal al existentei, ambele pretind si un principiu real. Si, in parte, acest lucru este indreptatit. Dar, fiindca pentru sesizarea acestor doua principii - asa-numite reale - dispunem de un singur mijloc, de perceptie, afirmatia misticei sentimentului si aceea a filosofiei vointei poate fi formulata si in felul urmator: avem doua izvoare ale cunoasterii, cel al gindirii si cel al perceptiei, dintre care acesta din urma ni se infatiseaza ca traire individuala in sentiment si vointa. Dat fiind faptul ca ceea ce emana dintr-un izvor - trairile - nu poate fi primit de catre aceste doua conceptii direct in sfera celuilalt izvor, cel al gindirii, cele doua moduri de cunoastere - perceperea si gindirea - ramin separate, fiinteaza una linga cealalta, fara ca intre ele sa existe o mijlocire mai inalta. Alaturi de principiul ideal, la care se poate ajunge prin cunostinta, in lume trebuie sa mai existe inca un principiu, un principiu real, pe care nu-l putem cuprinde cu gindirea. Cu alte cuvinte, mistica sentimentului si filosofia vointei sint tot un realism naiv, fiindca atit una cit si cealalta sustin afirmatia: ceea ce percepem direct este real. Fata de realismul naiv propriu-zis, ele mai comit inconsecventa ca fac dintr-o anumita forma a perceperii (simtirea si vointa) un mijloc exclusiv de cunoastere a existentei, cu toate ca acest lucru il pot face numai daca adera la principiul general: ceea ce percepem este real. Prin urmare, ele ar trebui sa acorde aceeasi valoare de cunoastere si perceperii exterioare.
Prin faptul ca filosofia vointei transpune vointa si in acele sfere ale existentei in care aceasta nu poate fi traita in mod direct asa cum poale fi traita in sfera propriului nostru subiect, ea devine realism metafizic. Ea admite, in mod ipotetic, un principiu in afara subiectului, pentru care trairea subiectiva este singurul criteriu al realitatii. Filosofia vointei, ca realism metafizic, cade sub indicenta criticii din capitolul anterior, care trebuie sa recunoasca si sa invinga momentul plin de contradictii al fiecarui realism metafizic si sa recunoasca faptul ca vointa este un fenomen general al lumii numai in masura in care ea se raporteaza in mod ideal la restul lumii.




Adaos la noua editie (1918). Dificultatea de a observa gindirea, in fiinta sa, se afla in imprejurarea ca atunci, cind sufletul examinator isi indreapta atentia asupra acestei fiinte, ea se sustrage cu prea multa usurinta examinarii. In acest caz sufletului nu-i ramine decit o abstractie moarta, cadavrul gindirii vii. Daca avem in vedere numai aceasta abstractie, ne vedem usor constrinsi a pasi pe tarimul "plin de viata" al misticei sentimentului sau chiar si pe acela al metafizicii vointei. Vom gasi ciudat ca cineva sa incerce a cuprinde fiinta realitatii in "simple ginduri". Dar, cel care reuseste ca intr-adevar sa aiba viata in gindire, va recunoaste ca bogatia launtrica si experienta - plina de liniste si, in acelasi timp, de un dinamism launtric - a unei vieti in gindire nu se pot nici macar compara cu urzirea pura de sentimente sau cu contemplatia elementului vointa, ca sa nu mai vorbim de faptul ca acestea din urma nu pot fi puse deasupra gindirii. Tocmai datorita bogatiei ei, datorita plenitudinii interioare a trairii, ne apare contraimaginea ei in constienta obisnuita sufleteasca drept moarta, abstracta. Nici una dintre activitatile sufletului omenesc nu poate fi rastalmacita cu atita usurinta ca gindirea. Vointa si simtirea incalzesc sufletul omenesc chiar si in amintirea starilor lor originare. Gindirea, dimpotriva, atunci cind traieste numai in amintire, mult prea usor ne lasa rece; ea face impresia ca secatuieste viata sufleteasca. Aceasta nu este insa decit o umbra a adevaratei sale realitati, o accentuata umbra a unei realitati luminoase si calde, care inunda si patrunde lumea fenomenala. Aceasta penetrare are loc cu ajutorul fortei ce izvoraste in insasi activitatea ginditoare si care este forta iubirii de natura spirituala. Nu ne este ingaduit a obiecta ca, cel care vede, in acest fel, iubire in gindirea activa, nu face altceva decit sa transpuna in sfera acesteia un sentiment - pe cel al iubirii. Caci, aceasta obiectie este, de fapt, o confirmare a lucrurilor pe care le-am prezentat aici. Cel care se indreapta spre gindirea ca fiinta, intilneste atit sentimentul cit si vointa, pe acestea din urma chiar in realitatea lor profunda. Cel care isi abate atentia de la gindire si se indreapta "numai" inspre simtire si vointa, pierde din ele adevarata realitate. Cel care vrea sa traiasca intuitiv in gindire, va avea si trairea in sentiment si in vointa. Cu totul alta este insa atitudinea pe care o ia fata de aceasta problema mistica sentimentului si metafizica vointei. Acestea din urma ajung prea usor sa conchida ca ele stau in realitate si ca ginditorul intuitiv isi face "in gindurile sale abstracte" o imagine despre lume care este cu totul lipsita de caldura sentimentului, straina de realitate, intunecata si rece.






Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta