Printre curentele moderniste filosofice, existentialismul este cel mai popular pentru ca se potriveste oarecum cu principiile acelei vremi. Era nevoie de ceva sa dea "autoritate" sau mai bine zis "autonomie" omului. c3b14bx
Pana in aceea vreme, filosofia populara era cea crestina, in care se sustinea ideea de creatie a omului de catre o forta superioara - Dumnezeu, si omul avea un suflet si un destin inca de la nastere. In alte cuvinte, esenta - sufletul, destinul... precede existentei. Noul curent insa zice exact contrariul, existenta precede esentei, omul se creeaza pe sine, isi face singur destinul. Asta ar inseamna credina in sine, si nu in Dumnezeu, deci lumea existentialistilor este una fara Dumnezeu adica: omul are libertatea absoluta, si in acelasi timp responsabilitate absoluta. Filosofii acelei vremi sustin insa ca omenirea avand libertate deplina nu ar cadea in anarhie totala, intr-o "implozie" datorata rautatii ci s-ar pastra spiritul moral si ar guverna astfel societatea. Faptul acesta insa este sustinut numai de filosofi, dar ei au deja o baza de principii, au moralitate insa reprezinta numai o fractiune din societate. Masa, cei care au puterea de actiune (datorita majoritatii) nu au asa ceva si nu si-au spus cuvantul in acest curent. Faptul acesta demonstreaza din start o slabiciune a bazei curentului existentialist.
Mitul lui Sisif este folosit pentru a exemplifica existentialismul. Sisif era "cel mai intelept om", iar pentru asta zeii l-au pedepsit punandu-l sa impinga un bolovan in sus pe un munte/deal. Pentru oamenii normali destinul lui Sisif s-ar parea tragic, fiindca si-a pierdut scopul in viata, scop care l-ar fi dus la ceva "dupa viata" ..rai sau iad. Astfel lumea lui Sisif s-a cocentrat toata acolo, nu mai avea viitor si trecut, doar un prezent facut de el, el era in control, destinul a fost "facut" de el... cel putin asta sustinea Camus. Dar in ansamblu, pedeapsa lui Sisif a fost aplicata de asa zisii "zei", deci nu si l-a facut singur, dar l-a provocat si e constient de acest fapt. Astfel exista o "pseudolibertate", o iluzie, insa indeajuns de satisfacatoare pentru un intelect dornic de constiinta si "autonomie".

Problema de baza a existentialismului este ca presupune o moralitate incorporata in om, un asa zis "Dumnezeu interior" cum este la Kant, o constiinta autoritara, dar acest element il putem considera o esenta, individuala, si atunci esenta PRECEDE existentei, deci doctrina existentialismului este gresita, datorita constructie bazata pe un fapt ignorat cel mai probabil din motive subiective. In orice caz, daca toti ar fi liberi, cel mai probabil ar tinde catre starea de "animal" - deja zidita in cultura umanitatii, decat catre starea de "supraom", descris de F. Nietche ( " Asa graita Zarahustra ). Problema este ca suproamenii, fiolosofii - cei "luminati" odata ce au disparut nu mai pot invata oamenii noi despre princepii, nu mai pot materializa constiintele lor facandu-i oameni din animale. Iar daca este vorba de fiolosofie, atunci este vorba de perioada de la inceputul omenirii pana in prezent, nu din momentul in care exista deja filosofi, deci daca ar fi fost asa, nu ar mai fi ajuns nici un om fiolosof, pentru ca nu ar fi avut de unde sa gaseasca singur, fara o esenta.