Cultura provine de la latinescul “cultura” care a fost folosit mai tarziu si in sensul de formare a spiritului si apoi in sensul de distinctie si rafinament. Prin cultura s-a inteles asadar, activitatea de formare si dezvoltare spirituala a omului, de formare si dezvoltare a unor gusturi rafinate, apte sa inteleaga si sa perceapa marile valori care au rezultat din procesul creatiei umane. Inca de la inceput, prin cultura s-au inteles mai multe sensuri: s5c15ci
1.Cultura ca efort de educatie, facand sa rodeasca spiritul care nu se limiteaza la asigurarea de cunostinte, la instructie, ci cuprinde educatia in sens larg obtinuta prin invatamant si experientele personale ale individului. Cultura este deci rezultatul asimilarii cunostintelor dobandite de omenire si educatia pe care o primeste omul ca urmare a insusirii setului de valori creat de umanitate si a rezultatelor propriei experiente.
2.Cultura este privita ca rezultat al efortului omului de cunoastere, de transformare a naturii si de creatie, cu rezultatele sale eficiente de a fi realizat un spirit cultivat, de a-l fi deprins cu o cultura estetica, religioasa. Cultura este deci privita ca efort de cunoastere care are o eficienta in comportamentul, in starile atitudinale, in modul de organizare a vietii fiecarui individ. Omul cult este apt sa-si organizeze relatiile interumane pe baza unui sistem de valori acceptat de comunitate si integrat in tot ceea ce intreprinde individul.
3.Cultura se refera la idealul de viata al omului care nu se limiteaza la viata intelectuala, ci inseamna inflorirea persoanei in intregul sau. Omul cult are un ideal de viata spirituala care inseamna deopotriva o viata intelectuala intensa, o viata sociala angajanta, militanta pentru instaurarea unor valori culturale si morale, care sa aiba ca rezultat armonizarea intereselor oamenilor si realizarea solidaritatii lor in directia promovarii, progresului general al comunitatii. De-a lungul timpului, filosofi ai culturii, antropologi, ednologi, psihologi, sociologi, au propus numeroase definitii culturii. Astfel, Kroeber, antropolog american, impreuna cu alti colaboratori ai sai, dupa ce a analizat 164 de definitii ale culturii, a propus pe cea de-a 165 care este urmatoarea: ”cultura consta din modele implicite si explicite ale comportarii si pentru comportare, acumulate si transmise prin simboluri incluzand si realizarea lor in unelte. Miezul esential al culturii consta din idei traditionale aparute si selectionate istoric si in special din valorile ce li se atribuie. Sistemele de cultura pot fi considerate pe de o parte ca produse ale actiunii si pe de alta parte ca elemente ce conditioneaza actiunea viitoare”.
Rezulta: a.Definitia cuprinde comportamentul omului care este rezultatul acumularii unor valori si simboluri create de-a lungul timpului. b.Cultura cuprinde valori, simboluri spirituale dar si valori, realizari materiale, unelte, deci are cel putin 2 sfere, una spirituala si alta materiala. c.Cultura are un caracter integrator, realizarile generatiei de azi se integreaza in realizarile generatiilor anterioare. Cultura are un caracter cumulativ simbolic. Este produsul pe de o parte a actiunii omului, iar pe de alta parte a unor elemente care conditioneaza actiunea viitoare. Cultura are un caracter dinamic, o anumita procesualitate care rezulta din realizarea ideilor supuse selectivitatii istoriei. Autorul american si colaboratorii sai au privit cultura intr-o tripla relatie:
-ca relatia omului cu natura;
-ca relatia omului cu omul;
-ca relatia omului cu valoarea.
Eduard Sapir, un alt ganditor american, priveste cultura sub 3 sensuri:
1.Primul sens intelege cultura sub raport tehnic-etnologic, priveste cultura ca intruchipare a oricarui element, socialmente mostenit in viata materiala si spirituala a oamenilor. Cultura cuprinde asadar, tot ceea ce primim mostenire de la generatiile anterioare. In acest sens, cultura ii este proprie si omului primitiv care traieste si el intr-un univers social caracterizat printr-o retea complexa de habitudini, datini si atitudini conservate rational. Astfel de exemplu, dansul traditional exprima o anumita mentalitate, un anumit ritual, un anumit comportament practicat de oameni in perioadele anterioare ale evolutiei. Sarbatorile la randul lor, exprima apartenenta la un anumit sistem de credinte si practici religioase. Cultura in acest sens tehnic-ednologic, exprima anumite moduri de viata, obiceiurile si credintele care mentin coeziunea societati.
2.Cultura are intelesul de ideal conventional, de rafinament intelectual rezultat dintr-un anumit complex de cunostinte si experienta acumulata, care se constituie prin reactii tipice sau prin indelungata traditie. Cultura exprima idealul conventional de viata pe care tinde sa-l realizeze o anumita comunitate umana, intr-o anumita epoca a evolutiei sale. Exprima modul preferat al activitatii economice, modul preferat al comportamentului moral, modul preferat al organizarii relatiilor interumane, al organizarii institutionale si al modului de societate. Idealul de viata ca expresie culturala difera de la popor la popor. Putem vorbi de idealul de viata al poporului roman, german, american,. Rafinamentul intelectual nu are nimic comun cu snobismul, cu mimetismul cultural, cu complexele de diferite feluri care pot lua forma sclifoselii, maimutarelii, al cosmopolitismului. Cosmopolitismul este o forma veninoasa a rafinamentului intelectual si anume a rafinamentului neimplinit, care ia forma ploconirii. Cosmopolitismul are drept consecinta descompunerea, negarea valorilor culturale, spirituale ale unui popor. Cosmopolitismul a aparut inca din antichitate si s-a inteles prin el omul cosmosului, omul de circulatie universala care era identificat cu filosoful sau cu inteleptul care poate sa enunte adevaruri ce pot fi utilizate oriunde si oricand. Cu timpul, conceptul s-a degradat incepand cu epoca elenistica, in urma decaderii cetatilor antice grecesti si intrarii lor sub influenta imperiului persan al lui Alexandru Macedon Cuceritorul, si-a prezentat propriile valori culturale, religia indeobste, ca forma spirituala superioara culturii si religiei grecesti. In felul acesta s-a facut opera de transferare a valorilor culturale spirituale ale poporului persan inspre poporul grec, ale carui valori culturale au inceput sa fie negate, minimizate. Zeii greci au inceput sa fie inlocuiti cu zeii Persiei. Filosofia persana a dorit sa ia locul filosofiei grecesti. Este momentul in care intra in anonimat marile scoli filosofice ale Greciei, Scoala lui Platon si cea a lui Aristotel.
3.Al treilea sens este cel mai greu de definit, intrucat este o imbinare a primului sens care pune pe primul plan valorile spirituale ale grupului, efortul comun si cel de-al doilea care accentueaza actiunea factorului de selectie in procesul formativ al culturii.
Prin acest inteles, cultura este redusa la arta, religie, stiinta, excluzand anumiti factori materiali care pot ocupa un loc decisiv in ansamblul culturii. Indiferent de modul in care a fost definita cultura, definitiile care au fost formulate au surprins daca nu in totalitate, macar in parte caracteristici ale acesteia. Astfel cultura intruchipeaza unele elemente sociale constituite si transmise prin efortul comunitatii, exprima aspectul cumulativ al cunoasterii si experientei, atitudinea selectiva fata de valorile trecutului in functie de cerintele, preferintele si aptitudinile individului. Cultura afirma un subiect national, aflat pe o anumita treapta evolutiva a istoriei cu un anumit ansamblu de trasaturi psihice prin a caror manifestare activa in planul creatiei se ofera creatiilor culturale o anumita specificitate, originalitate.
Cultura deci este specifica unui anumit popor, dar nu este creata si faurita intr-o izolare totala sau cvasitotala de elementele, valorile si creatiile culturii universale. In orice cultura nationala exista elemente ale culturii universale. Cultura este deci o intrepatrundere de elemente nationale originale si elemente universale.
Ganditori romani cu privire la conceptul de cultura
Dimitrie Gusti -; sociolog roman, fondatorul scolii monografice de la Bucuresti, se referea la cultura in 3 sensuri:
-cultura obiectiva pe care o definea ca fiind sistemul de bunuri culturale care formeaza stilul unei epoci. De exemplu un cod legislativ -; Codul lui Abudali, o poezie -; Luceafarul lui Eminescu, o melodie -; Desteapta-te romane, o descoperire stiintifica- Teoria relativitatii a lui Einstein, un sistem filosofic -; sistemul kantial.
-cultura institutionala care cuprinde totalitatea regulilor pe care institutiile sociale le instituie la un anumit moment dat . Ex: regulile instituite de stat, de biserica, de obiceiuri, de traditii.
-cultura personala care este definita ca “proces de vesnica miscare si devenire, atitudinea persoanelor fata de opera de cultura, adica raportul trait - viu de activitate intre persoanele de cultivat si valoarea de cultura”.
Procesul de cultura personala consta in indrumarea individului in sfera valorilor culturale a unui timp si in eliberarea sa din aceasta sfera prin creatii noi de valori.
Marele nostru poet national, Mihai Eminescu, apreciaza printr-un set de deferente deosebirea care exista intre cultura si civilizatie. In conceptia poetului, civilizatia unui popor se exprima prin realizarile sale tehnice-industriale, progresul material, progresul cultural prin care se asigura dezvoltarea omnilaterala a tuturor facultatilor si aptitudinilor umane, a tuturor valorilor spirituale. Precizand continutul conceptului de civilizatie, Eminescu spune: “Gradul de civilizatie al unui popor nu se masoara dupa numarul botinelor lustruite, a frazelor frantuzesti si a gazetelor, ci dupa aptitudinea lui de a supune puterile oarbe ale naturii scopurilor omului. Cu cat omul este stapan pe vant, pe apa, pe abur si-si face din ele slugi muncitoare, cu atat civilizatia este mai inalta, cu cat omul stapaneste mai mult asupra omului, cu atat barbaria este mai mare”.
Civilizatia adevarata il are in centrul preocuparilor pe om, pentru ca toate aptitudinile fizice si morale ale omului sa se dezvolte prin munca, inteligenta si combinata. Este vorba ca toate aptitudine unui popor sa se dezvolte, nu sa degenereze si sa condamne poporul intreg la un singur soi de munca. Civilizatia reprezinta opera prin care omul se poate dezvolta, se poate perfectiona, isi poate afirma mai deplin si mai eficient resursele creative si isi mareste domeniul manifestarii libertatii sale. Masura civilizatiei unui popor este “dibacia sa de a substitui fortei musculare agenti naturali, de a crea si intrebuinta masini”. Eminescu atragea atentia asupra pericolului pe care il prezinta importul de civilizatie. Adevarata civilizatie a unui popor, sustine el, nu poate fi o civilizatie de imprumut, nu se poate baza pe adoptarea necritica, mecanica de legi, forme, institutii, independent de nevoile, aptitudinile si telurile proprii ale poporului nostru. Civilizatia autentica prin continutul sau este aceea care se bazeaza pe criterii de valoare raportata la idealul dezvoltarii depline a omului si “consista in dezvoltarea naturala, organica a propriilor puteri, a propriilor facultati ale sale. Nu exista o civilizatie umana generala accesibila tuturor oamenilor in acelasi grad si in acelasi chip, ci fiecare popor isi are civilizatia sa proprie, desi in ea intra o multime de elemente comune si altor popoare”. Eminescu este adeptul producerii civilizatiei proprii prin efort propriu, dar nu adopta o atitudine exclusivista fata de civilizatia si cultura altor popoare. El considera ca fiind absolut necesara insusirea culturii si civilizatiei universale, este de acord si sustine transferul de valori din alte culturi spre cultura noastra, dar cu conditia ca toate acestea sa aiba loc intr-un proces de asimilare organica si nu printr-o atitudine de altoire cu orice pret a unor valori care nu satisfac interesele si idealurile proprii. Eminescu a subliniat rolul hotarator al economicului in dezvoltarea civilizatiei proprii. Astfel el spunea “conditia civilizatiei statului este civilizatia economica, a introduce formele unei civilizatii straine fara sa existe corelativul economic, e curat munca zadarnica”.
Civilizatia si cultura au un caracter cumulativ, fiecare operatie se foloseste de rezultatele dobandite de generatiile anterioare, dar apropierea aceasta este posibila numai printr-o noua munca. Civilizatia omeneasca, sustinea Eminescu, incepe oarecum din nou si din fundament orice generatie noua, care trebuie sa-si castige prin propria memorie si judecata atat cunostintele anterioare cat si sa le creeze pe cele noi.
Continutul unei civilizatii, spune Eminescu, nu poate fi decat rezultatul muncii prestate de societate: “nici ziare, nici legi, nici academii, nici o organizatie asemanatoare cu cele de mai sus nu sunt in stare de a inlocui munca si o stare de lucruri care nu se intemeiaza pe ea, o fanstamagorie care va dura mai mult sau mai putin, dar se va face fum la suflarea rece-i realitati”. Munca este izvorul, baza libertatii, culturii, civilizatiei.
In aceasta privinta, Eminescu spunea: “cine crede ca prin profesarea unei serii de fraze a inlocuit munca, deci libertatea si cultura, acela se prenumera fara sa stie printre parazitii societatii”. In viziunea poetului, civilizatia este o conditie necesara, sinegvalom a oricarei propasiri sociale si de binefacerile ei trebuie sa se bucure intreaga societate nu doar o minoritate privilegiata: “Civilizatia unui popor consta cu deosebire in dezvoltarea acelor aplicatii umane, in genere, care sunt neaparate tuturor oamenilor care trebuie sa constituie fundamentul, directiva a toata viata si a toata activitatea omeneasca, caci clasa inteligenta numai nu constituie o civilizatie care e si trebuie sa fie comuna tuturor paturilor natiunii”. Eminescu considera asadar, civilizatia, rodul activitatilor comune pe care le desfasoara o populatie intr-un anumit moment al evolutiei sale si din care rezulta supunerea fortelor naturii si satisfacerea intereselor comunitatii care depind de nivelul cultural in ultima instanta.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea unul dintre cei mai mari carturari romani, istoricul A.D. Xenopol, a fost preocupat de definirea elementelor nationale care compun cultura, limba, dreptul si moravurile, literatura si traditiile, artele frumoase.
Deci o cultura nationala presupune in conceptia istoricului roman, prezenta si perfectionarea limbii, dezvoltarea stiintei dreptului, existenta unei morale constituite dar perfectibile, crearea unei literaturii proprii nationale, dezvoltarea artelor frumoase: muzica, pictura, arhitectura, sculptura, cultivarea traditiilor. “Cultura nationala a unui popor consta mai intai de toate, in pastrarea, dezvoltarea si cultivarea limbii sale, apoi in regularea raporturilor indivizilor sai, atat a celor de drept cat si a celor de moravuri dupa formele ce sufletul sau a dezvoltat pentru implinirea lor in cercetarea trecutului sau ca popor cu existenta particulara in asta lume pentru a intelege prezentul si a intrevede viitorul in fine in cultivarea artelor si literaturii, ca tot ce este frumos si original in sufletul sau sa se rezolve si sa se produca in lumea exterioara. Deci importanta nemijlocita a culturii nationale este sa mentina si sa dezvolte pe un popor la constiinta de sine la viata nationala”.
Conceptia despre cultura nationala a lui Xenopol se articuleaza pe urmatoarele idei verificate istoric:
1.Popoarele au o existenta specifica. Aceasta existenta genereaza idealuri, aspiratii, scopuri specifice din care rezulta identitatea unui popor.
2.Cultura nationala trebuie sa reflecte trecutul specific al poporului din eforturile caruia a fost zamislita cultura. In trecutul istoric al unui popor se regasesc germenii prezentului si viitorului sau.
3.Specificitatea existentei unui popor este continua, este permanenta, de aceea urmeaza sa fie cultivata in literatura, arta, traditie, morala.
Cultura nationala este expresia constiintei de sine a unui popor. Prin elementele de cultura nationala, un popor se adreseaza prin glas propriu universalitatii. Cultura nationala ajuta comunitatea sa dialogheze cu culturile si cu valorile create de celelalte popoare. In secolul nostru dezbaterile despre cultura si sensul civilizatiei au avut ca axa orientatoare, ideea care enunta un continut inedit “Gradul de civilizatie a unui popor se masoara prin capacitatea omului de supunere a fortelor naturii prin dezvoltarea aptitudinilor si fortelor creatoare omenesti.”
In istoria civilizatiei romane moderne, Eugen Lovinescu descifreaza sensul si directia necesara a evolutiei Romaniei moderne. Eugen Lovinescu critica romantismul antiorasenesc, traditionalismul inteles ca un curent de idei diversificat dar refractar fata de dezvoltarea civilizatiei. Eugen Loviescu critica acele atitudini exprimate de o parte a intelectualitatii romanesti si a politicienilor din vremea sa care considerau viata orasului ca decadenta, degeneratoare a spiritului de moralitate a poporului roman si preamareau virtutiile satului romanesc considerat un fel de bastion de citadela a romanismului pur si moralitatii desavarsite.
Civilizatia noastra, sustine Eugen Lovinescu, s-a dezvoltat in concordanta cu civilizatia occidentala. El considera ca factor de regres si stagnare tot ce tine de cultura bizantina, de ortodoxism si de traditii orientale. In schimb, Lovinescu exprima parerea ca orice progres al culturii romane este un produs al contactului cu apusul incepand cu influenta cusita (pusita) din secolul XV, cea care ne-a dat primele traduceri religioase in limba romana; continuand cu influenta kalvina din secolul XVI, care avea sa ne dea cele dintai tiparituri romanesti, cu influenta culturii polone, considerate a fi de extractie apuseana pentru ca este catolica, nu ortodoxa si pana la influentele apusene sub forma curentului latinist din secolul XVIII sau a constiintei nationale din secolul XIX.
Secolul XIX este considerat secolul “descatusarii depline a poporului roman de sub robia influentelor rasaritene.” Pregatirea descatusarii s-a facut de secolele anterioare care au reprezentat o revolutie culturala, nationala si a revolutiei morala in teritoriile carpato-dunarene
In explicatiile sale Lovinescu, recurge la 2 principii:
-principiul interdependentei;
-principiul imitatiei.
Cu ajutorul acestor 2 principii isi sustine teza sa fundamentala “Civilizatia romana moderna este creatia influentelor apusene”. Imitatia si difuziunea imitatiei au fost principiul formativ al institutiilor noastre ca si a altor popoare si natiuni. Am imitat institutia regalitatii, institutia parlamentara, constitutia, codul legislativ apusean. Deci cultura romaneasca nu este decat reflexul imitatiei culturii apusene. Imitatia se afla la baza tuturor civilizatiilor, dar in mod inegal. In unele epoci are un caracter integral, global, pe cand in altele are un caracter de culegere si fixare a imitatiilor introduse pe cale revolutionara.
Intrand in polemica desfasurata in secolul XX cu privire la continutul notiunilor de cultura si civilizatie, Lovinescu spunea: “si pentru noi civilizatia reprezinta totalitatea conditiilor materiale dintre care lumina electrica, sina de cale ferata, sarma de telegraf, politie, regim juridic, economie, instructie obligatorie, vot universal si deci regim politic, pe cand cultura reprezinta totalitatea bunurilor sufletesti fie ele foarte morale si religioase produse ale veacurilor trecute, fie deprinderi sufletesti dobandite mai de curand “. Lovinescu face distinctie neta intre civilizatie si cultura, neintroducand in conceptul de cultura valorile materiale create de un popor. In viziunea sa, realizarile materiale ale unei comunitatii fac parte din civilizatie. In legatura cu raportul cultura-civilizatie, Lovinescu mentiona: “Drumul de la cultura la civilizatie nu este ireversibil, devenind conditiile vietii noastre, aceste bunuri materiale intra in deprinderi si se prefac cu timpul prin adaptare in valori sufletesti, cu alte cuvinte, civilizatia se transforma in cultura.” Tezele lui Lovinescu au fost contestate in vremea aceea de catre conservatori si traditionalisti si mai ales de revista “Gandirea” care a fost condusa si la care a colaborat mult timp un reprezentant de seama al filosofiei romanesti, Nichifor Crainic. Teza sincronizarii noastre cu apusul a fost denuntata ca un atentat impotriva specificului national, iar sustinatorii ei drept corupatori ai tinerelor generatii romanesti.
Lovinescu a fost denumit in epoca teoreticianul maimutei imitatoare. La fel este considerata deficitara conceptia sa prin care minimaliza rolul factorului bizantin rasaritean in morfologia de creare a spiritualitatii romanesti asezata exclusiv sub semnul latinitatii.
Constantin Radulescu Motru unul dintre cei mai de seama filosofi romani din perioada interbelica, privea cultura nu in lumina unui imobil si misterios specific national rupt de realitatile nationale si sociale concrete ci din perspectiva ei civilizatoare si umanizatoare. Cultura este considerata ca fiind capacitatea omului de a stapani natura, modul in care omul continua umanizarea “Istoria inaintarii si raspandirii omului asupra naturii determina in genere gradul de cultura sociala, prin mijlocirea instrumentelor omul se elibereaza de sub tirania mediului cosmic, facandu-si munca mai spornica si mai usoara”. Cultura are deci o functie practica in sensul ca prin realizarile sale omul stapaneste si transforma natura, isi realizeaza interesele si aspiratiile.
Mai departe Radulescu Motru atragea atentia ca dezvoltarea inteligentei nu se poate concepe fara dezvoltarea tehnologiei, precum nici dezvoltarea culturii unui popor fara dependenta intima intre evolutia constiintei sale sociale si transformarea lumii materiale. Motru a sesizat functiile culturi: a.Cultura este conditie fundamentala pentru iesirea popoarelor din barbarie. b.Prin cultura faptele omenesti dobandesc un inteles mai inalt, devin istorice. c.Lipsite de cultura popoarele sunt lipsite de istorie fiindca nu au un criteriu care sa stabileasca valoarea evenimentelor petrecute. d.Prin cultura societatea dobandeste constiinta rostului sauin istorie si se diferentiaza de celelalte societati.
Filosoful considera ca problema de fond a civilizatiei consta in cunoasterea conditiilor detasarii omului de viata animata, utilizarii rationale a bogatiilor mediului cosmic, in selectarea tendintelor afective si atractia spre incercarile originale si imaginare ale ratiunii. Cultura exclude uniformizarea si mai ales uniformizarea din productie. Un popor care ar produce pe acelasi tipar in vecii vecilor, acela nu s-ar putea numi un popor ,cultura incepe de cand se asigura un plus de viata ideala, adica de originalitate.
Motru considera ca un popor cult este acela care reuseste sa diferentieze si sa varieze productia. Un popor care isi orienteaza productia spre cateva domenii este un popor predestinat inculturii. Treptele culturii sunt trepte ale umanizarii. Productia, activitatea economica este un element important al culturii. Nivelul de cultura al unui popor este exprimat si de originalitatea culturii sale prezenta si in activitatea de productie. Un popor cult este acela care creeaza noi domenii ale activitatii de productie.
Conceptia lui C.R.Motru asupra culturii si civilizatiei cuprinde o serie intreaga de elemente valabile si in constructia culturala contemporana in care este angajat poporul roman.