Introducere d8e17ec
In articolul lui intitulat Ce poate fi cognitia, daca nu computatie? van Gelder incearca “sa descrie si sa motiveze conceptia dinamica suficient spre a arata ca ea se ridica in fapt la o conceptie alternativa a cognitiei, si inca una care este in modcurent viabila, ...”(van Gelder, 1995, p347). Eliasmith considera pana si aceasta modesta pretentie implica dificultati teoretice care impiedica simpla ei acceptare. Spre a loca conceptia dinamicista a cognitiei in domeniul stiintelor cognitive, van Gelder identifica relatiile dintre rivalii principali curenti:
“conceptiile computationale, conexioniste si dinamice(p. 345)2. El sustine conexionismul ca fiind o subcategorie a unei clase mai largi a sistemelor dinamice(p.370). Mai mult, pretinde ca agenda dinamicista este intr-adevar un nou program de cercetare care este curent viabil si care este strict opus abordarii traditionale computational/reprezentationale(p. 345). Eliasmith va argumenta ca programul dinamicist al lui van Gelder nu subsumeaza convingator conexionismul, si nici nu este o alternativa fata de abordarile conexioniste sau computationale. Totusi, van Gelder a reusit sa ilustreze importanta teoriei sistemelor dinamice ca o unealta matematica pentru decrierea comportamentelor sistemice, comlexe-exact acele comportamente expuse de multe retele conexioniste. In alte cuvinte, proiectul mai larg al lui van Gelder esueaza, dar discutia lui ilumineaza consideratii relevante stiintelor cognitive curente. In evaluarea pozitiei lui van Gelder, Eliasmith va demonstra efectele aplicarii gresite a termenului computational. Subsecvent, autorul va arata ca van Gelder construieste o relatie ambigua intre guvernatorul centrifugal(exemplarul dinamicist) si mintea umana. Din aceasta relatie, van Gelder merge mai departe spre a identifica caracteristicile importante ale conceptiei dinamiciste a cognitiei, si mod particular le rolului reprezentarii. Eliasmith critica si intemeierea lui van Gelder pe teoria oscilatorie motivationala(MOT) a lui Busemeyer si Townsend (1993) ca un exemplar empiric al dinamicismului.

2-Definitia Computatiei

Utilizarea neortodoxa a lui van Gelder a termenului computational ii permite sa introduca distinctii teoretice artificiale. Specific, el bisectioneaza stiintele cognitive in tabara computationala si tabara noncomputationala. Bizuirea pe aceasta distinctie il facesa aserteze ca cognitia este “comportamentul unui anumit sistem dinamic(noncomputational)”(p. 358). Totusi, odata ce ne eliberam de aplicatia neconventionala al conceptului de computatie, aceasta asertiune este evident falsa. Van Gelder defineste un sistem computational dupa cum urmeaza(p.336):
Un sistem computational concret- un computer- este orice sistem ce realizeaza un sistem computational absract. Desi aceasta definitie explicita nu este nici excentrica, nici in particular contestabila in propriul ei drept, modul cum o aplica abordarilor computationale si conexioniste este. Van Gelder cauta sa-si foloseasca definitia unui sistem computational spre a caracteriza lucrarile unor cercetatori ca Newell, Simon, Chomsky si Anderson (Van Gelder si Port, 1995). In particular, Newell si Simon (1976) sunt citati de van Gelder ca stabilind definitiv “ipoteza computationalista” in modul urmator:
Siatemele cognitive naturale sunt inteligente in virtutea faptului ca sunt sisteme simbolice fizice de tipul potrivit. Totusi, “ipoteza computationala” este termen impropriu pentru o conjectura specifica, Newell si Simon se refera la ea ca Ipoteza Sistemelor Simbolice Fizice. Mai de graba decat sa egaleze compuatatia cu manipularea simbularea, cum face van Gelder, Newell si Simon inteleg un sistem simbolic ca fiind o forma specifica a unui sistem computational universal (ex. o Masina Turing). Un sistem compuational universal este definit de Newell ca posedand caracteristici incluzand memoria, simbolurile, si operatiile (1990, p.77). Totusi, cognizerii naturali(ex. sistemele simbolice) sunt definite de simbolisti, nu simplu ca sisteme computationale, ci ca : “sisteme simbolice care sunt cel putin aproximari modeste ale sistemelor de cunoastere.”(Newel, 1990, p. 113). In alte cuvinte, Newell distinge tipul de computer considerat necesar sa manifeste cognitia(ex. unul care va “furniza un mijloace spre a construi sisteme reprezentationale”) din familia computerelor universale(Newell, 1990, p.68). Aceste sisteme reprezentationale sunt, pentru Newell, strict sisteme simbolice-nu ssteme computationale(Newell, 1990, p.76). De aceea, este precis sa ne referim la computationalistii lui van Gelder ca simbolisti. Totusi, aderenti la conexionism se interpreteaza pe ei insisi ca angajati intr-o viziune computationala a mintii; conexionisti chintesentiali ca Churchland si Sejnowski (1992) i-si intituleaza cartea lor Creierul Computational. In aceasta lucrare, Churchland si Sejnowski detaileaza preocuparea conexionista fata de dinamica complexa si cu toate acestea adreseaza sincer probleme computationale: “Utilizand cadrul dinamic, putem incepe sa producem retele nonliniare spre a intelege capabilitatilealori, si cel mai important, spre a avea o intuitie despre cat de utila este proiectarea retelelor pentru rezolvarea problemelor computationale”(Churchland si Sejnowski, 1992, p. 89). Mai degraba decat sa recurga la folosirea computatiei in sensul limitat al lui van Gelder, ei folosesc o conceptie mai conventionala- desi este una care nu contrazice definitia explicita a lui van Gelder- si definesc computerul ca “un mecanism fizic cu stari fizice si cu interactiuni cauzale rezultate in tranzitiile dintre acele stari”(Churchland si Sejnowski, 1992, p. 66). Sub aceasta conceptie, conexionistii implementeaza in mod clar sisteme computationale abstracte si astfel, prin definitia proprie a lui van Gelder(p. 366), ei vad mintea ca un computer. Deaceea, unde simbolistii sugereaza ca cognizerii sunt computere manipulatoare de simboluri, conexionistii pun retele distribuite, dinamice intr-un efort de a determina “ce tipuri de computere sunt sistemele nervoase” (Churchland and Sejnowski, 1992, p. 61). Evident, atat conexionistii cat si simbolistii definesc computatia mult mai larg decat van Gelder. Ambele tabere pretind ca examineaza un tip specific de computatie, si ambele privesc privesc pe cealalta ca fiind computational3 - dezacordul apare ca un rezultat al unei diferente in tip(type) si nu ca un rezultat al unei diferente de categorie(kind) . Desi definitia lui van Gelder a unui sistem computational nu este in sine eronata, aplicatia ei la abordarile cognitive este: nu exista o asemenea distinctie computational/non-computationala care sa fie aplicabila conexionismului si simnbolismului. Deaceea, conexionismul nu este natural inclus in clasa sistemelor schitate oarecum de guvernatorul centrifugal asa cum pretinde van Gelder(p. 370).

3 - Guvernatorul Centrifugal Watt

Van Gelder subliniaza o analogie intre guvernatorul centrifugal, dinamic, Watt si functionarea mintii umane spre a stabili validitatea abordarii lui dinamiciste (p. 358). Guvernatorul Watt este o masina cu aburi pentru controlul vitezei inventata de James Watt la sfarsitul secolului XVIII. Ea consta dintr-un ax legat de volantul principal al masinii. Axul are doua brate principale atasate de el care sfarsesc in substante(masses) mici. Pe masura ce volantul intoarce axul, substantele se misca spre exterior datorita fortei centrifuge. Miscarea bratelor este legata de supapa de admisie a masinii, in acea masina viteza este redusa pe masura ce axul este intors mai repede si bratele sunt mai spre exterior. Rezultatul este ca pe masura ce viteza masinii incepe sa creasca, bratele axului sunt forate spre exterior, inchizand supapa si incetinind masina. Incetinirea masinii permite bratelor sa se miste spre interior, deschizand supapa si crescand viteza masinii. Efectul global al guvernatorului Watt este mentinerea unei viteze constante a masinii in ciuda schimbarilor in incarcatura. Van Gelder intentioneaza ca guvernatorul Watt sa fie o exemplu paradigmatic al clasei sistemelor dinamice decare apartine mintea(p. 367, 369):
Ipoteza dinamica este, atunci , in stiintele cognitive exact contrapartea ipotezei computationale: sistemele cognitive ca oamenii sunt sisteme dinamice in sensul mentionat anterior , iar cognitia este evolutia in spatiul starilor acestor sisteme. Alternativ, dinamicistii sunt pretind ca modelul cel mai bun al aricarui proces cognitiv va fi unul tras dintr-o subcategorie dinamica de sisteme dependente de stare.

O examinare critica a ipotezei dinamice expune o serie de dificultati cu aceasta conceptie a cognitiei. Problema teoretica a carei rezolvare este cea mai presanta poate fi cel mai bine exprimata ca o intrebare: Ce relatie exista intre guvernatorul centrifugal si cognizerii naturali? In alte cuvinte, cum se presupune ca este creierul asemeni guvernatorului? Nu exista un mod evident in care guvernatorul centrifugal sau proprietatile lui sa poata corespunde complexitatii creierului uman. Totusi, exista trei moduri evidente in care guvernatorul poate fi relatat de cognitia umana:
Guvernatorul poate juca un rol comparabil cu cel al masinii Turing simboliste; el poate fi o unitate fundationala pentru modelarea cognitiei cum este neuronul conexionist; sau poate juca un rol analog in motivarea noilor conceptii posibile ale cognitiei. Van Gelder insusi pare sa favorizeze prima optiune dupa cum egaleaza brut rolul guvernatorului cu acela al masinii Turing din viziunea simbolista a mintii.(p.358):
Poate, sistemele cognitive sunt mult mai relevant similare guvernatorului centrifugal decat masinii Turing. Totusi, guvernatorul centrifugal este foarte deosebit de masina Turing(vezi Tabelul I).

Aceste diferente revela inadecvarea guvernatorului centrifugal pentru indeplinirea unui rol central pentru dinamistii care pun in paralel importanta masinii Turing la simbolisti. Fundamental, guvernatorul nu furnizeaza mijloacele spre a defini cantitativ o clasa relatata de sisteme cognitive. Fara aceasta abilitate este imposibil sa se determine daca sau nu un sistem dat este “relevant in mod similar” guvernatorului centrifugal, asa cum nu este o relatie formala, definitiva intre el si sistemele cognitive. Mai de graba, pretentia anterioara a lui van Gelder ar fi mai bine exprimata ca:
Poate sistemele cognitive fac parte din clasa de sisteme care expun dinamici complexe care nu pot fi efectiv capturate de o masina Turing. Aceasta propunere este satisfacatoare deoarece nu implica nici o similaritate improbabila intre rolurile masinii Turing si guvernatorul centrifugal, totusi ramane adevarata fata de proiectul lui van Gelder. Inabilitatea guvernatorului de a indeplini un rol de tipul-masinii Turing lasa pentru dinamicism doua optiuni pentru intelegerea relatiei dintre minte si guvernatorul centrifugal.
Posibilitatea secunda - acel guvernator este comparabil cu o unitate conexionista - poate fi respinsa. Nu numai ca van Gelder respinge explicit acest potential dar nici nu exista o justificare biologica sau de altfel pentru alegerea guvernatorului centrifugal ca o unitate de baza pentru modelarea comportamentului cognitiv(p. 371). Nu este o optiune justificata. Posibilitatea care ramane este ca guvernatorul centrifugal trebuie sa joace rolul unui analog, sau amodeliexemplar, al sistemelor cognitive naturale. Incercarile lui van Gelder de a fortifica rolul guvernatorului comparandu-l cu masina Turing sunt indica ezitarea lui de a atribui guvernatorului pozitia logic mai slaba a unui exemolu mai simplu. Totusi, lui van Gelder ii ramane numai aceasta optiune;este posibil sa trebuiasca sa claseze guvernatorul la statutul unui model exemplar dinamicist. Este intentionat sa sugereze proprietati pe care clasa sistemelor dinamice potrivite comportamentului cognitiv trebuie sa le aiba. Van Gelder plaseaza implicit guvernatorul in acest rol prin discutia a ceea el numeste “morale” ce pot fi trase dintr-o analiza a problemei guvernatorului centrifugal. Pe scurt ele sunt:
• 1. Tipuri fundamental diferite de sisteme pot indeplini aceleasi sarcini.
• 2. Credinta ca o sarcina cognitiva trebuie de un sistem computational(ex.simbolic) este falsa.
• 3. Sistemele cognitive pot fi dinamice in natura.
Totusi, niciuna dintre aceste “morale” nu este revolutionara. Analiza lui van Gelder n-a furnizat un nou insight in ce priveste functionarea cognitiva. Fara excceptie, aceste subiecte au fost frecvent disputate in literatura stiintelor cognitive:

• 1. Sistemele simbolice si conexioniste sunt fundamental diferite, si modeleaza sarcini cognitive similare(Newell, 1990; Churchland and Sejnowski, 1992).
• 2. Conexionistii cred ca sarcinile cognitive sunt indeplinite de retele conexioniste, nu de sisteme simbolice(ibid.; Pollack, 1990; Pouget and Sejnowski, 1990).
• 3. Multi conexionisti, inclusiv Churchland, Pollack, Meade, Traub, Hopfield, si Smolensky, sunt preocupati de o viziune dinamica a cognitiei (ibid.; Smolensky, 1988; Churchland, 1989). In consecinta, nu este nevoie sa se introduca guvernatorul centrifugal spre a aduce vreuna din aceste “morale” in atentia comunitatii stiintelor cognitive - ele au devenit evidente inca de la reintroducerea conexionismului la sfarsitului lui 1970. Chiar in ultimul rol posibil de model exemplar, guvernatorul nu prezinta o noua conceptie despre cognitie. Inevitabil guvernatorul centrifugal esueaza sa furnizeze intuitii teoretice sau o baza formala pentru acceptarea dinamicismului lui van Gelder ca o “conceptie alternativa a cognitiei”(p. 347).
4 - Reprezentarea Dinamicista

In ciuda limitatiilor guvernatorului centrifugal, van Gelder se bizuieste pe caracteristicile comportamentului guvernatorului centrifugal spre a oferi ceea ce el numeste alt “mod de a intelege procesele cognitive” (p. 345). Unul din cele mai intrigante aspecte ale discutiei lui van Gelder este insistenta lui ca guvernatorul, ca un exemplu cognitiv, nu este reprezentational: “unghiul bratului si viteza masinii sunt desigur intim relatate, dar relatia nu este reprezentationala”(p. 351). Van Gelder coansacra mult din sectiunea I spre afirmarea naturii nonreprezentationale a a guvernatorului centrifugal Watt. El se asigura ca “notiunea de reprezentare este este doar sortiment rau de unealta conceptuala spre a se aplica” (p. 353) unei descriptii a comportamentului dinamic al guvernatorului centrifugal. Alternativa descriptiei reprezentationale a guvernatorului este, de sigur, una dinamicista care se fundamenteaza pe matematica: “nu este nimic misterios despre aceasta relatie; este completsupusa descrierii matematice” (p. 353). Astfel, van Gelder considera ca o descriere eleganta a comportamentului guvernatorului poate fi furnizata de o ramura a matematicii numita teoria sistemelor dinamice. In masura in care concluzia lui van Gelder se relateaza de guvernatorul centrifugal, are dreptate. Totusi, nu este evident ca aceste aceleasi argumente se aplica intr-o maniera analoaga cognitiei.

S-a stabilit deja ca relatia dintre guvernatorul centrifugal si un agent cognitiv este mai curand ambiguoasa. Astfel, stabilirea oricaror legaturi explicative puternice intre comportamentul guvernatorului si cel al cognizerilor este nepotrivita. Pericolul unei asemenea rationari analogice sta in atribuirea aparenta a tuturor caracteristicilor a sursei analogiei (ex. guvernatorul centrifugal) tintei ei (ex.agentii cognitivi). Van Gelder cade victima in acest pericol cu conceptul de reprezentare.
Van Gelder este constient de soarta behaviorismului de la inceputul anilor 1960 si astfel realizeaza pericolul simplei atribuiri naturii nonreprezentationale a guvernatorului la cognizeri :
“ In masura in care abordarea neaga in intregime reprezentarea, sau ofera un susbstitut reprezentational mai slab, ea poate sa para condamnata” (p. 376). Astfel, van Gelder este obligat sa ofere o solutie acestei dificultati. Asa face, desi este una care contrazice direct cele mai valorizate caracteristici ale guvernatorului centrifugal. Solutia: include reprezentarea in modelele dinamice(p. 376). Cu aceasta sugestie, van Gelder si-a subminat argumentele in favoarea unei viziuni noncomputationale a cognitiei. Este misterios cum dorinta lui de a captura reprezentarea in modele noncomputationale poate fi conciliata cu convingerea lui ca: “ Aceste proprietati - reprezentarea, computatia, operatia secventiala si ciclica, si homuncularitatea - formeazaun grup mutual interdependent; un mecanism care poseda unul din ele le va poseda in mod standard si pe celelalte” (p. 351)5. Mai mult, metodele sugerate de van Gelder pentru capturarea reprezentarii in modelele dinamiciste sunt ad hoc:
“ reprezentarile pot fi traiectorii sau atractori de variate tipuri, sau chiar exotice ca transformarile aranjamentelor atractorilor pe masura ce se schimba parametrii de control a-i sistemului” (p. 377). Cu posibilitati atat de disparate ca si cele ale naturii reprezentarii dinamiciste, ar fi inconceptibil de dificil sa distingem comportamentul reprezentational de cel nonreprezentational - de ce n-ar fi guvernatorul centrifugal reprezentational sub o asemenea gama larga de posibilitati reprezentationale?
Van Gelder poate a realizat arbitrarietatea unei asemenea caracterizari a reprezentarii dinamice, in masura in care ofera un argument secund ca sa ne convinga ca perspectiva dinamica a cognitiei poate incorpora reprezentarea. Totusi, aceasta incercare este chiar mai suspecta: el pretinde ca modelele conexioniste reprezentatianale si o subclasa dinamicista, implementeaza curent o solutie care s-a dovedit eficienta(p. 376). Desi este adevarat ca modelele conexioniste sunt si reprezentationale si dinamice, ele nu sunt modele dinamice - ele sunt modele conexioniste si suporta putina legatura cu un guvernator centrifugal. Prin 1988, Smolensky a schitat o viziune conexionista-reprezentationala-dinamica a cognitiei: “Procesorul intuitiv este un sistem dinamic conexionist subconceptual care nu admite o descriptie completa, formala ,precisa de nivel subconceptual”(1988, p. 7). Astfel, pretentia ca modelele conexioniste pot fi descrise folosind teoria sistemelor dinamice este cu greu surprinzatoare; nici faptul ca retele conexioniste pot fi sisteme reprezentationale nu este surprinzator. Van Gelder se bazeaza exclusiv pe lucrarile unor conexionisti ca Pollack si Grossenberg (pp. 378, 375ff) spre a dovedi viabilitatea pozitiei dinamiciste pentru modelarea limbajului in particular si a cognitiei in general. Totusi, dependenta lui van Gelder de cercetarea conexionista, si incluziunea ei in clasa dinamica a modelelor, ii slabeste descriptia initiala a abordarii dinamice intr-un grad in care este indistinctibila de conexionism . In alte cuvinte, subsumarea conexionismului sub “ steagul dinamicist” (p. 375) este atat sarac motivata, deoarece retelele neurale nu sunt relatate de guvernatorul Watt, si self-anulatoare, deoarece includerea conexionismului in dinamism contrazice preocuparile(commitments)fundamentale ale dinamismului(ex. respingerea reprezentarii si a computatieiz).
5 - Teoria Oscilatorie Motivationala si Dinamismul

Spre a exemplifica ipoteza dinamica, van Gelder se inspira dintr-un model cognitiv expus de Busemeyer si Townsend numita teoria oscilatorie motivationala sau MOT(Busemeyer si Townsend, 1993; Townsend, 1992). Modelul este strans relatat de teoria campului deciziei a lui Busemeyer and Townsend (1993) si a fost dezvoltata spre a mima ambianta ciclica in decizia umana motivata. Teoria a fost intentionata sa justifice comportamentele legate de alimentare si a fost “ptrivit” sa includa urmatoarele patru aspecte: 1) motivatia; 2) consumul; 3) preferinta; si 4) actiunea in timp si spatiu real, bazata pe distanta(Townsend, 1992). Aceste subsisteme sunt inalt interconectate, descrise prin ecuatii diferentiale, si actionand in paralel intr-un mediu consistand dintr-un singur “obiect al dorintei”(ibid.)(vezi figura I).

Figura I: diagrama cursului-semnalului pentru MOT(adaptata de Townsend, 1993). Van Gelder arunca MOT in rolul unui model exemplar al dinamismului. Totusi, caracterizarea lui van Gelder a dinamismului nu este lipita de MOT. Mai mult, acceptarea lui MOT ca un model exemplar dinamic nu demonstreaza in nici un mod abilitatea modelelor dinamice de a descrie efectiv procesele cognitive de ordin-inalt. Contrar pozitiei dinamice a lui van Gelder, Townsend and Busemeyer pretind ca modelul si teoria lor sunt computationale si ca ele sunt strans aliate de descriptiile neurale: “ computatiile se presupune ca sunt realizate de un sistem neural subiacent”(Busemeyer and Townsend, 1993, p.444). Nu numai ca Busemeyer si Townsend violeaza criteriul noncomputational, dar ei sugereaza ca o asemenea modelare este cel mai bine folosita ca o descriptie dinamica a sistemelor conexioniste. Similar, asertiunea lui van Gelder ca ciclitatea este intima numai modelarii simbolice(p. 351) este violata de un scop fundamental al MOT, asa cum a fost ea explicit dezvoltata “in speranta mimarii mai mult sau mai putin a ambiantei ciclice naturale”(Townsend, 1992, p. 220). Totusi, MOT implica ecuatii diferentiale de dimensione fundamentala in descrierea comportamentului. Aceasta caracteristica, se pare , ca este suficienta pentru ca van Gelder sa o considere un model dinamic. El insista ca acest model va stabili viabilitatea dinamismului fiind aplicat la cognitia de ordin-inalt: “ Sa consideram procesul alegerii unei decizii dintr-o varietate de optiuni, fiecare fiind atat atractiva si avand si neajunsuri. Aceasta este desigur o sarcina cognitiva de ordin-inalt”(p. 359). Chiar autorii lui MOT pretind ca modeleaza un proces de decizie de nivel-inalt(Busemeyer and Townsend, 1993, p. 444): Cand este confruntat cu o decizie personala dificila, decizionatorul incearca sa anticipeze si sa evalueze toate consecintele posibile produse de fiecare curs al actiunii. Paradoxal, modelul care este efectiv oferit este unul al deciziei de a manca. Surprinzator, aceasta nu este o “decizie personala dificila”, nici nu este o “sarcina cognitiva de de nivel-inalt”. Mai de graba, modelul este unul ce se focalizeaza pe “conducerea biologica”(bilogical drives)(Townsend, 1992, p.221) Cum admite van Gelder mai tarziu(p. 361): MOT (teoria oscilatorie motivationala) permite modelarea variatelor proprietati calitative de tipul comportamentelor ciclice care se realizeaza cand circumstantele ofera posibilitatea satietatii dorintelor rezultate din motivatiile mai mult sau mai putin permanente; un exemplu evident este mancarea regulata in raspuns la foamea naturala recurenta. Orice lucru viu “experimenteaza” foamea naturala recurenta - se pare dubios sa numim o asemenea conducere biologica “cognitie de nivel-inalt” - si este chestionabil daca asemenea “decizii” sunt de aceleasi tip ca acelea intrigate in modelarea luarii deciziei umane.

Danila: “este clar ca autorul are o pozitie impartiala... “Experience, awarnes, counscious”...totul este o retorica ieftina care nu merita prezentata: cand un om i-a decizia de a manca glucoza nu carne, o poate face in virtutea cantaririi si cunoasterii constiente ca creierul foloseste ca sursa principala de energie glucoza...si altele. Tot articolul autorului este orientat inspre minimizarea rezultatelor dinamistilor si spre asimilarea lor, tiganeasca, in conexionism. Totusi, voi prezenta toata pozitia lui mai departe”.

Mai mult, suportul experimental pentru derivarea ecuatiilor care guverneaza acest proces de luare a deciziei sunt bazate pe cercetarea animalelor lui Miller (1959) si pe cercetarea oamenilor a lui Epstein si Fenz(1965);(Danila: dar lucrarea dinamista “The Engine of Awarness” pe care cercetare animala se intemeiaza?). Desi dinamistii, ca Brooks (1991), au creat roboti dinamici care expun comportamente impresionante, este incert daca asemenea reactii insectivor-similare vor reusi sa corespunda interactiunilor implicate in cognitia mamaliana. (Danila: diferenta este de buna seama esentiala nu una doar de grad de complexitate!Aceasta nu este in adevar stiinta ci retorica ieftina, tiganeasca!). Mai mult, este complet necunoscut daca asemenea sisteme, inclusiv MOT, vor fi capabile sa manuiasca uzul reprezentational al cognizerilor umani.(Danila: “The Engine of Awarness: Autonomous Snchronous Representations”,George McKee). Concluzia lui van Gelder ca: “Astfel nu se pune intrebarea daca cel putin anumite aspecte ale functionarii cognitive de nivel-inalt pot fi modelate folosind efectiv sisteme dinamice de tipul celor care pot fi iluminate prin referinta la guvernatorul centrifugal”(p. 362)este evident nesubstantiata.
6 - Concluzie

Van Gelder esueaza sa stabileasca dinasmismul ca o viziune alternativa a cognitiei. Distinctia computational/noncomputational pe care se bazeaza van Gelder spre a grupa conexionismul sub “steagul dinamismului” este o constructie artificiala. Ea nu serveste spre a clarifica distinctia dintre miscarile din stiintele cognitive si nici nu este sprijinita de simbolisti, conexionisti, sau chiar de autorii modelului MOT. Mai mult, incercarea lui van Gelder de a adauga consideratii teoretice importante(ex. reprezentarea) dinamismului i-l face sa-si contrazica caracterizarea pe care a dat-o initial abordarii. In consecinta, intemeierea lui van Gelder pe manipulare cidata a conceptului de computatie si pe un exemplu inadecvat, i-l cauzeaza sa cstriasca o viziune cognitiva care, desi implicand unelete matematice importante pentru modelarea mintii, cuprinde pretentii insuportabile. Van Gelder se bazeaza repetat pe reusite conexioniste pentru a-si sprijini asertiunile despre importanta dinamicii in modelarea cognitiva. Poate articolul sau este cel mai util privit ca sprijinind conjectura ca mult din cercetarea conexionista trebuie sa se focalizeze pe dinamica complexaa cognitiei. Nu dinamismul subsumeaza conexionismul ci rolul natural al sistemelor dinamice este cel al descrierii comportamentele de nivel-inalt si temporale ale retelelor conexioniste. Conexionismul nu este locat undeva la mijloc intre simbolism si dinamism nici nu este o mixtura instabila a celor doua abordari(p. 374). Mai de graba, se pare ca conexionismul este o combinatie potenta a angajamentelor dinamice si reprezentationale.