Care este intelesul intelesului? l9f3fs
Care este extensiunea inteligibilului?
Exista o unitate-inteles?
Ce importanta are aceasta problema?
Mi se pare ca, aceasta problema, pe de o parte, are importanta si, pe de alta parte, n-are importanta. Imaginativa un Einstein sau un alt savant care toata viata a gandit si a cercetat cu multa truda si graba dupa vreun adevar, care este depasit si umilit de un filosof, in virtutea faptului ca ultimul a tratat o problema mult mai fundamentala:problema naturii sau a unitatii intelesului. Sau un politician umilit de un filosof trufas in demintatea faptului ca domeniul sensului transcende transcendental domeniul sensului discursului politic… Cineva ar putea replica: aceasta unitate a intelesului nu este decat un fel de incaltaminte pentru omul de stiinta. Sau, au trecut mii de ani de cand omul utilizeaza sensul si intelesul, dar nimeni nu a rezolvat, in atata timp, nici cu un cot problema eradicarii imbatranirii. Gandirea si limbajul uman permit rezolvarea unei multimi nedefinite de probleme. Totusi, cel putin uneori, rezolvarea unor probleme pare mai dificila decat inventia limbajului...Dar, cand se pune problema unitatii stiintei, poate ca, problema intelesului devine importanta.
Stiinta, intr-adevar, nu poate sa aiba o intensiune transsensuala sau transinteligibila. Ori, se spune ca intensiunea determina extensiunea. Totusi, consider ca intensiunea nu este decat o extensiune de gradul doi, metaextensiune sau abstract-extensiune. Adica, extensiunea cuprinde un set de entitati cognitive (p.e., oameni, triungiuri, cuvinte, numere etc.) care au anumite caracteristici cel putin similare. Dar nu orice enunt cu sens sau inteligibil este stiintific... Chiar daca sensul si inteligibilitatea ar constitui o conditie necesara a stiintificitatii ele nu sunt si suficiente. Pentru exemplificare, enuntul viata este si nu este o forma de existenta a materiei nu poate fi stiintific in acelasi timp si comparativ cu acelasi criteriu.
Noncontradictia constitue deasemenea un criteriu logic aditional pe care trebuie sa-l indeplineasca stiinta. Mai mult, stiinta tinde sa se dezvolte spre o cunoastere precisa, cantitativ si procentual. Economia si precizia alcatuies deziderate ale stiintei.
Apoi, constructele noastre teoretice si/sau ipotetice trebuie comparate prin consecintele lor concrete cu experienta noastra fenomenala de ordinul unu. Stiinta matura presupune, nu doar utilizarea unor unitati-sens pentru a descrie observatia, organizarea si coordonarea unor programe teoretico-experimentale eficiente-inteligente. Si enunturile deceptive au sens si inteles...
Deaceea, problema stiintificitatii este mai cuprinzatoare si mai importanta decat problema sensului. Stiintificitatea nu este nici echiintensionala nici echiextensionala cu inteligibilitatea.
Credinta nu este o conditie suficienta a stiintificului sau a adevarului.
Faptul ca dogmele religioase pot cuprinde si anumite principii si idealuri morale acceptabile nu este o garantie a adevarului altor afirmatii ale lor (p.e., referitoare la originea universului sau a omului etc.).
Valoare etica nu constitue o conditie suficienta a valorii aletice adevar. Este aproape inimaginabil ca un om cu o minima cultura notionala generala stiintifica si epistemologica sa creada in adevarul unor texte ca geneza, chiar daca credinta oarba, insistenta, speranta etc. pot fi importante valori pentru supravietuire, reproducere si uneori chiar pentru reusita. Dar sa revenim la problema sensului si a intelesului. Ce, este notiunea logicii o unitate a sensul sau a intelesului? Este vreo distinctie intre sens si inteles? Un termen poate avea un sens sau o intensiune, dar inteles ar putea avea? La nivelul termenului, sa fie sensul identic cu intelesul? Este reprezentarea mentala unitatea intelesului? Consider ca sensul filosofic compus/sintetic al ideei de reprezentare contine:
· idea unei recurente.
· idea unei actiuni.
· idea unei dimensiuni temporale.
Adica idea de a face sa fie prezent ceva ce a mai fost in trecut. In cazul reprezentarii mentale, actiunea mentala de a face ceva din trecut sa fie prezent. Deosebirea trecutului de prezent implica posesia capacitatii mnezice (Motzkin, 200X, Synthese). Deci reprezentarea nu este o imagine sau o stare, ci o actiune sau proces care poate fi controlat in anumite limite. Termenul de reprezentare nu este potrivit spre a numi si sugera sensul unitatii fluxului constiintei..., deoarece nu acopera nici totalitatea starilor nici totalitatea operatiilor, proceselor si capacitatilor creierului constient. Dar sa fie intelesul in sine reductibil la o unitate-reprezentare? Nu. Reprezentarea asa cum se intelege ea filosofic este o actiune, or intelesul ne familiarizeaza cu o stare...
Re-prezentarea poate reactualiza un inteles. Nici macar...actiunea de intelesizare sau inteligibilizare nu este reductibila la re-prezentare, ca ea poate implica anticipare, fantezie, analiza, generalizare, implicare, abstractizare etc. Si chiar daca toate aceste operatii ar presupune memoria si reprezentarea, ele nu se reduc doar la atat.

Dat fiind timpul scurt pe care il am acum la indemana, propun ca ipoteza fundamentala provizorie urmatoarea teza: domeniul intelesului este dincolo de extensiunile sau continuturile mentale senzoriale constiente de prim ordin.

Ne-ar fi greu sa ne imaginam ca inteles o senzatie izolata pura.
In plus, intelesul se spune in multe feluri:
· intelegem un limbaj. In sensul ca stim ce continuturi constiente sunt asociate conventional cu animite sunete.
· intelegem rezolvarea unei ecuatii matematice, stiind care sunt intensiunile semenelor (p.e., numere si reguli, operatii etc.).
· intelegem o persoana sau nu intelegem o organizatie, in sensul ca nu-i stim scopurile, misiunea actiunilor ei etc.
· intelegem fillosofic o teorie stiintifica, atunci cand putem s-o exprimam intr-un limbaj mai general, universal, formal in idei mult mai familiare si fundamentale si, deaceea, mult mai inteligibile (p.e., substanta, element, schimbare, cantitate, calitate, structura, capacitate etc.).

Remarca si obiectie:
Cuvantul englez under-standing sugereaza substanta. Dar consider ca intelegerea desavarsita nu se reduce necesar la cunoasterea substantei sau a partilor primitive. Pentru exemplificare, intelegerea unei persoane umane (un terorist) nu se reduce la intelegerea generala-substantiala a creierului uman, ci presupune cunoasterea aditionala a altor aspecte biografice, culturale, religioase, contextuale, teleologice etc. Or, aceasta inseamna, mai adanc, o relationare la o istorie, societate, nevoi, misiunni etc.
Intelegerea universului nu inseamna doar cunoasterea constituentilor fundamentali ai materiei, ci si cantitatea lor, originea lor, conditiile lor de posibilitate etc. Intelegerea intregului, fie absolut(universul) fie relativ (celula, creierul), presupune mai mult decat cunoasterea naturii partilor lui ultime.
Pentru exemplificare, intelegerea fenomenului imbatranirii celulei sau a cognitiei creierului uman necesita nu doar cunoasterea partilor lor structurale ci si a relatiilor si a interactiunii lor cu mediul extern. Intregul unei celule sau creier nu este alcatuit numai din parti structurale proprii ci si din parti-alimente (sange, glucoza, deseuri etc.). Adica, trebuie sa gandim intregul dincolo de intregul geometric static. Pana si intelegerea intregului-univers presupune pe langa cunoasterea constituentilor lui fundamentli si cantitatea lor, natura frontierelor lui, daca are etc. Un fenomen ca gravitatia presupune cel putin o dualitate, deci o multiplicitate si un spatiu suficient. Adica, cunoasterea constituentului fundamental a materiei nu este suficienta pentru intelegerea gravitatiei, deoarece gravitatia presupune un spatiu si mai mult decat o singularitate, deci nu numai substanta ci si cantitatea.
Iar despre limbaj, probabil ca, a aparut o data cu asocierea intentionata a unor continuturi constiente (p.e., stimuli vizuali si/sau auditivi) cu alte continuturi sau unitati ale fluxului constiintei, adica distinctibile constient, (intensiuni si extensiuni), cu scopul comunicarii, relatarii sau memorarii.